Nu pot citi poezie. Adică pot, sigur că pot, nu e ca şi cum cînd încerc mă cuprind convulsiile şi mă prăvălesc de pe canapea cu spume la gură, dar nu-mi place. There, i’ve said it. Nu-mi place poezia. Nu-mi amintesc vreo poezie să-mi fi plăcut. Şi asta n-are legătură cu faptul că în şcoala generală învăţatul de poezii a fost preocupare generală (nu doar la română, ci la mai toate obiectele de studiu, că învăţam precum papagalii şi la biologie, şi la istorie, şi la franceză, aia era important, să putem reţine opt paragrafe, ferească sfîntul să şi înţelegem ceva din ce repetăm ca maimuţele dresate). Eram chiar destul de bună la învăţat pederost. Aşa îi spuneam, legat, rapid. „Ce teme ai pentru mîine?” „Am de învăţat pederost răscoala de la 1907, creşterea viţei de vie în Moldova, mitocondriile şi regula de trei simplă”. Da, şi eu am învăţat tot Luceafărul, ca voi toţi, sînt singură. Şi Scriisoarea a IIIa, în aceeaşi săptămînă. Sigur că am uitat complet mai bine de 95% dintre lucrurile pe care le-am învăţat pederost şi cu care-am obţinut note mari recitându-le fără cusur. Premiul 1 n-am luat decît o singură dată, în rest, am luat premiul 2, pentru că mereu aveam fie 9 la desen, fie 8 la purtare (n-am fost cea mai angelică şcolăriţă). Nah, c-am vrut să spun ceva şi pentru că nu mi-am învăţat discursul bine pederost, am luat-o complet aiurea prin lanul de literatură.
Nu-mi place poezia pentru că mi se pare un soi de scriitură artificială. Înghesuită în rime şi ritm. Pentru că am impresia că poetul nu spune exact ce vrea, pentru că e obligat (de talentul său poetical) să creeze o melodie. Şi-atunci ajustează. Renunţă la unele cuvinte. Adaugă altele în plus să iasă măsura. Pune sinonime ca să rimeze. Păi asta nu mai e scris, e construcţie. Nu mai e spontaneitate, expresie, adevăr nefiltrat, e o urzeală de cuvinte, un croşetat de vorbe pentru a obţine un efect melodios. Am încercat poezii scrise de poeţi de toate naţionalităţile, direct în engleză şi franceză, sau traduşi în română. Greu am trecut de prima strofă. Uneori am citit-o şi pe a doua doar pentru că mi-a fost ruşine să recunosc că nu-mi place. Am mai citit şi volumele de poezii ale bunicului Petrică, dar aia a fost ca să-l ajut cu corectura, că omul nu şi-a terminat ciclul primar din cauza războiului.
Acum recunosc, e un handicap de-al meu, sînt intolerantă la poezie. (Muzica îmi place, e drept, dar versurile n-au nicio contribuţie.) Şi m-am obişnuit cu handicapul ăsta. Problema e că urmează în viaţa mea o perioadă în care literatura n-o să mai fie de ajuns. Şi ce mă fac? Ce-o să-i recit eu copilei seara la culcare? Nuvele scurte? Povestioare din studenţie? Sau mai bine îi cînt cu tralalala şi sper să nu-mi moştenească foamea de cuvinte? Sau poate îmi moşteneşte direct intoleranţa la poezie? Dar asta n-o să aflu decît cînd o s-o duc la grădi şi-o să-mi recite numai proză…
Voi citiţi poezie? O fi vreuna care să-mi vindece intoleranţa? O să-mi schimbe vreo rimă plăcerea de-a citi şi (cine ştie) de-a scrie numai proză?
(ok, o anumită poezie a lui Nichita Stănescu, recitată de un anume Om pe un anume Cal Gri m-a sensibilizat puternic o dată, şi-mi mai plac nişte versuri dintr-o piesă veche a lui Valeriu Sterian, care zice că „acolo vom creşte copii monstruoşi, la chei de metal şi de mîzgă vor rîde”. Dar ele sînt excepţii, nu se pun.
Buna…
Eu mai citeam poezie intrecut de fapt sincer sa fiu, am scris poezie de pe la 15- 18 ani si chiar am publicat o carticica! Era perioada de cautari, perioada in care toti ceilalti greseau si eu aveam dreptate, luptele interioare pe care le duceam…wow ce perioada.
