Mi-am dat seama că sînt însărcinată din nou în ziua în care am primit invitaţia la bungee jumping în Herăstrău. Ironic, ştiu. Evident, am refuzat. O să merg la anul, poate.
O săptămînă am stat îngheţată de frică. Era jumătatea lui august. Străbăteam ţara cu oamenii albaştri, în Redescoperă România. Ne pregăteam de Grecia. A început să-mi fie rău. Am făcut şi cîteva teste, au ieşit pozitive, am mers la prima ecografie. Era acolo, aproape invizibil, dar era acolo, viu. I-am spus Omului, care-a îngheţat şi el lîngă mine. Am decis să mergem mai departe cu Grecia, împreună cu mamele. Şi-am plecat. Bine n-a fost, dar a trecut, Slavă Domnului. Păcat de toţi calamarii şi peştii pe care NU i-am putut mînca, dar or să mai fie vacanţe acolo, nu?
Am revenit acasă, la mansarda noastră plină de panici. Au trecut primele trei luni în tăcere, cu ecografii săptămînale, cu crize de plîns la fiecare junghi mai puternic, cu rău continuu. Mi-era atît de rău că mă apuca plînsul în maşină sau la muncă, de sfîrşeală, de nervi, de frustrare că n-am nici o clipă, dar nici una, în care să nu simt greaţa aia nenorocită. Mă uitam la oameni pe stradă şi-mi venea să dau geamul jos să le strig „Fiţi fericiţi, băi oameni, că nu vă e greaţă, că puteţi sta acolo în staţie la autobuz fără să vă vină saliva înapoi pe gît!”. Multe săptămîni n-am putut mînca decît pîine prăjită cu telemea. Mă trezeam de 2-3 ori pe noapte să mănînc. Pentru că singurele momente în care nu-mi era foarte rău erau cele în care îmi era doar rău, şi pe astea le obţineam doar în timp ce mîncam. Cîtă vreme reuşeam să strecor ceva pe gît, greaţa devenea suportabilă. 10 minute mai tîrziu o luam de la capăt. Am pus rapid 10 kilograme, probabil din cauza pîinii, la care eu renunţasem de ani buni. Am încercat toate ceaiurile din lume, ghimbir în toate formele de agregare, brăţări anti-greaţă, murături, limonade, pastiluţe de emetin, batoane cu mentă, masaj la tîmple, n-a mers nimic, niciodată. Abia din săptămîna 16 a început să devină suportabil. Încă mi-e rău, dar barem acum pot ieşi din casă. Şi acum trebuie să am la mine ceva de mîncare mereu, pentru că dacă mi se face rău, singura soluţie să mă ţin pe picioare e să ronţăi ceva. În primele 4 luni nu m-am putut atinge de nici un fruct, nici o legumă, carnea îmi producea reflux, la fel ca orice fel de supă sau sos. Ah, şi nu pot mînca dulciuri… deloc! Imaginaţi-vă, eu, regina neîncoronată a cremelor şi ciocolatei, să nu pot mînca dulce…
Acum înghit sarmale (mai ales sarmale), sosuri, compoturi de fructe şi uneori salată de ton. Încă am aciditate şi reflux, încă mi-e greaţă mai ales serile, dar sînt minute bune în care reuşesc să uit de rău. Ceea ce sigur înseamnă că-s mai bine.
De dormit dorm binişor, nu am insomnii, deşi uneori visez urît. Mă deranjează că nu mai pot dormi pe burtă, cum fac de la grădniţă. Cu faţa în sus mă sufoc, iar pe laterale dacă mă aşez, una două mă trezesc rotindu-mă pe burtă, proces ce rezultă în junghiuri şi panică. N-am vrut să dăm 350 de lei pe perna gravidei, c-am zis c-o facem noi dintr-o pilotă mai veche, dar încă n-am găsit timp şi pentru asta.
Haine n-am. Nu mă mai încap decît Uggşii şi fularele, plus mănuşile fără degete. Mi-am cumpărat două perechi de jeanşi pentru gravide, sînt oribili, dar îmi ţin cald la spate. Ciorapi nu pot purta, colanţii mă strîng. Of, şi hainele pentru gravide sînt atîîît de urîteeee… Ca nişte saci cu gaură pentru cap şi gata, că dacă tot urmează să naşti, cui îi mai pasă cum arăţi? Gecile şi paltoanele nu se mai încheie, bluzele îmi ajung pînă deasupra buricului, e foarte amuzant. Pînă nu găsesc lucruşoare frumoase, nu mai dau banii pe nimic. Stau în 2 perechi de jeanşi şi 3 bluze şi gata.
Nu-mi străluceşte pielea, ba dimpotrivă, pînă de curînd toată faţa mi-a fost acoperită de pete, bube, coşuri, iritaţii mai mari sau mai mici. Nici părul nu-mi stă mai cu volum. Pielea de pe corp mă mănîncă ceva de groază, deşi mă spăl numai cu produse bio, iar pe zonele care se extind de la rotunjimile-mi suplimentare mă ung cu ulei de migdale, cremă antivergeturi de la Mustella şi unt natural de cacao (alternativ, nu ci toate-odată, doamne fere). Nu ştiu dacă am vreo sclipire în vreunul dintre ochi, asta să-mi spuneţi voi, cei care m-aţi întîlnit de curînd.
Cît despre cum simt pe dinăuntru… e greu. În fiecare seară după ce sting veioza zic „doamne, mulţumesc că ne-ai adus pe amîndouă cu bine la capătul unei alte zile”. Şi eu nici nu mai credeam în dumnezeu… Dar sînt atîtea lucruri pe care nu vreau, nu pot, nu ştiu să le spun niciunui om că am nevoie de conversaţii d-astea cu entităţi cu existenţă incertă. Încă din ziua în care am aflat că e acolo, că e viu, am decis să mă apăr. Pentru că prima sarcină s-a întrerupt aşa brusc şi fără explicaţii, n-am putut risca să mai trec o dată prin exact acelaşi lucru, mai ales că de data asta ar fi (fost) mai grav, pentru că dacă şi de data asta n-o să fie bine, n-o să mai încerc niciodată. Aşa că mi-am păstrat distanţa. Ca să supravieţuiesc. Nu ştiu cînd şi cum o să recuperez handicapul ăsta emoţional, poate o să vină de la sine curînd, poate o să mai dureze o vreme.
