Sint om mare, am trait si-am vazut multe, dar va marturisesc ca sint destul de contrariata de contrele si rautatile si atacurile la persoana din comentariile la postul de-acum citeva zile despre lucrurile care m-au uimit pe mine la New York si la America. Au fost oameni care mi-au aratat usa Americii, altii care-au spus ca nu mai intra pe blog niciodata, altii care s-au declarat scirbiti de romani si-asa mai departe. Doar pentru ca am indraznit sa deschid un subiect si sa cer opinii, ca sa ofer unui om care nu stie despre SUA decit ce-a vazut prin filme (si stim cu totii ca filmele sint foarte departe de viata adevarata), si sa-mi ofer chiar si mie alte fatete ale unui loc cu aura magica. N-am spus ca urasc America sau New Yorkul, am spus ca multe lucruri acolo sint altfel si ca am impresia ca trebuie sa ii dai acestui loc o sansa mai consistenta, sa stai acolo niste luni (inteleg de la cei care locuiesc acolo ca de fapt e vorba de ani). Intimplator, NewYorkul mi-a placut. Nu mi s-a lipit de suflet ca Parisul sau Praga, dar mi-a placut si m-as intoarce. Sper din suflet sa nu dau pe strada peste vreunul dintre anonimii care-au luat foc c-am indraznit sa spun c-am vazut oameni la costum dormind pe trotuar. I-am vazut, au fost acolo in diverse nopti de vineri, e aiurea sa ma acuzati ca mint doar pentru ca voi n-ati vazut acelasi lucru, desi stati acolo de x ani.
Cind primesc reactii ca unele dintre cele de la postul asta, mi se ia de scris. Nu inteleg de unde atita rautate si virulenta, zici c-am scos dopul butoiului cu fustrari si se varsa peste mine niste chestii pe care zau daca le merit. Basca nu pricep de unde atita implicare. In conditiile in care repet, n-am judecat, n-am jignit, n-am pus etichete si n-am generalizat. Am povestit fragmente din ce-mi aduc aminte, ba mi-am facut si mea culpa la final ca deh, au trecut niste ani si e posibil ca amintirile mele sa nu fie tocmai fidele realitatii de atunci, care realitate e posibil sa se fi schimbat si ea in cei 10 ani care-au trecut de la ultima mea vizita.
Imi pare rau daca v-a displacut textul meu, nu-mi pare rau daca dupa ce l-ati citit ati decis sa nu mai treceti p-aici. Lipsa de toleranta fata de experientele altora mi se pare complet lipsita de delicatete. Le multumesc celor care-au povestit lucruri despre viata lor acolo, sint sigura ca informatiile de la voi sint de folos celor care cauta sa afle daca America e pentru ei, temporar sau cine stie, permanent. Mai bine de o mie de oameni au citit textul (si probabil si comentariile), in timp se vor mai aduna niste mii, asa ca eu zic ca am facut o treaba buna impreuna!
(Nu stiu daca v-am mai povestit asta, dar dupa ce-am scris in revista ca nu mi-a placut excursia la Istanbul, am inceput sa primesc pe email amenintari tot mai serioase de la o doamna care cred eu ca iubea Istanbulul
foarte mult, altfel nu inteleg de ce-ar fi luat-o atit de in serios cu pedepsirea mea: la inceput ma ameninta cu arsul in flacarile iadului, apoi cu violuri repetate, iar apoi direct cu moartea. A durat vreo luna.)
Despre Bucuresti am o parere mult mai proasta decit despre New York, probabil pentru ca-l cunosc mult mai bine. Sint aici de 13 ani. Aici am fost si saraca, si mai putin saraca, si singura si indragostita, si cu familie si fara prieteni, am dormit si-n gara de nord si-n masina, pentru ca nu s-a gasit nici macar un acoperis in tot Bucurestiul asta pentru mine intr-un moment anume, aici mi-am luat prima masina si aici am avut primul accident. Aici e casa mea, desi nu am o casa a mea inca aici.
Cunosc foarte bine orasul cu toate cartierele lui, in primul rind pentru ca mi-am schimbat foarte des locul in care-am stat cu chirie (m-au dat afara sau a trebuit sa parasesc cuibul din diverse motive de 12 ori), am lucrat in diverse cartiere, iar pe vremea studentiei, cind n-aveam bani nici de-o bere, distractia mea preferata era mersul cu autobozul (deh, era gratis pentru studenti) dintr-un capat in altul al traseului. Stiu unde sint strazi anume, unde duc tramvaiele, unde-s locuri de parcare si unde nu, care parcuri sint ok pentru copii si care-s mai degraba prietenoase cu ciini, unde e bine sa te dai cu rolele si unde e mai bine sa nu te plimbi daca nu esti inarmat. Stiu unde se maninca bine si ce, stiu in ce cluburi e bine sa mergi in functie de ce muzica asculti (desi nu prea-s o fana a vietii de noapte), stiu preturile caselor pe cartiere (pentru ca ne cautam o casa de aproape 2 ani), stiu unde ies pozele misto la apus si unde e cel mai romantic copac la poalele caruia sa iei un mic dejun burghez (da, pe pajiste la Mogosoaia).
