Nu, nu mai pot trece încă o dată prin asta. Pentru că:

111 comentarii

1. Of, ooooof, ce crud, ce nedrept. toate femeile alea intrerupeau de buna voie si altele, ca tine, sufera pentru ca viata pur si simplu nu s-a legat.
   imi pare rau de tot pentru experienta prin care ai trecut si nu pot sa-mi inchipui cum trebuie sa fie.
   iti doresc din suflet sa fie bine a doua oara.

   • Buna, azi am avut primul meu chiuretaj, am 27 de ani si imi doresc foarte mult un copil era prima mea sarcina obtinuta cu greu dupa aproximativ 2 ani de incercari naturale (am obtinut sarcina doar cu inseminare) dar la 7 saptamani doctorul a descoperit la ecograf si in sange ca bebelusul meu Nu avea inima. Eu locuiesc in Germania si aici procedura e putin diferita decat in Romania, totul se face Cu anestezie generala fara durere si fara costuri, va admir si apreciez- femei care treceti prin aceasta procedura constiente Si felul cum se comporta personalul medical.

   • Buna seara.Tin sa va spun in primul rand nu va dați bătută, stiu e cel mai cumplit lucru,dar nu sunteti singură, sunt multe femei ca si dv.de exemplu eu,acum 3 săptămâni mam6dus la ecograf trebuia sa am 10-11saptamani,dar la ecograf bebele era mort de la 8 săptămâni, nu am inteles cum,de ce,mi-a fugit pământul de sub picioare,sangerari nimic,dureri nimic,nu înțelegeam nimic, ma uitam la ecograf si vedeam bebele care era mort, nu face a nimic,am fost trimisă de urgență în spital sa ma internez of vhiuretaj,tin sa iti spun ca mi s a dat anestezie locala6,dat am simtit tot,mi s afcaut chiuretaj mecanic, nu cu aspiratorul, ma ținut 30 de minute ,soțul meu nu înțelegea mai nimic,am plâns amândoi ca 2 copii,am stat internată 3 zile in spital,nu pot sa ti spun ca am fost pe secția de noi născuți, îți dai seama cum a fost când stiam ca eu nu mai am bebele si auzeam noii născuți cum treceau pe hol,dar vreau sa ti spun sa ai incredere in Dumnezeu

2. Iarta-ma, dar mi-e tare greu sa inteleg de ce femeilor care nu vor copii li se dau, si invers nu. Nu inteleg, desi stiu ca exista undeva o explicatie, trebuie sa existe o explicatie 🙁 Ai povestit totul asa de cutremurator de scriptic, incat sper sa invete cineva ceva din ce ai trait tu si sa nu mai considere avortul o metoda contraceptiva. Ma rog si sper sa-ti fie (mai) bine in curand, trebuie sa fii iar tu.

   • asa e, e nedrept. am plans pe acelasi pat de spital, la Filantropia pierderea fetitei mele de 5 luni si langa mine doua dom’ soare faceau avort la cerere, al treilea pe anul acela….eu as fi facut orice sa o pastrez, sa o am, sa o iubesc si nu am facut altceva decat sa asist cu neputinta cum moare, cum ma paraseste si as fi suportat inzecit durerea doar ca sa o vad pe ea supravietuind..

   • Fiecare femeie are motivele ei în primul rând. Iar al.doilea rand o femeie însărcinată data de colo colo căruia nu i se spune ce inseamna un avort nu e de judecat ci ar trebui învățată să numai faca pe viitor nici avort si nici abandon. Dar unii sunt buni doar sa dea cu pietre se pare. Du-te si invata femeile ce inseamna un avort si un abandon fa ceva si lasa dramele. O femeie care face avort nu o face din placere

   • Mereu am judecat femeile care fac avort. Le criticam aspru si ma intrebam cum pot ajunge sa faca asa ceva cu atatea mijloace de contraceptie la dispozitie. Si uite-ma si pe mine,la aproape 30 nai, dupa o relatie de 3 ani jumate, cu multe certuri ma trezesc intr-o dimineata dupa o luna de oboseala si irascibilitate si foame continua sa fac un test de sarcina. Imi intarziase 2 zile. Deja eram intr-un punct in care ma intrebam ce sens are relatia in care ma aflu si cum asteptam eu o linie pe test, uite ca apar doua. M-am simtit si trista si bucuroasa in acelasi timp pentru sa nu vroiam sa cresc un copil singura. Si atunci i-am aratat testul lui si a urmat intrebarea ” cum s-a intamplat?” si am simtit ca imi pica cerul in cap. Am simtit cum ma cuprinde furia, Uite asa se intampla cand nu te protejezi cum trebuie! De asta prefer cu prezervativ cu toate ca am alergie. Iar el se uita buimac la mine. Dupa cateva schimburi de replici in care recunosc ca a spus ca am putea sa il pastram, frica mea si expresia lui buimac m-a indemnat sa sun la un doctor care facea avorturi medicamentoase. Initial ma programase luni dar pentru ca i-am spus ca lucrez pana la 17 mi-a spus sa vin atunci, sambata fiind. M-am spalat si m-am imbracya si i-am spus iubitului meu sa mergem. El s-a ridicat din fotoliu fara tragere de inima si m-a dua, pe drum simteam cum ard pe dunauntru si tot asteptam sa faca cale intoarsa, ma gandeam ca asta e sfarsitul, dar in acelasi timp ma si gandeam ca doar o sa confirm sarcina si apoi ma intorc luni in caz de ceva. Ajunsa la doctor medicul a confirmat dar in acelasi timp a confirmat si chisturi ovariene, o usoara inflamatie cauzata probabil de o infectie urinara netratata corespunzator, m-a intrebat si dac mai am alte probleme si i-am spus ca am si niste chisturi mamare si istoric de cancer msmar in familie si atunci el mi-a spus ca ar trebui sa renunt si sa ma insanatosesc si abia atunci sa raman insarcinata. Stim deja de la endocrinologul meu ca nu trebuie sa raman însărcinată pana nu imi rezolv problemele hormonale. Si atunci m-am gandit ca poate e mai bine asa, oricum el nu reactiona, din contra, dupa cele auzite de doctor el insista ca e mai bine asa, dar nimeni nu ne-a spus si ce riscuri implica un avort, ca poti face cancer mamar si dupa un avort si ca dereglarile hormonle se vor agrava. Doctorul insista ca inainte sa concep un copil trebuie asa fiu sanatoasa. Cand m-am vazut cu pastila in mana, am avut un scurt moment de luciditate si am spus ca nu pot face asta, dar doctorul tot insista ” domnisoara.. E doar o aglomerare de celule” si de doua luni imi imaginez zilnic cum ar fi fost sa ii spun ” nu idiotule, e copilul meu nu e o aglomerare de celule” si sa ii las mizeria aia de pastila pe masa si sa plec mancand pamantul. Dar nu am facut-o. Nu, am fost slaba si proasta si am luat-o. Si cand am realizat ce am facut, cand m-am calmat, am iesit din criza de furie in care ma aflasem, ca mi se intamplase si mie cum li s-a intamplat multor proaste, a fost prea tarziu. Nu mai aveam ce face, luasem nenorocita de pastila, simteam ca ma ia greata, simteam ca mor pe dinauntru pentru ca imi jurasem ca nu voi face niciodata asta, era sub demnitatea mea. Si totusi am facut-o, mi-am omorat primul meu copil desi avea doar 3 saptamani, era al meu. De atunci simt ca nu mai sunt eu, simt ca am murit odata cu el, m-am spovedit, voi merge la psihoterapie probabil dar nu voi uita niciodata cum mi-am distrus o parte din suflet odata cu copilul acela. Asa ca exista ceva mai rau decat sa iti pierzi copilul si anume sa ti-l omori cu propria mana. Gandul acesta distruge mai rau decat orice, distruge orice speranta, distruge ideea ca esti om, ca esti capabil sa sau mai degraba ca meriti sa mai ai vreodata copii. Si ce e mai rau eate ca avortul te distruge si fizic, de atunci simt dureri in tot corpul, mereu am fost o fire bolnavicioasa, poate si asta m-a influentat sa iau aceasta decizie dar acum.. Totul e mai rau, sanii ma dor cumplit desi am avut doar 3 saptamani de sarcina, splina si ficatul, capul, ovarele tot.. Absolut tot doare. Nu imi ramane decat sa ma rog la Bunul Dumnezeu sa ma ierte, sper ca o va face intr-o buna zi si sper ca si eu voi putea tot intr-o buna zi pentru ca acum nu o pot face. Si din pacate nici pe el nu il pot ierta ca nu a avut taria sa ma zdruncine putin si sa imi spuna sa ma gandesc bine inainte sa o fac. S-a schimbat fata de mine, nu ne mi certam atat de des, insa mie imi e greu sa continui. Asa ca inainte sa faceti o asemenea fapta, ganditi-va de 100 de ori pentru ca un avort distruge tot ce e mai bun in voi, atat fizic cat si psihic si chiar si tot ce este in jurul vostru. Iar ce care pierdeti copii neintentionat, stiu ca va este greu, poate considrati ca suferinta este la fel de mare, nu neg ca este doar ca e mai usor sa nu traiti cu gandul ca nu i-ati pus voi capat si ca s-a intamplat pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

3. Foarte trist. Tot. Si daca nu ma duc imediat acuma in pat si strang ochi ca sa adorm imdiat incep sa imi fac ganduri despre; ca nu imi doresc copii ( cu toate ca vreau ), ca sa nu mi se intample asa ceva… pentru ca eu am deja o „moarte mica” in urma mea si la a doua voi muri si eu cu el 🙁

4. Ioana, draga de tine…Am ramas fara cuvinte. Mi-au dat lacrimile, mi s-a rupt sufletul, m-am revoltat (la faza aia cu femeile care fac avort ca si cum s-ar duce la sala, e strigator la cer, exista n metode, nu trebuie sa ajungi acolo). Nu stiu ce as putea sa iti spun sa te alin macar un pic, poate doar ca te admir enorm pentru curajul tau extraordinar de a ne povesti cum a fost. Sper ca scrisul are valoare terapeutica, desi sunt sigura ca rana e tot la locul ei.

   Si ma simt aiurea, de dimineata cand faceam ping pong verbal pe teme de nunta and co, am crezut, de fapt am sperat ca ai parte de o zi buna…Draga de tine, ti-am mai zis, as vrea sa iti iau durerea cu mana si sa fug cu ea in lume si tu sa ramai cu 3 minuni, asa cum iti doresti…

   • Shit, imi apare poza – e normal, e gravatar atasat adresei de e-mail 🙂

     Pls, publica-l pe asta:

     Ok, o sa scriu asta oarecum anonim (ioana poate vedea cine sunt) pentru ca nu vreau sa expun povestea asta prea mult… Eu am patit asta, am ramas insarcinata fara sa vreau, insa n-a fost neglijenta, si nici nepasare. A fost un accident cretin, ala 1 la mie de care scrie pe ambalajele cutiilor de prezervative. Nu stiu nici acum cum s-a intamplat, nu am o explicatie foarte clara. S-a rupt, era rupt, a alunecat, NU STIU. Cert e ca a inceput sa-mi fie rau, foarte rau, menstruatia nu aparea, insa eu excludeam ideea de sarcina pentru ca stiam foarte clar ca m-am protejat. Aveam 21 de ani.

     Relatia din care rezultase sarcina tocmai se incheiase (din dorinta mea), asa ca el nici nu a aflat. Nici acum nu stie. Ma iubea, cred, iar eu nu-l iubeam pe el (de aia ne si despartiseram) si n-am vrut sa-l fac sa sufere inutil, mai ales ca stiam ca n-a fost vina lui. La fel cum nu fusese nici a mea.

     Am facut intrerupere de sarcina la 6 saptamani – pentru ca erau deja 5 saptamani cand am facut testele, eu fiind in continuare ferm convinsa ca asa ceva nu are cum sa mi se intample. S-a cutremurat pamantul cand testele au iesit pozitive, am lesinat aproape. Stiam ca nu exista variante, varianta in care pastram copilul nu exista. Relatia mea cu tatal lui nu exista, varsta mea nu era cea la care sa accept ideea de copil, nu il puteam intretine si altfel zis chiar nu il doream.

     Intre momentul in care am aflat de sarcina si intrerupere a durat o saptamana in care am fost mai mult moarta decat vie. Stiam ca chiuretajul este ceva traumatizant, dupa care nu mai esti om. Ma gandeam ca voi fi mutilata si fara nicio sansa de a mai trai ca un om normal. In afara de asta imi era rau. La fel de rau cum ti-a fost tie. Nu puteam manca nimic, absolut nimic. Stateam 20 din 24 cu capul in veceu, iar in restul de 4 incercam sa dorm.

     Stateam prost cu banii. E normal, eram studenta. Abia am avut bani de chiuretaj. Tin minte ca m-am dus cu metroul si m-am intors, la fel, cu metroul. Colega mea de apartament s-a dus jos si mi-a cumparat banane si mi-a facut un ceai. De tei. A doua zi m-am dus la facultate, la ora 8, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ba nu, ca si cum fiecare secunda de viata in care nu trebuie sa iei decizii de genul asta si in care realizezi ca ai iesit intreg din ceva din ce n-ar fi trebuit sa iesi intreg sunt extrem de valoroase.

     Am ales, ca si tine, anestezia locala. Mi-a fost frica, extrem de frica. Ingrozitor de frica. Ce tin minte e ca nu m-a durut nici pe departe atat de tare pe cat am crezut ca ma va durea. M-a durut mai tare frica si acelasi sentiment pe care l-ai descris si tu, ca sunt intr-o sala cu femei care practica asta ca pe un sport.

     N-am suferit, pe scurt, nicio trauma. Nici una fizica si nici morala, sau daca exista una morala, a fost ingropata adanc in subconstientul meu si nu stiu ca exista. Se manifesta poate, fara ca eu sa stiu ca despre asta este vorba. Am fost norocoasa, presupun. Altii spun ca sunt foarte puternica, desi nu par. Mi s-a spus asta si atunci cand a murit bunica. Sau poate a fost vorba de faptul ca a fost o alegere. Daca voi afla, doamne-fereste, ca nu pot face copii dintr-un motiv sau altul, nu voi regreta niciodata alegerea facuta.

     In afara de cativa prieteni si persoana care este acum langa mine, n-a aflat nimeni. Parintii sau cel cu care s-a intamplat accidentul.

     Pentru ca asta a fost. Si asta incercam sa spun. Se intampla si accidente. Asta a fost altul. Si ce am invatat din lectia asta, foarte dura de altfel, a fost sa nu las niciodata sa se intample asta din neglijenta sau nepasare. Si sa fiu ferita de alte accidente de care crezi intotdeauna ca nu au cum sa ti se intample tie. Nu au cum. Doar esti atenta si ai grija, esti responsabila cu lucrurile astea…

     Motivul pentru care iti povestesc asta este ca sa stii ca am trecut prin asta. Nu stiu daca te consoleaza cu ceva, in definitiv eu eram de cealalta parte a baricadei. Pentru tine a fost cel mai ingrozitor lucru din viata iar pentru mine a fost – ironic – o salvare. Am luat un act traumatizant si l-am transformat intr-o lectie care imi spune ca orice secunda de viata a mea in care nu pierd pe nimeni si nu trebuie sa trec prin nimic este mai valoroasa decat aurul de 24 de carate.

     Motivul pentru care am raspuns aici, la comentariul de mai sus, este ca sa spun ca stiu, am invatat pe pielea mea, ca uneori se ajunge acolo chiar si atunci cand ai urmat cele n metode. Uneori se intampla. Si uneori decizia buna este asta (oricum ar suna asta pentru cele care sunt de partea cealalta a dramei).

     Sper din tot sufletul sa treci peste asta si sa ne vedem peste cativa ani in parc, cu copiii.

5. M-am cutremurat. Stiu, este o experienta „normala” in viata femeilor, cutremurator de „normala”. M-am cutremurat. Filmul s-a derulat in fata ochilor mei si in sala de cinema a sufletului meu. Spectator mi-am fost doar eu.
   3 era cifra magica din basm. Si acum cred ca-i propriu doar basmului. 3 mi-a dorit si eu. Si am crezut intotdeauna cu o convingere tampa, nebuna, ca pot fi si eu „femeia”, femeia normala, care poate implini miracole. Am pierdut pariul asta. De tot, eu.

6. The ocean is full ‘cause everyone’s crying
   The full moon is looking for friends at hightide
   The sorrow grows bigger when the sorrow’s denied
   I only know my mind
   I am mine.

7. Orice ti-as spune ,nu ar fi suficient ca sa-ti fie mai bine.Nu sunt straina de trairile tale,dar Dumnezeule …parca in jurul meu e altfel ,parca ti s-a intamplat in alta lume .Nu zic ca trebuia sa stea cineva cu mana pe fruntea ta si sa-ti planga de mila acolo la spital ,dupa …(oricum n-ajuta la nimic ) ,oricum esti singura cu tine si cu gandurile tale si cu tot ce tine de povestea asta trista .
   Iti doresc din suflet numai si numai bine !

8. Daca pana acum nu voiam sa ajung vreodata pe o astfel de masa, acum pot sa spun cu inversunare ca e intr-adevar o experienta ingrozitoare, mai ales daca trebuie sa intrerupi sarcina de nevoie si nu „la cerere”.

   Iti doresc sa ai curajul sa incerci si, peste ani, sa iesi in parcul Kiseleff cu sotul tau si cei trei copii!

9. Cand vei ramane iar insarcinata perioada asta o sa o uiti.Stiu ca iti este greu, dar capul sus!Postarea ta ar trebui sa o citeasca toate femeile ca sa intelega exact care este rolul protectiei. Si hai, capul sus!

   • nu, maria, nu uiti.
     sunt in saptamana 39 de sarcina (sarcina prinsa dupa ce am trait ceva similar) si iti spun sigur ca nu uiti nici o secunda din perioada traita asa cum a trait-o ioana. tot ce faci este ca la urmatoarea sarcina sa te rogi pt inca o saptamana in care piticul tau sa stea in burta ca sa devina viabil in afara uterului in caz ca se intampla ceva (Doamne fereste!), sa te rogi sa nu isi infasoare cordonul in jurul lui cand mai creste asa incat sa nu pateasca ceva, ca nasterea sa decurga bine ca sa il poti strange in brate.
     asa ca nu uiti, ramai cu spaima, dar si cu bucuria de a-l simti in burtica in cele 9 luni. si cred ca bucuria te ajuta sa mergi mai departe si sa il astepti cu nerabdare, dar nu stiu daca poti, dupa ce ai trecut prin ceva similar, sa stai linistita si sa ai convingerea ca tie nu ti se va intampla nimic.
     ai fost acolo, s-a intamplat o data si nu mai uiti. doar ii multumesti lui Dumnezeu ca ti-a daruit bucuria de a purta un prunc.

     fii tare, ioana! intr-o zi iti va fi mult mai bine, trebuie sa ai incredere in tine si sa iti dai timp! si pastreaza familia aproape. daca simtiti nevoia sa plangeti, faceti-o impreuna, nu separat chiar daca simti ca vrei sa fii singura.

     te pup si ma gandesc mereu la tine! sa iti fie bine curand!

10. Eu una nu cred balaria cu timpul care vindeca si rezolva tot. Nu rezolva nimic. De uitat nu o sa uiti, doar ca la un moment dat rana din tine incepe sa prinda o crusta. Insa crusta aia e brusc smulsa si daca vezi un copil pe strada sau pe cineva care seamana cu ceva, cumva…oarece. Cele mai bune prietene ale mele au patit asta. Una din ele a ramas din nou insarcinata peste 3 luni (din greseala…ha ha) si are acum o fetita perfecta. Cealalta inca mai asteapta sa ramana din nou insarcinata. Nu reuseste, nimeni nu stie de ce.
    Nu stiu daca sa astepti sa iti treaca rana din suflet e o solutie, pentru ca e foarte posibil ca aia sa nu treaca niciodata. SI cu cat astepti, cu atat e mai greu si cu atat e frica mai mare. Si cu atat varsta intervine si ea cu diverse in ecuatia sarcinii.
    Eu pot spune cu mana pe inima ca nu am nici o idee prin ce treci. Nici una. Imi aduc aminte cat de teama imi era cand am ramas insarcinata, sa nu mi se intample asta, insa pentru ca nu mi s-a intamplat, nu pot sa imi imaginez cam cat de cumplit trebuie sa fie. Iar eu am o imaginatie destul de bogata.
    Asadar…curaj gaina ca te tai! Daca iti doresti un copil, doi, trei…o sa gasesti si curajul de a te azvarli din nou in vortexul cu pricina. Intrebarea este cine castiga? Teama sau dorinta de a avea un copil. Asta numai tu poti stii.

    • Nu credeam ca voi face vreodata asa ceva,dar viata mi_a tras o palmaSunt depresiva de multi ani iau tratam o perioada dpa care ma simt maibine fara si tot asa..Ma simteam bine imi doream un bebe ,testul a fost pozitiv,apoi soc,m_am impacientat ,vai nu mai vreau ,vai ce o sa fac…au inceput simptomele depresiei,nu am luat medicam sa nu fac rau la bebe ,apoi am luat_o razna rau de tot imi smulgeam parul ma ardea sufletul Treb sa incep trat cu xanax si iau unul si altul,si altul si ajung la 10 cum sa_l mai tin pe bebe ,treb tratam inceput,am facut avort,apoi am murit de tot ,sunt intr_o depr profunda ,vreau sa mor ,iau pastile multe ,ma sufoc ,cum sa o scot la capat ?

11. Imi pare rau…inteleg tot simti…
    Ti-as spune foarte multe, poate te-ar ajuta…

12. Offf, de ce trebuia sa citesc acest articol sambata dimineata si sa imi aduc aminte prin ce-am trecut eu ? Aveam 21 de ani si eram sigur mai proasta ca acum…am facut prima oara sex neprotejat cu un tip pe care abia il cunoscusem, plin de defecte, cu o singura calitate…era frumusel ! A zis sa stau linistita ca el nu poate face copii…ca nu stiu ce tratamente ia…insa dupa o luna eram gravida.
    Am fost la chiuretaj cu el si mama lui, am fost anesteziata si am adormit pe loc, nu imi aduc aminte nimic, nu m-a durut din fericire nimic fizic…
    La putin timp, ne-am despartit, mi-a zis ca nu ma iubeste si nici nu poate s-o faca vreodata, eu m-am scarbit si l-am lasat fara resentimente….
    Au trecut aproape 5 ani de atunci, iar acum sunt cu cineva care imi spune in fiecare zi cat de mult ma iubeste si ce frumoasa sunt ! Imi multumeste ca exist pentru el !
    Ala este in continuare o lepra fara serviciu si nici nu vreau sa ma gandesc ce viata nefericita as fi avut daca trebuia sa stau legata de el printr-un copil…
    Da, noi nu vrem sa trecem a doua oara prin asta, oare cum pot unele sa treaca de 30 de ori ?!

    Totul se uita insa cu timpul si viata merge mai departe, vei vedea ca asta va ramane doar o intamplare nefericita de care nu vei vrea sa mai pomenesti….

    • daca inca mai poti vedea acest mesaj te rog sa ma ajuti sa iau legatura cu tine anonim.merci mult

13. Sa dea Dumnezeu sa uiti ce a fost greu si sa ai trei copii, asa cum iti doresti! Eventual gemeni apoi inca unul 🙂 🙂 Sa fii sanatoasa!

14. OK, te inteleg perfect ca ti-e teama sa mai incerci dar poate ca fara sa planifici si fara sa-ti explici cum, „se va intampla”. Nu spune niciodata „n-are cum”, „poate fi evitat”, „nu exista s-a intamplat”. Ca se intampla. Crede-ma. Si atunci, va trebui sa mergi mai departe cu minunea intamplatoare (desi nimic zice-se ca nu e intamplator) si va fi bine! Crede-ma! Sa-ti fie bine!

15. am plins iar in hohote citind, ca si atunci cind ai scris prima data…
    si nu e seara in care sa nu te pomenesc in rugaciunea mea.
    acum am o fetita de 2 ani dar in primele 4 luni jumate de sarcina am stat cu diagnosticul de avort spontan deaspura capului, fiindca corpul meu nu a acceptat embrionul. si facea orice ca sa-l ejecteze. colici peste colici renale si biliare, orice. luna 6 de sarcina a fost singura in care ne-am bucurat. apoi au inceput contractiile si a venit noul diagnostic: nastere prematura… din feririce s-a terminat cu bine. dar stiu ce inseamna sa-ti doresti un copil cu ardoare si „ceva”din tine sau de nu stiu unde sa nu te ajute… si sa ajungi sa stai cu frica si cu suferinta in tine, ca si cum asa ar fi normal sa traiesti. asa cum m-am rugat pt mine si pt copilul meu, asa ma rog pt tine. si daca pe mine m-a ajutat, cred cu tarie ca o sa pot da si pt tine, ce pot eu mai mult in rugaciune.

16. Mi-au dat lacrimile citind ce ai scris…nu am cuvintele necesare sa te consolez, ..pot sa spun doar ca totul se intampla cu un scop, pe care il intelegem mai tarziu- cel putin, asta m-a invatat viata pana acum

17. Buna Ioana,
    Toate cate ti s-au intamplat mi se par o gluma proasta. Nu imi vine sa cred ca un medic, dupa ce probabil si-a dat seama cat de mare este durerea ta, ti-a cerut sa vii la un spital pentru a-ti face un chiuretaj. De ce nu a facut asta macar intr-un loc in care sa te scuteasca de celelalte neplaceri? Trebuia sa iti explice foarte clar ca anestezia locala e frectie la piciorul de lemn si trebuia sa te sfatuiasca si sa iti faca anestezie totala si toata operatia sa se desfasoare intr-un cabinet particular unde sotul tau putea fi cu tine in fiecare moment. De ce, Doamne iarta-ma, dupa toata trauma psihica, trebuia sa mai suferi si fizic? Mie acest lucru mi se pare ridicol, era ceva ce chiar trebuia sa nu se intample.
    Am plans iarasi citind acest articol, am plans pentru tine, pentru copilul tau si pentru toti copii nenascuti. Iti doresc din tot sufletul sa fii mama, doar atunci acest episod va fi mai putin dureros.

    • Exact la asta m-am gandit cand citeam, la ce scrie Corina. Putea fi evitata macar suferinta fizica, puteau fi alinate un pic sfasierea psihica si spaima, cand ai auzit-o pe femeia cealalta tipand…
      Medical, o fi ok omul, dar uman… NOT.

      Te imbratisez, e tot ce pot face (si-mi pare rau ca nu pot face mai mult). Lasa timpul sa vindece.
      Crede-ma, o sa-ti vina curajul iar 🙂 Ba chiar o sa simti ca darami orice munte, daca stii ca de partea cealalta se afla copilul vostru.

    • Medicul putea sa lase sarcina sa se elimine natural eventual cu ajutorul unor pastile deoarece in general la o sarcina orpita din evolutie corpul elimina automat la stadiile incipiente ale sarcinii
      Eu am avut o sarcina oprita din evolutie la 5 saptamani si 3 zile si cu ajutorul unor pastile am eliminat absolut natural fiind scutita de traumele din spital si mai ales traumele chiuretajului . Cred ca medicul pe care il ai conteaza cel mai mult si gandirea pe care o are privind astfel de evenimente nefericte ! succes doresc la toate femeile care au trecut prin astfel de experiente si multi bebelusi frumosi si sanatosi.

18. ce rau imi pare … m-a cutremurat ceea ce spui tu aici si nu imi dau seama cum poate sa fie asta ceva normal pentru atatia oameni? de uitat nu cred ca o sa poti uita vreodata, dar cred ca atunci cand o sa ai un copilas minunat, aceasta o sa ramana doar o amintire prafuita in sufletul tau

19. stii? imi amintesc ca mai demult un medic spunea ca organismul isi da seama primul cand ceva nu este in regula si incearca sa il elimine. si in cazul sarcinilor spunea ca nu ar trebui fortate sa fie pastrate pt ca uneori natura stie mai bine.
    acum, o mama care creste in ea un suflet este clar ca nu poate sa priveasca lucrurile din acest unghi, dar asta este punctul de vedere al unui medic.
    iti doresc sa ai cat mai curand copilasul pe care ti-l doresti si aceasta sa ramana doar o amintire

20. nu stiu ce sa iti spun, e imposibil sa poti sa gasesti niste cuvinte care sa aline, pentru ca pur si simplu nu exista. stiu doar ca durerea si senzatia de gol sunt incomensurabile. am trecut si eu prin ce ai povestit, intr-adevar ai povestit cu atata acuratete incat m-ai trimis inapoi in timp, cu 14 ani. stiu ca acum am citit cu alti ochi, avandu-i langa mine pe copii, iar durerea este si mai acuta.

    nu iti spun ca vei trece peste asta, nu iti spun sa incerci din nou, iti spun doar sa iti iei timp. timp ca sa plangi, sa plangi pana nu mai poti si dupa aia sa o iei de la capat. sa iti plangi pruncul, sa iti plangi pierderea. si abia dupa ce vei simti ca incepi sa te vindeci sa incerci sa vezi ce vrei sa faci mai departe.

    si sa le spui celor de langa tine sa te lase sa plangi atata cat vei simti tu nevoia.

21. Imi pare foarte rau,din suflet zic.Mi-i s-a pus un nod ingat citind . Nu mi-i s-a intamplat si nici nu imi doresc ,presupunand ca doare si fizic si sufletul. Am o fetita,prima si singura mea sarcina pe care am dus-o cu greu.La primul echo ERA MORT spunea medicul,la al doilea echo a vazut ca am GEMENI.La aproape 3 luni unul S-A OPRIT din evolutie,la 3 luni jumatate era sa AVORTEZ SPONTAN ptr ca organismul meu respingea sarcina iar la 7 luni era sa nasc .Am fost 4 luni in spital,din cele9 si am facut SUTE de injectii si tratament.TRAUMATIZANT. De ce Dumnezeul nostru da viata acolo unde nu trebuie? In fine, imi doresc sa ai 3 VIETI asa cum iti doresti .Sanatate si curaj !

    • dc nu stai linistita

22. Eu vreau sa-ti dau un sfat (cu permisiunea ta): schimba medicul, chiar daca e un „nume”‘ in domeniu.Sa ma si explic:
    – chiuretajul in 2011 poate reprezenta DOAR o trauma psihica daca sarcina este oprita din evolutie, motive de boala, intervine ceva si nu-si poate permite financiar/social copilul, sentimentul de vina si altele care tin strict de sfera psihica si afectiva a femeii
    -nu trebuie sa reprezinte o trauma fizica, adica nu trebuie sa doara…ca una e mai sensiblia la durere bla bla…balarii
    – modul in care se desfasoara(inclusiv pre si postinterventie) nu trebuie sa puna femeia intr-o postura umilitoare, jenanta, tematoare etc.
    – ceea ce ai descris tu experimenteaza la un chiuretaj femeile de o conditie modesta (material si social) care nu au alternative (chiar daca te superi pe mine, asta-i adevarul; povestea ta seamana cu chiuretajele din anii ’90); exista clinici private, unde esti tratata cu respect, unde ai intimitate, unde anestezia locala sau generala (care apropo este superficiala si daca nu sunt motive medicale este indicata la primul chiuretaj si in special la o femeia care nu face avort la cerere si se presupune ca este traumatizata psihic) isi face efectul si nu te doare nici la cateva ore dupa (in zilele urmatoare durerile postchiuretaj sunt ca la menstruatie si calmantele slabe rezolva); costul unui chiuretaj cu anestezie generala (mai scump, pt ca esti asistata si de un medic anestezist) este de 3 mil la o clinica destul de renumita, iar consultatia de 75 lei (si nu astepti mai mult de 5 min)

    Eu vreau sa subliniez un aspect foarte important, in special din punct de vedere medical: un chiuretaj in 2011 poate fi traumatizant DOAR din punct de vedere psihic, din punct de vedere fizic nu trebuie sa fie un traumatism puternic (vorbesc in general, sutn si cazuri exceptionale – cu diverse complicatii, pe fondul unor unor boli etc.).

    • Sunt de acord cu Cristina.

    • Total de acord. Am avut si eu o experienta de alt tip – prelevare biopsica- acum 4-5 ani (2010 cred) dar care a presupus interventie si din pacate mi s-a propus tot anestezie locala… , tot la un spital de stat- Panait Sarbu. In timpul operatiunii mai intrau si alti medici care isi dadeau cu parerea, cat timp tu stateai pe masa si incercai sa faci fata..ce sa mai zic mai mult. Recunosc exact cadrul descris cu femeile din salon de tipul ala, cu cearsafurile uzate si mobilierul ruginit, nu am stiut cum sa plec mai repede dupa ce s-a terminat. Nu m-as mai duce ever la stat pentru asa ceva.

23. Revin cu o completare, am dat send pt ca aveam bateria pe terminate.

    Nu vreau sa te supar sau ofensez in vreun fel cu mesajul meu, chiar imi doresc sa-ti fie de folos atat tie cat si altor femei care din diverse motive sunt nevoite sa faca un chiuretaj. Sa nu se incarce in plus si cu o teama si apoi o trauma in ceea ce priveste interventia strict din punct de vedere medical, adica fizic.

    Te imbratisez cu drag si-ti doresc sa-ti fie bine, asa cum consideri tu.

24. Medicul care s-a ocupat de tine nu este cel mai potrivit pentru tine.Da ,exista intamplari nefericite, dar de ce trebuie sa lase urme asa adanci si dureroase.Schimba medicul ! Nu exista rezolvari miraculoase la probleme ,dar sigur exista poteci mai line !

25. NU trebuie sa-ti amintesti mereu ca asa vei uita fff greu .Mai gandeste si pozitiv ca o sa fie mai usor….crede-ma te pupa bunica .

26. Trebuie sa mai plangi. Sa nu iti inghiti durerea prefacandu-te vesela. Sa mai plangi, mult, sa urli, sa spargi, sa scoti din tine tot, tot. E prea devreme. O sa fie inca destul timp de-acum inainte prea devreme. Pana nu o sa golesti toate lacrimile si toata suferinta din tine o sa fie mereu prea devreme. Vorbeste despre asta. Nu tine in tine. Daca tii in tine, durerea se va inveli in straturi peste straturi de durere si se va face si mai mare si mai mare si nu vei scapa de ea. Nu te cunosc dar sufar pentru tine cumplit si te imbratisez strans strans de tot din toata inima mea.

27. Nu te mai chinui „sa te faci bine”. Plangi, urla, sufera. Nu te mai gandi la cei din jur, nimeni nu sufera mai tare ca tine in momentul asta. Nimeni! Tu singura erai mama lui. Ai cel mai mult dreptul sa iti traiesti durerea.
    Eu am plans fix 3 saptamani si apoi am pornit de nebuna sa-mi reconstruiesc viata si am gresit enorm. Am ramas „stricata”, n-am dat voie nimanui sa ma „repare” si acum s-ar putea sa fie prea tarziu. Acum parca nu mai am voie sa plang, acum ar cam fi trebuit sa treaca si nimeni nu mai intelege. Mi-am construit un exterior atat de frumos incat nimeni nu mai crede ca nu e totul bine.
    Asa ca te rog: plangi, sufera, tranteste, stai in varful patului, fa fix ceea ce iti vine sa faci! E singurul lucru bun pe care il poti face acum pentru tine!

    Si te mai rog ceva: sa nu te simti vinovata pentru scurtele momente in care uiti. Nu stiu daca e cazul, dar eu atunci sufeream si ma uram cel mai tare. Cand ma surprindeam razand.

    Bine, nu ca m-as pricepe eu sa dau sfaturi. Si oricum, nici nu ai cerut sfaturi. Dar daca macar un crampei din ce zic eu aici iti foloseste…

28. Te citesc de ceva timp, de altfel am fost atat de prinsa de povestile unei printese in vremuri contemporane, incat am citit acum vreo 2 ani absolut toate postarile in ordine cronologica. Nu (cred ca) am comentat vreodata, o fac rar in general. Am ajuns la tine de la o prietena draga, Evergreen…
    Nu vreau decat sa spun ca nu m-am emotionat nimic mai tare decat sa citesc comentariul bunicii tale, evident in contextul blogului si al postului de mai sus… o dovada de speranta mai mare nu cred ca eu, tu sau oricine altcineva am putea primi! Esti norocoasa chiar daca nu vezi asta! Mult curaj…

29. asa rau imi pare:(
    nush ce sa-ti mai spun <3
    for what it's worth, si eu cred ca ar trebui sa schimbi medicul…
    si mai cred ca viata asta de parinte merge mana in mana cu o frica ingrozitoare si cu "doamne, daca se intampla ceva cu copilul meu, i will die" – valabil in toate stadiile de evolutie, de la doua liniute pe testul de sarcina si pana murim. greu…

30. Nu te descuraja. Asa e viata, cu urcusuri si coborasuri, iar dupa incercarea asta o sa vina si bucuriile.
    O prietena a trecut prin doua astfel de incercari si lupta in continuare. E greu, dar sunt convinsa ca o sa reusesti.
    Sunt de accord cu opiniile ca ar trebui sa schimbi medicul. Din ce ai povestit, cred ca poti gasi pe cineva mai disponibil (la care sa nu astepti la coada mai mult de 10-15 minute max.), mai ieftin (credeam ca aici e scump la ~150 lei consultatia), mai explicit, mai atent si poate mai preventiv. Nu stiu cum a fost in cazul tau, dar stiu ca aici femeile iau progesteron la inceputul sarcinii, tocmai pt a le ajuta sa o mentina.
    M-a socat doamna cu 31 de avorturi si adolescenta la al doilea in acelasi an. Daca se intampla odata, poate fi un accident, dar cand se intampla a doua oara, e lipsa de cultura, educatie, bun simt si dezinteres, atat din partea femeii in cauza cat si a personalului din spital, ce ar trebui sa-i prescrie niste pilule si sa-i de-a un liflet cu metodele de contraceptie.
    Iti doresc muta sanatate si mult succes la urmatoarele sarcini.

31. Dureros post … mi-a amintit de ziua in care am aflat si mi s-au taiat picioarele si am stiut ca daca mie, care te cunosc mai mult virtual decat real imi este atat de trist, pentru tine e de nemasurate ori mai mult si asta m-a facut sa simt o neputinta puternica si senzatia de revolta in fata faptului ca nu e drept. Inteleg de ce ai scris si scrii despre asta. Intr-o masura, scrisul este terapeutic si te ajuta cumva nu doar pe tine, ci si pe alte femei, cupluri. Insa, cum a spus bunica ta, dupa un timp poate vei incerca sa nu mai rascolesti, sa nu jupesti coaja fina de pe rana, pentru ca durerea incepe iar sa curga vie, sa fie prezenta. Sper sa gandesti pozitiv, sper, desi e greu. Mereu va trebui sa ne luptam cu noi, suntem singuri cu viata, desi inconjurati de oameni dragi. Te imbratisez strans!

32. Perfect de acord cu ce spune Cristina. Chiuretajul nu trebuie sa doara cu ustensilele actuale. Mai ales ca tu spui ca eliminasei anterior embrionul. Deci ar fi trebuit sa fie mult mai simplu si mai putin invaziv – o simpla aspiratie.
    Nu trebuia sa-ti fie teama de anestezia generala – este ca si cand ai atipi zece minute.
    De ce te-a chemat medicul la un spital de stat? Ca nu e cazul tau dpdv financiar. La particular esti tratata exemplar. Apropos, eu stiu de 4 milioane chiuretajul si 2 milioane anestezia generala.
    Sigur ca nu mai poti indura nici macar gandul sa mai treci inca o data prin ASTA (insemnand experienta tragica) dar poti trece printr-o sarcina normala, care va decurge perfect si nu-ti poti refuza asta!
    Te imbratisez!

    • La clinica care incepe cu P… si are si ambulanta costa 3 milioane cu anestezia generala inclusa.:) Este un pret corect pentru o procedura de 15 minute, parerea mea.

33. Primele trei sarcini din viata mea le-am trait in Romania. Tot acolo au si murit, oprite misterios pe la o luna, doua, trei…
    Nu voi uita niciodata primul chiuretaj, facut ca o oaie speriata intr-un cabinet superplin, unde raclajele se faceau pe banda. Intrai colorata, ieseai alba ca varul si cu sange peste tot. Vene sparte pe brat, asistente care tipau la tine „eee, ce plangi atata, asa usor e sa desfaci din nou picioarele pentru altu’!”
    La al 2lea si al 3lea m-am dus la Marie Stoppes. Se intampla acu vreo 5-6 ani. Acolo totul a decurs foarte bine, in sensul ca am fost tratata cu respect, foarte bland chiar, eram stingherita sa ma vad tratata asa frumos. Punctualitate maxima, analize facute corect si amanuntit. Chiuretajul in sine a fost nedureros, anestezia (locala) m-a dus intr-o stare de ebrietate fantastica, rideam in hohote pe masa de operatie. Consult corect si atent dupa aia.
    Sper sa nu se fi schimbat lucrurile de atunci, pentru ca acea clinica mi se parea ceva extraordinar pentru Romania.

    Ultimele doua sarcini pierdute s-au intamplat in Franta, unde locuiesc acum. Conditiile sunt, desigur, excelente, singura in camera, televizor, frigider, telefon, dus bla bla.
    Suferinta psihica e insa aceeasi, golul e hidos…

    Dar ce vrei sa facem, printesuco? Sa ne lasam coplesite cu bratele in jos?

    Curand voi avea 35 de ani, varsta la care riscurile se accentueaza subit.

    Astept insa, cu incredere si groaza, un nou inceput.

    Putere la amandoi, draga printesuco si draga Robocop.

    • Da, si eu tot la Marie Stopes… pur si simplu m-am dus acolo pt ca acolo aveam informatii ca e ok. Medicul s-a purtat exceptional cu mine, la fel si asistenta.Mai ales ca aveam tot felul de filme cum ca imi vor vorbi urat si ma vor desconsidera doar pt ca am facut o asemenea alegere si acum ma mai si plang… Tin minte ca asistenta m-a tinut tot timpul de mana si mi-a vorbit foarte frumos. Iar anestezia tin minte ca a fost chiar locala… adica nimic intramuscular sau asa – anestezie in col, pe care n-am simtit-o. Medicul mi-a vorbit tot timpul, mi-a spus – uite, acum fac anestezia, uite, mai dureaza doar 5 minute etc… Durerile in sine au fost ceva foarte asemanator cu crampele menstruale, dar eu eram extrem de agitata pentru ca imi era foarte frica. De aia a fost nevoie de schema cu tinutul de mana.

      Antibiotice stiu ca nu am luat. Am luat doar analgezice obisnuite, pe baza de ibuprofen, urmand sa ma prezint de urgenta daca fac febra sau constat ceva anormal.

      N-am constatat.

34. uof… cred ca ai fost incredibil de curajoasa… si bine ca ai lucruri frumoase care sa iti tina sufletul…ca un fel de sfori de siguranta. te imbratisez cu toata inima

35. Nu stiu ce sa zic si s-au zis multe aici… am un nod in gat, am 22 de ani si sa stii ca daca as putea te-as strange tare in brate si as plange cu tine desi nu ne cunoastem. Sa stii ca noi toate cele de aici te iubim in felul nostru si ne simtim prietenele tale si ne gandim la tine real, atunci cand mergem pe strada si ne asezam pe canapea cu o cana de ceai in mana. Si ne gandim ca o sa fie bine si ca o sa iti implinesti Marele Vis. Ai grija de tine!

36. Dragele mele,
    Va multumesc pentru vorbe, pentru povestile voastre, ca va ginditi uneori la mine, ca va rugati pentru mine, cu siguranta mi-e mai bine in mijlocul vostru decit daca as fi fost doar eu. si spun asta fara sa neglijez sprijinul omului meu si al familiei mele. voi sinteti insa altceva altfel si comunitatea noastra mica ma ajuta foarte mult.
    nu voi schimba doctorul, nu am de ce. nu am ce sa ii reprosez nici profesional, nici uman. sigur ca n-a fost cea mai comoda cale, dar a fost cea pe care am ales-o impreuna, eu cu el. daca nu faceam chiuretaj cu el la Filantropia, trebuia fie sa astept patru zile pina luni ca sa ma poata chiureta el intr-o clinica privata, fie sa merg a doua zi la o clinica privata unde sa ma opereze alt medic. sa mai stau asa, cu el mort in mine (n-aveam de unde sa stiu daca si cind o sa se elimine) era exclus, mi-as fi pierdut mintile. sa ma las pe miinile altui doctor era la fel de exclus. asa ca am decis amindoi sa alegem spitalul. in continuare cred ca am facut foarte bine. nu trauma fizica e cea care m-a darimat, stiti asta.
    uneori mi se pare c-a trecut. alteori insa ma doboara din nou.
    nu trece ora sa nu ma gindesc la asta. scriu despre multe alte lucruri, uneori ma prefac ca rid, alteori rid de-adevaratelea, nu vreau sa transform blogul intr-o vaicareala. dar tristetea asta e cu mine tot timpul, m-am obisnuit cu ea deja si asta in sine e foarte trist.
    va multumesc inca o data.

37. Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin toate astea, ti se strange inima numai cand citesti ce ai scris, iar tu ai trait totul. Mi-e sila de femeile de genul celei cu 31 de avorturi, pentru ca nu s-a „ferit”. Daca ai un creier si peste 15 ani este imposibil sa ti se mai intample asa ceva, iar de atatea ori este inacceptabil. In secolul in care traim nu mai exista „ferit”, exista sute de metode de contraceptie care nu dau gres. Si femeile astea trec ca prin apa prin experientele astea, pe cand alte mii se chinuie si isi distrug creierii pentru bucuria de a avea un copil. Trist, extrem de trist.

    • 3 ani 3 ingerasii pierduti!!!…prima sarcina totul perfect pana intr-o noapte mi se rupea sacul aminiotic in somn la 17 saptamani…urmata de o nastere normala si un chiureraj.. Durerea e enorma sa iti pierzi ingerasul vrei sa pleci si tu dupa el …In incercarea de a merge mai departe incerci a doua sarcina …toate ok pana la 17 saptamani cu niste dureri de spate ajunsă la spital după analize se descoperă o infectie care imi pune viata in pericol si bebelusul nu are nici o sansa la viata…urmeaza iar o nastere ai un chiureraj….alta depresie alta suferinta alta ruptură în sufletul meu …acum pt ce sa merg mai departe …Totusi mi se spune că am colul uterin ft slab si ar trebui facut un cerclaj in urmatoarea sarcina la 14 saptamani si sigur voi duce urmatoarea sarcina la sfarsit …o altă rază de speranță de care ma agăț…dupa 9 luni de recuperare raman iar insarcinata totul decurge bine ajung insfarsit la 14 saptamani sa imi fac operatia de cerclaj dupa care sunt obligată să stau la pat si doar la toaletă și plimbari usoare pot face …nu e problemă o mama face orice pt puiul ei…doar ca la 20 de saptamani vad un fir de ață in wc fug la spital si imi pun un pesar extra pt mai buna sustinere a sarcimi…imi explica ca nu cerclajul sa desfacut ci e o cusatura extra ce mi-au facut-o ei pe colonel uterin….merg acasă si dupa o saptamana incep contractiile fug iar la spital imi dau calmante pt contracti dar nu le pot opri..Devin din ce in ce mai dese si mai dureroase …dupa 8 de de travaliu nu mai au ce face si trebuie sa imi scoata pesar ul si cusaturile pe viu fara anestezie ca sa nu mi se rupa uterul …dupa care urmeaza alte 8 ore de chin și dureri …Si il nasc pe LIAM care trăiește și oricât ma rog de medici sa ii bage la incubator nu pot pt ca sa nascut la 21 de saptamani si 3 zile ..si asa stau cu ingerasul meu pe piept si plang ca nu il pot ajuta …si imi doresc sa mor si eu dar ma baga dupa o ora in operatie si ingerasul meu se stinge dupa o ora in care am fost mama …eu sunt mama de 3 ingerasi …cu inima sfasaiata dupa baieti mei…durerea e enorma ca toti sau nascut vi ..dar fara sansa la viata…??maine imi inmormantez cel de-al 3 baietel …as vrea sa fiu cu ei nu imi vad rostul la atata suferinta fara copii mei

38. Mama mea patit la fel: a pierdut un copil, primul ei copil. Dar nu s-a lasat, si acuma are 3 fete frumoase, destepte si sanatoase (si nu spun asta doar pentru ca eu sunt una din ele). Se poate! Trebuie sa se poata!

    P.S. Desi nici mie nu mi-a placut filmul: Eat! Pray! Love!

39. Pentru noi, toate…cand ne apuca ”dorul” de a ne compara cu altele si de a le judeca dupa putinta noastra

    Fiecare femeie e un intreg univers si fiecare viata e altfel. E frumos sa o traim fiecare pe a ei, sa ne intelegem si sa incercam sa ne ajutam – sa fim solidare. Cine ne da dreptul sa o judecam pe femeia care a facut 31 de avorturi? Daca ai suficienta minte si suflet si vrei cu adevarat – o poti intelege. Nu extrage din context o problema…ea (problema, situatia in sine) este parte dintr-o viata, dintr-un om. Crezi ca tu (ma adresez tuturor) care n-ai facut niciun chiuretaj sau 1-2 pentru ca au fost avorturi spontane esti superioara moral sau esti un om mai bun? Uneori s-ar putea sa nu fie deloc asa…Faptul ca o femeie pare sau este mai puternica in fata unei asemenea situatii (chiuretaj la cerere sau nu), nu inseamna ca este mai superficiala sau lipsita de inteligenta, cultura, inima etc. E altfel, doar ea stie cum…Treaba fiecareia e sa-si vada de problema ei, nu sa se compare cu alta. Daca poate ajuta – foarte bine, daca nu – sa se analizeze si judece pe sine, ca si cum ar fi un strain – asa va descoperi si mizerii, nu doar lumina. Fiecare are sistemul lui de valori, care ar trebui respectat DOAR in propria viata. Acesta nu te obliga si nu te face datoare in a-i judeca pe ceilalti dupa el. Ce te face sa crezi ca al tau e cel mai bun? Doar pentru ca ai constatat ca e asemanator cu al majoritatii?
    Hai sa le judecam si pe cele care pierd sarcina! Sa spunem ca e o pedeapsa divina…sau ca nu au avut suficient grija de sanatatea lor…si tot asa. Cum suna? In cazul asta e altceva…nu da bine, nu?
    O prietena draga mie, cu o mare experienta de viata si o varsta venerabila, mi-a spus asa: ce bine ne-am intelege noi, femeile, daca fiecare si-ar vedea de pasarica ei.:)

    • Cristina, de exemplu eu am dreptul sa o judec pe femeia cu 31 de avorturi. In acelasi mod, am dreptul sa o judec si pe femeia cu un singur avort la cerere. Eu incerc de ceva timp sa am un copil. Hint: nu de 1-2-3 luni, putin mai mult… Daca tu ai vedea un om cum arde un sac cu bani in timp ce tu mananci scoarta de copac de foame si saracie, ce parere ai avea? L-ai judeca? Da, stiu e politically incorect sa judeci, lol. Asta e, n-o sa primesc premiul nobel pentru democratie…

    • La asta cu judecatul, nu sunt de acord. Din simplul motiv ca femeia cu 31 sau 200 de avorturi nu traieste viata ta si nici tu pe a ei.
      E ceva cutremurator, ca exista avortul practicat ca hobby, la fel cum e cutremurator ca exista femei care isi doresc copii si nu ii pot avea. Cu toate astea sunt de acord cu Cristina in discutia asta.

    • Da, dar totusi: l-ai judeca pe omul care ar arde un sac cu bani??? Hai, nu-mi spune ca nu l-ai judecat niciodata nici macar putin de tot pe berbecali :))) nici macar putin??? De ce cand vine vorba de bani e ok, ba chiar e la moda sa judecam, dar cand vine vorba de o viata umana „e alegerea femeii”, „are dreptul sa faca ce vrea cu corpul tau” si preferata mea: „tu nu traiesti viata ei”. Daca eu ies pe strada si, Doamne fereste, dau cu masina peste cineva, nu o pot justifica cu „a fost alegerea mea”, nu-i asa? Mai ajung si la carcotasi daca bag faze de genul „voi nu traiti viata mea si nu stiti voi ce m-a determinat sa accidentez o fiinta umana”

    • Draga mea,

      Eu doresc din tot sufletul sa ai un copil. Intuiesc ce inseamna aceasta dorinta neimplinita.Dar doar tu esti in masura sa raspunzi la intrebarea ‘de ce?” si sa gasesti solutia – putand citi semnele pe care Divinitatea ni re arata mereu. Faptul ca-ti doresti un copil, nu are treaba cu altele care raman gravide si nu-i vor. Fiecare om are destinul lui, constientizat sau nu. Aceasta „inversunare” indreptata catre femeile fertile care renunta la sarcina nu te apropie pe tine mai mult de dorinta ta…”poate” chiar te indeparteaza.Nu ti-o spun cu nicio farama de rautate, ci mi-as dori sa te opresti un minut din sablonul tau (caci fiecare -l avem pe al nostru) si sa cugeti obiectiv ce ti-am scris…

      Daca-l judec si ma incarc negativ imi tine de foame? Ura, incrancenarea…ma indeparteaza si mai mult de rezolvarea problemei mele. L-am ajutat eu sa faca banii aia? Nu e obligat sa-mi dea, doar daca vreau. Sa-mi para rau (adica mai mult oftica) ca un bogat nu ma ajuta si prefera sa arda banii? Tie-ti pare rau si ti-e ciuda ca unele femei sunt fertile si aleg sa nu pastreze sarcina, in timp ce tu vrei si nu poti? Pai nu are sens…ca nu se pot face transferuri in viata de absolut nimic esential: sanatate, fericire, dragoste.

    • ca sa raspund si eu – am stat mult si m-am gandit. Sigur ca mi-as dori, daca este posibil, sa imi dea mie banii aia in loc sa-i arda, daca tot nu-i trebuiesc.
      In acelasi timp sunt banii lui. el stie de unde i-a obtinut, cum, si mai ales de ce ii arde.
      raspunsul este – nu, cu siguranta nu judec pe cel care isi arde banii, indiferent cat de cate mi i-as dori eu. Nu sunt banii mei, sunt ai lui.
      stiu ca era o metafora, dar am luat-o adliteram si chiar m-am gandit serios la asta.

    • *nu-i trebuie. Of, gramatica…

    • cat despre cei ca berbecali ii judec uneori prin prisma faptului ca nu inteleg de ce se bucura de atata expunere (de exemplu, de ce ne obosim noi acum sa discutam despre el). Ma sacaie nedreptatea aparenta a vietii, sigur, in acelasi timp incerc pe cat posibil sa ma feresc de judecati. Becali nu e parte din viata mea (decat daca il las), iar eu din a lui – cu atat mai putin.
      Am, uneori, si discutii aprinse cu cei apropiati pe tema asta.
      Probabil ca am scapari, ca orice om. Cu siguranta simt uneori invidie, dar incerc s-o controlez si incerc sa nu scap prea mult lucrurile peste nivelul glumei rautacioase, mai ales cand nu am informatii despre motivatiile sau viata celor despre care e vorba. Nu ajut pe nimeni gandind lucruri despre necunoscuti, cu atat mai putin judecandu-i si traind cu gandurile respective.

40. Cred ca e aiurea sa vorbim despre „a judeca” acum. La rigoare, cam orice parere emitem despre lucruri care conteaza, in ea se vor regasi judecati la adresa altora care aleg sa fie sau sa faca altfel.
    Eu simt ca nu judec. Am povestit ce-am vazut, fara judecati de valoare. Cred ca avortul e o experienta care trebuie evitata, atit cit ne sta in control. Nu cred ca e loc de combatut aici.
    Fiecare si-a spus povestea, parerea, le-am primit pe toate gramada, unele ma ajuta, altele ma enerveaza, altele poate or sa ajute pe altcineva la un moment dat. Sintem aici sa ne impartasim lucruri. Eu una de-asta sint, nu sa dau verdicte, sa ascult verdicte, sa decid cine are drept sa judece sau nu. Teoretic, drept sa judece n-are nimeni. Practic, toti o facem.

    • Ioana,

      Nu la tine m-am referit in comentariu. Evident ca toti judecam, unii mai mult, altii mai putin – aici e diferenta: cat si unde trebuie sa mai ne infranam. Nu mi s-a parut ca tu judeci in postarea ta, ci doar ai relatat niste fapte din viata ta; asa cum nu mi s-a parut firesc ca unele femei sa vorbeasca atat de urat de femeile care fac avort la cerere (1 sau 31). Suntem femei si ar trebui sa fim solidare in multe, mai ales in suferinta generata de un avort. Si femeia aia simpla, fara scoala si bani…cu „n” avorturi e un suflet chinuit de femeie, fara atatea variante in viata (chiar si contraceptie). E atat de usor sa vorbesti de la inaltimea unei vieti cu mai multe optiuni si sa judeci o femeia care si daca ar vrea sa-si paraseasca sotul care mai mult o violeaza decat sa intretina raporturi sexuale cu ea – n-ar putea. Cand faci parte dintr-un mediu normal (asa te-ai nascut, nu-i vreun mare merit), cand ai o familie, scoala, un venit decent e greu (daca nu vrei) sa intelegi o alta femeie – o alta viata, mult diferita de a ta. Eu sunt un pic pornita, pentru ca prin natura unui proiect si poate si prin deschiderea mea spre toate mediile sociale – am intalnit multe cazuri de femei fara multe sanse la o viata decenta. O femeie care-si doreste un copil si nu-l poate avea – e intr-un anume stadiu social, material etc…nu se poate compara cu o femeie dintr-un alt stadiu, mediu. Compari mere cu pere.

    • Poate ai dreptate si o judec pe femeia respectiva (cea cu 31 de avorturi). Nu pot insa sa fac altfel, pentru ca eu cred in viata, pur si simplu. Si cred ca se poate invata din greseli. Gresesti o data, de 2 ori, dar de 31 de ori??? Ok, esti saraca, si fara educatie (vorbesc la general), si te violeaza sotul (desi din exprimarea ei reiesea ca regreta, ca nu „s-a ferit”, deci a consimtit), si stai la Cuca Macaii si nu ai acces la anticonceptionale (desi nu cred ca e cazul, femeia respectiva era intr-un spital in Bucuresti, totusi!), dar nu ai un suflet, o mila? Daca nu pentru toti fetii ucisi (si aici probabil o sa starnesc alte controverse), macar pentru corpul tau, pe care il raschetezi la nesfarsit pe dinauntru? Daca nu ai 20-30 lei pe luna pentru niste anticonceptionale, cum ai bani de atatea avorturi? Ca ma gandesc ca chiar daca te duci la un spital de stat, tot mai platesti un transport pana acolo, o spaga la asistenta, ceva bani tot cheltuiesti. Nu poti gasi o cale sa iesi din cercul asta al groazei? Cunosc persoane simple, fara educatie, fara bani, dar cu suflet, care nu se regasesc in situatia asta. Consider ca este vorba pur si simplu de nepasare si delasare in cazuri de genul celui intalnit de Ioana, dar asta e doar parerea mea, imi pare rau daca supar pe cineva cu ea.

    • Avortul la cerere la Filantropia costa 140 de lei.

41. Imi aduc aminte si eu chiuretajul, pe langa durerea pierderii am mai suportat durearea fizica. a fost oribil. Am suportat o vreme pentru ca asistenta m-a mangaiat pe par, asta m-a alinat. I-am povestit ca mai am un copil, ca mi-l doream si pe asta. Dupa ce i-a venit o colega a incetat sa imi mai acorde atentie si a fost mai rau. A durat o ora, pentru ca era fixata bine, ironic.
    psiholoaga mea zice ca sentimentele sunt usor altele pentru femeile care au copii, celora care nu au li se adauga si frica ca s-ar putea sa numai poata nicodata.
    Au trecut 2 ani de atunci si acum sunt din noua insarcinata (nu mi-am mai dorit sa ma expun la asta pana acum). Sracina nu are decat 8 saptamani, traiesc cu o spaima teribila si fac dozari de beta HCG o data la 3 zile, pana se poate vedea ceva la eco.
    M-am mai linistit si sper sa fie bine, asa cum iti doresc si tie.

42. o sa fie bine.

    • that remains to be seen.
      but thx for the thumbs up. 🙂

43. Un gand bun, Ioana, pentru tine si pentru sufletelul care n-a mai venit pe lume. Din pacate te inteleg.

    Cat despre ce povestesti referitor la intreruperea de sarcina … e absolut uimitor cum in tara aia unele lucruri par ca nu se vor schimba in vecii vecilor in bine. Dar nu vreau sa generalizez, pentru ca am auzit si povesti normale, in care trauma mamei a fost „numai” cea sufleteasca.

44. Eu cred ca vei trece peste asta si vei avea copiii pe care ti-i doresti. Esti puternica. Fruntea sus :*

    • Multumesc, e foarte straniu sa vad cum atit de multi oameni cred despre mine lucruri pe care eu nu le mai stiu.

45. Iti doresc multa putere in continuare. Stiu ca este greu, mai ales ca tu esti o persoana deosebit de sensibila. Si chiar daca trebuie sa o contrazic pe bunica, cred ca cel mai bine este sa te gandesti la ceea ce s-a intamplat si sa te confrunti cu asta, pentru ca realitatea asta dura face parte din tine si din viata ta, e ca si cum te-ai ascunde de tine insati, ca si cum ai ingropa o parte din sufletul tau. Mi-e foarte teama si mie de o astfel de experienta, dar cred cu tarie ca o sa am puterea sa trec cumva peste asta si o sa merg mai departe. Cunosc multe persoane care au trecut prin asta si fiecare, mai devreme sau mai tarziu, a reincercat.
    Cumnata mea a implinit saptamana trecuta 40 de ani. S-a luptat multi ani cu tratamente si nu a reusit sa ramana insarcinata. A facut de nenumarate ori toate analizele posibile si totul a iesit ok, dar nu a fost sa fie. Saptamana trecuta mi-a marturisit ca in ultimele 9 luni a ramas de 2 ori insarcinata si a pierdut sarcina la 8, respectiv 9 saptamani. A trebuit sa faca si ea chiuretaj, nu a spus nimic, a suferit in tacere si a mers mai departe. Chiar daca e greu, nu renunta si va incerca in continuare. Din pacate nu ii pot fi alaturi, pentru ca stam departe una de cealalta. Nu ti-am scris asta ca sa iti arat ca si la altii se intampla, ci doar sa iti impartasesc gandurile mele. Multumesc.

46. Inteleg prin ce treci pt ca am trecut si eu prin acest lucru in 2008.
    E ceva ce nu poate sa inteleaga decat cineva care a trait durerea aceasta… 3 luni am fost bolnava fizic si psihic..anemica si fara putere..deprimata si insomniaca…
    Apoi s-a dus durerea , a ramas tristetea… dupa un an am ramas din nou insarcinata fara sa programez sarcina.. DAR … m-am protejat, am devenit nesimtitoare ca sa nu zic altfel… Din luna a 7a aproape nu am mai facut deloc efort fizic de frica serclajului , cu care ma ameninta doctorul meu.. si acum am un bebe dulce de 1 an si 3luni.
    Concluzia : ramai optimista, durerea va trece dar sarcina pt femeile de la oras a devenit o provocare , ar trebui sa renunti la multe – adica sa nu mai faci efort psihic si fizic, fara pilates si altele , macar pana cand vezi ca sarcina s-a prins , pana in trim II.
    Trebuie sa te protejezi mult si sa te gandesti la voi doi , tu si pui , ca la un tot care trebuie sa supravietuiasca 9 luni.Restul nu conteaza..cariera.. Succes..

47. Doamne, imi pare rau de ce ti s-a intamplat…..
    Iti multumim ca intr-o lume ipocrita si falsa ai ales sa fii atat de sincera si sa impartasesti cu noi, cititorii, toata suferinta ta.
    Iti tinem pumnii, printesa!

    • Da, mi-ar placea sa spun „cu placere”, dar…

      Sa fii bine, A.!

48. Offf..mai tare de atat ..nici nu poate sa doara, e sufletul spart in mii de bucati si luni de zile…chinul e a reface puzzle.
    Iti doresc curaj, mult!Eu inca nu l-am adunat….dar atat as vrea!

    • Multumesc, Mirela! O sa vina, mai da-ti timp… O sa fie bine, trebuie!

49. Draga Printesa, as vrea sa-ti vorbe de aur care sa-ti aline durerea, dar nu le gasesc… imi curg lacrimile si atat. Te imbratisez virtual cat pot eu de tare, si atat…
    si mi-e ciuda ca n-am vazut articolul asta la vremea cand l-ai scris… pe atunci eu lucram cate 16 ore pe zi si nu mai aveam timp nici de bine… offff …

    • Multumesc, draga mea. Din fericire si spre surprinderea mea, timpul a lucrat in favoarea mea. Acum sint mai bine. Multumesc.

50. Draga mea printesa,
    Stiu ca ti-e greu, stiu ca acest comentariu vine tarziu dar am dat peste acest blog absolut intamplator si fara sa caut ceva anume :). Am fost si eu acolo unde erai tu dar cum o luna. Citind postul tau mi-a venit sa plang, stau in fotoliu cu o ciocolata langa mine, fata in fata cu prietenul meu si m-am ridicat de cateva ori prefacandu-ma ca beau apa pentru a nu ma vedea ca plang.
    Deci acum o luna…
    Am pierdut si eu o sarcina, tot oprita in evolutie la 9 saptamani, am primit si eu vestea la un control de rutina dar fara sa am niciun simptom pentru ca , culmea ironiei,urmam un tratament cu hormoni pentru sustinerea sarcinii .Asa ca am aflat vestea cand, inca ,corpul meu se purta ca al unei gravide. Si mie mi-a stat inima cand mi s-a spus ca se oprise de 3 saptamani si mintea mea era complet goala. Si mi-a stat inima cand l-am vazut pe el,prietenul meu, impietrit langa mine .Si mie mi-a spus ca e felul mamei natura de a alege in locul nostru . Ce a urmat a fost o zi cumplita in care am alergat la un alt medic sa ne confirme, in care am plans asa cum plangi doar in vis : sfasietor si nesfarsit. O zi in care am facut „interventia” ,asa cum o numesc eu, la o clinica particulara. Acelasi halat, aceeasi papuci supradimensionati, aceeasi anestezie locala, aceleasi zgomote oribile si o durere pe care nu pot sa o descriu decat ca e asa cum se simte durerea cand se smulge ceva din tine. Ceva lipit si crescut din tine. A durat 10 minute.Am stat inca 30 si am plecat acasa. Cel mai cumplit a fost cand am simtit cum mi se dezumfla uterul si am simtit efectiv ca sunt goala, ca nu mai e acolo. Am avut cosmaruri ca era viu si ca nu trebuia sa-l scot. Am avut mustrari de constiinta ca nu l-am putut sustine,ca el trebuia sa fie in siguranta acolo,nu sa moara.Am avut senzatia de inutilitate si de esec .Am avut atacuri de panica si de plans doua saptamani la rand fara sa ma pot controla in nici un fel. Am trecut greu peste data de 23 septembrie cand trebuia sa am 3 luni. Am simtit si eu ca toate consolarile gen ” o sa mai incercati” si „se mai intampla” nu ma ajuta cu nimic pentru ca eu il vroiam pe EL,ACUM. Am visat ca vorbeam cu dumnezeu si ii spuneam sa aiba grija de el. Apoi a trecut. Am invatat ca acest copil a venit sa ma anunte ca sunt pregatita pentru un copil , ca il iubesc pe cel care va fi tatal copilului meu si ca pot iubi ceva atat de mult si neconditionat incat sa suport orice durere.
    Draga mea printesa,
    Nu renunta. Eu nu renunt. Ne-am hotarat sa incercam din nou anul viitor de sarbatori.

    Dana

51. Of doamne, eu inca plang dupa puiul meu ….sarcina oprita la 8 sapt din evolutie, am aflat la 10. Eram eu cu mama si prietenul….nici macar nu am putut plange atunci, imi era frica. Dr respectiva m-a trimis acasa si sa ma intorc pt chiuretaj a doua zi. Nu am mai ajuns pt ca in aceea noapte am facut hemoragie si am ajuns la urgente unde mi-au facut chiuretaj pe viu…nu a prins nici o anestezie.
    Am trecut cu greu peste, am descoperit intre timp de ce si am luat tratament ca sa nu se mai intample. Acum il astept pe el, iubirea mea, puiul meu cel mult dorit, mai am o luna si il vad 🙂
    Nu il voi uita insa niciodata (acum ar fi avut un an), inca mai plang dupa el/ea (hormonii astia).

52. Doamne , atat de mult ma regasesc in randurile scrise de tine mai sus, parca ai fi povestit cu lux de amanunte trista intamplare prin care si eu am trecut acum 2 saptamani. Nu mai am putere sa sper. Parca imi vine sa ma cert, ca am incercat . Puteam sa mai astept, poate deznodamantul era altul. Eram asa fericita , cand testul a aratat 2 liniute . Eram…..
    Acum sunt doar eu , eu si durerea sufleteasca , care nu trece cu nimic, si o poza a lui . E asa de rau, sa doara sufletul, ca nu trece cu nimic. Unde sa gasesc puterea de a merge mai departe ?

    Nu , nu mai pot sa mai trec prin asta inca o data .

    • da-ti timp. cu fiecare zi o sa fie mai usor. iti promit!

53. buna,
    am trecut si eu prin acelasi lucru oribil in urma cu 7 luni. am pierdut bebele la 12 saptamani.
    am fost ingrozita cand la ecograf mi-a zis senina o doamna doctor ca a murit si trebuie sa merg sa fac neaparat chiuretaj. imi amintesc ca am inceput sa plang in hohote si nu ma mai puteam tine pe picioare. mi-a zis atunci doamna aia (care nu se poate numi nici doctor si nici femeie) ca nu e capat de tara, ca sunt tanara si frumoasa si o sa fac altii, o sa ma satur de ei. am fost trimisa sa ma internez in spital sa mi se faca „grozavia”. am mers impreuna cu sotul meu sa ma internez in spital unde am asteptat cred ca mai mult de o ora sa ma interneze.m-au controlat si au zis ca a doua zi de dimineata mi se face chiuretajul. am avut ghinionul sa nimeresc la cel mai ingrozitor doctor posibil(mai degraba se poate numi macelar,nu doctor). nu stiam ce o sa mi se intample, am plans toata noaptea si a doua zi de dimineata a urmat chinul…era in saptamana mare(inainte de Pasti)…m-a dus intr-un cabinet …nu m-a intrebat de nici o anestezie….mi-a pus doar o perfuzie de glucoza ca sa nu lesin si atat. ce a urmat a fost ingrozitor ….mi-a facut nenorocita aia de operatie pe viu, fara nici o anestezie, simteam ca mor, urlam continuu si ala se mai urla si la mine sa nu mai plang ..nu stiu cat a durat dar dupa ceva timp eram inconstienta…imi aduc aminte doar durerea pe care am simtit-o cand a inceput sa ma plesneasca sa ma trezesc…m-a dus in salon si nici calmante nu mi-au dat nenorocitele alea de asistente pana nu le-am bagat in buzunare…eu abia ma miscam si ele asteptau spagi…tin minte ca am inceput sa scrijelesc peretii cu unghiile din cauza durerii pe care o simteam …dupa inca un chin de inca o ora am amortit si am adormit…pe sotul meu nici nu l-a lasat sa intre in spital ,macar dupa ce m-au nenorocit , ca sa fie langa mine, cica nu era ora de vizita….a doua zi dimineata a venit cu vizita si m-a intrebat daca sangerez tare ….si am zic ca nu….a plecat si dupa 15 minute m-a chemat iar in cabinet…am mers cu gandul ca imi da externarea si tratament….dar nu a fost asa…m-a urcat iar pe masa si mi-a mai facut odata nenorocirea aia sa fie sigur ca a curatat tot…a doua oara a durat mai putin ….nu o sa uit niciodata ….m-a traumatizat de la 25 de ani …am venit acasa si am intrat intr-o depresie adanca…am avut concediu medical o luna si dupa aia concediu de odihna …nu puteam sa ies din casa.timp de 2 luni m-am izolat de toata lumea…nu am iesit din casa , nu vroiam sa vad pe nimeni si plangeam toata ziua …atunci m-am gandit ca mai bine e sa mor , m-am invinovatit tot timpul….am zis ca daca a murit bebele trebuie sa mor si eu, sa fiu cu el…noaptea visam numai oameni morti si ca ma taie iar nenorocitul ala…ma trezeam in fiecare noapte plangand …l-am speriat si pe sotul meu…am zis sa merg la un psiholog dar nu am mai mers ca in starea in care eram ma internau sigur si imi bagau o gramada de pastile in mine si ma faceau o leguma…ma uit in jurul meu si nu pot sa inteleg cum astea care nu vor fac bebici si ii lasa sa moara pe drumuri si noi care vrem trecem prin asa ceva…cand am inceput sa ies in lume, sa merg la servici am inceput sa ma prefac , ca totul e in regula, dar de fapt eu fugeam la baie si plangeam vreo 10 minute …dupa o vreme am inceput sa accept ca bebica mea este la doamne-doamne si are grija de mine, dar peste trauma pe care mi-a cauzat-o nenorocitul ala nu o sa trec niciodata…dupa vreo 2 luni dupa nenorocire, am visat ca eram la mama acasa si ca eram cu o fetita mica de vreun an ….era cel mai frumos copil pe care l-am vazut , dar ma uitam la ea si nu stiam cum o cheama (mie imi placea foarte mult numele Ecaterina si am zis ca daca o sa fie fetita asa ii punem numele, la baietel nu ne gandiseram inca ) dar simteam ca e a mea…si i-am zis Cati si ea s-a uitat la mine si ma strangea de mana…m-am trezit plangand…asta nu o sa uit niciodata….au trecut 7 luni si am zis ca trebuie sa imi fac curaj, timpul nu vindeca nimic, doar trece ….si acum , eu si sotul meu incercam sa lasam in urma raul si sa ne gandim numai la bine, ne rugam la doamne-doamne la un bebicios (cum ii zicem noi) sanatos…sunt mai pozitiva si incercam sa facem posibila minunea…
    nu am mai spus chestiile astea nimanui pentru ca imi place ca lumea sa ma vada vesela,tin tot timpul in mine …doar sotul meu stie toate povestea, nu am spus nici in familie , ca mama mea este bolnavioara si nu are voie sa se streseze si mai bine incercam sa trecem noi peste probleme fara sa ii suparam si pe ei.
    poate unii nu o sa inteleaga….si sunt sigura de asta , si poate vor considera plictisitor ceea ce am scris , dar pe mine sincer m-a ajutat , am dat afara tot ce pana acum am tinut in mine
    eu sper ca din toata povestea mea sa inteleaga unele femei un lucru..daca nu iti doresti un copil protejeaza-te, nu omora un ingeras, ca sunt multe femei in situatia mea care isi doresc enorm …daca se intampla si din greseala sa ramai , mai bine il pastrezi …iti da dumnezeu puterea sa il cresti.
    eu sper ca nimeni sa nu mai treaca prin ce am trecut eu…va doresc numai sanatate ,bucurii si ganduri frumoase…

    • Doamne Cris … oribil… cum sa iti faca chiuretaju pe viu … ??? nu, ca doctorii aia nu sunt oameni .
      Doamne fetelor , va trece , nu ? va rasari soarele si pe strada noastra .
      Pana atunci ne consolam cu gandul ca suntem mamici de ingerasi. Si ca Doamne Doamne ii va trimite , sa aiba grija de copilasii noastrii care vor veni .

54. […] am pierdut o sarcină anul trecut. Apoi am cîștigat alta. Sună ca un joc de poker, și într-un fel, cam e. Ține și […]

55. Buna fetelor!
    In octombrie anul trecut am mers la ginecolog pentru controlul de 14 sapt. Cand mi-a facut ecografia doctorul s-a schimbat la fata si mi-a spus ca bebe nu mai e. Nu ii mai bate inima si ca dupa cate vede el cam din sapt 12 nu mai e in viata. A incercat sa ma incurajeze insa pentru mine parca cerul imi cazuse in cap. Nu stiu cum am rezistat pan ala masina sa nu plang. insa apoi am plans pana am ramas fara lacrimi. A doua zi m-am prezentat la spital pentru chiuretaj. Cred ca am avut noroc de doctor buna si asistene cumsecade. Experienta chiuretajului a fost groaznica, insa nu din cauza durerii fizice pentru ca mi s-a facut anestezie locala ci din cauza faptului ca bebe nu mai era. Ma durea sufletul si inca ma doare. Fizic m-am recuperat foarte bine dar inca ma gandesc la bebe oriunde ar fi el acum. Am ramas foarte sensibila. Cateodata plang din orice. Nu cred ca va trece si nici nu vreau sa uit. Acum sunt insarcinata din nou in 4 saptamani. Incerc sa fiu pozitiva si sper ca de data asta o sa imi strang copilul in brate. Amandoi ne dorim asta din tot sufletul.
    Ce pot sa va spun eu este sa nu renuntati la visul de a avea copii. eu cu siguranta nu am renuntat. Simt ca daca renunt o sa fiu invinsa de experienta asta oribila prin care am trecut.
    Va pup si sa aveti grija de voi.

56. Stii ce e mai ingrozitor sa ai un copil de 3 ani jumate mort intr-un accident, lovit de un nenorocit si peste 7 luni sa incerci a aduci o raza de lumina in viata ta. Sa ti se ofere dreptul asta, sa ramai insarcinata si la primul control sa ti se spuna sarcina fara embrion ….atunci mori dei traiesti…cand tu esti prabusita si ingenuncheata si bruma de aer pe care o aveai ti se usuca.
    In cazul asta ce faci?ce fac?Eu nu stiu decat ca sunt un cadavru viu……….

    • of, doamne… 🙁

57. […] (am însă despre un chiuretaj în urma avortului spontan, dacă aveți stomacul tare puteți citi aici, eu recunosc că n-am avut niciodată puterea să recitesc textul cu pricina). Prețuri, condiții, […]

58. am citit tot…si postul tau si comentariile…ma doare sufletul pentru voi. eu nu am trecut prin asa ceva si sper sa nu trec, dar nu pot sa nu sufar alaturi de voi cele care ati trecut prin asa traume. cat de cruda poate sa fie viata uneori cu cei care nu merita. va imbratisez!
    p.s. ma bucur enorm pentru tine printesa ca acum esti implinita, ca ai un sot bun, o fetita perfecta si un baietel care cu siguranta o sa fie cel putin a fel de perfect.

59. si eu tocmai am patit acelasi lucru acum 2 saptamani, sarcina oprita din evolutie la 10 saptamani…trebuia sa avem 12 saptamani dar s-a oprit la 10…multa durere si tristete…eu mai am un baietel de 5 ani jumate si gandul ca el are nevoie de mine m-a intarit foarte mult.nici eu nu credeam ca se pot intampla si astfel de cazuri.va rog din suflet, am si eu nevoie de un sfat.ati aflat cumva motivul ? de ce se opresc din evolutie ? ma simt foarte vinovata, ca si cand as fi putut face ceva sa il salvez.si eu mai imi doresc un copil dar trebuie sa mai astept un timp.

60. Draga mea Ioana, tu nu ma cunosti dar eu de 3 zile te-am descoperit, te-am citit si mi-ai devenit tare draga!
    Am ajuns pe blogul tau cautand informatii despre sarcina oprita in evolutie, ce pe mine m-a lovit deja a doua oara, consecutiv.

    Stiu ca timpul tau acum se imparte in 1000 de treburi de mamicie, dar te rog daca poti sa-mi spui ce analize ai facut dupa sarcina pierduta. Mi-e teama sa mai incerc pana nu verific tot ce se poate verifica.

    PS: blogul tau imi da Speranta. Multumesc!

    • doar profilul de trombofilie.
      curaj si putere iti doresc.

61. Buna.Am citit povestea ta de 2 ori. Am plans!Pentru ca durerea pe care ai simtit-o e aceeasi pe care o traiesc eu acum.Simt nevoia sa scriu despre asta,sa imi strig durerea,neputinta,sa impartasesc cuiva povestea mea.
    Au trecut 5 zile de cand am aflat ca micutului meu nu-i mai bate inimioara,3 zile de cand mi-a fost smuls definitiv.Din inima mea nicicand nu va pleca.
    Vineri seara incep sa am simptome de raceala,sambata s-a agravat,am facut febra.Ii dau mesaj doctorului,imi spune ce sa iau.Duminica dimineata am constatat ca burtica mi s-a micsorat,sanii nu mai erau tensionati.Pentru ca vineri aflasem ca o colega a pierdut sarcina,am inceput sa imi fac tot felul de ganduri.Mi-am dat seama ca treptat imi disparusera toate simptonele,in special sensibilitatea la mirosuri.Seara ne-am dus la maternitate,la urgente.Tremuram!
    Atunci am primit groaznica veste- sarcina mea se oprise din evolutie de 3 saptamani,eu avand 12 saptamani de sarcina.In acel moment s-a intunecat lumea!!
    A doua zi,medicul meu a confirmat diagnosticul.Nici nu puteam sa port un dialog cu el,pt ca nu ma puteam opri din plans.Era ziua in care eram programata la dublu test…
    Marti,22.09.2015, este ziua in care mi s-a facut chiuretaj.Am plans inainte,am plans dupa,cand m-am trezit(mi s-a facut anestezie generala si nu am simtit nimic).
    Ma simt goala,incompleta.Am in minte doar imaginea lui,de la ecograful de luni.Am sperat atat de mult sa il vad ca misca,ca ii bate inima.Dar…copilasul meu nu mai este!
    Daca ar fi fost fetita,ar fi chemat-o Sofia.Am ales acest nume inainte de a ne casatori,acum 4 ani.

    Cum faci sa estompezi durerea asta?Cum faci sa nu te doara sufletul cand vezi/auzi copii sau femei insarcinate?Cum faci sa iti ingadui sa iti doresti alt copil,cand tu ti-l doresti pe EL?
    M-am saturat sa aud ca sunt tanara si voi face altul.Da,sunt tanara,am 25 de ani,insa asta nu inseamna ca doare mai putin.Pt ca era un copil iubit si dorit.Pt ca era o parte din mine!
    Mi se pare atat de greu sa revin la viata dinainte.Pur si simplu nu mai sunt aceeasi.Stiu ca era si nu mai este.Si nu pot intelege DE CE? Deoarece toate analizele au fost bune!Doctorul nu mi-a putut oferi nici o cauza pisibila…
    Cum iti poti invinge teama ca nu se va intampla la fel data viitoare?

    Iti multumesc ca mi-ai ingaduit sa imi expun aici povestea.

    Le urez tuturor mamicilor de ingerasi multa putere,eu inca nu am gasit-o,sufletul meu plange!!

62. Of, cât mă regăsesc în povestea ta. .. singura diferența e ca la.mine a fost avort spontan și a necesitat chiuretaj… GROAZNICA experiență pt mine! Tot la Filantropia, tot anestezie locala și am simțit ca mor cu totul, cu tot cu mica făptură ? Eu plângeam în salon, iar o altă mama a 2 fete venise pt al 7-lea avort, cu zâmbetul pe buze… plângeam și mă intrebam de ce nu e ea în locul meu cumva dacă tot nu.și mai dorește copii… Mi.am spus în sinea mea ca nu voi mai trece prin asta vreodată și iată.mă acum… ieri am aflat ca sarcina e oprita din evoluție la 9s4z, dr mi.a spus ca e chestiune de o zi maxim. Ieri am plâns și încă nu mi.am terminat lacrimile, plâng pe înfundate când apuc, sa nu mă vadă cel mic, are aproape 2 ani și nu vreau sa mă vadă trista. Ideea e ca sunt speriată de ce va urma, refuz o a doua trauma deși nu am încotro. Medicul mi.a recomandat de data aceasta anestezie generala, la o clinica privata, unde mă va costa… cât o naștere la un spital de stat. Nu știu dacă sunt egoista sau nu, dar data trecută mi.am spus ca dacă mai trec o data prin asta, sigur rămân cu sechele. Nu vreau sa mai simt cum ma chinuie nu numai psihicul în acele momente, dar mai ales durerea fizica, simți ca iti trage și sufletul din tine, credeam ca nu scap vie de pe masa de tortură. Și nu sune așa rea de boala, însă mi s.a părut de.a dreptul oribila durerea… mai am de stat și ziua de maine, poimâine am programata intervenția și tot mi.e frică, stau cu gândul ca deja 2 avorturi în 5 luni e prea mult pt mine, simt ca nu mai există un Dumnezeu care sa mă aibă în pază, sunt deznădăjduita, deși soțul îmi este alături. Vreau sa am puterea sa trec peste, deși rănile sufletului nu se vindecă…

    • Medicul nu trebuia sa te trimita la privat.Noi femeile insarcinate,avem dreptul la asistenta medicala.Noi ne alegem tipul de anestezie,e dreptul nostru!!!O sarcina oprita in evolutie devine la un momentdat o urgenta,iar medicii nu au dreptul sa te refuze,iar alegerea anesteziei iti apartine!!La urgente ,daca ti se refuza alegerea anesteziei,nu le semna nimic.NU LA SEMNA SI SUNT OBLIGATI SA TE TRATEZE IN CONDITIILE TALE!

63. Si eu am plans…cand am citit.. Si eu am trecut prin asta…a trecut mai bine de un an de cand s-a intamplat… Credeam ca m-am vindecat dar durerea e inca acolo, vie, rascolitoare… Nu intelegeam de ce am mereu vise in care sunt din nou insarcinata, iar sarcina nu merge niciodata bine, vise din care ma trezesc mereu asudata, ravasita si inspaimantata…dar citindu-va povestile am inteles ca nu sunt singura, ca nu trbuie sa ma simt vinovata ca nu mi-a trecut inca, ca mai am durere de trait si lacrimi de plans pentru ingerasul care nu a nai venit pe lume…. Si poate dupa cw vor seca nu ma voi mai teme de o noua sarcina, pe care mi-o doresc, dar care ma inspaimanta… Pentru mine nu a fost o trauma fizica, caci medicul meu m-a sfatuit sa aleg anestezia generala si ii multumesc, dar a fost un cosmar care m-a destabilizat complet… A inceput cu temerile mele, cu trupul meu care nu m-a inselat ci mi-a transmis corect ca ceva era in neregula, s-a continuat cu blestemata de ecografie, cu nemiscarea ei si expresia de pe chipul doctoritei…verdictul ….nu pot sa il reproduc nici acum…a fost socul vietii mele, urwchile imi vajaiau, lacrimile imi impaienjeneau ochii, iar in mintea mea se invarteau gandurile: nu poate fi adevarat, asta nu mi se intampla mie… Cel mai cumplit a fost insa sa ii explic fiului meu de 5 ani ca fratiorul asteptat nu va mai veni, ca este acum printre stele, la ingerasi… Si cel mai greu imi este sa justific de ce inca nu il poate primi… Pt ca mamei ii e frica de un nou calvar, de o noua dezamagire, de o noua suferinta. Inca ma mai gandesc la micul meu ingeras care nu a putut sa vina pe lume, inca ma mai simt vinovata ca nu am putut face nimic pt el, pt ca a trebuit sa moara in mine si nu inteleg de ce… De ce asa. . dar sper…sper sa imi gasesc linistea si curajul si asta va doresc si voua!

64. Buna ziua. Scriu aici, in speranta ca ma poate ajuta cineva cu cateva sugestii.
    Am 31 de ani, sotul meu are aceeasi varsta. Din decembrie 2016, am hotarat ca e timpul potrivit pentru a face copii.
    Amandoi avem tiroidita cronica autoimuna + hipotiroidie, iar amandoi facem tratament cu eutirox, analizele tiroidei sunt bune, in afara de anti-TPO, care raman crescuti pentru ca sunt specifici bolii autoimune.
    Am ramas insarcinata din prima incercare, in ianuarie 2017 am avut primul hcg pozitiv, insa o valoare destul de micuta pana in 18 in ziua 25 a CM (am avut scurgeri rozalii de la pozitivarea testului, iar in ziua 29 a CM s-a pornit sangerarea si asta a fost). Medicul ginecolog a zis ca nu e nevoie de investigatii suplimentare fiind prima sarcina pierduta. Totusi eu am facut toate analizele infectioase care au iesit ok (doar igG le am pozitive), progesteronul la pozitivarea testului de sarcina era in parametrii buni, am facut un progesteron si la o saptamana post ovulatie si era bun (ovulatie am lunar). Ecografia transvaginala fara probleme anatomice.
    Intre timp, sotul meu a plecat 3 luni la munca in strainatate, iar in vara am incercat din nou sa concepem, am ramas repede si de data aceasta (in luna iulie, hcg in ziua 25 a CM 10.5, a doua zi dupa pozitivarea HCG-ul se porneste sangerarea, vine menstruatia). Al doilea esec.
    Am mers la ginecolog, iar acesta mi-a recomandat cariotipul din sangele meu si al sotului + profil de trombofilie complet. Am facut in Bucuresti analizele.
    Cariotipul a iesit bine, profilul de trombofilie a iesit pozitiv pentru urmatoarele gene:

    -factor v 4070 A>G (haplotipul hr2) heterozigot
    -glicoproteina IIIa T1565C (HPA- 1a/b) pozitiv, heterozigot
    – mthfr A1298C pozitiv, homozigot
    – PAI 1 4G-5G pozitiv, heterozigot
    -ACE/DEL INS (homozigot DD)
    – apoE pozitiv (genotip E3/E4)

    Restul analizelor de trombofilie, au iesit in parametrii normali, fara sinrom antifosfolipidic, fara lupus, fara leiden, homocisteina normala si coagulograma buna.
    Am consultat 2 medici hematologi (unul in Bucuresti, dna dr Avram, si unul din orasul meu care s-a speializat in Franta). Ambii mi-au spus ca sarcinile nu au fost eliminate din cauza acestor gene, care sunt minore si care nu sunt trombofilii reale (nu s-a demonstrat ca au implicare in pierderile de sarcina din primul trimestru) si mi-au zis ca nu am indicatie de profilaxie in afara sau in timpul sarcinii.
    In luna august am incercat din nou sa raman insarcinata si am ramas pentru a treia oara, eram foarte fericita pentru ca beta hcg-ul iesise 35 in ziua 26 a CM, cea mai mare valoare de pana acum, iar la 72 de ore iesise 240. Incepusem cu 14 zile inainte de pozitivarea testului s aiau metilfolat si b12, magnerot. Am mers la ecografie la 4 saptamani unde s-a evidentiat sacul si vezicula, iar la 6 saptamani s-a vazut embrionul care avea activitate cardiaca. AM crescut doza de eutirox la 150, de la 125, pentru ca tsh-ul pe sarcina a crescut putin avea valoare 4, era in aprametrii normali, insa endocrinologul a zis sa il mentin sub 2 (pana in sarcina, avea valoare de 1.80).
    Am luat si sorbifer cate o pastila pe zi, no spa la nevoie si utrogestan cate un ovul de 200, maxim 2 pe zi.
    Urma sa merg pe 2 octombrie la ecografia de 9 saptamani, insa pe 29 septembrie, seara tarziu, am observat pe hartia igienica o scurgere usoara roz deschis, m-am panicat si imediat m-am dus la clinica pt ecografie.
    La ecografie, medicul de garda, a zis ca este oprit din evolutie….a fost un soc real sa aud aceasta veste. Avand in vedere ca medicul meu era plecat din tara la un congres si venea abia pe 2 cand eram programata la eco, mi-a zis sa il astept sa ii cer si lui parerea si ca pot sta in expectativa sa vad daca se elimina de la sine.
    L-am anuntat si pe medicul meu si acesta a zis ca imi poate prescrie niste pastile pt eliminare, dar secretara m-a anuntat ulterior programarile de pe 2 a fost amanate pt 5 sau 7 octombrie (la alegere cand vreau sa vin).
    EU stateam deja ca pe ace, ma rugam Domnului sa se elimine de la sine. Intre timp am mai consultat si un alt medic la care am fost la inceputul sarcinii si care mi-a confirmat prima data ecografic sacul gestational si stia istoricul meu pt ca mai fusesem anul acesta la el, iar el a spus ca sarcina trebuie evacuata prin chiuretaj, pentru ca daca astept sa se elimine de la sine nu se stie cand se va intampla asta si cum se va intampla, iar medicamentos a zis ca e posibil sa nu se elimine complet si sa am sangerari foarte puternice (eu aveam o hemoglobina de 11.3).
    Avand in vedere ca medicul care imi recomandase varianta pastilelor era disponibil abia joi sau sambata si eu deja aveam un stres foarte mare, am hotarat sa ascult medicul care mi-a recomandat chiuretajul, asa incat, ieri dimineata am facut chiuretaj prin aspiratie si curatare cu chiureta la final cu anestezie generala.
    AM sangerat ieri, dar astazi vad ca s-a oprit sangerarea….iau un tratament cu antibiotic si ergomet fiole, no spa si antiinflamatoare. Sper ca totul sa fie bine.
    Ma simt foarte dezamagita si nu stiu ce sa mai cred, nu stiu de ce se intampla aceste lucruri, care ar fi cauzele…..medicii nu stiu ce sa-mi spuna (medicul care mi-a facut chiuretajul a zis ca daca mai vreau o sarcina, la urmatoarea sa fac anticoagulant injectabil, el a oscilat din prima catre varianta asta, insa hematologii au spus ca nu este cazul sa fac clexane avand in vedere ca sunt niste gene minore si ca trombofilia nu opreste in evolutie sarcinile atata de devreme, ci abia din trimestrul 2 incolo).
    Mie mi-e foarte teama sa mai raman gravida, dupa aceste 3 esecuri, mai ales dupa ultima experienta care a fost cea mai dramatica din viata mea, ma gandesc ca daca voi mai ramane iar gravida sa nu se intample din nou acelasi lucru (nu as mai suporta psihic sa mai trec prin asa experienta).
    Nu stiu daca ar putea fi o cauza pt oprirea sarcinilor, si autoimunitatea mea si a sotului (ma gandesc ca poate influenteaza spermatozoizii sau ovulele ca si calitate, iar embrionul sa se formeze defectuos….).
    Ma tot gandesc la cine as putea sa merg pentru a primi niste raspunsuri si daca ar mai trebui facute si alte investigatii (de exemplu analize pentru sperma…cu toate ca ginecologii spun ca sotul ma lasa gravida, deci nu e o problema de fertilitate, dar am citit ca sunt niste analize pentru depistarea unor probleme cromozomiale sau de adn din sperma…insa nu stiu daca ar trebui facute sau nu …de asemenea am mai citit ca poate scadea calitatea ovulelor cu varsta, iar daca ciclul inainte era de 28-29 de zile, si se scurteaza la 26 de exemplu, inseamna ca ovulele isi pierd din calitatea lor, eu de aproximativ 1 an si ceva am observat ca ciclul s-a scurtat de la 29 de zile, la 25-26 in unele luni, dar ginecologii au zis ca nu e o problema pentru ca menstruatia normala este intre 21 si 35 de zile).
    Ca si deficit de vitamine, am lipsa de vitamina D3, am un nivel de 19, de 1 an de zile iau vitamina D3 de 2000 de unitati, insa a crescut foarte greu pt ca medicii au considerat ca nu tb sa iau mai mult de 2000 de unitati, iar acum pe sarcina, la recomandarea unui ginecolog din Anglia, am crescut doza la 4000-6000 de unitati, pentru ca mi-a zis ca vit D3 scazuta in sarcina poate pune probleme (ma gandesc ca poate si faptul ca am crescut doza sa fi fost daunator pt embrion, citisem un studiu facut pe sobolani si scria ca fememele care au luat vitd3 in cantitate mai mare au avut risc de avort spontan, insa nu stiu ce sa cred….ma trec toate gandurile).
    Dupa acest chiuretaj, medicul ginecolog a zis ca pot incerca dupa 2 cicluri din nou sa raman gravida, insa eu nu sunt pregatita pt acest lucru imediat (sotul meu vine in noimebrie acasa) si mi-e si frica de o sarcina in care ar trebui sa fac injectii in burta zilnic si sa fiu expusa riscurilor suplimentare din aceasta cauza (probabil ca si celxane are destule riscuri in sarcina si pt organsimul mamei, mai ales daca coagulograma e buna si restul factorilor de coagulare sunt in parametrii normali).
    M-am gandit daca o fi nevoie sa apelam la o clinica specializata pe fertilitate, dar nu stiu daca e cazul nostru…
    Daca a mai trecut cineva prin experiente similare si m-ati putea sfatui ce as putea face, as aprecia foarte mult orice sugestie ce imi poate folosi.
    Va multumesc,

    • Incearca si sa te rogi, cunosc persoane care au reusit sa ramana insarcinate doar dupa rugaciune si apropiere de tainele bisericii(spovedanie, impartasanie, participare la liturghie) Sfintii fac minuni, roaga te sf Efrem cel Nou, ajuta mult femeile care vor sa aiba copii. Uite aici una din multele marturii despre minunile sfantului http://seintamplaminuni.blogspot.ro/2015/10/sfantul-efrem-cel-nou-m-ajutat-sa-nasc.html
      Nadejde!

    • Fac acest lucru in mod frecvent, am discutat cu duhovnicul meu si stie aceste probleme prin care trec, am participat la slujbe, am dat acatiste la multe manastiri si biserici, in vara am ajuns si in Grecia la Sf Nectarie….ma rog in continuare.

    • Draga A,

      Sper ca ai reusit sa devii mamica pana acum si eu imi doresc foarte mult asta, dar dupa 3 sarcini oprite in evolutie (6 sapt, 8 sapt, 11 sapt) deja mi se pare imposibil. Primele 2 le-am eliminat cu pastile, pentru cea de a treia, chiar ieri am facut chiuretaj pentru ca era deja mare si riscam hemoragie. Totul a tost foarte ok, anestezie totala, nu sriu nimic, nu am avut dureri, am plecat acasa aproape imediat dupa. Sfatul meu este ca sotul tau sa isi faca spermograma, sa faci clexane, nu e chiar asa rau eu am reusit cele 11 saptamani desi nu am nici o mutatie majora. Acum urmeaza sa facem cariotipul si sa vedem pe mai departe daca mai putem face ceva… e greu, e al naibii de dureros si din pacate nu avem ce face. Iti doresc succes!

65. Nu va mai lasati torturate la chiuretaje!Spunetii autoritar medicului sa se opreasca daca va doare.Suntem in secolulu 21 nu e necesar sa va chinuiti.Informati-va si alegeti tipul de anestezie.Aveti acest drept!Un chiuretaj cu anestezie locala poate sa va paralizeze de durere si sa nu va puteti apara…

66. Medicul nu trebuia sa te trimita la privat.Noi femeile insarcinate,avem dreptul la asistenta medicala.Noi ne alegem tipul de anestezie,e dreptul nostru!!!O sarcina oprita in evolutie devine la un momentdat o urgenta,iar medicii nu au dreptul sa te refuze,iar alegerea anesteziei iti apartine!!La urgente ,daca ti se refuza alegerea anesteziei,nu le semna nimic.NU LA SEMNA SI SUNT OBLIGATI SA TE TRATEZE IN CONDITIILE TALE!

