M-a sunat de curînd o fostă colegă. Tînără și frumoasă. Că ce mai fac, cum e micuța, dacă mă relaxez, acum că tot stau acasă… Și m-a umflat rîsul. În același timp cu plînsul. De fapt, m-a umflat mai mult plînsul. Și i-am povestit printre lacrimi cum mă relaxez eu.
Seara culc prima oară fetița pe la 7-8. Foarte relaxant, după ce îi dau laptele de mamă, o plimb prin casă în brațe vreo 20 de minute pînă aud spatele cum îmi pocnește de-atîta relaxare, ca după un masaj bun cu pietre vulcanice. Apoi o pun în pat și îi cînt, asta dacă am noroc, dacă n-am, o port în brațe și îi cînt vreme de 15-30 de minute, pînă adoarme buștean. Se știe că muzica relaxează, deci da, cît o adorm așa bine mă relaxez de numa.
După asta mă grăbesc să: spăl vase, strîng și pun la loc rufe, mănînc, pun la sterilizat tot, fac duș, dacă mă mișc bine reușesc să fiu în pat la 22:30. Citesc puțin (din nou un moment de relaxare, după cum observați) și pe la 11 adorm. Prima oară. Nici nu încep să mă relaxez bine în somn, că mă trezesc prima oară. Fetița plînge. Se ridică ta-su, îi servește o suzetă. Liniște, adorm din nou. E ora 1 am. Aproape că mă relaxez 1% cînd, la 1.10, plînge iar. Mă ridic, mă duc s-o iau în brațe și să-i cînt, se face ora 1.40. Adoarme, mă întind în pat, să continuu relaxarea. La 3, plînge iar. Nu-i nimic, e o încîntare să stai cu ființa iubită, mă mai relaxez nițel cărînd-o prin casă și șoptindu-i cîntecele. Adoarme la 4. O pun în pătuț, mă duc să mă mai relaxez și la mine-n pat, că nu degeaba am dat 15 milioane pe saltele de spumă cu memorie. Cînd ațipesc, numa bine se trezește iar, că i s-a făcut foame de la atîta trezit. Mă dezmeticesc, pregătesc laptele de mamă, i-l dau, o plimb la rîgîit 15 minute, o pun în pătuț. E ora 5.
Mă duc și eu să mă culc. Pe la 6 dorm dusă. La fix, pentru că la 7 se trezește domnița, toată fresh și gata de o nouă zi. Mă dau jos, perfect relaxată după 4 ore de somn adunate, merg s-o întîmpin și să-i dau bună dimineața, o schimb, îi pun hăinuțele de zi și ne mutăm în sufragerie, unde rapid de tot pregătesc micul dejun. Pentru ea, că pentru mine l-aș pregăti degeaba, nu e ca și cum am timp să-l și mănînc. Că eu toată ziua mă relaxez, așa mult mă relaxez că nici să mănînc nu apuc. Curăț pere, le pun la aburit, apoi le pasez, între timp exprim laptele matern pentru seară și o distrez pe micuță, să nu care cumva să se plictisească. Se face ora 9, fetița mănîncă piureul de pere în timp ce eu mă relaxez enervîndu-mă că ba nu deschide gura, ba mi-a dat peste mînă și perele s-au înfipt în draperia cea nouă, ba că a strănutat cu gura plină și acum am piure și-n urechea internă.
Apoi mă mai relaxez juma de oră jucîndu-mă cu ea și făcînd curat după micul dejun. După care o pun la somnul de dimineață, adică mă plimb cu ea în brațe 10 minute și apoi stau întinsă lîngă ea în pat juma de oră cît doarme. În acest timp mă relaxez suprem plătind facturi de pe telefon, răspunzînd la emailuri și la mesaje, moderînd comentarii. Se trezește fata, ne mai jucăm o oră, vine vremea mesei de prînz, cînd mă relaxez cojind legume, apoi aburindu-le și pasîndu-le. Urmează încă o masă relaxantă cu lupte grele, iar niște joacă și niște plimbat cu copilul în brațe, apoi somnul de prînz, tot 30 de minute, tot lîngă ea, apoi iar joacă, masa de iaurt, spălat strîns curățat, somnul de seară, 30 de minute, apoi iar niște joacă cu copil care sare pe burta mea cu scopul nedeclarat de a mă relaxa suplimentar, vine ora mesei de seară și o iau de la capăt, complet relaxată după o zi de stat acasă.
Acesta e, desigur, programul de relaxare pe timp de boală, cînd n-avem voie să părăsim domiciliul. Pe timp de sănătate maximă, se adaugă la program două plimbări prin cartier cu copila în brațe, relaxare în aer liber, și se scot cele trei sesiuni de aerosoli care, să nu uit, și ele sînt prilej de desfătare, căci copila se zbate și eu o oblig să stea cu nasul în aburii adrenalinați, o plăcere, vă recomand cînd vă simțiți obosiți sau stresați.
Deci cam așa e programul zilnic de relaxare de niște luni încoace. Vă poftesc să mă invidiați, căci pentru tot huzurul ăsta, primesc și bani de la stat!
hai sa ne spui mai bine, ce am putea face noi de aici, sa te ajutam sa iti fie bine. Din cate inteleg, telefonul si mesajele nu sunt de bine. Nici pentru tine si nici pentru fetita, ca o vor trezi din somn. Dar cum sa te ajutam ? O bona te-ar ajuta ? O mamica, o bunica, care sa stea cu fetita cateva ore sa poti sa dormi si tu ? Sau cineva care sa faca curetanie si mancare de bebelus etc ?
La fel de rau e si la noi noaptea. Ziua mai bine totusi, eu il legan pe perna, pe picioare. Stiu ca nu e bine, dar sa-l car prin casa la cele 8 kg mi se pare groaznic.
Sa speram ca vor veni si zile, eventual si nopti, mai bune 🙂
:)) degeaba, cine n-are copii nu intelege. Odata cu copiii s-a terminat si odihna. Si pe masura ce cresc parca e si mai greu,desi eu ma gandeam ca e invers, o sa fie mai simplu. Dar nu- acum avem scoala, lectii, du-le, adu-le…astept vacanta mai ceva ca aia micii.
