200 de euro. O fi mult, o fi puțin?
Eu nu știu ce fel de blogger sînt, poate mă ajutați voi să mă încadrez în vreo categorie, deși nu mi-e clar dacă e necesar să facem asta cu timpul nostru, că eu pot sta liniștită și așa, între categorii. Am auzit c-ar fi pe lumea asta virtuală bloggeri mari și bloggeri mici, oameni cu blog (care nu-s neapărat bloggeri), A-listeri (adicătelea șmecherii care scriu tone, fac trafic uriaș și bani pe măsură), m-listeri, ăștia cred că sînt cei mai de mijloc așa, care mai prind și ei cîte-o campanie pentru că sînt prieteni buni cu fetele din agenții, y-listerii nu știu dacă există, dar conform algoritmului, da, ar trebui să îi avem și pe ei, oameni care scriu puțin, rar și probabil prost, care nu au trafic și care din cînd în cînd mai postează despre cum să faci succes în blogging. Sînt oameni care trăiesc din blogul lor, pentru că fie au fost printre primii, fie scriu foarte mult, fie scriu foarte bine, ori poate toate la un loc. Eu, recunosc, citesc puține bloguri. Le prefer pe cele de nișă, în care găsesc fie o poză bună, fie o emoție autentică, fie o informație rară.
Nu știu ce fel de blogger sînt eu. Am blogul de cinci ani deja. Ăsta e al 995-lea articol pe care-l postez aici. Am investit mult în joaca asta de-a scrisul. Nu bani mulți, în afară de domeniu, de imaginea de stock pentru logo și de hosting n-am plătit altceva. Dar of, am investit timp, așteptări, emoții. Am primit înapoi prieteni adevărați, prieteni virtuali, o familie, comunitate, sprijin, informații, feedback, dar și jigniri, umilință, amenințări, surprize neplăcute, nopți nedormite, întrevederi cu avocați… Ca-n orice meserie, bănuiesc. Petrec aici cam trei ore pe zi, scriind, citind, aprobînd și răspunzînd la comentarii. Un adevărat job part-time. Doar că fără salariu.
N-am făcut nimic din toate astea gîndindu-mă la blogul meu ca la o viitoare afacere. Nici n-ar putea fi vreodată o afacere un blog atît de personal. Prea sînt viscerale lucrurile aici, prea-s despre mine ca să poată fi interesant locul ăsta pentru companii și campanii. Mi-am asumat asta, și în majoritatea cazurilor (puține) în care am primit propuneri, le-am refuzat fără negociere. Pentru că fie nu erau produse sau branduri pe care să le pot endorsa onest, fie am simțit că nu pot adapta nimic din ce sînt la mesajul pe care urma să-l transmit.
Nu-mi pare rău de bani, banii nu-s importanți atîta vreme cît ai suficienți să trăiești. Eu am avut un job (modest, dar suficient cît să pot plăti din el o chirie și o mîncare), acum am intrat în concediu de mămicie și urmează să trăiesc din banii de la stat, și mai puțini decît salariul modest de mai devreme.
Anul trecut am făcut din blog 200 de euro. La banii ăstia am mai pus eu 300 și mi-am luat laptopul de pe care scriu acum. I-am reinvestit, cum ar veni. Anul ăsta nu știu ce-o să se întîmple, n-am un plan (nici editorial, nici de afaceri) și nici așteptări n-am. Multă lume-mi spune c-ar trebui să fac bani din blog. Și eu nu prea știu cum se face asta. N-aș putea să fac ca mulți dintre bloggerii citiți, să scriu azi despre o cafea, mîine despre un salam, poimîine despre un pantof abia lansat și peste încă o zi despre o casă de parfumuri, chiar dacă aș crede cu tărie în toate produsele despre care scriu și dacă aș iubi salamul și parfumul ăla pînă la Dumnezeu și-napoi. Eu scriu aici pentru mine, uneori exagerez cu transparența, alteori nu reușesc să pun în vorbe ce-mi propun, dar e despre și pentru mine și orice greșeală de comunicare e a mea și are consecințe exclusiv asupra mea. Cînd în joc intră banii, cred că se tulbură și liniștea. Sau poate nu, nu știu, n-am idee care e cheia, sînt un prost negociator, un antreprenor fricos, tot ce știu e să scriu și să mă bucur de reacția oamenilor care s-au strîns aici, fiecare dintr-un alt motiv. Încerc ca textele mele să fie relevante pentru voi, nu vreau să intrați aici și să fiți dezamăgiți de ce găsiți în oricare dintre zile, dar niciodată n-am ales vreun subiect și n-am alăturat un cuvînt altuia gîndindu-mă la trafic sau la cum să atrag atenția vreunei agenții. Bannere plătite n-am pus niciodată.
