Pisica mea Ciocolată e tot mai invizibilă.
Cred că ultima oară cînd am văzut-o a fost în ziua în care am născut. Se uita la mine de parcă își lua rămas bun. Eu mă uitam la ea de parcă avea să mă despice în două contracția aia. Apoi am plecat să nasc și-am venit înapoi după trei zile. Și ea începuse să dispară.
Întîi i-a dispărut părul. A dus-o ta-su la frizer, să nu umple de păr bebelușul cel nou.
Apoi i-au dispărut alergăturile în diagonală prin casă. Acum aleargă în linii drepte, n-o văd cînd pornește, dar o văd cînd aterizează. Și cînd patinează pe parchet. Patinează tot mai mult ca o pisică invizibilă.
I-au dispărut și organele cu care înainte torcea. Oricît o mîngîi acum, nu prea vrea să mai toarcă. Se freacă de picioarele mele, dar de tors, ntz. Nimic.
Nici copila n-o vede. Cînd o plimb în brațe, o aduc aproape aproape de blana maro. Și nimic. Nu că pisica ar băga-o în seamă vreun pic. Ba dimpotrivă. Se așează foarte aproape de ea numai ca să stea cu spatele și s-o ignore cît mai evident posibil. Pisica pe bebelușă. Bebelușa chiar n-o vede. Ea e genul people-person, nu cat-person.
Și mustățile i-au dispărut. Cînd deschideam frigiderul, hop și ea la inspecție. Deși n-a mîncat niciodată din mîncarea noastră. Totuși, socializa cu ușa frigiderului deschisă.
Acum i-a dispărut și curiozitatea. Nu mai amușinează, nu mai intră unde nu are voie. Stă și doarme la vedere, cască la vedere, rareori miaună să nu călcăm pe ea de cît de invizibilă e.
Și dacă i-a dispărut curiozitatea, asta înseamnă c-o să trăiască veșnic. Păcat că e tot mai invizibilă. O iubesc la fel, nu știu de la ce i se trage. O fi doar o toană de gelozie. Sper să treacă. E greu să strîngi la piept ceva care (nu se mai) vede.
PS: Iată o poză cu ea de pe vremea cînd nu era invizibilă. Dormea numai pe masa de înfășat și lăsa păr pe toate lucrușoarele bine spălate și dezinfectate în vederea împachetării bebelușei cu ele.
ce trista a fost asta…zici ca moare…. normal ca e nebagata in seama. si geloasa. si poate e prima oara cand vede un bebe. si nu stie cum sa se comporte cu ea. oricum a simtit schimbarea si s-ar putea sa mai dureze pana te va percepe din nou. Pisicile simt multe lucruri interesante, pe care noi nici macar nu le gandim. numai gandul la pisica aia din spital, care stia cand mor pacientii, ma sperie. si totusi…. da-i o sansa.. nu mai este ea rasfatata si centrul atentiei.
Ii dau toate sansele din lume, fii fara grija. Ea e primul meu copil, intr-un fel.
Cand mica printesa va incepe sa se deplaseze, sa te tii ce vizibila va redeveni Ciocolata!
Pe motanul meu toti copiii care-mi vin in vizita si au peste un an, il taraie, il trag de mustati, il tin in brate (cu greu) cu capul in jos si fundul in sus, il plimba cu masinutele sau cu roaba, cate si mai cate. Niciun copil nu a avut de suferit. Nici motanul, desi se mai miorlaie el uneori si mai fuge sa se ascunda pe unde nimereste de manutele iubitoare de motani.
Aia cu scapatul de par de prin casa va trebui sa mi-o povestesti pe larg cand va fi timpul.
La cateva zile dupa ce am adus catelul acasa, Mitzi-cea-mai-cuminte-pisica-din-lume a facut pipi in patul nostru. On my side. 😀 Asta a fost singura manifestare, in rest e neschimbata, pisicoasa si dragastoasa as always. Sper sa isi revina Ciocolata cat mai repede! Hugz!
