Oare… hm… eu sînt el?

Am 32 de ani și n-am fost niciodată la manichiură-pedichiură. Mi-e groază de forfecuțe nesterilizate, de panariții, nu am timp și nici chef de stat cu picioarele în ligheanele altora.

M-am coafat la coafor de trei ori în viață (o dată pentru nuntă, și coafura a ținut o oră, o dată în 2008 pentru balul de caritate organizat de fundația lui Leslie Hawke, și bretonul mi-a stat îndoit o săptămînă, a treia oară m-a făcut Anca Macavei la mine-acasă pentru trash the dress) .

Nu m-am vopsit decît o singură dată la salon. A ieșit groaznic și m-a costat de zece ori mai mult decît dacă-mi cumpăram vopseaua din supermarket.

Nu m-am machiat niciodată la salon, dar am fost machiată de profesioniști de cîteva ori, fie pentru diverse sesiuni foto sau filmări, o dată pentru nuntă și încă o dată pentru trash the dress. Asta e o operațiune care-mi place.

Nu m-am pensat niciodată la salon. M-au pensat o dată, pentru prima dată, colegele de cameră de cămin, în 1999, și altă dată o prietenă, anul trecut.

Nu merg la masaj, nu fac saună, n-am mers la sală niciodată mai mult de o dată pe an, aerobic n-am făcut niciodată, nu știu ce e ăla spining sau tae bo sau zumba.

Nu port pantofi cu toc, deși am trei perechi (unii negri, unii maro și unii crem).

Urăsc ciorapii. Adică dressurile. Ștrampii. De orice fel. În schimb iubesc șosetele. De orice fel.

Nu am și nu port brățări și lănțicuri cu pandantiv. Nici clame sau elastice drăguțe în păr.

Nu am decît patru genți, dintre care trei sînt de cîrpă colorată. A, și mai am niște rucsăcei sport.

E posibil să fiu, de fapt, un bărbat prins într-un corp de femeie? Dacă după ce nasc se dovedește că de fapt menirea mea pe planeta asta e să fiu tată? Ce educație o să-i dau fetei mele eu, care nu mă pieptăn, nu-mi place să merg la cumpărături și nu știu să asortez culoarea roz?

Vaidemine. Pe măsură ce mă gîndesc mai bine, sună mai plauzibil. O să fiu părintele-bărbat.

(chiar dacă nu-mi miros ciorapii după ce mi-i scot din picioare, nu mă scarpin la șliț și nu mă tentează să-mi cumpăr lucruri mai mari decît cele pe care le am deja)

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

86 comentarii

  1. Ioana, o sa o inveti valori mai frumoase decat mersul la salon. Sa scrie frumos si sa vorbeasca la fel de frumos.
    Sa fiu cocheta am invatat singura, pentru ca mama nu a stiut cum sa ma invete asta. Ma vopsesc acasa, ma tund rar pentru ca sunt bob si asta se mentine iar unghiile mi le face prietena mea.
    Dar eu tot spun ca atunci cand o sa fiu mare si o sa am un salariu si mai mare o sa ma alint la salon si o sa fac inot sau aerobic :))

  2. In cazul asta si eu sunt un barbat prins in corp de femeie :))) Eu totusi ma gandesc – cati bani si mai ales cat timp cheltuie unii pentru lucruri fara importanta, doar pentru a avea senzatia ca le creste respectul fata de propriile persoane. Trist…

    • Nu inteleg de unde tendinta de a judeca. De ce oamenii care au grija de ei sunt tristi? Este trist faptul ca suntem diferiti si ca dam importanta unor lucruri diferite? Nu este absolut nimic in neregula in a merge la sala, coafor, masaj, manichiura pedichiura etc. atata vreme cat o faci pe banii si timpul tau.

      Ioana iti doresc tie si familiei sarbatori fericite si sa va extindeti familia cat mai curand.

    • Tendinta de a judeca ne deranjeaza intotdeauna la altii, dar cand o avem noi e OK, nu? „oamenii care au grija de ei” – asta nu e o judecata, nu? :))) Ei, intamplator si eu sunt o femeie ingrijita, dar pentru mine „ingrijita” nu e echivalent cu a merge la coafor.

      Tendinta de a judeca e naturala, nu poti sa-mi ceri sa nu am o opinie referitor la asta. Da, judec, dar asta nu inseamna ca o fac cu violenta, nu inseamna ca nu accept o opinie contrara. Ca doar nu te duci la coafor pe banii si pe timpul meu, e treaba ta ce faci. Cred ca trebuie sa dezvolt putin comentariul meu initial, sa se inteleaga ce am vrut sa spun. Problema mea principala este timpul. Mie niciodata nu-mi ajunge timpul. Intotdeauna am ceva de muncit, am ceva de citit, am ceva de pictat, am ceva de experimentat, am ceva de vazut. Lucrurile astea sunt importante pentru mine. Ziua nu are decat 24 de ore (din pacate) – si in astea 24 de ore fiecare isi alege prioritatile. Eu personal nu vad cum o unghie cu floricele poate fi o prioritate mai mare decat o plimbare in aer liber sau o revedere cu cineva drag (pentru ca se presupune ca mai ai si de muncit 8-9 ore, mai ai si de dormit, etc).

      Ah, apropos, am scris eu un articol pe blog referitor la asta. Intrebarea era ca de ce femeile se plang ca au mai putini bani si mai putine oportunitati de cariera decat barbatii, in conditiile in care femeile „sparg” minim 100 de ore pe luna pe machiaj, coafor, unghiute, etc.

