Prima oară m-am spovedit la 10 ani. Am avut o ceremonie de primă confesiune foarte frumoasă la Biserica Catolică din Piatra Neamț. Sînt botezată ortodox, dar bunicul care m-a învățat să merg la biserică era catolic. M-a luat cu el. Am mers. Părinții mei, amîndoi ortodocși, amîndoi nereligioși, n-au avut nimic împotrivă. Între timp, bunicul care mi-a făcut cunoștință cu mersul treburilor la catolici s-a botezat adventist și n-are vorbe bune de spus despre cruce, preoți, post și icoane. Acolo n-am de gînd să-l urmez. 🙂
La ortodocși nu-mi plăcea, nu mi-a plăcut niciodată. Întuneric, miros de transpirație și fum, covoare îmbîcsite, duhoare de vin acru și de salivă uscată pe icoane, oameni întinși pe jos, mult aur pe pereți, slujbe văicărite și lungi…
La catolici însă era alt decor. Ferestre multe și mari. Piatră curată pe jos. Mult alb, statui modeste, frumos colorate. Înăuntru e lumină, miroase frumos, întotdeauna a flori, credincioșii stau pe scaun, slujba ține întotdeauna fix o oră, se cîntă mult, cu cor și orgă, toată lumea din biserică știe cîntecele, care sînt frumoase și ritmate. Slujbele sînt frumoase, au un tipar clar de fiecare dată, predica e scrisă de preot și e interesantă, o pildă care pornește de la un citat din biblie și continuă cu sfaturi pentru credincioși. Apoi se cîntă din nou, se spun cîteva rugăciuni la comun, urmează împărtășania și urarea de Dumnezeu fie cu voi. Mulți ani la rînd am mers la biserică în fiecare duminică. Îmi plăcea. Îmi găseam liniștea. Mă rugam. Cîntam, știam pe de rost toate cîntecele, și nu pentru că bunicul cînta în cor, ci pentru că-mi plăceau. Credeam. Mă puneam în genunchi și aveam încredere c-o să fie bine. Uneori plîngeam. Dar de fiecare dată ieșeam din biserică ușoară.
Pînă la 15 ani, cînd m-am spovedit pentru ultima oară într-un confesional catolic. Era a multa oară cînd mă spovedeam, o făceam la toate sărbătorile mari, îmi făcea bine. Deh, păcatele mele erau străvezii. Mai spuneam cîte-o minciună la școală, uitam să țin post vinerea, mă mai enervam pe mama, prostii, sînt sigură că dumnezeu se plictisea foarte tare la spovedaniile mele. Atunci însă, la 15 ani, am avut un păcat în plus. Sărutasem un băiat. Am spus asta omului cu părul alb care mă mai spovedise de niște zeci de ori. Preotul m-a întrebat dacă-mi pare rău. I-am spus că nu. A oftat. Apoi m-a întrebat dacă pot să promit în fața lui dumnezeu că n-o să repet păcatul. Am spus din nou că nu. Știam c-o să repet păcatul, îmi plăcuse, abia se deschidea cutia pandorei. Și-atunci mi-a spus să ies din confesional și să nu mai intru pînă cînd n-o să mă căiesc pentru TOATE păcatele mele. Am făcut fix asta. Am mai mers la biserică, dar n-a mai avut același farmec, niciodată. Nu dumnezeu, cu dumnezeu încă am conversații zilnice, dar dragul de băncile maro și de mirosul de flori din biserică, el s-a dus.
M-am mai spovedit o dată, 15 ani mai tîrziu, înainte de nuntă. Dar n-a fost o spovadă ca la carte, a fost mai mult o conversație caldă cu preotul care ne-a cununat. M-a întrebat doar două lucruri: dac-am făcut vreun avort și dac-am făcut vreodată rău intenționat. Am răspuns sigură că NU și NU, apoi preotul mi-a spus să-mi iubesc Omul, și asta a fost.