Primele luni au fost un amestec cumplit de frică şi rău ca nici un rău de pînă acum. Acum, de cîteva zile, mixtura a început să se transforme în aluat de ceva speranţă, bucurie, supliment de dragoste, oarecare planuri. Îndrăznim să vorbim despre nume. Dacă e adevărat că e fetiţă (la fiecare ecografie doctoriţa mă anunţă altceva), o va chema Sofia, ca pe bunica mea care a murit cînd eu aveam 8 ani. Nu cumpărăm nimic pentru ea, nu vorbim despre naştere încă. Tot de frică. Aştept să-i simt pentru prima oară mişcările, dar nu-mi vine să-i pun muzică la căşti sau să-mi imaginez cu cine-o să semene. Şi nu e pentru că n-o doresc sau n-o aştept, ba dimpotrivă, nu mi-am dorit niciodată ceva la fel de mult. Dar mi-e încă frică să mă îndrăgostesc de ceva ce poate mîine n-o să mai fie în mine. N-am control, am doar teamă de ce-i mai rău. Şi drag de ce poate să fie, în fracţiunile de secundă în care inima-mi fentează creierul şi-şi imaginează ea singură tot binele care-o să ne fie în trei. Iar dacă n-o să fie, atunci… nu ştiu. nu vreau să ştiu.
Printesa….nu cred ca puteam sa citesc ceva mai sensibil in seara asta…Tot ce te rog eu e sa nu incetezi sa speri, Sofia simte ca mami a ei n-o iubeste cu totul…Imediat o sa incepe sa si miste, si atunci golul ala o sa se umple intr-o secunda…Am inteles ca in prima faza nu-ti prea dai seama ce se intampla in burtica, dar dupa aia te prinzi si te obisnuiesti…
Ironic, nu? Eu n-am fost insarcinata pana acum…si totusi eu iti dau tie sfaturi.
O sa se intample de data asta, printesa….have faith. Pup
Asa zice lumea, da, ca dupa ce misca, o sa kick in toate instinctele materne din lume! Va tin la curent! Multumesc, A.!
Uneori binele erupe vulcanic. Ai sa vezi! 🙂
Ah, abia astept sa vad! Ca de rau, m-am convins, asa e, erupe vulcanic! 🙂
O sa fie bine, am zis!
Asa, bun, sper ca s-a notat acolo unde trebuie! 🙂
ufff, regina draga… protejeaza-te in continuare de tot ce simti nevoia sa te protejezi. e mai bine… teama aceea nu va disparea, va fi acolo si dupa ce nasti. te consuma, te chinuie, dar e o teama buna, e teama pe care o are fiecare mama cand e vorba de puiul ei. vrei sa ii fie bine si o ajuti sa ii fie bine. e drept ca ar fi minunat sa te poti bucura de momentele astea grozave din timpul sarcinii si eu iti doresc din tot sufletul sa iti treaca raul si sa te bucuri de ele. pt ca sunt frumoase, sunt minunate pur si simplu.
si eu am trecut prin teama, din aceleasi motive ca si tine. fiecare zi, fiecare saptamana mi se parea o victorie, iar cand am implinit 28 de saptamani, iar bebe avea peste 1.5 kg in burtica am respirat usurata partial pt ca citisem undeva ca bebelusii nascuti la varsta si greutatea asta supravietuiesc… apoi am continuat lupta pt fiecare zi si saptamana in plus ca sa ii fie bine. si a fost. acum este bine 🙂
te imbratisez cu drag, curaj si rabdare sa ai mai departe!
ps. daca suporti ciorapii pe sub blugi, sa stii ca exista dresuri speciale pt burtici care te ajuta mult 🙂
o sa caut in farmacii, bine ca mi-ai zis!
>:D<
cred ca in farmacii sunt scumpi, gasesti la rococo. tot scumpi, dar parca nu chiar atat de tare.
O sa fie, nici nu trebuie sa stii ce va fi daca nu va fi sa fie.
Noi toti ne rugam, speram, ne gandim la tine in toate modurile posibile, la voi doua si toti trei, impreuna, mereu impreuna.
O sa fie, o sa fie, o sa fie 🙂
Va multumesc, Denisa. Da, asa e, poate daca zicem asta suficient de des, o sa se si intimple.
stralucire aveai de cand ne-am vazut noi. acu’ am inteles de ce ;). sau poate ca asa esti tu in general, stralucitoare! >:D<
Hm… debatable. Cred ca atunci eram numa transpirata de cald. 😀 buna zi aia, da!
tu erai transpirata? 😀 😀 😀 da-mi voie sa te contrazic. tu erai luminoasa. eu eram asudata in rochia aia fancy schmancy de saten mai ceva ca la sauna 😀 😀 😀
Totul o sa fie bine.
Stiu eu, deoarece sunt un fel de glob de cristal fermecat in piele de femeie. Pe bune 😉
Ah da? Zi-mi repede, chiar e fata? O sa fie blonda, cum am fost eu cind eram mica?
Cu bicarbonat ai incercat?
O lingurita luata cu juma de pahar de apa. Cand ti-e greata.
Iti trece.
Deci eu cand te-am vazut si am mancat impreuna cremsnitul cu zmeura erati deja 2 hihi. 🙂
Da, eram 2 si pfuuu ce rau mi-a fost de la cremsnitul cu zmeura….
🙂 Cu bicarbonat n-am incercat, am acasa, musai o sa incerc!
