Portretul bebelușului de cinci luni

Bebelușul de cinci luni e foarte activ. El nu poate sta în fund încă, dar își dorește asta foarte mult. E suficient să-l ții puțin ridicat în brațe, sprijinit de tine, sau într-un balansoar de orice fel, că și începe să se aburce cu capul înainte în speranța că-l va urma și restul corpului. Ceea ce desigur nu se întîmplă deloc. Se întîmplă însă niște salve de pîrțuri și grimase, urmate de niște grimase provocate de efectul olfactiv al salvelor de pîrțuri.

Pus în pătuțul lui de bebeluș, bebelușul fie se răstoarnă de o parte pe alta, cu genunchii la piept, fie se sucește pe burtă, poziție din care își tuflește nasul în saltea și vorbește acolo singur cu sonorități dubioase. Fie se așează cu burta în sus pentru a-și putea pescui mai bine labele picioarelor, pe care le despănușează rapid de șosete. Pe acestea din urmă le suge cu nesaț pînă vine mama să i le confiște și să le înlocuiască rapid cu altele uscate.

De mîncat, bebelușul de cinci luni mănîncă în continuare lapte. De cîteva zile însă, el se lasă plăcut surprins de piureul de pere. Care la început a gravitat în preajma gurii cu o linguriță. Din care bebelușul a încercat să sugă materia dulceagă, împingînd totuși cu limba afară din gură, involuntar și simultan, toată treaba. Bebelușul dorește să înghită piureul, dar cumva limba lui se împotrivește, rezultatul fiind un bebeluș supărat. Mama intervine rapid cu un biberon cu tetină în Y. Bebelușul înghite fericit 80 de ml de piure de pere aburite în mai puțin de trei minute. Un rîgîit sonor încununează masa aproximativ solidă cu care bebelușul, iată, intră într-o nouă etapă.

De jucat, bebelușul de cinci luni încă nu știe să se joace. Dar duce bucuros la gură orice. Nasul și părul maică-sii, orice material, propriile degete de la picioare, ba chiar conținutul scutecului, dacă mama nu e atentă. Rîde des, uneori de scălîmbăielile adulților, alteori pentru că a văzut lampa din colț sau urechea pisicii. Se gîdilă în tălpi și pe burtă.

Se agită nevoie mare cînd e schimbat. Chiuie și hohotește, dă să sară de pe masa de înfășat, se sucește și se răsucește ca un kurtos kolac la proțap.

La baie stă singurel în cada cu formă anatomică. Plescăie din picioare și apoi privește atent ce reacții stîrnește cînd umple toată baia de apă cu miros de levănțică. Se zbate cînd e clăbucit pe față. Face pipi pe gresie imediat ce e scos din apă sau chiar înainte de a fi pus în apă (și, probabil, extrem de des cînd e în apă, asta nu știm, urmează a fi documentat în episoade următoare). Caca nu, Slavă domnului.

Se broscăie imediat ce e pus pe suprafață plană. Adică, așezat cu fața în sus, se împinge în picioare și se deplasează așa, prin săritură, pînă la tăblia patului, unde se pune pe strigat în speranța că cineva (mama) va veni să-l aducă din nou în poziție de start.

Își pune tot soiul de chestii în cap, după care se supără că nu mai vede. Uneori adoarme în mijlocul supărării, ca aici (în caz că vă întrebați ce poartă pe cap, aflați că NU, nu este o bonetă vintage french style, ci o cîrpă de molfăit din finet):

Bebelușul de cinci luni roade pumnișori cu bucuria bebelușului de trei luni, doar că acum pumnișorul e mai mare. Eforturile de a înghesui ambii pumnișori grăsuți între gingii se soldează cu proteste efectuate cu gura plină (de degete).

Bebelușul de cinci luni doarme pe burtă 6-7 ore legate. Mai doarme și afară în wrap cîteo juma de oră. În căruciorul sport de 27 de milioane nu prea doarme, e prea interesat de lumea înconjurătoare.

Privește pofticios pisica. Ea știe că bebelușul vrea să o lingă și să o sugă, motiv pentru care păstrează distanța.

Face tot soiul de moace, pentru că poate și pentru că observă că ele stîrnesc reacții din partea adulților. Uneori plînge 2-3 secunde pentru a vedea cît de repede intră mama în cameră. Își face de lucru singur și cîte-o jumătate de oră. Nu se omoară cu statul în brațele altora, în schimb tare îi place să asiste la conversații și să se uite în monitor de laptop.

Dar, pe lîngă toate acestea, în cea mai mare parte a timpului, bebelușul de cinci luni topește inimi făcînd nimic special.