Nu știu ce-mi veni cu povestea asta. Poate mi-e dor de-o spovedanie. Sau de-un cîntec în biserică. Ori poate e doar că-s departe de ai mei și-s sărbători. Voi poate sînteți mai norocoși, așa că vă doresc să vă strîngeți în brațe dragii, să pupați mîinile de bunici, să fiți recunoscători și să vă pară rău pentru păcatele voastre, dar numai pentru alea care nu merită repetate.
Eu sînt recunoscătoare pentru ce am, pentru ce simt, pentru omul de lîngă mine, pentru omul din pîntec, pentru oamenii mei de-acasă, pentru voi, pentru că sîntem sănătoși și putem să (ne) iubim cum îmi place mie, fără rest.
Mie-mi plăcea biserica de la ţară din copilărie. Bunica mea, bisericoasă mare, ne ţinea cu orele. De Paşte-mi plăcea cel mai mult, mergem toată săptămâna la denii, noaptea la slujba de înviere, ţineam post, mă spovedeam şi uneori plângeam că tata nu va ajunge cu mine în rai pentru că nu ţine post… Era frumos.
Apoi am crescut… n-am mai ţinut post, n-am mai mers la biserică… n-am mai plâns că tata, om bun la suflet dar care nu ţine post nu va ajunge în rai…
Am avut o reapropiere în 2002. Eram în Bari, Italia pentru 5 luni. Capela ortodoxă era amenajată la subsolul bazilicii San Nicola, chiar lângă mormântul sfântului Nicolae. Slujba ţinea cam 2 ore, de la 10 ( oră rezonabilă după mine, nu la 7 ca biserica pe care o ştiam), cu predică, cântece şi rugăciuni, amestec de română, greacă şi italiană. Existau bănci pe care stăteai şi aveai voie să stai, chiar dacă erai tânăr. Asta a fost o biserică pentru sufletul meu şi m-am dus cu plăcere în fiecare duminică.
Eu sunt la cateva ore distanta de stransul in brate a celor dragi si asta e tot ce imi doresc.. Sarbatori fericite, linistite si implinite pentru frumoasa ta familie!
fara rest. ce frumos <3
Om minunat, cu suflet de cozonac!
Si eu sunt catolica si mi’a placut sa merg la biserica cand eram mica, sa ascult toate acele cantece frumoase bisericesti. La catolici cand se vorbeste despre scrierile din biblie cel putin se intelege clar ce spun preotii.
Nu mi’a placut nici mie vreodata religia ortodocsa, nici macar nu se intelege ce zic preotii, in biserica e intuneric, ca intr’o pestera, cu mirosul acela urat si tot ce ai mai spus tu.
App, cat de mare e burtica, ma mir cum de te mai poti misca :D.
Acelasi traseu sinuos dpdv religios il am si eu. Botezata ortodox de rit vechi, umblata pe la ortodocsi romani in facultate, acum ajunsa la catolici.
Nu conteaza decat sa stam acolo unde ne simtim bine.
Atmosfera unei ceremonii religioase la catolici mi se pare mult mai placuta, mai calda, mai luminoasa, decat la ortodocsi. Ma rog, eu nu simt c-as apartine niciuneia dintre confesiuni, dar parca ortodoxismul e prea grav cateodata.
In rest, daca-mi permiti, povestea mea pe subiectul abordat este urmatoarea: eram in scoala generala, profa de religie ne-a dus la spovedit, preotul a intrebat dac-am furat, eu am zis ca nu (mintind, evident), apoi ne-am impartasit si… cam atat.
De-atunci au trecut aproape 20 de ani, am vizitat n-biserici prin fiecare loc pe unde am umblat, dar lucrurile n-au mai trecut niciodata de stadiul asta.
