E trecut de ora 3, mi se face foame. Croissantul cu unt de dimineata si-a facut datoria corespunzator, mi-a tinut de foame mai bine de cinci ore. Sun la Casa sa rezerv o masa pentru o persoana. Ati spus opt? Nu, una, eu, doar o persoana. La geam, nefumatori. Sigur, va asteptam. Si m-am dus. N-am mai mincat singura la prinz la restaurant de… hm… niciodata. Am comandat ce stiu eu ca-i mai bun: quesadilla cu pui si bacon, cartofi wedges si sos picant cu gogosari, plus papanasi cu smintina si dulceata de fructe de padure. Pina a venit platoul cu quesadilla, am rasfoit niste reviste. M-a umflat risul de citeva ori. Va arat si voua de ce:
Urmeaza sa ne mai spuna sa inspiram inainte de a expira si sa dormim in somn ca sa ne odihnim. Doamne, sper ca revistele astea nu erau asa stupide si pe vremea cind scriam eu la ele. Pe mine parca ma framintau niste treburi mai serioase in textele pe care mi le publica luna de luna Cosmopolitan. Am scris despre fumat, despre accident, despre divort, despre abandon… Ok, am scris si despre masturbare, dar nu-mi amintesc sa fi lansat intertitluri de genul Ca sa fii multumit e important sa ai satisfactii sau Inainte sa incui usa pe dinafara, asigura-te ca ai iesit, altfel s-ar putea sa ramii captiv in casa. Editorii astia isi iau bani oare? Ca dac-or scrie pe gratis, atunci cumva inteleg de ce dau din taste lucruri pe care si-un copil de sase ani le considera prea banale sa le enunte.
Quesadilla asta de la restaurantul Casa e mai discreta decit altele, si, deci, mai buna. Lipia coapta e mai subtire si mai fina, baconul e fara zgirciuri, pieptul de pui e tocat fin, cascavalul nu e foarte gras si e foarte aromat. Sosul cu maioneza si gogosari e picant, iar asta salveaza de la banal cartofii copti.
Maninc pe indelete cam o treime, abandonez farfuria si revin la reviste. Unde aflu asta:
Deci femeia poarta pantofi superbi ca sa deturneze atentia de la picioarele ei urite. Logic ar fi sa poarte o palarie superba, nu? Ori Victoria nu e foarte inteligenta, ori editorul rubricii a uitat sa-si scoata creierul din sertarul cu sosete inainte de a-si redacta textul.
Pleaca cele doua cupluri, eu ma mai uit pe geam, mai fac o poza, linga mine vine o familie cu doi copii mici. Fetita (n-are mai mult de 2 ani) se asaza pe scaun in fata mea. 🙂 Si ea a observat cumva ca masa e doar pe jumatate plina. Vin papanasii, fetita se intoarce la masa ei.
Maninc aproape unul intreg, mai stau. E bine, cald, miroase a vanilie. Afara e cam gri si cam ud, dar nu suficient de gri si de ud cit sa-mi devina neplacut. Impreuna cu nota imi vine o sacosa cu restul de quesadilla si papanasul neatins. „Pentru sotul dvs”, imi spune ospatarul si-mi face cu ochiul. Iata ca mica mea verigheta nu e suficient de mica. 40 de lei cu tot cu apa plata. Stomac plin, pachet pentru acasa, interactiuni placute, lectura hm, sa zicem usoara, de weekend.
Plec in parc. A stat ploaia si vreau sa fac poze cu frunze ude. A, si mi-am luat de la Gap Kids un sacou gri foarte frumusel. Ala L mi-a fost mare, dar am incaput foarte bine intr-un M. Pentru fetite de 12-14 ani.
Doamnele mele, mergeti singure la restaurant. Macar o data. Lasati oamenii sa interactioneze cu voi. Mincati ce va place. probati haine de la barbati sau de la copii. si daca va incinta ceva, cumparati fara frica. Asa-i de misto sa ajungi acasa si sa pui pe tine lucruri pe care in mod normal n-ai fi dat banii! Si te invirti in fata oglinzii si-ti creste entuziasmul instant, si daca nu e nimeni in jur, o sa sari in sus de bucurie c-ai facut o nebunie, chiar daca mica de tot. Luni ma duc la film. Tot singura. Un film pe care-mi pare rau ca nu l-am facut eu: Eat Pray Love.
Ce frumos e apusul pe ploaie la mansarda!
Mie mi se intampla destul de des sa merg singura la masa. Si prin cafenele umblu cateodata singura. Imi place foarte mult chestia asta.
La film n-am mai fost demult, dar obisnuiam sa merg singura. Lovely! 😛
Ah, si de ce-ai tinut numai pentru tine? Mergeam singure impreuna pe undeva, daca stiam ca esti si tu practicanta…
…Şi eu care credeam că sunt singura care se îmbracă (şi încape) în haine cumpărate de la raioanele de copii:))
As vrea sa am si eu curajul acesta 🙂 Maybe one day.
:))) da, uite, ca la asta nu ma gandisem. Eu am inceput sa practic chestia asta cand am ajuns in Bucuresti si majoritatea cunoscutilor mei aveau aproape mereu alte indeletniciri 😛
In prezent mai ies, cand am dispozitie, la pranz de una singura. Imi iau o carte, si castig ora aia din mijlocul zilei de munca :P.
Oana, e frustrant totusi ca astea de copii sint mai scumpe si prea pline de elefantei cu aripi si buburuze cu capul mare!
Merat, sa mergi singura la masa? Sau sa cumperi chestii de la raionul de copii? Eu zic sa incerci. De dragul meu, macar o data. Eventual ma suni de-acolo si-ti tin de urit. E foarte misto, iti promit!
Andrada, o sa fac si eu asta. Cind o sa am timp sa imi iau pauza de prinz o ora. Adica la vara. Oh well, mai bine mai tirziu decit niciodata.
Sa merg singura la masa. Cumparaturile nu sunt o problema pentru mine. Iau de oriunde 🙂
Poate o sa incep soft, cu o cafea. Dau un semn daca ma apuca jena aia amestecata cu anxietate :))
@Merat just keep it cool and enjoy… De ce sa iti fie jena? Alege un pranz, un loc cald si primitor, ia o carte, un laptop sau o revista si da-i drumu'. 😛
Frumoase poze si totul arata delicios. Iar sa mergi singura la masa nu e ciudat. Daca iti face placere, ce conteaza ce cred altii.
In legatura cu articolul cu Beckham…Eu la scoala invatasem ca nu se mai scrie "sînt" ci se foloseste "sunt" , iar î nu se mai foloseste decat la inceputl cuvantului. S-a schimbat ceva de cand am plecat eu din tara?
Andrada, thank you 🙂 Hai ca o sa fie un experiment cool, dupa ce o sa am ocazia dau raportul :))
Speaking of raport, Ioana, tine-te, se apropie momentul sa incerc zacusca… sa vedem cum reusesc sa nu ard bucataria 😀
Eu credeam ca iti sare in ochi constructia "atat de superbe". Se pare ca nu ti-a sarit.
Buna dimineata!
Merat, musai sa faci cum zice Andrada, ea garantat stie!
Eliza, se scrie cum alegi, redactorul sef al fiecarei reviste decide ce ortografie se foloseste in paginile revistei, eu de exemplu in Zile si nopti am impus regula lui â, pentru ca mi se pare ca in print cititorii sint obisnuiti asa. Pe blog, probabil ca ai observat, folosesc î, pentru ca eu consider ca asa e corect si motivele pentru care Academia a modificat recomandarile de ortografie sint nejustificate.
Anonim, am observat, cum sa nu, am mai observat si aia cu "o parte din motivul", dar nu mi-am propus o analiza completa pe text, ci doar o semnalare de start, cititorii mei sint inteligenti, se descurca si singuri, cum foarte elegant mi-ai demonstrat si tu, pacat ca anonim!
Am fost şi eu singură într-un local acu' vreo 2 săptămâni, deşi de mulţi ani nu mai sunt singură. Credeam că o să mă simt stingheră şi urmărită de multe priviri curioase. Nici vorbă. :))) Ba chiar mi-a plăcut.
A, haine îmi mai iau şi eu de la copii uneori. Şi încălţăminte. Sunt mică de înălţime, am 40 de kg şi 35-36 la picior. :)))
Zile faine!
of, ai nimerit tu un articol mai stupid 🙂 te asigur ca erau din astea si pe vremea combo-ului elena francisc & ioana chicet (pt mine, cel putin, cele mai interesante si pline de viata articole de acum cativa ani erau editorialele elenei sau le scriai tu). per total, revista contine in continuare suficiente articole interesante ca sa-si merite banii. cred ca tu de fapt te-ai oprit la un advertorial pt diva tv.
love ya!
just a cosmo lovin' girl
am fost de multe ori la Casa singură, şi e un loc tare plăcut pentru aşa ceva. şi da, ospătarii sînt simpatici, şi cei care servesc sus, la etaj, şi cei doi de la parter.
Tin minte ca doamna la care locuiam in Germania se ducea singura la cinema si la cofetarie.. La inceput mi se parea putin ciudat, dar ea imi explica simplu ca-i o bucurie sa fii tu cu tine insuti(insati) si cu gandurile tale.. in liniste. Si ea era una dintre persoanele care conversa discret si cu placere cu cei din jur. Ea m-a determinat sa incerc sa ma bucur de o prajitura sau de un film in liniste, fara sa ma instrainez. Ce frumos ca am descoperit cel putin initiativa asta si la tine 😀
Nu e de mine,deci imi place mult ideea si chiar le privesc cu o oarecare melancolie pe cele care isi rezerva cateva minute/ore la o cafenea sau intr-un restaurant pentru a-si pune ordine in ganduri. Nu pot sa spun ca am incercat sa iau un pranz complet in formula „eu cu mine”, insa mi-a fost suficient sfertul de ora in care imi asteptam cate o prietena la o cafea ca sa am atacuri de panica…muuulte la numar! Cred ca de asta am si inceput sa intarzii, la inceput in mod voit, acum in mod…iremediabil (oricat de mult m-as stradui sa plec de acasa mai devreme, cu oricat de mult timp as incepe sa ma pregatesc…universul pur si simplu refuza sa ma lase sa ajung la ora prestabilita) .