Va rog sa ma lasati sa va dau o lectie in seara asta. E o lectie pretioasa, va promit. Chiar daca putin cam lunga.
Gasiti lucrurile care va plac. Unul, doua, zece. Lucrurile care va plac voua, nu care plac parintilor, sotului, copiilor, prietenilor, majoritatii, nu lucrurile despre care credeti ca ar da bine sa va placa. Stati voi cu voi citeva minute si ginditi-va ce va place sa faceti. Ce-ati face daca ati putea alege sa cistigati bani facind exclusiv asta. Poate sa fie gatitul. Sau mincatul. Sau cumparaturile. Sau sexul sportiv. Orice. Unul sau mai multe lucruri. Obligatoriu sa va placa voua, sa nu puteti trai fara el, sa tremurati de nerabdare cind in sfirsit puteti sa-l faceti nestingherit, fara numar, fara rusine. Orice lucru. In cazul meu, de exemplu, e vorba despre scris si despre oameni. Nu pot trai fara scris, sint dependenta de vorbe, iubesc oamenii si nu pot trai fara interactiunea cu ei. Cu cit mai multi, cit mai diferiti, cit mai buni si mai rai, cu atit mai bine pentru mine.
Bun, acum faceti tot ce va sta in putere sa transformati lucrurile astea care va plac voua pina la miez in munca pe care o prestati pentru piinea zilnica. Nu e imposibil, ba indraznesc sa zic ca e foarte probabil. Evident, cu conditia sa va tineti de ce va place. Sa cautati solutii sa ramineti aici. Sa nu va ascundeti dorinta in sertarul cu sosete pentru ca n-aveti chef sa va certati cu mama sau pentru ca aveti nevoie de bani rapid ori pentru ca va e teama sa incercati. O sa va luptati o vreme. O sa fie frig, teama, poate si foame. Dar va promit ca rezultatul merita. De fapt, va garantez asta.
Pentru ca daca faci ce-ti place cel mai mult sa faci, 10 ore pe zi, de luni pina vineri, nu obosesti, nu te superi, nu te frustrezi, nu te prostituezi. Te bucuri de fiecare ora din fiecare zi cum te bucuri de-o tabara la mare in care ziua inveti sa faci margele din scoici si seara dansezi in talpile goale cu baietii din cantonamentul de volei. Eu una nu m-am mai distrat asa bine la o activitate impusa de pe vremea cind invatam sa developez fotografii la Casa Pionierului si aveam 7 ani.
Pentru ca daca faci ce-ti place, esti bun in ce faci. Simt asta in fiecare zi cind oameni vin la mine cu fruntea ridata de ingrijorare ca avem o situatie de criza, iar eu zimbesc si-i ajut sa-si gaseasca rapid solutia potrivita.
Pentru ca daca faci ce-ti place, in fiecare zi inveti ceva extraordinar de misto despre lucrurile care-ti plac, si asta te face sa tremuri de bucurie la gindul ca iar e dimineata si imediat ce ajungi la job poti sa mai nasti ceva, sa pui in lume inca un lucru. Care lucru are sanse foarte mari sa fie bun, pentru ca e nascut din saminta de iubire de lucru.
Pentru ca daca faci ce-ti place, se vede si se simte. Si oamenii iti sint recunoscatori si aproape, si asta face cit o mie de salarii la un loc.
Eu fac ce-mi place. Scriu si lucrez cu oameni. Uneori zeci de oameni noi in fiecare zi. Cu unii ma inteleg din prima, pe altii trebuie sa-i astept sa se indragosteasca de mine, altii ma urasc si/sau ma scot din sarite. Pina si pe cei din urma ii iubesc, pentru ca si ei fac parte din ce-mi place sa fac, din cine sint.
Veti spune ca putini au norocul meu. Iar eu va voi spune ca nu e doar noroc. E incapatinare, lupta, renuntare la altele, putere de vrut. Eu am vrut sa fac ce fac. Multa vreme n-am stiut asta, asa ca am cautat. Am fost intii reporter de teren la o agentie de presa, apoi am fost sef de productie la departamentul de stiri al unei televiziuni, apoi specialist PR la un ziar, apoi copywriter, apoi antreprenor online, dupa care am devenit project manager si content developer pe online, in tot timpul asta am scris, zeci, sute de texte in tot felul de reviste si fituici, pentru ca acum un an sa intru direct in travaliul de aducere pe lume a unei reviste bune. Da, mi-a luat o vreme. Am facut diverse, pe mai multi sau mai putini bani.
cind m-am angajat la zile si nopti, am acceptat postul de redactor sef pe jumatate din banii pe care-i faceam la jobul dinainte. de doua ori mai multa munca, de zece ori mai multa responsabilitate. dar era exact ce-mi doream sa fac. acum fac si emisiunea TV, si brosuri, si inca o revista luna care va iesi peste citeva zile. nu mai am timp nici sa-mi dau seama cit de bine mi-e.
in fiecare zi inventam cite ceva, eu si oamenii mei. niste titluri, o coperta, o combinatie de culori, un text bun, un premiu fabulos, mereu altfel. si asa se face ca dupa 14 ore de munca, eu ajung acasa zimbind. n-am nevoie de pauze, de concediu. mi-e bine pentru ca nu muncesc, ci fac ce-mi place, jumatate din zi. nu-i rau, nu?
asa ca va zic: faceti ce va place, si faceti din ce va place sursa voastra de venit. poate nu e evident chiar acum care e calea. poate sint acolo nuante, tonuri, idei neexplorate. poate criza asta e fix ce va trebuie. opriti-va o secunda si ginditi-va bine. ce va place sa faceti? poate fi orice.
🙂
🙂
mi-a prins bine postul asta.
thanks 🙂
Multumesc, e ceea ce ar trebui sa faca fiecare si atunci nu ar mai exista stirile de la ora 5 🙂 Multumesc in primul rind pentru mine, e ceea ce-mi trebuia sa citesc zilele astea. Roaga-ma sa am curajul, e singurul care-mi lipseste 🙂 Mi-e dor sa fac ce-mi place, nu ce trebuie, dar deocamdata nu se poate. Asa trece timpul care nu se mai intoarce.
"Pentru ca daca faci ce-ti place cel mai mult sa faci, 10 ore pe zi, de luni pina vineri, nu obosesti, nu te superi, nu te frustrezi, nu te prostituezi. Te bucuri de fiecare ora din fiecare zi"
Minunat! Exact ce simt eu cand merg la munca, in fiecare dimineata!Uneori ma mir si eu cum la munca nu ma enervez deloc, niciodata iar acasa mai imi sare cateodata mustarul!Adevarul este ca la birou ma odihnesc, ma relaxez si uit de problemele de acasa.Imi place la nebunie ceea ce fac.Sunt inginer si inspector SSM, responsabil cu PSI, protectia civila etc si mi se potriveste ca o manusa meseria!P.S i'm a woman
pai cum sa nu te bucuri de meseria ta,, atat de grea.”,oricine s-ar bucura s-o bata in cap si sa mai ia si bani
postarea asta m-a pus pe ganduri! de multe ori imi printez diverse editoriale si mi le pun in geanta ca din cand in cand sa le recitesc! mai mult, imi innebunesc prietenii citindu-le! saptamana asta am ce sa recitesc:) felicitari pentru sufletul pe care l-ai pus cand ai asezat cuvintele astea aici! si da, si eu cred ca nu este vorba de noroc neaparat ci de curaj si spiritul de lupta pentru a fi ceea ce iti doresti sa fii! eu inca mai caut sa descopar ce vreau sa fac cu adevarat, dar simt ca sunt aproape, aprooaape, aproape 🙂 o zi plina de magie azi, asa cum stiu ca o sa fie si a mea!
I'm sooo working on it. Problema e ca e o lume plina de rechini, dar I'm not giving up! Multumesc! 🙂 :*
M-a uns la suflet postarea ta! Multumesc!
Aaah, ce ma bucur ca v-am impuns putintel de la spate, cum fac sa va tin mereu impunsi? Ca nici sa scriu ditamai polologhia in fiecare seara nu ma tine…
Tineti-va tare, va rog!
Zi de succes sa avem, in care sa facem cit mai mult ce ne place si cit mai putin ce le place altora!
Ionouka, te rog, pot sa preiau pasaje din textul tau sau chiar integral (indicand sursa, buninteles)? Pentru ca lectia asta de viata mi-am insusit-o de la tine cu ceva timp in urma, citind tot ce ai scris pe blogul tau, apoi recitind totul intr-un moment de cumpana in viata; acum, ai sintetizat cumva tot ce ai postat in anii din urma pe blog si aceasta lectie merita citita de cat mai multa lume!
Iti multumesc!
Giliola
Of, ca bine zici!
Of, ca inca nu pot sa spun acelasi lucru!
Of, ca m-am saturat sa astept sa vina acel moment!
Of, ca greu mai e!
Giliola, multumesc, go ahead, cu cit mai multi oameni pusi pe ginduri, cu atit mai bine! Da-mi un link te rog dupa ce pui, sa vad ce reactii ai acolo!
Adela, hang in there, ca n-o mai fi mult…
nu vrei sa ma scoti si pe mine din depresia bugetara post-trei-ani-de-stat-acasa? am idei multe, fixe si geniale, nu comentez inutil aproape niciodata si sunt dependenta de termene-limita.
Ar fi frumos sa fie asa cum spui tu,sa te trezesti intr-o dimineata si sa incepi o noua viata,sa-ti gasesti calea si sa mergi tot inainte.Eu cred ca a face alegeri a devenit un lux .sau poate sunt eu pesimist.Oricum frumoasa intentia ta,e bine ca cineva mai are puterea sa incurajeze pe altii.Esti un model si prin tine unii isi traiesc visul stii asta nu?:)
Rox, stai p-aproape, ca s-ar putea sa rasara ceva curind!
Alin, E asa cum spun eu (unless im some kind of freak of nature, and i hope im not), nu dintrodata, evident, e nevoie de incercari si framintari si de ani de traseu complicat, dar ce zic eu ca e merita sa ajungi la finalul lui si sa ramii acolo. Multumesc, incerc sa dau infuzii de bine, ca simt ca-i nevoie. 🙂
http://childrentourforeducation.blogspot.com/2010/11/jobul-ideal-e-atunci-cind-oamenii-mari.html
Multumesc mult! Pentru tot.
Giliola
E tare adevarat ce zici…timp de 5 ani am facut si eu asta..fix asta…si e minunat, eram cel mai fericit om din lume…dar a venit criza, presa e la pamant daca n-ai pile…iar acum eu muncesc intr-o multinationala facand munca de maimuta si strangand din dinti la gandul ca poate intr-un an o sa fac un credit si peste doi o sa-mi permit un bebe…deci, da, si eu cred ca de la un anumit punct e un lux sa faci ce-ti place…la fel cum a devenit un lux sa faci copii in romania….
exemplu.am fost si azi la un interviu pentru un job despre care nu pot spune daca o sa-mi placa,in timp ce lucrurile care imi plac stau undeva departe;ori nu exista de munca ori exista dar nu poti trai din banii aia. Asa ca Ionouka not all things work out for everyone
Ai scris frumos. Și ai foarte mare dreptate. Multora le lipsește însă curajul. Pentru că uneori nu e ușor să abandonezi totul ca să te regăsești pe tine.
E frumos ce zici tu, dar lucrurile nu mai sunt asa usoare daca vrei sa ai un copil. Atunci nu mai poti sta la munca 14 ore pe zi, nici 10, iar 8 ti se pare enorm. Daca vrei un copil, trebuie sa-l pui pe el pe primul loc. E minunat ce spui si poate pe tine te incalzeste acum. Dar daca nu vrei sa imbatranesti regretand ca ai dedicat totul jobului, trebuie sa accepti un compromis. Un job poate mai putin placut, dar care sa te lase sa petreci mult mai mult timp cu bebele tau. Un job poate nu asa bine platit, dar care te lasa sa ai si o viata acasa. E minunat ce zici. Pentru o viata doar in doi.
Anonim si Alin zic bine, fiecare in dreptul lui. Anonim, da, ai dreptate, eu am un copil de un an jumate si n-as putea lucra nici 8 ore pe zi, darmite 10-12-14! Un copil are nevoie, in primul rand, de stabilitate. Cand tii cu dintii de un proiect, stabilitatea se duce naibii.
Iar Alin are mare dreptate: la o varsta, dupa ce ai incercat si ras-incercat, te lasi, naibii, de ce-ti place, daca nu-ti iese. Si nu intotdeauna iese.
Si are dreptate si sotul meu, care chiar face ce-i place, insa face prea mult si nu mai poate si ajunge sa nu-i mai placa: are clienti care nu platesc, subalterni pe care-i doare-n dos, parteneri care pun totul pe seama lui, e singur cu toata lumea.
Situatiile sunt foarte diverse si tu ai de ce sa fii fericita: esti dintre putinii pentru care teoria asta – munceste ce-ti place si vei fi fericit – tine.
Sa stii ca si eu sunt oarecum de acord cu Nuschu, Anonim si Alin, tocmai in contextul in care am abandonat domeniul pentru care m-am pregatit (n-am profesat nici macar o zi) fix din motivul asta. Apoi sunt cam ca sotul Nuschu-ei (n-am clienti, sau subalterni, dar stiu niste factori care imi taie cheful).:). Am facut ce-mi place si fac ce-mi place, dar uneori dozajul e gresit, motivatia incepe sa dispara, in alt context e aproape imposibil s-o faci etc.
Anyways,toate variantele lor sunt posibile – iti trebuie un amestec nemaipomenit de rabdare, timp, intelegere si foarte mult noroc ca sa iti iasa asa cum trebuie. De multe ori unul dintre ingrediente lipseste, si atunci… nu mai iese (Stii bancul – iese pompier, nu mai iese politist), si totusi trebuie sa faci cumva sa supravietuiesti :). Eventual decent.
Atât de tare mi-a plăcut, încât am luat de bun îndemnul tău de răspândire a ideii și l-am pus pe Facebook.
Printesica frumoasa si roscata, asa este!!! Si eu am cautat mereu sa fac ce-mi place, d'aia sunt studenta (iar). Dar tare-i frumos!
Îmi place foarte, foarte mult ce fac, dar si mai mult îmi place sa…cant:) Mai trag nadejde ca peste vreun an jumate-doi o sa mă reapuc de vocalize &stuff, poate reușesc s-o iau de la început 😉 Combinand asta cu ce fac acum, deși știu ca nu e bine sa amesteci lucrurile. Ei, oi vedea eu:)
Si ce se intampla daca iti place ceea ce faci, dar, vorba lui Nuschu, faci prea mult, si ai de-a face cu o gramada de oameni nebuni/ prosti/ rau-voitori etc., si totul e o mare mancatorie in care fiecare ar calca pe cadavre ca sa ajunga undeva mai sus.
Eu am ajuns in momentul asta, si traiesc o mare "dezvrajire", ca sa zic asa. Si nu ma simt deloc, dar absolut deloc motivata de faptul ca munca mea imbogateste niste actionari (la modul abstract, sa zicem) si niste directori (la modul mai concret) care nu ar ezita sa-si vanda mama pentru niste mii de euro in plus…
Fac ceea ce-mi place, dar… nu cred ca imi mai place (nici eu nu ma mai inteleg). Sunt mereu obosita, stresata, presata, si jobul asta imi "canibalizeaza" viata (desi dupa parerea mea muncim ca sa traim, si nu invers). Iar banii pe care ii primesc nu-s putini, dar nu merita. Dar nu am ce face, depind de ei. Am ajuns la concluzia ca viata corporatista is the devil, si ma tot gandesc cum sa ies din ea…
Deci, Ionouka, mult succes in continuare, ma bucur ca pentru unii functioneaza regula asta (faci ce iti place si va fi bine), dar iata ca (din pacate) nu se poate generaliza.
De unde sa incep daca imi place sa scriu, dar nu am scris pana acum decat vreo cinci sase articole?
Sa scriu scrisori de intentie si sa trimit cv-uri pentru practica sau internship-uri la reviste?
Deocamdata nu stiu daca m-as descurca facand scriiind pe bani.
Ma gandesc.. si de fapt stiu, dar sunt pe cu totul si cu totul alta cale.. la care voi renunta cand se va fi terminat procesul de a o indeplini (ce alambicat suna)
Adica mai ai putin de asteptat, dar dupa aia da, o sa faci ce-ti place!