Trăiesc zile cu cusăturile pe dinafară. Dorm și mă simt obosită. Mănînc și mă doare capul de foame. Iubesc și mă port ca și cum aș urî. Mă uit la filme și nu le văd. Mi-e dor de prieteni, iar cînd merg să mă văd cu ei, vreau acasă.
Cred că e pentru că iar mă întorc pe dos hormonii. Că încă un om are cancer. Că nu-mi mai pot practica meseria, pentru că nu mai există public pentru presa pe care știu eu să o fac. Că am încetat să mai sper că o să scriu odată o carte. Că nu reușesc să storc din mine mai multă răbdare. Că mi se pare că jurnalul ăsta blog nu mai are scop de cînd are audiență. Că mi-e teamă de mine, de mintea mea, de fostele mele visuri.
O să treacă, desigur. Mîine o să ciripesc din nou despre cît de frumoasă e viața cînd ai un copil sănătos și bani să-i pui un terci curat sub nas. Dar azi, azi, deși am o copilă sănătoasă băgată cu mîinile pînă la cot în terciul curat, deși o iubesc nemăsurat și mă face fericită tot timpul, azi am o zi cu cusăturile pe dinafară. Vă rog să mă ignorați, dar numai după ce-mi desenați o îmbrățișare virtuală.
Yours truly,
the attention whore (azi în varianta mea mai tristă)
>:D<
Te iubim si iti multumim ca ne incanti mereu ochii, sufletul, mintea cu ce ne scrii. O imbratisare virtuala din partea cuiva care stie sau intelege cat de cat ceea ce simti.
eii capul sus zi zambeste, uite, eu iti trimit o imbratisare mare mare si un zambet.
cartea e musai sa te apuci de ea pentru ca deja ai oameni care abia asteapta sa o citeasca 🙂
si meseria poti sa o practici char daca trebuie sa o mai remodelezi putin, cu singura conditie sa adori in continuare ce faci.
pupam fetele 🙂
Of, Ioana…. biiig, biiig hug si te tin in brate pana cand o sa vrei tu sa te desprinzi 🙂
>:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D<
… and on, and on, and on….
Toti avem urcusuri si coborasuri, sper sa treci peste stare asta cat mai repede. Ia bebelusa in brate si sufla-i perisorul de pe frunte. Al meu moare de ras cand ii fac asa.
Te imbratisez cu drag!! >:D<
Te imbratisez cu drag,printesa inteleapta! Si iti multumesc pentru toate zilele cand intru aici si zambesc sau ma intristez,rad sau cad pe ganduri.Sa treci cu bine peste ”cusaturile pe dinafara”.Si tu si toti ceilalti care au nevoie.
Iti trimit si eu o imbratisare virtuala, care sper sa ajute!
Si eu traiesc de cateva luni o stare ciudata, de depresie amestecata cu anxietate si pesimism, in care mi-e frica de moarte, de boala, a mea sau a celor dragi, in care mi se pare ca nimic nu mai are sens si nu reusesc sa ma bucur de lucrurile bune din viata mea.
O fi ceva in aer, in asezarea constelatiilor, dar traiesc cu speranta ca odata cu venirea primaverii, a soarelui si a caldurii, gandurile astea se vor diminua macar, daca nu vor disparea.
Nu renunta la visele tale si la talentul pe care il ai, in nici un caz! Exista oameni (ca mine) care trec incet-incet de-acum de prima tinerete si care habar nu au ce vor de la viata, ce talente au si cu ce scop s-au nascut pe pamant…
–––>>>>>><<<<<–––
Bigggg hugggg
>:D< O imbratisare stransa de la mine !
Dap, dor zilele astea, i know. Toti stim, ca exista si dor. Pentru ca daca nu ar exista nu am putea sa ne bucuram si sa le apreciem pe celelalte. Nu avem ce sa facem, decat sa ne invatam sa traim si cu ele. Te imbratisez si sper sa ti se intoarca cusaturile repede.
Vestea proasta e ca o sa mai tot ai zile de-astea, cu cusaturile pe afara. Vestea buna e ca numarul in care ele (cusaturile zic!) vor sta la locul lor, or sa le depaseasca numeric. Trebuie sa inveti urmatoarea lectie: un lucru bun nu compenseaza un lucru rau. Un lucru rau e un lucru rau, el nu trece de la miros de paine calda si de la bale de bebelush sanatos. E bine insa sa fie bebelusha foarte sanatoasa si sa miroasa a paine calda in casa, e bine sa iubesti. Si e in regula sa fi intoarsa pe dos, e in regula sa tipi la oamenii pe care ii iubesti – asta inseamna ca ei sunt acolo, linga tine. E ok sa nu-ti pese ca te ia in brate fetita, o sa te ia si maine, si peste 15 ani, si peste alti 50. O sa te tot tina de mina, o sa te tot bucure si-o sa te tot supere dar nu vezi, despre omul cu cancer nu stim daca o sa mai poata asta. Nu e sigur, doar ca nu stim. Si atunci e ok sa fi suparata, foarte suparata. E in regula sa ti se para fara sens sa tii un blog cu audienta – blogul cu audienta nu te fereste de boala. E ok sa te simti neputincioasa in legatura cu jurnalismul care se face in Romania si sa te intrebi ce sa mai cauti tu in el. O gramada de jurnaliste si jurnalisti valorosi se intreaba asta. It will come to you! O sa faci! O sa scrii si-o carte, daca asta trebuie sa faci. Sau n-o sa scrii o carte, o sa traiesti anonima si fericita, cu fetita ta si cu omul tau iubit. Si noi n-o sa mai avem ce sa citim zilnic so what, ne-ai dat atit de mult in ultimii ani e in regula sa devii egoista si sa traiesti pentru tine si ai tai. E ok sa obosesti la un moment dat, e ok sa nu te mai ridici nici la inaltimea propriilor tale asteptari. E in regula sa te dezamagesti. Ai voie! Toti avem! Cine spune altceva se si ne minte! E o melodie a lui Vasco Rossi, coloana sonora a filmului „Non ti muovere” pe care de altfel l-ai vazut (si chiar l-am comentat aici pe blog impreuna!) care se numeste „Un senso”. Si care la refren zice asa:
„Sai che cosa penso
‘che se non ha senso
Domani arrivera
Domani arrivera lo steso
Senti che bel vento
Non basta mai il tempo
Domani un altro giorno arrivera
Domani un altro giorno
Ormai e qua”
In traducere libera de orice constringeri 🙂 inseamna asa:
„Stii la ce ma gindesc
Ca si daca nu are sens
„Maine” o sa vina
„Maine” o sa vina indiferent de ce se intimpla
Uite ce vint frumos bate
Timpul nu se termina niciodata
Si maine o sa vina o alta zi
Si aceasta alta zi de maine e deja aici”
Orice s-ar intimpla, domani arrivera lo steso! Si te imbratisez si eu, asa, cu dragoste de mama. Care stie totusi ca fericirea nu ne-o aduc copiii, nici parintii, nici alti oameni. Fericirea e ceva ce e in noi si tine de liberul arbitru. Iar in unele zile e ok sa fim fucked up (uups, pardon) 🙂
ce frumos ai spus despre tot, Anca. asa gandesc si eu acum, ca tine doar de noi sa fim fericiti sau nu, ca zilele negre vin, chiar daca totul merge bine. dar mi-au trebuit niste ani sa ma accept asa cum sunt. cand o sa ma mai simt trista ma voi gandi la ce ai scris. si tu Printesa, la fel, nu putem controla totul, trebuie sa mergem inainte. bunica mea a murit miercurea trecuta si eu nu am putut fi langa ea, deasemenea mama mea nu a putut fi langa mama ei pe ultimul drum si asta ma va bantui toata viata, dar sunt bine, incerc sa gandesc pozitiv…