🙂 Si eu am un baiatel de 8luni si jumatate si exact acelasi program il are si el.. somnuri de 30minute, trezit noaptea… Este minunat sa ai copil, sunt bucuria noastra… dar nicidecum o relaxare asa cum isi inchipuie cei ce nu au copii! Sa fiti sanatoase si voioase! Imi place sa iti citesc postarile!
nu pot sa spun decat ca eu o tin numai intr-o relaxare d’asta cam de un an si un pic… si inca nu imi doresc sa ma intorc la munca:)
aaaa, si eu o adorm in scoica:) daca as sta sa o plimb prin casa as muri de spate la 11 kg cat are ea:)
E clar ca vrei sa formezi o noua printesa,o tii cam mult in brate 😉 Ceea ce e foarte frumos probabil – dar si greu pentru tine
Eu nu am copii si … nici infloritoare instincte spre a „intrupa ” vreunul. Dar mi-a placut mult articolul acesta scris de o persoana care lucreaza in maternitate. E amuzant si util. Poate o sa te ajute pentru o relaxare mai eficienta 🙂
http://adelinailiescu.wordpress.com/2012/10/07/pentru-mame-si-mamele/
Sunt doar sfaturi practice ambalate corespunzator, in rest stiu ca fiecare mamica isi creste copilul cum simte si cum doreste
Oricum, ti-ai pastrat umorul deci noile rasfaturi functioneaza :)))
Te rog sa nu te superi, Hapi, dar se vede ca nu ai copii. Acum cateva luni si eu ziceam ca nu o sa-mi plimb puiul in brate ca sa nu-l obisnuiesc si luam sfaturile astea „profi” ca foarte utile. Dupa ce iti tii puiul in brate nu mai vrei sa iti fie tie usor ci sa ii fie lui bine.
Printesa, sa stii ca te descurci foarte bine si pentru Sofia esti cea mai buna mama din lume! Te inteleg perfect… si eu sunt intr-o continua „relaxare”. Te pup
Nu am de ce sa ma supar. A fost parerea mea subiectiva. Poti sa stergi linkul
Chiar daca pare incredibil,unele nu dorim sa fim mame 🙂
O zi frumoasa printeselor
Offtopic, cel mai fericit cuplu pe care-l cunosc nu are copii! 🙂
Asta nu ma mira 🙂 E chiar un pic logic, din pacate.
Nici eu nu-mi doresc copii. Si din pacate multa lume incearca sa-mi schimbe aceasta optine/dorinta. Si aici nu ma refer la partenerul de viata. E adevarat ca parerea celorlalti in aceasta chestiune nu ma afecteaza, dar uneori devine obositor.
Pai suna nasol. Mai bine fara copil, sincer. ca asa poti face spa pe bune si te relaxezi. Imi pare rau ca ai o viata asa grea. Poate o bona? Sa mai ia din greutati? Eu am un copil mare, de scoala, dar parca nu a fost asa greu la mine. Din nou, imi pare rau ca e asa greu in viata ta….Ia o bona.
…si eu chiar aseara ii spuneam iubitului meu: facem si noi un copil? cred ca data viitoare ma voi gandi de 2 ori inainte sa…il intreb macar :-s
Si peste noapte nu mănâncă? Numai se trezeste? Al meu sugea la greu, câte o jumate de oră, din 3 în 3 ore, ziua sau noaptea, si am ținut-o asa până către 2 ani!
frumoasa printesa:) foarte curand o sa se schimbe lucrurile, o sa creasca minunea si o sa isi schimbe programul. Te inteleg perfect pentru ca citindu-te mi-am amintit primul an din viata lui Katiu ..am plans cu spume, eram zombie de nesomn, sugea in continuu..Dar crede-ma pe cuvant: o sa treaca repede si o sa uiti:) Pana trece nu pot decat sa iti doresc sa ai multaaaaa rabdare, sa furi momente cu tine (cum il prinzi pe print liber paseaza-i puiul si fugi in cada, tu cu apa calda, intr-un lesin bine-meritat!). Primul an este teribil..apoi se aseaza apele. Printesa cea mica o sa fie calma si buna si sanatoasa tun – pentru ca o alaptezi:) Si spatele o sa te doara mai putin, curand. Curaj, mai e putin de tot si o sa fie mare si vai..ce dor o sa iti fie de ea mica..Primul an este cel mai greu dar este si cel mai frumos. Acum e momentul tau cu ea, doar acum poti sa o tii non stop in brate, sa o ai lipita de tine (legata la propriu:)). Va imbratisam cu drag si asteptam vesti din regat. Maine poimaine o sa ne povestesti cu emotie cum a inceput sa mearga, apoi o sa ne spui cum ai plans in prima zi la gradi. O sa fie totul minunat. Rabdare si iubire maxima!
ce fain!
Cei care nu au copii sunt cei mai buni la dat sfaturi. Și nu înțeleg ce e așa de greu să stai toată ziua acasă cu copilul. Doar că ei nu știu că o mamă nu stă…are multe de făcut pe lângă.
Ba inteleg, crede-ma. Si nu-s chiar nascuti alaltaieri…. stiu si ei ce implica un nou-nascut. Surprinzator, probabil…
Doar ca unii din ei, pe langa intelesul asta, ar da o bucata din viata lor pentru a avea un copil. Si pentru „greul” asta. Dar pentru ca nu-i posibil, citesc / asculta la altii si se gandesc ce fericiti sunt acestia de fapt.
eu am un baietel de 8 luni si acum o luna aveam acelasi program cu al tau…o nebunie, mai ales somnul de 40 minute(fix) in care nu reuseam sa fac aproape nimic…Acum avem alt program mult mai ok pentru amandoi…
Se trezeste la 8, iar la ora 10 e somnul de dimineata, care dureaza 1ora 1/2-2 ore. Daca se trezeste dupa 40 minute il readorm la loc..adica in iau in brate si il legan pana readoarme…de obicei adoarme usor, 10-15 minute. In timp ce doarme ii pregatesc legumele sau fructele, pun la sterilizat, adun de prin casa si am timp sa mananc si eu ca omul…
Urmatorul somn este la ora 15-16. Il tin treaz pana atunci, chiar daca i se face somn intre timp, ne distram prin casa, iesim putin afara…nu il fortez sa stea treaz, in nici un caz, doar il distrez sa uite putin de somn. La ora 15-16 doarme din nou minim 1ora 1/2-2 (a dormit si trei), ceea ce ma bucura f mult ca mai pot face ceva prin casa si sa mananc si eu…(ma rog, nu e chiar bine, pt ca eu mai am ceva Kg de dat jos…).
Are 2 reprize de somn, inainte avea 3 sau 4.
