Ieri am avut o zi buna, chiar daca la 9 dimineata erau 30 de grade. Am iesit din scara blocului si-am pasit intr-un maaare cuptor de pizza. In care nu mirosea a mozzarela si a foccacia coapta, ci a peste prajit in tigaie, de la vecina de la parter. Pe care-am iertat-o imediat ce-am ajuns in restaurantul despre care va povestesc rapid azi. Se numeste Alioli, are specific spaniol si e la intersectia lui Stirbei cu Popa Tatu, chiar in locul fostului Papi. E deschis de trei romani care s-au intors dupa 8 ani de muncit in Spania, deh, n-au putut sta departe de Romania (n-am inteles de ce, mai ales dupa ce, frumos asezati la masa noastra, ne-au povestit cum locul in care au muncit acolo era localitatea cu cele mai multe sarbatori nationale din lume). Va spun din start ca oamenii-s cu adevarat oameni, modesti, cuminti, cu povesti de viata frumoase, indragostiti de mincare si de zimbetele multumite ale clientilor care se bat pe burta cind cer nota de plata.
Primul plus e ca aici antreul, garniturile si smintina si ardeiul iute sint din partea casei, nu ca in majoritatea restaurantelor din Bucuresti unde platesti suplimentar si sarea pe care-o presari in ciorba.
Inapoi la mincare, asadar. La restaurantul Alioli maninca toti spaniolii carora li se face dor de casa. Pentru ca aici, sangria si paella sint exact ca acolo. Sa va explic.
Cum te asezi la masa, ai o problema. Meniul cu o gramada de specialitati de care ai tot auzit prin telenovele. Te lamuresc rapid ai casei ce si cum. Apoi primesti gustarea de bun venit. Alioli, un starter specific spaniol. Si anume: o pasta de usturoi din lapte scazut, foarte cremos, usor si aromat, o pasta din rosii proaspete cu ulei si usturoi. Ambele se intind pe piinea casei, dintr-aceea cu coaja tare si miezul moale si caldut. Singura problema cu ele e ca e foarte greu sa te opresti din mincat.
Stiti Corrido, sangria aia dulce si acidulata, de se vinde prin supermarketuri cu numele de Sangria? Well, forget about it. Sangria adevarata trebuie gustata aici. E facuta cu vin sec, cointreau, martini, suc de portocale si de lamiie, felii de fructe proaspete. Vine cu multa gheata, in carafa de 500 de ml (15 lei) sau de 1 litru (28 de lei). Va recomand litrul, pentru ca masa va dura cel putin doua ore. Nu pentru ca vine mincarea greu, ci pentru ca e multa si buna si vei vrea sa prelungesti momentul cit mai mult. Atentie insa, sangria asta rece si proaspata te ia de cap rapid, si e pacat de mincarea care urmeaza.
Supa rece de legume Gazpacho. Aici avem asa: rosii, ardei gras, ardei verde, castravete si ceapa, mixate crude, plus piine uscata, trecute prin strecuratoare, apoi drese cu apa, otet, gheata si putin ulei de masline. Se serveste cu ceapa tocata, ardei si crutoane, cum vedeti mai jos. E usoara ca un suc de piersici, rece si aromata bine de tot.
Mai torni pe git un pahar de sangria, sa te pregatesti de punctul culminant. Dar inainte de asta mai vine o specialitate: Migas. Adica pastrav afumat taiat fin, prajit cu cartofi pai fooaaarte subtiri, usturoi si ou, si incoronati cu un out de prepelita. Mi-a adus aminte de mincarea mea zilnica din camin, pe vremea studentiei: cartofi prajiti la resou, cu iaurt si ou… De peste n-aveam bani. 😀 Aromat, crocant, mult.