Citeam ce-i drept dar alt gen de poezie, mergeam la un cenaclu literar si acolo ma regaseam…insa a trecut acea perioada, mi-a ramas doar 1 carte din cate am publicat si poezie nu am mai citit de ani de zile. Insa am inceput sa ma regasesc pe mine insami si poate de aceea nu am mai avut nevoie de poezie…de fapt viata insasi este o poezie, parerea mea.
Un blog superb, acum te citesc mereu!
Felicitari pentru carte, mi se pare mare lucru!!
Si multumesc!
Nici eu nu sunt o impatimita absoluta a poeziei, insa mi se pare ca tocmai asta e incredibil la un om talentat in ale poeziei – ca scrie poezie din talent, nu fortat. Si ce zici tu cu ingramaditul intr-o rima/ritm se aplica la poezia de tip vechi, ca sa zic asa. In poezia moderna nu exista asemenea ingradiri. Eventualele rime vin firesc (mai ales ca nu sunt obligatorii) si faptul ca unii oameni reusesc sa faca muzica din cuvinte si povesti mi se pare fenomenal. Adica asta chiar mi se pare un talent adevarat. De aia sunt si asa putini cei care chiar POT scrie poezie, nu doar cuvinte insirate dupa anumite reguli sau cautate indelung.
Altfel, nici eu nu ma omor, dar am momente cand citesc. Minulescu, de pilda. Sau Baudelaire.
E posibil sa fie din cauza ca mama, cand eram mica, imi citea poezii de genul asta la culcare. Minulescu, Blaga, Nichita …
(ah, e posibil sa fie si din cauza ca imi placea foarte mult studiul poeziei, la liceu. m-a fascinat incadrarea poetilor in curente, lucrurile care ii influentau – posibil sa fi contat si faptul ca aveam o profa care stia sa zica toate lucrurile astea)
Poezie anti-intoleranta: http://www.poeziile.com/autori/Ion-Minulescu/ultima-ora68.php http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/ultimuluisarut.php si una pe care o stiam pe dinafara in copilarie:
Vei plange mult, ori vei zambi? (blaga)
Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
‘Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?’
Uaaa, ce poezie grea stiai tu in copilarie… Uneori, ma sperii! 🙂
Minulescu e ceva interesant, da, uite ca am rabdare sa le citesc pina la capat. Thx.
Pai eu am auzit poezia asta ca poveste, de multe ori (auzeam si povesti – le stiam pe toate, basca de multe ori mama le inventa sau combina bucati din alte povesti pe care le stiam deja). Dar imi zicea uneori si poeziile astea, pe care ea le stia pe dinafara si la un moment-dat le-am invatat, nah… Uite, mi-o zicea si pe asta (in urechile mele iti dai seama ca se pupa maxim cu povestile cu printi si printese si luni de pe cer, cred ca-mi imaginam ca poezii din astea zice printul printesei dupa ce o salveaza/ii aduce ce i-a cerut sau ce naiba mai face el):
”Frumoaso,
ti-s ochii asa de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
imi pare ca ochii tai, adancii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai,
si peste munti si peste sesuri
acoperind pamantul
c-o mare de intuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.”
Profa mea stia numa sa fumeze… Voi ati facut studiul poeziei la liceu? Noi cu greu copiam niste comentarii…
Eu am facut mate-fizica, dar aveam o profa de romana senzationala. Facea ceea ce se numeste, cred, dezbatere libera (avea vreo 55-60 de ani, nu-ti imagina ca era vreo tanara care voia sa schimbe ceva). Citeam si vorbeam. Iar la ore, cand era de predat, ne povestea, efectiv. Deci nu scriam dupa dictare, ea vorbea, povestea, noi ascultam si notam ce credeam de cuviinta. La teze ne dadea un fel de eseuri din mai multe lucrari / poeti (exemplu – evolutia tiparului de la Coresi pana la…). Cand le aducea, chema fiecare elev la catedra, ii spunea nota si ii explica de ce a primit-o. Apoi lua lucrarile acasa. Ni le-a dat pe toate in clasa a 12-a. Practic, daca nu spuneai nimic, nu afla nimeni ce nota luai.
