Am ajuns cu bine la Piatra. Am fost cumplit de stresată tot drumul, mi se părea că fiecare mașină care trecea pe lîngă noi urma să ne izbească frontal. Am încercat să-mi distrag atenția cu discuții despre blogging și campanii, dar degeaba s-au chinuit Robo-blogerul și Toma-blogerul să mă amuze cu povestioare pe loc plămădite, eu am stat cu o mînă pe centura orizontală, ca s-o țin sub burtă, și cu cealaltă agățată de mînerul de deasupra geamului, transpirînd de sus pînă jos și numărînd kilometrii rămași ca pe zilele pînă la mîntuire. Am condus ultima bucată de drum și numai așa mi-a fost ceva mai bine. Cei mai lungi 357 km din viața asta.
Am ajuns la bunica după cinci ore, epuizată de stres și panicată că nu simțeam copila mișcînd. De obicei, pe la 10.30 în fiecare dimineață începe gimnastica. Ieri, se făcuse patru după-amiaza și ea nimic. Pînă a apropiat bunica mîna de burtă, și-atunci a lovit prima oară pe ziua de ieri. M-am liniștit și-am mîncat la ea, ca de obicei, ciorbă de curcan cu mămăligă vîrtoasă, friptură de porc cu varză murată și-am încheiat cu cîte-o cană de must rece, abia scos de la beci. Bunica s-a bucurat să ne vadă mestecînd ca nemîncații, și ne-a spus ce ne spune de fiecare dată: să dea Dumnezeu să ne întîlnim și la anul, tot așa. Și atunci m-a lovit panica. Pentru că și dacă dumnzeu o să fie suficient de bun cît să mi-i țină sănătoși, așa n-o să ne mai întîlnim. Totul se schimbă. În direcții pentru care nu-s pregătită, pe care nici măcar nu reușesc să ne intuiesc.
Apoi ne-am instalat la mama, care ne-a cedat dormitorul cel mare, să aibă loc toată burta. Am stat la povești, am probat haine, ne-am arătat poze, apoi ne-am băgat în pat și, pentru că n-am mai avut lucruri care să-mi distragă atenția, am făcut și primul atac de panică. Pentru că mi-am dat seama că e primul an în care nu SIMT deloc Crăciunul. Am împachetat frumos cutiile pentru toată lumea, am admirat bradul mamei, am tăiat legumele pentru salata de boeuf. Dar… ceva e altfel. Și nu e doar starea mea fizică proastă, durerile de burtă, de spate, de picioare, greața, balonările, senzația de sufocare. Îmi imaginam c-o să vin acasă și că totul o să fie ca de obicei, numai că mai bine, pentru că, vorba ceea, sînt în mijlocului unui miracol și tot restul. Dar miracolul, cu toate urmările lui atît de life-changing, au suprimat complet restul miracolelor. Nu tropăi de nerăbdare să văd oamenii desfăcîndu-și cadourile. Nu mi-e poftă de sarmale, nici de cozonac, globurile mi se par toate la fel, fulguiala de afară e neconvingătoare.
N-aș fi putut să nu vin acasă Crăciunul ăsta. Dar nici nu mă simt acasă de Crăciun. Vă rog, vă rog din sufletul meu speriat, nu mi-o mai scrieți p-aia cu „gîndește pozitiv, o să fie bine etc etc”. Am o imaginație suficient de bogată, care însă acum nu-mi servește la nimic. Știu că nu e bine să mă stresez, că panica face rău, că n-am motive serioase să nu-mi fie bine, chiar dacă sînt departe de mansarda mea, dar degeaba știu toate astea. Lucrurile pe care le ȘTIU se dovedesc complet irelevante pentru felul în care mă SIMT. Ce simt nu pot controla, poate sînt mai slabă ca restul lumii, care se descurcă mai bine în strunirea propriilor emoții, poate îmi plac propriile drame prea mult să le dau drumul, poate îmi pierd mințile pentru că nu mă simt pregătită (da, știu că nimeni nu e niciodată pregătit, dar asta nu mă ajută), poate încă mi-e teamă că în aprilie n-o s-o țin în brațe, sau poate pur și simplu disconfortul fizic e atît de obositor încît nu mai gîndesc limpede.
Voi să vă bucurați mai bine ca mine de ai voștri. Cine știe, poate pînă diseară se depune zăpada și-o să fie mai bine și aici.
Pot sa te anunt ca nu esti singura 🙂 Vorba ta, poate se depune zapada si o sa simtim Craciunul.
Inca n-a nins, dar sint optimista.
