Trebuie să scriu. Ştiu că trebuie. E terapia mea. E lucrul meu. E ceea ce fac eu ca să fiu. Alţii cîntă, fumează, citesc sau vorbesc. Eu scriu. Mi s-au adunat atît de multe lucruri în vîrful degetelor că mi se face şi greu să le ridic să-mi aşez cu ele părul din vîrful capului. Am atîtea lucruri să vă spun, să vă întreb, să vă citesc, să vă plîng şi să vă zîmbesc că dacă m-aţi lăsa să vorbesc, n-aş termina pînă de revelion.
Sînt nescrisă. Am atîtea lucruri de scris că mă doare capul de presiune. Am cinci volume de DEX de cuvinte să vă înşir. Despre filme, despre cărţi, despre frişcă naturală, despre copii, despre mănuşi fără degete şi oameni nebuni care cred că dacă scriu unei femei suficiente emailuri, ea va ajunge să-i iubească în ciuda propriului suflet.
Dar nu-mi mai vine. Ceva s-a rupt zilele trecute. Nu mai văd rostul. Mi s-a făcut frică. De judecăţi, de sentinţe, de concluzii şi sfaturi nedorite şi răutacioase. M-am îmbărbătat, ba am şi băut o gură de vin de Porto. Nu merge. Nu-mi mai pot face curaj. Şi nu mai înţeleg de ce mai trebuie să-mi fac. Cui îi pasă, de fapt? Pentru ce?
Sper, doamne cît sper, să treacă. Să se adune la un loc lucrurile care-acum s-au ascuns în colţuri opuse ale mele. Eu nu ştiu să le aduc împreună la loc. Pentru că nu vreau. Şi tare mult vreau să vreau din nou.
Voi să fiţi bine şi să nu-ncetaţi să ciripiţi a toamnă caldă.
eeeeeeeee!
fiecare om are cate o perioada in care nu se mai regaseste dar timpul le rezolva pe toate , ai incredere! k doar scri frumos!
noi te asteptam mereu sa mai zici cateva din miile de lucruri pe care vrei sa le zici 🙂
Hm, tocmai azi cand ti-am trimis o scrisoare (prima) de-aici, din Sydney….
Trebuie sa poti, trebuie sa vrei sa poti!
Nu stiu ce s-a rupt, dar e asa pacat…
Sînt convinsă că îţi vei reveni, plăcerea de a scrie nu dispare, nici cuvintele din vîrful degetelor nu ţi le ia nimeni… poate vor zăbovi mai mult pînă vor mişca tastele, dar ajung ele la liman! 🙂 Zile frumoase!
Zile din astea are toata lumea, nu te speria, eu sper sa iti treaca cat mai curand si sa te intorci la regat si la prietenii ce te citesc
Eiiiii! Ti s-a facut doar lehamite de oamenii prosti (pentru ca sunt si din astia) care iti citesc blogul si nu inteleg nimic din ceea ce le spui/transmiti. Eu zic sa pui un disclaimer pe blog – ”Atentie! Continut exclusiv destinat oamenilor inteligenti!”.
Capul sus si scrie inainte cum iti place si mai ales despre ce iti place. In fond e casa ta (aka blogul tau) si mi se pare perfect normal sa scrii cand, cum, cat si mai ales (ma repet) despre ce ai chef.
Cu drag,
Iulia
Total de acord !
Subscriu 🙂
Prinţesă dragă, e prima oară când îţi scriu şi totuşi simt că îi scriu unui prieten. De câteva luni, de când te-am descoperit, ai devenit un fel de dulce dependenţă. Ai atâtea lucruri de spus şi sunt mulţi cei care vor să le afle. Eşti o persoană atât de frumoasă şi aici mă refer la toate modurile în care un om poate fi frumos, dar mai ales sufleteşte. Nu te lăsa doborâtă de comentarii răutacioase şi de oameni plini de prejudecăţi, care nu ştiu să aprecieze ceea ce oferi. Pentru că râdem cu tine, plângem cu tine, eşti Prinţesa noastră, pe care cu toţii ne-am dorit dintotdeauna să o avem în preajmă. Noi îţi suntem alături şi-o să te ajutăm să repari regatul.
Un munte de îmbrăţişări!
Mereu vor fi comentarii pro si contra la ce scrii. Nu ai cum sa ii multumesti pe toti. Cei care te citesc si revin pe blogul tau o fac cu placere (si astia sunt cei mai multi:))
Uite…iti spun senzatia mea:nu ai mai scris de cateva zile si parca imi lipseste ceva, nu se leaga biscuitele cu cafeaua de dimineata cum ar trebui…
Te astept sa ne mai petrecem dimineti si seri impreuna:)
Hai sa scriem o carte 🙂 Eu iti livrez intamplarile lui Adela Müller si tu le rotunjesti cu ideiile tale 🙂
Si daca nu scriem cartea, scrie tu mai departe aici. Cine sa mai ma inspire altfel ? 🙁
🙁 Printeso…
draga, pai atunci, noi astia de aici care te purtam cu drag in suflet cui ramanem? eu, mamica de bebe de 4 luni, (aka cam fara timp, desi urmez cu drag si succes sfaturile lui cookie de „programat” la somn piticul) dau de cateva de ori pe zi click ca sa vad ce (ne-)ai mai scris 🙂
a, si sa-i parasc pe cei de la rodizio ca azi am fost sa beau un must bun de la ei cum ziceai tu ca au si nu mai aveau…
ii descoperisem intamplator pe cei de acolo cand aveam burtica inca, prin martie, cand voiam sa beau un frappe decof la 11 noaptea si domnul care ne-a servit m-a sfatuit sa renunt ca sa nu ma agite ciocolata din el si mi-a promis ca imi face cel mai bun caffe latte decof ca sa nu imi para rau. si nu mi-a parut asa ca merg acolo de fiecare data cand am ocazia:) DAR… fara tine cum mai stiu eu ce au nou si ce bunatati pot sa mai incerc? (nu ca ar mai fi mare parte din vechiul si noul meniu neincercat deja, dar ma intelegi :P)
te pupam, te mangaiem cu drag pe frunte asa cum stiu mamele si puii lor mici-mici sa o faca si te rugam sa vina zambetul tau de copil inapoi si acum sa ai o suparare tot ca de copil – adica sa se stearga numaidecat sau cel mai tarziu dupa ce bei un caffe latte decof de la rodizio 🙂
Nu renunta la scris. Posturile tale fac mult bine. Ne binedispun, ne arata lucruri gustoate si frumoase, ne invata sa ne urlam durerea cand nu mai putem si ne arata ca exista speranta chiar cand suntem convinsi ca nu mai e de unde. Nu renunta la scris.
suntem cel putin 3 oameni care nu mai avem chef de scris…
iar oamenii aia nebuni….nu-i judeca, si nici povestile lor „nebune”.
las’ ca trece. oameni nebuni sunt milioane. am intalnit si eu. intre timp am invatat sa le dau ignore :D. tu daca ai chef, scrie, daca nu, nu. da-i o pauza si scrisului, ca vine el singurel inapoi, o sa vezi. desi cred ca stii asta. noi suntem p-aci, mai un ciripit, mai un comentariu, mai una, mai alta.
Printesa, draga, trebuie sa te linistesti si sa iti pui gandurile in ordine, in ordinea prioritatilor 😉
Daca te opresti din scris nu vor mai fi posturi din astea:
http://www.helpioana.com/ro/articole/90-20000-euro-de-la-fundatia-sensiblu
Te rugam sa nu te opresti!
Familia Mihai
PS Multumim din inima!
oh, ce bucurie, bravo!
Ei, uite vezi? Un motiv din milioanele de motive pentru care sa nu te opresti. ”Keep Going” ca bine zicea nenea Johnnie Walker :).
Zi faina,
Iulia
Sunt cu lacrimi in ochi, VEZI CA MERITA !!! e cu 20 000 mai aproape
Mey Printesa mey, pai asa ne-a fost vorba? cum sa renunti asa usor? cum ai dat un pic de greu…gata, ai renuntat si ai inceput sa te plangi?
Greul ne curata, ne caleste, ne transforma si ne face mai inventivi! Nu iti fie frica de el, iubeste-l! El te va ajuta de fapt sa gasesti calea prin care sa reusesti ceea ce ti-ai propus! E ca un test din cele din povestile cu Fat Frumos, pe care daca nu il treci, nu o vei putea salva pe Ileana Cosanzeana:)
Ce urmeaza ti-am scris aseara dar mi-a murit net-ul si nu ti-am mai putut trimite, sper ca dimineata sa te fi gasit ceva mai bine, eu mi-am tinut promisiunea, ai la final si link-ul 🙂
Of…..si mie mi se intampla uneori sa am haos in cap si lucruri multe dezorganizate in viata, probabil esti si obosita, cred ca ultimele saptamani te-au stors la maxim….
Scrie mai intai ce te apasa mai tare, indiferent daca publici sau nu, apoi toate celelalte vor incepe sa curga.