Iubesc Bucurestiul pentru ca:
– e viu (spre deosebire de provinicie, unde dupa 10 seara e o liniste destul de inspaimintatoare pentru mine)
– agenda culturala e bogata (in fiecare seara ai de ales intre zeci de filme, cel putin 10 piese de teatru, 3 spectacole de stand-up si citeva concerte sau petreceri, ateliere de orice, intilniri de bloggeri, lansari, vernisaje, expozitii)
– competitia face ca oamenii sa fie alerti, bine informati, implicati, interesati
– numarul mare de magazine si branduri pentru toate buzunarele (in Piatra Neamt daca vreau sa-mi iau o pereche de cizme bune din piele, am de ales intre trei magazine, in Bucuresti sint 20 pe care le stiu eu, in trealitate probabil sint 100)
– tinerii imbracati misto, pe role, pe bicicleta sau pe jos
– campaniile eco si bio
– varietatea, numarul mare de voci, de culori, de intimplari, de interactiuni, de oameni misto
– faptul ca fac o revista de timp liber pentru Bucuresti, iar asta ma obliga sa caut lucruri misto despre el, si culmea e ca le gasesc fara prea mari eforturi.
Aici traiesc, sint vie, ma misc, imi pot umple timpul daca vreau, dar il pot lasa si gol daca vreau, cind ma urc in mansarda si se face liniste, iar pe geam vad un parc si-un cer.
Nu-mi place Bucurestiul pentru ca:
– e murdar
– e zgomotos
– e plin de ciini fara stapin de care mi-e frica (pentru ca unul dintre ei m-a si muscat anul trecut)
– e plin de cacat de ciine cu si fara stapin in care n-ai cum sa nu calci daca nu mergi cu o frontala pe cap
– traficul e groaznic pentru ca oamenii sint colerici si nesimtiti
– aspectul de turma de oi fara creier al multimii de la metrou sau de la evenimente cu degustari gratis sau promotii cu reduceri foarte mari
– ma parfumeaza impotriva dorintei mele cu miasme deloc imbietoare emise de subtiorile concitadinilor in zilele cu temperatura de peste 17 grade
– e indiscret si birfitor (oamenii lui sint asa, desigur, preocupati de ce se intimpla in dormitorul vecinului si darnic cu informatii despre ce-a pus in tigaie, prilej cu care innobileaza toata scara blocului cu miros de peste prajit cind mult mai elegant ar fi sa deschida un geam sau sa-si cumpere o hota)
– hotii de buzunare, barbatii care pipaie femei in autobuz mizind pe jena femeii de a protesta
– idiotii care iti taie cauciucurile sau iti zgirie masina cu cuiul pentru ca ai parcat nu pe locul lor de parcare, ci pe locul pe care obisnuiesc ei sa parcheze (da, mi s-a intimplat si asta, si desi aveam numarul de telefon in geam, au preferat sa-mi taie toate cauciucurile in loc sa-mi dea un sms sau un telefon de 1 minut, neluind in calcul imbecilii ca o masina pe patru jante nu prea are cum sa fie mutata de-acolo prea curind, ceea ce nu-i asa, le bloca locul preferat de parcare pentru cel putin citeva zile in plus)
– preturile sint nejustificat de mari, iar patronii de afaceri sint aroganti, pentru ca nu-i asa, piata mare, au de unde agata clienti noi care sa-i inlocuiasca pe cei nemultumiti
– nesimtirea, vorbitul tare, impinsul, agatatul pe strada, taximetristii care refuza sa te duca daca nu ai drum incotro are chef piciorul lor de pe ambreiaj
– toate instittutiile statului, care te intimpina cu functionari acri, prost pregatiti si prost informati, pentru ca probabil sint prost platiti, care te trateaza ca pe un sclav, nu ca pe un client de care depinde salariul lor
– spitalele aglomerate, periculoase, care-ti inghit banii si-ti dau inapoi cosmaruri, daca nu cumva chiar boli periculoase
Cu toate astea, cind plec la Moldova, peste maximum 4 zile ma cer inapoi in Bucuresti. Imi lipsesc vinzoleala, praful, galagia. La Piatra Neamt, Suceava sau Brasov (unde mai evadez pentru citeva zile cind iau supradoza de Bucuresti) e liniste, curat, oameni mai domoli, mincare mai cum o stiam eu din copilarie, preturi mult mai mici la orice, un echilibru de care insa m-am dezobisnuit si care mi-e necesar acum doar in doze mici.
Bucurestiul ma oboseste, ma consuma, dar imi seamana in citeva feluri, cumva mi se potriveste (desi eu nu miros urit, nu ma bag in fata la semafor, nu arunc mincare pe geam sa hranesc ciini vagabonzi, nu dau muzica tare si nici nu fac gratar in fata casei). Acum nu m-as putea intoarce sa traiesc in provincie, dar nici nu ma vad traind in Bucuresti toata viata. Mi-ar fi placut mult sa ne gasim o casa in Mogosoaia, pentru ca Bucurestiul sa ne devina astfel optional si sa avem parte de linistea de provincie, din pacate insa pina acum n-am gasit nici o casa care sa merite sa platim pentru ea inca 3 decenii de-acum inainte.
Va rog sa nu-mi sariti la beregata si de data asta doar pentru ca parerile voastre-s altfel. Stiti doar ca vorbele voastre-s pretioase pentru mine, nu ma obligati sa string la piept rautati veninoase. Imi place sa schimbam vorbe, dar refuz sa ma simt prost pentru ceea ce cred. Sint o persoana open-minded, s-a intimplat de multe ori sa-mi schimb parerea despre lucruri in urma lucrurilor pe care mi le-ati spus voi. Asa ca va ascult, ca de fiecare data. Va place Bucurestiul? Pe ce alt oras l-ati da? Visati la Bucuresti, pentru ca stati in provincie? De ce? Ati abandonat Bucurestiul pentru provincie? Si cum a mers asta pentru voi?
Buna dimineata Ioana! Nu am zis ca nu mai trec pe aici , am spus ca nu mai comentez .O sa trec pe aici la fiecare post al tau si te voi citi, pentru ca imi place de tine si cum scrii si ce fel de om esti. O zi cat mai buna!
Hei, Stella, uf, ce bine c-ai comentat, credeam ca n-o sa mai intervii in veci! Multumesc!
Zi frumoasa si tie!
multumesc tie!
Buna, draga mea! Recunosc ca de multe ori imi cantaresc comentariile sau ma gandesc de doua ori daca sa spun ceva tocmai din cauza acestei agresivitati pe care refuz sa o accept sau inteleg. Nu ii gasesc justificare.
Da, imi place Bucurestiul, desi el nu m-a placut mereu pe mine, uneori m-am simtit jignita, obosita sau singura acolo.
Nu imi place insa deloc atitudinea celor care venind din provincie si locuind apoi in Bucuresti, muncind acolo, mergand la o facultate, il critica non stop si mereu spun cat de extrem de bine e acolo de unde au venit. Daca le e atat de sila de el, pot foarte bine sa se intoarca acasa. Si nu o spun la modul imperativ-rautacios ci in sensul ca daca nu iti place atat de mult ceva, tine de tine, fie sa iti schimbi atitudinea, fie locul. Ai doar o viata, de ce sa o irosesti unde nu ti-e inima? Si spun asta fiind eu insami din provincie. Bucurestiul este un amestec frumos si dezolant in acelasi timp, depinde de ce vrei sa vezi.
Cand am ajuns acolo pentru prima data, la facultate, tin minte clar prima seara de octombrie in care am stat pe o banca si am privit fantanile de la Unirii. Era noapte, era forfota, erau lumini si m-a simteam libera. Imi va ramane mereu un oras foarte drag, cu tot cu lucrurile care nu imi plac, dar care cred ca se vor schimba 🙂
Imi esti tare draga pentru ca esti un om echilibrat, vezi si descrii albul si negrul si mai ales griurile, nu generalizezi, accepti controversele
ce imi place mie cel mai mult la bucuresti, in ultimul timp, e faptul ca se poate schimba peste noapte, centrul vechi ar fi un exemplu
o bucuresteanca 🙂
Ai mare dreptate si ca de obicei o spui foarte elegant. Ma refer la rautatile de la postul despre America… Cand or termina unii cu rautatile astea inutile si absolut stupide…
Ma rog, despre Bucuresti. Imi place ce ai scris, cam asta gandeam si eu ca e de placut/neplacut la capitala.
Eu m-am nascut in Bucuresti si de multe ori imi pare rau ca nu am si trait acolo. De fiecare data cand am venit in Bucuresti si am venit de ceva ori, mi-a placut orasul. Exact cum spui si tu, magazine multe, optiuni multe de petrecere a timpului liber, o agitatie demna de o capitala dintr-o tara europeana. Altceva fata de viata din provincie. De multe ori m-am gandit sa fac facultatea in Bucuresti (acum ma bucur ca nu am facut-o pentru ca imi iubesc facultatea).
In Craiova, petrecerea timpului liber se limiteaza la 2-3 locatii, in functie de ce stil ai, teatrul si filmul si alte activitati de gen nu cunosc o dezvoltare impresionanta inca, magazinele sunt putine si scumpe fara motiv sau daca sunt ieftine, sunt si extrem de proaste.
Dar sa stii ca totusi aici nu este liniste dupa 10 si oamenii sunt tot rai. Cainii sunt tot prea multi si aici, dar eu ii hranesc pe cei de la blocul meu.
Visez la Bucuresti, da! Dar doar ca sa-l vizitez, ca sa particip la diverse evenimente, ca sa merg in unele restaurante si ca mi-ar placea sa fiu mai aproape de tine, recunosc 🙂
Dar in final… nu cred ca as putea sa parasesc Craiova definitv. Craiova e acasa si eu stiu ca o sa fie un orasel tare frumos in ceva ani 🙂 Si imi place sa folosesc perfectul simplu haha :))
Apropo de faza cu mersul cu autobuzul, asta era distractia mea numarul 1 la Dijon. Tot asa faceam si eu ca sa vad orasul si ca imi placeau autobuzele lor imense 🙂
Duminica minunata! :*
Eu cred ca sunt indragostita de Bucuresti, dar incerc sa-mi reneg sentimentele. Pare asa o relatie nepotrivita! El, cu cainii vagabonzi, agitatia si galagia care imi displac profund…eu, gasculita din provincie careia ii sticlesc ochii la spectacole de teatru, muzee fara numar si restaurante interesante! Avem zile bune si zile rele…si cand nu-i mai suport atitudinea egoista, il insel cu cate o capitala mai civilizata sau cu un colt de tara uitat de lume. 🙂
Adina, dada, Bucurestiul te face sa te simti liber, prima oara m-am simtit libera aici, in Gara de nord (chiar daca mirosea urit).
Bucuresteanca, asa e, se misca orasul nostru, si pare-mi-se ca se misca in directia buna! Tre sa mai avem putintica rabdare…
Merat, eu zic sa vii intii in vizita fo 3-4 zile, sa ne dam pe strazi, si-apoi mai vezi tu daca te intorci la locul de nascare sau te intepenesti la Craiova sau poate la Dijon, cine stie…
ah uitasem: nu am nimic cu marea majoritatea a bucurestenilor. Toti suntem romani si ce bine de ei ca stau intr-un oras asa bogat 🙂 Dar sunt cativa bucuresteni care nu-i suport… cei care cred ca daca esti din provincie esti vai de capul tau si ca ei stau in capitala, ergo sunt mult mai tari. Chestia asta nu o sa o pricep niciodata. Nu vad unde este contributia lor personala in statutul oraselor… Ca tot am vorbit azi de rautati 🙂
Vertange, un love&hate relationship, da. Mi-as dori sa pot calatori si eu asa mult ca tine… 🙂 How do you do it?