Pe de altă parte, vremurile-s grele. Da, mi-ar plăcea ca part-time-ul ăsta să-mi aducă un venit. Aș scrie despre branduri și aș intra în campanii, dar nu oricum. Aș vrea să fac chestii deosebite, care să mi se potrivesc, care sînt ȘI despre mine, nu doar despre firma plătitoare. Știm, toți vrem asta. Cumva, e greu, nu mi-e clar de ce. Majoritatea propunerilor pe care le primesc sînt triste. Texte contra cutii cu tampoane, și barterul e ceva ce mie nu-mi place. Sînt o persoană creativă. Sînt multe branduri și produse care-mi plac. Aș scrie cu drag despre ele (despre multe am făcut-o deja, de drag) în cadrul unor campanii care să presupună și altceva decît advertoriale pe zece bloguri.
Dacă peste un an, cînd voi termina concediul de mămicie, o să constat că ce știu eu să fac mai bine, adică presă scrisă, nu are niciun loc liber pentru mine (situație extrem de probabilă, la cum arată lucrurile acum), poate n-o să am încotro și va trebui să-mi transform jucăria într-o adevărată sursă de venit. Atunci nu știu ce-o să fac, poate o să plătesc consultanță la A-listeri, poate o să învăț să scriu altfel, poate o să se schimbe piața online pînă atunci și-o să am și alte soluții decît bannerele și advertorialele. Și dacă nu, foarte bine, o să-mi deschid o brioșerie, asta nu înainte de a-mi vinde toți cerceii și laptopul, ca să am bani pentru tăvi și șpăgi la sanepid.
Mda, am citit şi eu tot felul de articole despre A-listeri şi bloggeri şi oameni cu blog. Nici eu nu ştiu unde să mă încadrez, dar nici nu prea înţeleg nevoia asta de încadrare. Pe mine m-a ajutat blogul, adică scrisul, să-mi revin, să vă viaţa puţin mai roz. E un câştig imens pentru mine. Scriu în el despre mine pentru că nu cunosc mai bine pe altcineva. Dacă lumea vrea să citească sau să-mi dea vreun sfat bine, dacă nu, e bine şi aşa rău. Poate că pe viitor companiile şi campaniile vor plăti să-ţi dai SINCER cu părerea fie ea negativă sau pozitivă. Sau poate aşa se întâmplă şi acum. Eu n-am de unde să ştiu. Sunt prea mică pentru scene atât de mari. Pupici ţie şi burticii tale!
Eeei, asta cu brandul cel mare care te plateste sa-ti dai cu parerea oricare ar fi ea nu e ceva ce am vazut sa fi functionat la noi. Sau poate nu stiu eu destule, nici eu nu-s suficient de inalta pentru scenele alea despre care spui. 🙂
Pot sa il preiau si eu? Asa ad litteram, cu copy paste, pentru ca zau, nu ai scris nimic din ce nu as fi scris eu, si asta inca azi!
Am textul în ciornă de ceva zile, l-am tot amînat că nu mi se părea deloc potrivit cu vremea frumoasă de afară, dar uite că azi sînt nori.
Mă bucur că sîntem gînd la gînd și că nu-s singura bloggeriță care se îndreaptă spre faliment. 🙂
mda, pana si cifrele sunt similare 🙂 trei ani si trei luni, 933 de postari si fabuloasa suma de 100 de euro… which means you are richer than me. ca sa nu mai zic ca suta aia de euro tot vine spre mine de vreo doua luni, dar a naibii nu mai ajunge odata 🙂
Au fost nametii mari, stai asa, ca acu vin!
