Zilele astea tremur. Mi-e groază de ce ne așteaptă. Pe toți.
Nu e săptămînă să nu aflu de o altă cunoștință că are cancer. Nu cunosc nici o familie în care să nu existe măcar o formă de cancer. Oriunde mă întorc, aud văd simt miros cancer. Organe scobite de tumori, chimioterapie, corpuri scheletice și lipsite de vlagă, tratamente experimentale, păr și dinți căzuți, morți subite.
Acum cîteva zile o cunoștință și-a găsit în cerebel trei tumori. Om tînăr, viu, vesel, bun. Poate nu e cancer. Dar tumori au fost. De ce, cum? Ai zice că poate boala îi lovește numa pe ăia răi, care se otrăvesc singuri cu invidie, răzbunări, înjurături. Dar nu. Se pare că ne lovește pe toți, tot ce variază e cînd-ul și organul care se strică primul.
Tot ce mîncăm e plastic cu hormoni. Tot ce respirăm e la fel. Lucrurile cu care ne îmbăiem, parfumăm, îmbrăcăm, toate ne intoxică. Dormim cu telefoanele la cap. Stăm cu ochii în cristale lichide non stop. Respirăm gaze. Înghițim hapuri. Totul ne otrăvește. Salteaua pe care dormim, fixativul pe care ni-l turnăm în cap, pasta de dinți cu care facem spumă.
În piață, tăranii pun pe tarabă fie legume cumpărate din supermarket, fie legume înecate cu chimicale (ca să crească mai repede și să fie frumoase, ca cele din supermarket). Etichetele Bio sînt (poate) numai strategie de marketing. Ne hrănim bebelușii cu mizerii. Ce șanse au ei, dacă noi, care încă am prins niște ani buni în copilărie, cu găini adevărate și mere nestropite în pomi, fără mașini pe stradă și telefoane mobile înfipte în cap, sîntem atît de putrezi?
Ne-am umplut lumea de tehnologie ca să ne fie mai bine. Și uite că mai binele ăsta de fapt ne omoară. Mi-e frică de ce ne așteaptă. Mi-e groză de suferința copiilor mei. De faptul că n-o să ajungem să îmbătrînim împreună.
Subscriu. Si din pacate nu vad iesirea.
La mine in familie nu a avut nimeni cancer. Singurele probleme sunt cele cu tiroida pe care le-am mostenit de la bunica. In rest, suntem ok. Dar da, ai dreptate, lumea e intoxicata. Si nu stiu incotro se indreapta…
Si suntem din ce in ce mai anxiosi si mai fricosi. Nu ne mai distram, nu mai suntem fericiti si fara griji.
ufff! nici eu nu stiu cum sa fac sa o apar de toate cretinitatile astea:((( singura solutie e sa ma mut in varf de munte si sa stau acolo ca un pustnic…. pe de alta parte omul e fiinta sociabila, nu poate trai fara compania celorlalti… credeti ca gasesc pe cineva sa ma insoteasca? 😛
Serios acum, nu prea ai cum sa o feresti, nu poti decat sa speri ca va avea parte de cel mai bun viitor posibil…
Eu te insotesc Anushk! Oricum, pentru cei care pot si vor, nu e nevoie de varf de munte, poate doar de o cunostinta cu casa la tara unde sa te refugiezi din cand in cand. Tot de fugit si refugiat va propun iesiri cu cortul, si iesi mai ales in zonele unde nu exista semnal la telefoane(DA, inca mai sunt si zone din astea). Eu le zic cure de detoxifiere: ba o tara, ba un cort, ba un urcat pe munte si dupa 2-3 zile ma simt plina de energie, optimism si gata sa o iau de la capat.
si ajunge o cura din asta? asta vara mi-am petrecut fiecare week-end la tara alergand dupa copil care la randul lui alerga dupa pisica… tot cald era, dar parca era aerul mult mai respirabil decat in Ploiesti:)))
Ioana, si eu am aceeasi teama. Pe de alta parte, inca putem gasi producatori locali, trebuie cautati cu mai multa atentie. Doar ca, punandu-ne in locul lor, normal ca prefera sa inece cu chimicale tot pentru ca sunt la o concurenta acerba cu lanturile de magazine. Eu merg in piata aproape in fiecare saptamana, nici nu se compara numarul cumparatorilor din Matache cu numarul celor pe care ii vad in Mega Image; si nu merg in hypermarketuri, cred ca acolo este o manifestatie.
Si eu am acelasi sentiment…ba chiar ma obsedeaza si cel mai mult ma oripileaza cand aud de cazuri la copii. Cum la copii?!? De curand am aflat ca socrul meu are…
Da, la fel. Nu ptr mine neaparat, ptr bb si viitorul lui. Mama a avut cancer de sân. Deocamdată au trecut vreo 10 ani fără recidive. Am o colega cu o fetița de 6 luni al cărei sot abia a murit de cancer. Horror. Ne-am bătut joc de lumea asta.
”Ne-am batut joc de lumea asta”…cata dreptate ai…Eu doar incerc sa nu ma mai las coplesita de grijile de care spui,Ioana si care ma bantuie destul de des.Am doua prietene care au invins cancerul,in urma cu douazeci de ani,prima si cu cincisprezece,cea de-a doua.Regimul de detoxifiere a fost lung si greu,apoi un regim alimentar care exclude cu desavarsire carnea.Nu ma erijez in sustinator al raw-veganilor sau al vegetarienilor,sustin moderatia in toate si nu cred ca atat carnea in sine,ci prostiile cu care este tratata,comercial.Ma uit in jur,unde locuim acum.Sa mai spun ca varsta celor care ”pleaca” este ij jurul varstei de 90 de ani? Dar nu vad burti nici pana la gat,nici pana la genunchi.Miscarea este importanta pentru ei,merg pe jos,daca alt gen de miscare nu este la indemana si mananca totul foarte simplu si cat se poate de natural.Mai conteaza lipsa stresului si preventia in sistemul medical.Ce-o mai fi contand…nu stiu.As vrea sa fiu suficient de inteleapta ca sa stiu cum,daca sta in puterea mea,sa procedez.Sa fim sanatosi cu totii!
Și cu toată frica asta, trebuie să mergem înainte fără s-o lăsăm să ne afecteze încât să nu ne putem vedea de viața. Desigur, sunt unele lucruri pe care le-am putea face altfel, mai bine, mai sănătos dar, în definitiv, nu există vreo rețetă miraculoasă care să te pună la adăpost de toate pericolele. Dacă nu e cancer, poate fi o altă boală, una care să lovească și omul cel mai sănătos, dacă nu e o boală, poate fi un accident, și așa mai departe, putem continua până se închide cercul… punct final, de siguranță extremă, nu există.
Și atunci, ce facem? Trebuie să mergem mai departe și să sperăm că vom putea face față la toate.
Zilele astea, c-am avut o problemă, minoră, de altfel, m-a îngrozit și pe mine gândul la boala asta, cancer, și-am umblat năucă o zi. Dar n-am putut, n-am vrut să rămân acolo, teama e firească dar nu o putem lăsa să ne controleze…
Zi faină în regat! 🙂
Ma gandesc si eu de mult la toate cele expuse de tine aici. Nu vreau sa mai adaug si eu tristeti la lista dar… tata a murit de cancer acum aproape 2 ani. Matusa mea (sora lui) – de leucemie acum 11 ani (ceea ce, avand in vedere ca e o boala cu predispozitii genetice, ma face sa ma intreb oare cam ce soarta voi avea eu). Pe langa asta am un sir interminabil de parinti si bunici ai multor prieteni/prietene care au avut acelasi sfarsit. Anyway, nu putem decat sa incercam sa ne ferim de riscuri, dupa posibilitati.
Aş putea scrie un roman, după câte am pătimit cu mama anul trecut. Nu pot judeca eu, nu sunt în măsură, dar mi se pare cumplit ce se întâmplă. Mai mult decât boala în sine, pe mine m-ar dărâma lipsa de comunicare şi răutatea, abrutizarea şi dezumanizarea din sistemul sanitar. Să treci printr-o boală de o asemenea amploare este în sine traumatizant, dar dacă la asta se adaugă nepăsarea şi bătaia de joc a celor din jur, atunci cam totul este pierdut. Nu-mi permit să dau sfaturi, dar, în urma a ceea ce am experimentat împreună cu a mea mamă, pot spune următoarele: 50% din şansele de vindecare sunt date de un psihic bun. De aceea, este extrem de important ca cei din jur să imprime o atitudine bună celui bolnav. La noi a funcţionat acest procedeu. În al doilea rând, eu sfătuiesc pe oricine, ori de câte ori am ocazia, să nu stea. La orice suspiciune, oricât de mică, să meargă la doctor. Cancerul de col depistat în primele faze se vindecă 94%. Certific prin cazul mamei. Noi am avut noroc de medici buni, excelenţi chiar. Este extrem de greu să răzbaţi în sistemul sanitar, dar nu renunţaţi, orice ar fi. O prietenă de familie a avut de pierdut tocmai din acest motiv, i-am recomandat medicul la care am fost noi, la care se ajunge extrem de greu şi pentru care îţi trebuie o răbdare de fier. S-a dus la el, dar fiindcă doctorul era foarte ocupat în ziua respectivă, ea a renunţat. A spus că nu i-a plăcut cum a tratat-o. N-o acuz, fiecare dispune de reacţii diferite atunci când este bolnav. Dar interesul este al bolnavului, până la urmă. Este multă lume bolnavă, doctorul nostru ne spunea că organismele nu sunt obişnuite cu mâncarea de acum, de tip fast-food, ci cu mâncarea de acum 70-80 de ani. De aici numărul mare de cancere şi de boli care mai de care. Eu dacă aş putea, i-aş ajuta pe toţi cei în suferinţă. Pentru că ştiu cum e. Să nu-l poţi ajuta pe cel drag, asta mi se pare cel mai cumplit. Sunt cazuri în care o rugăciune face, într-adevăr, minuni. Nu renunţaţi la speranţă 🙂 Alexandra
Ce mesaj frumos! Sa nu iti pierzi optimismul in asemenea situatii, ba din contra, sa ii incurajezi tu pe altii, e mare lucru. Multa sanatate mamei tale si refacere usoara!
Sunt sase luni de cand bunica mea s-a prapadit de cancer… i-a cedat ficatul intr-o zi, dupa o suferinta lunga. Mama a imbatranit cu zece ani de mila ei, de neputinta de-a o ajuta. Acum matusa mea cea mai vesela si ma pozitiva a aflat ca al ei sot are o tumora pe creier, ieri i s-a confirmat ca e maligna. Ma apuca groaza, nu suport lucrurile pe care nu le pot controla.
un doctor imi spunea ca bolile secolului nostru vor fi depresia si cancerul. suntem prea multi pe pamant, selectia naturala isi urmeaza cursul. cautam cu orice pret leac pentru orice, dar natura e mereu cu un pas inaintea noastra.
eu tocmai am aderat la grupul ovo.lacto.vegetarienilor. usor, usor, o sa renunt si la altele.
noi suntem primii care putem face ceva; fie ca o facem din frica, fie dintr.o intuitie inexplicabila la inceput, e important sa facem ceva. ACUM.
La ce-am aflat in ultima vreme, puiul crescut de bunica e mult mai curat decit toate legumele din orice piata.
da, m.am gandit la asta.. dar bunica e la 200 de km departare si carnea de craciun primita de la rubedenii nu ne ajunge pentru tot anul 🙂
am uitat sa reamintesc si treaba asta: mergeti si va faceti analizele constant, oameni buni! uneori devine de.a dreptul ipocrit sa ceri zilele cand erai verde si frumos de la medic, in conditiile in care tu insusi nu ai facut nimic pentru sanatatea ta. fa analizele de sange obisnuite, un sumar de urina, o copro, o ecografie, mergi la gineco, d.astea 🙂
Depinde si buni ce-i da puipui sa manance….
puiului *
pai in niciun caz nu cred ca buni ii da puiului hormoni de crestere…
Multa lume de la tara isi hraneste pasaretul cu „concentrate”,nu neaparat exclusiv,dar le dau si din astea,sumt mai spornice,ieftine si pasarile cresc mai repede
ah, bunica nu face asta. le da graunte de porumb si frunze.
Da, numai ca, daca urmezi firul conspiratiei plasticului, porumbul ala il cultiva ea, sau vecinul. Fie ea, fie vecinul, la cativa ani schimba samanta, ca altfel face numai niste avortoni din aia, nu stiuleti. Samanta e „tratata”.
de aia nu urmez niciun fir. e calea sigura spre nebunie.
Foarte adevarat, din pacate 🙁
Iti recomand oliviasteer.ro … e un inceput bun pentru a invinge frica si a deveni constienti de ce mancam, cu ce ne imbracam, parfumam si tot asa. Se mai pot inca face alegeri…si chiar bune dar trebuie citit mult si indraznit si mai mult.
Olivia din punctul meu de vedere este destul de radicala, insa nu o judec, este alegerea fiecarei mame cu ce isi hraneste familia, si decat niste prunci indopati cu McDonald’s de la 2-3 ani (cum vad destul de des prin mall-uri), mai bine unii hraniti cu smoothie de ierburi, cum face ea.
