Ieri la 1, vizionarea emisiunii la montaj. Un material trebuie scos, prea suna a publicitate. Mai punem burtiere, punem si logo, egalizam sunetul, inseram bilboardurile in si out. Caseta trebuia predata la TVR la 12. La 2 inca se monta. TVR-ul suna, cit mai dureaza, ca vor si sefii s-o vada. Nu mai dureaza mult, imediat tragem caseta finala. Ora 4, inca se monteaza, tot apar probleme. Suna TVR-ul, va mai asteptam mult, nu, imediat tragem caseta finala, ma urc in taxi si vin. Ora 7, inca se monteaza, tot apar probleme, editorul de montaj lucreaza de vreo 40 de ore deja, nu-si mai deosebeste mina dreapta de cea stinga. Eu caut scuze pentru TVR, incerc sa-mi conving vasele de singe din creier sa nu explodeze, in timp ce sotul meu poarta negocierea finala la casa din mogosoaia. Ora 8, TVR-ul deja face misto de mine la telefon. Sefii lor au plecat, la noi inca se monteaza.

La 9 ajung cu caseta la TVR. Aveam lasat la poarta din pangrati un bilet de intrare. Pe care scria ca Ioana M. o sa intre la ora 14.00. Era ora 21.15. Am fost luata la intrebari. De ce-am intirziat. Am explicat cu ochii plecati ca am avut probleme personale. Cu mustrari repetate, am trecut de poarta. Am intrat in turnul TVR, cu palmele transpirate, stringind caseta la piept, cu nervii plesniti si emotii legate de ce se intimpla la mogosoaia. Ajung la etajul 1o, gasesc o femeie obosita, iritata, care si-a ratat o vacanta de 1 mai ca sa ma astepte pe mine 9 ore. Baga caseta in player. Aveam emotii asa mari ca mi se loveau genunchii unii de altii. M-am dus in dreptul geamului, sa nu ma sufoc. „Nu e bine. Sunetul nu e mixat. Ia caseta inapoi. Ai o ora sa mi-o aduci corectata. Daca nu, nu mai intri”. Ma adun de pe jos, imi cer scuze, string caseta din nou la piept, sun sa vina s-o ia s-o refaca. Eu stau in masina si primesc vesti din mogosoaia. Proaste.

O ora si jumatate mai tirziu, vine caseta refacuta. „Sigur e totul bine?” Sigur sigur. Iau caseta, imi cer iar scuze de la portar, care da din cap a dojana, urc din nou la etajul 10, caseta in player, play. Sunetul e ca din pestera. „Va bateti joc de mine?” ma intreaba doamna de la TVR. Ce sa-i spun, ca in ciuda aparentelor, nu, nu ne batem joc, noi chiar ne dam silinta sa dam o caseta buna? Hai in Controlul Tehnic, poate acolo e ok. Evident, caseta avea sunetul defect si acolo. O refuza din nou. „Gata, acasa. Miine pina la 8 veniti cu caseta buna sau nu intrati”. Nici n-am mai raspuns, ca nu mai aveam ce si nici putere sa pun la un loc doua silabe.

M-am dus acasa si-am adormit inainte sa apuc sa-mi pling de mila. La 8 dimineata eram cu ochii in tavan, intrebindu-ma daca s-a livrat caseta la TVR si ce-o mai fi gresit de data asta. Pe la 9 jumate am aflat ca o sa intre, desi din nou au fost probleme cu sunetul. Probleme pasabile, insa. Aleluia!

Acum astept sa inceapa emisiunea. Nu sint curioasa, am vazut-o de atitea ori ca stiu pe de rost fiecare fulg care zboara pe linga freza prezentatoarei. Vreau s-o vad intrata. Nici nu vreau sa ma gindesc la editia doi, la care trebuia sa incep sa lucrez de ieri, numai ca ieri am pazit o caseta vreme de 12 ore.