Si ajungem laaaa… Paella cu fructe de mare, pui, fasole verde, ardei si orez cu sofran. E fierbinte, consistenta, orezul ramine crocant, fructele de mare proaspete, puiul fraged… Si tigaia de patru persoane care la inceput parea prea mare, se goleste rapid si te face sa-ti doresti sa mai ai un stomac…
Pentru ca iata, vine desertul. Specialitatea la care mi-a ramas gindul a fost sabanon, nu ca placinta de mere cu inghetata n-ar fi fost buna…
Dar sabanonul asta… Sa va explic. Se ia o mina de migdale prajite si se transforma intr-o crema, cu bucati de migdale mai mari si mai mici. Deasupra vine un strat serios de inghetata de lamiie, peste care se toarna sos de ciocolata, fierbinte. La contactul cu inghetata, sosul se intareste instant, iar astfel rezulta o crusta subtire crocanta, sub care se ascund inghetata si crema de migdale, iar la baza, sosul cald se amesteca rapid cu inghetata topita… Mda. Bun de tot.
La final, daca te mai poti misca, fa-ti curaj sa te ridici cu o bere spaniola, San Miguel. E putin amaruie, merge numai bine de final.
Preturile sint decente: alioli e din partea casei, gazpacho andaluz are 350 de grame si costa 14 lei, migasul este 18 lei, sangria mixta este 26 lei/persoana, iar sabanon este 16 lei.
Asadar, daca aveti chef de nitica mincare spaniola buna si ieftina, mergeti la restaurantul Alioli. Mi-a placut tare mult mincarea. La Sangria inca mai visez, ca iar e cald si sete, iar desertul cu migdale… hm, cred ca-i mai fac o vizita, poate chiar azi…
Acum plec la Piatra Neamt sa aduc zina la Bucuresti, ca azi noapte i s-a facut frica de tren si n-a mai vrut sa se urce in el.
drum bun,sa veniti sanatosi!
Ioana: ce ma mai bucur de criticile tale culinare!!!
Eu locuiesc in Madrid si intr-adevar mancarea de aici e foarte delicioasa.
Imi pare bine ca ai mentionat de acest restaurant Cand vin in vizita la parinti cu baiatul meu spaniol, mergem cu totii acolo!
Sanatate bunicii!
Multumim, Orestia, ne-am intors, totul bine, acum ne racorim cu pepene rosu turcesc, iar bunica e deja in dormitor la racoare.
Lady, musai sa imi spui cum ti-a placut! Aaah, Madrid…
Apa din gura trebuie sa fie de la mancare,ca afara n-a mai plouat….
iamiii…
Ioana, am fost ieri la Alioli. Aveai dreptate:). Patronul e tare simpatic, vorbaret foc si mancarea buna buna. Sangria la fel:d. Distractie placuta la Piatra si sanatate multa zanei.
Rodica, eheeei, da, acum ca ma uit la poze si rod o frunza de salata, chiar ca apa…
Rox, ma bucur ca ti-a placut!
Care Piatra, nici n-am apucat s-o vad, am insfacat bunica, am pus-o in masina si la 7 seara eram deja inapoi in Bucuresti.
mi-e foameeeeeee
Miaaami miam! N-am mai fost de 3 saptamani la Restaurantul Alioli. Maine trebuie sa ma duc din nou!Draga Ioana, mi-ai facut o pofta nebuna de mancarea de la Alioli!
[…] de la Alioli, desert spaniol din crema de migdale, îngheţată de lămîie şi ciocolată amăruie […]
[…] fix acum are gura oarbă) ca să mergem împreună la restaurantul meu preferat, îl ştiţi, Alioli îl cheamă, unde o să merg şi-o să-mi imaginez numai ce bune-s toate şi-o să mă milogesc de […]
[…] fi acum în București, aș merge la Alioli să mă ung pînă la coate cu ulei de măsline în care s-au perpelit la cuptor cu usturoi niște […]
[…] Am scris despre Alioli aici, aici și aici . Și în multe alte locuri, sînt sigură, dar mi-e cald și lene să caut. Pe […]
[…] nu beți o sangria, două, cinci. Revenind la ce se mănîncă bun la Alioli, am scris despre asta la prima vizită, apoi la încă una, la alta și încă la […]