Parerea mea e ca toti suntem expusi riscurilor unor boli, insa sistemul imunitar si psihicul sunt cele care influenteaza declansarea lor…Chiar discutam cu un prieten medic care imi spunea ca de obicei cancerul de san este declansat de un soc sau o trauma emotionala…asa ca mare grija cum gestionam momentele dificile…
Buna dim, printesa! Si eu am avut tumoare – pe limba…mare, ca o cireasa care tot crestea si crestea. Mi-au taiat-o,dupa ce mi-au facut 2 injectii in limba.Am simtit si foarfeca si firul metalic si acul care imi strapungea limba…cel mai tare m-a chinuit sangele cu care ma luptam ca sa respir….A trecut. Acum mi-e frica doar sa nu reapara. Mereu ma gandesc ca ne otravim pe noi si pe copii. Nu mi-am mai vopsit parul si arat imbatranita, nu am mai tinut diete drastice si arat rotunjoara, nici macar nu mai vorbesc asa des la telefon…dar ce conteaza? Sunt vie, limba mi-e inca intreaga…doar in inima mea a ramas teama care roade ca un vierme…
Welcome to my world pentru ca e lumea in care profesez asa ca din pacate vad zilnic persoane cu cancer digestive sau genitale, persoane toate varstele exceptand copii. Nu aveam insa nicio idee cum se vad lucrurile de afara…
Cifrele de astazi spun ca 50% dintre femei vor face cancer si cam 70% dintre barbati. Asa ca intr-adevar cancerul pandeste la colt. Pe de alta parte chiar daca cifrele sunt mari, am inceput sa invatam sa il vindecam. In Europa in tarile cu sisteme sanitare avansate (Fr, Sp, Germ), supravietuirea la 5 ani petru toate cancerele combinate este de 40-60%. In tarile din Estul EU, deocamdata 30-40%. Chiar daca e deprimant si dureros ca auzim de cancere pretutindeni, nu trebuie pornit la drum cu ideea ca odata auzit diagnosticul, nu se mai poate face nimic. Medicina a avansat mult si beneficiile unui tratament corect sunt uriase.
Insa sunt total de acord cu Printesa ca, spre deosebire de parintii si bunicii nostri care vor face cancer abia la 80 de ani, generatia noastra a mancat si a trait sintetic si asta s-ar putea sa ii fie decisiv.
Am început să consum produse bio, eu sper să fie cu adevărat bio, măcar 80% tot pentru grija sănătății. Dar cunosc mulți oameni sănătoși deși toată viața lor au consumat mâncare nesănătoasă, tutun și alcool fără limită. Sunt oameni care mănâncă foarte sănătos, fac sport și totuși se îmbolnăvesc… E trist.
Trebuie doar să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții noastre.
”Ai zice că poate boala îi lovește numa pe ăia răi, care se otrăvesc singuri cu invidie, răzbunări, înjurături”.
Tell me you’re kidding. Pacientii din sectia de oncopediatrie cat s-or fi otravit, oare?
Inteleg ca ti-e frica. Si mie mi-e, desi I’ve been there la o varsta cand alte fete nu au decat grija oracolelor, a jocului si a viselor. Dar Ioana, nici macar cu titlu de absurd nu mai gandi ca numai celor rai si invidiosi li se intampla.
Nu prea avem ce face. Altceva decat sa ne rugam la Dumnezeu sa ne fereasca, pe noi si, mai ales, pe cei dragi noua. Nu mi-e atat de frica de ce mi s-ar intampla mie. Mi-e frica pentru cei pe care-i iubesc.
Asta cu traitul sanatos e butaforie. Nu poti trai sanatos, cata vreme nici legumele si fructele nu mai sunt 100% naturale si cresterea lor e stimulata cu nu-stiu-ce.
Nu cred ca e o butaforie sa incerci sa traiesti sanatos. Si se mai gasesc locuri cu fructe si legume ok – putine, dar mai exista. Nu trebuie sa renuntam sa incercam sa mancam sanatos doar zicand ca oricum toate sunt infestate si injectate cu te-miri-ce, si sa ne indopam zilnic cu cascaval pane, cremwursti, cartofi congelati si prajiti in ulei reincalzit a n-shpea oara si mini-amandine de carton insiropat, ca tot o sa murim la un moment dat, nu?
Mi se pare o crima sa dai unui copil mic la micul dejun pate din conserva pe paine gonflabila, si cremwursti cu chestia care se vinde in supermarketuri pe post de mustar si sa te intrebi apoi de ce se imbolnaveste…
Nu am spus ca e o butaforie sa incerci, ci ca produsele asa-zis naturale sunt, in mare parte, butaforie.
Uite, eu traiesc pe alte meleaguri de ani buni…. si cumpar capsuni de la tarani, capsuni mai bio ca astea nu se poate. Vin cu ele acasa le spal si le pun cu zahar la frigider. Trei ore mai tarziu: capsunile mele nu s-au inmuiat deloc si nu au lasat pic de zeama, cum stim noi, din copilarie, ca fac capsunile cand le pui cu zahar… So? Naturale? Sanatoase? Bio? Serios?
Nu am spus nicaieri de indopatul cu crenvursti si fast-food, deci as aprecia daca nu mi-ai pune cuvinte in taste. Mesajul meu e mai degraba unul fatalist – orice am face, nu vad cum ne-am putea feri, deci ne raman doar rugaciunile si speranta ca nu ne-o lovi pe noi si cei dragi noua.
Greta, imi pare rau sa te contrazic dar din cate stiu eu nu trebuie sa cresti o planta cu chimicale ca sa fie fara gust si „cauciucata”.
Lipsa gustului la o leguma sau la un fruct poate sa tina si de soi, nu doar de chimicalele cu care hranesti planta.
Greta, cu tot respectul, de ce sa mai iei capsuni bio daca le ineci cu zahar? 🙂 In cazul tau, nu ar trebui sa iti faci asa multe griji despre capsuna cat e de bio, ci mai degraba pentru zaharul extrem de nociv pe care singura alegi sa il consumi, fara sa fie nevoie de el.
Anca, pentru ca respectivele capsuni nu erau dulci. Nici nu mai stiu de cand n-am mai mancat capsuni dulci, parfumate. O fi disparut soiul.
Si pentru ca, sincer, nu cred ca traind in eprubeta ma feresc de boli. Altminteri, nu fac deloc exces de zahar.
Nu trebuie sa traiesti in nicio eprubeta… E suficient sa te tii departe de unele alimente/ingrediente stiute ca fiind extrem de toxice.
Pune mai degraba miere pe capsuni 🙂
Nu vorbeam despre tine – habar n-am ce mananci tu – spuneam in general. Culturile bio din afara le-am vazut si gustat si eu, numai bio nu sunt. Eu mai gasesc capsuni adevarati, din cei care se topesc in gura, dar numai intr-un singur loc, intr-adevar. Despre zahar peste fructe no comment…
Pacientii din sectia de oncopediatrie sint acolo pentru ca au crescut intr-un corp care a beneficiat de toate cele spuse de printesa – invidie, răzbunări, înjurături si alte lucruri rele, care surpa cite putin pe dinauntru, pe unde nu te astepti, daca nu sint exprimate la vreme si scoase din sistem. Ei sint absolut nevinovati si cu atit mai cumplita este suferinta, atit a lor cit si a parintilor.
Doina, cred ca dam in alte alea. Mai ales ca pacientii de la oncopediatrie n-au apucat sa creasca prea mult pana sa se imbolnaveasca.
Daca e sa deviem de la subiect si sa ajungem la tema psihicului abuzat care duce la cancer… o putem face, dar ma tem ca ne-am hazarda prea mult.
Nu vad nicio contradictie intre ce am spus eu si ce spui tu; ce inseamna sa ne hazardam prea mult? Raportat la ce e acest prea mult?