Sa stii ca si eu cred ca in bisericile catolice totul pare mai curat si elegant. Nu sunt o religioasa de fel,dar m-am gandit ca daca a fi sa ma marit intr-o zi, mi-ar placea sa fie dupa traditie catolica. Trebuie doar sa get on board mai religioasa parte a familiei,ortodoxa in intregime. Paste Fericit sa aveti!Poate in 3?:)
Eu merg la biserica destul rar…si rar am mers si in copilarie. Pastele salveaza intodeauna situatia 🙂 Cred ca in 27 de ani de viata m-am spovedit de 3 ori. Ultima oara acum vreo 2 ani, in urma unei deceptii in dragoste. A fost, cum ai spus si tu, o conversatie placuta, nu o spovedanie tipica. Cand am iesit de-acolo, am simtit ca mi-a sters 5 ani din viata, aveam sufletul curat si parca nimic rau nu se intamplase. Nu mi-as schimba religia, nu as trece la catolici, chiar daca nu stiu ce inseamna cu adevarat sa fii ortodox, ce cutume sunt implicate etc. Cand ma mobilizez sa merg la biserica, ma duc la Mitropolie, nu stau pe scaun, dar ascult cu placere slujba, o inteleg, adica inteleg mesajul si-mi face placere sa fiu acolo. La catolici am fost o singura data, la o nunta in Germania. Pot sa spun ca a fost o minunatie, sa-l ascult pe preot, sa ascult martorii/nasii, sa ascult Ave Maria. Sunt convinsa ca are si biserica catolica „farmecul” ei, dar tot nu m-as dezice de biserica mea.
Si eu mergeam la catolici, prietena mea din copilarie ma ducea acolo. Si intotdeauna mi-a placut mai mult. Acum nu mai am nicio legatura cu biserica si nici de spovedit nu mi-e dor, din aceleasi motive.
Sa va fie bine si cald in suflet 🙂
E a treia oara cand eu, cititoarea-soricel care nu zice nimic, comenteaza pe aici, Doamne-Doamne!
M-am spovedit o singura data – am avut un sot violent, nu stiam ce sa fac, o prietena devenita maica mai tarziu m-a adus la un calugar asigurandu-ma ca ma va lumina. Problema e ca dupa intrevederea cu barbosenia sa, intunericul a fost si mai mare. Ma intrebam daca, prin intrebarile pe care mi le punea, isi desavarsea curiozitatea masculina pe terenul sexualitatii, daca era pur si simplu bolnav la cap sau daca scria pe undeva prin instructiunile de utilizare a spovedaniei ca trebuie sa puna si astfel de intrebari – singurele care l-au interesat de altfel. L-a durut fix in papucii de plastic pe care ii purta ca pe mine ma batea sotul de vedeam stele verzi, in loc de consoarta ma puteam numi sac de box – mi-a spus ca divortul e necurat iar eu ca femeie am obligatia sa ma supun, aia fiind si vointa lu Dumnezeu.
Am iesit in lacrimi de la nenea calugarul (aveam 20 de ani, azi, la 35, i-as fi zis vreo doua sau l-as fi reclamat la superiorii pe care probabil ca ii are) si de atunci nu am mai calcat la spovedit. Evident a zis ca sunt o pacatoasa si ca nu ma pot impartasi nu stiu cati ani. Nu, nu aveam pacate la activ pe vremea aia. Daca m-as spovedi acum, cand am cateva, mi s-ar da probabil vreo mie de ani de matanii.
Sotul de pe vremea aceea mergea si el la calugari foarte des ca sa se „spele de pacate si sa se induhovniceasca”, omul era foarte religios (banuiesc ca nu raporta nimic despre fatul ca nevasta-sa l-a prins cu logodnica celui mai bun amic in asternut, ca si-a furat patronul inscenand un jaf din exterior sau ca isi fura clientii, astea nu se spun la Doamne – Doamne). Cand se intorcea complet induhovnicit, tratamentul aplicat consoartei, adica mie, era si mai drastic pentru ca femeia e, nu-i asa, ochiul dracului si „trebuie pusa la punct!”. Am multumit lui Dumnezeu sau cui s-o afla Acolo Sus ca nu m-am nascut acum o suta-doua de ani si ca intre timp s-a inventat divortul – vivat!
Mai trec pe la biserica – pentru arhitectura si pentru pacea pe care o gasesc inuntru, indiferent de confesiune, nu fac diferente intre biserici, cred ca nici Dumnezeu nu face direfente intre noi… M-am conversat cu Dumnealui si in moschee, nu parea nemultumit! 🙂
Insa la spovedit nu ma mai prinde nici un purtator de sutana (cu toate ca, din fericire, am constatat ca exista si oameni extraordinari printre ei) – Amin!
