Azi noapte am vazut pe TVR 2 un film foarte trist. Bun. Dar foarte, foaaarte trist. Despre iubire, minciuni, abandon si moarte. Cu o Penelope Cruz de nerecunoscut, incercanata, cu suvite galbene de romanca de la tara fugita la munca in italia, cu strungareata si cu pielea verzuie. Vi-l recomand daca aveti chef de plins, de reevaluat lucruri, de o noapte lunga fara somn. Se numeste Non ti muovere.
Ea e o oarecare, saraca, murdara, abuzata de mica, fara pretentii, gata sa iubeasca orice si sa ofere tot pentru nimic. El e chirurg, upper class, casatorit cu o femeie curata, blonda, impecabila, care-l iubeste. Se indragosteste de cenusareasa, o lasa insarcinata. Decide sa ramina cu ea, intre timp ramine si sotia insarcinata. El alege blonda curata, desi o iubeste mai mult pe bruneta murdara. Care intelege abandonul si avorteaza. Cind sotia lui naste, tipul decide sa se intoarca la amanta. Prea tirziu. Nu vreau sa va povestesc filmul, ca e pacat de potentialul lui lacrimogen.
Ideea din titlu e insa asta: cind personajul principal simte ca cel din fata lui are sa-i dea o veste proasta, ii spune: „Nu te misca”, apoi incepe sa vorbeasca mult si repede, se agita, face orice numai sa nu-l lase pe vestitorul de nenorociri sa-i strice echilibrul. Fireste ca asta nu functioneaza decit citeva secunde. Vestile proaste vin pentru ca nenorocirile exista si trebuie comunicate. Copii mor, oamenii mari mint si inceteaza sa mai iubeasca.
Si mie-mi vine sa fac asta. Sa spun „Taci. Nu te misca. Stai acolo ca o statuie si poate intre timp nu mai e nevoie sa-mi spui adevarul pe care nu vreau sa-l aflu”. Intr-o lume de portelan, strategia asta ar functiona de minune. Dar noi sintem din carne si din lichide, si carnea trebuie sa se miste si cuvintele au circuitul lor propriu in natura. Si carnea se strica, inima se strica si perfectul nu mai e suficient si calci pe suflete sa primesti mai mult, mai pervers, mai altceva, omori oameni si nu-ti pasa, faci copii care-ti plac, dar pentru care nu ti-ai da viata. Si cind din egoismul tau se nasc monstri si vine vremea sa afli asta, spui „Nu te misca”, iti pui palmele peste urechi si ingini un cintecel fara versuri. Si-apoi ajungi aici.
El: „O sa ma ierti vreodata?” (ca te-am sedus si te-am abandonat gravida ca sa ma intorc la nevasta-mea, iar tu ai avortat si acum esti singura, saraca, murdara si bolnava?)
Ea: „Numai Dumnezeu poate sa te ierte, iubitule”.
El: „Dumnezeu nu exista, iubita mea”.
Ea. „Sa speram, iubitule, sa speram”.
Nu-i asa ca e ingrozitor de frumos si ingrozitor de trist? Sintem copii prosti. Copii care nu fac decit sa vrea lucruri, indiferent de ce merita si de ce primesc. M-am plictisit sa ma revolt. As vrea sa stiu sigur ca noi sintem altfel, ca nu toate povestile de dragoste sint la fel in uritenia lor. Ca singele si carnea noastra n-or sa se strice si ca n-o sa trebuiasca sa ne spunem niciodata adevarul dupa o mare de minciuni. Sa nu-mi vina sa spun niciodata „Nu te misca” si sa n-o aud niciodata. Sa ne miscam natural, sa nu ne fie nici teama si nici rusine de si pentru nimic din ce facem, pentru ca tot ce facem nu necesita iertare.
Una dintre cele mai triste povesti de iubire a fost in acest film, eu l-am vazut de doua ori (cred ca sunt sado-maso 🙂 iar penelope face un rol bestial. Bine, si realismul italienilor conteaza … la americani cum crezi ca ar fi aratat povestea asta ..?
