Aseara am sacrificat concertul Cesariei (pentru a cincea oara) si-am mers la Eat Pray Love, pentru ca azi era musai sa filmez cronica de film pentru emisiunea de simbata si nu prea aveam cum altfel sa vad filmul de ieri pina azi. Am avut noroc sa fiu invitata la o vizionare speciala a filmului la salile Vip de la Cinema City, unde nu mai avusesem prilejul sa merg. Bon, despre film acum. Va avertizez ca e posibil ca unele dintre frustrarile mele sa va strice placerea vizionarii filmului, daca nu l-ati vazut inca (adica pazea, textul contine spoilere).
Ba nu, intii despre mine putin, pentru cei care inca nu ma cunosc suficient. Iubesc mincarea. M-as scalda in paste cu somon si ciorbe drese cu smintina, mi-as da ce-am mai de pret pentru o portie de prajitura cu nuca si glazura de ciocolata, iar prin vene-mi curge sos ragu cu dafin. Iubesc iubirea, iubesc sa vorbesc despre asta, spre disperarea oamenilor iubiti de mine. Cu rugatul nu stau prea bine, la modul ca nu-mi fac veacul prin biserici, dar cred in dumnezeu si am conversatii private cu El destul de dese. Nu meditez, nu stiu sa rostesc chestii scrise de altii, nu dorm cu biblia la capatul patului. A, si-mi place Julia Roberts. Si nu, n-am citit cartea, pur si simplu nu mi-a ajuns in miini, am citit citeva rinduri la inceput si nu m-am innebunit dupa stilul in care e scrisa. Am auzit despre ea si ca e excelenta, si ca e groaznica. Cind o sa am vreme, o s-o citesc.
Bun, despre film acum. Avem personaja Liz, in jur de 40 de ani, care mi-a devenit foarte rapid antipatica. Pentru ca tipa e misto, are un sot misto, o casa excelenta, traieste la new york, unde e scriitoare de succes, cu carti publicate si asa mai departe, calatoreste mult, are prieteni buni, iese la petreceri, bla blaaa tot tacimul. Pina aici, toate motivele s-o plac si sa vreau sa fiu ea. Numai ca imediat aflam ca ea e nefericita. Plinge pe podeaua baii noaptea. Mi s-a intimplat si mie sa pling de una singura noaptea, in baie. Eu am plins pentru ca mi-a murit bunica. Pentru ca mi-au spart mandibula cu ciocanul. Pentru ca n-aveam bani sa platesc chiria. Pentru ca taica-miu n-a vrut sa stie de mine 9 ani. Ea plinge pentru ca e nefericita. Nu prea ni se explica de ce, bine ca ni se dau toate argumentele pentru care tipa ar trebui sa fie fericita. De unde rezulta ca ori scenaristul, ori personajul e usor schizoid. Ma rog, noi, femeile sintem imposibil de inteles, ni s-a intimplat tuturor s-o luam razna, asa ca o acceptam pe Liz asa egoista si nebuna cum e si ne coalizam cu ea in divortul pe care-l intenteaza sotului care saracul habar n-are ce l-a lovit. Inainte de prima infatisare de divort, Liz se indragosteste de un tinar actor. Glumite, amor, una alta, zici ca s-a reparat la cap cind, tronc, ea plinge pe covorul de linga pat, el ii spune ca decit sa se desparta, mai bine stau impreuna nefericiti, cam orice-ar vrea sa auda o femeie indragostita, ei bine nu, ea isi face bagajele si pleaca la Roma sa invete limba italiana. Exact ce fac toate femeile care, desi au viata perfecta, sint nefericite.
