E ultima oară cînd mai scriu despre Ioana. Pentru că e prima oară în patru ani de scris aproape zilnic cînd mi-e frică să deschid panoul de comentarii. Şi Slavă Domnului, au fost înainte de asta zeci de posturi înfipte în care ne-am dezbătut mai mult sau mai puţin elegant unii pe alţii pînă-n adîncul măruntaielor, dar parcă niciodată atît de personal şi de dureros. Am vorbit împreună despre Dumnezeu, despre moarte, despre adevăr, despre adulter şi minciună, despre regrete, of, despre atît de multe lucruri că uneori mi se pare că nu ne-a rămas nimic nedezbătut. Dar uite că nu vorbisem niciodată despre o fetiţă care s-a născut fără o mînă.
Nu-nţeleg deloc ce s-a întîmplat aici şi mi-e teamă să aflu cît de departe putem ajunge în a ne jigni unii pe alţii vorbind despre un copil cu o poveste tristă. O să continuu s-o ajut, dar n-o să mai scriu aici despre asta şi vă rog să-mi respectaţi alegerea. Şi da, fac mai mult decît să mă fîţîi prin tîrg cu un tricou inscripţionat cu poza ei, cum frumos a tras concluzia o cititoare bine documentată. Dar ce şi cît fac nu e important decît pentru ea.
Mi-e teamă că în momentul ăsta îi fac mai mult rău decît bine scriind aici despre ea. Aşa că n-o mai fac. Dacă vreţi s-o ajutaţi şi credeţi că e nevoie de implicarea mea în asta, îmi puteţi scrie oricînd, orice, în căsuţa poştală.
O să păstrez pentru mine concluziile pe care le-am tot tras în urma acestui episod neplăcut. O să revin la ale noastre cele dinainte de Ioana. Mă rog, îmi propun s-o fac, rămîne de văzut şi cît de bine-o să-mi iasă, pentru că acum, exact acum, după nişte ore de somn chinuit de coşmaruri cu copii născuţi fără creier, îmi vine să nu mai scriu despre nimic, niciodată.
Weekend cu inimă împăcată să avem.
Numai bine, Ioana!
Hugs!
sa avem si sa se gaseasca oameni cat mai multi care s-o ajute si pe ioana, si pe multi alti oameni care au nevoie.
weekend fain sa ai, tu cu omul tau drag!
felicitari pentru ce faci pentru ioana, dar zau daca vad ce sens a avut postul tau care a starnit atatea comentarii. le reprosezi oamenilor ceva? cum adica daca mai avea doar cateva zile ar fi curs banii? ar fi trebuit sa nu se stranga pentru un astfel de caz? n-am inteles nici de ce te-ai suparat pe oamenii care vorbeau despre alternative. in loc sa te bucuri ca strangi 54 de lei, te superi ca nu strangi mai mult? si reprosezi asta cui? uite, bogdana, de capul ei si cu ideea ei a reusit sa stranga gramada de oameni care sa il ajute pe bibi. suma nu e suficienta, dar e ceva….fa campanii in discoteci daca vrei. in restaurante. in cluburi. la terase. habar n-am. solutii exista. dar nu certa oamenii pentru ca fac bine. atit cat pot.
Maria, postul meu a avut acelasi sens pe care il are comentariul tau. Mi-am exprimat o parere dupa niste zile de alergatura pentru ea.
Imi sucesti vorbele si nu inteleg de ce e nevoie sa faci asta. de unde pina unde spui ca insinuez ca ar fi trebuit sa nu se stranga pentru un caz mai grav? am sumarizat doar raspunsurile pe care le-am primit de la multi oameni. care mi-au spus ca nu se implica pentru ca nu e caz suficient de grav. atit.