PS: Pentru comparație, aveți aici portretul bebelușului de trei luni.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

26 comentarii

  1. Hai ca s-au aranjat frumos lucrurile si Sofia progreseaza minunat 🙂 Masa solida, somn legat 6-7 ore… astea erau niste vise candva 🙂
    La mai mare si sa fie sanatoasa 🙂

  2. :)))
    bebelusul de 8 luni si ceva tocmai a apasat pe ceva si,in loc de o poza cu el ,pe ecran apare acum campia ta si crizantemele de aici :)))

  3. Printesa, spune-mi si mie te rog ce marca de biberon folosesti cu tetina in Y. Eu n-am gasit decat Avent, din cele cu tetina variabila, dar e cam incomod sa stai sa potrivesti tetina in functie de ce pui in biberon. Multumesc.

  4. ce descriere de topit inimi i-ai facut!!!…iar faza cu poftitul la pisica, m-a facut sa rad de una singura in fata monitorului, stiam eu ca de indata ce am vazut anuntul de „new post” pe blog, e sansa sigura de antidot la zi ploioasa de toamna care nu se mai termina 🙂

  5. Stai sa vezi la 6-7 luni, cand deja „fuge” de-a busilea prin casa – deja am baricadat toate colturile cu o banda cauciucata – sau sta deja in picioare daca se sprijina de un scaun sau canapea :). Plus chioteala, plus deja vocale si consoane legata ca uneori chiar ti se pare ca spune ceva, plus facut efectiv plin de mancare pe manute pana la incheieturi, pe ochi, barbie, nas, obraji, frunte, par, gat, scaun, mocheta, pereti, tavan.
    Funny :).

  6. Cata frumusete si iubire emana simpla natura umana! Draga Printesa, esti o inspiratie…Pot sa iti cer o idee? Am si io o printesa care are fix 5 luni (e a mea prin modul spiritual, fiind nasica ei; eu insami inca nu mi-am facut curaj sa ii dau adresa Barzei, desi citindu-te pe tine ma umplu de entuziasm pentru) si as vrea sa stiu cum pot sa intervin – cu finete – in viata ei, fara desigur sa intrud intimitatea mici familii create. La modul…stiu ca are de toate, de la dragoste, hainute, grija si atentie. Dar ma gandesc ca trebuie sa aiba si bebe+mama de bebe de 5 luni un wish list la care nasa poate sa contribuie macar un pic. Stiu io…carti, sau vreo surpriza, sau o atentie, sau ceva practic pe care mama sau bebe sau amandoi le doresc dar nu apuca sa le aiba/faca?
    Multumesc. Helena.

  7. Vezi ce repede se uita primele zile mai grele ?Acum incep clipele mai frumoase si mai vesele.O sa vezi cand jncep sa-i creasca dintisorii ca o sa arate ca un iepuras cand va zambi dar va fi tare draguta .Acesta sunt clipele cele mai frumoase din viata voastra si nu le veti uita niciodata si va vor reveni in memorie pana la adanci batranete Sa va traiasca , sa fie santoasa si ea si voi’Nimic nu conteaza in viata, decat ce lasi jn urma ta ,COPII mostenitorii/Scrii foarte frumos despre orice .Bunica te sfatuieste sa incerci sa scrii mai intai povesti pentru Sofia pentru ca poti ai inclnatie spre literatura .Va pupa bunica.

    • Bunica te sfatuieste foarte bine , eu as fi printre primii care ti-ar cumpara cartea cu povesti :).

  8. Bunica a avut mai sus o idee excelenta: apuca-te de scris povesti pentru Sofia. In fond, e o printesa, s-ar cuveni sa aiba parte si de povesti speciale, numai pentru ea, alaturi de cele cunoscute si consacrate.
    Numai daca ma gandesc la copacelul cu bufnite si la ce-ar avea locatarii copacelului de povestit… 😀

  9. cat de delicoase sunt postarile tale despre cea mica! le citesc si recitesc mereu cu emotie..printesica mea e doar cu o luna mai mare decat a ta, asa ca la fiecare cuvintel citit o regasesc..si ma indragostesc de ea iar si iar..

  10. Am implinit ieri cinci luni. Nu avem pisica (pacat. inteleg ca ar fi fost inca o sursa de distractie), nu dormim (decat in momentele in care ar trebui sa facem baita sau cei din jurul nostru au treaba importanta si ar trebui sa avem ochisorii mari), preferam in brate daca reusim sa convingem pe careva si in nici un caz nu stam impasibili, uitandu-ne la monitor (noi ii aratam IT-istului de Tata combinatii noi de taste!). In rest… seamana muuuult! Ca si portretul de 3 luni de altfel 😀
    Si, desi cunosc intim un astfel de portret, rand singura cu lacrimi (bebe doarme! recordul vietii lui! 4 ore legate!! iar am sarit peste baita…. 🙁 )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *