Veritabil 13

Ce zi, doamne, ce zi…

Dupa o seara fara pata, petrecuta prelung alaturi de o fata draga mie si de un vas incins, plin cu clatite umplute cu brinza dulce si o turma de stafide, tinute la cuptor sub o patura groasa de crema de vanilie. Exceptionale, si clatitele, si conversatia. Apoi am dus fata acasa la ea si-am condus spre casa aproape de miezul noptii, inceeet de tot, pe banda intii, intr-un nor de injuraturi, claxoane, blitzuri si flashuri. Oamenii pur si simplu nu pricepeau ca eu SAVURAM condusul. Eram intr-o croaziera de-a lungul Dimbovitei, cu muzica data incet, cu geamul dat jos si cu gindurile date la o parte.

Apoi am ajuns acasa. Am facut o baie obositor de lunga, am citit niste ore si-am adormit cu veioza aprinsa si cu pisica torcind lipita de buca mea stinga.

M-am trezit la 10. Suna telefonul. Am stins veioza, am inchis cartea, am scarpinat pisica. Mi-am intins tacticoasa miinile pe rind, apoi picioarele, spatele, gitul, degetele unul cite unul. Mirosea a omleta cu ceapa de la Vecinii mei cei multi si cumva mi se parea foarte potrivit. Si-apoi a inceput sa mi se strice ziua. Mi-am scapat gutiera in lada cu nisip a pisicii. Am incuiat pisica in sifonier. Am plecat cu geanta maro pe umar, desi mi-s toata imbracata-n gri. Mi-am uitat acasa chestii dupa care a trebuit sa ma intorc si mi-am scapat manusa in noroi. Am pornit spre oras sa cumpar plicuri si sa printez pozele/vederi pentru voi. Am lasat masina in fata casei si m-am asternut in statie la autobuz. Unde am asteptat vreo 10 minute. A venit un autobuz, am urcat. Trebuia sa ma fi gindit ca ceva nu e in regula daca toata lumea coboara si doar eu urc. Numaram plicuri in gind. Am compostat bilet, am dat play la muzica si m-am asezat pe scaun. 10 minute mai tirziu si trei semafoare pe rosu mai la stinga, autobuzul opreste la capat, pe partea cealalta a parcului. Unde parcheaza. Cu usile inchise. Ma cersesc afara, cobor, merg pe jos prin noroi 5 minute, ma asez in aceeasi statie in care eram cu 20 de minute in urma, cu un bilet compostat degeaba si-o caruta de nervi gata plesniti. Evident, ma grabesc.

Iau urmatorul autobuz, compostez, o statie doua statii, ajung in centru, cobor, intru in prima papetarie. Intreb de plicuri colorate. Au, sclipicioase cumva, 1,2 lei bucata. Eu am nevoie de 100, de negociere nici vorba, ce bine-ar fi sa fi fost acum in Istanbul… Asa ca decid sa cumpar plicuri albe, simple. 70 de bani bucata. Asa mai merge. Pornesc spre centrul de printat poze. La primul nu au hirtie mata. De lucioasa nici nu vreau s-aud. La al doilea n-au hirtie deloc. Al treilea s-a inchis intre timp. In fine, la al patrulea au tot ce trebuie. Printez. 110 de bucati. Insfac punga, ma urc inapoi in autobuz, nu inainte de a-mi cumpara un pateu cu brinza din statie, sa nu-mi cada glicemia la pamint pin-ajung la redactie. Intr-o mina tin punga cu poze si plicuri, in alta pateul slinos, fac o schema sa scot biletul, scap pateul direct in poala unei tipese care statea pe scaun in dreptul meu. Ridica niste ochi colturosi. Imi cer scuze, aia impinge pateul jos, sar fulgi si firimituri, pe fusta crem ii ramasese ditamai floarea de margarina topita, o placere. Cobor, plina de rusine. Ma urc in masina, pornesc spre birou.

Fac interviuri. Care merg prost (oamenii zic ca stiu lucruri, dar cind le pui mausul in mina, ii ia cu tremurat si uita tot, sau ma rog, isi aduc aminte ca nu stiu mare lucru). Ma duc la piata sa-mi iau ceva de mincare. Ma intorc cu prada buna: iaurt si baton d-ala dulceag, cu mac deasupra, pe care il sectionez si il prajesc la prajitorul de piine. Cind sa-l duc la gura, il scap din mina direct pe parchet. Aia e, am baut iaurtul fara gust, am incheiat cu o cana de apa rece si sper ca pina diseara sa nu mai aud proteste in zona abdominala.

Mi-e si frica sa mai pun mina pe ceva. Si am de scris niste zeci de vederi pentru voi. Mai bine astept ziua de miine, ce ziceti? La cum imi merge azi, sigur o sa-mi bag pixul in ochi.

Presimt ca ziua se va reabilita spre seara. Sint pe vine lucruri bune. La cit aluat am dat azi pe jos, sigur s-au ridicat la ceruri niste carbohidrati si niste grasimi hidrogenate care vor face minuni pentru mine in zilele ce urmeaza. Asa ca astept.

PS: Ana, multumesc!