Mda. Eu am vrut. Jur c-am vrut. Dar nu s-a putut. Pentru ca ce-am vrut eu mai voiau si alti trei sute de oameni, iar in tramvai nu incap mai mult de o suta, si aia atit de lipiti unii de alti ca atunci cind coboara miros toti la fel, se cunosc intim, ba chiar isi imprumuta din gresala o esarfa, o geaca, un telefon mobil… Mai bine nu, multumesc, pina la urma nu ma grabesc asa de tare.
Asa c-am revenit acasa, astept sa porneasca metroul. Nu-i bai, pot scrie infograficele pentru emisiune si de-aici. Mail am, idei nenumarate, cheful lipseste, dar asta vine scriind, din ce-am auzit.
Cind ploua asa, ca azi, si n-aveam bani de nimic (aveam cam 20 de ani si banii din bursa se duceau rapid pe chiria de camin si pe tigari), stateam in camera de camin si jucam carti. 66. Jucam pina nu mai deosebeam inima rosie de inima neagra. Pina uitam sa numaram si sa adunam puncte. Ne certam si ne impacam imediat, ca sa putem sa mai jucam un pic. As juca si-acum, daca as avea timp si parteneri de joc.
Cind eram mica si-ai mei ma trimiteau in camera mea, ca sa poata ei juca in patru canasta cu prietenii lor, eram atit de amarita ca nu ma lasa sa trag cu pchiul ca daca ma intrebai ce vreau sa ma fac cind cresc, iti raspundeam rapid ca Vreau sa ma fac om mare ca sa pot juca si eu canasta. Nah, ca m-am facut suficient de mare, canasta stiu sa joc, ba la un moment dat eram chiar buna, da’ n-am cu cine. Mamaaa, ce-as mai juca o canasta, d-aia de te tine juma de noapte, la care iti tremura mina cind pui piatra jos, cind daca nu retii o decartare poti pierde miile de puncte care s-au adunat jos si pe care le stringe la piept adversarul caruia i-ai dat sa rupa. Pfiuuu, m-am babit. Nu mai visez sa-mi sparg creierii in boxe, vreau sa ma joc canasta pina-n zori. Haidem, cine stie canasta si vrea sa joace cu macoveiciucii? Vorbesc serios, nu e un indemn d-ala retoric, hai sa ne simtim bine, sa fim roz si-asa mai departe. E un anunt aproape umanitar. Am nevoie sa joc canasta. Si n-am cu cine. Caut cuplu serios, dispus sa stea citeva ore bune la masa de joc, care sa cunoasca si sa respecte regulile jocului. Nu jucam cu miza, decit daca vreti. Numai sa stiti, pisica si masina nu le dau!
Deci, fac pietrele?
LE: Tocmai m-a sunat mama sa imi spuna La multi ani… Draga de ea! I-am spus multumesc si brusc mi s-a facut pofta de-o acadea. La multi ani si voua, copii mari!
Ai mei imparteau echipele doamne contra domni, asa ca sacairea partenerului era o miza suficienta. Nici pe mine nu prea ma lasau sa asist la joc pentru ca ma trezeam din cand in cand "ia uite ce ranjeste aia colorat. ai doi!" 😀
Ce dor imi e de un pachet lung cat o zi de post in care cealalta echipa isi ia liber ca sa ai timp sa asezi pietrele, nici nu le mai feresti ca sunt prea multe, cand faci canasta de valori anunti tare ca sa-i oftici pe ceilalti. Eh, si Bucurestiul e departe si nici eu n-am cu cine juca, lumea nu stie decat rummy, pff.
Aaaa, ce dor mi s-a facut de studentie, camin, chefuri si jocurile de Whist si Rentz!!!!
Atunci..la mulţi ani, copil mare!
Eheee ce post 🙂 Si pe mine m-a invatat tati 66 intr-un concediu la munte. Sper ca stii si Licitatie care porneste 90% din 66 :)) Si cand ne intalneam familia noastra cu inca o familie (cu care mi-am petrecut TOATA copilaria), eu cu fetele lor jucam licitatie in timp ce beam litri si litri de cola si ascultam Backstreet Boys si mancam munti de chipsuri, iar parintii nostri jucau canasta pana la 4 dimineata. Noi deja adormeam de mult cand terminau ei de jucat si ne lasau sa dormim impreuna. Cele mai frumoase timpuri. Apoi am crescut. Am inceput si noi sa jucam canasta :)) Acum nu mai am cu cine… Stiu (cred) toate jocurile acestea populare de carti sau cu pietrele de rummy, dar nu mai vrea nimeni sa se joace. Chiar mi-ar placea si mie azi (ca si in Craiova ploua oribil) o Licitatie, sau un Rentz sau o canasta… Mai ales ca am niste zile pline varf de emotii, sper sa se duca cu ploaia de azi ca nu stiu cat mai suporta stomacul meu :))
La multi ani pt mica Printesa si pt micutul Jamie Bond! >:D<
Hello! Noi ne jucăm canastă în fiecare uichend, cu altă pereche de prieteni. Și e mortal. Când ajungeți prin Făgăraș sau pe la muntele din zona noastră, dați un semn. Noi suntem pregătiți oricând 🙂
Să ai o zi frumoasă!
Eu nu stiu sa joc… Dar daca ne invatati…
Ha ha, La multi ani si tie!!
si eu as juca carti, si sotron chiar (asta doar azi, asa de dragul zilei de 1 iunie:) )si multe lucruri, as sta noaptea treaza ocupandu-mi timpul cu lucruri din astea, usoare si relaxante, mi-e cam dor ..dar gata m-am trezit din vis, s-a trezit Ilinca :))
O zi frumoasa de 1 iunie iti dorim!!:)
Adela, vezi? Da' sa stii ca nu e etimpul pierdut…
Ioana, dada, cind e potul asa mare ca te simti de parca ai cistigat la loto, pfiu…
Miss, same to you!
Merat, multumim, la multi ani si voua, da da stiu si licitatie, mama ce mai jucam si ce mai enervam. pfiuuu!
Raluxa, deci avem parteneri in Fagaras. Un inceput foarte bun. Obligatoriu jucam cind venim in zona.
Oana, sa-ti traiasca pitica, sa traiesti si tu, si viseaza in continuare, ce are a face una cu alta… 🙂
Stiu 'decat' canasta, 66 habar n-am cum e. Dar nu joc cu tine, ca pari prea patimasa si daca iei bataie o sa te enervezi (ta-na-naaaaa…provocare la duel!).
La multi ani, mai copile!
Fimolici, aaaah ce ma enerveaza asta cu eu nu joc cu tine! O auzeam des, pe motive gen: esti fata, esti blonda, esti prea mica, esti prea slaba, nu stii sa joci etc etc.
Asa ca ridic manusa, si zic ca sa jucam! Sint patimasa, dar la modul constructiv. Imi place sa joc, nu tin neaparat sa cistig! Aidem, jucam? 😀
si noi, si noi! nici noi nu mai avem parteneri de carti (whist, rentz, canasta) de cind ne-au divortat amicii cu care jucam simbata de simbata 🙁 nici nu stiu daca as mai sti sa joc… da' tare mi-ar tihni 🙂
asa ca aveti parteneri si in coltu' hartii!
apropo de parteneri: noi faceam perechile ca la swing, eu cu nevasta aluia, el cu nevasta mea. 😀
la multi ani! 🙂 habar nu am sa joc canasta… sper sa gasesti pe cineva sa te joci
habar n-am si nus pe-aproape…dar invat si m-oi si intoarce :*
Andrada, va invat, cum nu, nici Robo nu stie inca, am zis ca e de datoria mea sa gasesc intii dusmani, apoi sa-mi trainuiesc echipa…
Adina, numai bine pina vii tu, ne pregatim noi temeinic..
Ursule, ne primesti intr-un weekend de vineri, asa? Acu ca ai zis si de canasta, nu mai pot fi oprita…
Si ai mei faceau swing la canasta, si recomand asta tuturor cuplurilor jucatoare, ca se ajunge la chestiuni grave cind pierzi pachetul… Ai mei nu-si vorbeau cu saptaminile…
Ioana, pot sa ma joc si eu aici cu voi? Promit sa ma joc frumos si sa nu stric jocul…prea tare.
Ce frumos, ce e mai frumos decit jocul? Ziua copiilor trebuie sa fie neaparat si ziua jocului, ca asta e indeletnicirea principala a lor. Sa te joci cit e ziulica de mare si mai ales noaptea de lunga. De multe ori stateam sa ii vad pe altii jucind, incit ajunsesem sa cred ca asta e starea normala. Si eu am fost respins de oamenii mari, fie ei parinti sau nu.