Bine te-am regăsit! Eu cred că iubirea poate fi și altfel.. Îți recomand un alt film, nu atât de trist. Este o poveste deloc romanțată și chiar merită! What dreams may come (1998), regia Vincert Wart! Iubire – moarte – iubire dincolo de moarte.. Din toată inima! 🙂
Ciuleandra, nici nu-mi pot imagina ce-ar fi facut americanii din povestea asta. A fost perfecta asa cum a iesit, cu realismul italienilor si soundtrackul ala complet nepotrivit, cu Cohen si Terence Trend D'arby… Ciudat si foarte foarte trist.
Ralux. Iubirea E si altfel. E in toare felurile. O sa caut filmul de care zici chiar in seara asta, desi cumva am impresia ca l-am vazut… Te tin la curent. 🙂
Ce frumos le zici…O sa caut filmul. Penelope e de Oscar in toate filmele. Am vazut de curand "Los abrazos rotos" si e la fel de trist. Noapte buna!
Am vazut si eu filmul aseara. Tare fain.. multe secvente la care m-am bucurat ca nu era film american. Curat. Real. Foarte bine jucat.
Iar replica de care zici m-a tinut vreo cateva secunde cu privirea blocata. Mie mi s-a parut ca citesc "Numai Dumnezeu poate sa NE ierte", ceea ce, parerea mea, e mai sfasietor decat la persoana a doua.
Hai sa mai vorbim de filmele europene; in revista, pe bloguri, la suc cu prietenii. Le-am descoperit de curand, m-au scos din cliseul american si m-au cucerit total..
Buna,Ionuka! e prima data,cind i-ti scriu…Te-am descoperit pe blogul Inei si mi-a placut enorm talentul scriitoricesc pe care il ai!Ma numesc Claudia si sint din Comanesti-Bacau.Consateanca Inei.M-a impresionat povestea despre tatal tau si in general tot ce scrii. Te citesc cu placere!Osa revin pe blogul tau.Te pup,noapte buna!
Hei, Ioana. Am un mic cadou pentru tine. Adresa mea de mail este smertzenel18@yahoo.com. Daca ai incredere ca nu sunt o persoana maniaco-obsesiva si nebuna, trimite-mi pe mail o adresa unde iti pot trimite cadoul. Are legatuta cu postul despre film, si vreau sa-mi promiti ca nu faci cercetari si nu citesti comentarii si recenzii pana nu primesti cadoul. As vrea sa-ti dezvalui mai multe, dar sincer eu cred ca meriti o surpriza. Te pup.
P.S. Daca nu vrei sa imi dai adresa, inteleg, oarecum, atunci te indrum catre ceea ce vroiam sa-ti ofer. poop.
P.S. 2 Pe bebi o sa o cheme si Crina. Inca la pat, dar acasa, am scapat de spitale.Yey
Nu vrei sa stii cat am bocit singura in casa dupa ce am vazut filmu'asta acum vreun an. Geez.
L-am inchiriat de la centrul de dvd-uri de alaturi (da, cateodata mai faci si asta in loc sa piratez 😀 ). Si am venit eu linistita de la munca – si hai sa videm filmul.
Moama… Nilul si Amazonul la un loc au putina apa fata de cat am eliminat eu in seara aia 😀
Dragii mei, sint acasa.
Gabi, ce ma bucur sa aud, deci stii sigur ca e fata? Sa va fie sanatoasa si norocoasa! Iti multumesc dinainte pt dar si iti scriu acusica un mail cu adresa si cu toati cele.
Claudia, bine-ai venit, te astept sa revii.
Dani, ai dreptate, era un plural acolo, am decis sa-l ignor pt ca nu mi s-a parut ca ea a gresit cu ceva.. 🙂
Ufffa, dar comentariul meu unde o fi?
mi l-am downloadat si eu … astept sa prind curaj ca sa il vizionez
presupun ca nu se recomanda in perioade de instabilitati emotionale 🙂
imbratisari dear! Hristos a Inviat!
Dada
Buna dimineata, Ioana, Christos a Inviat!