A, si mai am o dilema. Cum naiba fac eu o emisiune de recomandari de timp liber in conditiile in care nu am voie sa dau nume, adrese sau site-uri de locuri care nu-s culturale? Nu pot recomanda concerte, cinematografe, cafenele, baruri. Pot recomanda doar teatre, parcuri, muzee si galerii. Cit de fun poa sa fie o emisiune despre muzee?

Mai e un minut si incepe.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

11 comentarii

  1. Va veni o vreme cand iti vei aminti cu mandrie si placere toate frecusurile astea.Am vazut emisiunea,mi-ar fi placut sa o prezinti tu,e misto!Cat despre Mogo…imi pare rau.Dar casuta voastra va va aduce multe bucurii daca se lasa asa greu cucerita.Eu asa zic!odihneste-te un pic!

  2. ah, pai o emisiune cu muzee nu e amuzanta fiindca muzeele bietele nu fac ceva amuzant…sunt cam incremenite. Pe mine ca telespectator m-ar interesa sa vad iesirea din incremenire, o emisiune care sa te lase cu intrebari noi si fundamentale dar care sa se nasca din intrebari de interviu incomode, socante sau foarte amuzante, gen "nu credeti ca arta e o pierdere de vreme? pai e total nefunctionala, nu prea se vinde si se umple de praf"; sau mi-ar placea sa vad ce se intampla in culise, cum se pune pe picioare o expozitie; sau sa vad cum stau artisii acasa la ei, sau in locurile lor preferate si se bucura sau se plang, ce ii ispira, cum vad lumea, prin cate peripetii au trecut ca sa termine seria si sa expuna…si acuma ca au expus-o ce mai asteapta? Sa-ti dau un exemplu foarte amuzant si interesant? Prietena mea artist plastic (una dintre ele) a plecat in Suedia – jumatate de an e angajata unui cimitir (ei, nu sapa gropi dar pune plante) si jumatate de an creeaza. Sotul ei care tot artist e s-a hotarat sa nu lucreze nimic altceva inafara de arta…a ajuns pana la bienala de la Venetia. Au doi copii si aleg dinnou si dinnou felul asta de trai. Inchipuie-ti ce interviu si ce imagini ar iesi…Exista atatea povesti si in Romania, nu? Eh, dar tu stii mai bine ce ar prinde la publicul larg din care eu nu cred sa fac parte… Succes!

  3. Casa voastra va asteapta, e acolo…probabil mai are una alta de facut ca sa va cucereasca de tot si fara cale de intors! Doamne ajuta!
    Cat despre emisiune…imi pare rau ca ai trecut prin toate astea! 🙁

  4. welcome to the world of video production ! 😀 M-a ferit 'al de sus sa fiu producator, insa e la fel si cu casetele cu reclame :))) nu exista femeia nemultumita de sunet, insa exista un client nemultumit de toate lucrurile, in general, care taie si spanzura chiar si dupa ce reclama e on air. Ca deh, fiind ceva repetitiv, se pot face modificari. Oricand, la orice. ,,Modificarea" e arma clientului. Un fel de trident in mana lui Neptun.
    Si o iei de la capat.

    O sa fie din ce in ce mai bine,e chestiune de obisnuinta. I promise.

  5. ioana, ai o reala problema cu omul care monteaza. este INADMISIBIL sa nu poata "aranja" sunetul. si spun asta pentru ca se intampla sa lucrez in domeniu, asa ca ma pricep cat de cat.
    asa ca un sfat dezinteresat – schimba-l! sau vei petrece in continuare zeci de ore la montaj.
    succes!

  6. Eheeee, 'mi-aduc aminte de vremea cand eram reporter. refaceam un material de zeci de ori… pfffuai.

    Mda, nici eu nu inteleg legislatia cu publicitatea care nici macar nu e pt ca e recomandare…

    In fine…

    🙁 imi pare rau de vestile proaste

  7. Pe 25-26 iunie face Antipa relansare. Se anunta super show. Deci macar atunci ai ceva bun de spus. Pana atunci, insa, iti urez nervi tari si spor la munca. Si.. hai ca o sa fie bine!:)
    P.S.: Unde mai putem vedea emisiunea daca am ratat-o?..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *