Am uitat ce bine e sa mergi pe jos… cu vaya con dios in ureche (ma pregatesc intens pentru diseara), fular gros decorat cu bradutz de craciun, soare in parul rosu ciuntit si nici un stres pe umeri. Am mers mult azi. I-am cautat cadou lui Dani Klein. M-am gindit ca daca tot pot sa-i spun doua vorbe, pot sa-i si ofer ceva romanesc. Nu mi-am permis sa-i cumpar o ie, sint minunate, dar costa de la 300 de lei in sus si banii mei s-au cam dus pe alte cadouri, la fel de minunate dar nu la fel de romanesti, pentru oamenii mei minunati care nu stiu sa cinte precum Dani, dar pe care-i iubesc si care ma insufletesc in lupta.
Asa ca m-am plimbat prin tot orasul in cautare de lucruri de suflet romanesc. Si mi-am dat toti banii pe urmatoarele: un cd dublu cu Maria Tanase, un covoras rosu tesut de mina si o vedere pe care-o sa-i scriu chestiuni grave. Nici nu-s sigura c-o sa ia cadoul. Si nici nu conteaza, atit de tare ma bucura ca o s-o vad si-o sa i-l pot oferi ca deja investitita returneaza profit.
Acum imi caut baterii pentru reportofon si pornesc spre fratelli. Sigur ca am emotii, nici nu stiu cum o sa reusesc sa scriu ceva pe vederea asta. La cum ma stiu, sigur o sa gresesc adresa, o sa ajung prea tirziu, o sa uit cadoul acasa, o apas play in loc de rec la reportofon, o sa ma impiedic si-o sa cad gramada peste sunetist, o sa ma inrosesc pina in virful urechilor si-o sa-mi iasa un coş pe nas de stres.
Da, si tot nu stiu ce s-o intreb. improvizez la fata locului. In caz ca nu lesin. Iar daca lesin, ma scot cu cadoul, pe care o sa i-l ofer in cadere cumva.Un Multumesc sau un Nu, multumesc tot o sa-mi zica, si-asa o sa pot spune ca am vorbit cu ea.