In fine, ne mutam cu actiunea la Roma. Unde am fost de cinci ori si-am stat in total vreo 2 luni. Am mincat de toate, m-am plimbat peste tot. Stiu Roma, inclusiv partile ne-turistice. Bali si India nu le cunosc, dar daca sint tratate la fel ca Roma, declar filmul tendentios, exagerat si pe alocuri, gresit. Filmul se numeste Maninca… si inca niste chestii. Aflam din start c-o sa fie vorba despre mincare ca si cale spre fericire si regasire. Bon. Pai si atunci cum poti tu regizor, documentarist, scenarist, sa lasi personajul principal, indragostit de mincare, sa comande la masa paste carbonara si sa primeasca spaghetti bologneze? Cum poti s-o duci pe Liz la fontana di Trevi si s-o lasi sa se plimbe singura pe-acolo, cind acolo sint, la orice ora din zi si din noapte, mii de turisti la un loc? Ce, a cazut bomba cu hidrogen inainte sa filmati voi acolo? Mai nimic nu e adevarat din ce arata ei din Roma. Strazile nu arata asa, oamenii sint altfel, atmosfera generala e alta. Despre Napoli, exact aceeasi observatie. Si Roma si Napoli arata in film exact cum cred americanii ca arata. Adica diferit de cum arata de fapt.
Cam asta a fost partea cu mincarea, care dupa episodul cu Roma devine invizibila. Ce bine, macar nu ma mai enervez. In India invatam sa meditam si sa ne rugam. Liz e in continuare superficiala si egoista, in loc sa-si gaseasca echilibrul ea plinge dupa amant si/sau dupa sot, nu e clar, cert e ca de bine ce-a invatat limba italiana, acum n-o mai foloseste deloc, pentru ca rosteste rugaciuni guruginta in indiana. Poarta niste haine destul de dubioase, le suspectez c-ar fi pijamale, ma rog, genul de chestii pe care le purtam prin casa. Evident, cu influente indiene. Gata si cu rugatul, hai inapoi in Bali la vraciul Ketut care nu are dinti si vorbeste stricat, e urit si destul de ciudat, in schimb cunoaste tot ce e de stiut despre amor. Plauzibil, ce sa mai…
Inconsistente gramada. La un moment dat, chipurile e 5 dimineata in Bali si afara e zi, ceea ce e umpic aiurea, ca acolo se lumineaza muult mai tarziu. Si mai e o chestie in film cu brazilienii care se pupa pe gura intre ei, care sigur e falsa, brazilienii sint destul de oripilati de pupaturi, mai ales de cele pe gura intre oameni care nu sint intr-o relatie de amor. In fine.
Aici in Bali Liz a noastra gaseste echilibrul. Nu stim cum o face, nu ni se arata, nu ni se explica. O vedem ca merge pe bicicleta, mai sta de vorba cu ketut cel fara dinti, care ii spune banalitati de genul „Priveste oamenii cu inima, nu cu capul” si „E bine sa ai patru picioare, ca sa fii bine ancorata in prezent”. Cum necum, avem echilibru. Care e dat peste cap de o noua indragosteala. Care se termina cu fraza rastita de amica Liz catre proaspatul amorez: „Nu trebuie sa te iubesc pe tine ca sa ma iubesc pe mine”. Si-l paraseste. Fraza asta e spusa asa, ca si cum ASTA ar fin invatatura majora a filmului. hm… huh? ce-a zis? cum adica? ce e de retinut de-aici? mai bine ramineau la farfuriile alea pline de lucruri pe care nu stiu sa le numeasca, zau…
Bai, m-a cam enervat filmul asta. O data ca e cam lung. Doua ore si ceva. Noroc de sala Vip, care e foarte comoda. Promite niste chestii pe care nu le livreaza. Apoi ca, pentru un film despre fericire si echilibru, se plinge mult. Toata lumea plinge, lacrimi, rimel adunat, vaicareli, smiorcaieli, muci. Javier virilul plinge si el ca o vadana in aproape fiecare scena. Dar ce-i cel mai frustrant e ca m-am dus la filmul asta asteptind sa invat ceva, orice, despre spiritualitate, despre liniste, despre dumnezeu, sau macar o reteta de biscuiti sau ceva. N-am invatat nimic, n-am luat cu mine acasa nimic. Nici macar pofta de mincare, pentru ca m-a enervat lipsa lor de interes pentru subiect. Singurul plus al filmului (pe linga barbatii frumosi de diverse nationalitati si soundtrackul placut) e ca reuseste cumva sa te faca sa te simti bine cu tine insati (si aici vorbesc despre femei). Si ce daca esti cam nebuna, egoista, superficiala, ce daca nu te poti abtine de la mincare, nu respecti oamenii de linga tine, important e sa fii fericita la finalul zilei, chiar daca nimeni si mai ales nici tu nu pricepi foarte bine de unde-ti vine fericirea. Asa, si la ce foloseste chestia asta? Ai o scuza sa maninci o pizza intreaga? Chiar era nevoie de o carte si un film pentru asta?