Trebuie sa-ti gasesti bucuria din viata ta din nou, noi te apreciem mult dar nu pentru noi trebuie sa scri ci pentru tine, articolul cu „terapie/jucarie/meseri” e unul din cele care mi-au placut cel mai mult, ti-as mai putea enumera inca vreo cateva zeci destul de repede probabil. Pentru mine este mereu o bucurie sa te citesc, mi-am mai pastrat cateva luni necitite ca un siretlic, ca o carte al carei deznodamant nu vrei sa-l afli chiar cu toate detaliile, iti mai lasi cateva pagini necitite, pentru zile negre, sa ai o mica bucurie pe care sa ti-o poti oferi atunci.
Poate crezi ca exagerez dar pun pariu ca mai sunt cateva zeci de persoane, din cei care te citesc constant, care pot spune aceleasi cuvinte ca si mine, sau chiar mai multe sau chiar mai bine.
Mi-ai spus zilele trecute sa-ti dau adresa mea fizica sa te recompensezi pentru vederea pe care ti-am trimis-o, eu nu vreau sa fac ast. Faci o fapta grozava raspunzand la scrisori dar presupun ca te si impovareaza, chiar daca iti face placere, eu nu vreau sa fiu parte din povara, sunt aici, te citesc aproape zilnic, iti mai trimit rar cate un link sa mai citesti si tu ce pot debita eu, ma bucuri sau ma intristezi dar m-as bucura sa te stiu in continuare aici, cand reusesti sa te reintregesti…..
Uite, acum ma astern la scris, o sa scriu ceva pentru tine in seara asta, nu ma culc pana nu termin, sper sa public maine, pe acelasi site al meu de suflet, iti trimit link-ul imediat ce-i gata, Creta mai poate asteapta putin (ramane intre noi dedicatia, da? 🙂 ).
Nimic din ce ti-am putea spune noi aici nu o poate ajuta grozav de mult pe micuta Ioana din pacate, presupun ca in mare parte pentru ea te consumi atat, dar nici nu cred ca si-ar dori sa te stie atat de destramata….
(Iarta-mi multitudinea de presupuneri la adresa ta)
http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/ramnicu-valcea,95,1243/ramnicu-valcea-si-imprejurimi,3601/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__24917.htm#145042
Dear You,
Regatele nu se strica. Poate e din cauza toamnei, ai spus ca nu prea iti place. Dar in curand vor aparea frunzele aurii, ruginii, roscatele 😛 Asteapta-le cu drag, sau …. nu astepta nimic, lasa viata sa te surprinda!
Ai grija de tine si de visele tale.
Nu stiu de ce „TREBUIE”, de ce atata inversunare, de ce „cu orice pret”.
Iti vorbeam mai demult despre cat de necesara este o pauza, sa te asezi la marginea drumului, sa te lasi pe spate in iarba si sa te uiti in sus. Sa nu vezi nimic in afara de cer. sa simti cum toata oboseala se scurge din tine in pamant si cum devii usor, aproape atat de usor incat iti este frica sa nu cumva sa incepi sa plutesti. Sa uiti de toti care pana mai adineauri isi tarsaiau picioarele alaturi de tine sau calcau apasat alaturi de tine sau se impleticeau alaturi de tine pe drum. Sa uiti ca „TREBUIE”.
Si dupa ce iti mai revii sa te ridici si sa iti vezi de drum. Ca merita, odata inceput.
Nu forta, cu de-a sila nu merge mai nimic.
P.S. Si cere-i (stii cui si fara sa iti spun) sa iti mai sopteasca cuvintele magice, pe care ti le-a mai soptit si pe care numai el stie sa le sopteasca atat de frumos.
´´De poti sa nu-ti pierzi capul cand toti si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina…..´´
(….)
´´De rabzi s-asculti cuvantul candva rostit de tine, rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut..´´
O stii, nu-i asa? Te rog sa o recitesti :). Neaparat.
Cu drag, C.
Eu cred ca daca le iei pe rand o sa iti gasesti cuvintele si ordinea in idei.
Noi suntem aici si te asteptam cand o sa fii gata. Ai nevoie doar de putin timp.