Eu am luat doar 10, mereu. Aprecia foarte mult ca am opinii personale si ca citesc de una singura chestii (asta in contextul in care eram o mega chiulangioaica, n-am avut nicio corijenta, dar aveam note mici la destule materii, mai ales pe baza de chiul si neatentie).
Cand m-am dus sa vizitez liceul, dupa ce am intrat la facultate, m-am intalnit cu ea pe hol si m-a felicitat si m-a rugat sa nu ma pierd :).
ah, da, uneori nota in urma discutiilor libere – de exemplu daca te bagai voluntar in discutie si aveai pareri pertinente, practic daca erai activ dar si spuneai lucruri interesante, te pomeneai cu cate un 10 fara sa stii cand l-ai luat exact.
http://www.calificative.ro/profesor-romana/savulescu-nicoleta uiteee, am gasit-o – se pare ca elevii inca au o parere foarte buna despre ea
Foarte frumos postul şi poeziile superbe! Eh… la mine nu prea aprecia părerile care ieşeau din tipar…era moda comentariilor impuse (cred că şi acum este valabilă)…dacă ‘recitam’ comentariul, aveam 10. Dacă improvizam, aveam, invariabil, 8. Discriminare în toată regula :)). Mi-au plăcut versurile, eu acum îl descopăr şi mai mult pe NICHITA. Şi pot să spun că îmi place. Iar de Minulescu, ce să mai zic…foarte mare sensibilitate acolo. Alexandra
nope. nici mie nu imi place. adica zau ca nu pot sa ma extaziez ghebos in fata unor versuri. ma rog, din cand in cand imi mai place cate ceva, dar e foarte rar si trebuie sa fie intr-adevar niste versuri deosebite.
EEexact. Uite, poate identificam acum vreunele dintr-astea. 😀
Si eu prefer proza poeziei…..nush de ce, asa sunt eu construita cred. Si n-as putea spune ca n-am fost expusa la poezie…ca nah, filologii cu asta traiesc :))
Cat despre poezie care ar putea sa iti placa…recomand cu caldura optzecistii. Mie unii din ei imi plac la nebunie. Deci se poate.
Hm, tre sa imi arati cu degetul ceva, ca daca ma arunci in piscina optzecista, ma inec sigur!
brrr… mie numai cuvantul optzecist imi provoaca eruptii cutanate. oare sa mi se traga din facultate?!?
Andrei Bodiu, mai ales Oameni obositi, Florin Iaru, daca suporti un pic de Cartarescu, mai ales la inceput…Romulus Bucur, Alexandru Musina (aici pregateste-te sa razi cu lacrimi, mai ales la ce a publicat recent), Daniel Piscu.
Sau daca iti plac gravii: Ion Muresan, Mariana Marin, Ioan S. Pop
Dar si pre-optzecist, ca Mircea Ivanescu, Stefan Foarta…si si mai inainte Leonid Dimov…
Hai ca avem poezie pentru toate gusturile…
Ma mai gandesc si iti spun.
Uauu, da stiu ca ai citit ceva poezie la viata ta, fata draga…
Well…si asta e o mica parte. Dar dragostea mea ramane tot proza. Acolo sa te tii titluri :))
Ah, ah, ce bine ca nu sunt singura pe lume care are intoleranta la poezie! Cu f putine exceptii unde sa zicem ca apreciez cat de cat valoarea scriiturii…
si mai rau decat poezia in sine e barbatul care scrie poezii… 😀
Am fugit mereu de tipul asta, mi se pare ceva in neregula acolo :))
Haha, am cunoscut si eu vreo doi, cu talent dubitabil… 😀
ha. am trait sa o aud si pe asta…
sa fugi de un barbat care scrie poezii… mi se pare fenomenal. 200m garduri sau stafeta???
Bai, nu e a buna cu barbatii prea poeti, e riscant, uite ce am patit eu cu un baiat care mi-a dat o poezie (nu era scrisa de el, dar…). http://verzisiuscate.ro/2008/02/eram-eu-prin-clasa-a-11-a/ (yup, I’ve been a horrible bitch 13 years ago)
Nah, acu depinde si de calitatea marfii…
Nici mie nu imi place poezia. Cand eram mica mi a luat mama o carte de Marin Sorescu si era acolo o poezie care se numea Chifteaua. De la aia mi s a taiat. Singurul autor care mi place cat de cat e Neruda.