Mda. Ma duc sa maninc, sa iubesc si sa (nu) ma rog.
Sunt de acord cu tot ce ai zis, mai putin aia cu brazilienii si pupatul. Bine, nu pe gura, insa am cunoscut vreo 6-7 brazilieni pana acum din motive de colegialitate, ei provenind din orase si culturi diferite (cu 2 am lucrat chiar in echipa) si se pupa big time, chiar si barbatii intre ei. E adevarat ca PE OBRAZ :p.
Cartea am citit-o si ca de obicei, din toate experientele mele, cartea e intotdeauna mai reusitsa decat filmul. Oricum partea cu mancarea e ok in carte, cam salivam pe plaja cand o citeam. Dar deh, e o carte comerciala pana la urma, e ca diferenta dintre alchimistul lui Coehlo si Veacul de singuratate al lui Marquez. Filmul il vad miercuri, dar deja mi-e un pic groaza 🙂
Andrada, eu nu cunosc brazilieni, dar am citit prin ghiduri de calatorie ca nu e bine sa sari la pupat pe-acolo.. 😀 Am inteles, deci doar NU pe gura. Pacat!
Despina, ei na, nu e chiaaar asa de rau…. Dar nici bine. 🙂 Enjoy, pe cit se poate.
Cartea iti va raspunde intrebarilor pe care ti le-ai pus. Si poate iti va da raspunsuri si la intrebarile-asteptari cu care ai plecat la film. Se pare ca filmul e prost.
Nu stiu cum sunt brazilienii dar francezii tare se mai pupa… pe obraz da se puna non-stop, chiar de te cunosc de doar 1 zi.
Si faza cu bomba de hidrogen e super tare, dar daca stai sa te gandesti bine in muuuuuuuulte filme vezi asa ceva: si in Paris, si in New York, etc. Excuse me…da-s la mintea cocosului unele chestii.
Ben Kalmen, din "Solitary Man (2009)", e un tip naspa (si dp.m.d.v.) deoarece e egoist, fricos, etc. si isi bate joc de orice … da' cica pe Liz tre' musai s-o apreciem ca deh: "she's on a journey of selfdiscovery". e reconfortant de observat ca mai exista si femei carora nu le-a placut filmul.
Eu am citit cu drag cartea, filmul nu l-am vazut, era super incantata sa stiu ca apare Julia Roberts, insa am citit destule critici de film si pareri si toti coincid ca filmul e larg si slab calitativ.
Pacat!
Cartea mi-a placut f mult!
Am si citit-o intr-un moment cand aveam mare nevoie de ea, asa incat mi s-a aratat ca o carte f frumoasa.
Abia astept sa vad filmul, insa ma astept sa fie mult mai diluat decat cartea.
Pai tu de la un film american te astepti sa nu aiba clisee d-astea reductioniste? Sau sa inveti/ afli ceva? You should know better than that 🙂
Sint de acord cu Raluca si Zuzu – o exceptie marcanta de la "cartea e mai buna decit filmul" este "Pacientul Englez"; cartea era ceva ce puteai uita fara grija pe scaun, la coborirea din tren sau autocar, filmul insa nu, din o mie de motive pe care cred ca astia de facura ecranizarea la "Eat, Pray, Love" nu le inteleg pentru ca nu au cum – fie sint prea tineri, fie li se pare ca stiu mai mult decit sint in stare sa lase la vedere. Poti sa o vezi pe autoare aici: http://www.ted.com/talks/view/id/453
Si sper sa-ti faca o impresie suficient de solida ca sa-i citesti cartea. 🙂
Sa citesti cartea. Eu zic ca o sa-ti placa. Are niste chestii asa interesante despre oamenii din Bali si niste metafore frumoase rau de tot. Aproape la fel de frumoase ca ale tale 😉
Mai ca nu-mi vine sa ma duc la film. Stiu ca aproape mereu filmul e mai prost decat cartea. Dar e pacat de cartea asta sa fie tratata asa superficial.
Cat despre comentariul lui Nuschu, imi vine sa vars cand aud din astea. Nu, din filmele americane nu inveti nimic. Inveti din alea romanesti despre jeg si curve. Prespun ca dumneai se uita numai la filme de arta frantuzesti. Mama, prosti mai sunt americanii astia si destepti suntem noi romanii si de aia am ajuns asa departe.
@roxy ei, nu cred ca tre s-o iei atat de in tragic. Si eu sunt de parere ca nu prea ai ce INVATA din filmele ,,americane''. Nu neaparat vs filme romanesti cu jeg si filme fine frantuzesti, ci vs filme care pot proveni de oriunde din lume, care efectiv spun ceva nou si care te lasa cu o senzatie puternica ca ai mai inteles ceva pe lume atunci cand se termina. Ti-as putea da cred ca 100 de titluri, si nu-s (toate) filme de arta frantuzesti. :). Asta nu inseamna ca ele (filmele-cliseu) nu pot constitui divertisment si ca ele nu-si au locsorul lor in societate. :P.
Si acum te rog frumos sa nu versi 🙂
Roxy, hmmm, te-ar ajuta o limonada cu miere…? Si nu, eu nu-nvat din filmele romanesti pline de jeg, sau din alea frantuzesti pline de je ne sais quoi (unul dintre cele mai proaste+ciudate filme pe care le-am vazut a fost francez), ci raportez viata reala la aia din filmele americane and guess what?! Destul de putina realitate "reala" in ele (nu realism din ala de imprima anume principii artistice produsului, de la subiectul ales, pana la maniera de a filma, ci realitate de-aia sociala, psihologica, relationala etc de-o traim cu totii). Ba, mai induc si idei si asteptari gresite. Si gandesc eu ca de-aia a fost si Ioana asa, un pic plictisita de filmul asta, ca stia si ea cum e la ROma, sau la Napoli, da' cumva, americanii au reusit sa-i arate ca, totusi, nu stie! Ma rog, nu chiar TOTI americanii!
Imi pare rau ca ti-am produs greata, esti prima persoana asupra careia am acest efect! Si cu mijloace atat de sarace, la o distanta atat de mare… Sper ca ti-a trecut repede.
Al doilea review negativ. Mama lui de film ca abia-l asteptam!
pup printesaaa
Ma simt datoare sa revin cu explicatii 🙂
Eu nu vorbesc din filme, cu vorbesc din ceea ce vad in jur, in SUA. Filmele in general sunt pentru divertisment si nu neaparat ca sa invatam ceva din ele. Cu toate astea, tot nu pot fi de acord ca nu inveti nimic din filmele americane sau ca nu afli nimic nou. Dar sigur, that's just me.
Ceea ce unii numesc clisee din filmele americane, aici e realitate. M-am trezit de multe ori in fata unor situatii si am zis cu voce tare: e exact ca in filmele americane. Si apoi mi-am dat seama ce stupid a sunat. Pentru ca filmele de fapt sunt inspirate din realitatea lor. Sigur, nu Batman, nu Salt, nu Matrix, nu sf-uri sau din alea unde se impusca unii pe altii tot filmul.
Ce vreau sa zic este ca poate pentru romani sunt clisee. Pentru ca am crescut vazand la TV o multime de filme americane. Nu sunt clisee, ci asa e si in viata reala de cele mai multe ori.
Nuschu, daca raportezi realitatea din Romania la filmele americane, inteleg ce vrei sa zici. Realitatea de aici e alta insa…. Si sunt lucruri aici care sigur suna a clisee si a bullshit, doar pentru ca noi romanii suntem altfel. Spre exemplu, unde mai auzi in Romania ca termina unul liceul si se hotaraste sa ia o pauza si sa calatoreasca in Europa cateva luni inainte de a merge la facultate? Daca vezi asa ceva intr-un film, iti vine poate sa zici ce porcarie, nu e deloc realist. A fost doar un exemplu, poate nu cel mai reusit.
Nu putem vorbi de realitatea pe care o traim cu totii. Pentru ca viata nu e la fel in Romania, in SUA, in India sau in China. Si filmele alea nu sunt facute pentru noi romanii, ca sa ne raportam noi la ele.
Nu vreau sa ma transform intr-o aparatoare a natiei americane. Dimpotriva, cand ceva mi se pare de 2 lei o spun, dar in acelasi timp, le recunosc si meritele
Si daca e sa ne uitam la un top 100 al celor mai bune filme ale tuturor timpurilor, cred ca majoritatea sunt americane. Sigur, am putea sa spunem ca si topul e alcatuit de americani….
ai scris un post la fel de lung si plictisitor ca si filmul. no ofense!
@Roxy – Cred ca motivul pentru care topul ala e populat de filmele americane, este PONDEREA PRODUCTIILOR. Deci nu pentru ca alte natii au putut mai putin, ci pentru ca au produs mult, mult, mult mai putin cantitativ all-times-speaking si budget-related. Sunt si regizori europeni (Trauffaut? Besson? Jeunet? Benigni? Ritchie?) care stau fara jena in topul respectiv. Precum si asiatici (Kim Ki-duk, Kar Wai Wong, Akira Kurosawa) sau sud-americani (Inarritu, Meirelles). Si apropo de dificultatea de a intelege alte culturi – nu cred ca se identifica careva cu viata din filmele asiatice… and still – you can tell when a movie is a good movie.
Da, clar, daca vorbim de ,,all times" nimeni nu cred ca poate sa nege contributia covarsitoare a Hollywood-ului la cinematografia mondiala, trecuta si actuala. Casablanca? Godfather? Tarantino cu toate cele? Hitchcock? Fight Club? Lord of the Rings? Monty Python? (asta ca sa incerc sa acopar cat mai multe zone) etc etc etc, exemple sunt cu duiumul. Evident, nu tot ce provine din SUA cinematografic speaking e prost sau tot ce provine din alta tara e bun. Cred ca trebuie sa fii foarte pe dinafara sau foarte hater ca sa spui asta. Din cate vezi am un defect de vorbire care ma impiedica sa folosesc cuvinte romanesti, mai ales cand e vorba de filme, si asta se datoreaza tot filmelor si serialelor bune americane pe care le-am urmarit si le urmaresc la greu. 🙂
Bottom line, sunt filme bune, si filme proaste (iar in astea ponderea covarsitoare sta tot in hollywood – the contemporary bullshit, tot datorita ponderii productiilor).
Iar genul asta de film… m. Come on. Intra la ,,bullshit marketing overdose / money-maker area, useless content" din avion. :P.
O Doamne, ce discutie aprinsa aici. Ok, sa contribuim si noi: copii, din ro ideile astea se vad altfel. Dar daca ai trait in sua si ai vazut ca mine cu ochii tai ca sunt femei care le au pe toate si sunt extrem de depresive atunci vezi cu alti ochi. Noi in ro ne raportam la alti parametri pentru fericire. In sua ai de toate, dar iti lipseste spiritualitatea si cultura, un inteles mai adanc al lucrurilor. Progresul economic a lasat in umbra aceste aspecte esentiale ale fiintei umane si de aici nevoia de cautare a unui inteles al vietii. Cum se spune : "Before you judge a man, walk a mile in his shoes…" Other than that da, cam lung filmul si cam nerealist pe unele parti, dar sa nu uitam ca e doar un produs comercial, nimic altceva.
side story: o prietena s-a casatorit recent. Pentru ca asa cere religia/traditia etc, s-a dus la spovedanie inainte de toata tarasenia.
Si, printre altele, o intreaba popa daca stie care e cel mai mare pacat al oamenilor.
Ea, asteptandu-se la o pilda din asta religioasa ieftina, ridica din umeri.
La care popa ii zice: ,,ca au uitat de sufletul lor".
E? Si nu era in America…:P
Mult zgomot pentru nimic, really. Exista anume chestii intr-un film care transcend realitatea imediata si, daca sunt spuse/aratate cum trebuie, se leaga si nu arata a clisee. Mai ales intr-un film in care "Mananca, iubeste, roaga-te" nu se refera la activitati de-astea fiziologice, ci la d-alea de imprima, inainte de toate, trairi. Si de-asta, probabil, si asiaticii, si rusii, si americanii, si altii fac filme bune: pt ca transmit multe dincolo de imediat si fiziologic.