Si eu mai astept niste bani, pe-aia nu i-am pus in calcul, ca pina nu intra in cont, nu exista! 🙂
lasa-ma si pe mine sa ma autoiluzionez :)))
Si eu am blogul de 6 ani (din aprilie 2006), dar din cate stii si tu, nici macar un y list nu cred ca sunt, sunt un fel de om cu blog – cum spunea categorisirea aceea. Fiind totusi in randul 1 in chestia cu blogurile (cam prin 2006 a prins elan), mi s-a tot spus ca trebuie neaparat sa fac in asa fel incat sa castig bani din aceasta activitate, mai ales ca parea ca am lipici, asa, la public. Dar eu am tinut-o pe a mea – nu vreau ca acest hobby sa se transforme in lectiile de pian din copilarie. Adica o activitate pe care am iubit-o cu disperare pana cand a incept sa vina cu constrangeri si obligatii atasate. Dupa aceea am lasat si motoarele jos, incepand sa fiu tot mai netransparenta si atunci oamenii nu prea au mai gasit ceva in care sa se oglindeasca acolo, asa ca acum sunt un fel de coada vacii. But that’s ok, I still like it.
Oh, da, si stii – m-am apucat pe deasupra si de celalalt blog. Acum sunt, cum ar veni, un om cu doua bloguri :))).
Lasa ca din al doilea o sa faci ceva bani, si-atunci sa vezi stres…
eu zic sa stai potolita cu banii. simplul fapt ca vorbesti despre oameni- si nu despre produse si servicii , inseamna o provocare enorma. cand o sa faci bani din chestia asta o sa stai cu un stres major. ca trebuie sa ai subiecte, ca trebuie sa placa, ca trebuie sa fie citite si date mai departe si alte cele. eu incerc la randu-mi sa reusesc prin lumea asta de online si d-zeu imi e martor ca nu stiu cum sa o mai scot la capat. uneori e asa de greu incat imi vine sa renunt. pana acum banii pe care i-am investit in site, nu cred ca o sa ii mai vad vreodata. si tot ma chinui. si fa pagina de fb – si chinuie-te sa nu te milogesti de oameni sa iti dea like- si fa-ti pagina de google+, si pune-ti cuvinte cheie, si pune-ti google analytics, si cate si mai cate. si cand gasesti cate un rahat care nu merge, blestemi tot de la d-zeu in sus , pui mana pe telefon, te cauti iar de bani, negociezi- ba nene uite am nevoie de un script ca nu mi merge pe nu stiu ce versiune de IE, si corporatistii nu vad siteul meu cum trebuie…adica nu il pot accesa de la birou, ce facem? pai facem altul nou….nu vreau altul nou, vreau sa ramana asta si vreau sa stiu cum putem rezolva problema aia, ca doar nu imi iau de fiecare data alt calculator, daca nu merge placa grafica. Belele si belele, de exemplu nici acum nu stiu daca eu detin propriul meu domeniu- caci il platesc prin cei de la hosting, si ar trebui sa sun la rotld, sa intreb ce si cum… milioane de chestii care uneori te fac sa iti bagi picioarele…stiu cum e, stiu cum te simti.
Ei, lasa, ca stres avem oricum, ca la orice job, responsabilitati ai oricum. Ce, crezi ca daca nu am contracte pe bani pe blog, scrisul aici e o plimbare in parc? Daca nu scriu intr-o zi, primesc emailuri si sms-uri cu „esti bine? de ce nu scrii azi” etc etc
Plus ca deontologia de publicator de texte, traficul maricel, interactiunea mare, toate astea ma obliga.
Bafta si nervi tari cu proiectul tau!
Draga fetita,atata as vrea sa-ti mearga din plin si nu numai cu scrisul,aici,ci sa fii sanatoasa si sa se miste lucrurile in sens de-ala pozitiv,pentru tine si ai tai! De cand te-am descoperit,revin cu nerabdare si cu drag,imi place mult aici,la tine in regat.Stii cum spun eu? Sa faci tu asa cum simti.Da’ nici chiar munca neplatita,Ioana…ai potential si pe lumea asta nimic nu-i gratis.Nah,c-am spus-o,acuma stau s-astept de la unii,rosii in crestet.Da-mi asum ce-am scris,ce sa fac daca asa-s eu,mai practica…mai pragmatica…
Am observat eu ca in lumea asta se vorbeste mult si nimeni nu da nici cifre, nici nume. Ia ca am inceput eu, timid, cu niste cifre. Miiiici, dar nah, asta am, cu asta defilez!