Hai ca poate o sa fie bine…
Nu-mi amintesc sa fi avut atacuri de panica vreodata, pana in ultimele luni de sarcina. Ma trezeam dimineata cu ganduri atat de nasoale ca pareau ca stau sa se intample, acum, chiar acum. Credeam c-o sa mor, sincer credeam asta, credeam ca pt asta am trait, sa nasc un copil, dupa care sa mor. Ba chiar vedeam peste tot „semne”.
Ce vreau sa zic e ca esti sub influenta hormonilor (si-o sa tot fii o perioada), da atentie doar gandurilor bune, goneste-le pe celelalte ca pe niste muste, de fapt, ti-am zis, nici nu sunt reale, doar o bataie de joc a nenorocitilor de hormoni.
La anul pe vremea asta, fica-ta o sa roada dintr-un morcov, uitandu-va atent la voi, cum atarnati globurile in brad.
O sa fie bine si-o sa fie frumos, jur!
Te cred, draga mea, te cred. vreau sa te cred. simt ca te cred. Uf, grele luni, grea treaba.
Te imbratisez, Craciun frumos cu floarea ta si omul tau!
uitandu-se*
In locul tau as fi fericita ca sunt langa sot, parinti, bunici… eu, aici, ma am doar pe mine. Deci… vrei sa facem schimb?:P Sarbatori fericite va doresc!:*
Roxana, sarbatori linistite si tie, sint singura ca singuratatea ta e temporara, iti tin pumnii sa treaca pina la Paste cel mult…
Heeey, mie mi se pare perfect normal sa simti tot ce simti. Nici eu nu simt Craciunul si am motive mai putine si mai putin importante ca tine. Nu stiu ce sa-ti zic decat sa nu te invinovatesti ca esti speriata. Pune o mana pe burtica si cu o strange-ti de mana Omul. Sper sa va aduca ziua de Craciun putina liniste 🙂 Hugs!
E deja putin mai bine, multumesc, draga mea.
nu te ajuti cu nimic si n-o ajuti pe ea cu nimic. nimeni nu e pregatit, daca zici ca acum e greu, cavnd va veni vei simti ca te-a lovit trenul. pe bune. eu asa ma fost. puterea de a trece si de a lua partile bune, e in tine. nu mai esti doar tu pe lume ori ce ar fi, acum e ea. cea mai mare iubire care trebuie aparata bine.
ba, eu as zice, dimpotriva. daca esti ca mine, cand va veni ea, te vei pune singura in fata trenului si vei sta acolosha sa te loveasca, si chiar si asa, o sa fie mai bine si mai usor decat acum. ti-am zis io de multe ori, nimic din ce e dupa nu e mai greu decat ce e acum. acum e incerta treaba, e, cumva, departe. dupa aia, oricat de greu iti va fi, o vei avea pe ea. si are sa fie incomparabil mai bine. hang in there, amr putin. <3
dap, si eu ma gindesc ca orice o sa fie mai putin greu decit e acum, ca atunci o sa o am in brate si-o sa o vad si n-o sa mai termine greata si raul si o sa fiu motivata si-o s-o iubesc altfel.
Draga Printesa,
Cineva zicea că e periculos să dai sfaturi, si că să dai sfaturi bune e de-a dreptul fatal (Oscar Wilde). Dar daca ti-as da un sfat periculos de bun? … 🙂
Uite-l: daca ai vreo Biblie la indemana, citeste ceva din Psalmi. Nu stiu daca Dumnezeu are loc in viata ta, dar daca da, poti sa stai linistita atunci cand te lovesc stari de felul celei pe care o descrii. Daca crezi ca El este un Tată bun, poti sa te lasi pe El cu toata greutatea. Cere-I sa fie totul bine pana-n aprilie si dupa, si… crede!
Sarbatori luminoase si vesele!
Uf, ma rog in fiecare seara, ma rog si Ii multumesc ca ne-a adus pina aici cu bine. O sa caut si Psalmii, aud ca ajuta.
Multumesc, Iulia, Sarbatori frumoase si tie!
comnata-mea (cand a ramas gravida a doua oara) denumea starea asta.. „iar au luat-o hormonii razna”… o vedeai ca plange dupa ce cu 3 sec. inainte radea cu gura pana la urechi, infuleca 3-5 feluri de mancare dupa care 2-3 zile te rugai de ea sa ia o lingura de supa macar… Statea frati-miu si in cap si tot nu era bine…
da las’ ca trec pana maine…cel tarziu ..deci de Ajun si de Craciun o sa fi OK! oricum o sa revina starea dupa cateva zile…
Sarbatori fericite langa cei dragi!
