Și în 2005 a fost iarnă grea. Pe-atunci îl aveam pe micul Tico, care avea 10 ani deja și 280.000 de km la bord (deși ceasul arăta 80.000, dar imediat ce i-am plătit vînzătorului cei 1800 de euro, omul mi-a spus că de fapt umblase să-l dea înapoi, și că de fapt cifra reală e cu 200.000 mai mare). Oh well, cu toate astea micuțul a mers brici încă 2 ani de-atunci înainte, în ciuda faptului că într-o anumită seară i-am umplut rezervorul cu motorină, deși el săracul mergea cu benzină. Cauciucuri de iarnă n-aveau decît bogații pe vremea aia. Tico al meu avea niște cauciucuri așa de tocite că vara îmi puteam reface machiajul în ele ca-n oglindă.
Și-a venit prima mea iarnă. Prima în calitate de șofer de Tico bătrîn, complet neechipat. Și era săracul îngropat în zăpada din spatele blocului din Crîngași de numai vîrful antenei ieșea la lumină. Și a nins două zile și cinci nopți, și eu mă certasem cu băiatul cu care împărțeam casa, și tare-aș fi vrut să-mi manifest independența urcîndu-mă în mașină și fugind departe, în cartier la Obor la prietena mea. Numai că Viforul Alb Tico era complet îngropat. Dar am avut noroc de vecini buni care-au săpat îndelung (printre ei, și bunul tată al fostului iubit) și-au scos la aer pe amărît. În care m-am urcat. Au împins oamenii să mă scoată din parcare și dusă am fost, direct pe Podul Grant. Habar n-aveam de frînare progresivă și de contravirare în caz de derapaj. Ticolino mergea ca sania, din inerție la deal și cu viteză la vale. Curbele le luam cu dinții strînși și zeci de cruci desenate cu limba. Eram inconștientă, cu siguranță. Dar nu-mi păsa, pentru că trebuia să îmi afirm independența și coolnessul în ciuda iernii grele. De parcat îl parcam complet aiurea, îl înfigeam fără milă în nămete, că deh, o bară de Tico nu costa mai mult de 100 de lei. În fiecare primăvară schimbam ambele bare și gata, eram ca noi, supraviețuisem împreună unei noi ierni.
Și uite-așa a trecut iarna grea, eu m-am dus cu Tico în fiecare zi la muncă, din Crîngași pînă-n Floreasca, o singură dată m-am înfipt în fundul unui VW Golf dar numai pentru că în fundul meu s-a înfipt o toyota nefrînată la vreme. Nu, n-aveam Casco, n-a vrut să ne facă nimeni o ofertă bună.
Ce vreau de fapt să exemplific este că eu am avut atunci noroc în toată inconștiența mea. Acum nici cu ultra cauciucuri de extra iarnă n-am curaj să ies din zăpadă, mă gîndesc că oriunde-aș merge, loc de parcare n-o să găsesc și să las în drum mașina la care bara de plastic costă 200 de euro, nu mă lasă sufletul. Sfătuiesc începătorii să nu se arunce în miez de iarnă, mai ales dacă nu au mașina echipată. Acum cînd mă gîndesc la iarna aia, mi se ridică părul pe mînă.
În momentul ăsta, kia nu se mai vede din zăpadă. Stă nemișcată de vreo trei săptămîni, de cînd a început urgia. Și-o să mai stea pînă de Mărțișor, deși cauciucurile all seasons sînt noi, iar eu am adunat între timp 6 ani și aproape 100.000 de km de experiență la volan, iarna și vara.