Nu m-am suparat pe oamenii care au oferit alternative. pentru ca nu sint documentata, n-am formulat nici o parere despre variantele cu pricina. dar nu cred ca un parinte al unui copil fara o mina poate decide sa astepte 15 ani, ca poate apare o solutie mai cost effective, timp in care iti plimbi copilul lipsit de o mina pe la psihologi sa-l convingi ca e normal. normal nu e si n-o sa fie niciodata, nu are o mina, nu e ca si cum s-a nascut cu o culoare de par mai deosebita.
o sa fie concerte, o sa fie bannere si flyere in multe locuri, lista e lunga. n-am considerat ca e necesar sa fac parada.
iti multumesc pentru opinie.
nu, nu era vorba despre parada. incercam sa ofer alternative.
nu, nu iti suceam vorbele. eu asta am dedus din ce ai spus tu, ca daca ar fi fost un caz mai grav, lucrurile ar fi stat altfel. ar trebui sa ne bucuram ca oamenii se mobilizeaza pentru asta.
asa cum spunea si bogdana, cam la toate posturile mele pe diverse cazuri, comentariile au fost 0. in schimb, fara comentarii, m-am intalnit cu oameni, oameni de multe ori foarte modesti, care au contribuit cu cat au putut. in general cu oamenii astia faci treaba, nu cu altii. si cu oamenii acestia am reusit lucruri formidabile.
nu, nu voi mai comenta. nu era un comentariu ostil, nici de rastalmacire. daca vreodata consideri ca pot ajuta in vreun fel, cu cea mai mare placere
Da, eu cred ca puteti ajuta doamna Coman! Spatiu la stiri pt acest caz si accesul la oamenii bogati pe care il aveti dvs cei din televiziune !!! Chiar nu se poate face nimic??
M-am enervat cateva zile si nu mai pot sa rezist. Pentru ca nu inteleg cum e posibil ca cineva sa scrie ceva pe blogul personal si o ceata de domni si doamne sa se ofenseze cum ca li s-ar fi reprosat LOR ceva. Ioana nu a facut decat sa spuna, sincer si frumos, adevarul despre usile care i s-au trantit in nas cu mai multa sau mai putina politete. Era doar o CONSTATARE. Atat. Nu era vorba despre NIMENI din cei care vin sa citeasca aici. Si cine vine si nu ii convine, are un x sus in dreapta. Dati click acolo stimabililor care va simtiti PERSONAL atacati de ceva ce scrie Ioana aici, la ea acasa. Pentru ca asta este blogul personal al cuiva: casa lui. In care daca intri si nu iti place, esti liber sa pleci. Si nu, nu este vorba DESPRE TINE, oricine ai fi tu!!! Deloc…si nimic!
Este vorba despre faptul ca in Romania nu exista cultura donatiilor, asa cum nu exista nici educatia voluntariatului si in general a AJUTARII unui om oarecare care a picat pe strada. Pentru ca atitudinea e: „a cazut deci e beat”, sau „sunt altii mult mai rau”. Da, intotdeauna vor fi SI altii mult mai rau iar fiecare are dreptul ca la el acasa sa invite pe cine doreste el. Ioana a invitat-o pe Ioana mica.
Punct!
daca nu ar exista cultura donatiilor n-ar fi atatia oameni care si-au recapatat sanatatea din bani donati. Problema e ca sunt f multi oameni bolnavi care au nevoie de ajutor,iar familiile lor n-au bani, si fiindca nu poti sa le dai tuturor trebuie sa alegi cumva. Si de obicei se da celor care au nevoie urgenta ca sa traiasca.Daca n-ar fi asa de multi a caror viata depinde de banii donati, sigur cazurile mai putin urgente, in care nu e vb. de viata si de moarte, si-ar gasi rezolvare mult mai repede.
„Atatia” oameni adica niste zeci din niste mii care au nevoie de ajutor…ce am spus eu era strict legat de CASA Ioanei, de blogul ei, unde daca nu ai chef, nu stai…nu te obliga nimeni sa citesti sau sa iei parte la campania ei. nu iti convine, PA. nu dai cu pietre pentru ca acel copil nu are o mana…si EI, ii trebuie, subliniez II TREBUIE o mana! pentru acel copil e o chestiune de VIATA sa nu aibe o mana: nu se poate lega la sireturi! pentru acel copil e o chestiune de MOARTE sa nu aibe o mana: nu se poate ridica de jos suficient de repede daca pica in fata masinii (sau alte mii de exemple)…
Urgenta acestui caz este majora. Copilul ala CRESTE…si are nevoie sa CREASCA asa cum trebuie. Orice om care are un copil ar trebui sa aibe suficienta minte ca sa priceapa asta…da, doamnelor si domnilor, este urgent ca un copil in crestere sa aibe DOUA MAINI.
E prima oara cand imi exprim parerea aici desi te citesc de multa vreme, imi pare rau ca oamenii au avut asemenea reactii, aproape nici nu imi vine sa cred ca se intampla si astfel de lucruri. Daca ai nevoie de ajutor cu cea mai mare placere ti-l ofer, imi doresc sa stiu ce se intampla cu Ioana si mai ales imi doresc ca ea sa duca o viata normala!
Salut, Violeta, bine-ai venit! Iti multumesc pentru interes, o sa apelez cu incredere daca va fi cazul.
Buna, citesc fiecare postare a ta, comentez rar, doar cand am ceva de zis cu adevarat (zic eu, adevarul meu). Cazul Ioanei il stiam de la tv cand a fost prezentat de Mihai Margineanu in primavara (concertul de starngere de fonduri), apoi de pe blogul Bogdanei, fiecare caz e grav in felul lui, mai ales cand e vorba de copii (parerea mea de mama a unui copil si a unei sarcine oprite in evolutie la 10 sapt cu gemeni). Pe scurt am donat, a donat si sora mea (12 ani) prin apel Romtelecom dupa ce a consvins-o pe mama sa o lase sa sune ca ii da ea banii din alocatie, da, e adevarat. Ce rost are acest comment al meu si unde vrea sa ajung, stiu ca faci multe (citesc), ar fi bine daca s-ar face demersuri pt obtinerea unui nr de SMS cu tarif de 2 euro, poate asa ar dona mai multi/e (nu stiu cat de anevoiasa e procedura pt obtinerea unui nr de sms). Toate cele bune, Dumnezeu sa te intareasca. Ma-nclin.
Buna dimineata, Anemona,
Multumeste-i surorii tale din partea Ioanei, iti multumesc si eu tie pentru donatie. Imi pare rau pentru pierderea ta, stiu cit e de cumplit…
Din pacate, firmele de telefonie mobila nu mai au voie, de anul acesta, sa aloce numere scurte pentru cazuri individuale. Numai asociatiile si fundatiile pot primi astfel de numere. In plus, putini stiu asta, dar 65% din bani ramin la firmele de telefonie, doar o treime din banii donati ajung acolo unde trebuie.
Oau, Ioana, cu informatia asta chiar m-ai socat! Si mie imi parea util un astfel de numar, si nu credeam ca e asa de complicat de obtinut, dar, mai ales, nu pot sa cred ca cea mai mare parte a banilor ramane la operatorii respectivi! E absolut revoltator!! Merita sa scrii un post si despre asta!
Cat despre Ioana, eu donez cat pot, cand pot, de cate ori pot, si fac si campanie printre cunoscuti… Sper sa ajute la ceva.
Multumesc, Liv. Cu siguranta ajuta.
Post despre asta n-o sa scriu, nu foloseste la nimic. O sa ma concentrez pe alte demersuri.
Zi frumoasa!
Hai Printeso, capul sus!
Oamenii iau prea personal totul, si din pacate nimic din ceea ce conteaza..Ideea de baza este sa o ajutam pe Ioana cum putem, cand putem, daca acum putem cu mai putin e bine si asa ,dar mai putem si maine cu putin si tot asa…Restul e de prisos…S-a uitat subiectul campanieie tale si astfel s-a transformat in subiect de cearta…Oameni buni, daca putem sa facem o fapta ajutatoare pentru cea mica sau oricine la nevoie, s-o facem frumos si-n discretie,daca nu..de ce trebuie sa explicam de ce n-o facem si tot..conteaza facem sau nu facem…certurile si comentariile extra nu ajuta nici pe Ioane,nici pe noi insine…Ganditi-va ca citesc si parintii copilei si poate si copila va citi la un moment dat..chiar n-are rost…oamenii au nevoie de ajutor si asta se incearca..nu ne obliga nimeni sa facem nimic daca nu simtitm si nu vrem…Printesa a avut motivele ei sa scrie ce-a scris, de ce trebuie sa va simtiti voi personal judecati sau jigniti..pe cine ajuta?Haideti sa ne inseninam si daca putem sa facem ceva pentru Ioana,sa facem..asta nu inseamna ca suntem mai buni sau ne creste umanitatea cum daca nu facem nu inseamna ca suntem mai rai si mai inumani,fara asteptari,e o alegere ce tine de structura fiecaruia,dar nu mai faceti comparatii de cazuri si gravitati,ca nu e obiectiv..nu?Eu zic sa avem weekend de toamna linistit si frumos si pe fondul acestei stari sa ne gandim putin la Ioana daca simtim si sa facem un gest cat ne permitem,daca nu,nu..dar fara alte „podoabe” ca zau daca inteleg sensul..
Printeso, nu te supara nici tu, cine simte face, cine vrea sa mai vina pe aici, sa vina,iar tu scrie cum ai scris si pana acum, din suflet si sincer :)Te imbratisez!
Printeso, nu este usor dar capul sus.Trebuie sa razbesti si sa fi ok.Hai capul sus!
Ioana, uite, bag si eu parerea mea. Eu cred ca tre sa fii tare. Daca te-ai bagat in hora tre sa dansezi. Asa, oamenii au o parere nasoala. Si care e problema? Oamenii intotdeauna o sa aiba o parere nasoala, nu ai cum sa-i schimbi.
Eu personal am contribuit la campanii pentru copii pe moarte, la campanii pentru caini carora le trebuia o operatie si o sa contribui si la campania asta. Sunt total, dar TOTAL de acord ca sunt cazuri de 1000 de ori mai grave. Intotdeauna se va gasi un caz mult mai grav decat cel pe care il sustii. Sunt constienta ca o sa ma scuipe lumea ca am dat bani sa salvez o potaie. Dar stii ceva? Nimeni nu are dreptul sa te judece referitor la ce e important pentru tine. Iote ca trauma vietii mele a reprezentat-o cainele meu care mi-a murit in brate cand aveam 8-9 ani. Iote ca exact gaura aia incerc sa o astup cand dau bani pentru cani. Iote ca acu am o problema de sanatate, si gaura asta incerc sa o astup contribuind la o anumita asociatie. Decat sa stau cu mana-n fund si sa dau din buze, mai bine renunt la un plin de benzina si dau 20 de euro. E mai bine decat sa sparg seminte si sa trolez blogurile? Este.
Da, am si eu o opinie cu privire la cazul acestui copil. Dar imi tin gura (vezi ca nu m-ai mai vazut comentand de cateva posturi incoace) pentru ca e o opinie care vine din experienta mea mea limitata si extrem de fericita de persoana cu 2 maini care nu are copii fara o mana. Drept urmare, daca mi-as exprima-o as fi exact ca romanul care se pricepe si la politica si la fotbal. Daca am venin in mine, fac si eu ceva practic, de exemplu bat covoarele, dar nu incep sa-l scuip pe bloguri sau in capul prietenilor.
Singurele persoane care au dreptul sa ne dea lectii sunt persoanele care au pierdut un copi in urma unei boli careia ii trebuiau bani ca sa fie vindecata. In fata lor ma inclin si nu am dreptul sa spun nimic. Dar restul vorbesc absolut pe gratis.
Te rog, te rog te rog nu ma face sa ma gandesc la tine ca la un om slab! Te rog! Strange din dinti, sterge-ti scuipatii din ochi, spala-ti rosiile stricate din par, si mergi mai departe cu campania asta!
Ei da, sunt copii cu boli mai urgente decat cea a Ioanei, si oamenii aleg cui sa doneze! ai inceput o campanie pentru acest copil, continua, nu renunta dupa cateva zile de comentarii urate si putini bani stransi.S-au strans 54 lei cu ajutorul tau?! Sunt cu 54 lei mai mult decat inainte.