Nu imi aduc aminte sa mi fi spus parintii mei vreo poezie ever. Tata imi citea Povesti Nemuritoare Rusesti, mama nu mi a citit niciodata. O sa invete poezii la gradi, nu cred ca trebuie sa te stresezi.
Se misca? 🙂
Chifteaua? Sint curioasa daca e cu piure. O sa caut si eu poezia asta.
Daa, se trezeste pe la 10 juma in fiecare zi si incepe tumbele. Daca stau jos, intr-una face bicicleta inauntru. Scaunul de masina o enerveaza cel mai rau, ma suteaza puternic. Dac-ar fi dupa ea, ar trebui sa stau numai in picioare… 🙂
wow. super tare postul asta.
mai ales partea cu scoala, cat ne-am chinuit noi pe aici sa stabilim cum se face cu adevarat scoala, cum si ce anume te stimuleaza, cum trebuie sa fie un profesor.
pe mine de exemplu m-a speriat Bacovia. Edgar Allan Poe, nu am reusit sa citesc, in schimb am reusit cu Eugenio Montale. Nu reusesc sa vibrez cu toti. E destul de greu. Uneori e la fel de greu insa si cu Dostoievsky.
Si totusi asta nu e nimic. in poezia japoneza e mai grav, si de asta vreau sa dau definitia haiku, care a plecat din dorinta de -a fi cat mai simpla si cat mai accesibila. Initial poezia in Japonia era doar pentru o anumita casta si fiecare nou creator trebuia sa tina cont de urmasi, daca nu stiai nimic despre urmasi nu aveai idee despre ce balmajeste omul ala acolo. Si cineva a avut mareata si geniala idee, de a crea versuri si rime simple… asa s-a nascut Haiku, o forma foarte simpla de poezie, care poate fi inteleasa de toti.
cea mai reprezentativa poezie mi se pare totusi El-Zorab, iar cand am vizitat Istanbulul, eram mai multi curiosi din grup care am intrebat niste prieteni de acolo, daca stiu aceasta poezie.
Ah, mie mi-a placut Corbul lui Allan Poe, uite ca de asta uitasem.
Fără poezie, viața e pustiu! 🙂
Nici mie nu-mi place poezia per se, dar… din cînd în cînd mă lovește cheful de poezie. Cînd eram mică am îndrăgit-o pe Magda Isanos. Mai mare, mi-a plăcut Miroslav Holub (l-am citit în engleză, eu fiind un scientist s-a potrivit) și, dap, Shakespeare (teatru).
Chiar mai zilele trecute am ascultat asta, iar s-a potrivit, că eu am o fiică:
http://www.ted.com/talks/lang/en/sarah_kay_if_i_should_have_a_daughter.html
Copilul se bucură că-i vorbești, că îi acorzi atenție, iar rimele o să vină de la sine (dacă nu, lalalala e la mare fix, cantabil și vesel).
Ah bun, deci nu tre sa ma tem de proteste din public daca n-o sa o cresc cu versuri. Ascult chiar acum sarah kay.
i love ted… are niste super chestii…. la fel si RSAorg.
Nu ma omor dupa poezie desi am citit destulaaaa. Nu doar pentru scoala ci si din curiozitate. Sa mai vad si altceva in afara de Eminescu. Mi-a placut Bacovia, dar unii il considera deja „cliseu”, altii banal. Mie mi-a placut. Pe Cartarescu il iubesc (IUBESC, IUBESC, fetish like :D) in ceea ce priveste proza, dar la poezie nu m-a dat pe spate. Asa ca nici pe mine nu m-a convins prea tare poezia. Insa in ceea ce priveste rima, pentru ca nu o consider poezie, cand am ajuns sa citesc Shakespeare in engleza (in romana nu-mi place), mi-am gasit si autorul preferat. So daca vrei cuvinte frumoase si bogate, povesti minunate, totul prins in rima fara niciun fel de efort, Shakespeare in engleza. Imi dau seama ca nu poti incepe sa citesti asta Sofiei, dar poate iti deschide apetitul.