  3. :)) haioasă ca intotdeauna!

    dacă te incălzeste cu ceva să ştii că nu eşti o raritate, iti spun despre mine: ani: am 35, mani-pedi la salon: niciodată, coafor: rar şi prost si scump, genţi: am muulte [doar aici ne deosebim]; la fel, urăsc dressurile, le consider inutile şi urate 🙂 la fel masajul şi zumba şi ce mai există pe acolo…

    ca şi norocoasă mama de fetiţă, iţi spun că se poate si fără roz, mica delfină va fi finuţă şi deosebită ca şi mamăl ei 😀

    şi tocmai prin faptul că nu incerci prea mult, reuseşti sa fii mereu naturală si frumoasă 🙂 [ceea ce nu se poate spune şi despre mine, la mine se vede doar că nu incerc 😀 ]

    poate eşti sătulă de urari, ale mele vin sub formă de gînduri bune pentru minunea ce va veni in casa voastră.

    Paste Fericit, si numai bine!
    Uca

    • Hm… nu prea stiu. Nu asa multi. Nu prea mi-am mai cumparat in ultimii ani. Si de purtat n-am mai purtat de un an, deloc, prea mi-a fost rau…

  4. Si cu toate astea nu arati deloc ca un barbat. 🙂 Dimpotriva, esti foarte feminina. Te-am vazut in cele doua emisiuni de la Prima TV.
    O sa fii o mama care stie sa spuna povesti, sa cumpere papusi si sa tricoteze hainute.

  5. Ha, ha, ha…. Asta inseamna ca si eu sunt un el???? Nici eu n-am fost nici la pensat, nici la manichiura, nici la sauna, nici la nimic…. Dar sa stii ca sunt curatica si cochetica, cel putin asa cred… Se pune ca-mi fac unghiile???? Daca stau bine sa ma gandesc nici eu nu am pantofi cu toc decat o singura pereche. Sta in dulap „pentru ocazii”…. ma tot intreb care or fi ocaziile alea ca eu m-am maritat incaltata cu balerini, fara rochie, ci in pantaloni, iar nunta mea a fost un party intre prieteni dragi la o cabana in munte, in slapi, tricouri si pantaloni scurti…. Vai de mine…

  6. Mie-mi plac posetele, pantofii, hainele, o iubesc pe coafeza mea, etc…dar am invatat de una singura, mama mea se regaseste in descrierea ta 🙂

  7. O sa-i dai o educatie de parinte. Tu pt ea nu vei fi niciodata femeie, ci parinte.
    Daca ai fi avut baiat, atunci poate te intrebai ce il vei putea invata tu ca femeie, pt ca nu practici alpinism, sporturi extreme, bautul pana in zori, etc.
    In acest caz, raspunsul meu era acelasi. Copilului ii esti in primul rand parinte, abia apoi parinte de un anumit gen sexual.

  8. La coafor imi place masajul in cap, la masaj, masajul in sine, pantofi cu toc imi trebuie ca altfel crede lumea ca stau jos :), genti am vreo 20, deci o sa imi invat baietii (cum) sa poarte roz. Pink is the new black 😉

  9. Hei,uite eu sunt exact la polul opus. Nu am niciun fel de indemanare la aranjat/manichiurit/vopsit si etc. Merg la salon de la 15 ani, acolo m-a dus mama, care, la randul ei, a mers toata viata la salon. Am si margele si lanturi si posete si pantofi. telul meu a fost sa am cel putin 3 tinute pt fiecare ocazie-3 sport, 3casual, 3 chic si lista poate continua, inainte de a face copii. Problema e ca nu ma mai incape nimic, dar absolut nimic. Nici pantofii nu-mi mai vin ca am ajuns de la 36 la 37. Asa ca traiesc cu o perechie de blugi, una de adidasi si un tricou. Dar sunt fericita. Nu le imbrac in roz, dar le motez, ai vazut. Le cumpar rochite si chestii cute la greu. Deh, asa sunt eu.

  10. Si eu urasc dresurile si sosetele de lycra, bleah, sosetele alea sunt cosmarul vietii mele si ador sosetute colorate:P. Nu cred ca inseamna nimic, inseamna ca asa esti tu, nu toate fetele sunt power flower, roz, gentute, posetute si asa mai departe:).
    In plus pentru unele dintre noi care au avut si experiente mai speciale in viata lucrurile acestea au devenit extrem de superficiale si atunci le facem rar, cand avem timp si o dispozitie supergirlish asa:).

    • stai asa! daca mie imi place sa port pantofi cu toc, sa am o poseta frumoasa, sa am parul aranjat si unghiile mereu facute asta inseamna ca sunt superficiala? nu mi se pare vreo experienta sa ai o geanta frumoasa sau sa mergi la sala cand simti nevoia sa te misti. nu cred ca e vorba de a te simti speciala, ci pur si simplu de a te simti bine. care e problema daca mie imi place sa fac toate astea? eu nu am nici o problema cu faptul ca multe femei umbla in tenesi toata ziua.

    • Pai sigur, de ce sa ai o problema cu ce poarta altii? Celebram varietatea, stii doara.
      Eu una ma innebunesc dupa fetele aranjate (nu exagerat), dupa barbati nu ma uit, dar o fusta frumoasa, un pantof cu toc, da, admir, cum sa nu…

  11. eu ma recunosc in multe din ce spui tu si totusi, reusesc (cu succes as spune si fara sa fiu modesta) sa cresc doua fetite. si le-mbrac in roz pentru ca lor le place (desi eu nu ma dau in vant dupa culoarea asta) dar le-am cumparat si biciclete, trotinete, role, corzi, masinute, pistoale. ele merg la dans, la teatru dar trebuie sa recunosc ca eu sunt parintele mai dur. cred ca-l prefera pe taicasu pentru ca-l vad mai rar iar el cedeaza mai usor in fata rugamintilor si a lacrimilor. continui sa ma-mbrac sport, cu parul mai scurt vopsit rareori si numai acasa (am oroare sa ma vada altii cu baclavaisul ala-n cap) dar n-am renunta la ce-nseamna preferintele lor nici in ruptul capului. ele au parul codite, impletit, cu tot felul de clame (au si par frumos, spre deosebire de mine), poarta rochite, sarafane pe care eu le cumpar, pantofiori, accesorii de printesa, etc. si tu vei face la fel. acum poate-ti vine greu sa crezi si spui never, never dar vedem noi cum evolueaza lucrurile: adica tu o sa scrii pe blog si despre asta si mai mult ca sigur ca vei atinge si acest subiect.

