Că scriam multe scrisori v-am mai spus. Că pe unele nu le trimiteam vă spun acum. Nu mai știu de ce le țineam secrete, probabil pentru că imediat după ce le puneam pe hîrtie deveneau expirate, se consuma cumva sentimentul și asta e era suficient, nu simțeam nevoia să le vadă și destinatarul.
Pe asta despre care vorbim acum evident că atunci cînd am scris-o aveam impresia că exprimă cea mai mare ură din lume, despre cel mai grav eveniment din lume. Că mă aflu într-un moment de uriașă însemnătate pentru viața mea și a urmașilor urmașilor mei.
Acum nu-mi aduc aminte nici cînd am scris-o, nici cui era adresată. Nimic. Parcă n-aș fi scris-o eu. Deși e scrisul meu și e în agenda mea. Oi fi avut 14 ani sau 18? O fi fost pentru R., pentru M. sau pentru G.? Care dintre ei s-o fi dus dracului? (temporar, că sigur două zile mai tîrziu ne-am împăcat, așa era moda la vremea aia)
Lecția de viață ce rezultă de-aici e că (exceptînd cazurile legate de sănătate) oricît de rău te-ar supăra un Ceva sau un Cineva la un moment dat, oricît de dramatic ți s-ar părea totul, de definitiv, de important, de relevant, de semnificativ, mai devreme sau mai tîrziu va veni un moment în care vei uita cu totul momentul cu pricina. Sau poate chiar persoana cu totul. Ah, suferințele în amor, dulce durere…
Eu cred ca depinde de structura ta mentala. Sunt oameni care nu pot sa uite. Desi ar vrea, pentru ca ar fi mai buna viata fara amintiri din astea. 🙂 M-a amuzat teribil „sa te duci dracului”…
Normal :). Imi place data aleasa ;).
Cata drama de la varste fragede! Ma intreb daca nu ti se potrivea mai bine o cariera in actorie, de exemplu..
K, la varsta adolescentei orice fleac capata valente de tragedie greaca. Daca ai trecut pe acolo, ar trebui sa nu fii strain(a) de asta…
Daca nu am sarit din copilarie direct in stadiul de adult, eu cred ca am fost acolo..Insa comentariul meu nu era ironic.
Adica ti se pare ca mimez drama? Ca eu eram destul de sigura ca o traiesc, ceea ce ma face o drama-queen (ca si azi) nu o actrita.
Ori poate n-am inteles eu ce-ai vrut sa zici.
Nu mai, cred ca la felul in care percepi lumea ai fi putut cu usurinta sa joci roluri .Mi se pare ca exprimi mai usor sentimentele decat altii… Si cred ca actorii adevarati nu mimeaza ci chiar traiesc.
Pfff, ce de drame nu am scris si eu pe la anii adolescentei. Ma buseste rasul grav cand dau peste ele. Ce amoruri neconsumate si absolute, cate motive de depresie neagra si izolare, cate cuvinte mari si atat de …trecatoare.
Btw, sunt in Thassos. Ma urasti? 😀
Hahaha, da de unde, ma bucur pt tine. Mi-a ajuns anul trecut, deja caut alte destinatii…
Unde anume in Thassos esti? Musai ied la protap sus in munte la Kazavitis!!!
Chiar ca esti Sora cu cineva ;).
Cata durere, cata drama…
Scrisorile de genul asta sunt exact motivul pentru care, la varsta respectiva, consideram ca fetele sunt inutile.
:)))))) ce tare….ahahahaaahaahaaa…foarte misto…si tot din cauza de gandurile astea noi fetele credeam ca baietii tre „sa se duca draculuuuuuuuui”, nu ca ar fi inutili, pentru ca ne PLACEAU enorm…dar erau extrem de ENEEEEERVAAAAAAAAAANTI!!! :)))))))
Este o forma de eliberare a sentimentelor, eu una cred ca ma simteam mult mai bine dupa ce scriam scisoarea
:)) Ce pasionala esti!
Si eu scriam astfel de scrisori catre ai mei parinti, si se prapadeau de ras cand le citeau!
Oricum se simte tipa combativa si ambitioasa care mi se pare ca esti acum.
Super scrisoarea, mai scrie, mai scrie, sa nu creada barbatii ca pot face ce vor fara consecinte (ura vesnica)!
Pe langa sentimentele exxprimate ….plastic:) imi place finalul scris cu MAJUSCULE:))) este genial si seals the deal. Foarte dragut!!!!
Eu mi-am gasit prin Fb aproape toti colegii din generala si atunci au inceput sa iasa la iveala Oracole, biletele, scrisori de amor/ura, fotografii in tinute ’80ciste, rasul de pe lume. Foarte tare sa te redescoperi dupa 25 de ani, daca nu-mi recunosteam scrisul nu as fi zis ca erau ale mele.
Ce draguta scrisoare. Ah, tanara dragoste din care se moare pentru o suvita de par si se invie printr-o strangere de mana 🙂
prea taree!! ce incarcatura sentimentala si cata ura frustrata in cuvintele alea!
Genial sfarsitul scrisorii ! =))
[…] de matinale radio, dar şi urmând – ca un brav locuitor al regatului cu simţ civic – exemplul Prinţesei, care a dat în mintea copiilor, mi-am amintit de vremurile când mă implicam activ în […]