ziua de iad

Ieri la 1, vizionarea emisiunii la montaj. Un material trebuie scos, prea suna a publicitate. Mai punem burtiere, punem si logo, egalizam sunetul, inseram bilboardurile in si out. Caseta trebuia predata la TVR la 12. La 2 inca se monta. TVR-ul suna, cit mai dureaza, ca vor si sefii s-o vada. Nu mai dureaza mult, imediat tragem caseta finala. Ora 4, inca se monteaza, tot apar probleme. Suna TVR-ul, va mai asteptam mult, nu, imediat tragem caseta finala, ma urc in taxi si vin. Ora 7, inca se monteaza, tot apar probleme, editorul de montaj lucreaza de vreo 40 de ore deja, nu-si mai deosebeste mina dreapta de cea stinga. Eu caut scuze pentru TVR, incerc sa-mi conving vasele de singe din creier sa nu explodeze, in timp ce sotul meu poarta negocierea finala la casa din mogosoaia. Ora 8, TVR-ul deja face misto de mine la telefon. Sefii lor au plecat, la noi inca se monteaza.

La 9 ajung cu caseta la TVR. Aveam lasat la poarta din pangrati un bilet de intrare. Pe care scria ca Ioana M. o sa intre la ora 14.00. Era ora 21.15. Am fost luata la intrebari. De ce-am intirziat. Am explicat cu ochii plecati ca am avut probleme personale. Cu mustrari repetate, am trecut de poarta. Am intrat in turnul TVR, cu palmele transpirate, stringind caseta la piept, cu nervii plesniti si emotii legate de ce se intimpla la mogosoaia. Ajung la etajul 1o, gasesc o femeie obosita, iritata, care si-a ratat o vacanta de 1 mai ca sa ma astepte pe mine 9 ore. Baga caseta in player. Aveam emotii asa mari ca mi se loveau genunchii unii de altii. M-am dus in dreptul geamului, sa nu ma sufoc. „Nu e bine. Sunetul nu e mixat. Ia caseta inapoi. Ai o ora sa mi-o aduci corectata. Daca nu, nu mai intri”. Ma adun de pe jos, imi cer scuze, string caseta din nou la piept, sun sa vina s-o ia s-o refaca. Eu stau in masina si primesc vesti din mogosoaia. Proaste.

O ora si jumatate mai tirziu, vine caseta refacuta. „Sigur e totul bine?” Sigur sigur. Iau caseta, imi cer iar scuze de la portar, care da din cap a dojana, urc din nou la etajul 10, caseta in player, play. Sunetul e ca din pestera. „Va bateti joc de mine?” ma intreaba doamna de la TVR. Ce sa-i spun, ca in ciuda aparentelor, nu, nu ne batem joc, noi chiar ne dam silinta sa dam o caseta buna? Hai in Controlul Tehnic, poate acolo e ok. Evident, caseta avea sunetul defect si acolo. O refuza din nou. „Gata, acasa. Miine pina la 8 veniti cu caseta buna sau nu intrati”. Nici n-am mai raspuns, ca nu mai aveam ce si nici putere sa pun la un loc doua silabe.

M-am dus acasa si-am adormit inainte sa apuc sa-mi pling de mila. La 8 dimineata eram cu ochii in tavan, intrebindu-ma daca s-a livrat caseta la TVR si ce-o mai fi gresit de data asta. Pe la 9 jumate am aflat ca o sa intre, desi din nou au fost probleme cu sunetul. Probleme pasabile, insa. Aleluia!

Acum astept sa inceapa emisiunea. Nu sint curioasa, am vazut-o de atitea ori ca stiu pe de rost fiecare fulg care zboara pe linga freza prezentatoarei. Vreau s-o vad intrata. Nici nu vreau sa ma gindesc la editia doi, la care trebuia sa incep sa lucrez de ieri, numai ca ieri am pazit o caseta vreme de 12 ore.

A, si mai am o dilema. Cum naiba fac eu o emisiune de recomandari de timp liber in conditiile in care nu am voie sa dau nume, adrese sau site-uri de locuri care nu-s culturale? Nu pot recomanda concerte, cinematografe, cafenele, baruri. Pot recomanda doar teatre, parcuri, muzee si galerii. Cit de fun poa sa fie o emisiune despre muzee?

Mai e un minut si incepe.