moartea unui om pe care-l iubeşti.
Avem moartea în noi şi o nutrim. Este unul dintre adevărurile pe care trebuie să le ştim. Din moartea Ei am învăţat însă că nimic nu poate alina durerea pe care o simţim la pierderea cuiva drag. Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forţa, nici blîndeţea, nimic, absolut imic nu poate atenua durerea. Tot ce ne rămîne de făcut este să luăm lucrurile ca atare, pînă la capăt, şi să încercăm să învăţăm ceva, chiar dacă ştim că ceea ce învăţăm nu ne va fi de niciun folos atunci cînd va trebui să ne confruntăm cu un nou eveniment neaşteptat. (Watanabe, Pădurea norvegiană)
Aşa e. Asta am învăţat dintr-o carte foarte tristă, Pădurea norvegiană (deşi e cea mai veselă dintre scrierile lui Haruki Murakami), pe care-am citit-o prima oară acum 5 ani.
Am adormit plîngînd în multe dintre nopţile în care m-am întins cu cartea asta pe pernă. Am recitit-o acum 4 ani, m-a lăsat deprimată cîteva săptămîni. Apoi am început să citesc, pe rînd, toate romanele lui H. Murakami. În căutarea oii fantastice. Dans Dans. Kafka la malul mării. Nu pot citi mai mult de un roman la 6 luni, pentru că îmi ia cam o lună să termin o carte şi încă 4-5 să-mi revin după ea. E literatură fantastică, dar, într-un fel, mult mai reală decît un compendiu de anatomie. Toate personajele lui sînt ciudate şi cumva semăn cu toate. Acum citesc Cronica păsării arc. Este teribil de frumoasă. Cumplit de tristă, dar complicată, aiuristică şi nemaipomenit de frumoasă. Şi-mi dă nişte coşmaruri groaznice, de cinci nopţi nu dorm din cauza ei. Mai am 20 de pagini pe care recunosc cinstit că mi-e frică să le citesc.
Acum cîteva zile am văzut şi filmul japonez făcut după Pădurea norvegiană. Pictural, colorat, foarte fidel cărţii. Vi-l recomand pentru o duminică dimineaţă ploioasă. E trist, foarte trist, cu vorbe puţine, dar o să vă mişte lucruri pe dinăuntru. Ştiţi cît de rar recomand cărţi şi filme. Acum o fac răspicat. Citiţi cartea întîi, apoi vedeţi filmul. Şi spuneţi-mi dacă şi cum v-au schimbat.
PS: Postul ăsta l-am scris acum vreo 2 săptămîni, înainte să plec la Lisabona. Între timp am terminat Cronica păsării arc. Şi m-am mai îndrăgostit puţin de toţi oamenii mei dragi. chiar E nemaipomenit să ai oamenii dragi suficient de aproape cît să-i poţi vedea în cîteva ore. Deşi am ghinion cu carul, sînt foarte norocoasă.
PS2: Voi puteţi citi Murakami?
Murakami e fantastic, am citit si eu o parte din romanele lui, merge adanc adanc in toate sufletele pe care le gaseste. Nu stiam ca a iesit si un film dupa Padurea Norvegiana, trebuie sa il caut.
Daca nu-l gasesti, zi-mi si ti-l dau pe transfer.
Mi-l poti trimite si mie, Printesa? Multumesc!
Se face, daca am vreme, ma ocup miine dimineata, bine?
Perfect! Multumesc!!!!
Intrebare intrebatoare: imi poti imprumuta cartea? Mi-ai starnit curiozitatea. Eu termin o carte in aprox. o saptamana, depinde cat e de groasa si cat de mult ma intereseaza.
Pe asta sigur o termini repede, e genul de carte pe care n-o poti lasa din mina. Daca, desigur, esti genul caruia ii place Murakami. Da, ti-o imprumut cu mare drag. Am convertit deja la Murakami un numar considerabil de persoane.
De fapt, Padurea norvegiana e chiar acum imprumutata, dar o recuperez curind. Si porneste catre tine. 🙂
Cand va fi disponibila, o astept la mine 🙂 Multumesc frumos 🙂
Inca nu stiu daca sunt genul Murakami, voi afla dupa ce citesc cartea :))
Of draga printesa ai fost gand la gand cu mine intr-o oarecare masura. Ieri stateam si ma gandeam cum ar fi daca…nu ar mai fi? Pana la urma in viata asta, cu bune si cu rele, singurul lucru fara remediu este moartea. Daca te-a ochit, de ea nu mai scapi. Si daca vrea sa ia si pe cineva aproape de sufletul tau atunci nu exista o durere mai mare.