Merat, deh, de la o vreme te obisnuiesti…
Amenintare cu moartea pentru ca ai scris ca nu ti-a placut la Istanbul?!? Da' oamenii astia chiar sunt sariti bine de pe fix, saracii. N-am citit comentariile de la postul cu New York, acum chiar ca nu-mi doresc sa o fac, sunt destui factori de stres in lumea reala ca sa ma incarc negativ si de pe internet. Tu scrie mai departe si nu pune la inima comentariile ce mustesc de rautate.
Mogosoaia e minunata, am fost ieri si era asa liniste si frumos…Cum vine primavara ma duc la picnic acolo, deabia astept.
Princess, sa stii ca vin, multumesc pt reinvitatie 😀 Inca nu s-au limpezit apele cu stii-tu-ce la facultate. Insa sigur se va clarifica tot curand, nu au cum sa o lungeasca mai mult de jumatatea lui martie. Si atunci voi veni fara dubiu 🙂 Cause I can't wait to see you >:D<
Ah si ce vis, sa am posibilitatea sa ma intepenesc la Dijon… Of… 🙂
doar stii ca eu sunt de gat cu Bucurestiul si impotriva tuturor 😀 . A ta, Gicuta.
Ioana, mi-a placut mult post-ul tau pentru ca ma regasesc in el 99,9999%.
Ma refer la partea cu Bucurestiul. Eu sunt din Constanta si pana la 19 ani nu am facut decat sa visez in fiecare zi la cum va fi cand voi veni la Bucuresti la facultate si voi fi in sfarsit LIBERA. Libera de constrangeri, libera de program de mese, libera de dadaceli si mai ales libera sa ma pierd in multimea lui pestrita. Si am avut aceasta dorinta doar in urma unor scurte vizite pe care le facusem in copilarie/adolescenta rudelor pe care le am aici. Imi mai aduc aminte si de faptul ca visul meu de a veni la Bucuresti a fost "a veni la Bucuresti DEFINITIV", adica nu m-am gandit niciodata sa ma intorc in Constanta. Acum, dupa 7 ani de cand sunt bucuresteanca, toata viata mea e aici (job, apartament proprietate personala, buletin, masina, etc etc… pe toate scrie BUCURESTI si lucrul asta ma face, intr-un mod poate inexplicabil, fericita).
Chiar daca m-am confruntat cu toate problemele inerente traiului aici, si pe care le-ai expus si tu foarte plastic in postul tau, nu as da Bucurestiul pe niciunul din orasele din Romania. As pleca de aici numai in alta tara (si nici de asta nu sunt foarte convinsa).
Da, e murdar, sunt caini (desi nu asa multi ca acum cativa ani), e scump, oamenii sunt prosti si rai, functionarii statului sunt si mai rai, traficul e infect, dar… numai aici ma simt ACASA.
Si imi amintesc si eu primele zile cand m-am mutat aici, la inceputul facultatii… Stateam in gazda la o batrana de 90 de ani, intr-o camera sinistra dintr-o vila din Cotroceni. In prima zi m-am speriat de imensitatea statiei de metrou de la Eroilor si am intrebat de 10 ori pe unde trebuie sa schimb ca sa ajung la Romana (am facut ASE-ul). A doua zi si a treia zi la fel… mereu aveam impresia ca o sa ma ratacesc. Dupa 1 an insa eram mandra de mine pentru ca stiam toate magistralele pe de rost, cu tot cu ordinea statiilor si unde schimbi ca sa ajungi in cutare loc.
In prima luna am murit de foame pentru ca cele 3 milioane date de mama pentru cheltuiala (si care trebuiau sa-mi ajunga o luna) s-au dus intr-o saptamana pe prostii, iar restul de 3 saptamani le-am trait cu covrigi si cartofi fierti. Si pentru ca batrana la care stateam ma luase mai mult pe post de animal de companie decat pe post de chirias, si imi interzicea sa mai vin acasa dupa 9 seara, in cele 3 luni cat am rezistat sa stau la ea mi-am petrecut toate weekend-urile prin camine pe la prietene, sau la rudele mele de aici. Needless to say ca am fost racita incontinuu in aceste 3 luni pentru ca batrana imi oprea apa calda cand faceam baie (sa nu consum :))
Apoi, dupa rugaminti insistente si disperate, ai mei mi-au dat voie sa ma mut cu chirie cu o prietena, intr-o garsoniera. Ce vremuri… prima mea ciorba, prima tocanitza, calcule sa-mi ramana bani de intretinere, discutii cu gashca pana tarziu in noapte, in bucatarioara cu peretii vopsiti in ulei, unde fumul se facea gros de-l taiai cu cutitul…
Apoi… cluburile din Regie, primul concert la Ateneu, piesele de teatru de la La Scena sau din Green Hours, pub-urile si cafenelele din Centrul Vechi… Forfota ametitoare de oameni de pe Magheru, luminile masinilor chiar si la 1 noaptea pe strazi, si multe, multe alte lucruri pe care daca ar fi sa le mentionez mi-ar iesi o carte intreaga (si poate n-ar fi o idee rea), toate astea ma fac sa iubesc Bucurestiul meu in fiecare zi.
Si totusi cred cu tarie ca depinde de fiecare sa vada lucrurile care ii fac bine din locul unde traieste. Ca in vorba aia cu jumatatea plina a paharului. Sau daca tot ne incapatanam s-o vedem pe cea goala, macar sa facem ceva in privinta ei (ceva mai constructiv decat a ne plange incontinuu).