Va fi bine. Ai incredere in tine. Te pup.
dupa greturi, se poate sa fie baiat 🙂
sanatate multa si ganduri bune de la Piatra Neamt.
Hm, opinii diferite pe subiect, deci. 🙂 Ramine de vazut. Sper.
…Printesa …iti doresc din tot sufletul sa se intample! Doamne ajuta! te pup dulce…
Multumesc, D.!
Of. Sunt trei ani de când iţi citesc blogul. Multe semne nu am dat eu pe aici, dar acum simt nevoia să iţi scriu ceva, orice. Postul ăsta… e trist şi totuşi atât de frumos. Nu pot decât să vă urez multă, multă sănătate. Şi multă răbdare şi speranţă. Şi… pentru că seara şi eu mai am ” conversaţii d-astea cu entităţi cu existenţă incertă”, o sa amintesc şi de voi acolo. 🙂
Esti un om minunat si iti multumesc pentru asta.
Uofff, Priţesă! Cum îmi aminteşti tu de cele mai nesuferite zile ale vieţii mele… Acelea în care nu putem mânca decât cartofi prajiţi cu salata de ridiche neagră, chestii pe care în condiţii normale nici n-aş fi pus gura… Când aveam o burtă pe care la 6 luni nu mi-o puteam cupride cu mâinile amâdouă dar am făcut o fată aşa frumoasă şi deşteaptă care e cea ma bună prietenă a mea, cel puţin aşa simt eu…
Deci crede-mă! Orice efort merită! Tot ce trăiţi acum o să vă lege cum nici nu-ţi imaginezi… putere zic! Te îmbrăţişez cu drag!
Printesa, iti doresc tot binele din lume! Daca gandurile bune ajuta cu adevarat, atunci sa stii ca ai multe si de la mine 😀
PS. Si eu imi doresc sa imi numesc fetita Sofia, bineinteles daca si cand va fi cazul 😀
Doamne, Doamne exista, mai, printeso… ca si eu am o bebelina in pantece, sunt in saptamana 29, iar eu, te rog sa ma ierti, am 27 de ani, nu m-am protejat niciodata si in ultimii 9 ani am produs un singur ovul, cel din luna mai 2011, si inchipuie-ti ca l-am prins, desi activitatile de procreere nu ma incanta prea tare, due to my stupid non-existing hormones…
Asa ca… Doamne ajuta si tie si mie! Matza mea tre sa iasa pe 2 feb 🙂
Draga mea draga
Stiu atat de bine ce povestesti … incat mi se face rau numai citind!! 🙂 Am trecut prin hiperemesis gravidarum, cu complicatii, cu toate cele trei sarcini ale mele, of of of. Se pare ca e de bine, mi-a explicat o somitate in domeniu, intr-un moment de-al meu de culmile disperarii, cica organismul produce de fapt atat de multi hormoni de sarcina, incat ficatul si fierea nu mai fac fata sa-i proceseze corespunzator. Si iarasi alt se pare: ca sarcinile cu fete sunt cu atat mai hiperemetice, cu cat estrogenii bata-i vina sunt ei si mai multicei pe acolo in productie. 🙂
Deci stai linistita (asa, fractiunea aia de secunda pe care ti-o ingaduie emotiile), e de bine, da. 🙂 Si, oricat ar parea de greu de crezut acusi, se supravietuieste.
Cu kilogramele – femeile mai subtirele au tendinta sa puna pe ele mai mult, pentru compensatie. Asta e, iarasi, de bine. Pentru voi doua.
Imbratisari si frumos inainte, sa fiti sanatoase si toate sa va fie bune!
Nu te mai teme!!! Totul o sa fie bine!
Sofia mea s-a nascut pe 4 iunie, anul asta. Cind mi-au aratat-o prima data ea mi-a zimbit (si de atunci zimbeste, zimbeste mult) si eu m-am topit (adica au inceput sa-mi curga lacrimile fara sa le pot opri).
O sa vezi ce mamica fericita vei fi!!!
Eu m-am temut dupa ce a inceput sa miste pt ca nu intotdeauna misca la intervale de 2 ore sau poate nu o simteam eu, si atunci vorbeam cu ea (o rugam sa-mi dea un semn) si imi atingeam burta iar ea raspundea imediat (asta a fost temerea mea).
Citesc de multa vreme blogul acesta, si azi e prima data cand citind mi-au dat lacrimile si as fi vut sa fiu linga tine, desi nu te cunosc, sa te strang de mana si sa te asigur ca e normal prin tot ce treci acum, raul, teama, nelinistea, felul cum dormi sau nu noaptea. Am trecut si eu pe acolo, de doua ori chiar, si ma bucuram cand imi era rau, insemna ca e acolo, creste 🙂 Iar teama nu trece niciodata, doar se mai transforma nitel.
Offf, citind ce-ai scris aici mi-am adus aminte de toata sarcina mea care mie, una, mi s-a parut horror.Desi am auzit de la o groaza de femei , ulterior devenite mame, ca sarcina este ceva sublim, ca s-au simtit minunat in lunile alea, ca ar vrea sa mai fie insarcinate de nu stiu cate ori, mie mi se face rau numai la gandul acelor luni.Nu mi-a fost niciodata greata, in schimb am avut diverse stari oribile, de la nervi intinsi la maxim, la depresii cu plansete incontrolabile, stat in pat de teama de-a nu pierde maimutelul, injectii facute in picioare si-n maini timp de 9 luni seara de seara, 33 kg luate in plus, retinere de apa, ultima luna de sarcina mi s-a patat fata de parca ma arsesem intr-un teribil incendiu, vergeturi infioratoare in ciuda tuturor cremelor de pe pamantul asta, insomnii in fiecare noapte de ajunsesem zombi,nu mai puteam sa merg, sa socializez, ci stateam doar in pat ca o leguma.