Am citit niste Shakespeare in original, da asa am adormit si asa m-am luptat cu dictionarul sa aflu ce inseamna toate acele cuvinte, ca mai bine citesc Presa in original, de adormit tot adorm, da barem adorm numa cu o carte in mina, nu cu o carte SI cu un dictionar!
:)) si mie mi-a luat mult sa ma prind de cuvinte si sensuri. Dar imi place the elizabethan language. the era of real love 🙂 ma rog, vad ca ai sugestii destule pe-aici. mai invat si eu din ce mai zice lumea 😀 te pup! weekend frumos in regat!
Multumesc, sa fie si la voi!
Am uitat să zic, m-a făcut să zîmbesc rima cu vineri/ gineri! Mă duce cu gîndul la Habarnam, cînd vrea el să se facă poet!
Recunosc ca am cautat aceasta rima grozava in dictionarul de rime! 😀
Looool 😀
Eu nu stiu daca-mi place, pentru ca nu pot s-o citesc. N-am rabdare. Nu stiu de unde s-o apuc si unde s-o sfarsesc. Nu o pricep. Pentru ca, asa cum spui tu, nu e o insiruire fireasca de cuvinte care exprima ceva. E o insiruire sugestiva, iar capul meu nu e subtil.
Copilului eu nici acum nu-i citesc, nici poezie, nici proza. N-are rabdare. Cum Dzeu sa m-asculte ce citesc eu acolo, cand el vrea sa vada cat mai multe imagini colorate?!
E drept, el are numai vreo 4 luni sub 3 ani, poate o mai fi vreo sansa mai tarziu :-).
Eh, eu sper ca a mea o sa mosteneasca ceva dragoste de cuvinte din familie, de-aia ma stresez cu literatura… desi e foarte posibil sa prefere chestiile de mestecat si plastilina. sau imaginile colorate. sau ursuletii, cine stie…
În viaţa mea e poezie în fiecare zi 🙂 Lucrurile nu au stat mereu aşa, prima poezie care mi-a ajuns la suflet este chiar cea postată de către Andrada, „Vei plânge mult, ori vei zâmbi?” a lui Lucian Blaga. Şi de atunci nu m-am mai oprit din citit poezie. Printre preferate sunt:
Boala-Marin Sorescu
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred ca m-am îmbolnavit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/vis.php
Sonetul VIII-Louise Labé
Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.
Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri implantă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.
Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite-i totu-i alinat.
Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.
http://agonia.ro/index.php/poetry/196739/index.html
Şi multe, multe altele :)) Profit de ocazie şi vă felicit pentru minunăţia din burtică. Să fiţi fericiţi şi să vă bucuraţi în fiecare zi :))
Multumim! SI pt poezii, si pt urari!
statz asa ca mi-am adus aminte ceva foarte foarte important! mi-a placut la nebunie o poezie de curand. una de Anton Pann, cu pisici si branza. spusa de chirurg in timp ce imi facea implantul dentar, ca sa ma impiedice sa lesin de frica (ca de durut nu ma durea nimica) 😆
ps: in apararea mea trebuie sa spun ca, desi nu-mi place poezia, nush de ce scot eu asa avantul poetic din barbati la vedere 😀 :D. nu e prima oara cand se intampla. mdea.
asteptam…. intre timp eu mi-am adus aminte de scheckturile ( cred ca am scris corect ) lui Toma Caragiu. tot in versuri sunt.
Zazuzo, nu cred c-a fost o poezie prea buna aia, cu pisici si brinza…
Daaa, Toma e genial! Sketchuri. 🙂
😀 😀 😀 dpdv artistic nu-mi aduc aminte, important e ca n-am lesinat. si deci, inca o data, avand in vedere imprejurarile in care eu si poezia ne intalnim, nu prea sunt sanse sa o plac, nu? 😀
Nu, nu imi plac strofele in general.
