Felul în care ne-am cunoscut, eu și Omul meu, n-a fost unul obișnuit. Știți povestea prea bine. N-a fost că mi-a cerut un foc în discotecă. Nici că ne-a făcut cunoștință o prietenă comună. Nu ni s-au intersectat ochii în metrou. N-am fost iubiți din liceu. El avea 31 de ani, eu 29. Ditamai oamenii. Trecuți prin școli, joburi, multe soiuri de iubiri ratate, dezamăgiri și momente de boală, singurătate, depresie, fericire alături de oameni nepotriviți. Eram oameni mari, cum ar veni. Cu scaun la cap și inima goală de obligații. Eu aveam blogul ăsta, pe atunci mic, doar al meu, citit de mama și de cîțiva foști colegi care mă urmăreau online ca să aibă material de bîrfe la cafea. El citea bloguri seara după serviciu. Eu am făcut o glumă într-un post într-o sîmbătă după-amiază, el a făcut o glumă într-un comentariu. Apoi ne-am scris. Sute de emailuri. Într-unul dintre ele, m-a întrebat asta:
I-am spus DA. Nu-l văzusem niciodată. Și nu glumeam.
Apoi ne-am mai scris o vreme. Într-o noapte, mi-a scris asta. Fără punct. Și nu glumea.
Ne-am întîlnit la Diverta Romană pentru prima oară. Și de-atunci ne-am început viața noastră împreună. Ne-am văzut în fiecare zi, peste o lună ne-am mutat împreună și mi-a pus pe deget un inel. Peste alte cîteva luni, am făcut o nuntă deloc obișnuită. M-a luat pe-un cal alb și mi-a citit o poezie de Nichita Stănescu. Au mai trecut doi ani și jumătate de-atunci. Ne-am bălăcit în viața noastră cu o lăcomie care încă ne sperie. Sigur că ne-am mai împiedicat de nimicuri, dar nici unul memorabil.
Recunosc, viteza cu care ochelarii lui de vedere au ajuns să rămînă peste noapte pe noptiera mea în fiecare noapte e deloc caracteristică unui om matur. Dar am riscat și-am avut dreptate. Am cîștigat potul cel mare. Amîndoi. Și totul a pornit de la vorbe scrise. Așa m-am îndrăgostit de el: citindu-l. Așa a recunoscut în mine femeia pe care o vrea lîngă el: poftindu-mă să-i scriu. Și poate vă întrebați cum i-am comunicat marea veste. Aceea că povestea noastră mai cîștigă un personaj principal. Că, deși prima oară, pîntecele meu a dat greș, de data asta o să fie bine. Că împreună am creat un om, un om care-o să fie la fel de neobișnuit și de fericit ca povestea noastră.
I-am scris, firește. Nu un email, nu un sms, nu un post-it pe care i l-am strecurat în portofel. I-am scris pe cer. Pentru că și el mi-a recitat o poezie de pe un cal alb. I-am scris ceva pe cerul din dreptul fostului Diverta de la Romană. L-am trimis acolo și i-am spus să-și îndrepte telefonul spre cer. Acolo scria așa (aici aveți un print screen al hărții, el a văzut doar mesajul):
E ceva ce-mi scrisese el primul pe o vedere pe care mi-a trimis-o prin Poștă, Crăciunul trecut. Iată că din nou, profeția lui s-a împlinit. De Crăciunul ăsta, sub bradul nostru stă o ditamai burta-mi în care dansează (sau poate scrie, cine știe) copila noastră.
Scrisul pe cer e o joacă. Dar e și o cale de a transmite lucrurile altfel. Știți că eu promovez scrisul cu pixul (apropo, ați primit felicitările mele?), dar de data asta, pentru că vin Sărbătorile, poate plicul timbrat nu e de-ajuns. Oamenii dragi merită o urare în stil mare. Și nu trebuie să fii prințesă urbană să faci asta. Nici bani nu trebuie. Trebuie să intri de pe calculator sau direct de pe telefon pe www.scriepecer.ro, să te loghezi cu contul tău de facebook sau să-ți faci rapid cont pe site, să scrii mesajul și să-l plasezi pe hartă, pe cerul aflat deasupra oricărui loc din lume (există și mesaje predefinite și obiecte 3D pe care le poți prelua, dacă nu te simți inspirat). Apoi aștepți cîteva ore să ți se aprobe mesajul (e nevoie de puțină moderare, cum ar fi să ajungă pe cer, acum în mijlocul postului, vreo urare cu carne de la vreun amorez părăsit!) Nici tu, nici destinatarul mesajului nu trebuie să fiți clienți Orange. Aplicația merge pe orice smartphone pe care rulează Android sau iOS și care are un GPS (iar dacă omul nu are încă o astfel de jucărie, pe www.scriepecer.ro găsești oferta Orange pentru telefoane deștepte compatibile). Apoi îți trimiți omul drag în locul cu pricina (după ce înainte i-ai instalat pe smartphone aplicația gratuită Layar, disponibilă gratuit și pentru Android și iPhone), îl rogi să deschidă Layar și să îndrepte telefonul spre cer. Apoi îl lași să se emoționeze.
Gata, că prea v-am explicat ca la școală. Cert e că funcționează de minune. Iată un filmuleț rapid de prezentare:
Așa că dacă tot nu știți ce să mai faceți special anul ăsta, scrieți pe cer. Că iubiți, că iertați, că cereți în căsătorie, că vreți să faceți un copil, orice e de bine și merită să umple un cer oriunde în lume. Pentru mine e clar că scrisul poate schimba vieți.
Acum vă las să ghiciți cum l-am anunțat azi pe taică-miu (plecat de bună voie din viața mea acum 20 de ani) că o să devină bunic. Și vă poftesc să-mi spuneți ce-o să scrieți pe cer. Și eventual cui, dar asta numai dacă vreți să împărtășiți și cu mine secretul.
Cred ca s-a tinut de cuvant, aveti o viata de poveste.
Frumos tare tot ce vi se intampla si mai mult de atat foarte frumos modul
in care stiti sa va savurati momentele voastre.
Va doresc sa fie asa mereu:)
Dap, un om parolist, clar! Multumim, sa (ne) fie! 🙂
superrrrrrr…multumesc de explicatii…o sa scriu copilului meu pe 31 decembrie la 19 , 20 ora la care s-a nacut acum 26 de ani ! nu stiu ce…ca nu am cuvinte …:)
Coco, ce idee frumoasa:)
Vezi ca trebuie sa ii scrii putin mai devreme, sa fie timp si pentru aprobarea mesajului, da?
La multi ani, sa fie sanatos si norocos!
ps…multumesc tareeeeeee multttt…am reusit iar fiica-mea a fost incantata teribil ! la multi ani ! 🙂
Haaaa! Felicitari, An nou nemaipomenit!
Cat de frumos!
Multumesc pentru ideea cu scrisul pe cer. Voi scrie un simplu’ Te iubesc’. Se stie pentru cine. Iti doresc sanatate maxima!
Multumesc, bafta la desenat pe nori. Si sa stii ca un Te iubesc nu e niciodata simplu! 😛
Oof, ce mult ma emotioneaza povestea voastra, de fiecare data cand scrii despre ea, cu fiecare detaliu al ei. Ma inspira teribil si va doresc tot ce va doriti si voi, fara punct
Nu stiu cum ai ales sa-i impartasesti tatalui tau vestea cea mare, dar sper ca a mai ‘subrezit’ distanta dintre voi. Si ca va fi un bunic indragit si bine infipt in amintirea nepoatei lui.
Daca ar fi sa scriu pe cer, le-as scrie fix acelor doua persoane care nu au telefoane suficient de performante, deci ar trebui sa ma ocup mai intai de acest aspect. Ce stiu sigur e ca unul din mesaje ar fi o poveste cu veverite pinguinoase, ca sa tina de cald si de sarbatoare unui anume domn.