Multumesc, Cetin, e drept ca-s hormoni, stiu, dar cind o iau ei razna, uit ca ei is de vina. Deh, cerc vicios, sau cum ii zice… 🙂
Vacanta frumoasa, sa ne vedem cu bine!
la a treia sarcina am avut niste stari anxioase ingrozitoare incepand cu luna a 6 a. Nu mai dormeam noaptea, incercam sa controlez neliniste aproape permanenta si nimic. O prietena medic i-a spus ca e din cauza hormonilor. Iar cand ma gandeam ca trebuie sa nasc boceam cate doua ceasuri de frica. Of, bine ca a trecut. Recunosc ca, spre deosebire de alte femei, perioada de sarcina nu mi s-a parut ceva grozav, extraordinar, bla, bla. Nu-mi doream decat sa se termine odata si sa ma vad vie, cu copilul sanatos in brate. Ce-as putea sa-ti zic?rezista, cu ajutorul lui Dumnezeu o sa treci cu bine de perioada asta.
Asa e, trebuie sa string din dinti si sa merg mai departe. Mai sint 3 luni jumatate, or sa treaca, nu? Of, pentru mine una, sarcina e cu siguranta cea mai dificila experienta. E si interesanta, dar frumoasa nu i-as spune. SI in nici un caz nu ard de nerabdare s-o repet curind.
Craciun frumos, Irina!
ha, asa am spus si eu dupa prima nastere. Nu-mi mai trebuie in veci! Medicul cu care am nascut mi-a zis lasa, nu vorbi la suparare!>)). Si a avut dreptate >)).
Deh, unele dintre noi aleg sa uite. Altele nu. Om vedea unde ma incadrez. Nu-i graba, nu?
Te imbratisez, Irina.
anul trecut de Craciun eu aveam 7 luni de sarcina si eram super stresata ca nu cumva sa nasc prematur in mijlocul satului, undeva la 150 km de doctor, spital, civilizatie; dar a trecut si cum am ajuns acasa m-am linistit desi acolo eram cu ai mei, ai lui, cu el si cu copilul ok in burta. te inteleg! Craciun linistit! cand va intoarceti dati un semn poate ne vedem.
Multumesc, Delia, ai dreptate, barem eu sint la civilizatie…. 🙂
Craciun frumos si la voi, mai ales ca la voi e primul cu pitic! Sint curioasa daca reuseste sa darime bradul!
Dap, vreau sa ne vedem, te sun!
Ioana mea frumoasa,
Ma bucur ca ai ajuns acasa, intr-un din casele tale 🙂
Ma bucur pentru mana de bunica ce te-a mangaiat.
Si te imbratisez cu tot sufletul si inima mea. Inchide ochii si respira. Eu te imbratisez, te simt si te iubesc.
Si ma rog:)
Craciun fericit si linistit alaturi de minunatul tau Robo-sot.
Monica
Multumim, Monica, la fel si voua! Ti-au crescut cozonacii?
Neaparat sa vizitezi intr-o seara parcul … e o atmosfera care sigur te va face sa simti Craciunul…si cine stie, poate ne vedem pe-acolo 😉
Am fost in parc ieri, dar hm… erau multe chestii aruncate pe jos, multi cersetori… Nu mi-a placut deloc. 🙁
Hmmm…serios? vorbesti de Parcul din Piatra, da? 😀 … e ciudat, pt ca eu nu am vazut asa ceva, e drept ca am fost seara si poate cersetorii s-au retras pe sub un pod ceva, iar chestiile de pe jos erau, probabil, mai greu de observat. 🙂
Imi pare rau ca ai gasit parcul in starea asta, eu chiar nu l-am vazut niciodata asa cum il descrii.
Craciun fericit alaturi de cei dragi. :*
Ach…nu conteaza daca esti singur sau intr-o relatie…daca esti gravida sau nu, sau daca esti impreuna cu persoanele cele mai dragi sau nu.
Pur si simplu existe momente in viata, care oricat ar fi ele de frumoase nu ne aduc nici-o satisfactie. Si este bine asa.
Viata perfecta exista la Hollywood nu la noi acasa 😉
Sarbatori fericite !
P.S.: nici eu nu ma bucur de timpul asta asa cum ar trebuii…Dar inchid ochii din cand in cand, si il respir pe nas si pe urechii ca sa imi aduc aminte cand imi este mai greu.
Ai dreptate, Alina, of, sper sa treaca, si la tine si la mine, rapid, acum!