Pai nu stiu cat de dovedit e faptul ca traumele psihice intr-adevar pot cauza cancer… la asta ma refeream.
Nu direct, dar favorizeaza dezvoltarea lui – un psihic daramat e un mediu alcalin, perfect pentru dezvoltarea anomaliilor, si mediul alcalin il formezi/intretii cu tot felul de mancaruri nesanatoase si/sau stare psihica proasta..
Draga mea,
Si eu trec prin aceleasi faze,dar….trebuie sa mergem inainte.Nu putem lasa frica sa ne domine,trebuie sa schimbam ce se poate schimba,ce tine de noi(alimentatia,modul de a trai,de a gandi.)Sanatoase au ramas dragoastea, gandurile noastre,dorinta de a trai..Pe aste nu le ia nimeni.
Noi facem cruce peste tot ce mancam.
Nu-ti fie teama! Sa fie semnalul schimbarii pe care o putem face… Go vegan! 🙂
Eu zic sa nu intram in depresie. Doar sa constientizam foarte bine ce bagam in gura si cu ce ne spalam si cu ce facem treaba prin casa. Si sa incercam din rasputeri, pe masura situatiei financiare, sa facem rost. Sa facem rost de carne curata. Sa facem rost de legume curate pe care sa le conservam traditional asa cum faceau parintii si buncii nostri, pentru a avea iarna un pospai de legume bune in casa. Eu cred ca vara putem gasi oameni care produc legume curate. Putem gasi si carne curata. Si putem face provizii. Stim deja ce ne fac cosmeticalele, deci mai renuntam la ele…si tot asa.
Solutii exista, trebuie doar sa fim un pic atenti. Si sa facem un efort in plus, e drept 🙂 Eu toamna trecuta am pus pentru prima data muraturi. N-a fost usor deloc insa uite ca trecem iarna cu legume murate, congelate si borcanizate. Si de acum o sa ma organizez tot mai mult spre partea asta de conservare pentru iarna. Ca sa nu mai cumpar iarna legume de plastic crescute la neon 🙂
Intr-adevar statisticile sunt infioratoare. Tot ce ne inconjoara este toxic – de la mancare, cosmetice, poluare, ore petrecute in plus la birou pe un scaun, statistici infioratoare etc…pana la tendinta de a ne plange mereu si a fi mereu sub presiune si stres continuu.
Dar ma gandesc…cum s-a ajuns la aceasta situatie ? Desi am doar 25 de ani, am crescut pana la 7 ani la tara, unde am alergat pe camp, am avut grija de animale si am avut lapte, branza, carne proaspete. Dupa ce am avut acces la zece mii de tipuri de cereale, lapte UHT, semi-preparate si produse pline de „E-uri”, le-am introdus din ce in ce mai mult in alimentatie. A fost mai mult o decizie „inconstienta”, pentru ca toata lumea facea la fel. Insa cand am inceput sa fac sport, am citit si despre nutritie si am ramas socata de stilul meu de viata „sanatos” de pana acum.
Daca am face fiecare dintre noi cate ceva pentru noi si copiii nostri ? Pe cat posibil…nu apreciez nici „sectele” stricte gen ai nevoie doar de frunze. Sa mergem mai des la tara, sa inchidem mai des televizoarele, sa facem miscare, sa gasim metode de a scapa de stres (un nou hobby, o noua pasiune, yoga etc.). Nimic nu este mai scump decat sanatatea. Nu avem nevoie de un salariu de manager sa facem o plimbare, sa stam 5 min pe zi singuri sa ne limpezim gandurile, sa facem un gest frumos, sa indemnam pe cat mai multa lume sa ne urmeze exemplul. La fel cum am urmat si eu toate exemplele nocive in trecut, la fel pot determina pe altii sa faca macar un pic pas spre mai bine. Pana la urma spiritul de turma funtioneaza mereu.
Si de ce nu ar aparea statistici incurajatoare de genul…X % oameni cumpara mai multe fructe si legume de la tara, X % mai multi parinti incurajeaza copii la activitati in aer liber si creative, X % mai putine ore petrecute in fata televizorului / X-box etc. ? Dar e mult mai simplu sa citim statisticile, sa ne ingrozim si sa revenim la stilul de viata obisnuit.
Sigur, multi factori nu depind de noi. Si nu putem schimba nimic peste noapte. Dar trebuie sa realizam ca o mare parte din deciziile noastre sunt, constient sau inconstient, ale noastre.
Groaza, nu frica. Si nu doar de bolile incurabile, care mi se par niste glume extrem de macabre ale vietii. Mi-e groaza cand ii vad ca sunt luati la bataie in scoli. Ma gandesc la asta aproape zilnic, desi n-are decat 7 luni deocamdata. Ma uit la el cat e de naiv, de vesel si de prietenos si mi se strange inima la gandul ca-ntr-o zi poate veni acasa cu ochiul in palma si capul spart, cum a venit frate-meu in liceu. Mi-e groaza ca-s injungiati in autobuze si-n cluburi. Ca sunt tentati cu droguri gratis in licee. Ca-s urmariti pe strada si omorati pentru telefonul mobil si banii de suc. Ca-s iau permisul de tineri si intra cu masinile in copaci si-n alte masini. Ca fetite sunt violate de profesori, de colegi, de tigani. Ca sunt spulberati pe trecerea de pietoni. De toate astea, si de alte cateva mii de lucruri care i-ar putea face rau, mi se opreste respiratia si-mi ingheata sangele-n vene. Ma gandesc impietrita c-o sa treaca prin momente de agonie, de durere, de spaima, ca poate o sa-i fie frig sau foame sau n-o sa aiba unde dormi si eu n-o sa stiu nimic. Nu pot decat sa sper c-o sa fiu acolo pentru el, c-o sa stiu cum sa-l ajut si ca, dac-o fi sa i se-ntample, sa i se-ntample cele mai usoare si mai reparabile forme de rau.
[…] sunt sănătoasă, zic. Citeam un articol în care se vorbea despre cum toată lumea moare de vreo boală, cum toată lumea se […]
auch, subiectul e greu, iar cand apare cuvantul in sine, in legatura cu o fiinta draga tie, te striveste ca pe un gandacel calcat de elefant.
eu una asta am simtit acum cateva luni, ca nu mai sunt eu, ca nimic din ce vreau, simt, cred nu mai e ok, ca viata nu are cum sa continue, ca sunt incapabila, si ca oricat de mult iubesc nu pot schimba nimic. o vreme am trait mecanic: nu stiu ce am muncit, vorbit, imbracat si mancat. stiu doar discutiile cu ei (parintii) sau cu medicii (despre ea, mama). am plans, am zbierat in sufletul meu, plang si zbier in fiecare zi, si ma rog. ce a ajutat sa fie / fim mai bine, a fost speranta. acel, hai ca se poate sa nu reapara, hai ca se poate sa (mai) fie bine inca o vreme.
acum traim „la trei luni”: in sensul ca trebuie sa mergem la control si sa auzim cuvintele „da, e totul ok, veniti peste trei luni”. si ne dorim ca asta sa dureze multi ani de acum inainte.