Salut, Cristina, sigur ca nu renunt. Doar ca n-o sa mai scriu aici despre asta. 🙂
Ioana, campaniile umanitare sint ca orice campanie militara – au strategie, coordonare, reglaje de parcurs si un zimbet continuu, masurabil numai cu tupeul cu care o tii pe-a ta, indiferent de ce-ti primesti din cauza asta. Daca tu-ti inchipui ca lumea va deschide buzunarul numai pentru ca tu esti o prinţesă urbană adultă, te inseli – lumea vrea o poveste, iar „mina intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana’ – Nae Caranfil, „Filantropica” citire. Nu cu mult timp in urma – asta daca timpul tau personal pe pamint nu se masoara in zile – ti-am trimis un mail referitor la povestea bine spusa in DOR a unei tinere femei care avea nevoie de mult mai putini bani pentru a se salva. Te-am rugat sa dai un semn pe blogul tau, citit de multa lume, despre ea. Nici macar nu mi-ai raspuns, daramite sa fi spus ceva. Deci nici macar nu ti-a pasat. Nu ti-ai inchipuit ca ti se va intoarce tipul asta de non-raspuns. Acum, e momentul sa te descurci cu tipul asta de abordare. Nu, nu ma supar daca nu publici comentariul meu – o sa mi se para normal.
Doina, n-am primit mesajul tau… Poate s-a dus in spam, mi se intimpla asta cind vin emailuri de la oameni care nu mi-au mai scris, si nu verific intotdeauna folderul de spam. Iar in ultima vreme chiar nu am avut dispozitie sa scotocesc in toate folderele, sint sigura ca intelegi de ce.
Te asigur ca si daca nu as fi apucat sa postez despre colega ta, la email ti-as fi raspuns. Raspund tuturor cititorilor care-mi scriu, indiferent ca-s cinci intr-o zi sau douazeci.
Dar ce sa zic, iti multumesc pentru intelegere si sprijin. Reactia asta de „ce bine, ti-o meriti” este foarte portrivita unei campanii umanitare… 🙂
Nu, nu ti-am trimis recent mesajul – e ceva vreme de atunci (19 aprilie). Eu ti-am mai scris, si mi-ai raspuns, probabil ca e in spam. Nu era vorba despre „ce bine, ti-o meriti” pentru ca nu mi-as permite asa ceva, iar reactia mea nu e la campania ta umanitara ci la modul in care lumea, in general – si tu esti din lume, iata – reactioneaza la asemenea mesaje. Tu nu ma cunosti si eu scriu rar aici; faptul ca o problema a altcuiva decit a celor aflati in centrul tau de cunoscuti, fie ei si virtuali, nu-ti trezeste nici o reactie e tipic pentru modul in care reactioneaza ceilalti la acest gen de apeluri si acum intelegi asta in campania ta. Eu iti scrisesem la momentul respectiv tocmai pentru ca erai citita de foarte multa lume si pentru ca povestea era spusa intr-o revista serioasa; lipsa ta de reactie nu m-a durut, pentru ca o inteleg. Fata respectiva nu e colega mea, nici pe ea nu o cunosc personal, iar povestea o poti citi si acum, aici: http://www.decatorevista.ro/alegerile-danei-dor-5/#Actualizare
Scriu acum in speranta ca poate s-a mai atenuat tensiunea. Si sper din tot sufletul sa nu cumva sa aduc ceva tensiune.
Am vazut pe bloguri multe asemenea situatii – o persoana, copil sau matur, care are nevoie de ajutor. Proprietarii blogurilor se straduiesc sa faca ceva pentru altii mai putin avantajati sau chiar dezavantajati de viata. Cu onesitate si cu multa, multa speranta fiecare prezinta situatia unui om aflat in nevoie. Rezultatele ? Uneori se rezolva dar de cele mai multe ori, nu. Unii reusesc sa stranga suficient pentru a rezolva cazul, altii, nu.