Hehe … eu am in grija, in provincie, pe nepotelul de doi ani.
Mama-sa spune ca pisisca lor parca a capatat o vitalitate incredibila, de cand nu mai e Bubu lor in casa, d’aia de aproape ti se baga in ochi si calci pe ea peste tot 🙂
Mare bucurie cand i-a vazut ca au venit fara el acasa, cand l-au lasat la noi, acum 3 sapt, dar acum o sapt, cand au venit aici in vizita, si s-au intors tot fara el … mai-mai ca vedeau cum se invart rotitele, in capul pisicii, in ideea de mega-party 😀
In cazul de fata nu stiu ce sa zic, nu am avut niciodata pet, sper sa se adapteze, dar frumos tare scrisul! 🙂
Lasa o conserva de ton desfacuta si pisica o sa devina vizibila, poate incepe sa alerge si in zig-zag.
Cata lume astepta postarea aceasta!! Fii sigura ca o va savura toata lumea. 🙂
Mi-e frica sa nu se intample la fel cu petul meu, adica eu … voi incerca sa-l iubesc la fel de mult cand vine bebe pe lume insa ma indoiesc ca el ma va crede… se va prinde ca acea mica creatura este de fapt noul sef al casei si ma astept la 2 reactii…:
1. ne va scoate pe toti afara din casa (deci ar lua-o razna rau de tot)
2. va deveni ca Cioco a ta, deci … invizibil.
Dar poate si Ciocolata sa-si revina si sa astepte momentul cand puiul de om nu va mai depinde de stapana lui si vor deveni ca si fratii (surorile). 🙂
aha, deci nu numai al meu si-a schimbat comportamentul. bai, mâțele astea chiar sunt si ele fiintze umane :)))
Ti-am spus eu mai demult ca-i pica guvernul.Ei,am exagerat.Pe Sofia o iubiti ca pe un copil si pe Ciocolata,ca pe o pisica de treaba ce este.Este loc pentru toata lumea,important este sa stie fiecare unde-i este locul.Fiecare-i prima in ierarhia ei,doar.
Cu cainii este diferita situatia.Cand l-am nascut pe junior,”bestia”noastra a vrut sa vina cu mine la spital,statea si plangea la usa,dupa ce toata sarcina a fost fanul meu nr.1.Cand m-am intors cu el…o buna bucata de vreme a crezut ca-i puiul ei,mai gata.Il pazea cu strasnicie,ma-mpingea cu botul la fiecare scancet de-al lui.Cate a rabdat,biata,alergaturi cu rotobilul dupa ea prin casa,tras de coada si bagat degetele in ochi…de drag,ce-i drept.Acuma-i spune cate-un ”te iubesc” si-i da sa manance tot ce-i place si lui.Poate-o sa se schimbe situatia si la voi,cand va mai creste Sofia.
Eu zic asa: pisica asta cu ochi de om e mai desteapta decat e legal. Pur si simplu a evoluat odata cu evolutia familiei. 🙂 Cand Sof va fi un pic mai mare si va interactiona cu ea, Cioco o sa fie ca o inteleapta care are grija de copil. 🙂
Sunt tare curioasa cum va fi cand o va vedea Sofia. Pustiul meu la 8 luni a vazut pentru prima data cainele familiei (desi el fusese tot timpul acolo, ma rog, nu locuieste cu noi, dar il vizitam des). De atunci sta tot timpul cu ochii pe el si pe orice alta fiinta care merge in 4 labe si are coada. Se intinde asa, cu gura cascata, parca ar vrea sa ia o gura de blana.
Si Shadow al nostru a fost invizibil vreo 6-7 luni, la fel cum invizibil a fost si copilul pentru el. Pe atunci sufeream si eu de izolarea lui si de nebagatul in seama, insa astazi nu mai am timp de asemenea suferinte, ca sunt ocupata sa imi pazesc motanul de copilul plecat in explorare. Acum dintr-odata par amandoi sa nu aiba ochi decat unul pentru altul. Darius il urmareste peste tot, se duce si-l trage de coada cand mananca, se spala in castronul lui cu apa, iar Shadow, in ciuda stradaniilor mele de a-l face sa se refugieze undeva la inaltime,se plaseaza intotdeuna la maxim 1 metru de bebe. Ma si mir ca nu l-a zgariat/muscat, pentru ca uneori pare de-a dreptul exasperat de „haituiala”, moment in care, guess what, ma zgarie/musca pe MINE. Uneori sunt extenuanti, dar recunosc ca imi place sa il simt totusi mai prezent decat in primele luni de viata ale lui bebe. O sa se schimbe situatia si la voi, abia astept sa te citesc povestind atunci 😀
Cacaua nu gelozeste, numai se odihneste pentru vremurile grele ce au sa vina pentru ea, cand va fi scarmanata, de mustati plimbata, de coada leganata, zabalita si pupata de o vevelusa umblatoare si curioasa 😀 Tot pentru atunci face storing de tors, precis. Hibernare pufoasa, Cioco and hang in there, you’re still za first 😉
M-a intristat articolul tau rau de tot, am o afinitate aparte pt animale, am si eu un motan si il iubesc cum nu am iubit pe nimeni pana acum .Pisica ta cred ca simte ca nu mai e iubita cum era odata..
Pauvre pussycat
Eu sunt sigura ca draga de Ciocolata isi va reveni…pisicile au noua vieti…si acum va trebui sa se adapteze la o noua viata, trece doar printr-o perioada de restart…:)
cred ca e suparata…
motanul meu cand se supara ma ignora. se supara cand plec de acasa pentru mai multe zile. cand revin nu mai toarce la mine. si-l tine cel putin o zi, maxim trei 🙂
pisicile devin invizibile si cand sunt bolnave…:(
E o problema de acomodare. Poti sa fii fericita ca este bine cu voi si nu in alta parte. E trist, dar povestea ta mi-a amintit de patania nefericita a unei prietene care avea un bulldog francez pe care il iubea mult, cainele era prima „fetita” in familia ei. Si exact in ziua cand s-a nascut minunea lor de bebelus, tot o fetita – bulldog-ul a murit subit – nu se stie de ce, nu era nici batrana si nici cu boli cunoscute.
In alta ordine de idei, sunt o cititoare fidela, imi place stilul tau, deci keep up the good work and live life to the full.
Mihaela din Paris
Eu cred ca e perfect normal. Pisica ta a trecut de partea intunericului. 😀
Intr-o oarecare traducere, asta inseamna ca simte ca atentia se concentreaza acum asupra altcuiva, ea devenind un personaj secundar.
Prinţesă dragă,
O veste bună de la o cititoare sporadică dar entuziastă a blogului tău:
Şi cele două mâţe ale mele s-au făcut invizibile, treptat şi deodată, în acelaşi mod ca pisica ta, după sosirea pe teritoriul lor a fiului meu. Iar eu mi-am tot făcut griji pentru ele şi m-am simţit cuprinsă de remuşcări fără motiv, fără rost, neputând să le conving sau să le ajut să redevină vizibile… Până când, într-o bună zi, juniorul a învăţat să le fugărească prin casă, iar ele din invizibile au devenit omniprezente şi uşor isterice, ţâşnind întruna de prin cele mai nebănuite colţuri, în care zadarnic încercau să se ascundă, fix sub paşii noştri!… Însă mai apoi, cam după vreo patru luni de v-aţi-ascunselea şi prinselea cu copilul, minune: au început să-şi revină! S-au obişnuit adică, încetul cu încetul, cu noua stare de lucruri – şi atenţia pe care le-o acordă copilul a devenit, pare-se, un nou motiv de sprinteneală, vioiciune, pândă, care va să zică joacă, deci, implicit, bună-dispoziţie. Şi în scurtă vreme ne-am trezit că se aruncă din nou cu burţile-n sus la mângâiat şi torc şi se răsfaţă…
Deci: nu te speria, că acuşi reapare şi Ciocolata ta din ceaţă!
Yours truly,
The Cheshire Cat
P.S. Allright, admit, semnătura e infantilă tare, da’ n-am rezistat!!… =)
hihi, abia azi am vazut postul si vine tare la fix 🙂
cainele meu care era destul de des certat/mustrat de am zis ca ramane cu sechele ca latra fix langa micul nou stapan (vladi) si il sperie pana la lacrimi a dat azi dovada de o maaare iubire pt micul lui lord. am revenit dintr-o vacanta de o saptamana si cainele nu stia cum sa se furiseze mai bine langa vladi, sa il amusine fericit, sa il limbaceasca, sa faca cumva ca sa fie smotocit de maini micute 🙂 (asta in conditiile in care bunicii nici nu vor sa auda de asa ceva si il certau)… iar vladi la fel se ferea de bunici, se smucea din mana lor, facea orice sa ajunga la Lord sa il mangaie si sa vorbeasca cu el (i-am explicat ca Lord e prietenul lui si nu are voie sa il loveasca ca sa se joace, ci doar sa il mangaie). era emotionant sa ii vezi pe cei doi cat de dor le-a fost unul de altul zilele astea cum nici prin cap nu ne-a trecut ca ar fi posibil… piticii mici si animalele noastre au o relatie aparte care se formeaza in timp usurel, usurel. sper sa aveti si voi o astfel de surpriza emotionanta cat de curand 🙂
Eu am o pisica pe care o cheama Nely, iubitoare,ascultatoare…nu pleca de acasa…dar cineva mi-a aruncat in poarta intr-o cutie o pisicuta (vai de capul ei)…am luat-o si pe asta la fel ca pe NELY de alt fel care a fost tot aruncata. De cand am luat ultima pisicuta ..Mitzy..cea mare a stat numai fugara…nu ma mai privea in ochi ..nu mai statea in brate la mine, venea manca si pleca ..prin curte..gradina…pana acum 3 zile cand s-a dus si nu a mai venit deloc…am cautat-o, am strigat-o…dar in zadar…parca ma simt vinovata ca am luat-o pe asta mica…dar ce puteam sa fac daca era asa neajutorata si nu avea cred nici o luna cand a fost aruncata…?..Poate cineva sa-mi spuna daca se mai intoarce…ca nu pot dormi noaptea …tot merg afara si o strig….
Buna am si eu o problema la fel de asemanatoare doar ca la mine nu e vorba de gelozie…nici macar nu stiu ce se intampla… o perioada de 2 saptamani am fost plecata si am lasat pisica cu restul familiei…cand m.am intors nu mai era ea… acea bomba plina cu energie … nu mai toarce … ma ignora nu mai raspunde cand o chem… si mai ales cand deschid frigiderul sau sertarul ei cu hrana…nu da nici un semn de curiozitate cum o facea candva… incerc sa ii dau toata atentia din lume dar… parca nu ma mai vrea?? si nu ar fi prima oara cand plec… si cand veneam acasa ma iubea asa mult se vedea ca i am lipsit…ce sa fac???
Ce face Ciocolata? Sper ca si-a revenit 🙂
Imi placi mult, dna Printesa, deopotriva si regatul, delfina si printul consort! Sa fiti sanatosi si fericti !
Eu te admir ca n-ai facut parte dintre mamele care isi abandoneaza animalul de companie cand vine bebelusul.Sunt multe articole intelepte pe tema asta.Majoritatea scrise in alte limbi.Insa unul scris de tine cred ca ar fi binevenit pentru toate viitoarele mame.Ceva de genul „Bebelusul si pisica”.Cred ca ar fi extrem de citit si de folositor totodata.M-as ocupa special ca sa-l pun pe toate site-urile iubitorilor de animale.
Gata, ma ocup!