Craciun bun, Ioana, atat cat va fi si cum va fi! Te imbratisez cu drag!
Multumesc, la fel, Laura!
e asa cum zice cookie 🙂
Cookie STIE!
Intotdeauna mi-am dorit un Craciun primavara – uite ca se intampla.
:)))))))))) Si pentru la anul, o sa vrei un Craciun vara. Si probabil o sa se si intimple…
Sarbatori frumoase sa aveti!
Am observat ca la ea ai scris Dumnezeu si la tine ai scris dumnezeu, a fost cu intentie? 🙂
nu. 🙂
am vrut sa spun, dar au spus altii inaintea mea: sunt hormonii!
si cand or sa mai apara chestii din astea, la fel sa-ti spui… si eu ii subestimam pana am vazut ce usor ma pot urca pana la cer si cobori in cea mai neagra prapastie ( asta dupa ce am nascut, cred ca se numeste stiintific depresie postpartum)
dar partea buna, cea mai buna pe care trebuie s-o retii tu, este faptul ca or sa fie momente in care te trezesti atat de fericita, o fericire atat de mare incat da in actiuni copilaresti de genul dansat cu pisica si imbratisat copaci pe strada… plus zambetul tamp de pe figura care nu se sterge, orice ai face… si e minunat ca nu stii de unde a aparut si ce ai facut sa meriti asta 🙂
Craciun Fericit pentru toata lumea din Regat!
Multumesc, Daniela, sint sigura ca e cum spui, sint foarte nerabdatoare sa-ti si confirm… 🙂
Craciun frumos si voua!
Si de ce te superi si te sperii ? E normal sa nu fie la fel ca nicicand, e normal sa te panichezi, e normal sa-ti faci mi lioane de griji si sa astepti sa ti le spulbere altii, ca sa poti face loc noilor ganduri…e normal sa nu te simti confortabil (fizic si psihic), si e normal sa n-ai stare nicaieri si cu nimeni…doar te pregatesti sa aduci pe lume o noua viata si asta intrece orice ar putea imagina vreun om ! Sa nasti sanatoasa si cu sanatate, sa-ti faci griji la anu` ca nu poti tine copila departe de pomul de Craciun si ca „daca o sa-l darame peste ea!”, ca poate nu-ti prieste varza murata la alaptare, ca n-ai dat jos dupa nastere cate kilograme ai fi dorit, ca nu-ti incape patutul fetitei in dormitorul mare…! Sa fiti bucurosi, darnici, veseli, impliniti, sanatosi cu totii, mari si mici !
Giliola, cu mult drag
Si „poate sînt mai slabă ca restul lumii, care se descurcă mai bine în strunirea propriilor emoții, poate îmi plac propriile drame prea mult să le dau drumul, poate îmi pierd mințile”, desi nu sunt insarcinata te inteleg perfect. Sunt stari pe care nu le poti controla oricat de „pozitiv” ai gandi. Eu doar am obosit sa mai lupt cu ele asa ca atunci cand vine, astept sa treaca iar atunci cand nu le am, mi-e teama c-or sa inceapa doar ca sunt destul de resemnata. As vrea sa fiu genul de om care trece peste orice stare, orice lucru neplacut cat ai clipi din ochi. Doar ca nu pot, sau nu vreau suficient cat sa pot, cine stie. Sarbatori fericite!
Ca o paranteza, si eu in drumul de la Bucuresti spre Iasi (am venit sa petrecem Craciunul cu parintii mei) vedeam cu ochii fiecare masina din fata cum o sa ne izbeasca frontal. Acum mi-e groaza de drumul de intoarcere. Sper sa reusesc sa fiu mai relaxata.
Ioana trebuie sa recunosti, ca desi au trecut anii si poate nu mai simtim la fel sarbatorile… un Craciun acasa si cand spun acasa inseamna parinti, brad, mancare buna, mama care trebaluieste cateva zile 🙂 inseamna altceva decat a sta in Bucuresti in pat la tv 🙂
si cand vorbim de mancare „a la Moldova” apropo de Piatra Neamt, oras frumos 🙂 eu tocmai vin tot de acasa, tot Moldova si acasa simt altfel sarbatorile ( si mereu imi spun ca in ziua de Craciun voi fi acolo )
Sarbatori fericite in continuare, la anul sau mai bine spus de la anul va fi diferit adica muuuult mai frumos 🙂 va fi si o mama, adica tu, si 2 bunici care vor „trebalui” pt. Sofia 🙂 pana atunci sa fiti sanatoase, linistite si sarbatori frumoase in continuare 🙂