Am coborît devreme din casă, să las niște sînge la laboratorul Reginei Maria. Numai bine ce reușisem să înving prima jumătate de kilometru în echilibru precar că mi-am dat seama că nu-mi pusesem muzică, și asta în principal pentru că n-avusesem la ce: n-aveam telefonul la mine. Am răscolit toată geanta: recipientele pentru analize erau, banana era, clătita cu gem era, felia de pîine de urgență era, dicarbocalmul și el, și celălalt dicarbocalm, portofel da, telefon nu. Mama mă-sii, l-am uitat, nu pot sta fără telefon, dacă se întîmplă ceva și am nevoie de ajutor, hai înapoi mergi juma de kilometru în echilibru precar, și urcă scările, oroarea de scări în spirală, trei etaje înalte de casă mare interbelică. Primul etaj trece repede, am avînt. Al doilea trece și el, cu pauze dese de înjurat și odihnit. Al treilea însă e cumplit. Simt că mor, că nasc, că mă sufoc, că leșin. Ajung în dreptul ușii transpirată și nervoasă, doar ca să constat că telefonul era în buzunarul pantalonilor, de unde vibra vioi a sms de bună-dimineața de la mama. Mai înjur o serie și o iau înapoi la vale pe scări, la vale e întotdeauna mai ușor.
Și merg kilometrul pînă la laborator ascultînd o minune de Woodkid, las sînge, revin în cartier, iau mașina și pornesc spre Poșta din Pantelimon. De unde aveam de ridicat un colet care venea direct de la Hong Kong către omu-meu, ceva device high tech de acvariști. La zona de ridicare-depunere colete, omor în grup. Mulți purtători de naftalină. Zeci de căciuli de blană. 40 de grade la umbră. Traficanți de diverse, cu chelie și coadă subțire la ceafă, gospodine cu sacoșe de rafie. Pradă ușoară, îmi zic, sigur îi impresionez cu burta. Dau haina jos și aștept. Nici o reacție. În afară că începusem să transpir și simțeam cum îmi scade tensiunea. Ultima oară cînd am simțit că-mi scade tensiunea am sfîrșit pe un pat de spital. Cînd mă uit mai bine, văd în mijlocul mulțimii (căci nici nu se punea problema de coadă organizată, toată lumea stătea ciopor în jurul ghișeului) un bătrîn în scaun cu rotile. Iar lîngă el, o mamă istovită, cu violet pe sub ochi și cu cîte-un copil atîrnat de fiecare capăt al fularului noduros. Arătau toți de parcă stăteau acolo de la Paștele trecut. Burta mea era invizibilă pe lîngă scaunul cu rotile al lui tataie și pe lîngă cearcănele mov ale cucoanei.
Am primit totuși un scaun, că tataie avea deja unul, iar femeia cu număr egal de cearcăne și copii oricum nu părea să poată fi ajutată în vreun fel. Și m-am așezat pe scaun în mijlocul lor și-am verificat facebookul în timp ce purtătorii de naftalină se scobeau în nas, băteau din picior și trăgeau cu ochiul în telefonul meu, la poza Claudiei Tocilă. În jumătate de oră am scăpat cu bine. Pachetul din Hong Kong era mic și ușor, mai că a făcut toată aventura cu mersul la poștă să pară un pic ridicolă.
Apoi nu vă spun ce-am făcut, că prea a fost frumos și mi-e ca dacă povestesc, stric magia. Cert e că am avut o zi bună, foarte bună, a trecut într-o clipă și tare-aș mai vrea să recidivez în aceeași direcție.
Nu, n-a fost cu sex.
Nu uitați de Prima TV, mîine la 7 dimineața sau la 3 după-amiaza sau online, aici. Intre timp m-am cam dezumflat, au tăiat mult la montaj, cred că apar maximum 20 de secunde… . Oh well bunica a zis că i-a mai trecut dorul de mine, deci mă declar mulțumită.
Mai țineți minte că acum ceva vreme căutam ceva pe care să-l/o botez Mura? Tot n-am găsit.
purtatorii de naftalina :)))))))))))
Sarcina usoara si multa sanatate!
Multumesc, sa fie!
Ce imi veni mie in asa in minte, citind astazi… Dar tu poze cu burtica, asa profesionale nu vrei sa faci? Sau ai facut deja, si eu am pierdut faza?
Si na, acuma hai spune-ne si noua…ne dai asa pe la nas cu vant de chestie frumoasa si dupa aia, sac! nu va spun ? 😉
Hm, am primit ceva oferte de la prieteni buni fotografi, dar n-am gasit un studio ca lumea, asa ca probabil n-o sa facem, raminem cu cele citeva pe care le-am facut p-aici prin casa.
Eu sper ca ajungi si tu pe la Foto Union, nu de alta, dar micuta Sofia o sa aprecieze tare mult primul ei portret 🙂
Am ramas putin suprinsa de ce-au putut oamenii sa scoata din mainile mele slobode pe care nu stiam unde sa le asez – mi-am zis ca mi le-as detasa cat fac poza – cu lumina lor ascunzatoare de defecte, de nopti de petreceri si de munca si din graba nebuna in care am facut poza 🙂
Noi tare mult am vrea sa te vedem intr-un portret de femeie si fetita 🙂
Te pup cu drag, sper ca am fost o imagine placuta pentru Posta Romana 😀
Hei, Claudia,
Am fost la FotoUnion duminica pe la prinz, odată cu Sabina și Anne si Andressa, inca astept pozele!
Tu esti o imagine placuta pentru toata lumea, tot timpul.
Did, did she?!?! 😀
S-a-ntors Pitica??! :***)
Nup. din pacate. Nu cred. N-am semne. Aflam miercurea viitoare la eco.
Nice :))) Adevarul e ca uneori problemele noastre sunt mici in comparatie cu a altora. Evident depinde cu cine ne comparam :)))
Sa ai o zi frumoasa
Dap. Zi buna si la tine!
La Posta aia mi-am mancat eu un an si ceva din tinerete, de partea cealalta a ghiseului, rare erau zilele cand nu era omor la coletarie straina, sau la chestiile RO. Ma ia cu frisoane cand se intampla sa mai ajung prin zona. Poate ca eram eu prea tanara (imediat dupa liceu) sau mai „sensibila”, nu stiu, dar parca imbatranisem 10 ani acolo.
M-ai amuzat teribil cu clatita in poseta 🙂
„Acvaristi” inseamna posesori de acvariu? 🙂
Succes cu analizele, si mai ales cu scarile alea (cam riscante in perioada ce urmeaza 🙁 ) !
La cat mai multe zile bune, dar poate sari peste sange si naftalina! 🙂 gheata ar trebui sa se topeasca in curand. Am ajuns si eu in Buc in we trecut si m-am socat, oricat mi-au povestit parintii (TV n-am), tot a fost socant sa vad cu ochii mei atatea mormane de zapada gri.
Abia astept sa te vad pe on-line 🙂
Te-am cautat la reluare pe site dar nu te gasesc 🙁 In care filmulet esti?
Pe site se urca dupa ce se difuzeaza reluarea, care reluare e la ora 15.00. O sa fie salvata cu denumirea: emisiunea din 29 februarie, n-ai cum sa n-o gasesti. Dar dupa ora 16.00.
Ah ok 🙂 M-am uitat al aia de pe 28 februarie :-))
Si eu, da m-am cam plictisit. 😀
De ce nu botezi Mura -Delfina, dupa ce o nasti, ca probabil o sa fie rosie si oricum cica nu e bine sa o strigi pe nume pana la botez. Zic si eu, poate i se potriveste.
Pai Murele-s negre.
…:)) esti „bestiala” draga Ioana…m-am distrat copios, poate si pentru ca si eu mi-am uitat ieri telefonul acasa, numai ca mi-am adus aminte de abia cand am ajuns la servicu, si distanta fiind de vreo 30 km de el, acasa a ramas, linistit…i-am sters 8 ore din pontaj :P…
…daaaa, m-am pregatit bine pentru „intalnirea” cu tine, din dimineata asta, mi-am pus si telefonul sa ma anunte, sa nu cumva sa uit…gata, ora 07.00, acu’, incantata sa te vad/aud…hopaaaa, surpriza, in loc de Mame, incepe ceva cu ceaiul, reluare transmisa de postul local (momentan Bacau:P )…asa ca nu-mi ramane decat sa accesez site-ul respectiv mai tarziu ;)…
O zi la fel de minunata, cel putin, ca cea de ieri. 🙂
Maine dimineata la 7 o sa-mi lipesc retina de televizor,promit! Greu cu urcatul scarilor,mi-aduc aminte atat de bine…acuma n-o sa ma apuc sa te incurajez ca n-are rost,o sa mai ai de urcat ceva vreme in postura asta,de 2 in 1.Cat despre spatiile publice si aglomerate,partea cu ”omor in grup” imbraca perfect aspectul.M-a amuzat toata postarea,cap-coada si m-a facut sa retraiesc chestii de acum cativa ani.Ai grija de tine si de comoara din piscina!
La inceput am crezut ca o sa povestesti ca ai avut o zi minunata fara telefon 🙂 Apoi m-am bucurat ca un copil de woodkid. Mura!? O draga prietena a mea are un cal Mura. Viu si foarte frumos. De anduranta.
Te-am vazut, te-am vazut 😀 dar am prins finalul partii in care apari si tu 🙂
ce frumoasa eeesti! 😀
🙁 sint trista ca m-au taiat rau la montaj… deh, uitasem cum e televiziunea.
Ce scurt a fost…
Da, of, m-au taiat la montaj, au lasat un singur raspuns al meu din patru… 🙁
Felicitări! Delfina e deja vedetă!
Tenişii tăi au fost senzaţia platoului! :)))
Eşti o gravidă frumoasă şi mie mi s-a părut că, deşi răsufli cam greu, te simţi bine în pielea ta! Zic că e tare bine!
Uf, da, am constatat si eu ca abia respir pe canapeaua din platou, ei cam asa vorbesc eu si nu numai dupa ce urc scarile… 🙂
Dap, sint bine, pe masura ce trec saptaminile sint tot mai bine, desi mi-e tot mai rau. Ia sa ma vezi din aprilie incolo! 😀
And thx!
Uite, asta da atitudine pozitivă!!!!
Rămân pe aproape, clar!
🙂
:)) prioritatea pentru batrani, gravide sau femei cu copii in brate… n-ai sa vezi prea mult la noi. Ai avut totusi noroc ca ai primit scaunul. 🙂
adevarat, e primul loc unde sint tratata preferential, ca de obicei tre sa ma lupt cu tot poporul.