Așa ca dacă n-ați primit cadou de Crăciun un jeep cu șenile, nu aveți metrou la îndemînă, cu taxiul aveți același noroc ca mine, iar de lucrat de-acasă nu poate fi vorba, atunci… hm… chiar, atunci, ce e de făcut? Că să mergi cu bobul la serviciu cred că nu e foarte practic, mai ales dacă dai cu badge-ul la corporație și e musai să porți costum și cămașă impecabil călcată…
Ah, cata nostalgie mi-a trezit postarea asta a ta 🙂
Viata mea de soferita in Bucuresti a inceput tot la volanul unui Tico, visiniu, al mamei, care mi l-a imprumutat „ca sa ma invat cu condusul in capitala” 😛
Si imi amintesc cu asa drag prin cate am razbit cu el, cu aceeasi inconstienta de care pomenesti si tu 😀 Ca deh, asa cum subliniai, reparatiile se faceau usor si ieftin, iar Casco nu a vrut nimeni sa imi faca :))) Imi amintesc ca imi gasisem chiar un mecanic de Daewoo smecher rau prin Mihailesti, langa Bucuresti si bateam drumul pana la el foarte mandra ca e mecanicul meu si se pricepe la toate cele! Si chiar era bun si ieftin! 🙂
Si da, am trecut prin ierni afurisite cu cauciucuri all season vreo 2 ani cat am condus Tico-ul mamei, si da, l-am busit de am bagat in reparatii de vreo 3 ori valoarea lui :D, si da, am ajuns cu el la mare in 3 ore in repetate randuri gonind singura de nebuna pe Soarelui cu 140 de km/h de credeam ca se va dezmembra si ascultand muzica la „maxim” ca eram tanara si rebela…
Iar azi, Polo-ul meu drag (aka Bubu) negru ca pana corbului, cu motor 1.9 TDI a ramas suspendat pe o troiana de zapada langa bloc, taman cand vroiam sa parchez. Si au impins la masina 30 de minute 5 barbati!!! Condimentand bineinteles toata distractia cu comentarii nemisogine gen „ce-i i-o fi trebuit fetitei asteia sa plece de acasa?”, unde „fetita” in cauza eram eu, la cei 29 de ani ai mei pe care ii voi implini peste mai putin de-o luna, cu ditamai burta la gura si plecata de acasa la serviciu, nu la mall (bine, recunosc, m-am oprit juma’ de ora si la mall, dar numai pentru ca era un must :p)! Si culmea e ca ma simteam foarte prost de acolo din spatele volanului si ma facusem mica, mica si mi se parea ca merit fiecare vorbulita… nu de alta, dar jumatatea mea ma batuse la cap toata dimineata sa stau acasa ca nu moare nimeni fara mine la birou 😀
Daaa, cu 140 km/ora pe autostrada soarelui… Tineretile, dom’le, tineretile!
Acu nu-mi permit sa te cert ca ai iesit din casa pe vremuri d-astea, asa gravida cum esti, pentru ca nu mai departe de acum 4 zile m-ai salvat dintre troiene. Mie una nici prin cap nu-mi trece sa ies cu masina/taxi pe undeva. Merg la Lamaze lunea, ca e aici la 2 strazi distanta. Si cam atit.
Uite eu cu viteza n-am exagerat cu Tico, pt ca al meu nu prea putea mai mult de suta la ora, dar cu tot restul sigur am exagerat…. of, ce vremuri…
Numa 29? Pfu ca tinara mai esti, bravo!
:))) Mama, Ioana, cum suna asta cu „Numa 29?”!
Mie nu imi vine sa cred ca am varsta asta… Pentru ca la modul cel mai sincer, de pe la vreo 24-25 de ani nu am mai simtit nicio schimbare, poate doar ca m-am mai ingrasat putin :P. Dar tot restul, stare de spirit, emotii, zapacenie, bucurie, veselie etc, le traiesc pe toate fix la fel ca la 25 :))) Zici ca m-am blocat acolo. Si sper sa raman multa vreme acolo.