Anda, draga mea, imi pare foarte rau de pierderea ta, a voastra. Condoleante din suflet! Pierderea unei bunici este ceva incomensurabil, este comparabila cu pierderea unui parinte dar mai dureroasa de atit. Cumva, cu parintele cresti si daca ai sansa de a avea un parinte tinar (mama e doar cu 15 ani juma mai mare ca mine :-)) atunci procesul de imbatrinire se face cumva simultan. Insa pierderea unei bunice sau a unui bunic este prima care ne scoate din copilarie. Primul hop, primul rid pe fata! Prima incruntatura, primul plins serios, cu motiv. Dar trece si asta, te trezesti ca trece un an, pe urma doi, ramai cu un dor ca un pumn fierbinte care iti stringe din cind in cind inima. Ti se pare ca nepotelul proaspat nascut seamana leit cu bunicul. Ca are in ochi toata intelepciunea celui batrin. Si te uiti cu drag la sora mijlocie pentru ca ea e cea care a mostenit structura osoasa a bunicei materne. Si la sora cea mica, pentru ca ea seamana – bucatica rupta – cu Marita, bunica paterna. Raman in noi oamenii astia dragi care se duc. Te trezesti intr-o dimineata si din oglinda iti zimbeste obosit chipul mamei tale. Si dupa primul moment de panica ti se face cald in suflet, alergi la telefon si cat inca mai poti ii spui „sarut mina, mama, ce faci?”. Nu ne bantuie nimic toata viata, Anda, Dumnezeu in bunatatea lui ne-a lasat timp si ne-a dat uitarea…si ziua de maine, care vine indiferent cat de grea e cea de azi!
Mersi Anca… Si tu scrii frumos… Ce imi place ca aici pe blog s-au adunat numai persoane bune la suflet…
Pe mine ma inveseleste asta : http://www.youtube.com/watch?v=P2nUYqI6qxA
Te imbratisez si te rog sa-ti lasi capul pe umarul meu oricand ai nevoie de el! Lasa-ti grijile si apasarile acolo, macar momentan! Gabriela B.
Poate nu ai nevoie de sfaturi, dar eu cand ma simt asa fac un dus sau ma spal de cap. Si las totul sa curga din mine. Uneori ajuta, alteori nu. Deh
da! e bun spălatul pe cap!
FEREASTRA DESCHISĂ
În fiecare primăvară, văd în drumul meu spre casă un cuib de berze. La început văd două berze în acelaşi cuib, după ceva timp apare mereu o familie. M-am întrebat de multe ori dacă păsările au gânduri, dacă ele ştiu drumul spre casă şi răspunsul a fost mereu că nu e nevoie.
Avem multe de învăţat de la ele, cum ar fi să ne urmăm drumul cu încredere că suntem susţinuţi în tot ceea ce facem…Putem forţa lucrurile să se întâmple sau putem lăsa ca ele să se întâmple la momentul potrivit. Cum ar fi dacă păsările s-ar încăpăţâna să rămână în cuib şi iarna?
De asemenea, am observat că o simplă privire îndreptată spre cer ne poate lumina ochii…
Atunci când eşti împovărat de grijile tale zilnice, tot ce ai de făcut este să-ţi ridici privirea. Dacă eşti închis într-un birou caută o fereastră. Ceea ce deschizi este de fapt fereastra inimii care mereu ne spune că există şi altceva, că lumea nu se reduce la ceea ce percepem zilnic cu simţurile noastre, că e mai mult de atât şi noi nu am descoperit încă. Singurii care arată că mai ştiu asta sunt copiii.
Ridică-ţi privirea spre cer…tot vei găsi ceva care să se reflecte în ochii tăi ca într-o oglindă…indiferent că e albastrul cerului, razele soarelui, albul norilor, culorile unui curcubeu după ploaie, crengile unui copac impunător sau aripile unei păsări.
În astfel de momente îţi dai seama că miracolele pe care mintea le complică sunt de fapt simple, că ceea ce aşteptăm se întâmplă chiar sub nasul nostru, în timp ce noi ne încăpăţânăm să privim în altă parte, că bucuriile îşi fac loc în viaţa noastră dacă le deschidem fereastra. Deschide-ţi fereastra inimii cu un zâmbet sau cu o privire…
Iar cine nu vrea să-şi deschidă fereastra sufletului, să-şi şteargă măcar geamul de praf…pentru ca planeta pe care trăim e superbă!
ozibuna.net
Adela Moldovan @ Lectii din viata
hugs, hugs on top of other hugs! zilele astea au si ele rostul lor, lasa-te sa fii trista si sa consumi starile rele, asa vor trece. Sa(-mi) fii bine! (am pus si „mi”-ul ca-mi place posesivitatea asta a limbii romane, are dragoste in ea, nu stiu in care limba mai este)
Draga mea,
Atat de bine faci tu cu fiecare postare a ta , incat ar trebui sa primesti mii de imbratisari virtuale…:) de la fiecare dintre noi, cititorii tai. Eu nu pot sa te ajut decat cu una..(cei drept stransa stransa :P) , o imbratisare de la o proaspata mamica de Antonia, care are deja 28 de zile:) o proaspata mamica , ce iti citeste postarile anterioare..si pe care o ajuta tare tare mult.Si care iti multumeste!
Si care iti spune ca …desi ai si zile mai rele (de la hormoni sau nu), soarele revine pe cer. Si , exact asa cum ai spus si tu, bucura-te ca minunea ta e bine…si ca „poti sta cu nasul in ea”. Asta e cel mai important.
Ce se intampla langa noi, intre prieteni sau persoanelor pe care nu le stim, bolile necrutatoare de care sufera mult prea multa lume…nu depinde atat de mult de noi. Ar fi tare tare bine daca am putea schimba ceva…
te imbratisam inca o data, cu drag!
HUG!
big hug. >:D:D:D<
va multumesc tuturor pentru imbratisari, povesti, cintecele si mesaje. I feel better! 🙂
eu iar iti recomand sa citesti studiul china. o sa te cutremuri, o sa inveti ca 2+2 nu mai fac 4 anymore, dar o sa te simti mult mai bine ca stii asta, spre deosebire de cei care nu stiu si nu pot face alegeri. si cand vei mai auzi de oameni cu cancer vei sti ce sa le spui si poate le vei schimba viata. nu ma crede pe cuvant, documenteaza-te ca o jurnalista 🙂
Draga printesa,
Am in fata mea pe piciorul monitorului un mesaj pentru tine : e un pliculet cu zahar de la cafea. Pe el scrie :live happ illy ! Mi-a placut si l-am pastrat pentru momente din astea. Inteleg, imbratisez virtual si eu :*
Trimit si eu, sa fie better+1 🙂
Ioana, ingaduite-ti sa fii trista in aceeasi masura in care iti ingadui sa fii fericita. Asa e, maine iti vei aduce din nou aminte cat de norocoasa esti ca ai un copil sanatos, un copil pe care ti l-ai dorit atat, ca ai un sot care te iubeste, ca ai o mama, bunici care te iubesc (eu nu-i mai am, din pacate, nici pe mama, nici pe bunici), ca ai oameni care tin la tine si care-ti sunt alaturi si la bine si la mai putin bine, desi unii nu te cunosc decat virtual. Ai multe lucruri pentru care trebuie sa-i multumesti lui Dumnezeu, dar azi da-ti voie, repet, sa te gandesti si la partea goala a paharului. Asa suntem noi, proaspetele mamici, mai avem si zile mai putin euforice. Si, eventual, roaga-l pe Om sa-ti aduca ceva bun diseara, cand vine acasa. Mie-mi face tare bine chestia asta, ma simt ca atunci cand, in copilarie, bunica mea se intorcea acasa si scotea strengareste cate o mica surpriza din buzunar. Imi trece automat orice stare mai putin placuta. Te imbratisez cu drag.
daca ai stii, draga mea, de cate ori iti scriu in gand…si mai apoi tu imi raspunzi cu o noua postare. iti doresc putere si increderea ca totul va fi bine.azi, ca niciodata am avut curajul sa-ti scriu prima data. curand va iesi Soarele!
zilele astea vin si se duc. te inteleg si iti inteleg starile. am trecut prin ele si-am crezut ca e iadul, au revenit, am trecut iar prin el, acum iar le-am lasat in urma. vor mai veni, stiu, da’ trec. 🙂
asa ca >:D<
se vad coltii unei depresii,care iese din cand in cand pe blog.in urma unor chestii reale,dar felul in care te afecteaza nu e ok.am vazut-o intai la faza cu bubitze fata,apoi la ….ma rog,alte evenimente neplacute.poti sa dai cu rosii,negarea e fireasca,am vrut sa iti spun mai demult,m-am gandit ca nu e treaba mea.anxietatea e o manifestare clinica a tabloului depresiei;chestiuni de genul ingrijorare legata de viitorul bebelushei etc…iti spun toate astea din propria experienta,din pacate…a durat vreo 3 ani in care aveam ghem in stomac sau apoi nod in gat,la boli copii etc atrebuit sa ajung la medic sa alu ca iubirea mea dependenta ptr copii,legatura noastra supra-fireasca ,felul cum ii adoram fiecare ir de par etc etc tot ce ai scris si tu si formeaza tabloul implinirii ca mama,la un moment dat e prea mult si atunci a sarit gardul.am simtit asta dupa un timp de tratament,in continuare imi ador copiii,dar pot vedea cum i se pune o branula,pot trai cand are vreunul o boala nasoala,in genere amandoi o data,sa nu disper sis a ii pot ajuta oarecu cu stapanire de sine sa treaca peste.postul tau despre boala cumplita mi-a ravasit si mie spaimele …te inteleg,imi pare rau,te iubesc ca pe o sora.iarta-ma,dar cauta un bun specialist.unde traim acu specialistul este psihoterapeut- adica scrie reteta,deci ca psihiatrul in romania,dar face si psihoterapie.terapia e lunga, incredibil,dar ajuta,asta dupa ce de obicei trebuie sa iti invingi niste prejudecati.am avut ocazia in bucuresti sa dau peste niste tembeli,deci nu obosi,cauta pana gasesti unul potrivit ptr tine.iti va explica cum din cauza stresului nu se mai fac cum trebuie descarcarile de substante la nivelul neuronului si ai nevoie de o molecula chimica sa sprijine asta.de ex,in felul asta nu se mai descarca bine adrenalina,noradrenalina etc si de aici starea sufleteasca nasoala,tristete,ingrijorare etc deci musai,repet,de pe pielea mea,pastila potrivita readuce organismul la un echilibru normal.ptr mine restul au fost doar paliative-adik dus fierbinte,floare frumoasa,facut paine,iubit oameni dragi…
eu cred ca toti avem zile proaste. multam de gind.
scuze,fiica mea a scos niste taste,si acum vad ca lipsesc niste m -uri si f-uri…
>:D<
Printesa, sunt absolut convinsa ca vei scrie nu o carte, ci mai multe si sunt convinsa ca mai exista public pentru presa pe care stii tu sa o faci.
Bai, intru și eu pe aici pe la tine și ce găsesc?
Pentru ce te văicărești atât? Las c-o să mai organizez tabere de schi și-o să poți veni și tu. 🙂
aleluia! la vara e bine?
Noooo…..big hug si ganduri pozitive! >:D<
>:> nu stiu mai bine de atit.
si vreau un sfat pentru un apartament aici
http://www.imobiliare.ro/vanzare-apartamente/bucuresti/1-mai/apartament-de-vanzare-2-camere-X17L100AT
poate te scot din starea asta.
e mult? merita? mi-e mintea incurcata si nu ne putem decide…
din cite stiu eu apartamentul asta nu mai e de vinzare.
mi-au spus ca mai e disponibil unul de 3 camere; noi voiam patru. a ramas sa verifice daca s-a vindut ori nu cel de 4, care e mai scump pt ca are curte proprie. ne sperie un pic pretul, dar mai bine raminem fara bani decit sa platim chirie o viata:)
Cel de 4 e vindut de mult.
toți avem zile proaste, normal, de ce n-am avea, că suntem numai oameni și lumea asta în care trăim nu e doar din bucurii create de mânuțe afundate în terci… ideea e că trece. toate trec, bune, rele, și noi mergem mai departe, că e în cursul vieții, că trebuie, că putem, că… nici nu contează de ce.
uite, un lucru… poate nu ți se pare că contează în momentul ăsta dar blogul tău nu are audiență… are prieteni! mie, dinafară, ca om care te citește de… sunt ani deja… așa mi se pare. și nu cred că e deloc puțin lucru, dacă nimic altceva nu te mai motivează în a scrie, toți oamenii ăștia cărora le ești dragă, care îți poartă de grijă… imaginează-ți o îmbrățișare mare, a tuturor, pentru tine… cum te-ar face să te simți? așa-i că ar fi un pic mai ușor?
toate bune, Ioana, și o >:D< și de la Maramureș…
va multumesc tuturor ca v-ati rupt din timpul vostru liber, din timpul vostru cu familia, sa-mi scrieti citeva vorbe bune. am citit fiecare comentariu de citeva ori, am mai prins putere, sint mai bine.
uite in momente de astea ma bucur ca am audienta. adica prieteni multi. va multumesc si sper sa va fiu de ajutor macar in aceeasi masura cind veti avea nevoie.
Hugs, Ioana! Te citesc mereu cu drag si imi pare tare rau cand vad postari triste. Si uite…zic eu ca toate vin si trec, chiar si raul ‘c’ word care te-a dat peste cap, I should know, 8 years ‘sober’, proud survivor and living the crazy life with all of its perks. Chin up!:)
keep up the good work! 🙂
Ba da, exista public pentru ce stii tu sa scrii, e un cerc vicios, se promoveaza niste rahaturi, peste tot aceleasi, si treptat ajungem sa credem ca da, asta e viata, asta e presa, si asta tre’ sa citim. Nu suntem toti cretinoizi ahtiati dupa dosuri cu lenjerie rosie sau celulita, zau nu… Si stii asta, pentru ca altfel nu ai mai scrie deloc.
Hai, inima sus tinerime romana!!! Si noi, pentru cusaturile noastre, avem nevoie de tine. Alive and kicking!!!! Asses, of course………. Te pup cu Tudor simpatic de 4 luni si cu doar 2 piscute ramase in familie.. 🙁
Big, big hug!
Si Doamne-ajuta ca maine sa fie mai bine!
http://www.stumbleupon.com/su/AHZWm4/make-everything-ok.com/ 🙂
Nu stiu cum sa o desenez ? >>:)):((:<<<, ma rog am incercat ceva, dar a iesit un fel de bratara :(.
Oricum, cred ca sunt hormonii de vina, caci dupa o perioada de la nastere, cam 9-11 luni asa o cam iau razna, ca cica "mama" inca se stabilizeaza. Un control la tiroida nu strica, aici multi au probleme cu ea.
PS: Eu cand sunt asa trista ma uita la realizari si ma gandesca ca macar am facut si eu ceva, cat de cat, asa 🙂
Crossroads… O sa fie bine, o sa vezi..e
Buna dimineata, Printesa! Trag nadejde ca esti mai bine. Sa ai o zi frumoasa, frumoasa, ca de poveste! Te imbratisez!
ieri,ieri…e de vină! ieri şi mie mi-a fost rău, deci n-are cum să fie coincidenţă, a fost o zi răutăcioasă! bine pt tine e că încurajările te încurajează. mie când mi-e rău toate îmi par bullshit şi în loc să mă scoată la lumină mai rău mă enervează! n-am nicio reţetă dar ştiu sigur că trece uite-aşa: cât ai zice terci!
ps: aş vrea şi eu o „audienţă” pe care să nu o vreau din când în când!
O imbratisare calda si de la mine… pe post de medicament cu eliberare prelungita 🙂
Te imbratisez cu drag!
Estômago – 2007 a Gastronomic Story Rating: 7.6 http://www.youtube.com/watch?v=Iz_Om_vObo4&NR=1&feature=endscreen
Big virtual hug from me as well >:D<
Zambeste, maine va fi mai bine!
Deci acest comentariu nu vreau sa arate un comportament tip misogin, dar asta e problema voastra fetelor. Numai voi puteti sa va faceti probleme acolo unde nu aveti. Numai voi sunteti nervoase si suparate pe nimicuri. Am renuntat de mult sa ma mai enervez la acest tip de comportament. Poate atunci cand vei fi pe patul de moarte iti vei dori sa fi trait altfel aceste momente de cacat.