Conform unui studiu recent dat publicităţii de cercetătorii albanezi, se pare că Dumnezeu nu a prevăzul Omul cu dotarea „Predispus la fericire”. Desigur, acest feature poate fi adăugat la cererea clientului, în urma unor upgradeuri şi modificări care durează pînă la 100 de ani. Rezultatul nu este garantat, dar cercetătorii par să creadă că merită.
Sînt în priză zilele astea, şi asta e foarte bine nu doar pentru că părul meu are astfel mai mult volum, ci şi pentru că nu prea apuc să mă gîndesc la trebuşoare importante. Totul se schimbă. Eu nu-s rezistentă la schimbare din fire, pentru că mă plictisesc repede. Ceva nou e (aproape) întotdeauna mai bun decît ceva vechi. Despre ceva albastru n-am nici o părere, deşi prefer, măcar în teorie, ceva roz.
Tot ce credeam despre viaţă, despre de ce eu şi de ce orice, s-a schimbat. Ştiţi sistemul meu cu cere ceva suficient de insistent şi ţi se va da, sper. Ei bine, din moment ce el n-a funcţionat pentru mine, acum nu doar că nu-l mai propovăduiesc cu băţul ridicat în sus, dar nici măcar nu mai cred în el. Nu mai cred că ţi se întîmplă lucrurile pe care ţi le doreşti cel mai mult. Cred că ţi se întîmplă lucruri. Pur şi simplu. De-a valma. Ce vine la rînd, aia se întîmplă. Şi bune şi rele. Minţile puternice le iau pe cele bune şi le umflă cu semnificaţii, iar pe cele rele le îngroapă în fundul creierului, ca să poată merge cambrat mai departe. Am făcut şi eu asta, multă vreme, şi a mers. Pînă cînd lucrurile rele au devenit atît de mari şi de grele că n-au mai încăput nicăieri şi-au ieşit la soare să-mi rîdă în faţă. Voi să nu renunţaţi însă la a crede şi-a cere. Există o şansă ca pentru cei care cred, sistemul să funcţioneze.
Am văzut aseară un film de woody allen în care un personaj bătrîn spunea că oamenii nu sînt creaţi cu fericirea în gene. Universul a uitat să deseneze şi predispoziţia pentru fericire. Motiv pentru care găsirea şi păstrarea fericirii sînt procese dificile, chinuitoare, în care omul se poate pierde şi poate chiar muri de oboseala încercării. Unii dintre noi au un nas mai fin în a identifica surse de bine. Eram şi eu printre ei. Acum vă poftesc pe voi să fiţi. Calea cea mai simplă e, desigur, să atingeţi fericirea prin lucruri simple. ceva dulce, ceva nou, ceva albastru, un cîine, o şopîrlă, o mărturie într-un status pe facebook.
Se schimbă multe lucruri aici.
Peste 10 zile trebuia să plecăm la Lisabona. Nu mai plecăm, pentru că exact cînd eu m-aş fi îndopat mai abitir cu ditamai mormanul de creveţi la o tavernă din Porto, noua noastră revistă Zile şi nopţi ar fi petrecut un travaliu dificil şi-ar fi strigat în van după mine. Nu-s o mamă denaturată de revistă, aşa c-am luat vacanţa şi-am mutat-o 2 săptămîni mai la vale, la mijloc de iulie. Nu era altă cale. alte bilete de avion, alte cazări, alte planuri cu totul.
Se schimbă rezultate la analize de la o zi la alta. Se schimbă şi soldul contului meu, care e tot mai gol, cashul curge lin şi constant către clinici şi laboratoare. Iar minţile mele se învîrt în nebuloasa diagnosticelor contradictorii ca un kil de şosete în maşina de spălat.
În cîteva zile trebuie să ne decidem dacă luăm Apartamentul Mare de la Budapesta (în Bucureşti adică, între Unirii şi Tineretului). E mare. E în centru. E luminos. E pe două etaje. Are trei băi, un living de 40 de mp, dressing, 3 dormitoare, acces la terasa uriaşă de deasupra, 2 balcoane închise. Nu e la bulevard, deci e linişte. E scump. Credit pe 30 de ani. Va trebui să vindem o maşină. Va trebui să ne despărţim de mansarda asta care chiar dacă nu-i a noastră, ne e dragă ca şi cum ar fi.