Da, este dureros sa fii lasat deoparte atunci cind vine vorba de joc. A atit de important sa participi.
Atunci cind ne prindem in joc, toata perspectiva asupra lumii se schimba, nu mai exista nimic inafara lui. Cind jucam miuta in fata blocului auzeai mereu, noi doi si restul lumii. Noi doi astia erau mereu cei mai buni la miuta, profesionistii, iar restul lumii erau toti ceilalti mai mici care vroiau sa se joace, amatorii. Si ii vedeai ce eforturi faceau ca sa demonstreze ca si ei pot sa joace, ca si ei sunt mari.
Jocul de carti, de pietre are o alta dinamica, miscarea este inlocuita de jocul privirilor, de mimica, de vorbe, e un joc de analiza psihologica si niciodata un simplu joc "cu pietre".
Observindu-i pe ceilalti jucind ii observi de fapt cum stiu sa traiasca. Jocul, la originea lui, e primul pas catre viata. Fiecare cu tactica lui de joc si de viata, unii stau ascunsi si nu spun nimic, altii vorbesc intr-una si incearca sa intimideze. Cei mai buni jucatori sunt baietii, este un adevar statistic. Jocul pentru ei inseamna lupta, pentru fete jocul inseamna socializare.
Parerea mea este ca cine stie sa se joace bine, stie sa traiasca aproape la fel de bine.
Cine triseaza la joc, inseala in viata ! E regula !
Viata si jocul merg mina in mina o buna bucata de vreme. Apoi jocul preda stafeta vietii si se asterne cuminte in coltul cu amintiri. Oficial avem o singura zi pe an destinata jocului, si restul destinate vietii. Asta spune totul. Noroc ca neoficial situatia de pe "terenul de joc" e cu totul alta.
Liviu, bine-ai venit! Ce bine zici! Eu baietoasa am fost dintotdeauna, cum bine remarcai si tu acum citeva zile. Imi place sa ma joc tot timpul, munca mea e un joc de-a scrisul si de-a oamenii, prietenii mei sint toti parteneri de joaca… Si uite-asa nu ne plictisim de praful si griul care ne inghite aici, in Romania. Dar tu ai rezolvat deja problema asta, nu? 😉
Jucam! 🙂
dragilor, saptamina viitoare (toata) sint eu in bucuresti asa ca putem stabili data primei partide 🙂
Aaa, Ursule draga, musai obligatoriu sa mincam si sa bem ceva impreuna, si daca ne-on tine si de vreun joc de societate, cu atit mai bine!
Da, Ioana, am rezolvat problema prafului si a griului, locurile acelea fiind acum amintiri. Jocul insa este in principal despre oameni. Sau asa ar fi corect sa fie.
Mi-ar placea sa cred ca locul de unde vii nu conteaza, dar nu este asa.
Viata insasi este in principal despre oameni, dar e cert ca si locul unde-o traiesti si de unde vii e foarte important, asa cum spui.
Da, locul conteaza, fir-ar el sa fie! Nu e nici o urma de indoiala!
Cind eram mici locul de joaca era acelasi, ceea ce contau erau copiii cu care jucam. Se faceau alegeri, cei mai buni erau alesi primii, cei mici si slabi erau alesi ultimii. Conta enorm atunci de unde veneau acei copii, pentru ca daca veneau de la alte blocuri, din alte locuri, erau trimisi la locurile lor.
– Pleaca la blocul tau, tu nu esti de aici!
Acum am devenit oameni, sau cel putin asa ne place sa credem. Acum nu ii mai spunem asa acelui "copil", conventiile sociale ne-au invatat metode mult mai perfide si discriminarea e mult mai rafinata si mai dureroasa.
Ceea ce vreau sa spun e ca in locurile astea frumoase, de multe ori, oamenii sunt cei care sunt prafuiti si gri.
Sau poate ca stind atita timp in locurile acelea gri si prafuite, am luat forma acelor locuri si am devenit noi insine prafuiti si gri si nu mai distingem albul de gri.
Dar asta e inca o problema pe care, la fel, trebuie sa o rezolv.
Pentru ca noi am ales aceasta problema.
Recent maritata cu James Bond ?
Convinsa ca universul a fost inventat sa-mi faca mie pe plac ?
SUFLET in cer ??
Mamaaa..da ce pregatire trebuie sa ai pentru un loc la loja, aia!
Studii, Simturi, Viziuni…What a..?