Interviul a avut loc în Clubul Fratelli pe 23 decembrie 2010, chiar înainte de concertul Vaya con Dios din acel an. Am avut la dispoziție 7 minute doar eu cu ea, am ales sa-i pun întrebări despre ea și nu despre muzica ei (pe care o știu și-o iubesc de 20 de ani), despre care s-au scris deja mii de texte. Înainte de interviu i-am făcut cadou un CD cu Maria Tănase și o față de masă cusută de mînă, cu model tradițional românesc.
Pozele sînt facute de robo-fotograf. Mulțumesc din nou Events pentru oportunitatea de interviu în exclusivitate.
Iata ce-am vorbit:
Salut, bine-ai revenit în România, Dani! Faci muzică de mai bine de două decenii. Muzica ta schimbă oameni. Cum te face să te simţi genul acesta de putere?
Dani Klein (Vaya con Dios): Eu doar îmi fac meseria. Ofer lumii ce am de oferit. Ce fac oamenii din public cu ce le ofer, deja nu mai e treaba mea. Modul în care ei primesc şi folosesc ce le transmit eu ţine de fiecare în parte. N-am nici cea mai vagă idee despre ce se petrece în sufletele oamenilor care mă ascultă. Şi, sinceră să fiu, nici nu vreau să ştiu. E o presiune pe care nu mi+o doresc. Eu sunt de părere că fiecare dintre noi este 100% responsabil de ceea ce simte şi de ceea ce devine. Adică primeşti muzica, mesajele, informaţiile, dar ce faci cu ele te priveşte doar pe tine. Pe scurt, nu poţi depinde de alţii. Nimeni nu e Dumnezeu pe pământ. Fiecare dintre noi trebuie să-şi găsească Dumnezeul din el şi să înceteze să mai caute alţi dumnezei prin univers. Eu una refuz să fiu vreo icoană pe care oamenii s-o admire. Nu sunt o icoană. Sunt un om ca toţi oamenii.
Un om foarte talentat, însă.
E tristeţea necesară? Multe dintre piesele tale sunt extraordinar de triste…
DK: Piesele mele sunt triste dacă le asculţi când eşti tânăr şi când ai impresia că dragostea e totul. Pe măsură ce treci prin viaţă, încetezi să mai crezi asta şi atunci totul devine mult mai puţin trist. Să-ţi explic. Ia cazul meu de exemplu. Acum nu am un partener, eu nu mai cred de mult în căsătorie, dar dacă aş avea un partener şi aş observa că o altă femeie e interesată de el, asta nu m-ar deranja câtuşi de puţin. Acum nişte ani, aş fi fost foarte afectată, pentru că l-aş fi vrut pe el doar pentru mine. Dar pe măsură ce te maturizezi, devine tot mai important să te simţi bine tu cu tine, să-ţi găseşti liniştea. Pentru că dacă reuşeşti asta, în momentul în care cel de lângă tine te părăseşte, plecarea lui nu va provoca o dramă, pentru că te vei avea în continuare pe tine şi asta va fi suficient. Când eşti tânăr, ai cumva impresia că celălalt e totul şi tu eşti nimic, dar în timp asta se schimbă.
Ce-ţi place să faci când nu te vede nimeni? Îţi place să mănânci, de exemplu? Găteşti?
Cum te ridici în momentele cele mai crunte?
DK: Îmi caut confortul alături de prieteni. Îmi place să vorbesc despre lucruri. Când ceva mă deranjează la modul serios şi nu vreau să-mi încarc prietenii, pur şi simplu îmi fac o programare la un psihoterapeut. Sau citesc o carte bună de filosofie, şi asta ajută.
Muzica nu?
DK: Acum mulţi ani, mă ajuta muzica. Acum însă, nu prea mai ascult mare lucru. Zilele astea, de exemplu, ascult doar Bob Dylan. Nimic altceva.
Pe cine-ai invita să-ţi cânte la petrecerea de majorat? Că înţeleg că despre vreo nuntă n-am voie să aduc vorba…
DK (râde): Pe Aretha Franklin. Deşi nu cred că mi-aş permite s-o plătesc.
Eu cred că nu ţi-ar cere bani, ar veni să cânte pentru tine de drag.
DK (râde): Nu cred. Şi nu m-as supăra deloc pe ea.
Ce te ridică din pat dimineaţa?
DK:Nu-mi place să mă trezesc devreme. Cel mai mult îmi place când nu trebuie să ajung nicăieri şi pot sta în pat până la ora 12. Mă dau jos, cobor să-mi fac un ceai, apoi urc înapoi în pat cu cana fierbinte şi cu o carte sau cu ziarul.
Perfect, asta o să fac şi eu mâine, dacă-mi dă voie soţul meu (şi i-l arăt pe Robo, care se învârtea în jurul nostru să ne facă poze).
DK: Ai grijă de voi şi nu uita ce ţi-am spus despre tristeţe.
Nu-i asa ca-i nemaipomenită Dani Klein?
Multumesc pt. interviu. Numai bine!
Foarte frumos! 🙂
Si ai grija de tine printesa bolnavioara >:D<
Foarte interesant! Oare cand vom fi si noi atat de dezinvolti si de naturali: ma simt rau, merg la reparatorul de suflete sau citesc o carte cu mesaj pozitiv! Caci a te simti rau, a avea caderi, este sanatos fiindca iti da sansa sa te echilibrezi. Suntem organisme vii(poate nu toti) si deci, ne afecteaza mediul.
N-as vrea insa sa parcurgem drumul civilizatiei actuale, as vrea sa profitam de sansa de a lua ce are ea mai bun si sa evitam degradarea sa.
"Vamos con Dios!"
Get well fast, Princess! Hugs and kisses!
🙂 super interviul – ai cumva si varianta originala? am un imbold sa i-l arat cuiva care nu stie romana…
sper sa te simti si fizic si-n suflet cit mai bine cit de curind
*big hug*
-vasi
Buuun, stii ce am sa fac eu? Printez postul ala si subliniez cu carioca asa vreo cateva doua chestiuni zise de ea. Si de ma supar, mi le prind in pioneze pe cubical la munca.
Primavara frumoasa!
Frumoasa femeie! Desi nu prea cred in aceasta auto-suficienta pe care o capeti cu varsta … insa cred ca da, devii mai echilibrat cumva, daca esti constient de anumite lucruri, nu mai iei totul atat de in serios. Cand suntem tineri clar facem ditamai drama din orice.
ce sa mai, „time flies”.. ajungem si batrani
Nu doar ca nu ratez concertul din 15 martie de la Bucuresti, dar imi mai si fac tema la germana si practic ma voi stradui sa transpun in limba lui Goethe ce ai vorbit tu aici cu ea.