Ma intrebam daca nu cumva ar fi mai bine daca voi, blogger-ii cu vechime, vizibilitate si cu multi adepti, v-ati aduna sa va puneti „la mijloc” valoarea in asa fel incat sa se poata rezolva cate un caz, pe rand. Decat sa strangi cate 200 de euro pentru fiecare din 100 de cazuri dar sa nu se rezolve niciunul, sa se stranga 20000 de euro si sa se rezolve unul. Si apoi, altul si apoi altul. Este doar un exemplu. Ideea este ca, uniti, voi blogger-ii cu greutate, puteti face mai mult decat daca fiecare isi alege cate un caz si incearca sa il rezolve de unul singur.
Toti aveti o atitudine de admirat dar ceea ce conteaza in final este daca X va face operatia, daca Y va avea medicamentul, daca Z va avea un acoperis deasupra capului.
Repet, sper sa nu inflamez subiectul. Este doar o parere fiindca am incredere in posibilitatile blogging-ului.
Salut, S.,
Am trimis emailuri, am dat telefoane si am cerut intilniri cu multi dintre bloggerii mari (printre care eu nu ma numar, dar asta nu ma impiedica sa le scriu). Din pacate, majoritatea nu mi-au raspuns sau au refuzat sa se implice, fie pentru ca 1. ei nu se ocupa de cazuri umanitare, 2. o sustin pe Ioana, dar nu pot face mai mult decit sa scrie ocazional despre ea, 3. sustin alte cazuri umanitare.
Respect decizia fiecaruia si caut alte solutii.
Posibilitatile bloggingului sint limitate de posibilitatile oamenilor. Ramine de vazut cum ne descurcam mai departe.
Am revenit din vacanta insorita, net-ul a fost restrictionat la maxim in favoarea altor placeri adiacente plimbarelii, trimit si povestea, tot pe AmFostAcolo, cand o termin, poate iti face placere sa citesti despre Insula Creta, mi-ai fost mai mereu in gand, pentru ca citisem, exact in ziua plecarii, articolul despre Thassos, ti-am trimis si vedere de acolo, prima, si sper ca nu si ultima.
Am ceva de recuperat la citit, nu ma asteptam sa mearga atat de slab campania umanitara, sunt alaturi de tine, de micuta Ioana si mai ales de parintii ei, care nici nu-mi pot inchipui cat sunt de dezamagiti, nu stiu pentru a cata oara….
Ies in oras pe la pranz si primul drum va fi la la banca, sa transfer cate ceva din indemnizatia mea lunara, de crestere a copilului, care este minima dar este mai mult decat imi trebuie pentru ca eu, si ai mei, suntem sanatosi si nu patim nimic daca saptamana asta ne reducem un pic cheltuielile. Intentionez sa donez constant, poate nu in fiecare saptamana, dar cu siguranta in fiecare luna, oricum am intarziat mult mai mult decat imi promisesem. O sa trimit, in contul de euro si tot ce mi-a ramas din vacanta recent incheiata.
Iti respect alegerea de a mai scrie sau nu despre caz si eram foarte sigura ca faci mult mai multe pentru ea, decat ce afisai pe blog. Fii puternica, voi continua si eu sa fac campanie.
Salut, Andreea, bine-ai revenit,
Am primit vederea, multumesc! 🙂 Poate-mi lasi si o adresa fizica de-a ta, sa ma revansez!
Multumim pentru donatii si pentru implicare. Azi sint ceva mai optimista. 🙂
Ioana, nu renunta!!Eu una am incercat sa povestesc cat am putut, m-am bucurat pentru fiecare persoana (nu multe…) care a raspuns pozitiv „cicalelilor” mele si a donat pentru Ioana mica. Nu vreau sa discut despre atitudini si alegeri pentru ca am un gust prea amar in gura. Tu vezi-ti de munca inceputa si lasa vorbele sa curga fie ele si pline de venin. Cainii latra caravana merge. Conteaza ca intr-o buna zi demersul tau sa aiba finalitatea dorita. Restul trece.
Ioana, imi esti la fel de draga ca prietenele din copilarie, desi n-am avut nici macar odata ocazia sa te intalnesc, sa te zaresc macar in carne si oase. Tocmai de aceea simt nevoia sa te imbratisez macar virtual.