Wow, cate lucruri cunosti despre Bucuresti! Si esti aici doar de cativa ani, spre deosebire de mine care am trait aici aproape dublu. Eu nu-l cunosc nici pe departe atat de bine. Defapt, nu-l cunsoc mai deloc desi m-am nascut aici. Singurele trasee pe care le stiu sunt cele de acasa la serviciu. Si le mai stiu si pe cele spre liceu sau facultate (desi nu le mai frecventez deloc). Nu cunosc nume de strazi si nici pe unde circula masinile. Daca ma lasi la 2 strazi departare de casa, cu siguranta o sa ma sperii de moarte nestiind unde sunt. :)))
La film merg data pe an (in medie) iar la alte evenimente deloc. Pentru ca nu am cu cine sau nu am bani… De iesit la terase nici nu se pune problema. Mai ies din cand in cand cu un amic (fost iubit) la cate o pizza, mereu in acelasi loc… si atat.
Poate intr- zi o sa-l cunosc si eu mai bien, insa ma indoiesc ca va fi asa. 🙁
Buna Ioana,
Eu prefer sa privesc partea plina a paharului. Unii te mai injura, dar macar te citesc. Eu zic ca e un lucru bun.
Referitor la orase, subscriu. Atat la Bucuresti cat si la Piatra-Neamt. Au locuri diferite in inima mea. Un topic frumos, imi place.
Nimic nou sub soare la faza cu rautacioasele comentarii. Inca o dovada ca lumea este rea, majoritatea, si crede ca restul are ceva cu ea. Asa e firea noastra :)).
M-a amuzat foarte tare doamna cu amenintarile din cauza articolului despre Instabul! :)) Chiar am ras la partea aia…
Despre Bucuresti, pot sa zic decat un vers dintr-o melodie: Bucuresti..Bucuresti, nu ai cum sa nu-l iubesti.
O zi cat mai buna!
Hei. eu sunt din provincie, si nu ma vad locuind in alta parte. de ce? f practic motivul: la posibilitatile noastre financiare e mai ok sa avem de toate aici: casa, food, chestii zilnice sau mai putin si bani sa evadam constant in Bucuresti, la munte, la mare sau oriunde, prin tara. ca p'afara e mai greu. daca amlocui in bucuresti am plati chirie, am muri de foame si probabil nici nu ne-am prea permite sa iesim din el.dincolo de acest aspect, eu iubesc Bucurestiul pe motiv ca ma energizeaza. cateva zile la 2-3 luni pentru mine sunt tot ce am nevoie sa iau pulsul. insa ce ma inspira, ce ma da pe spate, etc. e Clujul.chiar sunt de toate acolo, si ceva in plus: o liniste stradala oarecum, un bun simt fin in magazin, la ghiseu, la scoala, oriunde. sunt si chestii negative, bineinteles, dar per total e mai mult + decat -. chiar am de gand sa merg acum inainte de nunta sa ma plimb pe strazi cand da coltul primaverii si sa ii admir pe oameni. au ceva aparte in stil, in atitudine si am nevoie de inspiratie. so, you're my guest if interested.i have my own little home there. muah
Ioana, toate motivele pentru care iubesti/urasti Bucurestiul pot fi valabile si in cazul New York City, de aici si mirarea mea. nu toate comentariile de acolo iti erau adresate, multe se refereau la alte pareri (cum ar fi "aici unde sunt eu oamenii numara caloriile, nu ca acolo")
Inteleg ca sunt persoane care iubesc o viata monotona, care nu au nevoie de forfota metropolei. Sunt multe persoane de genul asta si in US, chiar foarte multe, depinde probabil si de backgroundul fiecaruia. Asa cum am intalnit americani care timp de 30 de ani nu au avut curiozitatea sa mearga pana in City si au impresia ca oraselul lor este ideal, pot sa inteleg o parere de genul asta si la cineva care a ajuns in US cu loteria vizelor de undeva dintr-un orasel de provincie in RO si pentru care un orasel de provincie din US e excelent. vorba aia, aproape orice orasel cu peste 25000 locuitori din US are un multiplex in care au si un cinema 3D, drive in pentru toate junk-urile la care din pacate se inghesuie tinerii din RO pe la mall-urile din patria muma(McDo, KFC, Pizza Hut, Burger King, Wendy's, Taco Bell) plus altele gen Tim Hortons sau Starbucks, Dunkin Donuts etc, vreo doua supermarketuri gen Walmart, KMart, eventual si un department store (nu Macy's dar macar un JC Penney), plus minim un grocery store unde gasesti inclusiv organic food iar ca bonus la fiecare sfarsit de saptamana mai ai si un farmers market undeva in aer liber.
nu-i asa ca pare excelent pentru cineva care vine dintr-un orasel din RO asemanator ca numar de locuitori?
si atunci inteleg ca unii zic nu-mi trebuie City pentru ca as plati mult pe chirie, e zgomot, e poluare etc mai ales ca respectivii nu au nevoie de muzee, teatre, opera, librarii, biblioteci, cluburi pentru ca oricum nici acasa nu le aveau.
la postul tau despre NYC m-au mirat stereotipurile gen americanii sunt grasi (culmea e ca in rural, mai ales in midwest, procentul astora e mult mai mare) 80% umbla in trening, inghetata e doar la galeata si pastele la lighean (crede-ma ca sunt si multe restaurante in care portiile sunt mai mici chiar decat in Franta) iar fructele nu poti sa le cumperi la bucata (intr-adevar sunt magazine gen wholesale club, dar alea sunt echivalentul magazinelor en gros)
nu ti-am sarit la beregata, am zis doar ca depinde cine iti este ghid, daca explorezi orasul cu cineva care zice "lasa ca pentru fructe mergem la unii pe care ii stiu eu" si te duce la un wholesale atunci e posibil sa gasesti mere doar la punga.