Poate m-oi mai fi maturizat putin, dar eu nu am observat 😛
Ubi imi mai zice cateodata cand vorbim noi asa ca „am crescut fata de cum eram cand m-a luat el” :)) O fi de bine, ca ii sclipesc tare frumos ochii cand mi-o zice 😀
Eu l-am condus chiar azi pe Tico prin nameti… E ceva mai tinerel ca al tau si ceva mai bine echipat, dar am reusit sa-l introduc in parcarea subterana de la munca si se pare ca s-a indragostit de ea… nu mai iese. Si la ce-l asteapta acasa (o parcare de mall nedazepazita de acum 2-3 saptamani) il inteleg. Noi avem impreuna 5 ani si vreo 40.000 km dintre care 2000 prin ungaria, serbia, muntenegru si croatia si s-a comportat exemplar pana acum. Desi anul trecut pe vremea asta am avut o experienta asemanatoare cu a ta, doar ca eu am intrat in fundul unui VW impinsa de un Volvo. Si asiguratorul l-a declarat dauna totala. Mi-a luat vreo 6 luni sa ma decid sa-l repar, dar imediat dupa si-a luat revansa in vacanta din muntenegru. Eu sper s-o mai duca vreo 2-3 ani pt ca sunt prea atasata de el. In ciuda comentariilor rautuacioase ale colegilor si prietenilor.
Scuze ca m-am lungit atat… da’ nu m-am putut abtine:P
Ah, micutul, sigur mai tine, eu am incredere in micut, are puteri supranaturale!
Cea mai buna prima masina pentru o femeie in traficul de Bucuresti! Inca ma gindesc la el cu drag!
Ehe, ce amintiri mi-ai trezit! Am si eu un tico. Am mers cu el timp de 7 ani. Acum un an l-a busit rau, rau. Am incercat eu sa-l resuscitez, am si mers cu el toata primavara, vara si toamna, dar in iarna n-am mai avut curaj sa-l bag. Il asteapta o casare de zile mari. Pana atunci se odihneste in curte. Of, si cat ne-am mai plimbat noi doi, fie vara fara aer conditionat, fie iarna cand caldura nu functiona… Dar l-am iubit, zau, din tot sufletul meu. Cred ca am sa plang cand il voi casa. Aaa, si treaba cu kilometrajul e la fel si in cazul meu. Deh, femei…
Parca am scris un articol despre ticolino al meu, ma duc sa-l caut si sa-l recitesc, ca m-a palit dorul.
Of, cum sa-l casezi?? Cum o sa mai dormi noaptea? 🙂
Eu l-am vindut unui tip, in 2007, si vreme de 2 ani omul imi dadea mesaj de sarbatori sa imi multumeasca pentru masina excelenta pe care i-am vindut-o…
N-am cum sa o mai resuscitez. Cand am avut accidentul i-a fost afectata directia si nu mai poate fi reparata ca lumea.
Daca as vinde eu tico al meu m-ar injura cumparatorul de numa’ :))
Tocmai asta e farmecul unei zile intregi de ninsoare: nu iei masina la serviciu pana cand nu faci o inviorare ca la armata, dezapezind-o… Eu n-am facut armata, insa, din ce-mi povestea taica-miu de prin exercitiile lui cu trupa de geniu, la Buzau, bagau si ei la lopeti ca sa dezapezeasca pe-un nefericit cu tancul exact la fel cum prestez eu ca sa scot masinuta alba din nameti.
🙂 Pai si la munca unde-o depozitezi? Dezapezesti si acolo?
Eu conduc matiz.
Tot pe acolo ar fi, doar sa zicem ca-i un pic mai mare. Gerul m-a fortat sa ii schimb bateria in iarna asta, dupa ce am impins la ea de vreo 2 ori. Cu cauciucurile de iarna, sunt un mic kamikaze. Plec oriunde si la orice ora. E prima, si nu o sa o instrainam, chiar daca ne mai luam una cand apare bebe. Sper doar sa ne tina, si sa nu faca figuri. O am din 2008, cu 22 mii in bord pe vremea aia, si acum fac 120 mii. E buna, Codita a noastra.
ciau. am citit ca ai 19999 de comentarii!!! pot fi eu numarul 20000?
te imbratisez, printesa rotunda! la cati mai multi cititori iti doresc!
codruta
Haha, da, numai ca intre timp am mai aprobat doua, asa ca esti lucky number 20.002!
Multumesc, la fel!
Eu conduc o masina cu tractiune pe spate pe care o iubesc vara si o detest iarna pentru ca de la primul fulg nu mai poti fii sigur nici ca pleaca, nici ca merge in directia in care vrei tu.
Am si eu mai multe sute de mii de km pentru ca imi place mult sa conduc dar poate nu chiar atatia km pe timp de iarna cat mi-ar placea ca sa fiu expert… probabil ca e segmentul de condus pe care sunt cel mai putin sigura, in primul si primul rand pentru ca nu ma vad sapand, impingand etc.
VW, in schimb, se descurca super… Mai nou, mai vechi, mai mic, mai mare…poti conta pe el. 🙂 E marca de la prima mea masina si de la masina actuala a sotului meu – doua modele diferite dar foarte… tenace 🙂
Eu am iesit in toate zilele astea cu masina de serviciu, e drept ca e echipata bine, desi e cam joasa. Am raclata, lopata la purtator, tot ce trebuie :-). Aseara insa m-am impotmolit si a trebuit sa fiu impinsa, insa am scos-o la liman pana la urma :-).
Si noi ne-am tras pe dreapta masinuta, pt iarna, n-am avut bani de cauciucuri si nici chef sa deszapezim, la fiecare ninsoare, strada in panta pe care locuim.
Dimineata ma buseste rasul cand vad ce concurs de forte este la deszapezit masini. Pt orice alt scop cred ca ar injura cu spume maxime „posesorii”, sa fie supusi la un asa fittness 🙂
Locuim in provincie si mersul pe jos e ok, sunt distante mici, oraselul e curat si aerisit, in straturile neumblate, zapada e doar pana la genunghi momentan.
Nu sunt soferita profesionista, cel mai mare drag mi-a fost de o Skodita 120, luata de prin Cehia cu 300 de euro, am condus-o pe acolo si pe aici cam un an. Chiar am plans cand am casat-o, era perfect functionala dar nu se ridica la „standardele” societatii actuale, modelul fiind lansat acum vreo 40-50 de ani, si ar fi fost extrem de complicata inmatricularea in Ro.
Ioana, ce-am citit despre tineretile tale la volan m-a facut sa ma gandesc ca trec pe langa zeci de din astia, zilnic (si eu am fost tanara la volan si nici o secunda nu mi-a dat prin cap sa plec cu masina in atare conditii, chit ca n-aveam Tico). Nu-mi amintesc cum a nins in 2005, insa nici o gheata atat de periculoasa, sub pelicula de zapada, cum am vazut anul acesta, nu-mi amintesc. Si, cu tot cu gheata+pelicula, Tico, Corsa din ala mic de tot, Ford Ka, baga oamenii! Barbatu-meu a intrat in zapada din marginea strazii cu 4×4 si pana dimineata a lasat-o acolo.
Transportul in comun nu e o alternativa deloc fericita: numai sa ajung la metrou am facut 45 de minute, mai aveam inca 30 pana la birou. Miroase urat, si-n RATB, si-n metrou si, asteptand jumatati intregi de ora autobuzul, am inceput sa nu ma mai simt vinovata fata de mediul inconjurator ca, din aprilie pana in ianuarie, am calarit Skoda de nu s-a vazut!
Iti iei concediu, concediu medical, insotitoare, de-astea.
Pe mine, ce m-a tinut sa nu-mi iau concediu, sau sa nu sun ca nu pot ajunge in fiecare din zilele astea a fost numai gandul ca soferii de RATB, lucratorii Electrica, Apa Nova etc. n-au aceasta optiune: tre’ sa iasa din casa la prima ora si sa-i dea bice! M-am rusinat si mi-am luat picioarele la spinare, am stat doar doua zile acasa. Si gandul ca sunt altii care si-ar dori sa poata iesi din casa in viscol, insa sunt acoperiti de zapada si nici aerul nu le mai ajunge, ca mancarea si apa s-au dus demult.
Acuma, ne pregatim sa ne plangem pentru baltaraia din Bucuresti, in timp ce Vrancea, Buzaul, Moldova si altii se pregatesc de inundatii severe. Si autoritatile, nu asa, vor fi luate prin suprindere. De unde sa stie ele ca se va topi zapada si ca nu e un zvon usl-ist/pdl-ist rauvaoitor…?