  12. La descrierea ta ( in care ma regasesc 🙂 ) as adauga ca-mi plac foarte multa pantalonii, nu ma simt confortabil in rochii, fuste, iar de cand am fetita urasc culoarea roz :).
    Fetita mea, are 4 ani , este o cocheta, s-ar imbraca numai cu fuste, rochii, are multe , multeee bratari si agrafe foarte colorate 🙂

    • Ah, eu iubesc rochiile, am multe, sint simplu de purtat, si merg fara probleme cu papuci fara toc. Ma rog, nu toate.

  13. Nu esti tu singura….anul asta implinesc 32 de ani si abia am ajuns acum ptr prima oara la pedichiura, ptr ca m-am saturat sa imi ciopartesc degetele si sa ma doara. Manichiura n-am testat dar am bagat pensat, acolo ajung, mai rar dar ajung, am vazut ca dk dai peste un profesionist chiar se contureaza frumos chipul. Genti ;)) serioase vreo 2, de pustoaica o gramada, se includ aici rucsacii, care imi par cel mai frumos si mai practic lucru de purtat de zi cu zi.
    pantofi cu toc nu detin…deci tre sa mai lucrez la aspect dar am dresuri, tb sa le suport din cand in cand la vreo ocazie. Culoare in par e cea naturala, ajung la tuns din cand in cand, o prietena a lasat ultima oara la salon 3 miliioane?! si nu am inteles exact ptr ce (cica a scos negrul din par)

    mie inca par ciudate persoanele care se duc excesiv de des la salon si au jdemii de toale, pantofi si genti, caci sunt multe alte chestii care tb descoperite in lumea asta in afara de ele.

  14. Eu zic ca daca copilei tale ii vor placea machiajele si unghiutele roz pot sa fii cel mai parinte-barbat din lume ca ea tot va invata sa se coafeze din reviste sau tutorialele de pe Youtube. Nici mama nu murea dupa truse de machiaj sau manichiuri, dar cu toate astea pe mine ma cam fascineaza.

    Dar tocmai datorita faptului ca se tinea departe de lucrurile astea (si acum, la 45 de ani, imi spune: „vezi ce ten am? O crema n-am pus pe el!”) am invatat si eu sa am o limita, sa nu ma machiez exagerat si mai ales sa apreciez „naturistele”.

    Deci nu-i bai! 😀

  15. Eu am prietene care isi organizeaza viata in jurul programarilor la masaj, la masaj, la coafor :-). Tot respectul, insa eu nu am deloc rabdare sa depind de altii…deci si eu sunt mai do-it-yourself person, asa. Nu pot sa stau impadurita de ex, fiindca nu stiu ce specialista in epilat nu a avut timp/loc sa ma programeze si nici nu mi se pare igienica ceara aia folosita de n-shpe ori, oricat ar fierbe-o si ar filtra-o ele. Deci – epilat – acasa, singura, machiat tot singura (doar la cununie si la nunta am fost machiata profi), coafor – de vreo 2-3 ori pe an, pentru tuns sau ocazii speciale, mani-pedi – tot de vreo 2-3 ori pe an, in rest singura, masaj – rarisim, prin vacante. Mai merg la piscina si la sauna de cateva ori pe luna, cand imi aduc aminte. De pensat – singura, am fost doar la cateva sedinte la profesionista pentru forma. Tocuri port insa, ca sunt micuta de inaltime :-), insa nu uriase, iar genti nu am asa multe, si toate sunt mici sau stil postas (nu suport geamantanele purtate pe bratul frant).
    Deci nu esti unicat…mai bine asa, au naturel :-).

  16. Soo…zilele trecute mi-a intrat o aschie în deget, si era super dureroasă. Am căutat o pensetă în toată casa, cumva aveam senzația că ar trebui să am una…dar n-am găsit! Până la urmă am folosit penseta de la briceagul elvețian pe care l-a primit fiu-meu de la bunicu-so! Cam asa stau eu la capitolul ustensile si briz-briz-uri feminine. asa că nu esti singura….

  17. Ok, tu ești el dar balanța trebuie echilibrată deci el trebuie să fie ea, nu? Așa că, n-ai ce face, îl trimiți pe Om la masaj&celelalte și ce frumos le împacați voi pe toate… :)))

    • Sa stii ca Omului chiar ii place la masaj… 😀 La manichiura nu i-a placut, a zis ca nu se mai duce.

