Aşa-mi trebuie dac-am uitat că viaţa mea e aici printre oameni nebuni şi nu acolo printre păsări senine.
Nici nu m-am aşezat bine pe scaun la 8.20 dimineaţa să răspund la cele două sute de mii de emailuri că m-au şi lovit CERERILE. Pentru că oamenii nu scriu ca să comunice, ci ca să primească lucruri. Contează că eu n-am nici un motiv să le ofer vreun ceva, başca mai multe ceva-uri, eventual valoroase şi care să necesite ore bune de lucru din partea mea? Nu în lumea mea.
Ia sa vă ofer nişte exemple, toate de azi:
Cazul nr 1: (ăsta m-a luat devreme, primul, la cea mai mică oră din dimineaţa asta, cînd nici outlookul nu ridicase capul din pernă)
– Auzi, ai cumva să-mi împrumuţi şi tu 15 milioane?
Aud, cum să nu, dar nu-s sigură că pricep. Mi se întîmplă des să-mi ceară oamenii bani cu împrumut, pentru că probabil dau cumva impresia că am mulţi şi nu prea ştiu ce să fac cu ei (nu am mulţi bani, dar e drept că nu ştiu ce să fac cu ei). Dar pe omul ăsta nici nu-l cunosc. Bine că mă cunoaşte el pe mine de vrea să-i împrumut ŞI EU 15 milioane. Oare cine i-o mai fi împrumutat? Tot 15 sau mai mult? Nu s-a obosit să-mi spună pentru ce, nici nu mai ţin minte bine dacă m-a salutat, cert e că l-am refuzat, mi-a cerut multe detalii despre motivele care m-au împins la refuz, a cedat cu greu într-un moment în care simţeam că dacă nu-mi aprind ACUM zece ţigări, îmi fac implozie ochii de nervi.
Cazul nr. 2: Dai şi tu share la asta la tine pe Facebook?
Ce e ASTA? De ce-aş da share la ceva despre care n-am nici o idee? De ce aş pierde eu juma de oră să mă documentez despre ceva ce tu vrei ca eu să promovez pentru tine?
Cazul nr. 3: Cîte machete cu noi au apărut în revista ZN? Şapteeee? Vai, nici n-am ştiut. Păi poate cînd ai tu un moment liber, poţi să cauţi SI TU în arhivă şi să-mi pui tu deoparte cîte două ediţii din fiecare, să le am la dosar?
Păi cînd o să am eu un moment liber, o să stau degeaba, că de aia e liber. Momentele mele libere însumează cam 15 minute pe zi (da, în zilele de lucru la revistă, îmi dau seama la 4 după-amiaza că n-am ajuns nici pînă la baie, care e la 15 metri de nasul meu). Să caut 7 ediţii în arhivă mi-ar lua cel puţin 10 minute. De ce-aş sacrifica pentru tine două treimi din timpul meu liber, cînd tu nici măcar nu ştii care e numele meu corect de familie? E treaba mea să-ţi fac monitorizarea de presă? Ai idee cîţi îmi cer ce-mi ceri tu, în fiecare zi?
Cazul nr 4: Îmi publici şi mie un banner pe site-ul revistei, că avem nevoie de ajutor în promovare?
Desigur, dă-l încoa.
A, păi intră ŞI TU pe site la noi, caută secţiunea de Vreau să sprijin şi ia-ţi tu de-acolo ce-ţi trebuie.
Păi mie una nu-mi trebuie nimic, nu e ca şi cum site-ul are nevoie de tapet, că altfel arată urît, aşa cu restul de bannere care rulează acolo.
Cazul nr. 5: Vreau promovare în revistă, ce poţi să îmi oferi?
Machete, texte, banner web, zic.
A, super, păi trimite-mi tu un plan detaliat cu ce ne puteţi oferi şi eu îl aprob.
Da, păi mulţumesc foarte mult, sînt onorată că mă laşi să fac munca în locul tău, şi extaziată că eşti dispusă să şi aprobi după aia tot ce-am lucrat.