Chiar ieri vorbeam cu sotul meu despre acest subiect. Imi zicea ca la cat timp investesc eu zilnic in blog de mai bine de un an incoace, logic ar fi sa si castig ceva. I-am explicat cum se pot castiga bani din blog, treaba cu campaniile, cu un articol scris in schimbul unui baton de salam, i-am explicat ca nu as putea scrie asa, ca mi se pare lipsa de respect pentru cititorii mei sa-i pun sa citeasca ceva prost pentru un salam.
As scrie despre anumite produse, nu zic nu, am si scris fara sa primesc nimic in schimb, dar doar despre ce pot eu sa recomand din suflet pentru cititorii mei si as scrie despre lucrul ala, cu sau fara bani, fix la fel.
Singurul beneficiu material pe care l-am primit de pe urma blogului, fara sa-l cer, evident, pur si simplu mi-a fost oferit, a fost un gift card la Diverta cu care mi-am luat 3 carti. Am fost extrem de fericita cand l-am primit.
Asadar si eu ingros randurile muritorilor de foame :))
Sa ne facem un sindicat, ce zici?
E foarte puţin. Mai ales fiindcă sunt „singurii 200 euro”, trebuia să fie 2000. Exclusivităţile sunt scumpe.
Cum ziceam, sint un negociator cumplit de prost.
Imbratisez Copila, vaz ca ti-a priit Barcelona.
„singurele 200 euro” trebuia să zic.
Da, a fost minunat.
Sunt într-o grabă foarte mare, dar foarte mare și-ți scriu repede, repede că, în graba asta mare, nu m-aș fi deranjat să intru pe blogul de prințesă și să citesc un post despre salam sau cremă de mâini.
Să ai o zi minunată ca tine!
PS Poate într-o zi o să reușesc să înțeleg de ce e neapărată nevoie să câștigi bani din blogging, gloria nu e de ajuns? 🙂
Depinde cit iti e de foame… 😀
Eu cred ca cel mai simplu ar fi sa ii pui o parola si sa ne ceri noua tuturor care suntem acum printeso-addicted…un leu la intrare… 😀 Pam pam! Te imbogatesti imediat! 🙂
Un leu pe post? Pe luna?
Ahh, premium payed content, daaa, sigur, stai mai intii sa vad ce succes are DilemaVeche.ro cu strategia asta si poate implementez si eu. 😀 (desi-s cam pesimista)
Un leu pe intrare…sau bine, pe post. Habar nu aveam de Dilema, io am zis asa la misto, ca a zis L sambata ca ne dai material de visare.
Din principiu, etichetarile, prin insasi natura lor, mi se par a fi niste limitari care nu lasa loc pentru imrpovizatie, pentru crestere.
Adevarat, dar asta nu inseamna ca ele-s complet inutile… Sint sigura ca in cazul nostru, categoriile astea sint foarte relevante cind o agentie alege bloggerii pe care sa-i abordeze intr-o campanie sau alta.
Adevarat, numai ca exista riscul sa judecam persoana si nu blogul, gen hateri samd.
Toata lumea are impresia ca daca citeste un blog stie totul despre cel care-l scrie. Si cumva, e normal, mai ales daca e vb despre bloguri personale.
Hateri nu prea am (doi nu se pun), asa ca nu stiu cum sta treaba cu dumnealor.
Chipuc! Ha! 🙂 Ce mai faci, dom’le? (ma scuzați, prințesă, colegi vechi around, am uitat de bunele maniere…)
Citi bani am facut in cinci ani de blogging zilnic…
Dilemele categorisirii blogarilor si altele: „Nu știu ce fel de blogger sînt eu. Am blogul de cinci ani deja. Ăsta e al 995-lea articol pe care-l postez aici.”…
nu m-am gandit niciodata ca as putea castiga bani din asta. 200 de euro ? cum ai reusit ?
Am scris aproape zilnic vreme de patru ani. Cit am putut de bine si de onest.
Intradevar in 5 ani 200 de euro poti sa zici ca e fix pix calculand timpul si banii bagati in pagina, de exemplu, pentru gazduire.In schimb e okey decat nimic, sunt sigur ca atunci cand ai primit banii ai fost foarte mandra de tine 😀
Daaa, asa mindra am fost ca am dat si o petrecere mare la Pizza Hut in ziua in care i-am primit!
