Noi încă mai avem gînduri. În fiecare dimneață pun mîna pe burtă să văd dacă mai e acolo. Pînă la prînz, cînd îmi dă primul cot în plămîn, măcar un gînd de rău îmi trece prin mintea obosită și speriată de ce urmează.
La fiecare nou tip de rău care mi se face mă și văd la spital cu perfuzii și monitor pe burtă. După ce miercuri era să leșin la ecograf din cauză c-am stat prea mult pe spate și burta mi-a tăiat pur și simplu calea sîngelui către creier, vineri seara aveam tensiune 7 cu 4. Începuseră să-mi amorțească brațele și să nu mai fiu sigură unde sînt. Știu că uneori e normal, că inima mea nu face față noului volmul de sînge care trebuie pompat și noilor dimensiuni de corp care trebuie irigat, dar cu toate astea nu pot să nu mă gîndesc la ce fel de rău mă mai așteaptă și mîine. Și dac-o să pot trece peste el cu o gură de vin roșu, cu un dicarbocalm sau cu un somn scurt în capul oaselor. Iar grija cea mai mare nu e despre mine, ci despre Ea, care mai are de crescut două luni bune. Ușa cuptorului trebuie să rămînă închisă, să i se înmulțească pe oase carnea cea moale, să i se îndesească părul, să i se decidă verdele din iris. Și fiecare episod de rău de orice fel, că e stomac, spate, colon sau inimă e un semn în plus că nu-s pregătită. Dar că mă pregătesc pe loc, in viteză. Și cu fiecare zi pe care o tai de pe AMR-ul lipit pe tăblia patului, sînt mai prezentă în posesia burții. Sînt tot mai viitoare mamă.
Dormitorul cel mic însă e cu siguranță mult mai pregătit ca ieri pe vremea asta. Tavanul și patru pereți au primit haine noi, trei dintre ei au poleială lavabilă ultra albă cu ioni de argint (că cine știe, poate într-o dimineață ne trezim cu cercei noi la urechi), iar al patrulea, maro-cărămiziu închis, se pregătește să fie suport pentru cel mai alb dintre copacii desenați care-au purtat vreodată bufnițe tot albe. Iar la umbra copacului alb va sta cuminte un pătuț alb, și printre crengile lui or să stea ascunse rafturi mici albe pe care-or să se odihnească haine minuscule, albe și crem.
Ăsta e planul de executat. Pînă una alta, avem pereții cei noi, între care nu putem dormi încă, fiindcă miros cam urît, a vopsea cu argint. Așa că stăm treji în dormitorul mare, înghesuiți pe canapeauna mică și strîmbă, cu burta între noi și ochii fiecare pe cîte-un perete nerenovat. Facem (în cel mai dilentant mod cu putință) ce știm mai bine în ultimele șapte luni: așteptăm.
Din PNt, va trimit gandurile celor care sunt tot mai apasati de zapada asta grea. Ninge neincetat.
Despre burta voastra, numai de bine. Veti trece peste asta, asa cum bine ai spus:asteptand.
Dar pt copac si bufnite veti organiza o licitatie, ceva? Nu de alta dar bufnitele trebuie sa fie f simpatice, de care cea mica sa se indragosteasca la prima vedere. Pupaturi….
Mda, si aici s-a pornit ditamai ninsoarea. Bufnitele vor fi ultrasimpatice, garantat. Fara licitatie. Numai inspiratie.
noi am asteptat 2 luni sa iasa mirosul din cei pereti varuiti tot cu lavabila cu ioni de argint. so…..bafta!
Aaaaoleu, as fi vrut sa-mi spuna cineva asta inainte sa trintim doua straturi… of. 2 luni deci. o sa ne mutam la hotel inseamna.
Hihi, cu leșinatul mi-ai adus aminte de noi la echo, eram în 32 de săptămîni și tocmai urcasem pe fotoliul de echo, iar doctorul nostru, în toane bune, cu ochii la monitor îmi spune că asta mică are triplă circulară în jurul gîtului. Iar eu zic, Mi se face rău… Doc vesel nevoie mare, Stai liniștită, și eu am avut cînd m-am născut și ia uite-mă acuma… și numără inelele, le și numerotează. Iar eu, Nuuuu, mie chiar mi se face rău :)) Cu un pahar de apă rece m-am rezolvat.
Ce vreau să zic de fapt – o să fie okay. (E normal să-ți faci gînduri, toate mamele bune își fac, intră în definiție). Și după o să ai de ce rîde, ori ce povesti nostalgic fetiței! 😀
Curaj ,capul sus si gandeste pozitiv ,nu mai este mult .O sa-ti para rau pentru toate nelinistele de acum .Te rog sa fii mai increzatoare , ca totul va fi bine/ Va pup pe toti trei .
Nu era mai simplu cand nu stiam toate astea??