Dar, la capatul celor 9 luni cumplite, am avut parte de cea mai mare fericire posibila si traita in viata mea de pana atunci.Pritesa mea draga, merita tot efortul, tot raul de pe pamant, toate spaimele si fricile ( si eu am stat cu spaima de a-l pierde continuu, dupa ce ma chinuisem multa vreme sa raman insarcinata ), tot disconfortul si toate lunile astea in care esti scos din circuit :-D.Iar acum, dupa 2 ani si jumatate, mi-am revenit perfect si as lua-o de la capat cu o alta sarcina si maine, dac-as mai putea ramane insarcinata vreodata…
Gandeste pozitiv insa, te rog mult nu mai gandi ca nu vei ajunge sa-i mirosi parul si s-o atingi si s-o tii strans , strans la pieptul si-n imbratisarea ta.
Haine de gravide dragute am vazut ieri la Kiabi Militari, aratau chiar bine si erau colorate , vesele.
te pupez si zile mai bune iti doresc !
si mie -mi pare ca o sa fie tot baiat. o sa intreb pe mama ca avut fata si 2 baieti.
ps. imi aduci aminte de un var, care era convins ca al doilea copil va fi baiat, si cand l-au anuntat ca e tot fetita a fugit vreo 2 zile de acasa.
nu conteaza ce e… sanatosi sa fiti. amandoi. cum de nu m-am prins la postul cu grecia , ca mancarea era in neregula…. de fapt eu chiar asa aveam impresia. dar undeva cand ai scris ca a venit bunica in vizita, cam banuiam de ce a venit bunica din spital pentru tine…
SI eu iti spun ca va fi bine pentru ca asa trebuie sa fie.
Sper sa te simti mai bine si sa te poti bucura de sarcina, sa te linistesti.
Printesa, imi pare rau pentru atatea temeri si atata stare de rau. Dar, cum ziceam zilele trecute, esti deja la jumate, nici nu vei sti cand zboara timpul…
Cat despre dormitul pe burta, am patit acelasi lucru si m-am reobisnuit sa dorm asa abia la vreun an dupa ce am nascut… Mai am o perna din cele 2 de gravideala, daca te intereseaza scrie-mi pe adresa de mail si ti-o arunc intr-o dimineata din masina direct la mansarda ;). Cu 350 de lei faci alti oameni fericiti, nu un magazin de perne scumpe :D.
Kiss!
haine de gravida hmmmm buna treaba. eu am fost insarcinata in acelasi timp cu o prietena si chiar s-a discutat subiectul intens. oricum parerea mea sa nu investesti multi bani in haine de graviduta, nu se merita. e adevarat ca te plictisesti ca innebunesti in 2 perechi de pantaloni. am trecut prin asta. ce sfat util iti pot da e sa profiti de cizmulite, baga colanti si rochite groase . eu am 2 rochii groase pe care inca le mai port.
cat despre rau si teama, nu le-am avut, nu am simtit greata, numai arsuri pe final de sarcina. trec, iar cu cat trece timpul frica si teama vor fi inlocuite de planuri, de asteptari, de emotie pentru marea intalnire.
eu am convingerea ca va fi bine.
Desi pare greu de crezut, va trece totusi si raul asta cumplit, sa va dea Dumnezeu sanatate si putere! Eu credeam ca nu mai scap, am mancat luni intregi numai cartofi cu sare, altceva nu puteam, dar am recuperat in ultimele luni…
Sa stii ca sunt dresuri pentru gravide foarte, foarte utile, nu te strang la burtica, eu am luat de la un sensi blu.
Un nume n-apare niciodata fara cineva care sa-l poarte.
Deci, va fi bine. Capul sus si cu incredere inainte.
Îmi pare rău că ai asemenea stări…să ştii că mâncăm ciocolata de la Leonidas când te vei simţi mai bine, n-am uitat de surpriză :)) Te pup şi să-mi spui dacă te pot ajuta cu ceva. Sunt ferm convinsă că în final totul va merita şi va fi bine. Iar Sofia e un nume minunat. Cu drag, A
Nu-ti pierde speranta, nu te pierde pe tine, rezista! Eu sper din suflet ca sprijinul si suportul pe care ti-l ofera ce-i ce te citesc si te cunosc sa ajute, sa te simti iubita si om. Tin pumnii si crede in entitati superioare, in ingeri, in orice!
sa fiti sanatosi ! despre greturi…candva o sa ti se para cel mai frumos lucru…cand o sa privesti niste ochisori…o sa vezi tu…
aoleu, cel mai frumos lucru n-are cum sa mi se para. in cel mai bun caz o sa uit, dar sa ma gindesc cu drag la lunile astea e exclus. 🙂
O sa fie bine, stiu ca o sa fie bine de data asta! Dupa atata suferinta vine si binele, trebuie sa vina!
Promiti? 🙂
Promit!
Imi pare tare rau ca trebuie sa treci prin toate astea si iti inteleg frica. Dupa aproape 3 luni de stat in pat, sacose de medicamente, stres si mai nou contractii dureroase si nopti nedormite, rugaciuni fierbinti pentru fiecare zi in plus, sunt foarte aproape de capatul puterilor. M-a umflat plansul citindu-te. Adevarul e ca eu nu pot sa iti spun ca vei fi bine; nu pot sa-mi spun nici mie ca voi fi bine. Sunt un om groaznic, in loc sa vin cu incurajari… imi cer scuze, sunt down azi. Vreau doar sa sper pentru tine si pentru mine. Primele miscari te vor duce in al noualea cer, asa ca fii pe faza.
Of, doamne, prin cite tre sa treci… Iti tin pumnii si ma gindesc la tine!
Te rog eu sa crezi, din tot sufletul. Ca sa am si eu curaj sa cred din nou.
Ti-am recitit postul acela indurerat si am simtit ca mi-a asternut cineva gandurile pe hartie.
Te rog sa crezi si o sa cred si eu pentru voi. Ma rog zilnic pentru tine, pentru puiul tau, cu disperare, cu speranta. Ma rog sa fie bine si sa se fi multumit Dumnezeu cu ingerii pe care i-am trimis anul asta in cer.
Cand ti-e frica, sa stii ca te tin de mana. Ca seara ma gandesc la tine, ca ma bucur cand vad o veste buna de la tine, in fiecare dimineata. Ca abia astept sa apara puiul vostru si sa urlu „Este!” 🙂
Te rog sa crezi si ma rog din tot sufletul sa fii fericita, sa fie bine, si s-o primim cu totii pe micuta voastra cu toata dragostea si speranta din lume.
Te imbratisez cu dragoste, durere, speranta si cu tot sufletul.
Monica
Of, Monica… >:D<
Draga printesa,
Eu cred ca TOT ceea ce poti sa faci e sa speri si mai cred ca acest copil se hraneste exact cu emotiile, gandurile, dragostea si sperantele tale pentru el. Nu te inchide fata de el,si da-ti voie sa te bucuri. Nu exista garantii ca va fi bine dar nu exista garantii ca va fi rau. Te imbratisez cu mult drag si mi-e imposibil ca sa cred ca toata energia pozitiva pe care o primesti din partea atator oameni care se gandesc la tine nu va protejeaza pe tine si micutul tau.
Da, sigur ca da, sigur ajuta toate gindurile oamenilor! Pentru care nu prididesc sa multumesc!
Draga mea, cate griji si cate probleme… Si am vazut si eu cu ochii mei ca nu ti-e bine, in conditiile in care eu am vazut abia in a 4-a luna de sarcina. In primele, nici nu-mi imaginez. Am citit multe comentarii frumoase, de la femei cu experienta. Eu nu am inca ce spune, nu pot decat sa te incurajez, sa-ti spun ca suntem atatia omanei cu gandul alaturi de tine si eventual, sa-ti dau exemplul mamei… Ti-am mai scris eu povestea ei, cum a ajuns sa ma aibe pe cap 🙂 Si ea zice ca merita 🙂 Dar stiai asta deja, undeva in spatele fricilor si a greturilor, tu stii deja ca merita. Ah si ce de lume o sa se bucure in aprilie 2012 😀 Sper din tot sufletul sa inceapa sa fie mai bine. Sa ai si tu o perioada cu burtica ta cand sa poti fi fara griji si fara greata, sa mananci ceva bun si sa porti o hainuta pt gravide care chiar sa-ti placa si toata lumea sa te rasfete asa cum merita o printesa care creeaza o alta printesa 🙂
Absolut merita!
Să vă ocrotească Dumnezeu să ajungeți cu bine și la momentul nașterii, și la cel de după. Mult curaj prințesă, și multă putere întregii familii. Sofia e un nume superb, de mult timp mă bântuie și pe mine și, asemenea ție, așa o să-mi numesc odrasla (când va fi cazul) de va fi fetiță. Povestea ta e foarte asemănătoare cu cea a cumnatei mele, am trăit alături de ei drama unei pierderi dar acum trăiesc bucuria unui nou început. Din câte povestești tu aici, îmi pare că veți naște în aceeași perioadă. Numai bine vă doresc!
Daca e mijlocul lui aprilie si la ea, atunci da, vom fi colege de maternitate! Sa-i fie bine! Sa- transmiti, da?
Aşa spun ei, că prin aprilie. Îi transmit, desigur. Sănătate multă vouă mămicilor, bebluşilor şi mamelor ce vor fi bunici putere să alerge după cei mici, căci sigur şi-ale voastre ard de nerăbdare să vadă minunile. Şi, desigur, nouă tuturor. Gânduri bune!
Multumim! Bunicile inca isi ascund entuziasmul, ca sa nu se sperie… 🙂
O sa fie bine, ramai cu speranta ca totul va fi bine, ramai pozitiva, cat de mult poti. Nu lasa teama sa absoarba toata speranta din tine, ramai puternica si cu gandul numai la bine.
Aveti grija de voi >:D< :*
Multumim!
Daca imi permiti cateva cuvinte…fara sa par ca dau sfaturi sau altceva (nu am citit comentariile anterioare si nici nu prea am comentat pe la tine prin pravalie dar mai citesc povestile tale 🙂 ). Eu fost insarcinata si fara probleme, dar ca si tine am tinut ‘protectia’ cat am putut de mult, asa ca tine acum. Mi se pare foarte important, mai ales ca protectie pentru mama si copil, cu tot ce implica asta, nu neaparat ca se poate intampla ceva rau si atunci e si mai rau daca stia toata lumea. Am citit de curand ca starile de greata (in general) in sarcina vin de la o diferenta intre (sa zicem) ‘ parametrii’ mamei si cei ai copilului. Mai ales daca sunt atat de intense si lungi… adica, incearca sa privesti cu bucurie aceasta stare, in ideea ca acest copil care a venit la voi si v-a ales pe voi (daca credeti lucrul asta, eu cred ca un copil isi alege parintii) este un copil deosebit, sa zic ‘mult mai deobebit’ decat voi si atunci isi pregateste conditiile (adica starea voastra, vibratiile voastre, pregatirea voastra emotionala si spirituala) pentru ce va trebui sa fie, sa faca, in viata asta. Si daca zici ca mai vorbesti cu Dzeu (ceea ce este minunat si nu intamplator se re-intampla din nou, asa cum ai zis), atunci cand o sa poti spune cu toata inima „Faca-se Voia Ta Doamne” sau sa I te poti incredinta si sa il poti incredinta pe copilul vostru lui Dzeu in fiecare clipa a vietii voastre, atunci o sa apara si linistea si bucuria si dragostea care sa inlature frica si starea ta de bine (si fizica). Copilul este un dar minunat (‘cel mai minunat’ sa zic asa) iar in perioada asta de sarcina pregatesti terenul pentru urmatorii ani (chiar multi) inainte… Fii fericita cu adevarat, fii fara frica… Iubirea este opusul fricii…acolo unde este iubire nu ar trebui sa fie frica, acolo unde este frica inseamna ca nu e suficienta iubire…
Prima oara nu mi-a fost frica deloc. A fost numai iubire. Si a murit. Nu, nu pot sa ma impac cu asta spunindu-mi da, asa a vrut dumnezeu, dumnezeu e bun, nu omoara copii nenascuti.