Bun, in afara de asta constat ca tot n-ai nascut! Domnule dar mult mai dureaza! 🙂
Eu sunt ortodoxa si experientele mele cu bisericile si manastirile ortodoxe au fost intotdeauna extraordinare. (Am mai fost o data la penticostali, de citeva ori la baptisti – asta pt ca aveam prieteni afiliati acolo si m-au invitat, si am fost acolo pt ei – spectacolul era frumos, dar parca prea era ca la teatru; la catolici am intrat in biserica cit sa ma rog la sfintul Andrei -era o biserica, chiar in drumul meu, frumoasa, mare si foarte linistita in timpul saptamanii).
Cit timp am trait in Romania mergeam destul de des la biserica ortodoxa, petreceam week-end-uri la manastiri, vorbeam mult cu si despre D-zeu. Au fost feerie vremurile alea…
Cel mai frumos loc de rugaciune, meditatie, relaxare, intilnire cu D-zeu, discutii cu preot si calugari l-am gasit la Manastirea Bunea, Vulcana Bai, foarte aproape de Tirgoviste. Parintele Zosima Vlase care ,in 2004, era parintele staret al manastirii merita intilnit macar o data in viata. Una dintre marile mele dorinte e sa mai ajung o data acolo.
Va doresc un Pasti linistit cu bucurie in suflete.
cred că ţi-am mai povestit de unica-mi spovedanie, înainte de căsătorie… m-a întrebat popa dacă am preacurvit, io am stat, m-am gîndit, şi-am zis că nu prea… paşti liniştite s-aveţi!
Eu nu cred să mă mai spovedesc. Nu că am avut vreo experiență extremă, dar mi-e mult mai ușor să o fac în dialogul direct cu ceea ce numesc eu Dumnezeu. Și mi se pare că spovedania poate fi o formă prin care se bagă vinovăția pe sub pielea fragedului și la unii s-ar putea să prindă bine și să-și bage coada în cele mai nepotrivite momente. Nu zic că nu-i bine să te mai iei la puricat, dar să fii judecat sigur nu-i o treabă bună. Ultima mea experiență e de acum 6-7 ani, am fost făcută necurată și mi s-a dat canon pentru că nu eram virgină la douj’ de ani. Nu neg, știam că-i păcat. Nu știam că trebuie pusă o etichetă și pe mine din cauza asta. So no more of this.
Experientele mele cu spovedania au fost intotdeauna extraordinare. In copilarie si adolescenta mergeam des, apoi am facut o lunga pauza, dar revenind la confesiune in urma cu doi ani, am gasit multa intelepciune la parintele care mi-a ascultat spovedania. Mi-era rusine de pacatele mele, de cei x ani in care nu ma impartasisem. Nu m-a judecat, ci m-a primit acasa cu caldura. Nu stiu cati preoti sunt asa in general, dar toti cei greco-catolici pe care i-am intalnit (eu apartin de Biserica Romana Unita cu Roma) mi-au iluminat sufletul. Daca vrei sa mai incerci, Ioana, ti-i recomand.
ei da, m-ai facut din nou sa plang… pupici si numai bine!
Eu intru cu drag si cu incredere in orice biserica – ortodoxa, catolica, greco – catolica. In copilarie, imi petreceam verile intr-un sat frumos de pe langa Beius ( judetul Bihor) si bunica ma ducea in fiecare duminca la sluja care se tinea in bisericuta veche din sat, iar seara, inainte de culcare, ne canta pricesne ( cu cat drag imi aduc aminte de serile acelea frumoase!). Sunt ortodoxa, dar prima spovedanie am avut-o cu un preot calugar catolic misionar, pe la 14 ani – a fost, cred, cea mai frumoasa si mai completa spovedanie pe care am avut-o. Acel preot mi-a ramas in inima ca o flacara vie de credinta si implicare, el cu adevarat a lasat urme pe unde a trecut! Am cunoscut apoi oameni ai bisericii de toate felurile, unii adevarati, altii falsi, unii m-au inspirat si ma inspira in continuare, altii m-au facut sa fug cat vad cu ochii( si azi imi e greu sa intru intr-o anumita biserica din Oradea), am avut spovedanii frumoase si spovedanii de cosmar :)) Nu pot oricum sa ma impac cu „iti pare rau de ce ai facut” atunci cand vine vorba de un sarut sau de noptile de dragoste petrecute cu iubitul meu 🙂 Aici sunt in mare incurcatura. Pana la urma, adevaratul pacat e sa-i faci rau celui de langa tine – rau care poate fi mai mare sau mai mic: sa minti, sa furi, sa inseli, sa trimiti un gand rau, chiar fara sa-ti dai seama, sa porti raca, invidie, etc etc, nici nu mai vorbesc de chestii grele cum ar fi raul fizic. Eu pentru chestiile astea ma spovedesc si pe astea le declar! Pasti Fericite si pline de iubire tuturor va doresc! Pupici
Deci ai fost botezata la ortodocsi. Si te-ai casatorit in ce confesiune, ca asta nu ne-ai mai spus?
Hristos a inviat! La ortodocsi, ca la catolici a inviat de duminica trecuta!
hm, de multe ori cand te citesc am un sentiment ca am trait aceleasi lucruri. Surprinzator, si eu am simtit aceiasi nevoie de a ma spovedi inainte de a naste. Si am facut-o. Cred ca e ceva…ce? nu stiu sa explic. 🙂
Hristos a-nviat printesa! Nici o veste? Am votat 14 la consort in poll.
Radiohead http://www.youtube.com/watch?v=TDYtMt5IJpg
Buna!
Am ajuns din intamplare pe blogul tau , prima oara am citit legat de experinta ta la maternitatea Regina Maria, mi-a placut ceea ce ai postat in legatura cu acest subiect.
Insa acest subiect cu spovedania este umpic cam deplasat:
– ” La ortodocși nu-mi plăcea, nu mi-a plăcut niciodată. Întuneric, miros de transpirație și fum, covoare îmbîcsite, duhoare de vin acru și de salivă uscată pe icoane, oameni întinși pe jos, mult aur pe pereți, slujbe văicărite și lungi…”, acest comentariu este mai precis deplasat, sunt ortodoxa, merg cat de des pot la biserica si crede- ma bisericile ortodoxe sunt departe de a fi ceea ce ai descris tu.
– si in bisericile noastre se spune o pilda din Biblie la slujba si apoi se explica de catre preot pe intelesul tuturor, avem cantareti cu voci divine, este curat, aerisit,stam pe scaune avem picturi pe care nu te mai saturi privindu-le si icoane superbe.
– suntem cu toti oameni insa Om cu O MARE este numai Unul acela este Iisus Hristos.
Nu sunt eu in masura sa te judec pentru ceea ce ai scris in acest post insa este dureros sa vezi ca cineva isi poate bate joc efectiv prin intermediul cuvintelor de biserica ortodoxa , daca asta este parerea ta ramai in religia catolica si ai terminat povestea insa nu iti permite sa faci catalogari, in orice padure exista uscaciuni, daca asta ai intalnit tu in biserica ortodoxa imi pare rau pt tine, insa suntem atatia ortodoxi care iti citim acest blog macar ai respect fata de noi!
Dragă Mădălina,
nu cred că Ioana a vrut să catalogheze pe cineva sau ceva anume, ori să judece. Ea a expus părerea ei despre ortodoxie, experienţele ei în raport cu această confesiune. Personal, am întâlnit şi partea bună, dar şi partea unde, cred eu, mai este mult de lucrat, a ortodoxiei (aşa cum am perceput eu). Sigur că nu toţi oamenii au norocul să găsească imediat un loc de acest gen unde să se simtă, într-adevăr, în siguranţă, unde să se poată ruga aşa cum simt, unde să se regăsească atunci când le este greu sau să mulţumească atunci când sunt ajutaţi. Sunt biserici unde, din păcate, oamenii nu sunt interesaţi de predică sau de ce se întâmplă în timpul slujbei. Am întâlnit astfel de cazuri. Nu spun că peste tot este la fel. Dar sunt şi excepţii, care, pe unii, îi fac să caute şi în altă parte. Dumnezeu este unul singur, iar fiecare este dator să găsească acea linişte de care are atâta nevoie. Şi toţi trebuie înţeleşi, trebuie să dăm dovadă de toleranţă. Sunt biserici adevărate opere de artă (spun asta în cunoştinţă de cauză, mama mea este arhitect şi a proiectat şi biserici, aşa că ştiu, oarecum, ce presupune un astfel de lăcaş de cult, cel puţin din punct de vedere estetic). Dacă uneori spunem ceea ce nu ne place, asta nu înseamnă că respingem alte variante sau că acuzăm pe alţii. Pur şi simplu sunt opinii, evident, subiective, care trebuie respectate. Şi eu sunt ortodoxă. Am înţeles că această religie este cea mai grea (nu degeaba N. Steinhardt, evreu, a fost creştinat ortodox), încă nu m-am documentat cu privire la celelalte religii. Este grea, dar este şi frumoasă, atunci când dai peste oameni cu har. Când mergi de drag la biserică. Am asistat o singură dată la o slujbă catolică. Într-adevăr, a fost foarte frumoasă, biserica extrem de curată, locuri pe băncuţe pentru oamenii care nu pot sta în picioare. Dar eu am simţit că, parcă, lipsea ceva. Aşa am perceput atunci, cu sufletul de adolescentă în formare. Însă apreciez orice confesiune şi respect pe cei care sunt de altă religie cu mine. Cei mai buni prieteni de familie ai noştri sunt luterani. Asta nu ne-a împiedicat să ne înţelegem minunat atâţia ani de zile. Sper să nu te supere comentariul meu, nu am vrut să o apăr pe Ioana (nu are nevoie, în plus, este blogul ei – căsuţa ei- şi poate scrie ce, cum şi când vrea ea), dar te-am simţit un pic supărată şi e păcat. Altele sunt problemele reale. Iar Ioana, atât cât o cunosc eu, nu o cred în stare să-şi bată joc de nimeni. Îţi doresc numai bine, multă sănătate şi succes în tot ceea ce faci. Un om de bine. Alexandra (LEXY)
Si eu ca si Madalina, am ajuns pe blogul tau cautand informatii despre nasterea la Regina Maria, si mi-a placut cum scrii, asa cam am ramas fidela ( si am mult de citit in urma )….insa post-ul asta m-a intristat. Ortodoxia nu iseamna miros urat si intuneric…nici sa te intinzi pe jos nu e corect….astea sunt pacate lumesti…si pacatele astea se datoreaza mai ales tarii necivilizate in care traim.
In biblie scrie ca trebuie sa ne spalam si sa ne imbracam frumos (simplu) cand mergem la biserica, si ca lui Hristos trebuie sa-i aducem buna mireasma (deci nici tamaia prea arsa, sau care miroase urat nu e ok).
Sunt multe multe biserici, deci ai libertatea de a alege. La fel si preoti….sunt oameni, au si ei pacate….la fel fiind multi poti sa ti-l alegi pe cel pe care iti place.
Oana a avut o experienta neplacuta cu un calugar. Nu scrie nicaieri ca trebuie sa te supui sotului daca te bate….dimpotriva….e motiv intemeiat de divort…chiar si in ortodoxie. Dar nu prea inteleg de ce s-a dus la biserica si nu la politie sa-i faca plangere….
Ca sa inchei, eu merg de cand aveam 4 ani, la o biserica curata, care are mereu flori proaspete, cu marmura pe jos, cu lume buna care nu se culca pe jos…mai vin cateva babe enervante, dar alea stau pe scaun sau in strana si nu prea le baga nimeni in seama. Suntem ca o familie, si ne adunam cu mare bucurie in fiecare duminica (cam in proportie de 80% din oameni, vin de mai bine de 20 ani la aceeasi biserica).
