Înapoi în mansardă. Nu vă povestesc mare lucru, pentru că sînt obosită şi pentru că lucrurile mici care m-au bucurat şi altele care m-au întristat zilele astea sînt fix aşa: mici, nici cît un ou roşu de prepeliţă nu-s. Aşa că le lăsăm în cuibul lor şi mergem mai departe. Vă spun doar că-s bine, că m-am întors de-acasă cu un cozonac mare cît un televizor dintr-ăla vechi cu tub, cu un pepene murat roşu şi iute pe dinăuntru, pentru care am de gînd să arunc în cuptor un cărnet nobil, şi cu o scrisoare pe care mi-a scris-o bunica de mînă într-o noapte şi pe care nu am curaj s-o citesc încă. Cozonacul şi pepenele se vor topi pe gîtlejurile noastre în zilele ce vin. Scrisoarea… of, nici nu ştiu ce-o să-mi facă. Am ascuns-o sub pernă deocamdată.
M-am întors de la Moldova cu suflu nou în creieri. Habar n-am dac-a fost de la parfumul maică-mii, un Elisabeth Arden dulce amestecat cu fum de ţigară, de la poeziile bunicului Petrică despre moartea bunicii Sofia, de la vîntul de Suceava care mi-a coafat părul sub di-formă de căpiţă, de la răcnetele puştiului de 3 ani care ne-a demolat casa şi nervii vreme de trei zile, de la cîrnaţii afumaţi de porc înghiţiţi pe nemestecate cu mămăligă rece, de la vorbele voastre care abia acum m-au ajuns din urmă, habar n-am de la ce mi se trage, dar constat acum din vîrful canapelei şi de la umbra pisicii mele de care mi-a fost dor ca niciodată, că s-a umflat speranţa în mine ca un colac de plastic cu cap de raţă şi aproape-s gata s-o iau din nou la înot pe valurile vieţii, sau cum era metafora aia că n-am stat cu talpa pe nisip de atîta vreme c-am şi uitat rima.
Imediat ce mă asigur că speranţa proaspăt umflată pe sub pielea inimii mele e reală, o să vă povestesc despre chiuretajul meu şi despre acneea mea, care n-au legătura unul cu alta, dar împreună aproape mi-au destrămat minţile. Noroc cu omul de lîngă mine, care-a ţinut franjurile la un loc, de mama, pentru c-a trebuit să încep să zîmbesc ca s-o opresc din plîns, cu prietenii care chiar dacă n-au ştiut ce să-mi spună, au spus totuşi ceva-orice, cu voi, care mi-aţi scris mii de vorbe, cu timpul, cu vremea, cu ciocolata şi martini-ul şi nici nu ştiu cu-mai-ce.
Şi dac-aveţi noroc, zilele astea fac pentru voi o poză cu tutu-ul cel nou şi alb din care-or să iasă picioarele mele cele vechi şi albe. Şi mai pregătesc un ceva în urma căruia o să vă ofer lucruri dragi mie cărora voi le puteţi oferi o casă mai bună. Nu, pisica n-o dau!
Voi? Mai sinteţi acolo? Şi dacă da, cu cîte kile-n plus după zilişoarele astea bogate-n porc în toate formele?
Din cauza programului haotic, eu slabesc intotdeauna de sarbatori. Coroborat cu cele 1423 de prioritati care nu ma lasa sa dorm zilele astea, as zice ca m-am ingrasat cu -2 kile, cand de fapt voiam sa fie cu plus. Ma bucur sincer sa te gasesc mai optimista.
Ah, ce bine de tine, era o vreme cind si eu slabeam de sarbatori, ca eram prea ocupata sa ma bucur de orice altceva decit de mincare…
Multumesc! 🙂
Familia e frumoasa…deci viata e frumoasa…deci……………….
Da!
Sigur ca mai suntem, eu raportez 1 kg si 1 an in plus.
Referitor la chiuretaj….esti sigura ca vrei sa scrii despre asta? Pentru ca la cum iti cunosc deja stilul de a detalia in profunzime orice senzatie…nu stiu cat de mult bine o sa iti faca sa asterni si „materializezi” in scris.. astfel de clipe.
Sa-ti fie de bine anul in plus! Hai si kilogramul, ca fiind singur nu e cine stie ce veste proasta!
Textul e scris de mult, inca nu am gasit momentul sa-l public… Pentru mine, scrisul e tratament, nu agravare. 🙂 Deci da, sint sigura.
Aicea sunt 🙂 Ma bucur sa te recitesc si ma bucur de noul suflu de energie care transpare din vorbele tale.
Si-ti spun si tie ce mi-a zis mie medicul anestezist, la terapie intensiva, dupa vreo 2 zile de la interventia chirurgicala care m-a schimbat pentru totdeauna: „asa, copilule! Inapoi la viata!” 🙂
Hei, Ingrid! Of, ce drama e la tine acolo… Dar sa stii ca imi dai putere tu. Ca te simt bine.
Ma bucur imens sa citesc ca te ajut, fie si 0,000000001% 🙂 Si da, sunt bine, mai bine decat se asteptau multi.
Asa ca o sa fii si tu bine, o sa fim amandoua bine 🙂 Pentru ca, nu stiu daca ti-am zis vreodata, dar unul din motivele pentru care revin la tine e energia si forta pe care le transmiti… 🙂
PS: wow, poate n-ai sa crezi… acum am bagat de seama ce titlu are postul tau. Si am facut legatura cu ceea ce tocmai ti-am scris.
Deci, ca si mine acum multi ani, cu adevarat te-ai intors, Ioana 🙂
PPS: apropos de intrebarea cu kilogramele: eu pe cantar nu ma sui, domn’le 😀
🙂
Asa, nici eu nu ma sui, cui ii trebe sa stie EXACT cifrele alea doo…
printesa,
stiu ca eu nu ti-am spus prea multe, ca din pacate nu prea ma pricep, dar sa stii ca in ultimele 3 saptamani m-am gandit la tine in fiecare zi.
nici nu stii cat mai bucur sa aud ca ai un tutu nou :).
hugs.
Ana dear, eu zic sa nu te bucuri de tutu/ul meu inca, nici eu nu ma bucur de el inca, stai sa-l trag pe mine prima oara si-apoi decidem daca e de bine sau nu. 😀
Io sunt aici cu tot atatea kilograme ca inainte, ca nu am reusit sa merg acasa anu’ asta. am avut oua rosii, drob si toate cele, dar nu au vrut sa se depuna ca nu a fost climatul necesar.
imi place colacul tau cu cap de rata 🙂
Of, nici nu stiu cum e o sarbatoare fara ai mei… cred ca total lipsita de pofta de mincare. Anul viitor sa nu mai faci, da?
Suntem, suntem aici… pe cantar inca nu m-am urcat dar hainele ma incap inca fara probleme :))
Buna dimineata. Vesti bune deci de peste tot.
Prezenta si indestulata peste masura de la cozonac. Welcome back printesa cu tutu si colac „nou”! 🙂
Mda, si la mine cozonacul a fost preponderent in meniu. Chiar acum imi zimbeste de dupa laptop o felie de dimensiunea monitorului.
Good to be back!
Glad to have u back!!!
Astept cu interes sa iti vad noul tutu(si eu o sa am in curand unul cu care sa scandalizez lumea pe strada pozand ca o pitzi). Si astept cu drag si cu un pic de teama in suflet povestile pe care stiu ca iti e greu sa ni le spui, dar pe care vad ca ai hotarat sa le asterni aici. Pentru ca mi-ai raspuns la un mesaj de al meu ca pentru tine scrisul e terapeutic banuiesc ca it’s the right thing to do, chiar daca doare!!
Ma bucur ca incet speranta renaste!Degeaba ti-au spus-o zeci de oameni pana nu o simti tu!!
Imbratisari calduroase!!
P.S:Nu m-am ingrasat dar in schimb m-am agitat si consumat pentru tot felul de nimicuri. Not good!
Deena, da’ sa stii ca tutu si pitzi nu prea au treaba unul cu cealalta. E chestiune de atitudine.
Te imbratisez inapoi. Ai scris ceva? Poate chiar despre lucrurile astea care zici ca te consuma…
Ehhhh…glumeam!!Normal ca tutu-ul nu are nimic de a face cu pitzi.:)
Am scris…pentru mine mai mult!!Si imi refulez nevoia de a scrie in „blogul meu de beauty”, ca acolo nu scriu chestii personale prea des. Mi-e oarecum teama.Probabil ca intr-o buna zi o sa imi iau inima in dinti.
Sigur vine ziua aia. Si nu fi modesta, ca in cazul asta nu face bine. 🙂
Printesa draga mi-ai lipsit.Te imbratisez cu drag.
Te imbratisez inapoi.
Welcome back Princess!!! Ma bucur foarte mult ca incepi sa gusti din nou din micile bucurii ale vietii…Sper din suflet sa nu ti mai umbreasca nimic fericirea si pofta de viata!!
cat despre kilograme ce rost are sa ne facem rau singure urcandu ne pe cantar, mai ales ca ne am intors cu muultee bunatati de acasa de la mama, de la bunica…poate dupa ce golesc si frigiderul de acasa imi voi face curaj…dar nici atunci:))..noroc de oglinda mea cea mare care face minuni si mi arata exact ce mi doresc…
te pup si iti doresc o saptamana frumoasa
Multumesc, saptamina sclipitoare si tie!
Draga mea,
Ce mă bucur să te citesc mai optimistă!
N-am prea comentat eu până acum, însă te citesc cu drag.
Mi-a plăcut asta cu pisica… sigur n-o dai? :))
Cu drag,
Nela
absolut 100% sigur nu dau pisica. nu te pot tenta cu altceva, Nela?
BIne te-am gasit! de Paste am fost in vacanta in Elvetia, unde am fotografiat vacutele grase si frumoase, ba chiar am vazut o marmota ce isi lua doza de soare! a fost frumos si m-am intors cu aceleasi kg cu care am venit.
Numai bine!
Ah, marmotili, n-am vazt niciodata, tre sa fie tare caraghioase!
Observ ca numai robo/mincaciosul s-a ingrasat anul asta, hm.
Stef, sper ca te-ai intors si cu niste brinzeturi si ciocolate de-acolo, macar daca nu te-ai ingrasat tu, sa se ingrase prietenele tale!
hihi asteptam poze cu tutu! Hristos a inviat! si ma bucur ca Pastele a fost fericit pentru toata lumea:). asa si trebuie, sa ne veselim! kilogramele vin si pleaca..
da, ia uite ce de-a vesti bune aici, parca se spala de pacate anul asta, macar putin, nu?
am cumparat branza buna de Gruyere si Tete de Moins si Ciocolata fina, pe care am inceput sa o degust, probabil acum o sa iau si ceva kg in plus….lol!
Aaah, ce bun ce bun. lasa, kilogramele vin si trec, cum bine zicea OQ ceva mai sus…
Eu te incurajez sa citesti scrisoarea bunicii…
Of. Poate diseara. Daca am o zi buna azi.
A fost liniste de sarbatorile astea…si asta pentru ca am fost singura si m-am simtit la fel..
Am noroc cu fii-mea care ma face mereu sa zambesc cand vine si ma mangaie pe obraji cu manutele ei fine…
Esti cu fiica ta, deci nu esti singura. Ba mai esti si foarte norocoasa pe deasupra! Sa-ti traiasca!
Multumesc. Si da, ai dreptate.
…asteptam poze cu tutu!… Si asteptam cu drag si povestile pe care te-ai hotarat sa ni le spui!!!
…cat despre kilograme,sper sa-mi mai vina salopeta castigata!!! 🙂
o saptamana minunata!!!
Ah, pai daca esti curioasa, te poftesc sa o incerci si sa o iei joi vineri!
Saptamina frumoasa si tie!
am sa vin cu siguranta joi…!!!! deoarece in fiecare vineri ma retrag la Lilieci,stii tu…la ”minunea” pe care mi-ai laudat-o ieri!!!!pup dulce!
Raportez si eu la datorie 🙂 Am revenit de azi cu picioarele pe pamant, adicatelea la munca, si cu doar un kil in plus pe mine, dar am promis ca in weekendul asta trebuie sa merg cu rolele prin parc. Abia astept sa vad ce ne-ai mai pregatit si sa vad noul tutu si ma bucur ca te simti mai bine, pentru ca asa ii sade frumos unei Printese.