De refuzuri si vorbe urate si nedrepte se loveste oricine incearca sa faca un bine, cat de mic. Tot timpul se va gasi un x sau y care sa comenteze, chiar daca el/ea n-ar ridica un deget sa ajute. Anul trecut am organizat, impreuna cu o companie multinationala partenera, o campanie umanitara destinata bloggerilor si nu mica mi-a fost surpriza sa fie primita la fel. Aveam la dispozitie 2 laptopuri de ultima generatie si le-am propus bloggerilor (de ordinul zecilor) sa desemneze niste cazuri de copii, adolescenti, tineri carora un laptop le-ar da sansa la o educatie mai buna. Ei propuneau cazurile, ei le votau si cei care obtineau cele mai multe voturi primeau laptopurile. Pana la urma am reusit, le-am inmanat castigatorilor premiile si tare s-au bucurat, chiar le meritau, dar tot nu pot uita reactiile bloggerilor in cauza: ba ca ce le trebuie lor laptop, cand au lipsuri mai mari, ba ca de ce sa castige un premiu degeaba niste unii care n-au facut nimic pentru ei… Halal spirit umanitar! 🙁 Asa ca regleaza-ti asteptarile, dar nu inceta sa speri. Personal, am donat pentru Ioana, am anuntat pe unde am putut si am incredere ca se va gasi o solutie si pentru ea. Ar fi un mare ajutor daca ar putea sa-i prezinte cineva cazul intr-o emisiune TV – probabil, acolo ar avea cea mai mare expunere. Din pacate, nu cunosc pe nimeni care ar putea sa ajute in acest sens. Mult succes, curaj si putere, nu te descuraja! Si, daca pot sa ajut si eu cumva, da-mi de stire. Te imbratisez, numai bine!
Ioana, am comentat prea putin pe blogul tau. In schimb cred ca am citit aproape 95% din postarile tale.Am apreciat mereu stilul in care scrii si te implici si, sincer, am si incercat sa te copiez putin. Cel putin la atitudine, pentru mi se pare ca esti un om extraordinar. Am citit si multe dintre comentariile aparute in urma incercarii tale de a strange bani pt. Ioana. Si dupa fiecare comentariu, apreciativ sau rauvoitor, mi-a parut din ce in ce mai rau ca nu pot ajuta. Nu din punct de vedere financiar. Stiu ca pare ciudat, dar nu raman cu bani din salariul meu pe care-l castig meritat, zi de zi. Si poate problemele mele financiare nu intereseaza pe nimeni insa, in acest caz, pe mine chiar ma deprima. Pentru ca nu am 5 lei sa-i donez pt. Ioana. Si mi-e ciuda, fiindca incerc sa ma pun in locul parintilor ei. Eu nici nu vreau sa-mi inchipui ce inseamna sa ai un copil cu o asemenea problema. Si eu imi doresc un copil si mi-l doresc, asemenea oricarui parinte, perfect. Cu doua maini, doua picioare si cate 5 degete mititele la fiecare. NU vreau sa-mi inchipui cum ar fi daca mi-ar spune doctorul, dupa un 9 luni de asteptare si un travaliu chinuitor ca bebelusul meu nu are o mana. Pentru moment cred ca as innebuni. Si apoi mi-as da sufletul incercand sa-i fac viata cat mai buna si cat mai usoara posibil.
Voi incerca sa scriu despre Ioana. Nu stiu cati oameni vor si citi articolul, blogul meu e prea putin cautat de cititori. Dar macar asa pot spune ca am incercat sa fac ceva pt. Ioana si nu am stat degeaba. Daca mai pot ajuta altfel si timpul mi-ar permite-o, cu mare placere te astept cu detalii. Am incheiat transmisiunea 🙂 Fruntea sus, intotdeauna e loc de mai bine!
Multumim pentru ajutor, Oana, sint sigura ca o sa ajute postul tau.
Iti multumesc si pentru vorbele bune, esti foarte buna cu mine.