Gata, că-mi expiră cele 15 minute pe ziua de azi. Nu vă părăsesc înainte de a vă da copy paste unui email pe care l-am primit cît eram în deltă. Iaca:
Buna ziua, ma numesc Paul si as dori sa va propun publicarea unui articol pe site-ul dvs. Articolul este pe tema rochii de mireasa, este deja scris, va contine 3 cuvinte cheie/link-uri. Pretul pentru publicarea articolului este de 15 lei (sau echivalent euro/dolari), platibil prin PayPal sau transfer bancar. Daca se poate sa-mi comunicati si numarul de vizitatori zilnic, eventual cu o poza Google Analytics sau alt serviciu similar.
Măcar ăsta şi-a scris singur textul… M-am gîndit să-i trimit o poză cu ce-o să fac eu cu propunerea lui de biznis, dar mi-am adus aminte că-s femeie măritată şi că dacă tot am atîţia care-mi cer lucruri, n-aş vrea să mai adaug unul (un robo-soţ care-mi cere divorţul).
Nah, acuma ziceţi voi, e frumos ce se întîmplă pe piaţa asta de profesionişti ai comunicării? Azi i-am cam repezit pe muşterii, că prea a fost bruscă revenirea din paradisul stufos al deltei în purgatoriul bălărios al muncii. Dar de obicei aşa am o răbdaaareeeee….
PS: Era să uit: care e faza cu acest ŞI TU inserat peste tot? Că mi-e greu să cred că nimeni nu face un lucru de unul singur. Orice ţi se cere, trebuie să faci ŞI TU. Haide, alătură-te armatei de oameni care fac lucruri pentru mine. Care îmi dau bani, care muncesc pentru mine, care îmi cumpără de mîncare, care îmi fac favoruri doar pentru că le cer. Uneori chiar fără să mă prezint, să spun TE ROG, mulţumesc. E suficient să respir o cerere şi mulţi se execută. ŞI EI. Aşa că-i musai s-o faci şi tu, ferească sfîntul să spui NU, o să fii singură în tabăra celor care refuză şi ăsta e un lucru pe care nu şi-l doreşte nimeni.
Mulţumesc, eu o să risc.
PS: N-ar fi mai simplu şi poate chiar mai eficient să înlocuiţi acel ŞI TU cu un TE ROG? Ia să fac eu un experiment: cine mă mai abordează cu ŞI TU, primeşte refuz direct, poa să fie şi soţul care-mi cere un pahar cu apă. Că ce, or mai fi şi alte femei care îi aduc apă noaptea? Şi dacă da, unde le ţine? Aşa, iar cei care mă abordează cu un TE ROG şi nici un ŞI TU primesc un Poate spre DA, cu excepţia cazurilor în care-mi cer bani. N-am.
🙂 catamai dreptatea ai.. pe mine ma enerveaza teribil cand mi se intampla ca persoane apropiate sa imprumute tonul asta de kkt de tip sef-secretara „suna si tu pe X” „da-mi si mie nr lu y” „fa si tu nushce” ce daca nu te-am intrebat daca ai treaba si tu ai, ce daca e 8 dimineata intr-o zi de sambata.. ce daca ce daca. Si ce daca nu mai spunem multumesc si te rog? Suntem prieteni/rude ce sa ne mai formalizam atat..
Da, ca doar asta e privilegiul prietenii, ca poti sa devii magar si sa fie okay… of.
🙂 si eu tot in prima zi de dupa concediu sunt si te inteleg! Te-as intelege si daca as fi si in luna a 11 dupa concediu vazand tupeul „prietenilor” tai.
Sint tare curioasa daca imi da vreunul replica. 🙂
Bine-ai revenit din vacanta!