Mă schimb pe dinăuntru. Printre nişte NU-uri categorice se strecoară mişeleşte DA-uri pe care nu le recunosc, nu ştiu de unde vin şi nici ce vor de la mine. Mi-e teamă c-o să mi-o ia din nou sufletul pe dinainte şi-o să mă trezesc într-un loc de care mi-e mai frică decît mi-e de moarte şi de vaci.
În toată vîltoarea asta de lucruri, cunosc oameni noi, mă îndrăgostesc de oameni vechi, urc pe munte, merg pe role, cînt la concerte, deschid uşi de restaurante nou-deschise, ba încerc să-mi fac timp şi pentru Women on Web, un eveniment de socializare la care se strîng femeile care mişcă pe internet. Nu mi-e clar ce e de făcut acolo, dar aş vrea să văd femei frumoase pe care poate le citesc, să cunosc femei frumoase care poate mă citesc. Uneori mă uit pe traficul de-aici din regat şi nu-mi vine să cred că sîntem atîtea mii de suflete aici. Avem mica noastră armată de opinii şi mîini întinse, mîini de care eu una m-am ţinut bine cînd a fost mai zdruncinătoare furtuna. Şi pentru asta iar vă mulţumesc. Şi vă invit să ne cunoaştem mai bine. Aici sau în vreun parc. Să-mi spuneţi povestea voastră despre teoria vieţii. Oare chiar aşa o fi? Nu sîntem desenaţi să fim fericiţi? Şi toate încercările noastre de a fi fericiţi ne fac să arătăm ca un logan prost tunat, cu cerculeţ de mercedes pe capotă?
Eu tind sa ii dau dreptate personajului, dar nu ca regula generala. Vad in jurul meu si oameni care stiu sa fie fericiti. Insa in cazul meu se potriveste. Inca lucrez la gasirea fericirii. As zice ca cel mai bine stiu sa fiu trista sau melancolica. Nu stiu de ce, dar mereu am avut asta, chiar de cand eram copil. Mi-am citit la un moment dat jurnalul de la 11 ani si am ramas surprinsa de ce framantari aveam inca de atunci.
Jurnalul meu de la 11 ani e plin de timpenii. Eu am fost foarte dezamagita de el si de mine de atunci.
E frumos sa fii melanconica. Eu nu stiu sa fiu asa. Las’ ca-mi arati tu!
Nu e asa, „cere ceva suficient de insistent şi ţi se va da”, pentru ca tu spui: „vreau fericire. vreau sa fiu asa. vreau sa fiu langa acel cineva.” Iar Universul raspunde: „bine, vrei” . Si atat. Tocmai de aceea functioneaza Recunostinta…inainte ca lucrurile si dorintele tale sa aiba loc, tu sa stii ca ele se vor implini si deja sa fii recunoscator pentru ele si sa spui…Multumesc pentru fericire. Multumesc pentru…orice vrei tu sa pui dupa puncte. Universul nu intelege timpuri verbale, de aceea nu e bine sa folosim timpul viitor in transmiterea gandurilor. Sa nu gandim viitorul, caci el nu exista. Multumesc acum,pentru ceva ce am acum, si atat. Asta e singurul secret ce dainuie in lume de mii de ani.
Sunt perfect de acord cu tine, Andra! Insa cateodata ma las coplesita si mi-e foarte greu sa pun in practica toate astea :-(.
Hm, Andra… zici? Eu nu-s asa convinsa. Dar nici sigura ca nu-i asa nu sint, asa ca tot ce se poate.