Si, da, poate ca asteptarile is cam mari de la un produs in esenta comercial. Cartea poate fi inteleasa cu ochii mintii si aceia is setati de fiecare in parte. Filmul vine si-ti arata cu ochii altuia, ochii "oficiali", "agreati", "acreditati" cum trebuie citita cartea.
Asa cum a zis si un alt colega anonim mai sus, un film prost si lung si un review la fel de lung si fara sens. doar de dragul unor vizite in plus, probabil.
elEna sunt, mi-s comoda azi si nu-mi arde sa ma mai log-ez. Nu stiu cum e cartea sau cum e filmul -sincera sa fiu nici nu-mi trece prin cap sa vad/citesc asa ceva pentru ca mi-a fost recomandat de… persoane cu gusturi si logica dubioasa- dar articolul tau e foarte foarte reusit. Nu stiu de ce, dar uneori aveam senzatia ca si tu esti prost-dispusa sau "nefericita" fara motiv. Sper sa ramana doar o senzatie si-atat.
Elena, fericirea e o stare discontinua. Nimeni nu e fericit tot timpul. Si la fel cu fericirea apare uneori pur si simplu, la fel si dispare, aparent fara motiv. Dar asta nu inseamna ca in momentele de lipsa a fericirii plec in lume. Le dau pace, uneori scriu despre ele, apoi le privesc cum fac loc starilor roz, si tot asa. 🙂
Și eu am mers să văd filmul cu mare speranță că voi afla niște răspunsuri de care am nevoie. Am ieșit din sală doar cu dorința de a revedea Italia. Cine știe? Poate acesta e răspunsul pe care îl așteptam :-))))
si mie mi-a placut muzica din film, chiar foarte tare.
legat de ce se intampla in film, am crezut ca sunt unul dintre putinii care nu au prins ideea.
Pe de alta parte eu chiar cunosc o fata care se poate identifica oarecum cu personajul.
pe bune!
adica a lucrat la noi si a plecat lasand bunatate de job, s-a despartit de un baiat destept care evident o si iubea, a plecat undeva in Apuseni la meditat cu un Guru local si a stat cateva saptamani.
iar de curand s-a despartit si de actualul cu care era de ceva vreme se mutasera impreuna, si evident ca omul inca nu a inteles nimic.
Zana, eu zic ca ai obtinut un raspuns foarte buna. Sus in low cost si fugi in italia.. si pe mine ma tenteaza toscana, poate la primavara…
Cristigrd, sint sigura ca exista si oameni atit de dusi cu capul. nu-s sigura ca un film despre ei merita o asa campanie de marketing, nu de alta da' n-ar fi deloc misto sa vrem si noi sa devenim ca ei… 🙂
Hai ma ca nu-i asa rau! Depinde cu ce asteptari te duci sa-l vezi. Eu nu am citit nici cartea, nu am vazut nici trailer si nu ma asteptam la nimic. Ma gandeam ca o sa fie bun prin prisma actorilor, desi nu e regula, si prin prisma titlului.
Nu e de trecut in top dar nici nu regret ca am dat banii pe bilet.
Beau, da' nici n-am pretins ca e oribil. Am zis doar ca nu mi-a placut pe cit speram. 😀 Ma bucur ca tu esti de alta parere, quality time is hard to get these days!
Thank you, thank you, thank you! M-am uitat la acest film caci imi era dor sa imi aduc aminte de Roma (este unul din putinele locuri unde nu ma deranjeaza forfota continua). Iar faza cu pastele a fost doar cireasa de pe coliva 🙁 nici macar nu era vreun fel de paste foarte complicat ca sa zici ca e usor sa o dai in bara
De când a apărut Javier pe ecran nu ştiu ce s-a mai întâmplat în film. Mă minunam doar că are un cap mare, foarte mare.
Cred că şi la noi sunt destule femei care când sunt nefericite se urcă în avion şi pleacă. Monica ex Columbeanu,fosta doamnă Truică… Restul nu ne permitem :)))))
Da, din filmul ăsta rămâi cu următoarele: banii n-aduc fericirea, nicăieri nu-i mai bine ca acasă şi vai, ce frumos e la alţii, hai să vizităm.
Mie filmul mi-a plăcut, l-am văzut pe bucăţele. Acasă, mai o cola, mai joacă-te cu copiii. Merge. La cinema cred că m-ar fi enervat.