Te citesc de mult, mult timp, sunt un fan (desi cam urasc cuvantul si conceptul, seamana a fanatism! Cred ca admiratoare este mult mai potrivit!) dedicat, iti admir enorm povestea de viata, puterea, incisivitatea, caldura (par opuse dar nu sunt si nici nu se exclud una pe cealalta!), nunta de la Paris m-a impresionat pina la lacrimi si iti invidiez frumos ideea, ma enerveaza pe undeva ca eu n-am stiut gandi, visa, ajunge asa de inalt! Asa de frumos! Te admir sincer si gata ca suna a periuta, sunt femeie serioasa, am depasit 35 de ani (nu asta ma face serioasa!) mi-ar fi placut sa-mi fi prietena dar unde s-ar ajunge daca toti oamenii care iti citesc blogul ti-ar deveni si prieteni?! 🙂
Sunt convinsa ca ai destui prieteni dar daca n-ai si iti mai trebuie sau daca ai dar exista totusi un wait list pe undeva for friends to be…..
Asa! Iti scriu pentru ca "Non ti muovere" este filmul meu de suflet, spunea cineva aici ca l-a vazut de 2 ori si se considera masochist, ei bine eu l-am vazut de 25 (numarate!) si n-am de gand sa ma opresc, pe cuvant ca la fiecare vizionare i-am mai descoperit un sens, alt sens, o nuanta, alta nuanta! Poate ar fi util sa stii ca lui Castellito (doctorul din upper class) i-a luat 12 ani sa faca acest film dintre care 3 a durat doar pentru ca Penelope sa invete italiana! A vrut-o neaparat pe ea in rolul Italiei dar nu a acceptat deloc sa-l vorbeasca in spaniola si sa o dubleze! Exista scene in film (Castellito este un perfectionist si-un nebun frumos, pina la urma) care par lipsite de importanta dar care s-au filmat, re-filmat, extra-, supra-filmat pina cand s-a reusit redarea esentei cartii! Cartea dupa care a a fost facut scenariul ii apartine sotiei lui Castellito, Margaret Mezantini (sau Mazantini, apare diferit in google si pe distributia filmului)…niciun actor nu a fost ales la intamplare, castingul a durat mult si a fost facut de aceeasi Margaret! Doar optiunea pentru Italia i-a apartinut lui Castellito! In fine, detalii, eu tin sa fiu un pic exagerata, exacerbata cand imi place mult ceva, orice! Claudia Gerini (blonda perfecta!) de exemplu, a avut de "luptat" cu actrite italiene mult mai titrate si a castigat la baraj tocmai pentru ca facea contrastul acela izbitor cu atit de pe nedrept uritita Penelope!
Ma rog, eu as putea vorbi despre filmul asta fara pauza si fara sa ma repet mult timp, fiecare secventa are o poveste a ei anume, am citit si cartea care explica o gramada de alte sensuri…de ce ti-am scris!?! Pentru ca dialogul redat de tine este incorect (iarta-ma, te rog!) iar sensul corect schimba binenteles toata scena! Deci:
"El: "O sa ma ierti vreodata?" (ca te-am sedus si te-am abandonat gravida ca sa ma intorc la nevasta-mea, iar tu ai avortat si acum esti singura, saraca, murdara si bolnava?)
Ea: "Dumnezeu NU o sa ne ierte, iubitul meu". (in italiana suna asa: "Dio non ci perdonera!")
El: "Dumnezeu nu exista, iubita mea" (Dio non esiste amore mio!).
Ea. "Sa speram, iubitul meu, sa speram".(Speriamo, amore mio, speriamo!)"
Anca, bine-ai venit, multumesc pentru informatiile foarte foarte interesante, am observat si eu coloana sonora, habar n-aveam cit de muncit e filmul asta, rezultatul e oricum nemaipomenit. O sa revad filmu, data trecuta am pierdut inceputul. Castellito este excelent, de Penelope nu mai zic…
Multumesc si pt corectia in citat, intr-adevar e altceva cum spui.
Iti multumesc pentru vorbele frumoase, te-astept cu mare drag, oricind, si tare mi-ar placea sa-mi mai scrii, ca tare stii multe si interesante!
:)Am vazut acum vreo 2 ani in urma filmul…si am plans in hohote…ca asa imi place mie un film bun…sa ma doara capul la sfarsit,sa mi se umfle pleoapele..iar sotul meu sa ma consoleze cu o voce plina de compasiune(sensibilitate fortat produsa):"Nu plange!o sa fie bine":)))Foarte frumos filmul ,da…am plans si la reluare
Larisa, sint de acord, asta chiar e un film in care e bine sa fii consolata de sotz la final… Uf, as mai vrea filme d-astea…