Ce nu te omoara te intareste
Ioana, draga mea, nu renunţa. Sunt perioade şi perioade. Uite, am citit despre suma de 20.000 de EURO. Nu m-am simţit atât de bine de mult timp. Încet-încet, se adună suma, indiferent ce se spune şi cum. Asta trebuie să conteze. Şi pauzele sunt de multe ori binevenite şi au rolul lor. Abia aştept să savurăm un desert, n-am uitat de ciocolată, se apropie încet-încet :)) Să-mi spui dacă, în afară de bani şi promovare, mai pot ajuta cu ceva. Te pup şi îţi doresc zile frumoase. Alexandra
Eu cred ca ar trebui sa scrii, mai alespentru tine.Pentru ca asta e „spa-ul” tau.Te admir pentru ca ai curajul sa scrii, sa ne arati sufletul tau.Eu, care sunt ca un soricel speriat in lumea asta, tare te mai admir.Serios.Si nu o spun doar asa, pentru a fi draguta.Si cred ca are dreptul si printesa sa fie intr-o pasa proasta uneori.
Eu stau aici cuminte si astept sa citesc postarile care imi insenineaza ziua, imi alina, uneori, dorul de tara si ma bucur ca un copil mic cand primesc pe mail instiintarea ca ai mai scris ceva in jurnal! Stiu eu ca vei scrie! Pentru ca ne iubesti prea mult ca sa ne lasi fara postarile tale pline de suflet si de tine! Te pup!
Asta e doar o proba de foc, prin care trebuie sa treaca cei ca tine, cei care au curajul de a face ceva, afara din anonimat. Daca stateai in coltul tau, cu umerii plecati si capul in pamant, cum fac majoritatea oamenilor, preocupati numai de ei, nu ai fi ajuns in fata valvataii. Esti scarbita si dezamagita acum (ceea ce este perfect normal, cand te expui judecatii maselor), dar probele de foc au rostul de a cali materialul. Te rog, aduna-te si mergi mai departe. Pentru tine si pentru noi astia, pe care ne-ai facut dependeti de condeiul tau! 🙂
Couldn’t have said it better myself.
[…] trece printr-o perioadă mohorâtă şi o spune atât de frumos, în stilul ei propriu. Sper să-i treacă şi să revină pe blog. […]
Cui îi pasă, de fapt? Noua…tuturor celor care te citim si am ajuns sa te indragim prin posturile tale.
Pentru ce? Pentru ca ai reusit sa ne intri in vieti, sa ne aduci cate un zambet sau o lacrima…pentru ca ne-ai invatat sa trecem zilnic pe la „tine” sa vedem ce face printesa, pentru ca desi nu te cunostem, deja te consideram pietena noastra, pentru ca vrem sa fii bine, pentru ca…noua ne pasa si avem nevoie de tine.
Ai descris atat de frumos o stare pe care cred ca a avut-o fiecare om caruia ii place sa scrie… acea stare de neputinta in a-si scrie gandurile. „Mi s-au adunat atît de multe lucruri în vîrful degetelor că mi se face şi greu să le ridic să-mi aşez cu ele părul din vîrful capului. […] Sunt nescrisă”. Superb! Oricum, sa iti amintesti ca sunt multi oameni care asteapta cu drag randurile tale 🙂
Printesa……pe langa faptul ca ai inceput sa ma ingrijorezi serios ca nu mai scrii, a disparut si „adinut micut pufos ninge peste tine” ! stii ceva despre ea, si-a inchis blogul? abia o gasisem si-mi placea ce scria, o citeam din urma si m-a lasat cam in aer 🙂
🙁
trece si starea asta de incertitudine, de instabilitate usoara pe care o resimti. si vreu sa stiu apoi ca poti nu doar sa vrei, sa vrei iar!
weekend linistit si bine pe mai departe! 🙂
Printesa draga noi te asteptam sa refaci regatul cat mai curand. Avem nevoie de povesti cu si despre ciocolata, poze cu mancare buna la care privim lesinati de pofta, si mai ales vrem sa stim despre Ioana cea mica, ce mai face, cati bani mai trebuie, cati prieteni trebuie sa mai tragem dupa noi cu un „te rog, uite copilul asta frumos, ai mila de el si doneaza si tu ceva”.
Nu stiu exact ce ti-au facut oamenii rai, cat de tare te-au ranit de te-au determinat sa te retragi in cochilie precum melcul speriat, dar cred ca stii si tu asta, sunt o multime de oameni rai, dar sunt si mai multi oameni cu inima mare, care ar da orice pentru tine si pentru Ioana mica, pentru ca o asociem inevitabil cu printesa care ne scrie lucruri frumoase zi de zi. Numai bine, ambelor Ioane, si mai vrem poze cu cea mica daca mai ai, te rugam, e prea scumpa!
Halloooooo ! Nu mai este nimeni acolo ? Unde ati fugit toti din regat ? Haide sa fortam usa, poate a otravit vrajitoarea printesa, si are nevoie de un sarut fermecat 😉