La mine a functionat multa vreme sa cer exact ce vreau, cu detalii cu tot. Si n-a dat gres niciodata. Pina cind a dat. 🙂
Eu cred ca omul e prevazut cu dotarea „Predispus ls fericire” doar ca nu ne este indicat si „butonul” cu care putem activa aceasta optiune…si astfel viata noastra e un labirint printre jdemiile de dotari cautand cu disperare solutia „activatoare”:)….unii dintre noi, mai norocosi se nasc cu „butonul” in mana, altii dintre noi trebuie sa si l construiasca de la cea mai mica piulita:)
Asta e viata, o lupta disperata si o continua cautare a fericirii…eu inca mai sunt optimista si cred voi ajunge sa fiu ca o limuzina de lux full option, dar momentan cum spui si tu ma simt fix ca un logan tunat cu sigla de mercedes:)
Doamne ajuta sa fie bine pentru toata lumea si sa vedem pe strada doar mercedesuri veritabile:)
pupicei si o zi cat se poate de minunata
Pfuuu, hai ca nici logane nu sintem, ca macar ne zbatem aici pentru idei de salvare. Sa zicem ca sintem niste skode la mina a doua. Cu putin noroc, pina la pensie ne facem seria cinci.
Ba eu cred ca suntem facuti sa fim fericiti insa nu stim sa „manevram” cu grija aceasta fericire (care cred eu,personal ,ca e la tot pasul dar nu stim sa o observam si sa ne uitam atent la ea )…
Mereu ma plang,sunt o femeie care isi doreste mereu mai mult!Nu e rau caci asa putem evolua insa ratez multe momente care m-ar face sa ma simt ca in al9lea cer chiar daca aceste trairi ar pleca de la un lucru extrem de marunt!
Am vrut sot bun si frumos si destept si il am.Am vrut nunta mare,frumoasa si oamenii care au participat la ea sa isi aminteasca mereu de noi,de momentul nostru magic,am avut tot ce mi-am dorit din punctul asta de vedere,am avut nunta perfecta(asa cred si stiu eu 😀 ) .Dupa nici 2 luni de la nunta am vrut casa noastra,cuibul nostru si dupa nici 3 saptamani de la dorinta mea l-am avut(ce-i drept cu credit greu pe 30 ani dar avem casa noastra).Am vrut job misto pe care insa nu il am si il mai astept si ma chinuie dorinta asta tare de tot…Vreau alta masina,mai buna mai frumoasa,vreau sa plecam in calatorii…Eu vreau multe insa uit sa ma bucur cu adevarat dupa ce ma zbat si obtin acel ceva !Noi oamenii asa suntem,cel putin eu asa sunt,visam mult si avem teluri marete insa uitam pe drumul spre acel CEVA sa ne bucuram de lucrurile marunte ce ne ies in cale .
Mama are o vorba :”mai bine bucurii mici si dese decat mari si rare” si de multe ori ma gandesc la ea si ii dau dreptate insa nu dupa mult timp revin la ideile mele si la dorinta bucuriilor mari….
La teorie sunt tare buna insa practica ma omoara!Chiar ar trebui sa ma bucur de orice caci sunt tanara(inca 24 ani pana peste vreo 2 zile) si mereu imi propun sa fac asta insa viata si lumea in care traim nu prea ne lasa…
aaa si mai am o teorie cu energia negativa si cea pozitiva,daca gandesti pozitiv numai lucruri bune se intampla sau daca ai omani buni pe langa tine ,daca nu….. 🙁
te imbratisez cu drag si iti trimit numai ganduri bune ca sa ai o zi frumoasa!(eu am primit flori si cadouri de la fostii colegi- azi e ultima mea zi de munca si chiar ma simt fericita,asta legat de micile bucurii ale vietii )
Ai scapat de jobul cel stresant? EI da, asta da motiv de fericire! pai sa-ti fie de bine atunci.
Nu-mi aduce aminte de teoria cu energia pozitiva ca iar ma enervez. Si azi sint pe happy mode. Sau macar incerc.
am scapat adica mi-am dat demisia! :)))
ok nu zic nimic de energia pozitiva!
te imbratisez!week-end frumos! 🙂
E weekend, e vara si in cateva ore plec spre Bruxelles, de unde plec la Luxembourg si poate inca un orasel pe de acolo. Nu sunt programata sa fiu fericita? Deh, daca asa zic specialistii + una bucata Woody Allen…dar eu cred ca programarea asta ne-o facem mai degraba singuri si azi sigur am apasat butonul ala de „(please) be happy”. Au revoir…
Ei da, deci tu te-ai tunat. Foarte bine, putini cei care reusesc sa faca optiunea functionala!