in finalul articolului respectiv spuneai ca nu ai putea trai in NYC, in articolul asta enumeri motivele pentru care iubesti Bucurestiul. sunt site-uri pe care poti urmari evenimentele din NYC, site-uri pe care poti cauta restaurante cu specific, Fifth Ave e plin de magazine iar Manhattanul nu doarme niciodata, orice motiv pentru care iubesti Bucurestiul ar fi motiv sa iubesti NYC mult mai mult. de asta am si zis ca mi se pare aiurea sa iti placa Bucuresti dar sa nu iti placa NY.
recunosc, m-am aprins un pic la comentariul "modnizei" si la generalizarea "nu imi plac americanii". sincer, eu nu am generalizat niciodata si nu am spus "nu imi plac rusii" desi tinand cont de faptul ca RO e in halul in care e ca urmare a celor 50 de ani de socialism dirijat de "prietenii" de la est, probabil as fi fost foarte indreptatit sa o fac.
Iubim Bucurestiul asa cum este el si cu bune si cu rele… Asa cum este aveti nevoie de el pt ca in provincie va stingeti incet si sigur, ca doar de aceea ati venit incoa si nu spre Iesii moldovenesti… Dar nu aveti cum sa intelegeti tot despre oras ,decat poate peste 50 ani sa ajungeti sa-l iubiti si sa va fie dor de mizerabilu de el cand plecati in alte capitale. Iar te-ai bagat in polemici fara sfarsit de genul cu religia si NY. Duci lipsa de inspiratie sau nevoie acerba sa-ti scrie oamenii pt ca am vazut ca atunci cand scrii de amor si prajituri nu prea sunt replici controversate…
hmm… votez pentru Constanta..
Dar nici Bucurestiul nu e de aruncat.
Fara legatura cu postul:
– am 4 baclavale de la mama cu numele tau pe ele…da-mi un tel cand esti libera.
Andrada, de git as in lovers sau de git as in mori, nenorocitule?
Anonim, ca bine zici. Eu incerc sa fac lucruri cu revista, dar of, merge atit de greu…
Andria, atit de nasol? Of… imi pare rau, am uitat cum e sa n-ai bani nici de-o cartela de metrou. 🙁
Marius, de rautaciosi ma lipsesc, nu e ca si cum daca am traficul mai mare dorm mai bine.
Lady, uf, n-a fost deloc amuzant, ajunsesem sa intorc capul pe strada sa vad daca si cine ma urmareste…
Gabi, stii insa ca daca ai lucra aici ai cistiga probabil mai bine ca acolo, majoritatea oamenilor de aici traiesc din salarii, si nu din rezerve (ma rog, ma refer la oameni care work for a living, nu la intretinuti, datatori de tunuri etc etc). E pe lista Clujul, nu stiu cind va fi…
Malko, multumesc pentru detalii, eu in NY am umblat cam de una singura, si repet, alea nu sint stereotipii, sint lucruri pe care le-am vazut si mi le-am notat in cap. N-am avut ghid, din pacate. Am avut in New England, in Philadelphia, in Atlantic City si all over New Jersey, dar in NY am cam fost de capul meu. Data viitoare o sa stiu mai bine. 🙂
Quiz, te sun! Asa e, Constanta nu-i asa rea, de fapt cred ca e unul dintre cele mai dinamice orase din Ro, nu?
As in exact ce scrie in titlu. Sunt indragostita fara scapare de orasul asta mizerabil :). In afara de experienta cu statul pe la babe, subscriu la ce a scris anonima cu cartofii fierti. Am fost fascinata peste masura cand am ajuns aici. Si nu era neaparat senzatia micului provincial ajuns la capitala- aveam colegi de liceu care abia au supravietuit experientei ,,facultate", care de joi si pana luni seara stateau in pitesti, care au fugit inapoi la pitesti imediat dupa ce au terminat facultatea. Ne vedeam seara si se vaitau – de aglomeratie, de haos, de mizerie, de caini (nu ca la pitesti n-ar fi caini peste tot). Si eu ma uitam la ei ca la nebuni :).
Cu anii fascinatia asta n-a scazut. A cunoscut un maxim acum vreo 4 ani si de atunci e cumva constanta. Poate am obosit putin. Poate ma apropii de pensie si altele… Dar tot imi place, tot il iubesc.
Aia e.
Cu el de gat, cum ziceam.
Ah, sa stii ca si eu mergeam cu autobuzul pana ma lua ameteala. Tin minte cand am luat prima oara 104 de la eroilor si am trecut de unirii – si am ajuns pe bulevardul unirii, zona in constructie. Si ma gandeam ca pesemne ma apropii de cartierele marginase. Mai ca mi se stransese inima. Mergeam, de fapt, catre Piata Alba Iulia :)).
Apoi imi amintesc cand m-am dus, singura, sa cuceresc Molul (din Vitan, doar ala era pe vremea aia). Stateam in camin.Am scos harta, am cautat adresa (Calea Vitan etc), m-am uitat care e metroul mai apropiat si am purces. Respectiv pana la Mihai Bravu. Am iesit in camp si am mers dupa instinct pana am ajuns. Acolo m-am plimbat, am facut cumparaturi la Gima si m-am dus la film. Singura.
Dupa aia m-am intors pe jos pana la Unirii tot dupa instinct (evident ca am ocolit – am ajuns pe undeva pe calea Marasesti, tot pe undeva prin maracini – dar ma ghidam continuu dupa Intercontinental care se vedea in zare). Pana la urma am iesit undeva la Budapesta si de acolo a fost simplu.
Si mai fascinant a fost cand am plecat singura din Fire pana in Grozavesti. La 3 noaptea, pe jos. In capul meu 3 statii de metrou nu inseamna mare lucru…
Cand am ajuns in camin imi tremurau picioarele si nu-mi venea sa cred ca am ajuns ok. Era noiembrie, ceata…frig. Tinusem splaiul. Ma gandeam ca la nevoie sar in apa, macar am o sansa sa ma salvez inotand daca nu fac hipotermie :))).
Stateam mult prin anticariate, o frecam aiurea pe strazi. Numai in pasajul ala mizer de la Universitate(era mizer pe vremea aia) dadeam 100 de ture intrand in toate chiosculetele.
Hei…tare m-am regasit in ce ai scris (si se pare ca nu sunt singura).
Sunt de aproape 8 ani in Bucuresti si nu ma satur de orasul asta, desi de multe ori ma face nefericita, desi nu am inca o casa a mea aici, desi ne luptam mereu noi doi. Dar stiu ca relatia asta iubire-ura dintre mine si Orasul asta gigant, atat de frumos si grotesc totodata nu se va termina pentru ca nu pot sa-l parasesc, desi de multe ori ma gandesc ca ar fi mai bine pentru mine:).
Intre paranteze fie spus, mai mult decat traficul, mizeria si nesimtirea ma enerveaza acea categorie de bucuresteni care au impresia ca provincialii au venit sa le fure ceva (joburile, iubitii…habar n-am ce)- pe principiul de ce n-ati stat voi in orasele voastre bine mersi si ati venit aici peste noi (chiar am auzit replica asta de la o colega de serviciu), bucurestenii care nu au nicio grija privind casa, pentru ca au deja de la parinti+socri+bunici, dar nici macar nu apreciaza asta (in timp ce noi, 'astia de la tara' ne zbatem ani de zile ca sa avem 'privilegiul' de a plati 30 de ani pentru un apartament), cei care ne privesc cu dispret adanc pe cei veniti din provincie, desi noi muncim de sute de ori mai mult ca ei. Si nu, nu generalizez, doar ca am intalnit suficienti oameni de felul asta incat sa imi permit sa vorbesc despre o categorie:). Inchid paranteza:)
e acelasi salariu la mine,deh, bugetari:(
ah si n-as pleca din sistem inca pentru ca trebuie sa recunosc ca mi-e teama …sau sunt comoda, nici eu nu stiu exact. traiesc in bula mea si tot zic ca i can't do better…
Și pentru mine e tot o relație de love&hate cu Bucureștiul. Cu precizarea că îmi trec toate supărările când bat străduțele și magazinele din centrul vechi.
Prima oara am ajuns in Bucuresti, ca loc de intalnire cu prietenul meu din liceu. Bucurestiul era la jumatatea distantei dintre noi si era logic sa ne vedem aici. Era primavara (afara si in suflet). M-a cucerit cu gardurile galbene de pe Aviatorilor si nuferii din Gradina Botanica.
Sunt de 8 ani in Bucuresti deja, si, desi uneori imi e dor de calmul din orasul natal, mi s-ar parea un pas inapoi sa ma mut acasa.
Prima oara cand am luat tramvaiul 12 de pe Oltenitei spre gara Basarab, dupa vreo 30 de minute de mers, am crezut ca am luat-o in directia gresita si ca am ajuns in camp. Dupa inca vreo 10 minute am ajuns in Grozavesti.. Acasa, in 20 de minute mergeai dintr-o parte in alta a orasului…
De curand am mers la Paris. Acolo, mergeam zambind pe strada fara nici un motiv. Oameni calmi, trafic linistit, dans pe malul Senei. Cand m-am intors, observam doar oamenii stresati si faptul ca-mi transmiteau si mie starea de incordare pe care o aveau.
Insa mi s-au deschis ochii dupa o vizita prelungita in Chisinau. Din punctul meu de vedere, un oras fara viata. Sarac. Dupa 8 seara imi era teama sa ies din casa pentru ca nu mai era nimeni pe strada. Lumini doar pe arterele principale. Imi amintesc o statie de autobuz (zona centrala) in bezna si niste blocuri in departare la vreo 200m, zona luminata doar de farurile masinilor si de cateva lumini din case. Cu ocazia asta am inceput sa apreciez forfota din Bucuresti, diversitatea culturala.
Incet incet se schimba lucrurile si aici. Se mai renoveaza un bloc, o cladire istorica. Anul trecut am remarcat ca se plantau copaci pe marginea strazilor. Putem sa alegem sa vedem doar partile negative (trafic, caini vagabonzi, golanie..) insa sunt lucruri care se schimba in bine.
Lista cu lucrurile care Nu-ti plac este mai lunga decit cea a lucrurilor care-ti plac.
Era doar o constatare:)Pe vremea studentiei indrageam si eu Bucurestiul. Not anymore! Prefer Sibiu.
***Eu iubesc New York pur si simplu, nu am ce sa ii reprosez. Ii sint fidela in adevaratul sens al cuvintului, (si asta de 12 ani), iar defectele lui le accept sau nu le vad.(ceea ce inseamna ca nu ma deranjeaza, poate ca dragostea o fi oarba, cine stie). Si nu as putea alcatui o lista nr. 2 care sa includa lucrurile care nu-mi plac la el.
PS: vai, se poate? bag de seama ca lista cu povestile tale favorite din stinga nu mai exista. Cum ai putut sa o excluzi, cu nume atit de importante?:):) ti pup draga moldoveanca-bucuresteanca!
Eu iubesc Bucurestiul asa prafuit cum este. Imi place pana si aglomeratia si oamenii aia care merg ca niste robotei intr-un sens sau altul. Imi place ca pe langa badaranimea clasica se mai gasesc si oameni educati. Imi place uneori pur si simplu sa ma plimb agale si saanalizez din mers oamenii din jur. Imi place cand scotocesc buticurile dosite dupa cate un chilipir. Imi place ca noaptea daca ai insomnii se rezolva ca mereu se gaseste ceva de facut. Ma amuza pana si discutiile clasice din mijloacele de transport in comun. Socializez cu maidanezii si ma trezesc vbind cu cate unul din mers asa si pana acum nu am avut probleme cu ei. Dupa o juma de zi de umblat vii acasa ca si cum ai fi tras la camp. Cu toate astea eu chiar iubesc Bucurestiul, oricat plec,aici ma intorc si e acasa pentru mine, drept dovada ca ai mei stau fix langa Bucuresti intr=o zona linistita si fug de acolo in 3 zile maxim ca nu ma pot acomoda.
Sarumana de lista! Din pacate chestiile negative bat chestiile pozitive. Am dat Bucurestiul pe Singapore si nu as regreta absolut nimic daca nu mi-ar fi ramas familia in Bucuresti. So i kinda miss it and hate it nonetheless.
PS. Vreau si eu lista cu magazinele bune de pantofi din bucurestiiii! puhlease? pretty puhlease?!
Mi-s moldoveanca, de pe-aproape de unde esti tu. 😛
Am fost in Bucuresti o singura data, in circumstante mai "deosebite". Spun asta pentru ca imi diplacea atat de mult capitala, din auzite, incat mi-am propus sa nu calc pe-acolo pana la 30 de ani. N-am reusit, insa nu-mi pare rau.
Mi-a fost greu sa ma acomodez de cand am iesit din masina, pe langa Piata Unirii, intr-o dupa amiaza de vineri. N-am vazut mare lucru din oras, nici n-am avut timp in weekendul respectiv; insa mi-a placut atmosfera in unele locuri, ba chiar eram incantata si placut surprinsa – de exemplu, in centrul vechi aveam senzatia ca nu e Bucuresti. Insa nu mi-au placut oamenii, m-am simtit asa de aiurea incat imi vine sa cred ca m-as putea obisnui vreodata fara sa ma schimb si eu.
Concluzia mea: e frumos, dar neingrijit, si potentialul nu e valorificat mai deloc. Dar cam asa e peste tot…
Sunt in asentimentul tau!
E tare ciudat sa citesc despre iubirile cu orasul asta fara identitate, fara speranta, fara reputatie. Bucurestiul e asa, ca o fata saraca, aruncata-ntr-un stabiliment, scoasa din stabiliment pentru ca merita o soarta mai buna, dar, pana-si gaseste soarta mai buna, o iau toti, inc-o tura, pe marginea santului.
De fiecare data cand se mai daramaa ceva in oras (si am vazut multe daramandu-se, din "90 pana azi) stau si ma intreb daca merita agitatia, daca mai e ceva de salvat la Bucuresti.
E orasul meu, al scolilor mele, al parcurilor si paienjenilor de toamna, al barcutelor, al magnoliilor, al celor Trei Ursuleti, al Cinematografului Doina si al Cofetariei Bucuresti, al cinematografelor "La sobolani" (cele de pe Bv Kigalniceanu), al Romartei, al primelor targuri de Craciun din Cismigiu, al florilor de Nu-ma-uita din Herastrau si al tuturor celor care-au lasat o urma-n viata mea.
Trist e ca Bucurestiul e al fiecaruia, insa al nimanui. Il iubim fiecare, dar il urim in cor.
As da Bucurestiul oricand doar pe BRASOV !!!
Buna dimineata!
Te-am descoperit de curand. Scrii foarte frumos.
Despre Bucuresti…
Sunt de 10 ani in Bucuresti…si il ador. Il urasc pentru mizerie, pentru nesimtire…dar il ador pentru agitatie, pentru nenumaratele posibilitati pe care le ofera, pentru prietenii pe care mi i-am facut aici…pentru ca imi da posibilitatea sa ma ridic de cate ori cad, pentru metrou (imi place sa merg cu metroul), pentru cofetaria Liliana, pentru teatru, pentru pub-urile dragute si intime, pentru concerte (gen Julio Iglesias si Roxette),pentru studentie unde am stat in camin si a fost mai mult decat frumos, pentru parcul Kiseleff, pentru teii din agronomie, pentru gradina botanica…pentru multe altele
Buna!
Vreau sa fac si eu o mica corectie si anume: preturi mult mai mici la orice in provincie? Poate un pic mai mici, dar in nici un caz mult mai mici.
Eu sunt de o viata in capitala (34 de ani) si as pleca de aici cu prima ocazie. Pt. voi cei care ati venit din provincie e normal sa va placa aici si vreti sa stati aici la fel cum mie mi-ar placea sa scap de aici. Din pacate e greu pt. ca in capitala sunt salariile mari si ai mai multe posibilitati. Sper ca in viitorul apropiat sa se dezvolte mai mult si superbele noastre orase de provincie (gen cele de sub Tampa sau Pietricica).
Numai bine!
P.S. Nu lua in seama rautatile oamenilor pt. ca nu merita, oricum lumea e plina de ele ….
Am plecat din Bucuresti in urma cu 28 de ani, cand am terminat facultatea. Nu este zi in care sa nu ma gandesc ce mult mi-ar fi placut sa traiesc in Bucuresti. Acum fiica mea locuieste acolo si iubeste acest oras la fel de mult ca si mine. Imi spune mereu ca eu i-am inoculat aceasta dragoste de cand era mica si probabil asa este. Țara noastră este impartita in doua : Bucurestiul si restul. Punct.