N-am plecat în ţările calde, e suficient de cald aici. Nici să scriu n-am uitat. Doar că nimic din ce s-a petrecut în ultimele zile n-a fost suficient de puţin interesant cît să deschid calculatorul şi să mă aştern la povestit. Aşa că nu ştiu nimic despre medalii, despre referendum, despre vacanţele voastre, n-am citit, n-am văzut, n-am habar. E drept că şi avalanşa de sfîrcuri, sîni goi şi posturi învrăjbite despre care şi cum a alăptat mai cu succes nu m-au îmbiat deloc. Uneori e bine să n-ai nicio opinie.
Citeam undeva că atunci cînd eşti consemnat la domiciliu întru servirea bebeluşului nu-i bine să arunci ochii în grădinile virtuale ale altora, că cică e sursă de deprim major. Că ţi se pare că toată lumea le face pe toate numai tu nu faci decît un singur lucru. Ceea ce e probabil adevărat, eu mă trezesc mă giugiulesc schimb hrănesc rîgîi plimb adorm trezesc mă giugiulesc schimb hrănesc rîgîi plimb adorm copilul întotdeauna în ordinea asta, de cinci ori pe zi. Cum bine glumea prietena mea ieri, nu prea am şanse să uit ce am de făcut. În timp ce restul lumii se duce la mare, la Londra, la Ocna Sibiului, la piscină, pe Ceahlău, la Lisabona, cu bicicleta prin pădure, la un millefeuilles cu zmeură la Paul şi aşa mai departe. Faza e că mie nu mi se pare că pierd ceva. Că le-am făcut pe toate la vremea mea de libertate. Acum e momentul să mă trezesc mă giugiulesc schimb hrănesc rîgîi plimb adorm punct şi de la capăt. Şi e foarte bine aşa. Nu mă simt deloc deprimată, ba dimpotrivă. Probabil şi pentru că refuz să mă uit în grădinile altora. A mea e foarte frumoasă, aşa cum am visat-o şi-am amenajat-o, mă bucur de ea, poftesc şi amicii s-o viziteze, să vadă că nu doar o beţie cruntă pe plajă e cool. Există un moment pentru orice şi pentru toate. Am fost călătoare, am fost dansatoare, am fost jurnalistă, acum e vrea să fiu mama fetei mele.
Pentru că ieri s-a dus şi azi o să treacă într-o clipă. Ce repede trece timpul… Îmi vine să apuc orele cu mîna şi să le ţin strînse la piept. Că-s frumoase şi ştiu c-o să-mi fie de dor de fiecare zîmbet la lustră, de fiecare mişcare necontrolată, de fiecare pîrţ scăpat de prea multă bucurie, de pumnişorii grăsuţi strînşi la piept sau înghesuiţi cu entuziasm între gingii, de orăcăielile fără motiv şi de suspinele simple din somn.
Au trecut aproape patru luni. Prea repede au trecut. Deja mi-e dor de ziua de ieri, de aseară, de azi dimineaţă, de părul ei blond, de degetul ei mic care acum e parcă puţin mai mare ca acum două ore.
Aşadar, aici sînt. Am stat aici cu ochii în copil, m-am plimbat local, am pupat picioruşe, am ascultat nişte muzică şi ocazional am dormit. Nimic altceva.
Şi e bine.
Draga de ea cu manutele ei grasune si frumoase…..si parca mult mai mari decat erau ultima oana? Vad si jumatate sau sfert de falcuta. Va pop pe amandoua si va doresc „n” momente placute petrecute in doua……asa ca fetele:)
Nu stiu care e ultima oara de care spui tu, dar cu siguranta creste pitica.
Multumim, sa tot fie! 🙂
Ultima oara cand am vazut-o era imbracata in gargarita….ceva rosu cu buline albe si nu era de la botez. parca era de 1 iunie……..Asa mi se pare mie desi niciodata nu am vazut-o complet:)
Dada, aia a fost singura poza intreaga cu ea pe care am postat-o. Avea 5 saptamini atunci. Si era grasuna bine. Si balonata. 😀
Acum s-a lungit, s-a schimbat foarte mult. E tare frumoasa si caraghioasa!
Ioana, de ce nu va urcati in masina si nu plecati in vacanta? David pana la cinci luni vizitase de doua ori Sinaia, si de trei ori Marea Neagra. Impreuna cu Chiti.
Radu, pana la sapte luni fusese la Sinaia de trei ori, si de cate o data la Neptun, Praid, Belek si Bruxelles (la Bruxelles avea fix trei luni si atunci am plecat noi doi singuri cu trei copii).
La Belek, cand avea sapte luni, am plecat doar noi doi cu el, ca sa ne odihnim, si crede-ma ca a fost o relaxare totala, pentru ca un copil mic, nici nu se simte in economia unei vacante.
Sintem la Piatra Neamt in deplasare deocamdata, iar vacanta in vacanta e complicat sa facem.
O sa mergem la mare peste citeva saptamini.
Si ma indoiesc ca nici nu se simte copilul în economia vacantei, dar nah, e ok si cu copil, ca doar de-aia l-am facut, sa stam cu el, nu?
Eu iti faceam comparatie de exemplu cu momentele in care devine mobil si in care (pentru ca va fi o perioada din asta) nu vei apuca sa stai nici cinci minute intinsa la soare :).
Pentru ca altfel, evident ca e o schimbare majora fata de vacantele in doi 😛 dar e ataaaat de frumos!
Mi-ai amintit de mine când era Max mic și veniseră Faithless la Arenele Romane: un prieten m-a sunat de pe stadion să-i ascult măcar la telefon live și eu stăteam cu bebelușul în brațe și eram fericită că sunt în sufragerie și nu cu ei pe stadion. 🙂
Iti inteleg perfect dorinta de a strange orele la piept si de a le retrai in momentele de dor. Si mie, de cand a venit Bebe, imi vine sa strig faustian „opreste-ti zborul clipa, esti atat de frumoasa!”…:)
De ce sa-ti fie dor de ziua de ieri, cand mai sunt atatea zile de maine ce abia asteapta sa fie descoperite?
asa ce mi-au mers la suflet vorbele tale! sunt satula de mame frustrate care adesea isi vad copilul ca pe o pacoste, ca pe un impediment in calea libertatii lor… eu inteleg ca pruncul te priveaza de multe bucurii, dar cred ca-ti aduce in schimb altele, cu care sa umpli golurile… uite de-asta spun eu ca toate lucrurile trebuie facute la vremea lor, ca sa nu ai regrete…
va pup si va imbratisez cu drag :*
Ce frumos ai spus, exact asta simt si eu! Dupa ce-am facut cam tot ce se putea face, acum chiar nu-mi pare rau de ceea ce voi „pierde” cat o sa am un bebelus in brate. Mai am doua luni de asteptare 😉
In sfarsit, si o mama fericita sa nu faca nimic altceva decat sa-si ingrijeasca pruncul si sa se bucure cu el si de el. Vorba Clarei: si mie mi s-a luat de mame frustrate de „rutina”, de parca in momentul in care au decis sa devina parinti nu ar fi constientizat si aceasta etapa, absolut fireasca. De altfel, sunt sigura ca si viata de mama iti ofera multa adrenalina, cea mai frumoasa posibila! 🙂 Felicitari inca o data, Ioana! Sa fiti sanatosi si fericiti impreuna!