Doar 200 euro in 5 ani?…cam putin, totusi nu integ cum ca nu am vazut reclame pe site. 😛
Oricum e ceva…decat nimic, banii castigati cinstit.
Eh, acum cinci ani nu stiu citi bani se aruncau in piata asta…
Sigur ca e ceva, si 5 lei sint ceva, dar n-ai accepta un part-time zilnic pentru 5 lei, nu?
De care blogger esti tu cred ca din acela sunt si eu. Am blogul tot de 5 ani si am 932 de postari pe el (cu tot cu drafturi, articole pe care nu le-am mai publicat dintr0un motiv sau altul). Cred ca niste proactivitate ar fi suficienta sa atraga niste campanii pe blog, dar scrisul din obligatie .. nu-mi iese!
Esti acel tip de blogger pentru care eu deschid in fiecare zi Regatul tau…. pentru ca mi-e drag de tine, de sinceritatea ta, de povestile tale… si ce daca sunt o mie de categorii, pana la urma in viata sunt si mai multe. Sigur ar trebui sa faci mai multi bani din blog si sunt convinsa ca poti face asta. Trebuie doar sa te gaseasca oamenii aia frumosi care te citesc si in ale caror produse crezi :). Cam asa ceva, nu? Te pup cu drag!
„O fi mult, o fi puțin?” Depinde ce asteptari ai de la blog. Sunt oameni care scriu doar pentru ei, in timp ce altii isi fac blog doar ca sa faca bani din el. Daca tii blogul mai mult pentru tine, ce rost are sa te chinui cu intrebarea asta, indiferent ce spun altii? 200 de Euro atunci este mult, pentru ca nu ai asteptat bani, ci prietenia si atentia cititorilor tai (corecteaza-ma daca gresesc aici si astepti altceva de la blogul tau).
Pentru blogul meu nu am facut un bilant, bani cash nu am primit pana acum, am castigat un bilet de avion la un concurs (care valora in jur de 300 euro cand l-au emis cei de la compania aeronautica), carti in campania Valluntar, acum de 8 martie am primit un voucher la un spa, cam d’astea, lucruri mai mici sau mai mari care pe mine ma bucura oricum. Si nu vreau sa imi transform blogul intr-o a doua slujba, dar nici sa-l tratez cu dispret. Poate cel mai mare castig e cand primesc cate un email de la vreun cititor caruia i-a placut ce a citit. Ca doar pentru ei scriu, nu?
Ău, girl, am uitat, bilete de avion am câștigat și eu!
Daca te gandesti ca ai putea scoate niste bani in plus in perioada in care stai acasa cu puiul, nu e rau deloc. Am eu un feeling ca oferte vei tot primi 😉 Daca te intrebi ce parere am avea noi, cititorii tai, in cazul in care ai decide sa scoti si un profit din blog… Eu cred ca e ok, si sunt convinsa ca n-ai scrie balarii, din burta samd, mai ales ca intrebarea asta a ta vine dupa atata timp de bloggerit. Daca voiai musai sa faci bani si asta era unicul tau scop, faceai treaba asta de la inceput. Daca decizi sa o iei pe drumul asta, va trebui sa inveti sa si negociezi si sa ai in vedere faptul ca bebe iti va ocupa cea mai mare parte din timp. Daca ea iti va da voie…
Multumesc pt votul de incredere, Veverito!
Lasa, cu ea negociez eu… 😀 (cumva sint aproape sigura c-o sa pierd, dar nah, macar o sa fie o negociere amuzanta, spre deosebire de altele)
Cred ca n-are rost sa-ti pui problema ca nu ti-ai mai gasi locul in presa scrisa. L-ai gasit deja, si te va astepta 🙂 Deci blogging-ul, daca va face „pui”, va fi doar ca sursa suplimentara, nu principala.
Ingrid, nu-s asa sigura. S-au inchis foarte multe reviste in ultimul an, si or se mai inchida inca pe-atitea, sint foarte multi oameni buni ramasi pe linga. Si ma indoiesc ca dupa atitia ani in functie de manager ma mai poate angaja cineva redactor sau editor, chiar daca eu una as accepta. Supracalificarea e o problema serioasa, ma astept sa ma lovesc de ea, ca de altfel multi prieteni si colegi dintre ai mei…
Om vedea, e si chestiune de noroc. Mai e pina atunci. 🙂
Ia uite cum iau eu comentariile la rând și mă bag și eu în seamă. Dar nu te superi, nu? Bon – deci da, supracalificarea este problem, m-am lovit și eu de ea. Big time.
Mie mi-ar placea asa, pentru tine:
– un mare magazin de bijuterii sa te invite sa le fii ambasadoare pentru cercei. Sa fie magazin multibrand, ca sa testezi mereu alti cercei, sa nu te plictisesti 🙂
– un super brand de rochii de mirese sa te invite in fiecare an, de aniversarea nuntii, sa reeditezi luna de miere in cate-un alt oras frumos din lumea larga. Sau o agentie de turism premium; caz in care nici nu mai trebuie sa fii in rochie de mireasa daca n-ai chef:), ca magia sa nu se uzeze prin repetitie:)
Bine, si sa si acompanieze invitatia cu un contract de ambasador de brand:)
Mi-ar placea sa citesc de la tine despre cum se vor fi nimerit (sau nu 🙂 cerceii cu intamplarile mari sau mici ale zilelor, sau despre cum iti sarbatoresti nunta de hartie, lemn, piatra, argint, aur, diamant (nu stiu exact ordinea) in cate-un alt colt de lume.
Ah, daaa, ce frumos ai imaginat tu…
Si ar mai fi Brompton cu bicicleta lor minunata pentru care string bani de ceva vreme, si iPhone, dupa care sint topita, si inca niste lucrusoare pentru care as putea face povesti frumoase… dar prea e frumos sa fie adevarat.
firme de bufnite nu exista oare?
Si eu am un blog de nisa in care am investit mult suflet. Si nici macar nu l-am creat eu, l-am preluat gata facut, am mai pus ceva brizbrizuri si amprenta mea inconfundabila. Si am facut ceva bani intr-o perioada mai scurta decat tine. Si nu mi-au adus fericirea, exact asa cum banuiam. Blogul insa da!
Felicitari, Izabela!
Draga printesa tu esti un blogger dezarmant de transparent si ametitor de constiincios. Eu nu te citesc decat de adineaori, nu de la inceputul vorbelor tale, dar rad cu pofta cam de fiecare data cand vin in vizita. Auzi „firma de bufnite”?! 🙂 E drep ca imi strig mezinul bufunitza (asa pronunta frate-su), dar n-as putea sa ma numesc chiar o firma de bufunitze 🙂 ca ti-as fi ofertat cu mare drag.
ah, e clar, bufnitele sint la moda. la naiba, urasc cind mi se intimpla asta. tu esti producator de bufunite, ceea ce e la fel de ok, nu vrei sa-tzi fac reclama? 😀
Am dat fara sa vreau peste acest blog, iar acum nu-l mai pot inchide ( si nici nu mai vreau , dar trebuie sa mai si lucram); Am citit o parte din posturi …dar ai fost activa:) .Felicitari pentru ca esti mamica, pentru ca esti amuzanta si pentru ca mie una imi influentezi starea de spirit intr-un mod pozitiv. Am multe lucruri in comun, atat cu tine cat si cu celelalte fete, si sper sa devin si eu o veterana pe acest blog .
O zi frumoasa!
Bine-ai venit, Andreea si multumesc pentru urari! Te mai astept in vizita!
ssstt! La anul nu faci nici un ban! … ca nu iti da voie statul. .. poate face sotul tau. Tu nu. Nici chiar daca platesti taxe. altfel iti taie statul indemnizatia!
La multi ani, blogului tau! 🙂
Hm, nu cred. N-am voie sa muncesc, e drept, dar ce, nici sa inchiriez spatiu pe blog n-am voie? Adica daca de exemplu as avea o garsoniera pe care as inchiria-o, n-as avea voie sa mai incasez banii aia? Ia sa ma interesez eu…
Multumesc, la fel si la tine!
nu. NU ai voie sa ai NICI un venit asimilat prestatiilor… aici intra si inchirierea spatiului pe blog. (nu stiu de ce). Oricum, e bine sa te interesezi exact la serviciul de alocatii si indemnizatii al sectorului pe raza caruia domiciliezi… ca fiecare intelege ce vrea din lege…
Aha, am inteles, ok, o sa ma interesez, ms!
Buna,
Nu ai facut bani pentru ca nu te-ai „vandut”. Eu asa vad lucrurile, cei ce accepta sa scrie despre orice tampenie pt o suma sau un produs pur si simplu mediocru, se vand ieftin, la fel ca fatucile ce pleaca cu cate unu acasa din club dupa ce au primit o cola>:)
Adevarul este ca nu te vad scriind mandra despre cine stie ce produs cu denumire si ingrediente obscure, doar pentru a primi cadou produse in val de 5 lei.
Personal am incetat sa citesc cateva bloguri, de beauty in special, pentru ca peste tot vedeam acelaeasi postari, in care ne spuneau cat de multumite sunt ele de cine stie ce crema de 10 lei. Iar eu una sincer nu mi-as pune pe fata o crema ce costa 10 lei, pentru nimic in lume.
sigur, e bine sa fii selectiv. eu nu am fost, la modul ca am refuzat cam tot. dar poate treuia sa mai si las sa treaca cite ceva… oh well, pe viitor o sa casc ochii mai bine. daca m-o lasa sufletul.
Stii m-am tot gandit la ce ai spus si ai dreptate, eu cred ca n-ar fi rau sa si castigi ceva din tot ce faci…daca tot te citeste lumea nu?! Poate sa faci cateva giveaway-uri n-ar fi rau, e o cale de compromis. Alegi doar produse in care crezi, tu ai un comision , ceva fix si dai si un premiu la un cititor, doi, trei. Why not? Ai un trafic de tot respectul cred eu si multe firme ar putea sa-si promoveze articole inteligente (sunt convinsa ca le vei alege asa) cu ajutorul tau. Mergi pe principiul…daca un produs e bun chiar merita sa fie cunoscut si publicizat…de ce nu? Da si eu detest pe cele care primesc cate un salam si-l gatesc si-l pun pe blog…mi se pare penibil desi pot sa inteleg ca nah…a primit salamul si doar nu era sa-l refuze 🙂
nu stiu cum e in big league, dar mamele cu blog, nu mamele bloggerite, fac giveawayuri fara sa primeasca nimic in schimb. 😀 … pentru ca te roaga x, y sau Z care il are prieten pe … Eu , si nu numai (stiu sigur asta) am si platit produsele oferite la giveawayuri… Le-am oferit celor ce ma citeau, cu drag, pentru ca asa am ales eu sa celebrez x eveniment sau doar pentru ca asa am vrut… Industria blogurilor mamicesti din state e departe de blogurile mamicesti de la noi. Ele sunt guru-mums… la noi mamele cu blog, care scriu despre copii si viata alaturi de ei, sunt doar niste frustrate fara viata personala, care se descarca in online… cam asta e perceptia generala. 🙁
cam asa, din pacate…
Mie-mi place tipa asta http://joannagoddard.blogspot.com/, ok e din USA dar promoveaza articole care chiar imi plac…datorita ei am descoperit o gramada de chestii inteligente. Ea are numai joia giveaway-uri…foarte tare. Si asa, incet incet a devenit si consulent in articole de copii (dupa ce a nascut) pt un site american foarte faimos si a reusit sa faca ceva bani din asta…cred ca, caile on-line-ului sunt nenumarate.
Da da, cred c-am fost pe blogul ei de citeva ori, mi-ar placea sa fiu ea cind ma fac mare!
E ok 200 euro, macar sa-ti acoperi costurile de la host in fiecare an.
200 euro aș spune că e chiar un început foarte bun. Prin ce tip de campanii i-ai obținut? Poate pot să te ajut să crești veniturile pe acest an. 🙂
Am scris un advertorial.
Mult sau putin, este un inceput si poate va fi si mai bine pentru ca scrii foarte frumos. Succes.
Buna,
Acum am descoperit si eu acest post. Crezi ca ai putea detalia un pic asupra ” amenințări, surprize neplăcute, nopți nedormite, întrevederi cu avocați” ? Daca nu e dureros sau periculos pentru tine, desigur. Ma intereseaza de ceva vreme subiectul violentei virtuale, cred ca se pot ivi probleme mari de aici, si ar fi bine de inteles de catre toata lumea la ce se poate ajunge, chiar si in cazul unui blog luminos ca acesta. Multa bafta cu blogul, cu bebelusul si cu viata in general !