De fiecare dată era la fel

Purta întotdeauna negru, pentru că negru purta doar atunci. La „ocazii”. Nunta unei foste colege de liceu. Un deceniu de la terminarea facultăţii. Cocktail de lansare de produs dedicat femeilor de succes cu venituri medii spre mari. Cină romantică în timpul căreia spune către un chip proaspăt bărbierit: „nu e vina ta, pur şi simplu nu sînt pregătită”.

Negru. Uneori scurt, cel mai adesea lung, uneori cu mîneci pline, alteori cu spatele gol. De fiecare dată era la fel. Negru peste sîni şi coapse, perle mici la gît. Pantofi mici, de catifea neagră.

Mergea singură de fiecare dată. Se aşeza dreaptă pe scaunul în dreptul căruia îşi găsea numele scris aproape întotdeauna greşit. Făcea conversaţie banală cu vecinii de masă. După cîteva minute de zîmbit aiurea, ieşea pe terasă cu paharul plin de whiskey şi cola şi aştepta. Nu treceau niciodată mai mult de 10 minute pînă apărea un el. Costum, păr pieptănat, parfum scump. De „ocazie”.

– Bună seara. Ai cumva un foc?
Ea îşi priveşte demonstrativ rochia neagră fără buzunare şi mîinile pline doar cu paharul plin.
– Da, dar e la mine-acasă. Dacă eşti cu maşina, în 20 de minute poţi să ţii între buze o ţigară aprinsă.

El rîde zgomotos, cu capul dat pe spate, jumătate fals, jumătate bucuros că a pornit o conversaţie, fie ea şi dubioasă.

– Prietenă cu mireasa?

Şi aşa porneşte schimbul de banalităţi şi tatonări şi insinuări şi aluzii şi priviri, judecăţi, măsurători şi calcule. El îi oferă un trabuc, ea îl primeşte bucuroasă. Măcar cu un miros plăcut în păr să se aleagă după noaptea asta.

El se oferă să-i umple paharul. Ea se gîndeşte că el vrea s-o îmbete, şi are dreptate, dar el mai vrea şi să-i vadă încă o dată spatele gol, aşa că se învîrte în spatele ei cu pretextul că a rătăcit intrarea în restaurant.

Revine cu paharul plin. Prea mult whiskey, prea puţină cola. E clar, tipul se grăbeşte. E ok, toţi se grăbesc. E înalt, pare curat, poartă un ceas potrivit de scump. Bun, măcar nu încearcă să impresioneze cu bijuterii lucioase. Conversaţia e plictisitoare, ca de obicei, dar măcar nu e prost.

Nunta nu e pentru el. El vrea să fie liber. Lui îi plac femeile puternice şi independente (pentru că bănuieşte că şi ea se pretinde una şi vrea s-o flateze). Îi plac trabucurile (semn că-i un tip rafinat, nu trage mahoarce de la chioşcul din staţia de autobuz). Bea doar whiskey sec (e hotarît, consecvent, fidel). Ascultă doar muzică veche (e tradiţionalist, aşezat, cuminte). Toţi sînt. E la fel de fiecare dată.

Ea mai mult ascultă. Îi răspunde doar la glume. Întrebărilor lui le serveşte alte întrebări mai mici. Se strecoară prin interogatoriu cu o dexteritate de şarpe. Ştie că oricum nu contează ce-i spune şi nici ce nu-i spune, pentru că n-are nici cea mai mică importanţă ce muzică ascultă ea sau dacă are în plan să se mărite.

Dacă ea va face un semn, în 20 de minute el îşi va aprinde un trabuc la ea în dormitor. Şi amîndoi se vor bucura scurt, transpirat, de o altă „ocazie” bine exploatată. E doar o altă noapte, o altă femeie, un alt bărbat, un nou amestec de mirosuri şi de lichide, nimic special, nimic memorabil.

– Ştii, în seara asta trebuie să-mi conduc soţia acasă, dar lasă-mi numărul tău de telefon şi poate ne vedem mîine seară, la un trabuc ceva mai intim…

Ca de fiecare dată, el avea două datorii. De care se îngrijea alternativ, o seară una, o seară cealaltă. Una faţă de inelarul sugrumat de-o verighetă inscripţionată cu anul de pomină în care din greşeală a spus DA, şi alta faţă de cheful lui de a-şi demonstra că încă mai poate.

Stinge trabucul în scrumiera lucioasă şi-i mai arată o dată, probabil ultima dată, spatele ei gol.

Unor femei le plac „ursuleţii complicaţi”. Altora li se par ridicoli. Ca nişte căţeluşi care dau din coadă la toţi cracii de pantaloni care le trec prin faţa ochilor în speranţa că posesorului unora li se va face drag de giumbuşlucurile lui şi-i va arunca o felie de salam de vară proaspăt pe care s-o lingă fericit vreme de cinci minute, pînă îi iese stăpîna din magazinul de pantofi.