Cred ca vad totul gri pentru ca nu trec printr-o perioada foarte roz. Mama s-a imbolnavit de lupus, iar eu stau neputincioasa si ma uit cum se plimba de la un doctor la altul pentru 1000 de investigatii. Stiu ca nu este o boala care te darama instant, dar nu e nici cea mai usoara. Probabil din cauza asta ma tot gandesc ce as face eu daca as pierde-o pe ea? Nici nu stiu sa raspund macar:)
Cartea nu am citit-o, dar promit ca o voi face mai ales ca nu am citit niciodata ceva scris de un japonez. Plus ca eram in pana de inspiratie ce carte sa incep, asa ca postul tau a fost binevenit:)
Of, imi pare rau, Andreea, stiu ca lupusul e boala grea… sper sa apara solutii rapid pentru mama ta.
Citeste cartea, o sa te intristeze, dar in the end, te ajuta sa accepti lucruri.
Sa-mi spui cum a fost dupa ce o termini.
Eu am citit doar „La sud de granita, la vest de soare”. Mi-a placut :).
Printesa, cartile despre care zici si-au lasat amprenta si in mine… Padurea Norvegiana chiar am avut impresia ca ma urmareste… Nu numai ca a stat in centrul atentiei in mana si in geanta o perioada..dar am dat intamplator de ea si pe noptiera in casa unei cunostinte…si am avut impresia ca imi spune „uite-ma, sunt aici, de ce ma neglijezi? „. e acel tip de carte care cere fidelitate cred… Acum am incheiat „Iubita mea, Sputnik” si efectul este acelasi. Problema mea e, daca vrei, ca nu stiu ce sa citesc dupa aceste carti. Practic nu am gasit cartea potrivita dupa Carte. Tu ce alegi in acele 5 luni?
Intre ele merge f bine ceva de genul Mr. Peanut (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/mr-peanut), Llosa, Marquez, Isabel Allende sau literatura rusa. Asta, desigur, daca ai citit David Lodge.
Acum citesc asta si ma amuza foaaarte tare:
http://www.bookblog.ro/comedie-parodie-satira/micuta-vanzatoare-de-proza/
Si eu citesc micuta vanzatoare de proza 🙂
Really? 🙂
Da, eu imi cumpar multe carti de la Polirom si asta este una dintre ele
Multam de sugestii. sa vad ce aduce week-endul…ma gandesc chiar sa ma pierd cateva ore prin carturesti maine.. ca vara asta cu atatea plecari am uitat ce bine e o zi din aceea de pierzanie printre cafea si carti.
Si eu sunt mare fana Pennac. Era scriitorul meu preferat acum cativa ani. 🙂
Salutare. revin pentru ca am dat peste o carte pe care nu am mai lasat-o din mana… de ieri pana azi.. se numeste O zi scrisa de David Nicholls… e o carte cu personaje amuzante si cu situatii al naibii de triste uneori… ca-n viata asa 🙂
Stiam eu ca avem multe in comun, de asta m-a atras imdediat blogul tau. Alaturi de Hesse, Murakami e scriitorul care a trezit in mine cele mai profunde trairi…sunt dependenta de Murakami. Nu am reusit insa sa vad filmul. Nu il gasesc in limba originala aici unde sunt si nici sa il descarc in retea ;). Rabdare…cat despre cea mai mai durere din lume…da, este asa cum ai scris in titlu, si iti lasa sufletul mai gol pentru totdeauna…multe imbratisari, citesc mereu cu drag tot ceea ce scrii. Te apreciez pentr limbajul original, siceritate si intelepciune.
Hei, Dana, welcome!
Iti trimit eu filmul, cu titrare in engleza, daca vrei!
Ma bucur ca-ti place M! 🙂
Multumesc muult de tot, l-am descarcat! Ma apuc imediat sa-l vizionez, revin cu impresii. :*
nah, ca m-ai lovit cu postul asta unde ma doare! am citit toate cartile lui Murakami, mai putin underground (pe care o am, dar mi-a fost greu subiectul) si 1Q84 (pe care nu m-am hotarat inca daca sa o iau in engleza sau in romana). Am inceput acum cativa ani cu padurea norvegiana, si apoi una dupa alta, le-am citit pe toate. Mi-e greu sa fac un top, dar cred ca „la capatul lumii si-n tara aspra a minunilor” as reciti-o prima, cand va veni vremea sa le recitesc. Lumea lui e fabuloasa, in care pur si simplu iti evadeaza mintea si sufletul, le-am citit pe toate dupa o despartire trista, si am uitat de durerea mea, stateam noaptea pana tarziu citind, citind, fara sa ma pot opri. Am iubit si am suferit laolalta cu personajele, si mi-am dorit sa nu se termine niciodata romanele lui. Am crezut cu tarie ca personajele acelea exista in realitate, si inca cred.
ma bucur ca am citit acest post si am mai visat cu ochii deschisi cateva minute.
Heheheee, ce ma bucur ca cititoarele mele citesc ce citesc si eu, semn ca nu ne-am adunat degeaba la un loc!
1Q n-am citit nici eu, dar urmeaza, prin toamna asa…
Hmm..Murakami 🙂 Cred ca trebuie sa reiau lectura.
De la prima carte, care cred ca Cronica pasarii arc a fost, pana la ultima, le-am respirat, le-am mancat , le-am zapacit. 🙂 Dar au supravietuit. Si eu cu ele. Iubesc Murakami, poate chiar mai mult decat Coelho.
De imprumutat vi le imprumut eu pe toate. Dar pe germana 😉
Am imprumutat cartea asta multor oameni, multi mi-au inapoiat-o fara sa o poata termina, era „prea trista pentru lumea lor”. Si ma bucur sa vad aici atatia iubitori de Murakami, inseamna ca n-am eu un mecanism gresit in suflet de ma atrage tot ce-a scris…sau mai stii? „In noapte” am terminat-o intr-o…noapte, intr-un tren Iasi-Bucuresti, abia m-am dezmeticit indeajuns sa ajung intreaga pe peron la destinatie. Doar Fowles mai are efectul asta asupra mea. Ma alatur celor care ar vrea filmul, daca vei gasi ragaz pune, te rog, si adresa mea de mail la destinatari.
Înseamnă că în curând vei citi şi 1Q84:)
Pardon, abia acum văd în comentariil că e prevăzut pentru toamnă. Sper că l-au tradus deja în română! I-au separat apariţia, peste tot în lume,în volumul I si II si apoi vol III iar eu stau ca pe ace până în octombrie, când apare volumul trei (aici în mex)
Din pacate am invatat lectia asta acum 6 ani cand a murit bunelu. Durerea in fata suferintei fizice pe care o suporta,durerea in fata diagnosticului implacabil,care nu lasa nicio speranta ,suferinta nespusa din ochii lui,caci cred incepuse sa stie ca o sa moara,minciunile puerile pe care i le spuneam ca sa-l amagim ca nu o sa moara,ca e doar o boala,ca oricare alta..absenta,dorul nespus de el asta e singura DURERE ,restul sunt prostii.O, Doamne si cand imi aduc aminte ca puteam crede ca pierderea a ceea ce credeam eu a fi o mare iubire e durerea suprema. Am sa citesc si eu cartea asta,m-ai facut curioasa.
Eu as devora cate un Murakami la cateva zile, nu mai am rabdare sa apara si volumul 3 din 1Q. Nu, nu ma deprima, de fapt intotdeauna mi-au placut cartile triste. Povestea mea preferata cand eram mica a fost Mica sirena, iar primul roman care mi-a placut la nebunie a fost O tragedie americana. Ultima carte care m-a impresionat este Revolutionary Road, am vazut mai intai filmul- un deliciu!- si am luat si cartea desi prefer de obicei ordinea inversa, intai cartea si apoi fimul. Rvenind la Murakami, favoritele mele sunt Kafka pe malul marii, Cronica pasarii arc, 1Q84, La capatul panatului…., Salcia adormita, apoi celelalte. Oaia fantastica insa nu prea m-a prins, nu m-a emotionat ca restul.
Am citit cartea acum vreo 4,5 ani intr-o noapte. Superba.
Multam de sugestia de film, nu stiam de el.
Nu am citit inca, dar cred ca m-ai convins 🙂 imi plac teribil cartile care imi transmit o stare, mai ales daca starea e una trista. Ma eliberez de plansete, emotii, ganduri… Deci o sa caut cand vin acasa si dau iama-n librarii romanesti, hehe! :*
I’m currently reading Murakami’s Hardboiled Wonderland and the End of the World. It latched onto my brain like a virus.
Gata am cumparat cartea! Timp sa am sa o citesc, caci imi lipseste cu desavarsire:(
De asta revin mereu si mereu la tine.Ca esti tare desteapta.
Uite si cateva din parerile mele pe subiectul asta (la un moment dat ai un comentariu pe undeva:)):
http://cuca-jurnal.blogspot.com/2011/07/cartile-din-vacanta.html
http://cuca-jurnal.blogspot.com/2010/07/cartile-mele.html
http://cuca-jurnal.blogspot.com/2011/02/cititulplacere-sau-evadare.html
Sa ai o saptamana grozava!
gasit Padurea Norvegiana pe scribd, citit cartea de vineri pana acum, terminat, ramas cu un nod in gat, cu un gol in stomac si cu o tristete mare… Printeso ce mi-ai facut? Nu stiu daca mai am puterea sa incep alta carte de Murakami prea curand…
Sa-ti fie de bine! Trece nodul, stai fara grija!
Problema e ca asta e cea mai comerciala dintre cartile lui, restu-s si mai deprimante…
Daca-ti place, o sa-ti faci curaj. Dar nah, nu e obligatoriu…
Te imbratisez!
Nu pot să cred: tocmai am aflat finalul… 🙁
Buna Printesa,
Ma poi ajuta cu o info te rog….de unde ai descarcat filmul?eu cat de saptamanai intregi sa descarc de undeva si nu il gasesc!Multumesc anticipat!