67. Iti multumesc pentru acest articol si pentru ca ai descris experienta ta in detaliu. M-ai ajutat sa inteleg gravitatea acestor situatii. Toti mint ca „nu doare” ca este „banal” si „normal” si „simplu”. Nimeni nu iti spune adevarul. Pentru asta iti multumesc.

68. Exact prin ce ai trecut tu, am trecut si eu. De doua ori. Dupa prima sarcina oprita in evolutie la 6 saptamani (obtinuta dupa 8 ani…), am crezut ca nu o sa mai pot trece prin asa ceva vreodata. O dezamagire crunta… M-am schimbat ca persoana iremediabil, mi-am pierdut zambetul si cheful de a trai. Eram satula de oameni care imi repetau: „Esti tanara, nu-ti pierde speranta!” La a doua sarcina oprita in evolutie la 9 saptamani a fost absolut groaznic, fizic si psihic mult mai rau ca prima data si orice mi s-a spus nu m-a consolat si nu ma va consola. Nimic nu ma incurajeaza. Paralizez de frica urmatoarei sarcini… Doare tare si nimeni nu intelege pe deplin pierderea care pe eu am resimtit-o cel mai dur… Cel mai trist a fost sa trebuiasca sa declansez eu avorturile, sa petrec zile pana la avort stiind ca sufletelului nostru mic nu-i mai bate inimioara, sa raman cu intrebari si cu „Daca as fi stiut/facut ceva diferit, poate l-as fi salvat…”. Asa ca, eu nu incurajez si nu dau sperante cuiva ca „totul va fi in regula”, eu mi-am redus expectativele la nivelul solului astfel incat data viitoare sa nu cad iar de la zeci de mii de metri…

69. Draga Sandra,
    La tine este o problema de suflet. Incearca sa găsești un preot, duhovnic cu care sa discuti.Mergi si te spovedeste, apoi împărtășește-te. Mergi la Sfanta Liturghie. Asa vei putea scapa de pastile…incearca sa il cauti pe Dumnezeu. Doar Bunul Dumnezeu te va ajuta. Iti doresc tot binele. Asa am scapat eu de xanax… Etc Bunul Dumnezeu a fost solutia.

    Lenuta-mamica a trei copii

70. […] Experiența Prințesei Urbane […]

71. Am ajuns sa citesc din greșeală aceste rânduri și decis și eu să vă spun ce am pățit acum exact 30 de ani.
    Suna că și cum ar fi in evul mediu dar diferența oricum nu era prea mare pe. femeia aceea.
    Am cunoscut un băiat extrem.de frumos, incredibil de bine crescut și de amabil,blond cu ochi albaștri și patul lung și creț,părea in fel de Isus de pe tablourile din biserica deși nu am fost niciodată așa de religioasă,dar am vrut sa va faceți o idee!
    Felul în care arata și se purta mi-a dat încrede deplină în tot ceea ce făcea și zicea
    Era atotștiutor și făcea lucruri diferite la care necesitai talent ,dedicație și îndemânare.
    Nu am putut sa cred când m-a băgat în seamă eu fiind timida ,aveam 18 ani jumătate ieșită proaspăt din liceu și mă pregăteam de incercat la facultate.
    Numele lui adevărat Marius!
    Am inceput sa avem o relație galopantă și nu înțelegeam de ce atâta graba.
    M-a prezentat mamei și bunicii din a doua zi și insista să rămân peste noapte
    Eu inca eram virgină și aș fi vrut să trec peste acea agapă sa fiu și eu în rândul colegelor mele, majoritatea din ele
    Așa că am fost de acord și după câteva zile deja am incercat sa facem marele eveniment
    Problema a fost când am simțit că mă doare și m-am speriat rugându -l să mă lase până mâine să mă mai pregătesc sufletește că prea dureros era
    A înțeles și m-a lăsat dar a doua zi iarăși am pățit la fel,,când simțeam durerile mă încordam și îl împingeam cu mâinile și picioarele cât puteam mai tare!
    A mai înțeles și a doua oară promitandu-i că negreșit mâine sigur o facem orice s-ar întâmpla!
    De frica nu am mers la el când am promis dar după câteva zile tot am mers că mi se făcea dor de el
    Am inceput sa facem din nou și el mi-a reamintit că orice s-ar întâmpla el dă înainte că altfel niciodată nu apuc să mă dezvirginez și eu odată și am fost de acord!!
    Zis și făcut dar când am simțit durerile iarăși am rugat și implorat să mă mai lase puțin de tot să mă pregătesc și să mă relaxez fiind mai încleștată decât o menghină!
    Nu a mai ținut cont de nimic și nici nu părea că mă aude pe când eu mă zbăteam ca o fiara sălbatică sa scap de el
    A curs o balta de sânge și o balta de lacrimi și alta balta de lichid seminal…din mine!!!
    Atunci doar l-am întrebat dacă nu a avut grija de mine eu fiind aeriană la capitolul acesta,cred că nu văzusem prezervativ niciodată dar știam de calendar și de „ferit”
    Calendarul era cum se putea mai rău în zilele acelea și de ferit nici gând că zice,pai prima data nu rămâi!
    M-am gândit că așa o să fie cum zice deși ce legătură are prima data sau a doua?
    Am rămas preocupată!
    Eram sigură că am rămas gravidă !
    Am mai făcut odată după câteva zile tot cu dureri și în loc să mă ferească iarăși a lăsat acolo cică sa fie sigur!
    Atunci l-am întrebat de ce sa fie sigur,cum adică?
    Și zice,pai sa facem un copil că eu te iau de nevasta!
    Deci el știa ce voia de la bun început!
    Eu eram incredibil de idioata și de cate ori mă gândesc îmi bine sa o iau razna!
    Vine vremea menstruație când normal că nu am o menstruație normala dar venea un lichid roz,,eu am tot așteptat să văd dacă de schimba de culoare dar nu a fost așa,a durat 3 săptămâni menstruația aceea timp in care eu am.asteotat acasă sa vad ce se întâmplă
    S-au întâmplat și alte evenimente in acele trei săptămâni,adică mi-au apărut niste pete pe toată vulva și pe burtă și în jis între picioare care când făceam baie de înroșeau tare aproape de învinețeau și cănd era rece. u se mai vedeau așa tare
    Ei bine, nu exista internet și alte informații de acest gen decât mersul la ginecolog dar,de frica sa nu știe mama și bunica nu am mers.(rău am făcut ,putea sa fie sifilis sau cine știe , oricum ceva a fost și nu m-am tratat atunci,noroc ca am luat penicilina pentru streptococ in gât după putin timp și asa am omorât virusul care o fi fost, sper!!)
    Am.stat să treacă petele si 3 săptămâni,au trecuta amândouă deodată!
    Am mers la ginecolog și eram gravida ,normal.. oricum știam pentru că aveam simptome!
    Între timp acasă la el am mers foarte rar și mereu ne certam.pe tema asta așa că nu am mai făcut nimic decât acele doua ori
    El era nerăbdător să -i dau vestea și eu nerăbdătoare să-l nenorocesc!
    Când i-am spus era super fericit și nu înțelegeam de ce pentru că aveam doar o luna de când de cunoșteam!
    Eu am zis de la început că nu vreau copil dar stăteam pe gânduri vazandu-l așa entuziasmat mai ales amintiti-va cat era de frumos, deștept, talentat,înzestrat cu multe calități…chiar croșeta și făcea casi și niște gesturi feminine pe care eu nu l-am mai întâlnit la vreun bărbat..era așa sensibil!!
    A doua zi după veste,mă caută o vecina pe care o cunosteam deja,îmi spune că vrea neapărat să îmi spună ceva
    Poate vă dați seama ce!
    El era homosexual și voia o nevasta cu copil să aibă alibi și el sa continue cu viața lui secreta!
    Pe. remea aceea în Romania ei se ascundeau,se căsătoreau cu femei pe care le înșelau că se îndrăgosteau la nebunie și le fraiereau..apoi ei mergeau cu băieții lui la „pescuit ”
    Am rămas traznita și Intr-un fel m-am bucurat că aveam motiv să termin cu el și cu sarcină nedorită !
    Așa am și făcut,el nu a vrut să recunoască dar până am plecat și m-am dus direct la spital sa fac programare pentru avort
    Eu nu aveam bani și țin minte că am luat 300 lei de sub nasul lui de acasă de la el și i-am spus pentru ce!
    A rămas pe gânduri știind că am aflat secretul lui și oricum cu mine nu mai putea sa -si facă jocul,avea nevoie de alta inocenta!
    Am făcut un chiuretaj doar cu chiureta cum era atunci,fara aspirator și cu un medic rezident fara experiență
    Așa m mers cu o prietena care m-a ținut de mână și acasă am spus că ne-am dus la ștrand!
    M-am întors travezie la fața dar fara dureri in acel moment
    Am avut dureri in timpul chiuretajul și am plâns fara pauza, cearceaful era ud sub cap și părul leoarcă
    Nu am comentat nimic pentru că pe vremea aceea și vorbeau urat cu tinerele care făceau avort la cerere și nu as fi suportat sa aud
    Am primit un halat vechi și decolorat vișiniu cred că ar fi fost cu ceva buline care se mai vedeau pe jumătate,îmi amintesc cu ce rușine am ieșit cu acel halat și nu pentru starea lui ci pentru că toate femeile care așteptau afara știau deja ce am facut,mai ales că de o parte și de alta mă țineau doua persoane…vai,vai!
    Cum ziceam,am ajuns acasă și păream o fantoma,încă eram sedată,nu simțeam nimic dar seara țin minte că au început dureri de ciclu,aveam sânge pe ‘vata’
    Am zis că e normal,desi doctorul nu mi-a zis absolut nimic de febră sau dureri și ce trebuie sa fac
    Durerile începeau și mai tare și toată noaptea nu am dormit,spre dimineață ardeam!
    Am luat termometru pe furiș sa nu mă vadă bunica la care stăteam vara că a ea casa,și aveam 38
    Dureri care veneau și treceau…foarte mari!
    Asta a fost miercuri,joi mai tare!
    Temperatura 39 cu nu știu cât și durerile la intervale regulate 😨
    Noaptea de joi spre vineri am avut noroc că am rămas în viață că doar după ani de zile am știut că puteam sa fac septicemie și să mor in doua secunde
    Noaptea aceea a urcat la 41 temperatura 🌡️
    Este imposibil sa mai trăiești daca nu mergi de urgență la spital
    Curgea sângele din mine,am slăbit 5 kilograme!
    Durerile la câteva minute identice între ele!
    Nu am.stiut ce înseamnă dar deja știam că nu așa trebuie sa fie după chiuretaj că mi-ar fi zis careva,macar asistenta!
    Poate au zis dar eu nu mai auzeam de speriată și sedată!!
    Nu am luat nici măcar Paracetamol,bunica mă întreba ce am dar de fata cu ea mă făceam că sunt ok
    In pat am ajuns sa stau și în cap sa vad daca remediez ceva!
    Vineri dimineață am crezut că mor,deci eram sigură că este gata!
    Deja aveam halucinantii și vorbeam aiurea dar am realizat că trebuie să spun tot și să mă duc la spital
    I am zis bunicii sa o cheme pe maica -mea de la serviciu să mă ducă la spital
    Așa am făcut,nu am putut sa stau dreapta să mă spăl decât încovoiată..tremuram și parcă agățam de un fir de păr!
    Am ajuns la spital,i-am zis mamei ce am făcut și s-a enervat de ce nu am.zis înainte!
    Pai pentru că așa încrederea aveam atunci unele fete sa vorbim cu mamele care în loc să ne ajute ele ne vor eau urât și ne făceau de doi bani
    Medicul mi-a făcut control manual,nu era ecograf acolo decât la gravide,știu că nu s-au uitat cu nimic decât a băgat degetul degeaba și m-a apăsat
    A zis că oare să fie ok
    Temperatura era izbitoare și au zis că sigur nu merge bine termometru că au pus mâna și nu eram chiar așa calda!!
    Mi-au dat antibiotice și ce mi-au mai dat pentru temperatura și m-au trimis acasă.
    Nu uit niciodată când am ajuns acasă cu maică-mea și am simțit o durere îngrozitoare ca si cum mi s-au rupt ceva organe interne și își făceau loc să iasă!
    Am fugit la baie pentru că pe acolo ieșea ceva!!!
    M-am așezat pe wc și cu o durere sfâșietoare dar în același timp o liniște nedescrisa după care a urmat raiul..credeam că am murit că nu mai durea nimic…nu înțelegeam de ce?
    Am auzit un pleoscăit in apa..m-am uitat sa vad ce a ieșit și era o bucată de carne putredă aproape,cum ar fi coaja de la o mandarina mica!
    Am rămas blocată câteva minute și am.chemat-o pe mama care mi-a zis că măgarii aia de medici nu au chiuretat placenta,au scos embrionul doar și au lăsat placenta in putrefacție,parte din ea!
    Asta am eliminat eu trei zile,de aici dureri de naștere și infecția cu 41 și 42 temperatura
    Puteam sa mor în câteva secunde!!
    Am eliminat nu pentru că au văzut ei ci pentru că atunci când a băgat degetul și a tot apăsat pe burta s-a desprins și a ieșit!
    El nici măcar atât nu a simțit cu degetul acela rudimentar
    Marius m-a căutat acasă dar nu am ieșit,nici nu i-am reproșat nimic!
    peste doi ani l-am întâlnit întâmplător și avea o pata pe gât,se vedea că are drăguță!
    L-am întrebat dacă știe ce are pe gât și a zis că prietena lui i-au făcut-o
    A scos o poza mica tip buletin cu prietena care de fapt era un băiat …extrem.de frumos și el.
    (scuze pentru eventualele greșeli de ortografie,am scris in avion și nu mai am timp sa corectez! )
    Mulțumesc mult dacă ați ajuns până aici și aveți grijă de voi,sunteți norocoase sa trăiți în această epocă.