Întotdeauna există ceva. Un film bun pe un canal oarecare. O cană de ceai dulce. O pagină de carte. Un prieten care te sună exact atunci. Două pătrățele de ciocolată. Un strop de parfum. O pereche de pantofi. Un Joe Dassin sau un Depeche Mode. O porție de cartofi prăjiți cu maioneză. O pernă moale. Un blog care te face să rîzi. Sau să plîngi, dar de mila altcuiva.
Întotdeauna există ceva care să te facă să te simți mai bine. Poate nu imediat, poate nu de tot. Dar întotdeauna există o cale să ridici capul măcar puțin. Și de-acolo, totul e mai ușor. Vezi puțin cer, niște soare, poate un zîmbet de copil sau o coadă de pisică.
Știu, sînt situații în care nimic nu te poate face să te simți mai bine. Cancerul, moartea. Dar majoritatea dintre noi, în majoritatea situațiilor în care cădem în genunchi și ne spunem NU MAI POT NU MAI VREAU nu sîntem nici bolnavi de cancer, nici la capul patului unui om drag care s-a dus. În majoritatea cazurilor, sîntem rău pentru că nu mai sîntem bine. Pentru că am pierdut un om, niște bani, un job, o speranță, niște somn sau niște chef, sau poate niște ani în locuri nepotrivite. Și pentru situațiile astea, pentru fiecare dintre situațiile astea, există ceva. Un ceva care te ajută să te simți măcar puțin mai bine. Și de-acolo totul e mai ușor.
Cred că e bine să știi din vreme care-s lucrurile astea. Să ai așa ța îndemînă o trusă de prim-ajutor pentru suflet. Cel mai cald prieten pe speed-dial. Cartea aia cu pagina aia. Clepsidra pentru ceai. TCM la favorite. O ciocolată cu portocale ascunsă în sertarul noptierei. Un site cu pantofi frumoși la bookmarks. Un folder cu muzici de urgență în iPod. Și liniștea pe care ți-o dă faptul că știi, chiar dacă nu simți, că e doar o stare. Că răul, neputința, durerea, dorul, frustrarea, toate astea trec. Că din secunda în care ai început să cauți un ceva care să te ajute, răul e deja mai mic, e pe trecute. Și curînd ai să ridici ochii și ai să-ți miști sufletul spre un loc în care o să poată respira mai bine.
(am scris postul ăsta acum ceva vreme. mi-a venit în cap tot odată acum niște săptămîni, cînd mă spălam pe dinți la 5 dimineața, bolnavă de oboseală și cu o durere groaznică de cap. și-n timp ce-mi plîngeam așa de milă că vaidemine, n-am mai dormit o noapte de la cap la coadă de juma de an, mi-am dat seama că la ora 5 dimineața face vecina mea cafeaua, și tii ce frumos miroase la mine-n baie cînd ea face cafea ieftină pe soba ei în care face foc cu lemne furate din parc și cu apă cărată în bidoane trei etaje în sus pe scări spiralate, că bieții de ei nu mai au nici apă curentă nici gaze, că au datorii mari și au fost debranșați, dar și ce dacă, ei la ora 5 dimineața beau o cafea, si eu o miros și parcă-mi trece durerea de cap. așadar ascultați la mine:)
Întotdeauna există ceva.
da…..asa e… ultimele discutii de genul le-am avut pe vopseaua masinii, si pe hainele prea multe si nepurtate din sifonier. toale de sarbatoare.
Mi-e ruşine să spun că abia săptămâna asta m-am apucat să fac trusa asta. Încă nu ştiu ce mă ajută să mă ridic, nu pot să spun foarte clar, dar e în curs de lucru. Mă bucur că a fost gând la gând, postarea s-a mulat perfect pe ceea ce simt şi vreau acum.
Noapte bună, prinţeselor!
In sfarsit, un post in care nu este vorba de a fi mama, de iubire de copil sau alte din astea despre care momentan nu vreau sa aud. (sa ne intelegem…ma amuz, imi place si citesc cu drag ce scrii, cu si fara viata cu delfina…dar na, cand nu ai speranta ca vei avea si tu unul este mai greu sa suporti atata fericire)
Deci sa ne facem economisiri de „ceva”. Bun, foarte bun. Se preia 🙂
Salutari
Cand am citit postarea asta, mi-am amintit de cafeaua bauta in camin, la drept, unde stateam cu colegele mele cand aveam examene grele in sesiune. Eu nu stateam in caminul ala, dormeam acolo doar inainte de examenele buclucase, cand aveam nevoie de invatat in grup. Ei, fetele astea aveau o oala pusa pe un resou, oala plina trei sferturi cu zat. In fiecare zi mai puneau o lingurita-doua, care ingrosa stratul de zat.
Dimineata se completa cu apa, se aprindea resoul, se punea ratia de cafea si unde nu incepea mare sa bolboroseasca oala si sa raspandeasca miros frumos… Apa colorata se bea, zatul ramanea pentru urmatoarea zi. Si desi era probabil cea mai nesanatoasa/proasta/naspa cafea ever, eu o tin minte ca pe ceva minunat.
so, trusa mea de ajutor a fost jurnalul lui bridget jones, pana acum. de acum inainte caut postul ioanei chicet – macoveiciuc despre trusa de ajutor pentru om. iti multumesc.
Iti citesc blogul de ceva vreme…am impresia ca au trecut ani, insa au fost doar cateva luni. L-am descoperit intr-un moment cand aveam nevoie sa ma agat de ceva, desi aveam atatea lucruri minunate in jur, ma simteam neputincioasa, si greseam cu fiecare cuvant, lacrimi, incrancenare. Ma agat inutil de o stare prea neagra pentru realitatea in care ma scaldam…care era infinit mai colorata. Cred ca am stat o noapte intreaga, si am trecut cu fiecare pagina peste ani din viata ta. Si dintr-o data m-am trezit ca radeam, plangeam, zambeam, empatizam cu tine.
Si cel mai minunat lucru a fost cand am ajuns la „cel mai recent articol” de atunci si am vazut happy -endul..Tu, OMUL, copilul pe care il purtai in pantece, pe care ti-l doreai nespus si care acum iti zambeste din patutul lui.
Traversez o perioada de optimism mult…si desigur, nu ai fost tu cea care a schimbat totul, dar iti acord un mic credit, pentru o noapte care mi se parea mult prea dureroasa pentru o putea duce… Un gand bun si sper ca vei citi, chiar daca nu imi vei raspunde 😉
Ceva-ul meu este recunostinta fata de univers a fiecarui moment placut din existenta mea! Acest obicei imi incarca acumulatorii pentru orice alta neplacere pe care as primi-o stiind de fapt ca-i musai sa invat o lectie, pe care pana atunci n-am vazut-o, n-am inteles-o! SI asa m-am vindecat de frici!
Ai asa mare dreptate!
Exact-exact asa sunt si eu acum. Ma bucur de cele mai mici lucruri. Doua pagini de chick lit, o piersica, faptul ca reusesc sa ma spal pe cap.
”Reușesc să mă spăl pe cap”…. Cunosc și eu. După ce toate mașinile au spălat, toși copii s-au culcat, toate rufele și vasele sunt la locul lor, răsfățul suprem… spălatul pe cap, și senzația de ”moaaamă am fost la coafor” de după. Hi hi ..made my day.
Multumesc pentru acest post! Sunt exact intr-o perioada in care am nevoie de o astfel de trusa si nu o aveam pregatita. Tot adun elemente ei si incerc sa ma bucur de ele, iar acest post l-am pus la pastrare in trusa 😀
Cata dreptate ai, Ioana. Mi-e atat de „aproape” articolul asta…de cele mai multe ori si in cele mai multe etape din viata, cam asa am reusit si eu sa trec peste momentele grele si sa „keep going”, m-am agat de un gand, o speranta, o idee, un plan, un vis sau cum bine ai spus, de ceva mai concret, fie ca e film, emisiune, soare, persoana draga…dar uite ca la a face o „trusa de prim-ajutor” pentru suflet nu m-am gandit. 🙂 Frumoasa idee…
O zi minunata va doresc !
Cata dreptate ai! Asa ma gandesc si eu la disperare…sunt altii mult mai rau si il suparam pe Dumnezeu cand ne plangem de oleaca de nesomn sau mai stiu eu ce greutati. Azi m-a trezit bebele la 6 dimineata (si ce bine mai dormeam!) ca a inceput sezonul mucilor( si abia terminase cu rubeola), Maia a tusit toata noaptea…Dar cand ma gandesc ca s-ar putea si mai rau, mult mai rau, imi trec toate si ma inviorez…Iar diseara o sa scriu cu Maia in jurnalul ei ce zi minunata a avut la ecole chiar daca e cu mucii pan’ la brau…:))
La fix a picat textul asta! sa iti dea D-zeu sanatate. Multumesc
Multumesc. Pentru ca de fiecare data cand am avut nevoie mi-ai zis, direct sau indirect, ceva care mi-a luminat sufletul.
Frumos spus, si chiar imi prinde bine. De multe ori, noi suntem cei care accentueaza raul din viata noastra. Chiar suntem datori fata de noi insine sa ne simtim cat de bine putem.
La mine nu e greu,e foarte greu,dar astept un miracol sa rasara soarele si sa pot zambi din nou.
Stii ca de multe ori tu ai fost acel ceva-ul meu…Multumesc!
Printesa, blogul tau este uneori, pentru mine, unul dintre medicamentele din trusa despre care vorbesti. Îți multumesc pentru asta.
Se observa ca esti tare ocupata cu treburile de amenajare , ca nu prea ai timp de raspuns. Succes si rabdare la ce ti-ai propus sa faci!
Ai dreptate, intotdeauna exista ceva. Pentru mine, in afara de dulciuri si un film pe sufletul meu mai nou sunt,.. cerceii din fimo veseli si colorati 🙂
Cata dreptate ai si cat aveam nevoie sa citesc asa ceva ca eu una asa m-am saturat, DAR am multumire in suflet ca mi-a dat Dzeu un om minunat langa mine si o familie absolut extraordinara. Deci, exista ceva …
Nush ce am patit azi … dar luand la rasfoit blogul , ca sa ajung la zi cu postarile tale din ultimele saptamani , la mai toate postarile mi-a venit sa plang. Ai scris parca diferit : mai duios , cu intelepciunea omului care si-a gasit pacea , comparativ cu zbuciumul de acum ceva ani buni. Si la asta aspiram cu totii , la liniste sufleteasca. Iti multumesc pentru postul de mai sus , azi chiar aveam nevoie!
De Crăciun e ziua mea. Fix de Crăciun. De aceea in ziua aceasta de sărbătoare, în fiecare an sunt și bucuroasă, dar și un pic ”tristă”. Mă gândesc că a mai trecut un an, că părinții se plâng de o durere nouă, și mi-e o teamă teribilă. Dar ACUM, bine că suntem sănătoși, bine că îi am pe părinți, ai mei și ai lui, copii sunt bine, fratele mi-e bine. Și mă liniștește acest bine. Liniște pe care v-o doresc și vouă. Pupici