P.S. S-ar putea sa supar ceva lume, dar nu eu am descoperit asta. Se pare ca, conform unor studii recente de neuro, orga aia de la catolici si evanghelisti provoaca leziuni pe creier (e adevarat ca nu toate bisericile au asa ceva)
Eu cred ca nu conteaza cum e biserica si ce religie are, mergi la biserica ptr a te simti mai aproape de Dumnezeu si sa te rogi. Ce mai conteaza ca peretii sunt albi sau murdari, ce conteaza daca oamenii sunt saraci si miros a tarani sau bogati si miros a chanel…. conteaza sa fii cu gandul la dumnezeu atunci cand esti intr-o biserica si sa uiti de tot. Asta e parerea mea. Dumnezeu iubeste saracii , bogatii sau bolnavii indiferent de miros …ptr Dunezeu e important sa fim buni si cu credinta.nu scrie in Biblie sa fi ortodox nici catolic … ciun bun crestin a lui Dumnezeu!
Postarea e cam veche dar eu acum am dat de ea, deci acum comentez. 🙂
Imi pare rau ca ai trecut prin experienta neplacuta cu duhovnicul si imi pare rau ca si altii care au mai comentat au experimentat chestiuni similare. E o dovada ca si ei sunt oameni…
Omul trebuie primit cu iubire, inainte de orice altceva. Ai 10 pacate din care nu te caiesti pentru unul, perfect, de dezleg de 9 si ti-l las pe celalalt. Eu cred ca e pacat, si la propriu si la figurat sa nu procedeze asa. Neprocedant asa indeparteaza omul de biserica si face si mai mult rau.
In fine, mai voiam sa comentez la o postare a Oanei, care spunea ca calugarul s-a purtat nepotrivit cu ea si nu a plecat mai usurata de la el, asa cum spera si cum trebuia sa se fi intamplat. Da, femeia este obligata sa asculte de sot (conform bisericii) DAR, repet, DAR, numai si NUMAI daca barbatul face pentru ea ce a facut Iisus pentru noi, adica, daca o iubeste neconditionat si e in stare sa isi dea viata pentru ea. Restul e can-can si in mod cert femeia trebuie sa isi vada de sanatatea si viata ei si sa iasa cat mai repede din asa o relatie.
Eu va recomand cu caldura sa va alegeti un duhovnic pe masura sufletului vostru si veti vedea ca va fi bine.
Bună, dragilor, si la mulți ani!
A trecut destul de mult, dar, mi-e greu să mă abțin. Până să Il întâlnesc pe Dumnezeu, aveam cam aceleasi păreri si îmi spuneam, că ce bine si frumos e la catolici, fiind crestin ortodoxă.
Atunci, gândeam din ce eram, din ce simțeam, căutând calea mai usoară, nicidecum pe Dumnezeu. Azi, după ce viața m-a ingenuncheat, cautandu-L pe Dumnezeu, am aflat de comoara in care eram, dar nu stiam. Că sunt crestin ortodoxă si ii multumesc Domnului pentru acest dar minunat.Dacă mergem la biserică după Dumnezeu, il vom găsi, dar, dacă mergem după lucruri, nu Il vom simți niciodată pe Dumnezeu si oriunde mergem, vom aprecia ceea ce ne reprezintă, doar materia. Credința este o simțire, ca durerea, doar ca durerea vine neinvitata, iar credința, doar cand Il cauti, fară interes, din iubire, pe Dumnezeu. Abia atunci puteti vedea realitatea. Ortodoxia este credința adevărată, superbă, cum a lasat-o Iisus, acum 2000 de ani. Ceilalți, au scos tot ce nu le-a convenit, ca sa-si facă viața asta, trecătoare, mai usoară. Nu mergem in casă Lui Dumnezeu ca la spectacol, să stam pe scaune, mai avem să aplaudam, ci mergem in fata Lui Dumnezeu, constienti, ca nimic nu putem, nimic nu suntem, să multumim, smeriti pentru daruri. Ochiul curat, vede floarea din gunoi, cel murdar, vede ceea ce il reprezintă. Asa am fost, de aceea mi-am permis.
Să stiti, că vom găsi locuri, oameni, după cum suntem, că asa vrea Dumnezeu, să ne arate, ca suntem, mai rău decat cei pe care ii criticăm. Dacă sufletul e curat, vede curat.
Doamne ajută si luminează, că doar Tu Poți.Amin.
„Ortodoxia este credința adevărată, superbă, cum a lasat-o Iisus, acum 2000 de ani.”
Isus era evreu, te asigur ca nu a avut nici o treaba cu ortodoxia. Ortodoxia nici n-a existat vreo 1000 de ani dupa Isus (marea schisma s-a intamplat in 1054, da?)
In afara de asta, ce spui tu despre ortodoxie ar putea sa spuna cu aceeasi sinceritate si catolicii despre catolicism, si adventistii despre adventism si asa mai departe – realizezi asta, da?
Nu e ca si cum catolicii stiu ca varianta lor de crestinism e gresita dar totusi persista in ea, ca daca ar sti asta, ar renunta la catolicism si ar trece la ortodoxie, pentru ca e mantuirea lor in joc, da?
Deci si ei cred cu sinceritate ca varianta lor e cea adevarata.
E foarte bine ca l-ai gasit pe dumnezeu cel adevarat, dar si mai bine ar fi daca ai fi toleranta cu cei care nu sunt ca tine – exact in spiritul invataturilor lui Isus, daca nu ma insel.
Iisus Hristos a lăsat o singură biserică pe pământ. In 1054 a urmat despărțirea si pentru că si-au denumit in fel si chip religiile, cea care a fost de la inceput si din care s-au rupt celelalte a trebuit sa-si dea o denumire, Ortodoxia, ca să se deosebească. Atata tot.Cuvântul Lui Dumnezeu, contează si nu are rost să ne legăm de nume. Cât despre toleranța, am si menționat, ca era vorba de persoana mea. De cum vedeam, si după.
Multumesc si iti doresc numai bine!
ai dreptate, de fapt „orthos doxa” inseamna „credinta dreapta”, deci e clar ca asta-i cea mai buna, ca altfel nu se numea asa.
Toate cele bune, cu drag!
Acum, ma bag si eu in discutie, inteleg foarte bine ce spui si eu sunt ortodoxa, poate chiar habotnica dupa parerea unor apropiati, dar sunt de parere ca aceasta credinta despre care vorbesti se simte, se crede in ea nemasurat, fara a fi nevoie sa convingem si pe altii de ea.
Fiecare are propriul discernamant in a alege singur ce e mai bine pentru el si in ce sa creada.
Ai dreptate, dar, am vorbit despre simțirea mea, fără intenția de a convinge. Am invatat mult din viața celorlalți, care si-au deschis inima. Din fericire, suntem diferiți si nu trebuie să impunem nimănui ce să facă. Fiecare învață, doar cand doreste să Il caute cu adevarat pe Dumnezeu si se pot folosi de trăirea celor deschisi la inima. Nu mi se pare o greșeală în a transmite ce am citit din cărțile Sfinților Părinți, despre dreapta credintă, sau despre cum L-am gasit pe Dumnezeu.Cum mie mi-e drag să descopăr si alte trairi/simțiri, poate mai sunt ca mine.
Doamne ajută si iertare, nu doresc sa supăr!
Da, inteleg ce zici doar ca nu stiu, poate ar fi de preferat sa acorzi ajutorul celor care il cer. Si eu am invatat mult din deschiderea unor oameni dar asta pentru ca eu am ales sa merg spre ei si eu i-am cautat, nu invers. Stai linistita, nu e cu suparare si nu ai de ce sa iti ceri iertare 🙂
Nu am văzut un argument real referitor la urmarea confesiunii catolice. Am văzut numai un context nefericit. Sunt și biserici în care te simți ca în rai. Dar ceea ce contează este adevărul. Te interesează și adevărul de credință? cred că asta contează în primul rând…