Distractie placuta unde te duci! 😉
Aoleoooo printeso. Nici eu nu stiu cum sta treaba cu cere si ti se va da, ori ceri ca prostul ca nu primesti decat daca se alinieaza nu stiu care planete. Nu stiu care-i treaba cu fericirea, daca tanjeam la ea si o credeam un miracol – cand eram tinerica si naiva, acum ma declar un om fericit, desi daca-mi vezi fata zici ca sufar de depresie acuta.
Dar ma bucur de lucrurile mici, un plan de mare, o bere c-o prietena, o plimbare intr-un parc cu tei. Astea ma linistesc. Nu stiu care-i definita fericirii si nici Allen nu stie, de aia e asa de cinic si trist (love him!!!) dar stiu ca-mi pot defini fericirea mea personala pe care n-o trasez in coordonate si nici n-o caracterizez in urma unor studii.
E a mea. E evergreeneasca si poate e cea mai stupida, dar e a mea!
Asa ca, defineste-o pe a ta. Apartamentul ala suna misto, creditul nu, dar mna… you can’t have it all. Insa ai robosot si superlisabona, o revista, blogul, cititorii, pisica, pasiunea pentru mancare. Si da, drumurile la medici (believe me I know), nervii cu diversi, stres, ten gras, caldura nasoala DAR – nu uita! coafura printesei rezista intodeauna.
Hahhaaa, da, asa e, coafura rezista, in special pentru ca nu exista!
Noi sa fim sanatoase! 🙂
cred ca de cele mai multe ori noi nu suntem in stare sa fim fericiti pentru ca mereu vrem mai mult si uitam sa fim multumiti cu ce avem 🙂 .ne legam de lucruri materiale: casa,masina job si uitam ca nu asta inseamana fericirea in adevaratul sens al cuvantului.dupa ce obtinem toate astea ne dam seama ca tot nu suntem fericiti,creditul e pe multi ani,parca acum nu mai vreau masina asta iar job-ul nu imi aduce suficineti de multi bani cum speram si nici nu e asa cum vroiam eu 🙂 .
fericirea e facuta din momente mici care dureaza mai putin de o secunda,cand imi face sotul micul dejun,cand ma intreaba cum ma simt,cand imi aduce flori de camp,cand mama imi explica cate o reteta la telefon,cand vb cu doaman de la xerox si imi ureaza o si buna,cand mananc o bucatica de ciocolata si pufuleti.
am multe motive sa fiu multumita de viata mea si 365 de motive pe an sa fiu fericita,fericita ca m-am trezit in dimineata asta si ca poate cu putin noroc nu o sa treaca ziua asta pe langa mine degeaba si o sa invat ceva sau o sa intalnesc un om deosebit.
nu sunt un om optimist nu vad viata in roz si am o pronuntata inclinare spre melancolie,doar ca la un moment dat mi-am dat seama ca viata desi in mare parte e formata din momente mai putin placute merita traita pentru acele momente cu adevarat exceptionale cand simti ca sufletul tau e una cu lumina 🙂 .
Foarte frumos, Raluca, da! Daca asta e practica ta, inseamna ca teoria de la care ai pornit e foarte buna!
eu am inceput de curand sa pun teoria asta in practica si nu imi iese inca asa de bine cum vreau.cert este ca ma simt mult mai bine de cand am realizat toate astea 🙂 .si culmea e ca acum stiu exact pe ce drum sa o iau in viata.aproape 2 ani am fost nemultumita de un aspect al vietii mele,acum 2 saptamani am hotarat sa o iau de la 0 si sa incep alta scoala unde trebuie sa invat inca 3 ani sa imi gasesc un job si sa ma descurc si cu scoala.dar nu stiu cand am mai fost asa de fericita,multumita si impacata cu mine 🙂
Mult curaj, printesa. Schimbarile nu sunt intotdeauna rele, doar noi suntem mai putini pregatiti cateodata sa le facem fata.
Eu NU cred ca oamenii se nasc fara gena fericirii, eu cred ca toti oamenii au (potential) sansa sa fie happy. Doar ca unii uita chestia asta si li se pare mult mai usor sa se inacreasca, sa se scufunde in malul nemultumirii perpetue si sa arate cu varf si indesat chestia asta. Nu e usor sa ajungi happy, mai ales ca nici nu e o stare perpetua, dar eu zic ca daca gasesti mici momente in care poti sa zici cu mana pe inima ,,Da, acum sunt fericit/a”, eu zic ca e cel putin ok.
Schimbarile sint aproape intotdeauna BUNE! 🙂
Asa te vreau, printesa curajoasa de la care avem de invatat. Si eu trec acum prin niste stari destul de grele, ma agit si ma stresez ca o mireasa perfectionista ce ma aflu. Dar cu magneziu si cu gandul la tine si la curajul tau, poate trece. Te pup.
Nemultumirea continua face ca fericirea noastra din prezent sa fie mereu inabusita de alte dorinte, de alte vise, de alte fericiri. Si nu cred ca e un lucru rau, dar suntem atat de nesatui incat nu observam de multe ori, ca fericirea este aici si alergam poate prea mult si prea des dupa alte lucruri si experiente, care credem ca ne vor aduce FERICIREA.
Trebuie sa mai punem si frana si sa aruncam o privire in jur…poate nu observam ca fericirea cea mai apropiata e cea adevarata si nu mai avem nevoie sa ne agitam, ca putem pierde acea fericire si nu vrem sa dam dreptate zicalei ‘nu apreciezi ceva pana nu l-ai pierdut’, nu? 🙂
Care e fericirea asta adevarata de care spui? Adica tot ce e bun linga tine acum?
Prezentul e ceva ce oamenii nu prea simt. Pentru ca sint prea ocupati sa alerge intre ieri si miine.
Iar faptul ca iti doresti lucruri nu inseamna ca nu te bucuri de cele pe care le ai. Zic si io. 🙂
Hmmm..cred mai degraba ca suntem plamaditi ca sa traim, ce ni se da, acum un an doi, credeam si eu zicale de genul..tot raul spre bine, un scop suprem..acum nu mai cred, mi se pare viata asta cam ca o calatorie cu trenul si uneori aluneci pe usa de la compartiment deschisa si mergi asa o bucata de vreme, atarnandu-ti picioarele..tinandu-te cu greu de manerul usii, te mai ridici apoi, iar aluneci si tot asa.
Fericirea e in momente, o constanta nu va fi niciodata, avem nevoie de mult prea multa autoeducare a gandirii noastre, resemnare si acceptare, si o pornire cu totul fireasca mereu adunand resursele ramase..e greu. Eu personal cu resemnarea stau prost tare, cateodata incercam sa imi spun ca poate alti oameni ar fi fericiti in my shoes, si ca sunt o nerecunoscatoare, acum nu mai cred nici asta. Cel mai greu lucru in viata mi se pare atunci cand ti se intampla lucruri pe care nu ai puterea sa le schimbi, care te dor usturator.
Da, buna comparatia cu trenul. Nici eu nu stau bine cu resemnarea. Deloc. Si da, dor prea tare trebusoarele impuse. Nu conteaza cine ar fi fericit in papucii tai, ca nimeni in afara de tine nu va fi vreodata in ei, asa ca nici nu merita sa te gindesti la asta.
Sunt de acord cu tine. Nu ne este pusa in poala din nastere fericirea, o invatam.
Si uni o invata iar alti nu, la fel ca si mersul pe role sau bicicleta. Toti cunoastem o persoana in jurul nostru care nu este fericita, si care nu este multumita cu nimic. Iar lucrurile materiale, casa,masina, bani, job…sunt astea fericire ? Eu cred ca ele le obtinem pentru ca le dorim si „lucram” ( si mental) pentru ele.
Eu am invatat odata sa fiu fericita. Si am uitat pe drum cum sa face. Dar cred si sper ca voi invata iar.
Intelege cineva ce vreau sa spun ? 🙂
da,eu inteleg perfect ce vrei sa spui 🙂
oarecum. 🙂
zicea un scriitor de sefe de-al meu, theodore sturgeon, o vorbă mare: 99% of everything is crap. asa o fi şi cu viata asta. da’ tocmai de-aia e de savurat procentul ăla mic-micuţ de 1% de fericiri care dau peste noi. hugs to the princess!
:)))) Hahaaaa ce buna e vorba asta mare! Si deloc SF, zau!
Ne bucuram, pai sigur ca da, 1% e mai bun decit nimic la suta!
Woody Allen reuseste mereu sa schimbe lucruri, cu fiecare film. E bine sa il vezi in momente din astea de cumpana. Ioana, iti multumuesc din nou pentru biletul la Hooverphonic, abia astept sa vina seara. 🙂
Cu mare placere, Ionut!
Dap, chiar constatam aseara ca nu e film de-al lui WA sa nu ma rastoarne cu pantofii si gindurile de jos in sus!
Ne vedem la concert!
* am vrut sa zic „MULTUMESC”, nu ce a iesit mai sus. 😀
😀 Ba sa stii ca eu nu sunt de acord. Fericirea nu e ceva ce cumperi la kil in piata, nu e ceva cu care te nasti sau nu (deci nu e o gena). Si stii ce am descoperit eu? Fericirea nu depinde de ce ti se intampla! Fericirea e o stare pe care poti alege sa o ai sau poti sa alegi sa nu o ai. Fericirea incepe de la lista de lucruri pentru care sunt recunoscatoare, lista pe care mi-o fac in fiecare seara inainte de culcare – asta e practic momentul meu de rugaciune. Fericirea pentru mine e ca o credinta – unii cred in bau bau, eu cred in fericire! Am mai descoperit ca orice om investeste aceeasi cantitate de energie si ca sa fie fericit si ca sa fie nefericit – asa ca daca putem alege de ce sa nu alegem fericirea?
Iar cand credinta asta imi este cutremurata stii ce fac? Ma pun pe vorba cu niste oameni exceptionali. Am in jurul meu exemple extraordinare de oameni care au avut o viata mai de cacao decat iti poti imagina (unul a fost prizonier politic, chinuit cu batai din alea de care vezi in filme, familia omorata etc; altul a fugit pe dunare in vremea lui ceasca, la fel a fost luat prizonier, etc) si brusc faptul ca mi-am rupt o unghie nu mai pare atat de important! De la oamenii astia am invatat faza asta cu fericirea ca nu tine de ce ti se intampla ci de sufletul tau! Daca nici ei nu stiu ce vorbesc, inseamna ca nimeni nu stie
Eu cred ca fiecare poate sti ce e cu fericirea in cazul lui. Asta nu inseamna ca toti stiu sau ca toti vor sa stie. Nu cred ca exista vreun ceva universal valabil.
Dar da, sint sigura ca o discutie cu un om special poate schimba perspective. Ce bine ca am si eu citiva pe linga mine!
Ba eu cred ca fericirea depinde si de ce ti se intampla.
Nu poti sa mergi fluierand pe strada si cu gura pana la urechi daca ai avut numai probleme si dezamagiri. Daca toate ti-au mers prost.
Eu nu pot, desi as vrea.
Mi-ar placea tare sa pot ignora toate lucrurile negative din jur si sa fiu pur si simplu fericita .
Imi cer scuze pentru pesimism 🙁
Sint perfect de acord cu ce spui. Desi e posibil sa fie oameni cu putere de autosugestie suficient de mare cit sa poata fi fericiti cind si cit vor, no matter what.
„am pierdut un copil da nu-i nimic, eu sint fericita ca macar sint sanatoasa”
neah, doesnt work here.
nu cred ca-i pesimism. cred ca e natura umana.
ai mare dreptate insa mai trebuie sa ne deschidem si noi porti spre fericire nu doar sa ne gandim „mama ce nefericiti suntem ca…. ” (a nu se intelege ca nu stiu ca exista nenorociri pe lume pentru care unii oameni sufera enorm toata viata si sunt nefericiti )
stiu ca unii oameni sufera din diverse motive – eu sufar enorm ca nu am un job cu care sa ma mandresc si cu care sa castig bani multi ,adica de azi nu mai am deloc 😀 dar asta nu ma impiedica sa imi sun sotul sau parintii si sa le spun ca ii iubesc si ca sunt fericita ca ii am langa mine,sanatosi…asta e un exeplu banal insa te poti bucura de multe lucruri care ti se intampla si poate „nu te trag de maneca” sa iti spuna Hey fii happy! 🙂 sau hey vezi ca ai de ce sa fii happy … 🙂
mama la cum ai descris apartamentul ala, de-abia astept sa te muti si sa ne arati poze :d
Poti sa ne zici aprox cat e apartamentul? Peste 100/150/200? De curiozitate…ne apucam si noi in curand de cautari…tot asa, credit pe 30 de ani ca nu avem de ales din pacate….sper sa nu dureze si la noi cautarile tot 2 ani:). Inca nu ne-am hotarat: casa/apartament, Bucuresti/pe langa, nou/vechi etc etc – eterna dilema a generatiei noastre inecate in marea ciudata, fara sens si fara logica a imobiliarelor bucurestene
eu eram o vesnic nemultumita. tot timpul mi-am setat tinte mari, dorinte si mai mari….pana intr-un moment in care un preot m-a luminat si mi-a spus ca nu-i rau sa-mi doresc mai mult si mai bine, e rau sa nu fiu multumita de ce am. Si chiar am de ce sa fiu multumita!
asa am invatat sa-mi doresc la fel de multe (in general mai bine!) dar sa ma bucur de lucrurile marunte de zi cu zi. si dupa ani, am ajuns sa ma bucur si de ciripitul pasarelelor (certarete tare!) dimineata.
cred ca putem fi fericiti, multumiti sufleteste ( asa scrie la dex despre fericire) fara a bloca cu nimic dorinta de mai bine ….de progres…
Printeso, zi-mi te rog cum se numeste acel film de Woody Allen? Ador filmele lui.
Crimes and Misdemeanors, detalii aici: http://www.imdb.com/title/tt0097123/
Multumesc 🙂
In MY OPINION (cine se uita la Good Wife, stie :o) ) e bine sa nu generalizezi vizavi de niciun subiect.
In MY OPINION, suntem unii care suntem fericiti pentru ca ne trezim dimineata si auzim gugustucii „chiraind” si suntem unii pe care acest „chirait” enerveaza la maximum. Cred ca fiecare, in felul sau va cauta mereu (sper!) sa fie fericit(-a). Cred ca sunt momente cand obosesti sa tot cauti, te poti hotari sa iei o pauza si constati ca si atunci este bine; nici fericit,nici nefericit, dar esti bine.
In MY OPINION cred ca nu suntem desemnati sa fim fericiti; cred ca ar fi fost plictisitor daca am fi fost „programati” asa 🙂 si asa cum spune mama „ce-i prea mult, strica”.
Ca fapt divers, parerea mea este sa te muti la Budapesta – poate deep down faci un sondaj fara sa-ti dai seama 🙂
Numai bine si week-end PRELUNGIT cu soare si ploi torentiale de foarte scurta durata!
La Budapesta? Vaidemine, e cam departe. stai sa imi termin socotelile cu bucurestiul si mai vedem noi dupa aia.
Multumim, la fel si tie!
Budapesta = intre Tineretului si Unirii 😛
Ati vazut Whatever works?:) ala era woody allen-ul? sa vedem midnight in paris:)
„Cred că ţi se întîmplă lucruri. Pur şi simplu. De-a valma. Ce vine la rînd, aia se întîmplă. Şi bune şi rele. Minţile puternice le iau pe cele bune şi le umflă cu semnificaţii, iar pe cele rele le îngroapă în fundul creierului, ca să poată merge cambrat mai departe.”
Asta cred si eu… unele lucuri mai rele sunt greu de ignorat…dar nu imposibil. Asa cum unele lucruri bune iti umplu sufletul de fericire de iti vine sa tipi pe strada ca esti fericit(a). Sau te fac s ate trezesti dimineata cu un zambet maaare si tamp :))) pe fata de care nu mai poti a scapi nici daca te enerveaza o armata de oameni. Asa e viata, cu bune si cu rele…cu altii mai bune, cu altii mai nebuna…dar…orice ar fi, trebuie sa mergem mai departe si sa speram ca ceea ce ne asteapta pe viitor e…MAI BINE.
La mine nu a functionat niciodata legea atractiei – poate sunt eu defecta nu zic ca nu functioneaza dar eu cand m-am asteptat la mai rau a fost mai bine si invers. intotdeauna. sau hai, sa nu generalizam 99% :).
M-ai nimerit cu postul asta la fix si desi e o vorba veche o pun si eu aici poate ajuta:
People get lost when they think of happiness as a destination. We’re always thinking that someday we’ll be happy, we’ll get that car or that job or that person in our lives that’ll fix everything. But happiness is a mood, and it’s a condition, not a destination. It’s like being tired or hungry. It’s not permanent. It comes and goes, and that’s okay. And I feel like if people thought of it that way, they’d find happiness a lot more often.
one tree hill
Perfect de acord. Daca fericirea – asa cum si-o defineste fiecare in parte pt sine – ar fi o stare permanenta, atunci cum ai distinge-o ca fiind „fericire”? Doar atunci cand ai parte de lucruri/ stari bune si ne-bune alternate, zic eu asa, ca le apreciezi pe ce le bune.
cred ca atunci cand suntem copii suntem fericiti…dupa ce crestem si implicit ne pierdem inocenta…fericirea aia se pierde
Eu am auzit mai demult un gand si am ales sa imi incep fiecare dimineata cu el: sunt creata sa fiu iubire. E drept ca din iubire si din prea multa fericire e posibil sa-ti mai julesti genunchii in alegrarea spre cel iubit sau sa mai faci febra musculara, dar viata este mai plina de momente minunate decat de cele detestabile. Cel putin asa e viata mea 🙂
Foarte bun sistemul, Denisa, sper sa functioneze si pe termen lung!
Asta cu fericirea e o idee relativ nou introdusa in viata oamenilor. Ian gandeste-te tu cat de tare isi puneau oamenii problema asta acum 100 de ani. S-a dat liber la fericire odata cu caderea claselor sociale, a nobilimii si a obligatiilor sociale.
Fericirea nu e un dat genetic, asa ca starea de sanatate, sau ochii albastri. Nici perceptia asupra a ceea ce ne face fericiti nu vine din nastere. Pai, stau eu si ma intreb asa, cat de tare si-a pus bunica-mea problema fericirii si ce a facut ca s-o caute? Nimic. Si-a facut datoria fata de familia restransa si largita si atat. Iti mai pui problema fericirii cand te prinde finalul de Razboi Mondial refugiat la mii de km de casa, cu doi copii mici in carca, cu tot avutul rezumandu-se la hainele de pe tine…? (bunica sotului meu)
Unii avem mai multe sanse sa fim fericiti, altii mai putine. La momentul asta, eu sunt fericita si mi-e teama in fiecare moment sa nu se intample ceva sa-mi naruie fericirea. Daca te uiti de-afara la noi, te miri de ce-as fi fericita (am un sot de pleaca si vine la ore mici acasa, uneori Tudor il vede numa-n weekend, in vacanta n-am mai fost de 3 ani), da’ asa de fericita ma face fericirea mea, ca mi-e frica de ea :-(.
E adevarat ce spui. O idee noua si destul de paguboasa. Am inteles, vorbesc prea mult despre asta. O sa tac. 🙂
Ce bine ca ti-e bine. E refreshing sa aud ca se poate…
Nu e noua ideea si nici paguboasa dupa parerea mea. e descrisa in partea a 2a la „eat,pray,love” – exact asta zice si elisabeth despre femeile dintr-un sat mic din vietnam: nu cauta fericirea pentru ca isi fac datoria cu care au venit pe lume, isi implinesc menirea intr-un fel si in asta isi gasesc implinirea si fericirea. ea mai zice ca in occident cam de 100 de ani a venit ideea asta de a fi fericiti si suntem incurajati de mici sa ne gasim fericirea, sa facem totul sa o obtinem si, paradoxal, asta ne face cateodata mai nefericiti 🙂 o fi bine, o fi rau – cine stie?
Acum m-am intors si eu dintr-un mic concediu la munte fara telefon si net si asa bine a fost sa-mi pun gandurile in ordine si sa uit de nebunia de aici…
M-am gandit la soparla mea cand am citit mai sus si mi-am dat seama cum ma face sa zambesc cand ajung seara acasa si o gasesc la marginea acvariului ei … parca ma asteapta.
Oamenii nu sunt facuti sa fie fericiti, sunt nascuti sa caute fericirea ca poate altfel nu ar mai avea nici un alt scop in viata.
Sa-mi zici cand iesim intr-un parc sa mancam o inghetata sau vata pe bat 🙂
Pai incercam saptamina viitoare. 🙂
Sa-ti fie de bine vacanta.