Auzi, dar unde te trezesti SI TU sa te miri asa de o stare de normalitate? :))) Mie mi-e frica sa plec de la bunica, desi, chiar si aici am avut parte de o faza. A venit o femeie la vreo 60 de ani in vizita si dupa ea un nepot atarnat de fusta. Eu lucram bine mersi in curte, fericita ca prind internet la tara, desi merge lent si imi ia 5 ani sa incarc o poza. Ne salutam, apoi ea se uita la mine cum „stau degeaba” si zice copilului: „ia du-te la fata acolo la calculator sa te lase sa te joci, hai! du-te si te joaca la calculator” Si pleaca 🙂 Pustiul avea vreo 5 ani, era timid si a fugit dupa ea in casa. Sau o fi fost de la mutra mea perplexa. Din casa se auzea cum il indemna sa vina sa imi ceara mie laptopul, ca ea are de vorbit cu bunica. Nu putea formula: „auzi, ai putea 5 minute sta cu asta mic, te rog?” NUUU, nimic! I se cuvenea, duuh! Si eu nu meritam intrebata macar. Eram acolo, iar ograda mea e si ograda ei etc 🙂 Enjoy people, they are fascinating!
Ah bun, deci nu e ca ii strica orasul, e ca ii strica genele de oameni! Si tu cit mai stai acolo-n iarba?
Pai ce-ar fi sa mai treci SI TU (iti dai seama ca asta ramane vorba de folosit la hlizeala) pe blog pe la mine sa vezi cat m-am decis sa stau in iarba 🙂
Vai de capul meu! dar mai ales de-al tau! Imi pare rau ca ai parte de toate astea 🙁
Eh, din pacate m-am obisnuit, nu e azi mai rau ca-n alte zile, doar ca azi le iau mai rau, ca e prea mare diferenta fata de zilele de vacanta… 🙂
Multumesc pentru empatie!
:)))) Mi-e dor de tine .
Ah, Miruna draga, nu e de ris, nu eeee!
Miss you too. Ia zi, ne vedem sa-ti returnez pasta de dinti? 😀
si eu m-am intors din vacanta si ma loveste din plin ….politetea romaneasca 😀 e bine ca s-a inventat cuvantul nu 😛
Mda, pacat ca uneori nici macar el nu functioneaza.
Te superi daca iti spun ca m-am prapadit de ras de era sa pic de pe scaun citind requesturile? :)))
Şi tu? Hai că la una ca asta nu mă aşteptam…
Eu nu ti-am cerut, da? :D. Cand m-ai imprumutat te-ai oferiit :D.
Absolut! Tu esti o doamna si tre sa ne vedem sa-ti returnez stii tu ce!
😀 Fusta de tabla
Cred ca in contextul asta „si tu” e spus la modul de „hai atata lucru sa faci si tu, dupa ce ca eu fac atatea (pentru tine)” 😀 Si eu primesc 1000 de „si tu”-uri in general de la persoane care cred eu stau toata ziua degeaba in timp ce ele isi rup spatele muncind. Deci, in mod logic, eu am tot interesul sa le satisfac lor cerintele pentru ca eu sunt cea care ma plictisesc 😀
Chestia asta este mai mult decât maximă. M-am surprins căutând butonul de LIKE! la tine, acilişa. Cum să se poată aşa ceva?
acumaaaa…de’…dac-ai vrea…SI TU…ai putea multumi oamenii aia , numai sa-ti dai silinta …:)))
Dap, pai sigur, sint o egoista. ma duc sa ma rusinez in timpul meu liber. NUMAI EU.
Azi m-am intors si eu in Bucuresti dupa o saptamana de offline si de repaus. M-a lovit fix in moalele capului, am atatea de facut si atatea de rezolvat incat imi vine sa plec inapoi…
Bine-ai revenit, n-ai fost complet offline c-am tot vazut poze pe FB… 😀
Băiatul cu rochiile de mireasă a abordat o grămadă de bloggerițe, până la urmă tot s-a aflat de el în blogosferă, dar nu cum dorea :)):
O fi aparut pe undeva articolul lui? sint taaare curioasa…
Tipul asta m-a uimit cel mai tare! Din ce a scris el acolo se intelege ca tu ii publici articolul si tot tu ii platesti lui. Pentru ce, pentru cinstea ca ii publici lui „compunerea” (ca sa fiu in ton cu postarea ta de zilele trecute :D)?
Ei, sint sigura ca de fapt era dispus sa ma plateasca el pe mine, cu conditia ca de cei 15 lei sa primeasca cel putin 30.000 de afisari pe text.
Stiu, habar n+am sa fac afaceri. 🙂
Parca parca ar fi vrut sa spuna asta, dar nu prea reiese clar din ce a scris! 🙂 Printesa, uite asa ai pierdut 15 lei… inca 1000 de astfel de indivizi si ai fi putut sa il imprumuti SI TU 15 milioane pe stimabilul domn cu care ti-ai inceput ziua!
Da, si ce e si mai misto e ca, practic, n-as fi avut nimic de facut, doar sa public 1000 de texte despre rochii de mireasa si piulite si ajutam un om la anaghie. Proasta si rea-s, doamne!
Dumnezeule, am crezut ca sunt singura care uraste treaba asta cu SI TU. Mie mi se pare jignitor pana peste poate, Fa SI TU chestia asta (subtext – ca si asa stai degeaba) etc, etc si ma calca pe nervi ca e o expresie tot mai des folosita…
Eu no 5 nu il prea inteleg… Cand cineva cumpara spatiu publicitar in revista nu e normal sa i se faca o oferta, sa i se prezinte o lista cu ce poate cumpara si la ce preturi? Alcatuirea acestei liste si prezentarea ei clientului nu e in interesul revistei?
Sigur, si daca ai avea o caruta de bani, sunt ai tai, i-ai castigat, nu te-ai chinuit ca sa-i dai imprumut. Exceptie prietenii f apropiati sau familie.
Cat despre cereri de tot felul si pline de nesimtire, este ceva care le depaseste. Imagine this: incepi lucrul la un proiect serios, si ca sa fie si mai placut, iti iei colaboratori 2 prieteni din acelasi domeniu. Si vine vara, si tu constiincioasa nu uiti sa tii proiectul in continua evolutie, asta insemnand sa lucrezi inclusiv duminicile sau pe plaja, proiectul asta fiind o treba care nu tre sa stagneze.
Si nu uiti nici sa iti tii colaboratorii- prieteni la curent prin telefon. Si incerci sa ignori senzatia ca nu te prea asculta. Adica nu te asculta deloc.
Asta pana cand se intoarce toata lumea cu povesti si poze de vacanta si auzi de la prietenii colaboratori ” A, ce bine ca ne merge asa bine proiectul, foarte tare avansam f repede, foarte buna treaba facem”
Ce le spui? Ca sunt prieteni. Colaboratori clar nu, dar daca le spui asta, mai ramaneti asa buni prieteni?
Si tu… ce pretentii de printesa ai… sa fie oamenii politicosi, sa aiba bun simt, sa stie ca cei din jur nu s-au nascut sa-i slujeasca pe ei si alte de-alea… imprumuta SI TU 15 milioane de… ignore (sau fa-le cadou mai bine!) si treci mai departe… 🙂
Zi faina!
Ai scapat usor … 1500 de lei, un anunt, sa cercetezi ceva hartii sau ceva informatii de cautat. Interesatul incepe cand se cere o asfaltare, cand se cer 2 – 3 stalpi de iluminat (cu tot cu reteaua aferenta), cand trebuie sa cercetezi o frauda …
Macar ai facut pe cineva fericit pana acum cu asa ceva sau ai lasat vreodata sa se inteleaga ca ai putea. Dar cand vine vorba despre „tras lumina” fara sa ai cea mai mica legatura cu asta …
Bine spus „viaţa e aici printre oameni nebuni” … si disperati, adaug eu.
Tristi, as zice.
Auzi, imi trimiti si mie niste pufuleti?:) Imi displace in totalitate aceasta abordare cu: auzi? sau formularea: -si tu- asa cum ai pus-o in contextul de sus.
Dar ia zi-mi, missy, ai venit si tu cu niste peste din delta? 🙂 ti pup, micuto
Trimit, cum sa nu, stai numa sa gasesc pe careva care vine spre tine si poa sa ia un sac intreg!
Peste n-am adus, dar ma mai duc eu acus sa mai gust nitel… 😀
printesa, vezi ca ai o greseala „mie greu să cred”
Am corectat, multam! De nervi, deh… 🙂
Ce tare cererea cu banii si ce tupeista. De fapt nici nu ti-a cerut mult, bine ca nu a zis 15 milioane de Euro 🙂
Este imposibil ca ȘI TU să fie înlocuit cu TE ROG, pentru că TE ROG tocmai a fost înlocuit cu ȘI MIE.
Exemple: „Dă-mi ȘI MIE trei coli A4”, „Îmi faci ȘI MIE raportul ăla până la prânz?” sau mult mai tragicul „DĂ ȘI MIE un foc” (enunț la care mă enervează și gramatica, și exprimarea, și impertinența, și fumatul în sine).
Ca atare, îți sugerez politicos să schimbi fraza de mai jos, citez, „Anunta-ma cand cineva adauga un comentariu la acest post”, cu „Dă și mie un mail cu comentariile de după aia”. 😀
Ah, da, SI MIE, o alta perla a exprimarii elegante romanesti. Lovely!
Dragă Ioana,
am ajuns pe blogul tău întâmplător, prin intermediul Andradei, colega mea de la şcoala de muzică din Piteşti şi pe care o ştiu de când eram copii. Citesc cu încântare ce scrii şi îţi doresc să fii fericită alături de cei dragi ţie. M-am regăsit în multe lucruri de aici, ceea ce înseamnă că scrisul tău a avut ecou şi a schimbat ceva. De aceea, nu trebuie să te superi când alţii nu ştiu ce înseamnă bunul-simţ şi profită. Şi mie îmi vine destul de greu să refuz, pentru că îmi place să ajut oamenii, cu orice ocazie. Dar unele lucruri întrec, din păcate, orice limită. În fine…e o zi frumoasă şi nu trebuie să fim necăjiţi. Mi-a plăcut foarte mult filmuleţul cu ciocolata, mai ales că sunt chocoholică declarată :)) Extraordinară iniţiativa cu mersul în Deltă şi redescoperirea României! Avem o ţară superbă, cu oameni frumoşi. Aşa ar trebui să fie mereu. Să ne fie drag de locurile din jurul nostru. M-ai făcut să vreau să merg şi eu în Deltă…mi-a părut extrem de rău de incendiul de acum câteva zile, din păcate, se mai întâmplă şi lucruri rele. Mă bucur că te-ai simţit bine, asta e tot ce contează. Îţi doresc din suflet multă sănătate şi zile senine! Alexandra Ganea
Salut, Alexandra, bine-ai venit! 🙂
Of, da, tristete mare acolo in delta, si inca sint atitea lucruri cumplite care se intimpla acolo si despre care din pacate nu se stie mare lucru…
Sa te duci musai! 🙂
cred ca sunt niste extraterestrii pusi pe sotii pe wordpress azi. dar trecem peste.
„si tu” e o incercare subliminala (!) de a te determina sa te alaturi gastii deja existente de fanatici cu simtu responsabilitatii care au publicat deja anuntul (de ex) sau care au imprumutat deja bani respectivului. „si mie” pica in aceeasi marlanie: pai cum, tu, recunoscut/a pentru generozitatea ta debordanta, normal ca o sa imi dai „si mie” niste coli de hartie, ca doar e de notorietate ca ai mai dat si altora. mdea. cum sa mai zis si mai sus, daca pe langa aberatiile astea s-ar pune si un „te rog frumos” poate n-ar fi asa rau. dar nu se pune nicioadata, aia e buba 😐
Lasa, noi sa fim sanatosi si sa mincam multa musaca de vinete! 🙂
😀 absolut de acord!
Cum? SI TU esti oripilata de tupeul si nesimtirea care abunda de peste tot? De oamenii ipocriti si mierosi care tot timpul vor ceva?
Eu i-am eliminat din jurul meu unul cate unul si foarte bine am facut .
Ah, cu cat nesat te citesc, deci nu, nu sunt nebuna, si iata nu, nu sunt singura pe lume! Ce bine ce bine ce bine! Multumesc….