Din pacate, tata va fi un bunic pe care fiica mea nu-l va vedea niciodata, dar nu-i nimic, macar stie si el ca ea o sa fie aici, pe lume, chiar daca departe de el. unele lucruri nu se mai pot repara.
veverite pinguinoase, hm, nu stiu ce-s ele, dar sigur ar arata bine pe cer…
Printre cele mai frumoase povesti de anul acesta… Viață de poveste! 🙂
Deh, am avut noroc… Ceea ce, desigur, va doresc si voua!
Sunteti atat de frumosi! Nu stiu ce-o sa scriu, ca i-as scrie romane.
Cred ca anul asta ii voi scrie o scrisoare si, cine stie, poate curand, il voi trimite si cu ochii spre cer, pentru o mostra de matematica simpla 🙂
Iti multumim pentru ideea minunata si picaturile de frumos pe care le impartasesti cu noi:)
Ah, da, haide cu matematica aia, ca veste mai buna nu exista! Mai buna ca orice roman, garantat! 🙂
Sa stii ! si mai stii ceva:D m-ai facut sa prind iar curaj…asa, incet, tremurat, parca dorinta e mai mare decat teama. Asa ca ne vom rearunca cu capul inainte, in bucuria vietii 🙂
Excelent, daca ai trecut de partea cealalta a liniei si s-a sadit acolo speranta ca o sa fie bine, deja a inceput sa fie mai bine! Haide, la balaceala toata lumea! 🙂
mie mi’a placut de la inceput povestea voastra, am stat cateva zile si am citit posturile “cu si despre voi” :). Sa aveti parte de tot ce’i mai bun si o viata in 3 cu multe impliniri si bucurii.
Multumim, sa fie, si tie!
Cand am venit eu aseara acasa de la munca, mama m-a asteptat cu un plic. Ce sa fie oare ma gandeam eu ca a factura sigur nu arata :)) Si surpriza mare, caci nu ma asteptam!!
Ce dragut! Sarumana mult Ioana. Sigur asa voi face si va fi bine. Pup!
Uraaaa! Deci posta isi face treaba, ce bine!
Ce poveste frumoasa!!!!!!!!!!!!!!!!
un pic imi aminteste de povestea mea si a lui (a sotului meu normal) pentru ca tot prin caile nevazute ale internetului ne-am cunoscut si tot inainte sa ne “vedem” pur si simplu in realitate mi-a spus ca ma iubeste…si eu, in acel moment i-am raspuns la fel pentru ca asta simteam :). Si de la acel punct a inceput povestea noastra…:)
Awww, ce frumos! Sa va fie bine pe mai departe!
Cat de frumos scrii! Ai si atatea lucruri frumoase de povestit, insa modul in care ni le transmiti este cu totul deosebit. Citesc blogul tau de ceva vreme si ma regasesc atat de bine in atat de multe randuri, ca imi umplu sufletul de bine si de frumos.Te pupa cu drag si te admira sincer o burtoasa fericita ca si tine 🙂
Ah, sa-ti creasca burta mare si fericita! 🙂
That is wonderful! M-ai emotionat! Desi stiu povestea, am citit-o de zeci de ori, am auzit-o de la tine, am discutat-o cu prietenele mele ca sa le spun ca se poate, ma emotioneaza la fel de fiecare data!!! Si acum si cu micuta Sofia… Of, sunteti un exemplu de decizii bune luate la momentul perfect 🙂 de cum sa traiesti iubind ce trebuie cand trebuie si cum sa sarbatoresti iubirea. Ce Craciun frumos va asteapta si ce zile frumoasa aveti in fata si, la cum va stiu eu (putinel, dar de ajuns sa va iubesc tare) le meritati din plin! I love you guys and I can’t wait to hug all three of you! 4 cu Cioco! Dupa iar se supara pe mine ca nu o includ 😀
Hugs right back!
Noi nu avem telefoane destepte :(( insa ideea imi place si daca vreodata o voi putea folosi voi scrie pe cer: Hello … is it me you’re looking for? … e melodia noastra!:)
Vai, n-aveti telefoane destepte? Pai gata, scrisoare la Mosu, repejor!
Lionel ritchie, very romantic, I like!
Ciudat…si in acelasi timp pur. Asa simt eu ca este postarea aceasta. Ai un “fler” extraodinar la scris, si prin fler ma refer la mute epitete, pe care intuiesc ca deja le stii ptr ca sunt de bine. E placut sa citesti despre povesti de dragoste reale si in timp real. Timpul ,alerga ca nebunul, isi asterne atata tul de perdea pe ochi incat nu poti sa vezi ce se mai intampla in jur.Si eu traiesc o poveste de dragoste si cateodata imi este teama ptr ca: este prea frumos ce am , cum am si cat am .Nu iti pot explica teama , dar iti pot spune ca si cele mai puternice dintre noi o are , si doar cateodata se face resimtita. El va fi langa mine atat timp cat eu ii permit.Momentan imi doresc sa fie un timp cat mai lung.Iti doresc ca acest 1+1=3 sa raman un intreg la fel de frumos si pur ca si pasii pe care i-a facut pana acum . Craciun fericit ,Alexandra
Multumesc, Alexandra, bafta in amor nu-ti pot ura, ca nu suna grozav, dar iti doresc sa-ti fie bine!
houston we haz a problem… we ( adica nici si nici ) nu detinem smartfoane de astea. imi place ideea dar imi dadusi de lucru acum. damn.
Gata, eu zic ca a venit momentul sa intri in rindul lumii!
te referi la maritat sau la telefoane ???
mno, io-s cam speechless dupa frumusetea asta revarsata in cuvinte :). mi se pare asa fain ca ne faci si pe noi sa ne bucuram alaturi de voi de 1+1 asta care face 3 :)!
O matematica mai sucita, dar adevarata nevertheless! 🙂
Pup zaZuza!
Esti minunata! Sunteti minunati! Va doresc ani muulti de fericire, iubire si veselie cat cuprinde!
PS: noi (eu si-al meu) ne-am cunoscut in World of Warcraft 🙂
:)) genial! pai sa va fie de bine!
f frumos, va doresc tot binele si o viata cel putin la fel de frumoasa ca pana acum, si de acum inainte!
Eu stiam inca din liceu ca 1+1=3. 🙂
Si nu neg c-a fost o surpriza la fel de gustata cum a fost si aparitia omului mai mic pentru voi. In schimb, in povestea voastra se aduna oameni, pe cand la mine doar o clasa de resturi (vorbesc de algebra, sa nu se inteleaga aiurea).
…Si-i tot aud pe unii care spun ca netul este periculos, ca poti sa intalnesti – in cel mai bun caz – doar pe bau-bau. 🙂
Si eu daca eram un baiat te alegeam din multimea femeilor de pe internet (asa cum am selectionat blogul).M-a atras modul direct,sincer si felul cum prezinti realitatea.El a fost baiat destept a vazut prin asta frumusetea sufletului care e mult mai trainica si nu a dat gres.Va doresc , tot ce e mai bun pe lume !
Vai, ce inspirata ai fost! Cred ca a fost topit de veste!
Eu nu am fost in stare decat sa vin de la medic cu ecografia in brate, plangand de mama-focului… pana sa apuce sa ma intrebe ce si cum, i-am pus adeverinta in brate! Cand a vazut ce scrie m-a intrebat: “Dar tu de ce plangi?”. :)) Stiu, deloc romantic, dar eram prea emotionata ca sa pot tine secret pana m-as fi calmat si mi-ar fi venit o idee. 🙂
felicitări pentru toate cele care vă ies şi-or să vă iasă de minune, pentru că ştiţi să vă iubiţi 🙂