Seara doarme intre 21-22, nu mai repede, se mai mataie noaptea, dar ii dau suzeta, ca si tine, nu il iau in brate, adoarme singur usor…daca plange cu adevarat, atunci ii dau lapte (poate manca si la ora 2-3-4, in functie de cat a mancat in ziua respectiva. Daca a mancat putin in cursul zilei, atunci manaca destul de mult nopatea). Se trezeste pe la 6 pentru o masa de lapte si readoarme pana la 8.
Ideea e ca daca se trezete la 30-40 minute sa incerci sa o readormi, la mine merge, ideea mi-a venit pentru ca uneori cand se treazea era matait si inca mai casca. te ajuta foarte mult, orele astea. Daca nu poti asa, ia-ti un ajutor, macar pentru 2-3 ore pe zi, conteaza enorm. Pe mine ma ajuta parintii mei cateva ore pe zi, iar in zilele in care sunt singura este mult mai dificil.
Pup lui Sof, este tare draguta.Mi-ar placea sa te cunosc daca ai drum prin Brasov.
Cum faci cu readormitul?!! Rog detalii.
Eu ma chinui rau de tot. Am ajuns la concluzia ca bebelinul meu este programat de extraterestii sa doarma fix 35 min. Indiferent de cat e de rupt de oboseala, el vrea fix in picioare dupa 35 min de…. odihna, ca somn nu pot sa ii spun! Are 7 luni si ~jumatate… si se agata de orice, face orice, numai sa se ridice in picioruse (nu conteaza protestele mele).
Din pacate, diversificarea nu a ajutat (asa cum speram), mai ales ca, din punctul lui de vedere, nu e mare sfaraiala. E mai bun laptele de la mami…
Da, da, si eu cred ca sunt programati sa doarma fix aceleasi minute de fiecare data :). V doarme in patutul lui indiferent de ce somn e vorba (ziua sau noaptea). In momentul in care aud pe walky-talky ca se trezeste, ma duc repede la el. De obicei si el e in picioare in patut. Chiar daca pare super fresh si cu chef de joaca, il iau in brate pe o perna ( nu pot direct ca ma doare rau spatele, cu perna parca e mai usor), ii vorbesc in soapta, si il legan, asa cum ii place lui…imi dau seama cat de repede readoarme dupa cum clipeste sau de freaca la ochisori, ma rog, am deja experienta. Readoarme in 5-10-15 minute, la inceput, dura chiar si mai mult. Atat timp cat sta linistit pe perna si nu incearca sa se ridice, il legan ,si de obicei cu succes. De obicei dupa ce readoarme, somnul dureaza cel putin o ora.
In camera lui sunt draperiile trase cand doarme si este liniste.
Cam asta este…sper sa te ajute! :). Parerea mea este ca au nevoie de mai mult somn de zi, decat cele 35-40 minute, uneori era marait la putin timp dupa ce se trezea si nu intelegeam de ce. Acum e altceva, mult mai bine.
Nici V nu este fan diversificare, dar nu ma stresez, este sanatos si are greutatea normala.
Te rog tine-ma la curent cu readormitul.
Multumim, daca ne facem drum prin Brasov dau de veste.
La noi nu merge cu readormitul. Oricum, eu nu intru la ea cind se trezeste, o las in pace, uneori adoarme la loc, alteori se joaca singura cuminte inca o juma de ora, uneori se pune pe plins si atunci e musai sa ma duc. Rareori se lasa adormita la loc, eu incerc de fiecare data, dar ntz.
Am ras cu pofta! :))
Eu numai ce am iesit dintr-o sesiune relaxanta de 4 zile in spital, aia mica a facut penicilina injectabil la 6 ore, si m-am relaxat enorm dormind 4 ore pe noapte in acelasi pat de spital cu fata, alergand dupa mancare haine curate si retete, medicamente, etc.
La un moment dat o fata din salonul vecin a facut paduchi, si m-am relaxat de tot, motiv pt care paduchii nu au ajuns si la noi.
Am susprins si o discutie intre o mama tiganca cu copil blond si o fetita abandonata de vreo 13 ani, iar fetita a intrebat-o pe mamica: tu te-ai vopsit, asa-i, caci copilul tau e blond! Si atunci m-am mai relaxat inca odata, dupa care m-am ascuns in buda sa fumez pe ascuns o tigara.
🙂
Ma dor obrajii. Fetelor, stiu ca nu a fost amuzant pentru voi – nici pentru mine cand a fost nesomnul interminabil – dar aveti un fel incredibil de ilar de a descrie. M-am amuzat copios. Va imbratisez.
offf, Printeso…imi aduc aminte de mine cand citesc postarea asta, eram exact la fel, nici nu apucam sa ma pensez, aratam ca ultimul om. De pe la 1 an am inceput sa-mi intru in normal dar n-a tinut mult nici fericirea asta, caci acum, la 2 ani si 7 luni iar nu pot sa fac mare lucru. Stefan umbla peste tot si cu toate, daca ma pensez plange ca vrea oglinda, daca imi fac parul si el trebuie sa vada, singura diferenta e ca acum doarme toata noaptea fara treziri. oricum e frumos sa ai un copil, nu as schimba nimic. va pupam!
greu cu greu dar nici nu pot să-mi imaginez viața fără antirelaxante de astea. acum copiii sunt un pic mai mari și un pic mai independenți și când pleacă două zile de acasă mi-e urât și mi-e prea liniște, mă învârt aiurea prin casă și vreau acut să mă dezrelaxez în preajma lor.
oooo da:) stilul e pe repeat ..ca si relaxarea! se pare ca au menirea de a ne decoji..imblanzi:) sau asa imi place mie sa cred
Uffff, e greu! si nimeni nu ne spune de la inceput la ce sa ne asteptam. Imi amintesc ca in prima noapte acasa cu bebe (ca la spital am stat foarte putin cu el, niciodata noaptea) nu imi venea sa cred ca nu doarme decat in brate. Imi era frica sa nu adorm de tot si sa il scap din brate asa ca am pus o perna peste cezariana ca sa-l tin plus inca cateva pe langa mine si m-am proptit cumva sa nu ma pot misca prea mult in somn. A fost greu si dupa aia si nu trecea zi sa nu ma intreb „ce mi-o fi trebuit”. Plangea mult, manca dezorganizat san si biberon si apoi voma, iar mama (se mutase la mine) imi spunea „da-i iar sa manance” si sotul susura „nu-i da nimic, de aia vomita”. M-am plans pana cand mama mi-a zis ca nu ar trebui sa ma gandesc vreodata la alt copil (ea stiind ca vreau 3). Asta a durut… faceam tot ce puteam eu sa fie bine dar rezultatul era dezastruos. M-am adunat si le-am spus ca din momentul ala eu hotarasc ce si cum si abia atunci am inceput sa „simt”copilul si sa fiu mama de-adevaratelea. Am gasit apoi o doamna care ma ajuta cate 4 ore pe zi, suficient cat sa pot sa-mi fac o baie sau sa dorm cele fix 45 de minute cat dormea si copilul fara sa am grija mancarii sau a calcatului. Si tot de la ea a venit salvarea cand a trebuit sa ma intorc la munca. Poate ar fi si pentru tine o solutie? mi s-a parut stupid sa angajez pe cineva sa stea cu mine 4 ore in apartament, sa fim doi adulti si un copil care sa atarne degeaba, dar am avut noroc ca sotul a insistat sa incercam si a fost bine.
Acum doi ani am luat-o de la capat si a fost o experienta total diferita. Fetita a adormit intotdeauna singura in patul ei (si pe baiat tot asa l-am obisnuit de la 3 luni, fara probleme) si, ca si acum, somnurile ei au fost lungi si linistite. Pana la un an umplerea stomacelului ei a fost doar atributia mea si nu a vrut sa stie de biberon, asa ca n-am avut nopti intregi. Partea buna era ca manca si se culca, deci scapam repede. Oricum, de pe la 8 luni, cand a inceput sa fie foarte afectuoasa, sa ma ia in brate si sa ma pupe am uitat de tot si toate si de atunci totul e frumos. Si la baiat am uitat de „chinuri” cam de pe la 10 luni si sunt sigura ca totul ar fi fost si mai bine daca eu as fi fost mai relaxata si as fi luat totul mai usor.
Cu siguranta si la voi va fi bine cat de curand. Se va obisnui sa manance, cand va descoperi ca se poate deplasa va obosi si va dormi mai bine plus ca va reusi sa se distreze si fara ajutorul adultilor. La partea cu somnul (sa adoarma fara ajutor) cred ca va trebui sa munciti voi un pic, dar cu siguranta va fi spre binele tuturor.
Eu iti doresc rabdare, pentru ca stiu ca in curand va fi mai bine. Succes!
Toate mamele trec prin asta, draga Ioana! Si desi acum poate nu crezi, sa vezi ce dor o sa-ti fie de clipele astea , cand Sofia va creste mare…si nu mare de tot, ci pe la 4-5 anisori 😉 Pup!
So… it’s one of those days
E totusi si o relaxare stii de ce? nu ai de-a face cu oameni straini si cu stresul de a fi judecata si evaluata tot timpul, cum e la un job. Stai cu oamenii pe care ii iubesti. Si nu i-o lua in nume de rau, nu a vrut sa fie rautacioasa.
Draga mea,
Si eu sunt la „relaxare”, decat ca am bonus: am inceput si slujba, dupa 6 luni, asta e. Trezirea este la 5:30 – 6 dimineata invariabil de ziua saptamanii, atunci vrea printesa de 7 luni jumatate sa se trezeasca. Ea e foarte vioaie si zambitoare, cand o vezi iti piere somnul.
La asta se mai adauga un printisor de 7 ani si jumatate care la 7 dimineata trebuie trezit, mancat , spalat imbracat de scoala. In tot acest timp de la 6-7:30 trebuie sa las totul pregatit lui Tati pentru mancat schimbat, antrenament inot de 3 ori/saptamana ( printul): pregatit impachetat in rucsac, piureu in frigider sau pe masa la racit, sterlizat totul, etc.
Tati este responsabil cu norma intreaga la aceasta relaxare de dimineata, totul este echitabil si bine impartit. Pana la ora 18:00 Tati se ocupa de amandoi, de al 18:00 , preiau cazurile, cu lectii de terminat, jucat, uitat la desene, mancat,imbaiat culcat, in jur de ora 21-22. Dupa incepe sesiunea de relaxare in ritm alert: spalat rufe, strans prin casa, facut mancare pentru a doua zi.
Am inteles ca daca dormim 4 ore pe noapte cu intreruperi de plans/hranit etc. ne mentinem mai tinere tu ce zici? Si peste ani o sa fim mandre de acest lucru.
Ideea de final este ca o sa fi mandra de ce ai realizat cand vine prima zi de Gradi sau de scoala, si vezi ca puiul tau creste si incepe sa puna intrebari la care cateodata trebuie sa dai google pe wikipedia ca sa afli raspunsul….( printul are zilnic cateva intrebari challange pentru un economist, la modul din ce piese sau cum este fabricat trenul, ce are in plus in motor trenul cu abur fata de cel pe motorina, si cate biele(mecanica direct) 🙂 .
Aseara am impodobit bradul, zambetul pe fata lor cand au vazuit „namila” din sufragerie, a alungat toata oboseala.
Ai rabdare si va fi bine si spor la relaxare 🙂
Dar tu nu mai ai bona? 🙁
Bona nu. Am o doamna care vine in unele zile sa ne faca de mincare si sa ne calce. Sper in timp sa se invete Sof cu ea, dar inca nu e cazul. Si zilele astea cind as fi avut maare nevoie de ea, a fost bolnava si a stat la ea acasa.
Off, tare aiurea s-a nimerit… 🙁 Sa va faceti amandoua bine repede!
copilul stie cand ai terminat treburile si te-ai asezat, de aceea se trezeste…toti copiii stiu asta
Uite, eu asta nu înţeleg. Mamelor, mămicilor, daca spuneti că, copilul vostru este cel mai important, de ce vă văitaţi toate ca e greu? Oare mamele voastre tot aşa se văitau? Nu mai spun că nu se compară vremurile de atunci cu cele de acum. Şi atunci unde este fericirea supremă? Dacă ai făcut un copil, asumă-ţi, şi acum vorbesc la modul general. De ce e greu? Nu merită acel copil totul? Sesizez multă autoironie in acest post, ca şi cum dacă ai grijă de el 24 din 24 meriţi o statuie.
:))))))))) eu cred ca nu stii foarte bine ce inseamna autoironia.
in plus, daca spui ca ceva e greu inseamna automat ca nu vrei sa-l faci?
sau trebuie sa induram in tacere, ca pe vremuri? fereasca dumnezeu sa indraznesti sa spui adevarul, pfoai, esti o degenerata, las sa creada lumea ca e o plimbare in parc sa cresti copii, ca atunci cind ii faci si vezi ca e greu sa crezi ca esti tu gresita si numai la tine e greu. aham.
mda..eu am crezut că ”mamele eroine” aparțin unei generații pe cale de dispariție dar se pare că nu e așa. încă sunt femei care cred din tot sufletul că e musai să se sacrifice, că asta e menirea lor: să doarmă trei ore pe noapte, să spele geamuri la patru dimineața, să tacă chitic în fața soțului urlător, să nu-și cumpere nimic, să nu se tundă șamd. și în special să nu se plângă. nu cred că e ok să aduni frustrări și nemulțumiri care vor ieși la iveală peste mai mulți ani prin celebra replică-reproș: ”tu să mă asculți, că eu te-am șters la cur! bla bla m-am sacrificat pentru tine…merit respect” bulșit! o mamă e și ea o persoană care are limite și puteri măsurate și e ok să-ți recunoști neputințele. câteodată îmi vine să-mi smulg părul din cap de greu ce e dar asta nu înseamnă că nu îmi iubesc copiii din tot sufletul!
cred că e mai sănătos pentru un copil să crească alături de o mamă autentică pe alocuri depășită, decât cu o supermamă mereu putincioasă. viața nu e o reclamă la margarină!
amin!
Şi referitor la ceea ce s-a spus, că cel mai fericit cuplu este cel fără copii, sună a invidie, nu te supăra. Poate când eşti tânăr nu realizezi asta, dar mai târziu când realizezi că nu te aşteaptă nimeni să-ţi sară în braţe, să ai pt cine munci…e trist. Unele pur şi simplu nu sunt făcute să fie mame.
Nu, nu e trist. E viata. Si e doar altfel.
Eu n-o sa am niciodata copii, din motive medicale, dar imi colorez viata si nu ma gandesc ca n-am pentru cine munci. Muncesc pentru mine, ca sa-mi permit diverse mofturi – de natura, si ele, sa adauge un plus de culoare in viata.
Exista foarte multa motivatie in tot ceea ce facem, chiar daca nu exista copilul. A ne gasi motivatia suprema in copil inseamna sa-i punem bietului de el in carca o povara mult prea mare.
Unul dintre motivele pentru care Ioana este si-o sa fie o mama misto e ca avea deja o devenire personala cand a venit Sof. Avea iubire, avea cariera, avea cercei, avea sosete, avea motivatie de sa mute si muntii, stia sa se joace cu viata si multe altele.
Asta e (cel mai) de dorit la o mama.
Păi tu asta faci, te autoironizezi, nu te supăra. după cum văd, e mai mult un trend sa spui că e greu, decât greul în sine. E mult spus „să suferim în tacere ca pe vremuri”. păi care-i suferinţa? sau poate că femeia sec 21 e mult mai fragilă. sau poate sunt eu de modă veche..
Autoironia e sclipirea inteligentei, Georgiana 🙂 Si mai e si un ajutor de nadejde, foarte adesea.
Eu cred ca n-as mai fi existat la ora asta daca n-as fi stiut sa fac misto de mine insami si sa nu ma iau mereu in serios….
Bine bine, dar ce-are a face autoironia cu ridicarea de proprie statuie?
Hmmm, esti putin cam rea, Georgiana. Eu cred ca e dreptul nostru sa ne putem plange cand avem chef, si nu sa fim criticati de cate ori indraznim sa povestim ca e greu.
Mi se pare uman si chiar laudabil articolul asta fata de ce-am auzit de la alti proaspeti parinti. Cat de minunat e sa fii parinte,..vaaai, fa si un copil chiar acum! Chiar induce oamenii in eroare si e iocrizie pe fata. Nici unul n-ar recunoaste nimic in ruptul capului…
Eu apreciez foarte mult sinceritatea si curajul Ioanei, BRAVO!
off, nu ma pot abtine sa nu comentez… Georgiana, unele mame din ziua de azi, spre deosebire de unele mame din vremea copilariei noastre, se descarca mai mult, comunica mai mult, isi exprima mai mult starile, frustrarile… Si stii de ce? Pt ca ajuta al naiba de mult sa te mai si descarci, ca sa fii o mama mai buna, decat sa tii in tine toate nemultumirile sau greutatile vietii de zi cu zi si in final sa te descarci pe minunea ta de copil, intelegi? sau nu, ca n-ai copil, inca, din cate am inteles eu. Inainte mamele erau interiorizate si isi varsau frustrarile pe copii, acum ne ajuta sa vbim intre noi, sa ne vaicarim, oricum noi ne intelegem destul de bine greutatile, iar cu copii incercam sa fim cat mai atente, sa-i crestem frumos si sanatos. Nu vreau sa acuz nici o mama, din nici un secol, sunt oameni printre oameni, am spus ca unele mame… E al naiba de greu sa cresti un copil, dar e teribil de frumos! Multa sanatate si la mamici si la pitici!
Greta, ai dreptate cu faptul că nu trebuie să ne gasim motivaţia supremă în copil, dar majoritatea mamelor tocmai asta fac. Mă rog, aici e o divergenţă de opinii şi eu am fost subiectivă.
Dar, uneori e bine să mai accepţi şi părerile altora, chiar dacă nu sunt aceleaşi cu ale tale.
Generalissime, gen fiecare e unic in felul lui 🙂 🙂 🙂
Ideea e ca oricate ai face: proiecte mari, scoli, joburi, iubiri, case, a aduce pe lume si a purta de grija unui copil (doi, trei, cati te tin balamalele) e cel mai greu lucru – pentru ca esti implicat 200% -si stranutul copilul tau e o drama mai mare decat criza financiara. Acum intelegi?
Aici cam aşa cred că este, Omnia, ai dreptate. Nu cred că există cineva mai important pe lume. Şi când nu-i este bine sau strănută şi nu ştii care e cauza, este într-adevăr, o dramă mai mare decât criza financiară. Eu cred că e bine să te plângi din când în când, este o supapă de care ai nevoie, altfel o iei razna. Plus că e casa Ioanei şi poate face absolut ce doreşte ea. Trecând peste momentele grele, eu zic că rămân clipele frumoase şi ele trebuie să predomine. Privirea de ansamblu 🙂 Pentru mine, orice mamă merită din plin o admiraţie necondiţionată. Sunt cele mai puternice fiinţe de pe pământ. LEXY
Ursa, să ştii că numai oamenii frustraţi nu acceptă părerile altora şi le iau drept critici. Acum na, nu putem toţi să fim de acord cu cineva doar ca acel cineva să se simtă bine.
Georgiana, sa stii ca numai oamenii necivilizati nu stiu sa-si exprime parerile (fie ele chiar si foarte diferite) altfel decit jignind.
Mie mi-a adus aminte postarea ta de asta: http://crappypictures.com/what-it-is-like-to-not-sleep-at-night-illustrated-with-crappy-pictures/
Dar si de asta: http://crappypictures.com/last-monday-started-like-any-other-monday-except-the-boys-were-being-unruly-more-than-usual-i-mean-this-was-the-beginning/
De altfel, recomand calduros tot blogul asta, mi se pare si realist si amuzant si relaxant si instructiv… 🙂
Dragă Ioana,
în primul rând, LA MULŢI ANI pentru data de 1 decembrie, n-am uitat, dar am avut zile crunte, cu muncă la birou din plin şi îndrăgosteala asta care se pare că te face să nu mai vezi şi să nu mai auzi nimic din jurul tău 🙂 Desigur, în afară de problemele cu mama, care nu se mai termină…
Nu ştiu cum este cu copilaşi, dar sper să aflu în curând, ba mai vreau si gemeni 🙂 Dar pot să-ţi spun că am fost în octombrie la familia lui al meu Mr. Significant Other. Şi acolo m-am întâlnit cu nepoţelul lui. Şi l-am văzut eu pe al meu drăguţ cum s-a jucat cu copilul, ce-i drept, de doar 4 anişori, dar deştept nevoie mare şi simpatic (mi s-a lipit de suflet instantaneu, a stat numai la mine în braţe :). Câtă răbdare a avut (pentru un bărbat, e mare lucru) şi ce frumos tablou de familie am înregistrat pe retină. Şi m-am gândit că, oricât ar fi de greu, eu zic că merită, din plin. Era aşa o drăgălăşenie la care am luat parte, că în momentul acela m-am vindecat de orice îndoieli sau temeri. Pentru zâmbetul celor mici şi îmbrăţişarea lor caldă şi sinceră, din perspectiva mea, merită orice ‘sacrificiu’. Of…m-au năpădit ceva ‘maternal feelings…’ Trec din nou la treabă, să mă trezesc la realitate. Vorbim curând. Frumos tabloul tău de familie. Clar. A
Of, somnul noaptea. Nu am uitat noptile nedormite si zilele cu fata de zombi. Nu e usor sa fii mamica cu norma intreaga.
Din fericire prin luna a 9-a am ales sa-mi ascult ratiunea (si sotul), si acum dormim mult mai bine, cu nopti intregi, eventual un singur trezit pe noapte.
Si ce-a zis sotul?
Mai degraba ce a facut 🙂 ? A inceput sa se trezeasca el noaptea la bebel si sa ii ofera doar apa. Ne mergand eu la ea, nu am mai tentat-o cu lapte, asa ca dupa cateva nopti nedormite a inceput sa prinda ideea si sa se trezeasca tot mai rar, ca stia ca nu primeste nimic.
Bai, oricum ar fi, mie tot mai relaxant mi se pare sa fii mama, decat orice altceva in campul muncii. Pentru ca, sa iti ingrijesti copilul si sa-l iubesti iti vine in mod natural. Sigur, obosesti, dar e altfel de oboseala. Pe cand la job te duci ca trebuie; oricat ti-ar placea, in primul rand, „trebuie”. Si asta o spune un om care nu traieste mari stresuri la serviciu. Nu mai spun cu ce exemplare poti veni in contact la job, pe cand acasa-ti cam alegi interlocutorii :D.
Ai mei nu se trezesc noaptea, pentru ca dorm cu mine :D. Nici nu-mi dau seama de cate ori se trezeste asta mica, doarme langa mine si numa’ se trezeste sa manance, fara nici un sunet ascutit. Asta mare, de asemenea. Taica-su a propus sa comandam un pat cu latime de 2.20, ca sa ne lafaim toti 4. Nu-mi fac nici o problema ca nu se vor mai da dusi din patul meu, ca o sa fie niste papa-lapte cand or fi mari, ca ma paraseste barbatu’ din motive de lipsa de intimitate. Sanatatile mele mintale sunt mai importante si se stie ca lipsa de somn e a mai grava tortura dintre toate!
dap, privarea de somn e cea mai cumplita tortura, is de acord!!
ce pot sa zic eu sunt intr-o relaxare de aproape 3 ani la care se adauga si jobul dorm toata noaptea numai cand sunt plecata de acasa si copilu a ramas cu vreo bunica(carea apropo fug de ea…)life is good!!! :)))
păi şi de ce te-ai simţit jignită dacă nu am dreptate? sau de ce se simte cineva jignită? eu doar mi-am spus părerea şi nu înseamnă că daca nu te laud sau nu sunt de acord în unele privinţe înseamnă că te jignesc. de fapt acest blog e doar pt prietenii tai, am înţeles.
majoritatea prietenilor mei au opinii diferite de ale mele si e ok.
Pana sa nasc mi se parea tare relaxant si lejer sa fii mama. Da` de unde. Ba mai mult ca timp de 8 luni nu am stiut ce e ala somn( ca si printesa, reflux gastroesofagian, doar ca la noi a fost silentios si greu de depistat). Dormeam tot jumatati de masura din care adunam 1 ora ziua si maxim 2 noaptea. Cumplit. Distractie si mai mare cand incepe sa mearga, mereu cu inima in gat, buza sparta, lovituri, etc. Acum la 1,5 luni refluxul iar ne face probleme, desi doarme noaptea eu tot obosita sunt, mai ales psihic. Una peste alta, relaxare maxima. Oi fi eu prea grijulie( cu un copil bolnav nu ai cum altfel totusi), dar de gand am nascut simt ca nu mai sunt buna de nimic, ca nu-mi mai functioneaza creierul. Tinere de minte nu mai am deloc, fara biletele nu ma descurc.
That’s the spirit!Ce inseamna sa vezi partea pozitiva la orice lucrushor!NOT!M-am amuzat in Ajun.Merci!Sarbatori Fericit!
Ce sa zic? Pe mine m-ai amuzat, chiar daca nu este asa de amuzant :))
Cunosc perfect sentimentul . Cam despre asta scriam si eu mai prin vara (http://prajiturind-prajiturele.blogspot.ro/2012/08/in-asteptarea-marelui-somn.html) si acum vreo luna (http://prajiturind-prajiturele.blogspot.ro/2012/12/somn-de-bebelus.html) :))
Zau daca ma vait ! Si cum spunea cineva mai sus, prefer „job-ul” asta, inaintea oricarui alt job; dar asta nu inseamna ca totul este ca in reviste!
Nici ca puteai sa exprimi mai bine!!! Doamne, cum o sa fie cu doi… te rog cand ai timp (gluma 🙂 ) sa scrii un post despre relaxarea cu doi copii :))
Exact..cu mențiunea că sunt doar eu cu ea (1 an, 5 luni) 🙂 F greu, obositor, dezarmant, uneori „deosebit” de deprimant, dar totul e asumat și ea nu trebuie să resimtă decât bucuria de a mă avea pe mine ca mămică a ei, iar pt asta orice efort și sacrificiu dispar în momentul în care mă privește zâmbind larg, spunând cu toată gurița „mamáh” și „mamimu” (mami meu)..până la următoarea rundă de adormit la sân, în brațe, când iar mă copleșesc „relaxările” enumerate de tine :))
Mai scirboasa decit termenul” mamicenie” mi se pare acreala cu care aia care au copii ii critica pe aia care n-au si nu inteleg munca de catir, inepuizabila dar, vaaasi, minunata in cresterea copilului.
Hmmmm, poate oi fi altfel, dar cat am stat cu copilul acasa a fost ok, mai ales dupa ce a inceput sa doarma noaptea complet. Acum, de cand am reinceput lucrul, totul e pe full speed. Ma simt ca Bradley Cooper in Limitless. Nu mai zic cand s-a imbolnavit si noaptea dormeam 3 ore pe bucatzele, ziua munceam 9 ore, 2 ore de naveta si seara trebuia sa fiu numai buna sa am grija de cel mic. Pentru ca avea nevoie de mine. Nu stiu cum, dar cand ajungeam acasa parca imi trece toata oboseala. O resimt acum, dupa ce bebe e iar ok, mananca bine si doarme iar.
N-as spune ca ma simteam ca in vacanta cand eram in maternitate, dar era ok. Eram linistita. Acum ma impart in 10000 de locuri zilnic, e mult mai greu. Dar e alegerea mea si traiesc cu ea. Oricum acum sunt mult mai motivata sa fac tot ceea ce fac, inclusiv jobul. Un bebe te schimba. Adica pe mine m-a schimbat. Imi vad in el trecutul, prezentul si viitorul. Vad in el genele tuturor inaintasilor nostri. Si asta ma face sa merg mai departe. Pentru ca stiu ca pot. Pot sa fac orice dupa ce am devenit mama. Pentru ca era sa nu mai fiu, nici eu nici el. Dar cineva acolo sus a vrut ca noi sa traim. Si iau fiecarea zi ca pe un dar. Si uneori e greu, dar vin zile in care ma uit in ochii lor (ai celor doi baieti din viata mea, copilul meu si tatal lui) si ii vad licarind de fericire. Si atunci ma simt o femeie implinita. Pana sa apara el, ma simteam mereu imperfecta. Acum stiu ca sunt ok. Si printul meu e cu mine. Ma ajuta.
O noapte intreaga de somn… cine mai stie cum e?! Timp pt mine? Poate o data pe saptamana cand e sotul acasa…( cand spun timp pt mine ma refer la ceva de genul: o baie in cada, un dus luuuuung, o carte buna citita cum trebuie, nu o pagina la 2 zile). Ca timp pt gatit, spalat, calcat trebuie sa-ti gasesti vrei nu vrei. Cica rabdareeee, va trece! Intrebarea de milioane e CAND???? De-abia astept sa mananc la pranz-pranzul si la cina-cina. In perioada asta pranzcinez…cu efecte dezastruase asupra stomacului si taliei! Dar speranta moare ultima!
Unul din avantajele de a reincepe jobul: pranzul e pranz si cina, cina. Parca revii printre oameni. Povesteam cu o prietena care a reinceput lucrul tot la 3 luni dupa nastere si mi-a zis acelasi lucru.
Scuze, dar am si eu 2 intrebari:
1. Am observat ca in tot articolul „ta-su” apare o singura data. Sa inteleg ca e pe post de privitor-constatator sau planta?!?!?!?
2. Daca tot te/va plângeți atât de mult, de ce mai faceți copii? Da bine la public?!?!?
Merci!
P.S. Sunt tata a 2 fete. Și da, le-am crescut aproape singur! Si nu, nu m-am plâns! Deloc!
Felicitari, o sa comand o statuie pt dvs, e bine asa?
Va mulțumesc, dar nu am nevoie de statui….
Eu chiar cred ca e relaxare! Stii cand o sa iti dai seama de asta? Cand o sa ai 2 copii:))
Am stat un an acasa, acum am deja 8 luni de munca si mi se pare mult mai dificil acum, cand trebuie sa ma impart intre casa si munca decat atunci cand aveam toata ziua la dispozitie pentru copil. Si timp sa ma relaxez gasesc si acum, fie ca ies cu prietenii (mai rar) fie ca ii chem la mine (destul de des). Am un sot prezent in viata noastra, deci nu pot sa zic ca ma impart intre gatit-spalat-calcat-aspirat-facut ordine-spalat vase si copil. Fiecare face ce este nevoie la momentul respectiv, astfel incat unul dintre noi sa stea cu bebe. Nu mai zic ca exista activitati pe cale le facem cu el (baga rufe la spalat din cos, ne ajuta la intins rufele, se plimba dupa tatal lui cand aspira, sterge masa de frimituri :)). Este cu siguranta prioritatea noastra si ii acordam cat de mult timp se poate (pot iesi in oras si dupa 9 cand doarme el, pot sa citesc o carte) incercand in acelasi timp sa nu ne pierdem identitatea. Relaxarea este necesara pentru a pastra echilibru si pentru a putea sa-i oferi cea mai buna varianta ta, cea zambitoare si relaxata, nu cea stresata de multimplele sarcini cu care jonglezi zilnic.
Sincer, dupa toate cele citite mai sus nu pot sa fiu decat si mai infricosata de bebelusi(partea cu crescutul mai ales daca trecem peste nastere). E bine totusi ca se pot afla si astfel de lucruri concrete si nu doar eternul ” cand e al tau ai sa vezi cum o sa fie”. Se vede cum e …
Hai ca am ras cu lacrimi! Si eu ma tot relaxez de o luna încoace tot cam asa, doar ca eu noaptea țin copilul pe burtica mea ca are colici, adoarme juma de ora, își amintește ca ii e foame si o luam iar de la capăt. Iar ziua, când nu mănâncă copilul sau vrea in brate sau când mă mulg, mai ma spăl și eu, mănânc pe fuga si gata, trebuie sa ieșim la plimbare!
Pot sa spun ca a sta acasă cu copilul nu e ca si cum nu te-ai duce la job, ci ca si cum ți-ai fi crescut norma de la 8 ore pe zi la 20 si ceva….
A zis bine Iulia, era relaxare cu un copil. Cand ai 2 bolnavi sau care nu dorm e jale. Bogdan, scuza-mi ironia, dar i-ai si alaptat? :)))
Mai, eu am ras cu pofta ca nu mai sunt in situatia asta de cateva luni, dar zau ca daca as fi citit-o in urma cu ceva timp as fi intrat in depresie. Dar, ca sa fie pe deplin lucrurile clare, sa ai un copil este cea mai completa fericire. Vine cu oboseala, da, cu maturizare obligatorie, da, cu indepartarea ta de tine uneori, da, dar este singura fericire absoluta pe care am cunoscut-o. Mi-aplacut enorm postarea! Pup mamica. 🙂
Sunt curioasa acum, dupa 2 ani, cum e, Printesa Urbana?..
Eu am fost o norocoasa, de cand am iesit din maternitate fetita s-a trezit doar o data pe noapte. De la 3 luni a inceput sa doarma o noapte intreaga..dar ziua energia este consumata cu varf :).
Mai ales acum, ca vine iarna si nu vom mai putea iesi afara..nu stiu cum va fi.
Dar aveti dreptate..fericire mai mare nu exista!!..nu am crezut ca sunt capabila sa traiesc sentimente de o asemenea intensitate..o iubesc atat de mult ca doare! 🙂
Mai fetelor citesc articolul asta si comentariile „datorita” lui fi-miu care de la 00.00 la 04.00 a.m. vrea leganat..plange daca ma opresc…am un an si 4 luni de dormit maxim 3-4 ore adunate pe noapte… sunt zombie, irascibila, „urata” si asta nu pt ca sunt mama ci pt ca sufar de oboseala cronica. M am muls 7 luni ( alaptatul a fost un esec total), bebe a plans din prima zi f mult si a dormit f putin, l-am nascut natural ca de…sa alaptez si sa l am pe bebe din prima cu mine, recuperarea mea a fost oribila… parintii nu ma ajuta, de sot mai am putin si divortez… doarme separat ca deee… el aduce bani in casa, tre sa fie odihnit… si daaaa, am prieteni care fac fertilizari si isi doresc nebuneste copii… Si noi ni l-am dorit si ii multumim lui Dumnezeu pt el…dar m am saturat sa fiu vazuta o nebuna care se victimeaza .. Pur si Simplu…mie imi e greu…nu as fi crezut vreodata sa fie atat de dificil… mananc o data pe zi, sunt mai slaba decat eram don’soara… daca mi ar fi zis cineva toate astea probabil as fi raspuns si eu ca cele care zic ca dom’le altii si ar dori sa aibe copii! Nu putem inchide ochii ca sunt si copii mai dificili, dependenti de mame, mame neintelese de soti si familie, mame care devin frustrate si traiesc cu frica ca nimic din ceea ce fac nu e bine! 🙁
Buna ziua , tuturor! Imi pare rau ca nu am gasit postarile tale mai demult , Printesa Urbana ! Daca le as fi citit nu m as mai fi simtit o ciudata ! Am o fetita de 3 ani , pe care am crescut o singurica , mama mea inca lucreaza iar soacra a preferat sa nu se implice, decat cu sfaturi . De cand am venit cu copilul acasa , parca am devenit alta persoana , parca n am mai fost eu . Din cauza unui imprumut pt casa in franci in 2008 , am fost ,,condamnata” sa lucrez f mult pt ca rata a ajuns
mult mai mare decat indemnizatia mea + salariul sotului , cand fetita avea 2 sapt , am reinceput sa dau meditatii, pe care le intrerupsesem cu 3 zile inainte sa nasc . Bietul meu copil statea singur in patut si doar se uita si lovea niste jucarii atasate de pat , timp de 2 h cat tinea sedinta de meditatie . Pe langa asta , eu mai colaboram si cu o firma pt care faceam traduceri + inca o firma gen MLM pt care trebuia sa fac vanzari pt a primi bani din comisioane. Dupa 2 ani de stat acasa in care viata mea s-a derulat intre copil + meditatii+ firma traduceri+ firma MLM ( pt care intr un an am facut vanzari foarte mari – eu gaseam clientii si pachetele le ducea sotul la posta) , cand m am intors la serviciu , am observat ca imi era frica de oameni , si daca se uita cineva mai prelung la mine mi se facea teama, nu mai stiam sa socializez . Incercam sa i spun sotului cat imi este de greu dar nici macar el nu m a inteles . Acum , dupa 3 ani ma uit la fetita mea si vad ca am facut o treaba f buna, dar eu am obosit psihic foarte mult … Dar a meritat tot , inca avem casa si reusim sa platim rata de 17 milioane /luna , fetita mea e desteapta si frumoasa … Ii multumesc lui Dzeu ca mi a dat putere de munca ! Asa ca , fiti puternice , pt copii vostri dar fara sa va neglijati pe voi ! Si , cereti ajutor pt ca daca nu va vaietati nu va stii nimeni ce va doare !
Buna
Imi pare rau ca nu am gasit postarile tale mai demult. Daca le-as fi gasit nu m-as mai fi simtit asa nasol. Noi avem 1 an si o luna. Am crezut ca eu sunt rea si ciudata. M-am invinovatit enorm la fiecare enervare pe bietul copil care plangea de rupea cand iesea cate un dintisor sau cand voia sa se catare pe canapea si urla pentru ca nu il lasam ori cand se trezea in toiul noptii direct plangand dupa laptic si neavand nici o clipa de rabdare. Si pe langa toate „sedintele de spa” cu copilul si treburile casnice mai sunt nevoita sa si lucrez (de acasa, ce-i drept) si pentru firma pe care o avem si pe care nu o pot neglija pentru ca trebuie sa-mi hranesc copilul si dupa ce nu o sa mai primesc indemnizatia.
Ma iau dracii cand ma plang si eu ca mi-e greu si sotul meu ma intreaba „Dar tu de ce esti obosita, ca doar stai acasa? Ce-i asa greu sa gatesti si sa dai un pic cu aspiratorul si sa stai cu copilul? Astea trebuie sa fie o placere. Ce-i asa de greu in ce lucrezi tu ca doar lucrezi de acasa, nu ai sef care sa iti faca program. Eu sunt obosit ca eu trebuie sa plec de acasa ca sa muncesc.”
Pe bune? Carei mame nu i-ar veni sa ii traga vreo doua sotului cand ii serveste asemenea replici?
Simteam si eu nevoia sa ma plang cuiva care ma intelege.