Dar am citit toate poeziile lui Arghezi si pe unele le stiu pe dinafara. Si acum semnez cartile care imi apartin cu „Ex libris – Mihaela”
Aaaa, si are niste versuri tocmai bune de spus seara la culcare…. Zdreanta cel cu ochii de faianta 🙂
Recunosc ca pe-asta cu ochii de faianta n-am inteles-o niciodata. Cum adica, luciosi? Albastri cu vinisoare?
inca unul care incepe cu „nici eu”: nici eu nu pot sa citesc poezie pentru ca ma plictisesc.
dar nu cred ca poezia e o scriitura artificiala, o constructie, ci cred ca un poet adevarat asa gandeste, in versuri si in metafore. plus ca poezia nu este toata la fel cu aia care ne-am lovit noi in liceu, adica rime + structura fixa. s-a zis aici de alte forme de poezie, de poeti romani etc
pun si eu un exemplu din Charles Bukowski, singurul poet din care am reusit sa citesc mai mult. poezia se numeste „Poetry” 🙂
it
takes
a lot of
desperation
dissatisfaction
and
disillusion
to
write
a
few
good
poems.
it’s not
for
everybody
either to
write
it
or even to
read
it.
ce parere ai? nu e foarte misto si ce zice si felul in care o zice?
Daaa, cred ca tocmai mi-ai gasit poezia preferata! 😀
Eu iar sunt de acord cu Robo! 🙂
Salut Prinţesică,
su eu fac parte din aceiasi nişă, dar sunt totusi versuri care mi-au ajuns la inima si cativa poeti pe care ii citesc cu drag. De ex Nichita Stanescu imi place in general. Apoi mai e Ana Blandiana (asta mi se trage din copilarie, cand ii citeam poeziile despre aventurile motanului Arpagic :). Mai sunt si altii care imi plac … dar trebuie cautati ca sa fie gasiti 🙂
Uite niste versuri care imi plac:
Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă
Copilarie, Ana Blandiana
Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărmându-se cu zgomot
ca o alună între dinţi.
Ochiul Inchis – Ana Blandiana
This is how it works
You peer inside yourself
You take the things you like
And try to love the things you took
And then you take that love you made
And stick it into some
Someone else’s heart
Pumping someone else’s blood
Regina spektor
http://www.youtube.com/watch?v=tHAhnJbGy9M&feature=player_embedded
Si imi mai place sa il ascult pe Pitis recitand anumite poezii :)))
uite o varianta personala si haioasa de poezie, a mea 🙂
http://www.poetesa.ro/
Buna,
Te citesc de ceva timp, da’ n-am simitit niciodata nevoia sa comentez 🙂 (pana acum)
Eu iti sugerez sa citesti poezii cu personaje. Sunt mai usor de inteles si urmarit si nici nu suna asa fortat. Mie mi-au placut mult „El Zorab” si „Moartea lui Fulger” de Cosbuc si „Moartea caprioarei” de Labis. Hmm.. acum ca le vad scrise impreuna incep sa cred ca am o problema 🙂 Pentru poeziile de dragoste eu am nevoie de o anume stare, desi am avut perioada mea de dragoste pt eminescu, nichita si blaga.
Subscriu si eu la ce spune Fanfan legat de Pittis si la ce spui tu de „Iluzia unei insule”
Uite un alt tip de poezie – personala, haioasa, fara cuvinte „grele”.
http://www.poetesa.ro/
printesa draga… tu asculti tudor gheorghe?
Cum se poate invata rascoala de la 907 pe de rost? Proful nu asculta pe baza de intrebari?
Eu am o stare conflictuala cu poezia, uneori ma ridica, alteori ma ingroapa. Am scris-o, m-a tradat, am incercat sa o uit, sa ma prefac ca nu exista, am rescris-o rescriindu-ma. E o stare, pana la urma. Si ca orice stare, are o paleta larga de senzatii.
Desi fara rima eu de multe ori am citit, aici la tine pe blog, poezie.
Acum ii citesc Apolodor Nataliei mele de aproape 2 ani si gasesc teribil de reconfortante versurile lui Habarnam : „Stietot se plimba-n ploaie/ Si-a sarit peste o oaie”
Buna,
Din start iti spun ca imi place poezia. In paralel cu lectura pricipala (proza), citesc si un volum de poezie. Acum e Ion Minulescu.
In apararea celor care au scris sau vor scrie poezie, nu ca ar fi nevoie sa le iau apararea, pot spune ca asa cum tie creierul iti genereaza propozitii si paragrafe, exista persoane care gandesc in ritm de vers. E clar ca mai ajusteaza, dar banuiesc ca si tu mai faci cate o modificare la corectare sau inainte de a publica. Eu fac parte din categoria celor care construiesc (categoria descrisa de tine), dar am mare respect pt cei care reusesc sa gandeasca si sa isi imagineze in versuri (fara a lua droguri usoare :p).
