Uneori îmi vine să fug. S-o aștept să se trezească, s-o schimb în timp ce-i cînt, să-i pun tricou nou, s-o hrănesc, s-o țin pe umăr, s-o adorm în brațe, apoi s-o pup pe creștet, s-o așez încet în pătuț și s-o iau la sănătoasa. Să îmi bag picioarele în orice teniși care-mi mai vin, să cobor în fugă cele trei etaje, s-o iau la stînga după ce ies din curte și să fug pînă la poarta Cotrocenilor, apoi s-o iau în sus pe lîngă grădina botanică, să fug dincolo de Leu, de Cora Militari și de Valea Cascadelor, pînă pe A1, să fug pînă dincolo de Pitești pe banda de urgență, să fug și să nu mă mai opresc pînă-n Germania. Și acolo să mă așez în centrul Berlinului, să mănînc un cîrnat, să beau o bere și să plîng un butoi de lacrimi. Ba nu, o cramă de butoaie de lacrimi.
Alteori stau cu nasul în părul ei vîlvoi în timp ce-mi doarme pe piept și nu m-aș mișca nicio secundă niciodată. Pot să plîng foarte bine și aici, nu tre să mă duc pînă în Germania.
berea trebuie sa fie nefiltrata. doar cu aia lacrimile devin dulci. o sa fie bine!
Nefiltrata, desigur. Preferata mea.
Ma sperii, mai am 4,5 luni pana sa o iau la fuga…. E drept ca am vazut si bb mici si linistiti… zau am vazut… Of, draga de tine.
Nu din cauza ei pling. Ea e perfecta. Hormonii ma omoara.
Hormonii ăştia ne controlează viaţa până la bătrâneţe. Grea mai e viaţa de femeie… dar frumoasă
Nu ma pricep deloc, dar intreb si eu asa: nu exista niciun leac impotriva hormonilor astora? Prea s-au facut stapani pe trairile tale.
Cu hormonii e ca si cu Legiunea Franceza: mergi sau crapi.
Din ce-am vazut pe la altii, raspunsul corect este sa mergi mai departe.
Pe cei care au ales sa se opreasca din acest drum… Well, nu i-a mai vazut nimeni.
Mai e putin pana la 6 saptamani cand ai liber la iubit! :))
Eu din proprie experienta iti spun ca numai la iubit nu mi-a stat capul la 6 saptamani dupa nastere cu un plod urlator in brate…
😀 Good point, K.
Dar….trebuie rezolvata si problema hormonilor, nu? 🙂
Nici mie, mult timp dupa cele 6 saptamani…..libidoul e ZERO…..era o gluma…..
Hormonii tai sint perfecti, pentru ca iata, au facut-o pe perfecta de Ea 🙂
Da-le timp sa-si dea seama, de fapt e doar oboseala si lipsa unei rutine noi, placute pe alocuri.
Un plans zdravan te va face sa te simti mai bine…cica lacrimile actioneaza asupra organismului ca un medicament si cresc puterea lui de a se autovindeca …Nu te mai ingrijora! Cu timpul, o sa le faci pe toate din instinct si treaba va merge ca pe roate ♥♥♥♥♥
eu as sari in tenisi acum si as fugi spre tine sa te iau in brate. si ti-as aduce caramele, sa ne fie dulce :*
Daca ai ajunge pana la Düsseldorf as oferi si un sos la carnatul ala 😉
Stai linistita, toate mamele au fost pana in Germania in gand, si multe si mai departe. Copilul meu e nazdravan si destept si cuminte. 🙂 E o singura problema, are aproape 4 ani si rareori adoarme inainte de 12. Si se trezeste la 7 sa mergem la gradinita. Dintotdeauna a dormit putin. Pe la 2 ani dormea dupa 2-3 noaptea dupa ce ne termina pe toti! Doctorita a spus ca nu e bai, ca se va regla in timp, ca are nevoie de putine ore ca sa se odihneasca.
Ne-a fost foarte greu sa ne obisnuim cu acest stil de viata, dar acum in sfarsit am facut-o ….
Toate mamele plang la un moment dat. Treaba cu hormonii e complicata, o femeie sa se refaca dupa nastere are nevoie de 9 luni, exact cat a durat nasterea. Unele femei isi revin repede, altele nu! eu cam dupa 3 luni am reusit sa trec peste faza de indispozitie, de stari schimbatoare, plans, ras, capat de lume, fericire dementa!
eu am plans. cand imi venea plangeam. si a trecut. toate trec. apoi vin altele. dar inainte de a ne trai viata cum vrem, acum suntem mame si trebuie sa fim mame. si hai sa recunoastem ca pana la urma ne place.
si mie imi venea sa merg in padure sis a urlu, acum dupa 8 luni e maraton de ras si veselie. a inceput cam acum 4 luni si sper sa tina cat mai mult
Si eu am plans mult, mai ales la primul… Curaj, Printesa! Trebuie sa recunosc ca eu am fost si la psiholog, ca depresia post-partum a fost destul de lunga si, desigur, acum 11 ani, nerecunoscuta ca atare, ci numita „toane”. Imbratisari si multa dragoste, toate vin spre tine, si iti doresc numai bine alaturi de minunile tale, „Foiala Regala” si Omul.
o imbratisare de pe partea ailalta de Cotroceni. Si dau si o nefiltrata daca vrei, intr-o seara calduta de mai 🙂
Stiu cum e….Cand avea fiul meu 3 saptamani am plecat singura la cumparaturi de hainute pt el…am iesit doar 2 ore…cand ar fi trebuit sa ma intorc as fi vrut sa intorc masina in partea opusa si sa ma tot duc.
. Eu cand nu mai puteam ma inchideam in bucatarie, mancam inghetata si plangeam….mi-a facut bine la cap, dar rau la kilograme 🙂
Hai ca trec si astea, promit!
Nu as vrea sa ma bag la sfaturi filosofice, avand in vedere ca inca nu stiu ce-i aia, asa ca e ok sa ignori comentariul meu! Dar ma gandeam eu asa ca poate ar fi ok sa fugi. Sa o pupi pe crestet, apoi sa fugi din casa, dai 3 ture de parc si vii inapoi. Si daca inca mai ai chef de fugit, mai iesi o data, pentru inca 3 ture…
Si daca te tine sa fugi pana in germania, vino pe la bremen. Nu ma pricep eu la bere, dar ceva pufos cu multa frisca, capsuni si gheata tot gasesc sa-ti dau sa bei!
De ce nu mergi la psiholog? E greu sa treci peste aceste stari de una singura. Depresia post natala nu-I o gluma. Aveti grija de voi.
plingi, da plingi, nu niste lacrimi si-alea stoarse cu vinovatie… o sa vezi ce bine e dupa. eu am plins numai seara cind venea sotul de la serviciu, si ne inchideam cu tot cu copila in camera. ziua nu puteam ca ma fugarea maica-mea care urla la mine ca o sa pierd si alea 5 picaturi de lapte pe care abia le faceam… si a tinut 3 luni depresia… da a trecut. asa ca plingi, cu cit plingi mai mult si mai devreme, cu atit trece mai repede. e miraculos plinsul asta al depresiei post-partum…
si mie mi-a venit la fel, intr-o seara, dupa baita, am adormit-o, am pupat-o, eram in pijama, si m-am gindit sa ies usor din camera, usor din casa sa nu ma auda nimeni din living si sa ma duc… doar ca nu aveam unde si nici nu stiam ca tine asa precis unde vreau sa ma duc. si dupa o secunda, au tisnit lacrimile de vinovatie ca uite ce sint in stare sa gindesc si ca eu nu sint ca alte mame care au simtit din prima sentimentul matern si au stiut din prima ce sa faca cu copilul lor, si am pliiiiiiiins de m-am golit de lacrimi. si am adormit asa vinovata si plinsa.
nu stiam atunci ca multe mame fac si simt exact acelasi lucru. am crezut ca doar eu sint „caine” la suflt si nu-mi ador copilul…
„suscriu” la sentimentele tale. sunt traite deja de mine, acum amintire. ma gasea jumatatea plangand de oboseala in creierii noptii, de epuizare, de tras de sfarcuri, de urlete. imi venea sa-l fac afis (pe Delfin) pe perete, si sa-l culeg intreg dimineata de acolo, sa-i vad zambetul si ochii incrucisati cand facea caca. nervi tari, va trece. dar abia dupa doi ani ma uit la un nou-nascut cu drag si imi vine sa il iau in brate si sa-l linistesc. pana acum, dupa cosmarul urletelor, torturii prin nesom, nu intelegeam cum imi luau prietenele, prietenii, copilul cu drag in brate in timp ce urla de imi venea sa imi tai venele. trece…si e tare frumos. alaptatul nu-i usor, e frustrant, dar e bun pt copil. tin pumnii 🙂
Eu mai fugeam din casa cand si cand si ma intorceam cu jucarii, hainute, pampersi. Numai la ea imi statea gandul.
Acum fac la fel. Ma toaca la cap dar nu pot sa plec fara ea nicaieri.
Asa sunt mamicile. De curand a inceput sa imi ofere din mancarica ei, un biscuite, o samanta, si sa zica miau, pt ca ii plac pisicile.
Ce e misto e ca sunt unici si sunt ai tai. Copiii, ma refer.