  18. I join the club. Viata este mult mai simpla fara saloane, m-as plictisi si enerva ingrozitor sa am astfel de rutine, sa imi iau din timpul liber pentru pedichiura cosmetica coafor alergat dupa haine etc. La fel cum urasc conversatiile la tigara cu colegele, avem foarte putine subiecte in comun si ma simt ca un extraterestru aterizat pe o planeta plina de ciudatenii irationale. Come on, nu ma intereseaza ca ati visat masele scoase sau ca vi se zbate ochiul stang, ca vreti unghii false sau impachetari cu diverse substante miraculoase, vreau doar sa fumez o tigara cu cat mai putin zgomot isteric in fundal. Noroc ca, spre deosebire de colege, prietenele mi le aleg singura si ele imi mai schimba parerea despre reprezentatele sexului feminin. AAA, si inca ceva: nu stau 10 minute in toaleta, de multe ori intru la barbati si injur in barba ca nu pot intelege ce doamne iarta-ma este asa de greu sa faci un pipi!. Parca ar avea centuri de castitate cu vreo 10 lacate, doar asa s-ar mai explica.

  19. printesa, stai linistita!

    eu sunt beauty editor, deci prin definitie facuta sa zac intre cosmetice si prin saloane. cu toatea stea, ca si tine, mi-e frica de instrumente nesterilizate, mi-am facut manichiura de doua ori la salon, dar fara taiat de cuticule sau alte cele, doar aplicat lac de unghii, pedichiura tot asa, o sigura data, si a iesit de zece ori mai prost decat o fac eu singurica, in propria baie. nu m-am vopsit niciodata, iar spalatul pe cap la salon e chin, nu-mi place sa-mi umble cineva in par, pe piele sau mai stiu eu ce. masajul….nu mai zic, stau incordata, ma gadil, nu suport sa ma atinga cineva in talpa asa ca sar si de etapa asta. uneori, lucrurile ies cel mai bine cand le faci tu cu mana ta, si cand vine vorba de frumusete, ar trebui sa tinem cont de asta :).

    apoi, e bine sa stii ca rozul e bine sa-l alegi „pal” sau „prafuit” si sa-l asortezi cu maro. oricum ar fi, mini printesa ta te va avea ca model, un model interesant, onest, cu picioarele pe pamant, deloc superficial…numai bun de urmat!

  20. Constat cu surprindere ca unele femei au niste idei preconcepute cel putin suspecte pt anul in care traim… Ca nu le place sa mearga la salon e fix problema lor si ma priveste prea putin, dar ca lanseaza rationamente de genul forfecute nesterilizate sau ceara calda refolosibila e cam mult pt neuronii mei. Asa ceva nu cred ca se mai foloseste din anii 80, dar ma rog, fiecare cu piticii ei!

    • Ai sa razi, dar ceara calda care se foloseste in saloanele din Bucuresti este refolosita, intr-adevar, reincalzita, sterizata, filtrata, dar refolosita, fix ca in anii ’80. Da, cand ti-o aduce, pare ok, la fel si o forfecuta – tu nu stii daca a trecut prin sterizator sau daca a petrecut timp suficient acolo, ca sa moara toti microbii. Daca la noi exista povesti despre infectii in spitale, ce te face atat de sigura ca saloanele sunt o oaza de igiena perfecta?

    • Dap, eu ma epilez inghinal la salon si peste tot unde-am mers se foloseste ceara clasica. Ultima oara am fost acum 7 zile, sigur nu in anii 80. Cit despre forfecute nesterilizate, ultima poveste de groaza cu infectie si operatie am auzit-o acum o saptamina.

    • Si eu ma epilez cu ceara calda, luna de luna chiar, insa aceasta se arunca la gunoi imediat dupa, alaturi de multe alte tipuri de resturi (hartie, spatule si orice altceva ce se foloseste in salon). Nu cred ca la sfarsitul zilei cosurile de gunoi sunt rasturnate si se incepe sortarea bucatilor de ceara intarite pentru ca apoi sa fie refolosite… sincer, nu cred in teoria asta, doar nu au cei de la saloane un om special angajat sa recupereze ceara dintre alte resturi.
      Cat despre forfecute, e adevarat ca nu bag mana in foc pt fiecara Tanti Geta manichiurista de-o viata, insa la saloanele de bun simt, fiecare manichiurista are mai multe seturi de forfecute, cel putin in timpul pe care eu il petrec la manichiura, in sterilizator stau celelalte seturi, pt clientele urmatoare.
      Acum nah, fiecare are fobiile ei si nu vreau eu sa conving pe nimeni de nimic. Eu de exemplu nu cumpar niciodata branza sau produse de la tarani, ca n-am incredere ca aia se spala pe maini asa cum m-as spala eu inainte sa ma ating de vreo mancare….

  21. pai nu-i bai, ca poate te invata ea… poate ne intalnim peste cativa ani si o sa ai clame Barbie in par si unghiile date cu sclipici:P eu deja am inceput sa ma imbrac in roz:)))))

  22. „Ora 7.15, anul 2016. Urmatoarea discutie are loc.
    Sofia: astazi vreau sa incalt pantofi de lac, leggins gri si rochita cea verde. Ai auzit mami?
    Ioana: Delfinuta draga, e frig afara, nu vrei mai bine sa incalti cizmele de cauciuc si panataloni aia pufosi de blanita? Si poate si o caciulita pe cap?
    Sofia: mai mami, nimic nu stii. Cizmele de cauciuc sunt total out. Si caciula pe cap nu se mai poarta, acum se tine in buzunarul drept al gentutei. Deci haide mai repede, ca altfel intarzii la gradinita! ”

    Bai nu stiu de unde vine treaba asta. Dar oricat de lipsit de interes esti pentru roz, margele si alte fantasme ventimentare, cu o fata in casa inveti treaba de la zero 🙂
    Zic asta, pentru ca de acum, am in grija (sufletului) o fetita de aproape 4 ani. Si ma terminat cu stiinta ei despre accesorii si asortari de culori.