Weekend placut,
Marius
Poezia pentru mine a fost mereeeeu limba straina. Cu mici exceptii, cum ar fi Blaga si Kipling( ma rog, doar „Daca” a lui Kipling). Eu cred ca bebe va invata atatea poezii pe de rost la gradi si la scoala incat o sa ajunga, cel mai probabil, la fel de lipsita de atractie pentru poezie la varsta adulta, cum suntem si noi acum:D
Nu mi-a placut nici mie poezia niciodata. M-am rugat pe ce aveam mai sfant sa nu-mi pice la Bac (suna pueril, dar bac-ul la romana a fost cel mai mare stres, eu fiind mai mult forte pe plan inclinat kind-of-a-girl). in schimb l-am descoperit pe nicolae labis acum cativa ani, se invata candva in gimnaziu dar chiar nu-mi dau seama cum ar putea niste copii la pubertate sa vada ce e acolo.
http://agonia.ro/index.php/poetry/150749/index.html
(am empatizat poate si pt ca e din sat cu mama si m-ai povestea si ea povesti cu seceta si foamete)
Some People Like Poetry
By Wislawa Szymborska
„Some people—
that means not everyone.
Not even most of them, only a few.
Not counting school, where you have to,
and poets themselves,
you might end up with two per thousand.
Like—
but then, you can like chicken noodle soup,
or compliments, or the color blue,
your old scarf,
your own way,
petting the dog.
Poetry—
but what is poetry, anyway?
More than one rickety answer
has tumbled since that question first was raised.
But I just keep on not knowing, and I cling to that
like a redemptive handrail.”
poezia adevarata nu e artificiala, chiar daca e cu ritm si rima. dar asta e discutie lunga si pasionanta doar pentru 0,00000001 oameni:). de dragul scriiturii, pentru distractie si buna dispozitie eu ti-as recomanda emil brumaru si iv cel naiv (http://ivcelnaiv.ro/). ceva mai nedidactic si mai neprafuit nu cred ca exista 🙂
Am invatat si eu pe de rost Luceafarul si Scrisoarea a III-a, am invatat poezii al caror nume nu doar canu mi-l amintesc dar nici nu cred ca l-as recunoaste daca l-as auzi. 95% este o estimare optimista in cazul meu. Nu tin minte nici poeziile simple ale copilariei prescolare, in niciun caz vreuna invatata la scoala.
Nu suport poezia, nu suport nici sa o aud, ma plictisesc teribil si nu pot sa urmaresc versurile nicicum si daca copilul meu va fi nevoit, la fel ca mine, sa invete pe de rost chiar daca nu-i place, nu-l voi obliga. Pentru ca nu-i vad rostul.
ia uite, impartasesc cu tine poezia mea preferata. fara rime, fara inghesuieli. dar cu suflet:)
THE INVITATION by Oriah
It doesn’t interest me
what you do for a living.
I want to know
what you ache for
and if you dare to dream
of meeting your heart’s longing.
It doesn’t interest me
how old you are.
I want to know
if you will risk
looking like a fool
for love
for your dream
for the adventure of being alive.
It doesn’t interest me
what planets are
squaring your moon…
I want to know
if you have touched
the centre of your own sorrow
if you have been opened
by life’s betrayals
or have become shrivelled and closed
from fear of further pain.
I want to know
if you can sit with pain
mine or your own
without moving to hide it
or fade it
or fix it.
I want to know
if you can be with joy
mine or your own
if you can dance with wildness
and let the ecstasy fill you
to the tips of your fingers and toes
without cautioning us
to be careful
to be realistic
to remember the limitations
of being human.
It doesn’t interest me
if the story you are telling me
is true.
I want to know if you can
disappoint another
to be true to yourself.
If you can bear
the accusation of betrayal
and not betray your own soul.
If you can be faithless
and therefore trustworthy.
I want to know if you can see Beauty
even when it is not pretty
every day.
And if you can source your own life
from its presence.
I want to know
if you can live with failure
yours and mine
and still stand at the edge of the lake
and shout to the silver of the full moon,
“Yes.”
It doesn’t interest me
to know where you live
or how much money you have.
I want to know if you can get up
after the night of grief and despair
weary and bruised to the bone
and do what needs to be done
to feed the children.
It doesn’t interest me
who you know
or how you came to be here.
I want to know if you will stand
in the centre of the fire
with me
and not shrink back.
It doesn’t interest me
where or what or with whom
you have studied.
I want to know
what sustains you
from the inside
when all else falls away.
I want to know
if you can be alone
with yourself
and if you truly like
the company you keep
in the empty moments.
http://oriahmountaindreamer.com/
„Spune-mi
daca te-as prinde intr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin dupa aceea
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?”
Nichita Stanescu
Eu am iubit poeziile dintotdeauna. Am simtit ca imi aduc un alt orizont in suflet. Pentru altii, orizontul acesta vine prin alte filiere. Nu-i bai.
In a moment of silence,
I heard your footsteps
entering my heart.
When I opened the door,
a flock of swallow-kisses
stormed inside.
http://www.stairwaybooks.com/?p=234
Nici eu nu sunt praf după poezie, dimpotrivă, îmi creează o stare de nervi! Am impresia că atunci când nu ai ce face scrii! Pe mine niciuna nu m-a sensibilizat…și chiar am luptat cu mine să mă dau pe brazda poeziei…nicio șansă. La fel vred și eu, că poezia e ceva artificial și că poetul de fapt construiește evitând adevărul!
Din punctul meu de vedere cred ca tocmai asta e marea provocare a poeziei. Ca poet esti limitat de vers, de ritm, de rima si cu toate aceste limitari trebuie sa poti sa transmiti ceea ce ti-ai propus. Vorbesc ca om care, in anumite momente din viata, a simtit nevoia sa sciu versuri. Aceste versuri, imediat ce au fost scrise, au ajuns la persoana careia ii erau dedicate.
Dar sa o luam cu inceputul, aveam 22-23 de ani si m-am indragostit de o domnisoara care locuia pe aproape de Plopii fara sot. Hai sa va arat o declaratie de dragoste (in versuri):
Pe langa plopii fara sot
Frumoasa mea, te-am cautat
Sa-ti intrun-n inima ca hot
Si cheia ei sa-ti fi furat.
Tot cautand acesta cheie
S-a descuiat inima mea,
De mi-ai patruns in ea, femeie
Cuminte, dar atat de rea.
Alta data, dupa ce fusese pe la mine (am ascultat muzica si am jucat sah) i-am scris:
Mi se golise nefiresc odaia
De umbra dulcii tale firi
La cinci minute dupa ploaia
Cu dragoste si amagiri
E liniste acum aici la mine
Iar sahul pe aiurea l-am uitat
Astept pe cineva si nu mai vineri
Sa mute piesa ce e de mutat.
Am lasat la urma cateva versuri pe care le-am scris si care prevesteau ce avea sa se intample.
Un fapt real
La Consiliul Popular
Ai alunecat pe-o treaptă
Te priveam, văzut-am clar
Ai căzut pe partea dreaptă …
Tot n-ai inţeles atunci
Că oriunde, chiar şi acasă
Te mai poţi trezi pe brînci
Dacă cineva te lasă ?
Cîţiva metri pîn-acasă
Ti-s de-ajuns ca să calci strîmb
Dacă cineva te lasă
Să-ntîlneşti în cale-un dîmb
Ai avut noroc „cu carul”
De-ai căzut pe partea dreaptă
Cînd Fortuna ţi-a luat harul
Si ţi-a pus în cale-o treapă !
Am incetat sa mai scriu versuri dupa ce domnisoara si-a gasit alt poet …
Credeam ca am renuntat pentru totdeauna la poezie, insa, dupa vreo 25 de ani, s-a intamplat sa reintalnesc o femeie, langa care, cu multa vreme in urma, am cunoscut iubirea … si suferinta … si iar iubirea . Putea ramane asemenea eveniment fara cateva versuri ?
Jucăușa mea sirenă
N-a văzut că-s nins la tâmple
Daca ii deschid o ușă
Ce-ar putea sa mi se- intâmple ?
Am întinerit subit
Când sirena voluptoasă
Mi s-a așezat la masă
Și mi-a spus „Ai fost iubit!”