Hai pana in Luxemburg, dar eu tare as vrea sa vii cu tot cu ea, sa-mi bag si eu putin nasul in parul ei! Si de-aici suntem in 20 de minute in Germania, daca trebuie neaparat 😉 Sau, altfel: mi-o lasi sa ma joc cu ea vreo doua ore, cat esti tu in Germania! Promit sa nu fug cu ea 🙂
Stii melodia „Run, baby, run” a lui Sheryl Crow?
daca poti, chiar fugi nitel… 30 min, pe o banca in parc, plangi si scuturi o perna, sa-i mearga fulgii
Eu te inteleg, am nascut la 3 zile dupa tine, desi bebe ar fi trebuit sa mai stea cateva saptamani si in spital si mai apoi acasa am avut momente in care nu ma puteam opri din plans. Eu am si ramas singura cu bebe din prima zi :(…ce pot sa-ti spun e ca trece, parca in fiecare zi ma simt mai bine. Dupa ce pleaca sotul ma uit in oglinda si imi spun, hai ca poti, inca o zi 🙂
Iti ofer o imbratisare!Atat pot sa fac…..
P.S. Vreau si eu sa devin mama curand.Imi doresc foarte mult gemeni,dar cand citesc dramele prin care trec mamicile dupa nastere…imi vine sa infiez!!
Ești o mămica frumoasa, desteapta si puternica! O sa treci cu bine si peste fazele acestea! Cred ca sunt normale! Îți doresc sa ai răbdare! Oricum, tu ești o optimista!
asta depinde tare mult de tine. sora mea n-a dormit un an si jumatate cum trebuie.ea recunoaste ca a fost „o panicoasa 🙂 si jumatate”. panica si frica nu e pentru tine. inconjoara-te de oameni faini care stiu sa-ti faca viata mai frumoasa si sa se bucure de fiecare furnica. te molipsesti. succes 🙂
Trece. ..si colicile puiului, si hormonii tai. Ai sa vezi ca iti vei aminti, cu nostalgie, de perioada asta. Iti spune o mama, care a dormit 2 luni, numai cu bebe pe burta. Si eu am vrut sa fug…de foarte multe ori.
Draga mea, din cate am vazut citit, auzit si din cate mi-a zis psiholoaga mea in depresia post-partum ti-e f greu sa te simti legata de copil, parca nu-l iubesti de fapt. Ala e semnalul ca ceva e in neregula. in cum scrii eu nu cred ca ai asa ceva si nici macar semne ca-ti va veni. Dar eu nu sunt specialista. Altfel sunt doar baby blues, toate mamele au avut, strange din dinti si asteapta ca va trece. Si mai apleaca cu gandul. E dual, cumplit de dual semntimentul. Eu il ami am si acum dupa 9 luni. Vreau sa fiu cu piticul meu mereu dar tare as vrea sa fiu singura vreo 2 zile 🙂 Suntem toti cu tine 🙂 Rabdare, f multa rabdare.
Ah, Ioana, ai iscat un val de emotii in mine! Dupa o sarcina zen si o nastere si mai zen au urmat nu furtuni, ci uragane hormonale! Ma simteam ( si ma comportam) ca o minge de ping-pong intr-o centrifuga. Absolut toate emotiile au avut ca punct de descarcare sotul, trageam in el ca la tinta, bietul de el. Ma mir ca e inca aici, cu noi, si ca ma mai iubeste. Incet-incet au inceput sa se domoleasca demonii.
Ioana ,e prea departe la Berlin ,mai bine pleci in „lumea ta ” cum iti spunea bunica si e mai aproape poti sa te intorci mai repede.Stii unde era lumea mea pentru tine si pentru Andrei ?Inca putina rabdare si totul o sa fie bine .Asa se cresc copii ;cu plins, cu nopti nedormite . Rasplata va fi de mii de ori mai mare si mai placuta .Osa traiesti si tu din amintiri ca noi cand Sofia va fi mare ,asa cum ne amintim si noi de voi cand erati mici.Fii tare cum te stie bunica ,totul va fi bine si f frumos .Va pupa bunicii pe toti trei /
Bunica, sunteti minunata! Bunicii sunt niste sfinti pe acest pamant! Sa va dea Dumnezeu sanatate si viata lunga sa va bucurati de stranepoata!
Bunica, daca puteti scrie aceste randuri minunate nepoatei dvs, nu puteti sa si treceti pe la ea, sa tineti copila 2 ore in brate, cat sa mai doarma si biata mama?
Hehe! E depaarte bunica mea… Are grija de bunicul, nu poate face naveta la capitala…
Lila, din cate stiu, bunica Ioanei locuieste departe, e foarte in varsta si exista si un bunic care nu se poate lipsi de dumneaei. Sunt sigura ca nu are nevoie de indemnuri sa vina sa-si vada stranepoata…
In alta ordine de idei, cuvintele astea-s de pus in rama: „Mai bine pleci in “lumea ta ” cum iti spunea bunica, si e mai aproape, poti sa te intorci mai repede.” – genial!
<3 Bunica
plangi, Printeso, leagan-o pe aia mica si plangi! eu asa-m facut si ma simteam mai bine. oricum depinde de fiecare. Ah, si fa plimbari lungi cu copila dupa tine, stati prin parcuri, alapteaza si-n aer liber dar mai ferit, vorbeste cu alte mamici si ve descopri ca esti perfect normala!:)