Din păcate, chiar dacă nu e deloc plăcut, toate problemele astea sunt fireşti, normale. Şi tu le trăieşti în felul tău, aşa cum simţi, aşa cum poţi. Şi e foarte bine chiar dacă sentimentul că nu eşti pregătită o să te mai însoţească multă vreme. Cam toată viaţa!? Şi, oricum, vrei nu vrei, ăsta e examen pe care trebuie să-l dai şi dacă eşti pregătită şi dacă nu. Şi-l dai, cu spaimă şi cu nerăbdare şi cu emoţie şi cu mii de alte sentimente, îl dai în fiecare zi în care micuţa aceea iubită mai creşte un picuţ acolo, în burtică.
Sper să fie, cele două luni, cât mai uşoare. Sănătate multă.
Mai, copila… ti-am „trait” viata expusa aci, m-am bucurat de nunta ta poate mai mult ca de a mea, de cutia de tv cu bomboane stie tot cercul meu de prieteni…
Asculta si tu o vorba de la mine: totul e atat de normal acum (a mea lovea la rinichi, da? si peste 5 zile face 20 de ani…). Bucura-te acum de ceea ce traiesti, nu le trai ca pe o asteptare, ci ca pe un dat.
Eu am avut toata sarcina 11 cu 7. DAR prin luna a 8-9-a am avut cateva zile niste ameteli urate, de nu ma puteam tine pe picioare.
Fii atenta, fara panica.
Văd cu ochii minții pereții ăștia pictați, desenați și scrijeliți artistic de Alteța Sa Junioară. :-))))
Of cat te inteleg. Mie mi-a fost super rau in sarcina, initial 3 luni de vomitat pe baricade, apoi placenta joasa si stat la repaos total si pe urma a devenit mai bine dar aveam contractii premature, presiunea sangelui mica si eram plina de dureri tot timpul. Sincer m-a surprins toata situatia pentru ca, nu stiu de ce, eu imi imaginasem ca sarcina e asa ca un balon de sapun, soav si frumos in care totul e minunat. N-a fost asa, si eram plina ochi de ganduri negre (pierdusem inainte 2 sarcini consecutive si eram fripta rau). Si am incercat cat am putut sa raman pozitiva, uneori am reusit, alteori nu. Pentru presiunea mica trebuie musai sa dormi numai pe stanga, cred ca ti-a spus deja doctorita ta. Ca sa lasi sangele sa curga bine spre placenta si sa o irige bine si creaca fetita cu spor. Si tu sa nu lesini. In rest ce sa spun, rabdare multa…mie cele 9 luni mi s-au parut efectiv interminabile. Si e o asteptare, ce altceva sa fie? uite ceva nostim, in italiana cand o femeie e insarcinata se numeste gravida sau in asteptare…e un termen medical daca poti sa crezi 🙂 Asteptare rabdatoare si cu folos iti doresc!
hmmm, nesting! 🙂 este una dintre cele mai frumoase etape ale vietii. enjoy! 🙂
Mama = grija, frica. Asa e acum la tine, asa va fi in fiecare zi si de acum inainte, incepand de la ziua 1 pana la, probabil 50-60 de ani (ai copilului, nu ai tai). Teama pentru toate etapele vietii copilului tau, pentru ca asta inseamna MAMA. Te sustin cu ganduri bune si calde.
Cum a zis cineva mai sus si tare cute si amuzant a sunat: nesting 😀 :)) Cat de frumos suna tot ce vreti sa faceti. Cred ca o sa fie super bufnitele 😀 Deci tema pt Sofia este bufnita… Poate ajunge la Hogwarts :))
Si deh, dom’le… Esti tot mai viitoare mama, vorba ta, usor nu ti-a fost sa ajung aici, deci e normal sa ai griji si ganduri. Dar uite ca mai incercam, toti cei din jurul tau, cu o vorba buna sa ti le mai alungam 🙂 Te pup si te imbratisez. Asa…. Prin zona umerilor, ca nu mai e loc altfel :))
Ultima fraza mi se pare absolut superba si haioasa!:X ;))
Buna Printesa,
Daca te intereseaza sa adaugi ceva pe peretii proaspat pictati arunca o privire la website-ul asta
http://pictezpereti.wordpress.com/camere-copii/
Daa, stiu site-ul, e foarte talentata domnita, sa vedem, poate dupa ce o mai creste micuta si ne-om muta la casa noastra, om face si desene animate… 🙂
Cu cea mai mare placere si cu drag.
Hei, Roxana, welcome! 🙂 Si felicitari, faci o treaba grozava!
In primele luni de viata cel mai sanatos pt nou nascut este sa doarma cu parintii.cercetatorii au demonstrat ca nou-nascutii prezinta risc de deces daca nu sunt supravegheati(sursa:asul verde ianuarie).pe langa accidentele ce pot aparea(de exemplu innec) este f important ca intre bebeluş si parinti sa se creeze acel atasament,ca el sa-si recunoasca parintii dupa miros,voce,atingere.de aceea,nu-i inteleg pe uni parinti de ce ii exilează pe bietii copilasi in „camera copilului” .o nastere cat mar usoara,iti doresc!
Multumesc pt sfat, Luiza. Am citit diverse studii despre asta si am decis sa dormim cu ea in camera in primele luni, dar nu si cu ea in pat. Om vedea pe parcurs daca merge asa sau reevaluam situatia.