  23. Azi mi-am luat o geanta d-aia de postas, ca n-am gasit rucsace sport cum aveam eu si al meu se facuse intr-un fel. :)))
    La manechiura pedichiura idem n-am fost si n-am de gand ever. Vopsita si coafata o singura data la salon pentru ca avea prietena mea un salon si aveam o nunta la care sa merg. Vopseaua a iesit mega naspa. Iar intinsul de par cu peria si feonul mi s-a parut horror.
    Strampi nu cred ca mai am. Cand tre sa pun cate o fusta si e iarna imi bag picioarele si aterizez tot in pantaloni. Mara n-are strampi de nici un fel dupa 5 ani de viata.
    La fel cu saune, saloane, masaje…siiiii plusez: nu am fuste sau rochii. Am vreo doua fuste de blugi luate asta vara intr-o doara dintr-un second hand.
    Si cu toate astea fetita crescuta de mine e feminina. Isi doreste si funde in par si tocuri cand va fi mare…nu stiu de unde. Asa ca eu zic ca e bine si cu fundul in blugi…picioarele in adidasi si parul scurt sau deloc 😀

  24. Da, da, da. Nici mie nu-mi plac strampii si nici tocuri.
    Am vazut ca e un „must” sa porti tocuri daca esti miniona, dar eu din tenesi si balerini nu ies.

  25. Nu-ti fa griji, cu asta te nasti sau o capeti pe parcurs. Subscriu la cele mai sus mentionate de tine, DAR am fetita de 2 ani si 2 luni, su ghici ce?! Incalta pantofii mei albi, cu toc, de mireasa, evident purtati o data. Are tot felul de clame si bratari pe care le poarta, cumparate de mine la cererea ei. Are deja 3 posete roz, cu hello kitty si Barbie. Si cand vine vara mea la noi, inventariaza geanta si se da ruj si luciu….aaa si s-a machiat cu carioca, are si imaginatie. Asa ca sigur ai ce sa o inveti, iar restul vin de la sine din adn 😉 parere mea. Sarbatori asa cum vi le doriti.

  26. Eu nu cred ca trebuie să includem toate femeile într-o definiție anume și să o respectăm: femeie este doar cea care se îmbracă cu culorile etc etc, doar cu anumite articole de îmbrăcăminte și care face anumite vizite la diverse spa-uri, saloane etc. Și în plus, dacă asta ar fi definiția câte ies din ea? Există cineva care o respectă la maxim? adică da, există femeile care lucrează în bănci la ghișeu și funcționarele publice și alte categorii care au un anume cod vestimentar care nu are cum să nu se reflecte în personalitatea lor și vestimentația lor tot timpul, dar restul?
    Eu am multe uniforme de spital și pijamale pentru că între cele două vestimentații jonglez… dar sunt mai puțin femeie decât altele?

    • Nici vorba. Sintem toate la fel de femei, numai ca unele-s mai baietoase. si asta nu le stirbeste din feminitate, cred. sper. 😀

    • asta nu e un post pentru domni, ei cred ca unele lucruri sint timpenii, dar de fapt nus. femeile au nevoie de unele lucruri, pentru ele.

  27. Cu excepția accesoriilor (brățări, cercei, zorzoane) în anumite perioade de vară, mă aflu și eu tot cam pe-acolo. Știu în schimb să sar cu trotineta, să fluier cu degetele și să scuip cu boltă. De-aia m-am bucurat când am făcut băiat. Deci, dacă afli că ar exista anumite cursuri cu tentă feminină gen: „obținerea favorurilor prin fluturat din gene”, „pisiceala de la A la Z”, „atitudine de pisi, modul complet”, „echilibrul pe tocuri în condiții extreme” etc., da-mi rogu-te de știre. 😀

  28. As vrea sa nu fiu gresit inteleasa: eu citesc acest blog in fiecare zi si protagonista o indragesc datorita felului in care scrie, dar asta nu inseamna ca parerile nostre sunt trase la indigo. Insa alaiul de comentatori duce la extrem aceste opinii, lucru care ma cam face sa nu mai citesc acest blog. Daca Ioana a enuntat niste lucruri pe care le face sau nu, majoritatea celor care au comentat la acest post sunt foarte mandre ca ele fac exact la fel, ba chiar pluseaza. In acest moment facand un rezumat mi-a ramas in cap, ca majoritatea celor care comenteaza aici ori sunt adunatura de EtiWoman (lucru pe care nu-l cred deoarece mai vad poze la avatar si arata f bine), ori niste femei super talentate deoarece mie una ca sa arat aproape ca la salon imi ia ori timp dublu ori nu-mi iese la fel de bine (eu am cautat si am si gasit saloane de unde sa ies f multumita).
    Asa ca eu nu cred ca trebuie sa bravam prin faptul ca nu mergem la salon, sau sa ni se para ca cele care o fac sunt „triste”.

    • Avand in vedere ca „ma simt” :)) da-mi voie sa-ti raspund. Mie nu mi se pare ca cele care merg la salon sunt „triste” – nu as avea tupeul sa categorisesc in acest fel nici un om, nici macar pe cersetorul de la coltul strazii. Pentru mine salonul e pierdere de timp, machiajul e pierdere de timp. Eu sunt omul care nu am timp. Niciodata nu am timp. Drept pentru care mi se pare trist sa pierzi atata timp.

      Nu sunt EtiWoman, lol. Feminitatea nu se defineste prin cati bani lasi la salon. Pentru ca asta ar insemna ca feminitatea se cumpara.

      Apropos, eu am 28 de ani. Cand ma duc la bere, mi se cere buletinul. Nu e genetica faza, e pur si simplu din cauza ca atat de „neingrijita” sunt (cu creme, machiaje, demachiaje, porcarii), incat toata lumea imi da sub 18 ani. Da, sunt mandra de mine ca nu ma machiez, pentru ca din cauza asta arat cu minim 10 ani mai tanara.

