Şi, cum au primit ai voştri vestea?
Păi, mama mea a simţit nevoia să se aşeze, deşi bănuia. Apoi a rîs, apoi a plîns. Apoi a început să-mi dea sfaturi. Multe, grămadă.
Părinţii lui s-au pus pe plîns direct. Fără sfaturi.
Tata mi-a dat un sms: Sînt bucuros. Va pup. Noapte bună.
De cînd l-am anunţat c-o să fie bunic, relaţia mea cu taică-miu a evoluat semnificativ. Acum, sms-ul de duminică seara conţine, pe lîngă clasicul „Eu sînt bine, tu ce faci, te pup noapte bună”, şi un „Cum te simţi” cu variantele „Vă pup pe toţi 3” sau „Ce face juniorul?”.
Evident că nu mă aşteptam la mare lucru de la el. Pînă la urmă, omul a plecat din casa lui acum 19 ani, dintre care 9 nici nu s-a obosit să ne dea vreun telefon sau să ne scrie vreo scrisoare. De 4 ani de cînd l-am regăsit (nu, n-a făcut el pasul spre noi, l-a găsit taică-su şi l-a prins cu garda jos), ne minte şi se ascunde în continuare ca un şarpe care-a înghiţit găina preferată a ogradei. Cînd am fost să-l vedem şi i-am dus poze de la nunta noastră (la care-a minţit pînă în ultima seară c-o să vină, apoi mi-a dat un SMS laş în care şi-a cerut scuze că aşa e el şi nu poate mai mult), s-a prefăcut că se uită la ele. La Roma, unde ne-am dus special pentru că mi-era dor de el, ne-am întîlnit de 3 ori în 3 zile. Am petrecut cîteva ore toţi trei. Nu ne-a întrebat niciodată nimic. Nimic. Cum ne-am cunoscut. Unde lucrăm. Dacă avem casă. Dacă ne dorim copii. Ne-a plătit cîte-o pizza la prînz şi-a plecat fără să se uite înapoi. Nu ştiu nimic despre el. Nici unde stă, nici cu cine, nici din ce trăieşte. Ştiu că nu are acte şi că bea. Ne minte că lucrează undeva pe un vîrf de munte de unde coboară special o dată pe săptămînă să ne dea SMS-ul cum că e bine. Mama se preface că încă-l mai crede. Mie mi-e milă de nebunia şi de tristeţea lui.
Acum ştie că aşteptăm un copil. Ar trebui să-l aştepte şi el, nu? L-am sunat să-i spun, nu mi-a răspuns. Niciodată nu-mi răspunde. Aşa că i-am dat un sms. I-am spus c-o să fie bunic. El mi-a răspuns, multe ore mai tîrziu, cu un noapte bună uscat.
Sigur că n-am nevoie de el. Că orice-ar face acum, nu mă mai poate surprinde sau dezamăgi, am ars deja toate simţirile astea în nopţile în care l-am jelit crezînd că e mort. Că numai un tată mort poate sta departe de singurul lui copil 9 ani, fără un semn, fără o întrebare, fără dor şi regrete. Dar mi-ar fi plăcut să-l aud că se bucură. Să-i aud vocea, chiar şi aşa, înecată în vodcă, să simt un tremur, un dor, ceva. Să simt că n-a murit de tot şi că, dacă o să-l mai văd vreodată, o să-i pot zâmbi, iar el n-o să se mai uite la mine ca la un străin şi chiar o să simtă aşa o nevoie să mă ia în braţe.
Deşi cumva ştiu că n-o să-l mai văd niciodată, iar copilul meu n-o să ştie despre bunicul lui blond decît nişte poze vechi alb negru şi că-i plăcea să cînte la chitară.
Haidi bre, zau asa, ma faci sa plang pe aci si sa-mi para rau ca m-am certat cu ai mei duminica pe muzica de la nunta 😀
Hugz.
Aide maah, pai asta-i motiv de cearta? Pui ce muzica vrei tu. Pls call and make up.
Ne-am împăcat la fața locului. Asta cu pun ce muzica vreau eu așa e, dar e mult de discutat pe tema asta, you haven’t been there…:)))) (there adica duminică în discuția respectivă). Viața bate filmul.
Asa, bun. Tre sa imi povestesti.
azi ai un post trist si te inteleg…adica incerc sa te inteleg caci nu am habar prin ce treci(cand vine vorba de sentimenetele astea fata de tatal tau)…eu cred ca in inima lui se bucura si cred ca bucuria mamei ,a socrilor si a minunatilor bunici e mai importanta !(si bucuria noastra a celor care nu te stim fizic insa te cunoastem prin ceea ce ne scrii…bucuria asta a noastra/ a mea e sincera poti fi sigura caci noi nu avem nimic de pierdut sau castigat daca te-am minti!)
o imbratisare calda pt tine si un gand bun!
Multumesc, Alina! >:D<
trist, si bunicul fetitei mele a ales acum 20 de ani sa nu mai faca parte din viata propriilor copii. dar el nu mai face parte nici din aceasta lume.
Cred ca asa e cel mai rau. Adica de bine de rau, eu inca mai am niste sms-uri. Cind n-or mai fi nici alea… nu stiu ce-o sa fie.
in viata sotului meu locul de tata a fost ocupat cu succes de tatal meu. asta doar de 3 ani de cand ne-am cunoscut.
Well, lucky him, ca ai fost altruista… 🙂
of…stiu exact ce simti..doar ca nu stiu ce inseamna sa iti fie dor de el si sa il cauti. si eu am fost parasita in cel mai crunt mod..si au trecut zile, ani,emotii, bucurii, clipe de teama si el habar nu a avut. Intotdeauna am spus tatal meu exista.. cand vad colegii care au 2 parinti nu imi pot imagina cum e sa cresti cu ei, doar imi imaginez ca te simit atat de iubit si protejat..te pup
Of, da exact, de asta m-am si intristat de dimineata, ca mi-am auzit o colega vorbind la telefon cu tatal ei si mi s-a parut asa de straniu…
inteleg cum te simti, am trecut si eu prin asemenea momente. am incercat tot ce se putea pentru a remedia situatia, dar pana la urma am decis sa-l uit… nu-l mai caut, nu-l mai astept sa vina sau sa sune
Ioana, eu nu pot sa-l uit. Nu inca, am impartit prea multe. Poate cu timpul, nici nu stiu…
Trist 🙁 dar….viata merge inainte si bucuria de a aduce pe lume un sufletel cred si sper sa-ti vindece suferinta; cand vei fi patinte vei sti ce si cum sa faci asa incat copilul tau sa nu treaca prin ce ai trecut tu.
Numai bine.
Radda, foarte adevarat ai spus. Am invatat lectii pretioase. Pretioase pentru copiii mei, sper.
Seara frumoasa sa ai!
Nu iti spun lucruri triste, doar ca te inteleg. Sunt alti oameni care ofera sprijinul si dragostea lor hai sa-i apreciem si mai mult !
Te imbratisez
P.S: ce pofte ai azi ? 🙂
Asa e, o multime de oameni buni care ne tin de cald in locul altora.
Azi am primit piure de urzici cu mamaliguta, a fost demential. In rest, nimic remarcabil in dieta.
Hugs!
Nu-ti bate capul sa intelegi un alcoolic, Printesa. Nu se inteleg nici ei. Ar fi putut sa fie altfel, desigur, insa ei au ales sa traiasca asa, departe. Si trebuie sa-i multumiti ca a ales sa-si consume nebunia si dependenta departe de voi, v-a crutat de multe neplaceri. In primul rand v-a scutut sa asistati la distrugerea lui zilnica, si in al doilea, de gestul inevitabil de a-i arata usa intr-o zi…
Pot sa-mi dau doctoratul in acoolici dupa ce am trait cu unul doisprezece ani. Si daca nu pleca, ajungeam la balamuc sigur! E bine sa ai parintii langa tine, desigur, la orice varsta, dar numai daca acestia sunt in stare sa se achite de sarcina asta, pentru ca nu toata lumea trebuie sa faca copii, nu e o meserie pe care o face toata lumea bine…
Tu bucura-te cat poti de starea asta, mai ales bucura-te in avans pentru ziua cand vei aduce pe lume delfinul si nu-ti strica zilele cu mintea unui alcooliuc, chiar daca acesta este tatal tau.
Te imbratisez cu drag.
Hei, Cornelia, ce bine ca mai treci pe la mine din cind in cind!
Ai dreptate, stiu, nici nu incerc sa-l inteleg, dar nu ma pot opri sa nu fiu suparata pe el de trei ori pe an, chiar daca n-o iau personal si intr-un fel, exact cum spui, ii sint recunoscatoare ca nu ne-a incurcat mai tare stind cu noi. Uneori, rareori, am nevoie de el si mi-e ciuda ca nu stie asta.
Te imbratisez inapoi!
Oh well,Printeso..ma asteptam sa vina si acest moment…Pai nu stiu ce sa-ti spun,ai spus tu tot.Atunci sa fiu recunoscatoare pentru cei pe care ii am langa mine asa,asa cu defecte si calitati cum sunt ei,caci asa sunt si eu.Te imbratisez si partea pozitiva a postului e ca poate pe cei ca mine ii faci sa-si aminteasca sa zambeasca normalitatii din vietile lor,sa se bucure de ea si sa-si dea seama ca uneori aceasta normalitate e un privilegiu.:) Uite ca din ceva trist am scos un zambet.Multumesc!
Da, Julie, exact. HUgs your loved ones, ca uite eu as vrea si nu pot. Multumesc pentru zimbet! Uite unul si de la mine: 🙂
Sunt de-acord cu Cornelia. Punctul ei de vedere e cel putin la fel de valid ca cel in care tu poate inca mai consideri ca el este foarte vinovat. Sa speri ca o sa te stanga in brate cred ca e prea mult, mult prea mult, poate sms-ul ala e sec, sau poate din contra e maximul din ce iti poate oferi din sufletul lui nesociabil, atacat de vicii. Ori e empatie ori o viata anterioara ori experienta pe langa astfel de oameni dar de multe ori ma vad in pielea lor si nu am nici un soc, ma vad traind asa, ma inteleg si stiu ca ceilalti nu.
Printesa, e asa frumos ca te gandesti la el si nu-l renegi. Be happy, stay happy!
Hei, Printesa, of, nu-l mai simt vinovat, mi-a trecut, dar dor tot mi se face, dor d-ala nervos, cu ciuda, ca e iubit si iertat si el inca alege altceva. Cu siguranta el e mai rau decit sint eu. Dar nah, nici sa-l ajut nu pot. Asa ca imi vad de viata mea, cum bine zici. Cu happy, incerc, incerc, de cele mai multe ori imi iese! 🙂
Nu pot să mă hotărăsc dacă e mai bine să existe și să-ți dea un sms rece la auzul unei asemenea vești sau să nu existe deloc și să nu știe când se întâmple toate astea. Eu de 6 ani nu știu cum e să-mi răspundă, nu m-a văzut cum cresc și nu i-am povestit nimic. Fiindcă sunt subiectivă, parcă mi se pare preferabil să fie undeva acolo, chiar și alcoolic, chiar și mincinos, nepăsător sau departe. Poate greșesc, dar o prezență, chiar și nu-așa-cum-o-dorești, e posibil să doară mai puțin decât absența totală. Eu m-aș bucura că poate să-mi spună cuvinte. Aș vrea ca tata să poată.
sad, so sad.:( sorry to hear that
parintii nu ii alegem . Ii respectam si-i cinstim , cu bune si rele ( not fair , but we are not in title to do so )
Fa pace cu tine insati , sa minimalizezi intrebarile si dorul .( 4 your good)
O sa regrete , mai ales ca affinity tata- fiica ( Oedipian syndrome , and mother-son too) e asa de mare! (it’s fact)
take care !, j
o lacrima ..si-a facut loc in coltul ochiului…de multe ori alcoolul impiedica relatiile dintre oameni,tu ai facut tot ce se putea face,ai constiinta curata……..viata merge inainte,capul sus….zambeste
Buna Iona,
Imi pare nespus de rau ca bucuria asta imensa, rotunda, perfecta iti e putin stirbita…. Am studiat foarte mult problema asta a alcoolului din motive asemanatoare , evident, si poate te ajuta daca iti spun ca alcoolicul este un om bolnav , un om caruia boala ii modifica sentimentele si comportamentul si chiar perceptia realitatii inconjuratoare. O spun doctorii, nu eu. Poate asa iti va fi mai usor daca te gindesti ca pina la urma nu e vina lui ….e doar un om bolnav care nu mai poate iesi din cercul vicios in care l-a aruncat viata . Nimeni nu se apuca de baut de prea mult bine .
IMBRATISARI , Cristina
Drago >.<
!!! vreau sa pup si burtica 🙂
Eu nu tin cu el. Nu-i stiu povestea, doar ce am citit aici. Probabil ca are una in spate de a ajuns asa. De a putut sa faca asta, sa plece atata amar de vreme… In schimb, ma bucur sa vad ca nu te mai doare, ca ai iertat. Asta e bine pentru sufletul tau… nu-ti mai pune intrebari, nu poti sa raspunzi si nici nu cred ca ai sa gasesti raspunsuri… eu n-am gasit asa ca am renuntat.
Tu tii cu mine. Multumesc, draga mea. Iti intind burta la pupat! 🙂
Iti amintesti postul acesta? Ce surprize iti rezerva viata! 😉
da.. si ca sa vezi, ghici cine e primul care s-a oferit sa vina la Bucuresti sa ma ajute? 🙂