inca nu stiu sa traiesc cu asta, simti in fiecare zi ghimpi in suflet si teama de viitor. dar in fiecare zi ma lupt sa ii dau deoparte si sa imi fac un plan, cat de mic: cu iubitul, cu parintii. zilele astea chiar incerc sa visez la altceva, ceva dincolo de primul control. cum ar fi viitoarea noastra nunta, sau viitorul copil sau … mai stiu eu … un job de vis intr-o companie de ciocolata. inca nu imi reuseste sa visez, dar mai incerc.
ce vedeti aici e cat de adevarat pot sa scriu. cred ca e prima oara cand le pun asa, despre astfel de lucruri nu am curaj sa vorbesc cu cineva (cei apropiati sufera deja…iar cei mai putin apropiati nu simt…teama si furia si frustrarea si toate cele sunt atat de personale incat… e ciudat sa le impartasesti cu cineva care nu trece prin asta)
in concluzie 2 lucruri: cei care sunteti sanatosi cu toti cei dragi, radeti si va pupati si va bucurati din tot sufletul, si visati, si faceti tot ce visati. si nu va suparati pentru nimic in lume
pentru cei care dau ture prin spitale, sa stie ca nu sunt singuri, ca suntem multi care ne luptam si speram, si care putem intelege prin ce treci intr-un astfel de moment. in rest, credinta, speranta si curaj.
Draga Ioana,
Tatal meu a fost diagnosticat cu cancer la ficat in noiembrie. E in ultima faza, nu i se mai poate face nimic, nici chimioretapie… Nu a baut si nu a fumat niciodata, nu a facut rau nimanui, nu a fost necinstit, nu a avut vicii sau nepasari…
Nu-ti voi vorbi prea mult despre nepasarea si bataia de joc a medicilor dar iti spun sa te fereasca sfantul sa ajungi pe mana unora dintre ei!…Lui tata (om care a mers la doctor in mod regulat, nefiind genul care se fereste de sistemul medical) i-au spus ca ori nu are nimic desi aveau analizele in fata (medicul de familie nu le-a citit iar cand in sfarsit, la cererea noastra, a facut-o, a exclamat inocent ca lui nu i-a trecut niciodata prin minte ca tata ar putea avea cancer sau vreo problema la ficat… Analizele indicau acest lucru de ani si ani, el le avea in dosarul de la dispensar, el nu le-a citit… Ne-a si spus, mamei si mie, „e prima data cand le citesc”… E medicul nostru inca din 1985 iar analizele datau din 1992, 2000, 2004, 2008, 2010… Se afla toate, cuminti, in dosarul lui tata, la dispensar, la medicul de familie)
Alti medici nu i-au facut analize deloc (in spital – spital de stat, precizez si, mai ales, subliniez), sau ii raspundeau, cand le spunea ca e slabit si nu mai poate: „Tataie, dar la varsta dumitale cum ai vrea sa te simti? E normal sa te simti rau!” Ni l-au trimis acasa spunand ca nu are „absolut nimic” sau certandu-ne ca l-am dus la spital (voma ceea ce se numeste „zat de cafea”, am aflat apoi ca asta indica o hemoragie).
Ceea ce te face sa te simti si mai rau decat ti-este deja e comportamentul unor personaje din spitale care iti vorbesc sau te alunga ca si cum ai fi un cersetor de viata…
Nu conteaza banii pe care i-am dat tuturor (ma gandesc ce fac oare cei care nu au deloc), de la femeia de serviciu ca sa dea cu matura si sa arunce cosul de gunoi pana la medici. Am dat bani unor persoane pe care apoi nu le-am mai vazut niciodata, sau, la cerere ori la indicatie, le-am cumparat cafea de marca X si ciocolata de marca Y (ti se spune cat si cui sa dai). Habar nu aveam cui, dar trebuia dat ca sa se poarte bine (omeneste) cu bolnavul, ca sa aiba rabdare cand ii fac o injectie sau o perfuzie, ca sa nu dea medicamentele cumparate pentru el altor bolnavi etc… Sau am dat bani ca sa nu ii vorbeasca urat…
Nu imi pasa de bani, imi pasa insa de nesimtirea acelor oameni… Au facut atatea greseli incat ma intreb daca tata ar fi putut fi salvat daca se ocupau cum trebuie de el… Si oare cati oameni mor cu zile din cauza neglijentei si nepasarii? Asistentii au gresit calea cand i-au pus o sonda urinara (era inconstient, nu putea spune ca il doare)… Cand s-a trezit il durea, i-au spus ca i se pare, ca sa-l creada doar cand au constatat ca s-a infectat…
Nu ai cui sa ii spui si cui sa te plangi pentru ca, intai de toate, te bati pentru ca bolnavul tau sa traiasca, energia ta se duce intr-un sigur sens… Iar cand moare, nimic nu mai conteaza, cui sa-i mai ceri socoteala, cine sa ti-l aduca inapoi?
Dupa internari si investigatii in doi peri (nu exagerez, cei care au mai trecut prin asta cred ca au trait povesti similare, oriunde in tara), dupa ce n-a mai vrut sa mearga in nici un spital si la nici un doctor, l-am convins sa mergem intr-o clinica particulara. Acolo i-au descoperit cancerul si acolo ne-au spus ca mai are sub 6 luni de trait… Acolo s-au purtat omeneste cu el (si cu noi), cu respect pentru tristetea pe care o incercam si pentru durerea lui… Acolo am inteles ca exista medici foarte buni si medici de nimic care nu cunosc meserie si care isi bat joc de viata celor care ajung pe mana lor…
Ceea ce ma revolta, acum cand m-am obisnuit ca gandul ca il pierd, e faptul ca nu are posibilitatea sa moara decent, nimeni nu il vrea, nici un spital, ni se spune „Ce vreti sa ii facem, luati-l acasa”… sau „gasiti o clinica paleativa dar vedeti ca nu sunt locuri (asa e) si se intra pe pile, insa si cu pile va intra abia peste doua-trei luni sau mai mult, pana atunci va moare”. Trebuie sa ii facem perfuzii acasa, nu are cine, venele se rup, e vai si amar, medicul de familie si infirmierele sale nu il viziteaza si nu vor sa aiba responsabilitatea perfuziilor („daca i se va intampla ceva, noi nu vrem sa raspundem, duce-ti-l la spital”)… L-am duce dar nu il mai putem deplasa…
Nu il mai putem duce intr-un spital privat – din motive financiare – ne concentram pe ceea ce putem face acasa, am gasit o infirmiera pensionara care vine din cand in cand… Invatam din mers, plangem pe infundate si zambim in fata lui incurajandu-l si spunandu-i ca va fi bine…
Imi iubesc tara si o apar ori de cate ori se arunca cu noroi in ea dar sunt nevoita sa constat ca e tara in care nu poti fi tratat cum trebuie decat daca ai noroc de oameni cu suflet si constiita profesionala, e tara in care nu poti muri decent…
Sunt tari in care ceea ce se intampla la noi nu e posibil sau in care ti se fac toate investigatiile posibile si imposibile pentru a se afla la timp de ce suferi, apoi, daca bolnavul e condamnat, e ajutat sa treaca in nefiinta cu cat mai putina suferinta.
Nu am nici cui sa ma plang, as urla daca as putea sau daca ar ajuta cu ceva… Mi-e mila de tata si, cum mai spunea cineva aici, e cumplit sa nu poti face nimic macar sa usurezi durerea celui condamnat.
Asta e…
Tu, Ioana, ai dreptate, si eu am observat ca sunt din ce in ce mai multe cazuri de cancer, oameni de toate varstele, de oriunde, se imbolnavesc… si se duc. Nu stiu ce putem face, poate sa ne hranim bio, poate sa plecam sa traim pe varf de munte, nu stiu… Exagerez, desigur.
Ma gandesc ca daca tot nu ne putem feri de tot raul inconjurator, macar sa facem astfel incat sa nu fim singuri. M-am intrebat, daca as fi bolnava eu, in faza terminala a unui cancer, ce as face daca as fi singura? Cum m-as descurca atunci cand nu m-as mai putea misca, spala, hrani? Pentru ca toti ceilalti au si ei viata si problemele lor iar sistemul sanitar nu are bani pentru muribunzi…
Te rog sa ma ierti, am scris mult si dezlanat…
Iti doresc sanatate tie si micutei, sotului tau, mamei si bunicii si oricui iti mai este drag, sper ca Dumnezeu exista si sper ca are grija, cumva, de noi toti…
Imi pare sincer rau pentru tatal tau si ceea ce vi s-a intamplat! Va doresc multa putere in continuare!
La mine statistica e crunta: mama mea, ambii ei parinti, tatal tatalui meu – toti morti de diferite forme ale acestei boli.
Cand ma apuca groaza, ma gandesc ca sunt o criminala ca mi-am nascut fetita (soacra mea, deci cealalta bunica a fetitei, e si ea operata de cancer, din fericire acum e bine).
Eu, dragele mele, am ales sa NU ma mai gandesc la asta, altfel ajung la ospiciu.
Daca vrei sa faci ceva pentru tine si pentru fetita ta, du-te la consult la un oncogenetician cu tot istoricul familiei inclusiv varsta de aparitie. Cancere precum cel de colon sau de san mostenite pot fi mai putin agresive si pot fi tratate precoce sau chiar prevenite prin screening (controale regulate, tintite).
Multumesc de sfat, Olivia. Ma gandeam si eu la un screening al markerilor tumorali – astept sa ma redresez un pic financiar si e pe lista de prioritati. dar imi suna asa, a gandire nagra, nu stiu cum sa spun…
Nu sunt markeri tumorali ci niste gene… Nu stiu cat costa insa probabil pretul va fi mare. Pe de alta parte nu e urgent, urgent. Poti sa iti planifici si sa pui bani deoparte in timp.
Nu e gandire negativa, e gandire preventiva. Daca raspunsul e ca genele-s normale, pur si simplu nu vei mai vibra la povestea asta. Daca, Doamne fereste, raspunsul e ca genele-s modificate vor fi necesare controale mai frecvente. Ceea ce inseamna ca pana la urma te bati si invingi.
Am avut o pacienta care avea risc la san, risc la colon si risc la col (primele doua genetice, al treilea prin HPV). Acum are 70 de ani si intotdeauna i-a luat-o inainte cancerului. Ceea ce nu inseamna ca i-a fost usor pentru ca de la 3O de ani se supravegheaza atent. Dar timp de cel putin 40 de ani a iesit castigatoare.
Eu cred in asta : http://fymaaa.blogspot.ro/2012/12/noua-medicina-germana-completari.html
treci de primul pasaj politicoid si citeste direct asta : NOUA MEDICINA : Legatura creier – boala.
Omul are dovezi stiintifice, are si cazuri vindecate. Nu e un vindecator, e un medic cu o experienta personala cumplita. Poate ar fi cazul sa ne adaptam lumii pe care am creat-o – artificiala, fara iubire si fara orizont. Una din cele mai nefericite situatii, la care ma uit cu disperare, este aceea a weekendului in mall cu copiii. Afara e soare, frumos, limpede; parcurile-s goale si mallurile pline de copii isterici si transpirati in hainutele groase, tiriti de colo-colo de parinti aflati la limita nevrozei, decisi sa le rezolve pe toate in acelasi loc – plimbarea copilului, situatia de a fi singuri cu copilul doua zile lungi, fara bona sau gradinita, fara scuza „am de lucru, vin tirziu” – cumparaturile, masa de prinz in familie, etc. Modul asta de a trai, fara legatura cu nimic din ce ar putea fi o viata de om impacat, educat, normal, capabil sa educe la rindul sau, aduce lucrul ala de care ne e frica.
Complicat mecanism sintem si noi…fiecare dintre noi altfel complicat.
Ce mi a placut ce ai scris! Cam asa e dar putini vad asta!
si mie mi-i frica…
Si eu cred ca simplitatea e solutia…si cumpatarea, intoarcerea la ce eram, la tot ce e natural si creat pentru specia noastra. Am uitat sa ne hranim si nu facem decat sa ne umplem ca niste saci de gunoi cu alimente nepotrivite sistemului nostru digestiv. Am uitat cum miroase o floare de camp in goana nebuna dupa un parfum firmat cum pe vremea comunismului nu se vedea pe la noi. Am uitat sa ne intrebam cu ce sunt vopsite hainele pe care le cumparam si pe care, pe toate, scrie Made in China. Ne dam cu oja incontinuu si ne fardam in fiecare zi (mamele si bunicile noastre erau curate si cochete dar nu faceau asa abuz de produse chimice pe corpul lor). Folosim mult plastic si cred ca ceva polimeri ne-au trecut si in DNA. Solutia e Back to basics, pur si simplu. Hrana naturala, bio, simpla, crud cat mai mult. Produse cosmetice putine si bune, parfumuri nauturale pe baza de uleiuri esentiale 100% naturale (Claudia Schiffer…cat e ea de faimoasa si bogata si traita printre cosmetice foloseste un parfum facut de ea cu esenta naturala de vanilie si mananca doar bio, dar asta e alta poveste). Trebuie sa le dam copiilor fructe de sezon, intregi, cu coaja si bine spalate. Nu biscuiti, nu acadele, nu guma de mestecat, nu ne-hrana. Verdeturi multe, lactate numai daca nu se poate fara si atunci doar de capra si in functie de sezon (spre deosebire de vaci ele nu fac iezi incontinuu si deci nu au lapte 12 luni pe an), oua mai deloc, peste tot daca trebuie …dar sa fie salbatic si mic, are mai putine metale grele si mai putine entibiotice si hormoni decat cei crescuti cu forta in iazuri, cereale integrale macinate cel mai bine in casa. Sa revenim la cum era inainte si ne va fi bine. Si va renaste si speranta.
Adevarat tot ce spui, prietena mea cea mai buna a murit de cancer, o alta prietena si-a pierdut copilul de 3 ani, un mic sufletel frumos , prietena mea a avut tumori pe creier, din fericire necanceroase, dar cicatricea ii este epileptica.
In aproape toate cazurile de cancer pe care le cunosc (oameni mai apropiati, adulti), stresul se pare ca a avut un rol decisiv. Patru imi sunt/mi-au fost colegi, mai traiesc doi.
Dupa ce am avut o perioada paranoica in care mi-am facut CT scan la cap si nenumarate analize, mi-am dat seama ca e ceva ce nu poate fi controlat si ca poate fi prevenit in mica masura. In conditiile actuale, frica e o reactie normala.
Ma gandesc serios sa scap de telefonul mobil. Raportul beneficii/riscuri o cam cere. Asta pe langa fitness, mancat sanatos, etc.
Relazeaza-te, esti bine !
http://suntsanatos.ro/documentare/dr-calin-marginean-cancerul-fatalitate-sau-viata-personala.html
Pentru ca nu intelegem anumite lucruri decat atunci cand e prea tarziu.
Nu intelegem multe, si uneori le facem cu buna stiinta. Parerea mea e asta, suntem prea grabiti dupa bani, ca sa mai dam importanta vietii, si cand descoperim ca am facut alegerile gresite, este de multe ori prea tarziu.
Cauze ? Ohooo, multiple. Prima este comoditatea. A doua e avaritia. Lasa ca iau de la supermarket ca acolo e mai ieftin. Fara sa gandim in profunzime. Adica, eu as prefera in locul unui lant de supermarketuri, sa existe mai multi tarani locali. Nimeni nu te obliga vreodata sa cumperi ceva. Dar deh, avem pofte, si vrem rosii iarna. Pai poftim rosii.
Cand nu vei mai cumpara rosii din supermarket, ai facut primul pas spre normalitate. Eh, unii or sa vina si or sa zica, pai si mergem in piata si e acelasi rahat. Uitam sa citim stirile, cautam can-can-urile. Cati dintre voi stiu ca in Timisoara, exista o asociatia agricola, care creste legume si produse avicole in functie de cerere. Adica doua familii, sunt dispuse sa cumpere produsele unui taran, ca ala sa nu se mai duca in piata, dar cu conditia sa fie crescute natural.
Un alt lucru pe care noi nu il intelegem este, mie nu mi se poate intampla, mie de ce mi se intampla, nu am facut nimic rau, etc. Lets Do It Romania, a fost un inceput frumos. Din pacate doar in Pitesti, se gaseste un selector automat de Pet-uri care iti face sticla aia pet franjuri si iti da un bon pentru ea. Una. In toata Romania. Am oameni tineri in corporatie, care ies la fumat, nu mai zic de cand fumeaza, ca ma apuca rasul, si care desi au locuri amenajate, desi au facultati, si sunt bine platiti, ghici unde arunca chistoacele si resturile …. Unde vor. Dupa ei vine si strange femeia de serviciu. Din ora in ora. Daca nu ma credeti, va trimit poze.
Exista niste documentare bune de vazut despre industria alimentara. Tot ce se produce pe banda rulanta este toxic din prima. Dar nu vorbim aici doar de fast-food si crenvusti si alte cele. Am trimis ieri catorva, un documentar foto , despre 240 de halde de steril din muntii Apuseni. Imaginile sunt apocaliptice. Si toate cianurile alea vin direct in panza freatica. Si noi bem apa si ne miram pe urma de ce apare ciuma pe noi.
Lipsa implicarii in toate aceste lucruri, tot pe noi pica, si aici este exact drobul de sare care a picat. De exemplu o directiva Ue recenta, spune ca taranii, sa nu mai depoziteze gunoiul animalier, direct pe sol, ci sa aiba spatiu amenajat si betonat, asa incat dejectiile sa nu mai ajunga in apa. Si iarasi ajung la partea in care apa e sfanta, in care noi spalam, masini, caii, tractoare, vase, toalete, bai, etc. Numai cat dero si detergent de vase intra dintr-un oras, intr-un rau mai mare.
Ideea e simpla. Si la sfarsit va dau si documentarele. Noi alegem, noi avem banul. Suntem comozi. Avem masini, si nu suntem in stare sa mergem undeva la un taran in curte sa ii cumparam niste legume si niste pasari. Avem si telefoane, si internet , in cazul in care nu stim, de unde sa luam taranii aia. Pentru ca lenea implica sa te dai jos sa mergi pana la magazinul de la colt si sa iti iei de acolo tot ce ai nevoie, pentru ca timpul tau e pretios si tu nu mai gatesti, corporatista fiind, cum sa faci tu paine ca bunica ? pai ce tu esti taranca? Mai bine dam comanda. Pai si ce mancam ? nu stiu, pizza sau wu xing? Ai o ora pauza de masa ? si de ce stai 30 de minute in pauza de masa ? pai mai am treaba la birou, am niste acte de facut niste dosare, au mai venit unele noi. Zi-mi cati sefi te-au vizitat dupa ce te-ai imbolnavit la spital.
Documentare. Adevarul despre Monsanto. Food inc. Earthlings ( ca sa vedeti cum sunt crescute animalele pentru abatoare ) si un reportaj cu apa. Aici apa , http://www.apa-vie-sanatate.com/filme-documentare-despre-apa.html .
Marcel te-as imbratisa pentru comentariul asta 🙂 Eu acum fac paine in casa, macin cerealele cu rasnita si framant la mana. Da, normal ca din afara par „moderna”, am studii cu carul, am lucrat in diverse multinationale dar de cand am devenit mama s-a schimbat compozitia chimica a creierului meu si nu mai reusesc sa nu citesc toate etichetele, sa nu ma intreb care vitel a ramas orfan prea devreme in timp ce intind mana spre o sticla de lapte pe raft. Nu mai cumpar de la supermarket decat otet alb si bicarbonat…pe amandoua le folosesc la curaratul casei. Mi-a fost cumplit de greu la inceput, eu am lucrat o viata in advertising si marketing si chiar daca stiu bine cum functioneaza mecanismul normal ca eram si eu victima. Mi-era dor sa cumpar de pe rafturile colorate si luminoase, fara un caeas pe vreun perete, cu totul aranjat spre stanga asa fix potrivit pentru creierul femeii, cea care ia decizia de cumparare intr-o familie. Cand am inceput sa cumpar bio de la un magazin mai mic, de cartier, ma simteam ciudat dupa ce terminam de luat ce aveam nevoie…nu cunoasteam ambalajele, nimeni nu ma bombardase cu publicitate despre marcile alea, ma simteam nesatisfacuta de actul cumpararii. Nu e o gluma, mi-a trebuit dezintoxicatie pura. Acum fac parte dintr-un grup de familii care cumpara direct de la producatori. Ii cunosc personal pe acestia din urma si comand de la ei saptamanal. tot saptamanal, intr-un loc unde platim o micuta chirie ajung laditele cu mancarea, verdeturi, uneori lactate si carne, migdale si nuci, ulei de masline. Le luam de acolo si asa facem aprovizionarea. E impresionant sa vorbesti cu ei, cu producatorii. Pentru ca sunt locali, cand ploua mult si ingheata ma gandesc la ei pentru ca stiu ca-i afecteaza si deci si oferta lor catre noi. Daca vrei cred ca am devenit mai responsabili. Nu e usor, eu vad alte mame aici care cumpara totul de-a gata, care ma arata cu degetul ca „stau la cratita” cu orele si uneori ma simt vinovata si eu fata de puiul meu ca nu sunt mai „moderna” si ca nu folosesc tot timpul ala ca sa stau mai mult cu el. Dar nu pot, nu MAI pot, sa consum ca inainte. Acum doua luni producatorul de laptate de capra ne-a scris mail si ne-a spus ca a intarcat iezii si ca deci nu mai au lapte pana la primavara. Mi s-a parut splendid…ce anume? Ca stiu de unde vine mancarea mea, ca ei respecta pe mamele capre si nu le obliga sa aiba pui pe banda rulanta ca noi sa manacam incontinuu laptele unei alte specii. Ca am ajuns aici, ca vad, ca pot sa ies din turma, ca am curaj, ca foarte des mi-e greu dar nu ma las.
ana,
multumesc. Si ca sa fiu un pic ironic, nu-i asa ca stii acum mai bine ca nimeni cum sa vinzi ” gheata eschimosilor ? ” , si ca de fapt, poti sa impui acum cu cap, un anumit produs, care sa ajunga in magazine ? problema corecta este sa nu il industrializezi. Adica de preferat sa ai mai multi producatori si mai diversificati, decat unul singur care produce totul non-stop. Si sa poti diversifica. Adica sa pot sa mananc carne in functie de sezon. Odata mananc porc/mistret, odata pui/curcan/gasca, odata mananc miel, vitel, etc, in functie de cum ajung la maturitate. 2 milioane de tone de alimente ajung pur si simplu la gunoi pentru ca noi nu le refolosim. Adica am putea ca din hrana aia nevanduta in supermarketuri, sa le dam unui taran legume/fructe etc sa hraneasca animalele cu ele, decat sa le cumpere hormoni pentru stimulare lactatate. Putini stiu cate scandaluri au fost pentru produsele lactate cu steroizi si hormoni. Earthlings inca o data. In natura avem diverse animale si diverse cicluri de crestere, de la fazan, la prepelita, strut, gaina, gasca, etc, toate cresc pe rand, nu toate odata.
si mai vin cu un exemplu clar, de aici din Ro, o sticla de apa la 2l costa undeva la 2.50-max 3.00 lei. O sticla de suc, care foloseste automat apa, chemicale, zero suc de fructe, indulcitori arome, si etc, costa ? 6.5 lei. Prefer sa beau apa. Cu un sirop de fructe luat de la producatorii de miere si cu 2l litri de apa minerala, faci cel mai bun suc natural.
Mai face cineva socata ? mai stie cineva reteta ?
Iata reteta http://oliviasteer.ro/licoarea-lui-elle/
Acum fac bors 🙂
Toate lucrurile din univers au partea lor buna si partea lor rea.Apa, focul, pamantul, aerul sunt benefice si nefaste ori mortale in acelasi timp, depinde cum le folosim. Creierul nostru , atat cat la suta este folosit, pana acum, ne spune cum si cat sa folosim din toate astea ca sa nu fie periculoase. Dar pentru tehnica din zilele noastre nu vrem sa-i ascultam „povetele”, consumam fara sa tinem seama de procente, consumam tehnica fara numar”””, fara numar”””” si ne „innecam”, ne „ardem”, ne ” sufocam” in ea, in tehnica.
In timpul asta natura , atata cata mai este, sta si ne asteapta sa ne uitam la ea, sa ne bucuram de ea, sa ne dea stari de euforie care sunt endorfine, nimic altceva…
Si, sa nu ne mai gandim la aceasta boala ca la drobul de sare de deasupra capului, gandul rau atrage raul . Sanatate inseamna sa „consumam” natura si sa invatam sa ne placa verdele, florile, plantele si sa le includem in viata noastra zilnic (in loc de o portie de televizor).
Draga Printesa, de cand te-am descoperit ma bucur si eu de postarile tale, asa ca toata lumea dar acum am indraznit sa postez fiindca simt ca teama asta este, ea insasi, un mare pericol.
Cu drag…
ca bine zici… din pacate, la mine una frica asta e incontrolabila.
Nu avem copil inca, dar ma sperie gandul ca-l voi hrani cu tot felul de otravuri. Am ajuns sa ne facem paine in casa, iaurt din lapte adus de la tara etc. Mancarea de acum e plina de mizerii, cel mai criminal mi se pare ca mancarea pentru copii este si ea plina de ‘chimicale’ si prezentata drept sanatoasa (imi vin in minte sucurile ‘naturale’ si iaurturile, cu o lista de ingrediente cat tot tabelul lui mendeleev).
In alimentatie sa alegem tot ce-i mai bun si cat mai sanatos, felul de a gati, combinatiile de alimente, orele si cum si unde mancam. Unii hranesc copii in fata televizorului, asa stau bibelou si deschid gura cand simt lingurita in buza.
Trebuie sa renuntam la comoditate, ea ne imbolnaveste mintea si trupul. Un psihic bun, sanse mai multe de revenire.
Mama cu un cancer vijelios am pierdut-o si ea s-a pierdut in fata ei. Am scris pe blog un articol despre asta. Soacra-mea si ea are tiroidian, acum il tine in frau, radioterapia a ajutat-o, alimentatia din legume si lactate, pozitivismul, dar si tratamentul pe baza de plante. Multe ceaiuri, tincturi, etc.
printeso ,
pe mine ma ingrijoreaza iodul si antiaglomerantul din sare ( cam de 1 an ).
Ce zici ?
sare roz de himalaya
Merci 🙂
Mai ieftina e aia de muraturi, urata rau, cu multe cristale mari si gri prin ea, nerafinata, e doar sare sparta.
http://www.dacianpalladi.com/ce-regrete-au-multi-oameni-aflati-pe-patul-de-moarte/
Tin minte ca prin 93-94 matusa mea de la tara a cumparat pui de la ferma. Multi. A incercat sa ii creasca cu porumb, dar nu „cresteau” prea repede, asa ca a trecut pe concentrate. In 2 luni era puiul gata si avea un gust asa bun fata de puiul atos al bunicii. Pe vremea aia nu aveam internet si abia scapasem de anii in care carnea era scumpa la vedere. Acum toti din satul copilariei mele isi hranesc pasarile si porcii cu concentrate. De vreo 2 ani au abandonat si munca la camp, ca e mai profitabil sa muncesti paznic de noapte in Pipera pe 700 lei decat sa te spetesti sa pui porumb sa ti-l fure altii sau sa ti-l manance porcii. Asa ca de ce as merge sa cumpar mancare sanatoasa de la tara?
Iar cancerul nu e boala secolului nostru. Exista din timpuri mai vechi (Ana de Austri avea cancer la san, sau cel putin asa scria o doamna de la curtea ei in memorii).
Am gasit de curand un site util pentru bucataria vegetariana. Iata-l: http://www.enthusiasticlife.net/
Sanatate multa tuturor, cat mai mult optimism si incredere in Dumnezeu!