Asa ca acum am ce mi-a ramas, respectiv multa frica si potential de iubire. In timp o sa se schimbe proportia, cred.
draga ioana, stiu atat de bine prin ce treci acum… nu stiu sa pun asta in cuvinte, dar te rog sa ma crezi.
nu pot inca sa scriu despre sarcina mea, o parte din mine o vrea uitata, o parte din mine nu va putea uita niciodata frica, si neputinta, si senzatia aia de maini legate, si lipsa totala de control asupra propriului corp si asupra a orice, in general.
te imbratisez!
nici nu trebuie. te imbratisez inapoi!
Hmmm, parca as citi despre ce simteam eu acum 2 ani :).Cu exceptia greturilor (n-am experimentat nici una decat ocazinal in masina :D-), am fost si eu pe acolo.Sangerarile si o hemoragie urata de la inceputul sarcinii m-au facut sa traiesc fiecare clipa cu teama in suflet, sa ma rog in fiecare seara cu disperare ca totul sa fie bine…Acum regret ca n-am fost mai increzatoare, mi-as fi dorit sa ma bucur mai mult de sarcina mea cea cu probleme, parca am piedut ceva…Stiu ca iti spun degeaba lucrurile astea, nu poti schimba ceea ce simti, dar incearca din rasputeri sa nu-ti mai fie frica, macar putin. Si gandeste-te ca toate lucrurile astea le simte putin si bebe, o sa fie bine, ai sa vezi. Si asta iti spun eu care dupa calvarul primului trimestru (sangerari, spital, medicamente), am sta mai mult in pat in ultimul cu amenintare de nastere prematura…Bucura-te de perioada asta magica!
Hello, Clarisse (nu m-am putut abtine),
Da, stiu ce spui, din pacate practica ma omoara.
O sa ma bucur, sper, de sarcina, in saptamina dintre greturi si sufocatul din cauza burtii. Ca asa presimt, ca o sa am o saptamina buna! Una si buna!
A, si legat de starile de greata, cunosc persoane care au scapat de asta definitiv cu ajutorul homeopatiei…daca te tenteaza 🙂
Hm, am mai incercat homeopatie in citeva ocazii, am observat ca dureaza muuulte luni pina se vad efecte, iar contraindicatiile sint majore, de exemplu n-am voie sa folosesc apa de gura, de care sint dependenta acum, cind saliva e ingrosata si riscul de carii e urias.
Eheee, daca e s-o dam in superstitii si zicale babesti, eu stiu sigur ca fetele sunt mai ,,gretoase” decat baietii… Deci e clar ca e fata! 😀
hihihi, eu mai stiam o faza cu forma burticii: daca e rotunda e fata, daca e tuguiata e baiat ;).
Aaa si cine decide cit de mai mult rotunda sau mai mult tuguiata e? ca mie mi se pare ovala asa.. Ce ma fac?
ah, daca eram in RO o luam pe Cookie de o aripa si pe Iepu’ de o labuta si veneam la tine sa facem brainstorming pe problema asta :D. cred ca ne-ar fi placut 😀
Nu nu, ma luai pe mine de-o aripa si mergeam noi la ele, ca stii doar ca ele nu-s transportabile decit cu tancul lu tati lu iepu…
eu am o fetita, stie Ioana, si burta a fost de fata, conform, babismelor. Acum zac la pat, ca sa mai tin in burtica macar vreo 2 saptamani tot o fetita si in afara de medici, care zic ca e o Ea, cu tarie, toti, absolut spun ca e baiat si e eroare medicalaa, dupa forma burtii. deci, pana nu nasti, parca nici nu mai stii ce sa crezi, dar e distractiv intr-un fel.
In alta ordine de idei, teama nu va mai disparea niciodata, toata mamele iti vom spune acelasi lucru, eu imi doream sa o nasc pe Crina, credeam ca afara o sa o apar eu de toate relele din lume, si nu am reusit, din prima zi, intubata, perfuzata, probleme, etc, stii foarte bine, si nici acum nu reusesc, ca ba mai cade, ba mai inghite nu stiu ce, ba mai plange de dorul meu ca nu o mai pot lua in brate de o saptamana, si tot asa. E frustrant, e cumplit sa vezi ca esti om si uneori nu poti sa faci totul pentru copilul tau, ma rog, uneori e mai bine asa, dar teama nu dispare niciodata. Oare respira?(cand era mica si dormea linistita si nu o auzeam). Oare e ok cum si ce o invat? Oare o doare ceva cand plange? Oare am facut eu ceva gresit si de aia plange? si de aduna o lista de nu mai termin pana maine. dar e minunat, pt ca asa e iubirea, emotie, fior si teama.
Va fi bine, sigur va fi bine, dar ai mare grija la mica minune, ea simte gandurile tale inca de acum… Amprenta lor in mintea ei va exista intotdeauna, chiar daca tu nu iti dai seama. Si stiu ca e usor de zis, dar greu de facut. Am avut aceeasi teama cu fetita mea cea mare, Runa, din exact acelasi motiv, si mi-am revenit foarte greu la sentimentele normale si usoare de dragoste, fiindca frica te impovareaza si te ingreuneaza, stii si tu.
Apropo de cum sunt copiii influentati de gandurile noastre, iti recomand o lectura buna: Francoise Dolto, „Despre educatie in copilarie”, e un moment bun sa o citesti.
Multumesc, C., caut cartea!
Hai, bai, ca astea cu stralucirea si pielea frumoasa is baliverne care sa te convinga ca, uite, nu e chiar atat de urat sa fii insarcinata. Ce daca te simti ca un butoi in deriva, ce daca te temi de nici tu nu stii ce? Ui’ ce piele frumoasa ai.
Io mai vreau un copil (poate doi). Nu mi-e teama de momentul nasterii, de durerile alea, cata sila mi-e de ultimele luni de sarcina. Am prietene care pareau numa’ balonate; nooo, io aratam in luna a 7a ca si cum aveam sarcina suprapurtata 2 luni!
Da’ Tudor se uita intr-o raza de soare, de se roteste prin geam la bunica-mea si vadeste particulele de praf si zice: „Mamaaa, ‘teleee!” (el vede stele-n praful ala de incerc eu sa-l scot cu tot dinadinsul din casa)…
Wow, da stiu ca iti place sa fii gravida… pfuu, pai good luck to you, aud ca distanta optima intre copii e de trei ani… 🙂
Ce romantic e al tau, bravo, poate-l faci poet… sa-i recite alei mele despre luna si telee…
Scumpa Ioana, ai trecut de pragul critic (cel de 3 luni); ce se putea intampla mai rau si mai rau, pana la 3 luni se intampla DACA asa e scris.
Dar nu a fost scris asa; si poate ar fi important sa stii ca prima sarcina o pierd majoritatea femeilor, dar pentru ca de obicei se pierde la varsta gestationala mica, foarte multe dintre noi nici nu apucam sa aflam ca am fi fost insarcinate.
Incearca sa te gandesti ca tot ce simti, traiesti, gandesti, respiri, asolut tot, i se intampla si fiintei care se dezvolta acolo, la tine in cuib, acelei fiinte minunate care intr-o zi iti va spune MAMA.
Asa ca da-ti voie sa fii optimista, sa speri din toata inima si… TRAIESTE VIATA DIN PLIN.
Iti trimit „electronic” o imbratisare maaaaaare cat pentru a te binedispune pe o saptamana!
buna, ioana! ma bucur pentru tine si bebelina ta, am si eu una de 6 luni si e delicioasa! perna gravidei am eu de la mothercare, fffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff utila, jur pe conditia mea de dormitoare pe burta. mi-a salvat viata! dc vrei ne putem intalni sa ti-o dau, doar ca tre sa fie repede-repede, adica zilele astea ( v, s, d, l, m). si mai am si alte minuni, unele nefolosite. ti le pot imprumuta fara rezerve. uite, eu am avut o sarcina si o nastere zen, deci toate obiectele sunt incarcate de magie si noroc, ai sa vezi. e ok?
daaaa, vreau tot zenul ala, problema e ca mi se intorc emailurile pe care le trimit catre tine… oare n-o fi buna adresa ta de email?
scuze, m-am emotionat un pic cand ti-am trimis mesajul… am corectat! hai ca abia astept s-o cunosti pe Chiuici, iuhuuuu…
Te-ai indragostit deja, insa mintea ascunde temeinic…. Sa iti fie bine. Eu mai am 4 sapt si tot zic ca nu m-am indragostit :), nici planuri nu fac, nici lucruri nu cumpar si nici ca o gravida autentica nu ma port.
Wow, ce putin mai ai… cred ca tropai de nerbdare! Baftaaa!
Nu tropai mai deloc.. Ma „lupt” cu copilul din afara burtii, care urzeste tot felul de planuri impotriva copilului din burta (sa o dam la altii, sa ii dam cu un ciocan in cap, o trimitem la cersit etc)… Altfel imi e greu, si nu am cumparat mai nimic, sunt nepregatita total 🙂
Si eu am zis la fel: pana nu gasesc haine dragute de gravida raman cu ce am…. dupa 9 luni am 2 perechi de blugi (luate din Constanta de la Terranova) si 3 bluze pe care le mai port…si nici blugii, nici bluzele nu sunt de gravida.
La faza cu dormitul pe burta pot sa-ti zic doar atat: eu am dormit pe burta pana a inceput bb sa ma loveasca atat de tare incat ma intorceam singura in somn (adormeam semi-pe burta si ma trezeam pe o parte)
In rest, ma bucur pentru voi cat nu m-am bucurat pentru mine… abia astept sa afli sigur ce e 🙂
Eu imi pun baza in SH-uri, am trimis-o deja pe mama in misiune, macar un paltonas baby doll tot gaseste…
Apropo de miscarile lui bebe, si eu le asteptam, la prima sarcina, nu realizam ca deja le simt, pana intr-o zi cand mi-a spus mama (pe la 16-17 sapt) ca at trebui sa simt ca un fel de „aripi de fluturasi” 🙂
Pe urma s-a dezlantuit, sa vezi cum o sa fie cand o sa simti cate un calcai sau degetel cum impinge pe langa buric (al tau) 😀
Aripi de fluture, gidilituri, scarpinaturi diafane, roi de musculite, da, stiu, am auzit zeci de descrieri, nu inteleg exact ce inseamna. simt si eu diverse, dar cine stie ce-or fi, eu banuiesc ca e mincarea care se plimba de ici colo, sau c-oi fi balonata… poate o fi ea care danseaza, i have no idea. 🙂 astept sa devina mai concludent.
haine grozave de la miniprix otopeni, am luat chestii f tari inclusiv pentru bebe ( nume consacrate, calitate pe masura). preturi minunat de mici !( fatza de mall si alte magazine care mi-au arestat toate finantele )
Planuiesc un drum chiar diseara, era o vreme cind numa de la ei imi luam hainute!
eu comand cu succes de pe site-ul miniprix. si da, hainutele de copii sunt foarte ok, din bumbac, stiu cand era micuta i-am luat pantalonasi marca mothercare, la 10 lei bucata ceva de gen, adica suuuuper ok.
Draga Printesa, asa de tare m-a emotionat postul tau! Felicitari si iti doresc din tot sufletul multa sanatate pentru tine si pentru printesica voastra 🙂 Si sa iti dea Dumnezeu (pentru ca e acolo sus) putere sa fii puternica 🙂
Ah, ce ma bucur ca ne dai astfel de vesti! Mi-ai inseninat ziua 🙂 O sa treaca si raul si o sa vina tot ce e mai frumos, stiu eu sigur! Multa putere si speranta, Printesa! Te imbratisez.
Sper sa iti fie mai bine de-acuma inainte.. sa te bucuri de restul de sarcina, sa ai grija de tine.
Cat despre perna de gravide / alaptat / bebe cauta pe okazii sau google.. o sa fii surprinsa 🙂
Multa sanatate iti doresc.
eu nu stiu cum e cu sarcina, cu copilasii, inca sunt un copil eu(19 ani), dar ce-am citit la tine mi-a adus lacrimit in ochi. iti doresc numai bine, din suflet iti spun. la felul in care transmiti ce simti, esti un om bun, iar oamenilor buni li se intampla lucruri bune. ai incredere ca totul o sa fie bine!
apropo, Sofia se numea si bunica mea si la fel as vrea sa se numeasca si fetita mea, caci eu fetita imi doresc. te pup, fii fericita!
Încearcă să dormi cu o pernuţă fixată între genunchi. Ajută. Şi eu am dormit toată viaţa pe burtă… Haina de iarnă şi pe mine mă strânge, dar pt. o lună nu-mi mai cumpăr nimic. Biscuiţi săraţi şi apă minerală împotriva greţurilor ai încercat? Sau grepfrut. Zile uşoare!
Felicitari pt sarcina. Te inteleg ca iti este rau – mai trece din greata dupa saptamana 20 – insa s-ar putea sa revina pe finalul sarcinii. Unei prietene i-a fost greata pe toata perioada sarcinii.
E o vorba din popor aici, ca daca ai fetita, ti-se schimba tenul, iti apar pete si puncte, care or sa dispara dupa ce nasti.
Cat priveste hainele, eu iti recomand sa incerci rochii tricotate cu croi larg, sunt si la moda acum, asa ca o sa gasesti o oferta variata. Poti sa le porti cu ciorapi fara chilot (ce se prind cu bentita de silicon) sau colantii largi in talie. Eu am gasit intamplator acest model, sunt facuti in Italia si au bentita de la talie lata si larga, asa ca nu apasa de fel pe burta.
Draga mea… acum am citit. Tot binele din lume. Si chiar daca nu te-am vazut (evident) STIU SIGUR ceva: stralucesti!
Iti doresc tot binele din lume! Sa ai partre de o sarcina linistita si fara emotii. … cat despre haine… dragute – mother care (scumpe, dar arata bine fata de marea majoritate a celor pt gravide) sau varianta mai ieftina si la indemana: tunici sau bluze masuri foarte mari ( eu spre sfarsitul sarcinii foloseam UK 16-20) … hainute dragute special pt gravide mai au si cei de la C&A si Kiabi, dar si H&M-ul. (numai cel din unirea are colectii pt gravide)
… cred ca problema cu hainele o au toate gravidele …. mai ales la prima sarcina, cand esti oricum „traznita” de socul trecerii de la S/M (sau mai putin) la masuri mai mari si entuziasmul te poarta spre toti cei care isi fac reclama la greu ca fiind comercianti de articole pt gravide, care sunt fie odioase, fie nejustificat de scumpe….
La MotherCare is prea scumpe, nu pot, NU POT sa dau atitia bani pe ceva ce port numa 2-3 luni, de la C&A mi-am luat cele 2 perechi de jeansi de gravida, iar la HM nu mi-a placut nic…
O sa dau o fuga pe la MiniPrix, poate am noroc…
vai ce ma bucur.
ce surpriza minunata.
(fata de la greenfield care acum e plecata la studii in belgia) 🙂
Ah, felicitari, Diana, enjoy the trip!
Si multumesc! 🙂
O prietena mi-a dat acest link, poate te ajuta si pe tine, macar putin:
http://www.nlpmania.ro/blog/un-exercitiu-pentru-ca-sa-schimbi-orice-stare-emotionala-negativa-in-cateva-momente/
vaaai ce frumos:)
e prima data cand te citesc, cred si imi place de tine:)
sa fii bine tu si micuta ta:)
Draga Printesa , te citesc de luni de zile , am plans de multe ori alaturi de tine si acum ma bucur alaturi de tine si pentru tine . Trebuie sa fie bine de data asta , meriti! Toate gandurile mele bune se indreapta catre tine si puiul tau .Multa sanatate si putere .
Multumim, Dorina!
era sa fiti, dar obseala…
Am gasit articolul dupa ce l-am intrebat pe dl. Google despre bratarile anti-greata…si am gasit articolul asta publicat in 2011 si m-am bucurat. De vreun an de zile citesc mai tot ce scrii pe blog, dar n-ajunsesem inca la postarile mai vechi.
M-am bucurat sa vad ca nu sunt singura care traieste cu paine si telemea, care nu suporta dulciurile si cafeaua (desi inainte nu supravietuiam o zi fara jumatate de tableta de ciocolata, o cafea si-un capucino), care a ajuns la concluzia ca greturile „matinale” (dar care tin toata ziua) sunt cel mai mare dusman al meu.
Randurile de mai sus mi-au mai dat ceva putere si speranta si curaj. Astept si eu perioada cu stralucirea 🙂
Vezi, Printeso? NU stiu cum am dat peste acest articol, dar 6 ani au trecut de cand scriai asta si cat de bine si frumos s-au aranjat lucrurile in viata ta… Te admir si felicit si salut cu drag si ma bucur pentru bucuria ta!
La ora 12 noaptea nici matematica nu mai e ce-a fost… 5 ani, nu 6 !:))