Nr. 1: Nu mai ai timp. De nimic. Nici de tine, nici de el, nici de voi, nici de casă, nici de pisică. (sigur, 10 minute să arunci nişte rufe în maşina de spălat găseşti, dar TIMP, de-ală în care stai pe loc fără să te simţi vinovată că stai în loc să faci milioane de lucruri restante, TIMP de-ală n-o să mai ai în următorii ani. niciodată).
Nr. 2: Nu mai ai chef de o grămadă de lucruri. De ieşit, de sex, de shopping, de cărţi. (dacă reuşeşti să adormi copilul, fie te culci, fie te speli pe cap, fie pur şi simplu zaci, pentru că Vezi nr. 1) Ieşirile necesită scheme atît de complicate şi vei sta atît de stresată pînă cînd intri înapoi în casă încît ţi se face rapid lehamite şi preferi să stai acasă.
Nr. 3: Nu mai ai prieteni. Cei fără copii au timp şi chef, tu n-ai nici una nici alta, şanse mici să vă nimeriţi cu programul de divertisment. Cei care au copii fie nu au nici timp nici chef să iasă cu tine, fie au timp, pentru că au copii mai mari care pot fi luaţi pe ici colo sau lăsaţi cu bunici şi bone, dar au chef să stea intimi, că pînă acum nu prea au apucat. Rămîn nişte franjuri de prietenie pe ici colo manifestate prin semeseuri o dată pe lună sau prin cîte-un mesaj pe facebook gen am văzut poza cu fetiţa ta, e tare frumoasă, musai trec pe la voi, sigur că nu trece nimeni niciodată pe la tine, dar nah, măcar şi-a adus aminte şi ţi-a scris un mesaj. Poate ne-om vedea peste cinci ani, cînd intră ăsta micu la grădi.
Nr. 4: Nu mai ai idee cum e să faci altceva decît să te bucuri de copilul tău. Vremurile cînd munceai 10 ore pe zi, coordonai unul-două-trei proiecte, mergeai la cinci întîlniri pe zi, seara mergeai la terasă la MŢR să bei o bere să vezi un film, în weekend dădeai o fugă pînă la mare, stăteai şi luni pe plajă că prea era frumos, peste o lună plecai la Praga să înghiţi hulpav nişte cîrnaţi pe varză, şi nu te simţeai deloc obosită, că deh erai tînără şi odihnită şi cu gîndul numai la tine. Acum te trezeşti, te bucuri să-ţi auzi copilul gîngurind a bună dimineaţa, îl pupi de o mie de ori, îl schimbi, îl hrăneşti, îl porţi, te joci cu el, îl culci, îl aştepţi să se trezească, îl strîngi în braţe de o mie de ori, îl hrăneşti, îl schimbi şi tot aşa, totul în jurul micul boţ care te face mai fericită decît toate joburile şi promovările şi clătitele din vamă şi cîrnaţii ceheşti, de care sigur, ţi-e dor uneori.
Nr. 5: Nu mai ai Sărbători ca odinioară. Înainte te urcai în tren sau în maşină şi fugeai acasă la părinţi, cocoşat de cadouri pentru toată lumea. Acolo era Crăciunul, cu brad, schimb de cutii frumos împachetate, salata de boeuf, vinul de casă şi tortul de pricomigdală. Acum acasă e la tine acasă, în jurul copilului tău. Primul lui crăciun, al doilea lui crăciun, primul brad în familia ta, întemeiată de tine. Nu mai cumperi cadouri pentru mama şi tata, acum tu EŞTI mama şi tata, nu te mai laşi răsfăţat pentru că a venit vremea să răsfeţi.
Nr. 6: Nu mai ai vacanţe. La modul mă duc acolo departe şi mă relaxez sau mă distrez sau vizitez. Sigur, mă vor contrazice aici unii şi alţii, de putut se poate, recunosc, dar e atîîîît de complicat încît nu-ţi mai trebuie. Logistic, totul e îngrozitor de complicat. Pentru un weekend la mare, de exemplu, trei zile încheiate faci liste cu ce trebuie să iei cu tine (trusa de medicamente de urgenţă, haine, ustensile pentru hrănit, pat, saltea, wrapuri, marsupii, balansoare, căruţ), încă o zi încarci maşina, la final iei şi pentru tine un tricou şi o pereche de chiloţi şi porneşti la drum cu inima cît un purice. Pentru că orice se poate întîmpla. Şi ajungi acolo, o zi descarci şi te instalezi, două zile îi ia copilului să-şi refacă programul în noul loc, nu ai timp nici de-o baie nici de-o pizza la terasă că tre să încarci maşina să te întorci, apoi încă o zi pui lucrurile la loc şi încă două îi ia copilului să se adapteze la loc. Thx, but no thx, mai bine stau acasă în următorii cinci ani şi mai încerc o dată atunci.
Sigur, chestiunile de mai sus se aplică celor ca noi, care nu au ajutor la îndemînă, nu au bunici în cartierul vecin, nici bone filipineze sau dădace moldovence. Nu-mi spuneţi că se poate trăi exact ca înainte, că ce, poţi să iei copilul să te duci la o bere la MŢR sau trei zile la mare, ştiu că se poate, dar nu e cum era, nu e tihnit, nu e nici urmă de relaxare. Şi încă eu am un copil tare cuminte, neplîngăcios şi nepretenţios, pe care e drept că o port o grămadă, dar care stă şi cuminte la ea în pătuţ ca să mă lase să mă spăl pe cap o dată pe săptămînă.
Bun, şi acum o să mă întrebaţi: merită? Absolut. Aş face lucrurile altfel? Da, sigur, aş dormi mai mult şi aş sări cu paraşuta (acum nu-mi mai vine, că deh, am responsabilităţi) şi aş călători în colţuri mai dubioase ale lumii, că de-acum sigur n-o să mai apuc decît la pensie (n-o să mă încumet niciodată să îmi duc copilul în Zanzibar, de exemplu). Partea cea mai incredibilă şi mai nemaipomenită e că nu-ţi lipseşte nimic. Iei puica în braţe, ea îţi zîmbeşte cu doi dinţi mici şi gata, ai uitat de nesomn, de nedistracţie, de neprieteni şi de nevacanţe. Viaţa e minunată chiar şi aşa, simplă, repetitivă, cu plimbări care nu-s mai ample decît baie-dormitor-bucătărie. Copilul îţi ţine loc de toţi prietenii, de toate nopţile tihnite, de Paris şi de cele mai bune filme toate la un loc.
Mă rog, mie, că ce zic eu aici e fix cum e la noi, e posibil ca în alte case să fie treburi mai variate (ceea ce vă poftesc să-mi exeplificaţi).
Iar după ce se naşte al doilea copil… pfff nici că pot să-mi imaginez cît de şi mai puţin timp şi şi mai puţini prieteni rămîn în viaţa omului. Dar uf, şi dragul şi iubirea şi binele trebuie că se dublează-triplează, că altfel n-ar face lumea să cîte trei patru, nu?
Uite de ce te iubesc eu pe tine, asa pe nevazutelea-necunoscutelea 🙂 Ca le zici de parca le scoti din capul meu. Doar ca eu sunt inginer si mie nu mi-ar iesi asa frumos scrise.
Mai devreme mi se urcase sangele in cap si-mi venea sa tip cand am citit pe un alt blog, al unei persoane fara copii, foarte deranjata de parintii cu copii pe la terase. Am venit aici la tine pe blog si m-am linistit si am inceput iar sa zambesc 🙂 Ca dupa e citisem acolo ziceam ca am eu buba la cap.
Iar cu 2 copii nu e de doua ori mai greu. E cam 1.25 ori mai greu 😀 , dar muuuult mai fun si inima muuuult mai mare si plina de bucurii, si 2 pupici lipiciosi pe obrazul tau in loc de unul 🙂
Eu nu am nici un copil, dar dupa cateva articole din astea am amanat aducerea lui pe lume pana la vreo 30 ani…….nu de alta dar sa ma bucur de tot ce nu o sa-mi mai pese, atunci cand o sa-l am…….sa nu cumva sa regret ceva ……..cam ca tine:)
Te rog pupa nasucul carn al gargaritei tale din partea mea:)
Draga mea printesa,pe la patru- cinci ani,vei avea ceva timp pentru tine.Sofi se va juca in camera ei plina cu jucarii si alte chestiute pentru copii……si tu vei avea timp de citit,de povestit,de baut o cafeluta,de facut abdomene si fitness,de vistat ,de conversatii cu omul tau.
De facut mancare si tiptil arunci un ochi sa vezi ce face gazulina.
Va fi timp….pana atunci iti dau un sfat:memoreaza fiecare zi de acum,le vei duce dorul.
Vei duce dorul ganguritului,zambetelor stirbe,mirosului de lapte,primilor pasi ,primelor cuvinte.
Si cand se vor intampla toate astea,inseamna ca musai mai trebe unul .
Va pup.
Ai perfecta dreptate intru totul dar vestea buna este ca , cu trecerea timpului si evident cand ea creste, se simplifica totul..
Ba, prieteni ai, am zis! Care se gandesc la tine cu dor si drag ca inainte, ori chiar cu mai mult 😀 Dar na, stiu la ce te referi…sau inteleg cumva.
Circula o gluma: „Un copil iti mananca tot timpul, doi(tre-cinci-zece) copii iti mananca TOT tot timpul” 😀
Scrisul … frumos tare, ca de obicei!
Dupa doi ani s-a mai relaxeaza atmosfera. Adica dupa ce a implinit si al doilea doi ani, ca la doi ani ai primului, a venit al doilea, calculat! Ne era teama ca ne piere curajul daca mai asteptam :))
Multumesc pentru vestea buna, majoritatea zic ca pe masura ce cresc e mai rau. Deci peste 8 luni voi putea face o baie 🙂
Noi suntem la al 2 lea si e simtitor mai bine caci suntem noi mai relaxati, nu ca eram panicati prea tare prima data. Noi am fost mai plimbareti ca voi, am plecat mult in primul an al Dariei, am facut Buc-Viena la 9 luni de revelion, cu masina. A fost ok. Acum cu 2 imi e mai complicat, Lizi nici nu e prea fan masina. Eu le iau pe fete dupa mine, insa intr-adevar prietenii sunt mai putini, ca nu au toti chef de oracaielile copiilor mei.
Altfel viata nu se poate sa fie mai buna de-atat.
He he.. eu am doi copii(cu o diferenta de varsta intre ei de 2 ani) :):). Dupa primul am fost la fel ca tine la punctele 1-5. La vacante nu am renuntat si nici nu faceam liste lungi. Pur si simplu impachetam 90% din lucrurile lui :)))))). Tin minte ca cel mare a avut colici ingrozitoare, nu se linistea decat daca era plimbat in carut(!!), ceea ce ma facea sa pun intr-o geanta laptele praf, biberoane si apa si sa colind toate parcurile de dimineata pana seara.
La al doilea a fost floare la ureche. E mult mai complicat acasa, cu ei doi impingandu-se si harjonindu-se si neascultand nimic din ce zic eu insaaaaaa… de acum am experienta :D, stiu exact ce urmeaza sa se intample in fiecare etapa de dezvoltare, stiu daca am timp sa fac cozonaci craciunul asta, daca stranutul de adineauri este fiindca a bagat nasul in ceva praf sau fiindca urmeaza un 40 de grade + laringita, DAR acum avem o problema cu punctul 6: doi copii, doi parinti. La mare, unul e hais, altul e cea(ai mei au 4 si 2 ani). Unul fuge in apa, altul isi arunca nisip in ochi. ADIO concedii linistite, adio iesiri la terase sau restaurante(unde ai mei se indeamna unul pe altul sa se urce pe scaune sa danseze si sa faca din scobitori, tantari).
Acum, ca m-am intors la munca, am lasat copilul cel mare(care tot mic e :)) la gradinita, iar celui mic i-am luat o bona. Cand ajung acasa pup copiii, ii intreb despre ce au facut peste zi, ii hranesc, spal, le fac baie, ii culc, gatesc, strang jucarii, mai dau si cu aspiratorul uneori – in functie de necesitati – , dupa care incepe timpul pentru mine(de pe la 12 noaptea in sus): vestitul spalat pe cap, lectura(n-as renunta la citit pentru nimic in lume). Dorm in medie cam 4 ore pe noapte. O iau de la capat in fiecare zi cu zambetul pe buze doar pentru ca ei sunt sufletul meu. Nu imi mai aduc aminte cum eram inainte de copii sau ce faceam cu atata timp liber pe care il aveam, viata mea este acum alta dar mult, mult mai grozava!
Bine, e mult de povestit si la experienta cu un copil si la cea cu doi insa, esentialul este ca desi nu mai am timp, uneori nici rabdare, fara ei viata mea ar fi fost extrem de goala.
Foarte frumos. Mie pe la un an jumate mi s-a luat de amorul asta si am dus-o la cresa. Efectiv eram prea obosita, prea numaimamica. Si acum am insistat sa avem un ajutor in casa, de 2 ori pe saptamana, zile in care ma simt OM.
Corect! Ce bine ca se poate si asa/ mai exista si astfel de persoane!
Ioana, te aprob din tot sufletul. Eu una chiar daca as avea un copil, nu m-as dedica niciodata lui in totalitate. N-as putea. Ori sunt eu rece, ori egoista – nu stiu. Insa la urma urmei un copil traieste f bine si la cresa, iar important pt el e sa aiba o familie fericita = doi parinti fericiti. Daca eu m-as dedica asa copilului, taticul s-ar dedica frumusel alteia – vorbesc din experienta din pacate 🙁
Se pot dedica si tatii copiilor, nu doar amantelor!
ma, nush, da mie inca imi lipsesc toate alea de pe lista. uneori ma intreb daca va veni vreodata momentul deplinei adaptari, cand o sa pot zice din inima ca nu mi-e dor.
Eu merg saptamanal la grupul de mamici si la inot…
http://www.desprecopii.com/info-id-1709-nm-Inotul-pentru-bebelusi.htm
Recunosc ca cel mai dor mi-e de prieteni. De atatea ori am auzit replica „musai venim pe la tine”, cand de fapt…
mare dreptate ai. faci copii, nu mai timp deloc pentru tine. sau ai atat de putin timp si esti atat de obosita, incat preferi sa dormi. si-ti doresti doar sa dormi iar copiii sa fie sanatosi. vestea proasta e ca, facandu-l pe-al doilea, lucrurile se complica si mai tare, vestea buna e ca (,) copiii cresc, merg la gradi, la scoala iar tu incepi jobul si-ti mai ocupi timpul si cu altceva decat sa-i gadili pe ei. oricum, acasa ei te iau de proaspata iar chestiunile domestice tot tre’ sa le faci. multa putere, in ciuda tuturor acestora, chiar merita!:)
Fiecare componentă a vieții este înlocuită cu alte etape frumoase , un copil schimbă total cursul vieții și o face mult mai frumoasă.
nici nu se putea spune mai bine! mai ales acum in primii ani ai copilasului!
Cu primul ai timp sa te speli pe cap. Ai timp sa faci o mica plimbare cu sotul sau sa vezi un film, de cele mai multe ori in casa, hai poate odata sau de 2 ori la cinema daca e vreo mama in vizita.
Cu al doilea esti mai relaxat, dar degeaba. Cand nu trebuie sa pupi, sa iei in brate, sa hranesti, sa schimbi, sa bibilesti bebelusul, trebuie sa bibilesti celalalt bebelus/copil. Asa ca nu mai ai timp nici sa te speli pe cap,nici sa te plimbi cu sotul, nici sa vezi un episod dintr-un film,nici sa dai sms-uri sau sa suni sau sa comentezi la prieteni,pe diverse medii de socializare/comunicare. De vazut nu-i vezi decat odata la 6 luni oricum.Si asta din obligatie mai mult. A lor sau a ta.
Dar e minunat. Si eu sunt super pozitiva ca in 3 saptamani reincep serviciul si o sa ma spal mai des de odata la 2-3 saptamani pe cap, din obligatie.
La 3 ani si 4 luni de ”mamicism” se intrevede ceva-ceva timp. Nu-l pot numi liber, dar parca se inmultesc minutele pe care Cezara le petrece in camera ei, printre jucariile ei si eu pot respira. Deci, curaj!
La al doilea nici nu indraznesc sa ma gandesc! 🙂
„Lasa, ca trece”. Mai creste copilu’ si vei avea timp si de una-alta. Si nu va mai parea totul atat de „NU”. Si te vei organiza mai bine de la un punct incolo, mai ales dupa ce incepi sa te relaxezi, sa-ti dai seama ca toti copiii aia din jur sunt crescuti de oameni ca si tine, nu de super-oameni. Mai ales dupa un an jumate, cand devine mai autonom, viata e mai dulce.
Sigur, vorbeste una cu destul ajutor din partea tertilor, dar cu minus 10 ajutor din partea sotului.
Deci… le-ai spus cum nu se putea mai bine si mai placut de citit – tocmai i-am citit si eu sotului meu, care se juca cu pustiul nostru de un an si 3 luni! Scrii tare bine!!! Sper sa nu te superi daca o sa-ti iau articolul si o sa ti-l pun si pe blogul meu (http://pernagravide.blogspot.ro/), e delicios de adevarat! Pastrez link-ul 🙂
Uite ca sunt prieteni care vin de la maaaaaaaaaaaare distanta sa te vada ;).
Da, ai dreptate, e-zact asa am simtit si eu/noi.
Iar cand a venit al doilea ne-am zis: baaaaaaaaaaaaaaai, ce de TIMP aveam cand aveam numai un copil!!! Noi am dat-o din lac in put (unde t = t cu codita sub el si iar t = t cu codita…)
Numai bine cu printesa
Livia
Mie mi se pare că exagerezi, mai ales la punctul 6. Nu e chiar atât de greu să pleci în călătorie cu bebeluşul. În rest, eu mai am şi ceva timp, şi ceva chef… E drept, contează dacă tatăl copilului poate şi/sau vrea să se implice la fel de mult ca tine, cum e în cazul meu.
I agree!
Noi avem noroc cu prietenii care se strang la noi in fiecare vineri seara. Mai socializez si eu printre culcat copii si altele. Partea frumoasa ca grupul copiilor creste si n-am renuntat la serile noastre.
frumos scris.. si eu sunt de acord cu ce ai scris.. chiar daca diferenta dintre copii mei este de 12 ani .. grijile sunt la fel.. am citit toate comentariile si am tras o concluzie.. este greu sa cresti un copil sau mai multi .. viata se schimba radical..dar NIMENI nu regreta..mai ales cand se uita la copil (copii).nimeni nu cred ca ar mai vrea viata fara ei…
hmmmzzzz… si totusi e frumos sa fii parinte, cu toate cele 6 mituri pe care partial sau total le-am simtit si eu pe pielea mea! 🙂
printesa, eu ma pregatesc sa ma intorc la servici. oare cum va fi atunci?!
Pai zic asa:
1. Cand Alex (acum 2 ani si 4 luni) avea varsta lui Sof-sof, aveam fix aceeasi lista de „nu mai…” – cu exceptia faptului ca eu aveam chef de toate, doar timp n-aveam. 🙂
2.Mie mi-au lipsit cumplit toate astea, probabil sunt eu mai ne-mama (desi, faptul ca le constientizezi ma face sa cred ca si tie iti lipsesc, dar esti inca in faza de denial :P)
3.Daca te consoleaza cu ceva, chiar daca ai ajutoare, senzatia e, oarecum inexplicabil aceeasi. Deci banuiesc ca are de-a face si cu hormonii.
4. Finally, o veste buna. Timpul (ma rog, limitat, but still) se „intoarce” mai repede de 5 ani. Cam dupa 1 an jumate spre 2, treburile incep sa fie muuuuuult mai adaptabile. Cel putin asa a fost in cazul nostru, Alex fiind un copil cumintel.
Noi am plecat singuri cu copilul si la 1 an, si la 2 ani, si la 3 ani, si la 4 ani, si anul acesta, la 5 ani…De fiecare data in Grecia, cu masina sau avionul. A fost minunat si nu ne-a trebuit nicio mama dupa noi ! Deci? Se poate! Mai ai tu putina rabdare si totul se va schimba…poate chiar vara urmatoare!
Genial… e exact ceea ce simt si eu in momentele astea… am bebe de 7 luni… fff bine spus…
Foarte adevarat ce s-a scris mai sus… noi avem 2 fete cucuiete ( 3 ani si 1 an).Nu pot spune ca e greu poate din cand in cand rutina isi face loc in viata noastra si atunci e mai dificil, dar cand le vezi impreuna parca uiti de toate si o iei de la capat. E nostim( atunci pe moment nu e!!!) cand sambata dimineata esti trezita la 6 jumatate… cand tu ai mai vrea sa dormi inca o ora cel putin, ca doar e sambata si nu arde casa… dar nu ai ce face si te conformezi.
Prima vacanta cu cele doua fetite pentru mine a fost un chin la inceput… dar pe parcurs m-am obisnuit si am incercat sa iau lucrurile asa cum vin.Cel putin am dus rutina intr-un alt loc si parca a fost mai lejer.
Cand ai 2 copii sub 3 ani, nu numai ca nu mai ai timp de tine, dar visezi sa ai timp si energie pentru restul ce trebuie facute, gen „ce misto ar fi daca as avea si eu juma de ora timp sa spal pe jos in bucatarie…” 🙂
Intre copiii mei este diferenta de 1 an, 1 luna,1 zi.Subscriu la tot ce ai scris tu.Mie cel mai mult imi lipsea lectura, cu toate ca citeam printre picaturi.A fost greu si pentru faptul ca atunci cand i-am nascut concediul de maternitate era de doar o luna inainte de nastere si doua dupa si trebuia sa merg la lucru,lucram in schimburi inverse cu sotul,eram tot timpul cu gandul la ei,mai ales ca eram o fire panicarda(nici acum nu sunt cu mult mai linistita),insa incet, incet ,timpul a trecut si acum au 26 si 27 ani.Ia fiecare zi asa cum vine si nu te gandi la ce nu mai poti face pe termen lung ca atunci iti vine sa cazi in depresie.Va fi totul mai usor cu timpul.Daca mai vrei un copil, fa-l acum ca sa creasca impreuna, ca daca lasi 2 ,3 ani, nu-ti mai vine sa o iei iar de la capat cu scutecele,si cu toate.Mult succes si fii optimista.Cu mult drag,