    • O doamne…pe bune, majoritatea femeilor, cel puțin cele pe care le cunosc eu, sunt asa: adică nu prea au vreme de mers la coafor si la cosmetică, se fardează mai răruț si numai când e musai si se îmbracă business sau elegant numa dacă-i obligatoriu, de la job. Asta nu înseamnă că nu sunt feminine sau frumoase sau nu se îngrijesc, ci pur si simplu că n-au bani si timp de dat pe cosmetice si coafor. De-aia mie mi s-a părut firesc că multă lume a fost pe aceeasi linie, asta e regula în jurl meu si în lumea „reală”, nu numai în online. Chiar nu pricep de ce as avea nevoie să merg la manichiură si pedichiură dacă sunt eprfect capabilă să execut respectivele operații, si chiar nu stiu ce as putea face la coafor cănd părul meu are nevoie de foarte puțină îngrijire ca să arate bine si nu am nevoie de sedințe de cosmetică la 30 si ceva de ani…Cred că astea sunt musai asa, când ne mai ramolim, de la 50 de ani încolo…Oricum atunci copiii or să fie mari si noi o să avem mult mai mult timp liber.

  29. Orice ai spune, orice ai face, cineva trebuie sa se simta „atins”, de parca orice vorba are un talc ascuns si-o tinta 🙂

  30. Si eu intru-n clubul tau.Am avut momente de cochetarie inainte sa am copiii, acum e mult mai practic fara tocuri si fara fuste ,scandinavele de fel se poarta sport,si nemachiate, asa ca eu desi am fost la inceput contra curentului,sa zic asa, m-am dat dupa ele, ca aveam impresia ca nu ma incadrez in peisaj.Oricum nu ma incadrez fizic,asta e clar,ca-s total opusa lor :D. Manichiura n-am incercat niciodata la salon, si daca ma mai batea vreun gand razlet vreodata, de cand citisem acum vreun an ca Paula Abdul s-a ales cu o infectie la mana din cauza asta, mi.am zis ca daca si ei i se intampla sa dea peste instrumente nesterilizate, eu nu mai am nici un curaj. Am incercat o data un pensat la un coafor,si am fost dezamagita,pentru ca m-a costat gramada si nu mi-a facut nimic,adica eu ma gandeam ca imi va da o alta forma poate,sprancenelor, cand de fapt cosmeticiana mi-a zis ca am o forma foarte frumoasa .Haha, forma aia mi-o facusem eu. La epilat mai mergeam acum multi ani, inainte sa-mi cumpar aparatul meu cu ceara. Mi s-a intamplat sa dau o data,in studentie, peste o cosmeticiana care punea ceara si sensul invers si se mira ca nu se ia fasia de ceara.I-am zis eu ce si cum.Am zis ca nu-i adevarat.
    E adevarat ca ma comport mai feminin cand vin in tara, ca acolo femeile is mai cochete si e si mai cald si parca alt chef am.
    Fetele mele insa sunt cochete tare, eu as vrea sa mai poarte si pantaloni uneori,dar ele vor doar rochite si mai au si o tona de coliere facute de mine, sau de ele la gradinita,imi cer sa le fac codite, deci nu-i nici o grija. Dar,eu am avut gena cochetariei in mine, s-a pierdut insa pe drum dupa imprejurari.

  31. Ma’ Printzeso, hai, ma’, te rog eu, nasti si tu odata ca m-am plictisit sa tot astept! Evident ca en attendant si neavand incotro citesc tot ce scrii matale intre timp, da’ sunt sigura ca ceea ce o sa scrii DUPA o sa fie si mai si, adica fain de tot. Nu sunt eu de acord cu tot ce spui tu de fiecare data (dar e normal, suntem democrati si democrate, ar fi lipsit de haz sa fim toti de acord) dar te citesc cu mare placere – indiferent de subiect. Si astept sa nasti, domnule, ca nu mai pot! Ca se vor naste si povesti!
    Pup!

  32. A, si pentru cititori – cre’ ca unii au inteles gresit ce a vrut Printzesa sa spuna – nici vorba de bravura… Da’ ma rog, fiecare cu parerea lui.
    Zambind pe sub mustetzi (epilate),
    🙂

  33. Vaidemine, doamnelor, lipsesc si eu juma de zi cu trebi prin oras si voi ce-ati facut aici in lipsa-mi?
    Nu e bine, cred ca avem cu totii nevoie de o vacanta, ca prea ne involburam usor din orice.
    Eu n-am zis si nici nu mi-a trecut prin cap vreo secunda sa zic ca ce bine e sa nu mergi la coafor, doamne fere, am zis numa ca eu nu merg, de ce sa ma banuiti ca am o parere proasta despre doamnele care merg? Uite, mama merge, si pe mama o iubesc!
    Eu ma gindeam numai ca nu-s suficient de girlish, ma alintam asa, ca tot n-am ce face cu burta asta imensa in sus, nici vorba sa lovesc la modul serios in vreo esenta de feminitate. Ca doar is printesa din start!
    Mi se face frica sa mai scriu despre orice, ca mi se pare cumva ca toate pica prost.
    Oare ce se intimpla? Vreo teorie?

  34. Ioana asa e si verisoara mea. Era un semibarbat acum cativa ani. Nu stiu daca am vazut-o de doua ori in fusta. Nu mai zic de manichiura sau alte cele. Si in ziua de azi se tunde singura. In schimb fetita ei a iesit taman pe dos: ii place rozul, face mofturi la haine, ce sa mai, e o mica printesa. Deci stai linistita, nu conteaza nici pe departe cum esti tu. Ea o sa fie..ea:)

    • Aoleu, dar eu nu sint un semibarbat. Sint numa o femeie cu alt soi de preferinte.
      dar ai dreptate, ea o sa fie numai ea. cum o mai fi si asta….

  35. Eu nu cred ca feminitatea se masoara in frecventa cu care „rulezi” la coafor&mani-pedi&sala etc. Exista purtatoare ale cromozomilor XX care stiu sa fie femei/feminine printr-un ceva al lor, care le apartine sau le defineste atat de puternic, incat alte artificii nu sunt un „must”, ci doar un plus de valoare sa zicem.
    Exista femei care nu pot trai fara salon, masaj, spa, tocuri, lenjerie sexy si mai stiu eu ce. Asa sunt ele, asa se simt bine, asta le implineste.
    Si mai sunt femeile care trebuie sa apeleze la coafor, masaj, tocuri, dressuri etc. atunci cand vor sa se simta femei, pentru ca natura nu a fost poate prea darnica cu ele.

    Asa ca in opinia mea nu exista alb sau negru, ci diverse nuante. Cu siguranta fetita ta va invata de la tine tot ceea ce o fiica trebuie sa invete de la o mama… si daca asta o sa presupuna la un moment dat si sfaturi despre ce cercei/bratari/pantofi se asorteaza la un tutu roz, eu cred ca va veti descurca de minune :).

  36. Hm. Mama a fost genul ,.. nu baietoi, dar genul care dezaproba tot ce inseamna machiaj si infrumusetare. Si spunea ca femeile care se infrumuseteaza prea mult sunt curve.
    Asta nu m-a impiedicat sa invat singura sa ma machiez si sa ma aranjez, fara sa dau in extreme insa. Si fara mers pe la salon, ca si mie mi-e groaza de obiectele ascutite de pe-acolo.

    Fetita ta o sa-si gaseasca propriul stil, cu siguranta. O sa fie o bucata mare din tine si din el, dar si o bucata care va fi ceea ce va vrea ea sa fie.
    Te pup, sarbatori frumoase.

  37. Da mai, iar o ia lumea razna… daca am unghii rosii si merg la sala sunt o nemernica superficiala… Da, sunt, si sunt „profunji” astia care ma comenteaza pentru asta, nu stiu cum de au atata timp daca tot sunt preocupati cu salvarea planetei! Tu esti tu, cred ca fetita ta va descoperi singura ce ii place, tocmai pentru ca TU esti OM (adicatelea cum zicea mamaie „om de omenie”). Si acum gata, merg sa ma machiez/ pensez/ ceva orice ma arunca printre muritorii de rand 😀

  38. Printeso, tu stii mai bine ca oricine ca feminitatea sta in atitudine, nu in puf roz. Esti printesa, si nu-mi amintesc sa ai vreo coroana, nici vreun castel (print ai, dar asta este o alta poveste). Asa cum reusesti sa fii printesa, asa vei reusi sa-i transmiti si mamei tale feminitatea pe care o emani prin toti porii.

  39. Nah, nici eu nu merg la saloane, insa doar pt ca am impresia ca le fac eu mai bine pe toate ( afara de masaj.. pe care, totusi, ar trebui sa-l incerc la salon… zic.) 🙂
    Da, fata invata de la mama cum sa fie ca femeie, dar nu neaparat prin imitatie ci prin modul in care relationeaza una cu cealalta, iar baiatul invata de la mama, sau mai curand impreuna cu ea, cum sa iubeasca (o femeie).
    Oricum, stim deja ca sa fii femeie nu inseamna sa stii sa mergi pe tocuri, cum nici sa arzi timp si par prin coaforuri.

  40. Primavara-vara port doar rochite si fuste! Acestea merg foarte bine cu pantofi sau sandale cu toc. Cand spun toc nu ma refer bineinteles la papainage de 15 cm, ci la ceva comod, in care sa pot merge normal! Nu am asa multe perechi. 3-4 perechi de pantofi, 3- 4 perechi de sandale! Arhisuficiente! De obicei am rabdare si le cumpar de la reduceri! Port adidasi doar atunci cand fac sport, merg pe munte sau in vreo excursie in afara (si nici atunci tot timpul). Am o singura pereche de sandale fara toc. Asta de vreo 4 ani incoace. De obicei o incalt cand merg la mare. Nu am avut niciodata o pereche de tenesi sau balerini (ii urasc!)
    Nu m-am vopsit niciodata si nici nu o voi face pana cand nu voi albi! Ma tund la 4 luni. Parul meu se despica la varfuri si devine nedisciplinat. De tuns ma tundea pe placul meu o tanti la salonul din piata, dar a disparut acum 4 ani. De atunci am incercat diversi „hairstylisti” care, de cele mai multe ori, m-au dezamagit
    Nu m-am epilat niciodata la coafor. Nu am rabdare! Cum asa? Sa astept sa-mi creasca parul 2 saptamani ca sa mi-l poata da cu ceara? Sa stau cracita in fata unei necunoscute? E mai usor sa iau o cutie cu ceara de albine de la Plafar si s-o incalzesc pe aragaz. Sunt deja profesionista!
    Nu-mi fac manichiura decat f rar. 3, 4 ori pe an? Dar asta pentru ca am pielitele f subtiri si mi-e efectiv frica. Dar mi-ar placea sa am niste unghii frumoase si stralucitoare. Pedichiura mi-o fac cam la 2 luni la salon, asta vara. Iarna imi tai si singura unghiile de la picioare.
    De machiat ma machiez rar, in special pentru aniversari, nunti, botezuri!
    Coafuri speciale nu mi-am facut niciodata nici macar pentru o nunta sau un botez. Dar asta nu din principiu, ci pentru ca n-am niciodata timp!
    Imi plac bijuteriile. Si am o gramada. Nu prea port bratari si inele, dar ador cerceii lungi sau colierele fantezie.
    Am cateva genti! Am inceput sa le port de indata ce am inceput serviciu, Pana atunci mi se pareau inutile si enervante. O exasperam pe mama cand plecam doar cu cheile in mana si banii i buzunar.

  41. De când a apărut numărul 2 abia am timp de un duş o dată la două zile. Aşa că restul… făcute cât mai rapid sau deloc. Ar trebui să mă vopsesc că mi-au apărut fire albe, de pensat… merge şi-aşa, de epilat… bine că port pantaloni, vedem la vară… De tuns mă tunde soţul la 3-4 luni, cât mai scurt să nu apuce copiii.
    Nu prea am fost eu „cochetă” la viaţa mea, dar am avut o perioadă când aveam timp să-mi asortez unghiile la culoarea pantalonilor sau să îmi scot în evidenţă ochii, să trec pe la coafor pentru o tunsoare mai modernă… şi ce frumoase erau pozele de atunci.
    Acum am o burtă de parcă aş fi însărcinată cu numărul 3, păr nins uşor şi ciufulit (bine că am o culoare deschisă şi nu se observă) şi sprâncene de Frida. Şi deşi n-am prea fost eu la viaţa mea pe la coafor cred că mi-ar prinde bine o vizită. Dar…. timpul e aşa de preţios…Poate când vor creşte băieţii voi avea puţin timp şi de mine. Mi-ar plăcea un masaj şi apoi o tunsoare frumoasă…. şi poate într-o zi voi avea curajul să port o rochie…

    • Te rog sa nu te superi pe mine, insa am avut o prietena care s-a lasat in paragina (avea si ea 2 copii mici)…acum sufera ca a inselat-o barbatul cu o piti, evident aranjata, tanara, toate alea la locul lor- evident avea timp ca doar nu crestea 2 copii ca si amica mea…ce vreau sa spun de fapt…stiu cum e sa nu ai timp…insa nu te neglija chiar de tot…niciodata nu stii ce se poate intampla..si sa stii ca si barbatul de langa tine apreciaza efortul pe care l-ai facut sa atati bine pt el, uneori mai mult decat o oala proaspata de ciorba 🙂

  42. Din cate am vazut eu prin alte tari, femeile de acolo sunt mai putin preocupate de chestiile astea decat romancele.
    aveti si voi aceeasi impresie?

    • In state, unde am vietuit o vreme, sunt foarte preocupate. Merg la spa, coafor, mani/pedi in grup: bunica, mama, fiica. Aveam colege de servici care isi faceau botox de doua ori pe an, si unele, mai rare dar existente, facelift si liposuctie. Cu imbracatu’ stateau mai prost, dar de maimutarit se maimutaresc grozav.

  43. Nici eu nu merg la coafor/cosmetica/manichiura/masaj/sala/make-up, pentru ca le fac pe toate, singurica, acasa. Sunt auto-didacta si ma pricep mult mai bine sa ma ingrijesc decat toate specialistele alea puse una peste alta, plus ca nu-mi place deloc atmosfera de coafor…ma scuzati, beauty-salon, cu toate fitzele de rigoare. In plus, cand stau cu zilele pe-acasa, se intampla sa arat ca muma-padurii, in trening si nepieptanata. E adevarat, pe strada sunt o diva, dar asta doar pentru ca sunt un pic superficiala si-mi pasa de parerea altora 😛 Asa ca, dupa parerea mea, esti in limitele relativ normale si cred ca, de fapt, te cam rasfeti cu postul asta 😉 Doar chestia cu gentile n-o inteleg, marturisesc ca am peste 40 de bucati 😀

  44. Am eu așa un feeling că trei sferturi dintre cititoarele tale, cu tot cu subsemnata, te vor înțelege și nu li se va părea nimic nefiresc în cele spuse de tine. Așa că mă voi alătura și eu corului probabil de persoane care vor vocifera în apărarea multor, nenumărator alte lucruri frumoase și deștepte pe care o fată le poate afla, învăța, deprinde de la mamă-sa 🙂

  45. […] Despre o-ntrebare pe care mi-o mai adresez și eu uneori… Fiindcă nici eu nu port pantofi cu toc decât rareori (mi se par groaznic de incomozi și fiindcă trotuarele romînești nu mi se par prietene acestora), mă vopsesc singură deoarece nu-mi vine să dau bani de-aiurea, nu am decât 2 rochițe de vară și 2 fuste pe care le port DOAR atunci când e strict necesar (excepție fac rochiile de seară pe care le am dar le port la câțiva ani). […]

  46. doamne..cate discutii despre epilat inghinal si alte cele.. eu maine plec intr-un trip cu bocancii si hanoracu’.. alte treburi n-avem decat sa umblam ca la circ pe tocuri de 15 cm si sa cautam nuanta cea mai superba de roz.
    avai..

  47. ‘na ziua,

    Tot rascolesc blogul in speranta ca voi gasi ce ai scris intr-un articol – te intoarceai cu copiii de la ceva activitate fizica gen aerobic sau dans sau ceva. Voiam sa caut in comentarii si sa gasesc activitatea cu pricina si un nume, o adresa. Nu am gasit pana acum…dar am ajuns aici :))
    Ce ziceai de vopsit si coafat si chestii in par si gentute (si mai rau, asortate) ?
    Ehee, cum gremlinii astia mici ne impopotoneaza si balesc deodata!

    Salutari si urare de somn,
    Alina, cu bratari insirate de al mic sub canapea. Si covor. Si veceu. Si in cani..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *