Acum cîteva seri la duș m-a lovit: grija. Asta e! Asta se schimbă!
Mă tot gîndesc de niște luni încoace de ce în primele săptămîni după naștere a fost atît de greu (lăsînd la o parte problemele Sofiei cu refluxul, din ce aud, mai toți copiii au o problemă, fie nu dorm, fie au dermatită atopică, fie nu mănîncă, au colici șamd) și de la un punct încolo, totul a devenit mai ușor, mai simplu, mai frumos, mai firesc. Grija se schimbă.
La început, nu știi nimic despre ființa cea mică. Sigur, există multe mame în jur care te sfătuiesc de bine și-ți spun să nu-ți faci griji, că și ele au trecut prin asta și totul e ok. Problema e că ele nu au crescut copilul tău. ACEST copil pentru care tu-ți faci griji nonstop este nou pe lume, nu doar pentru tine și pentru el însuși, ci pentru toată lumea. Dacă alți copii au învățat să doarmă pînă la urmă, asta nu înseamnă nepărat că și al tău o va face. Există o primă dată pentru orice, nu? Poate copilul tău este primul în istorie care NU va învăța să doarmă noaptea niciodată. (Sigur, ăsta e un gînd irațional, sînt șanse infinitezimale să se întîmple așa, dar nesomnul, hormonii, panica imensă că ceva e în neregulă cu micuțul și tu n-o să te prinzi la timp, astea nu-s raționale, și sînt, din păcate, imposibil de stăpînit)
Îți faci griji. Majoritatea ridicole. Mamele cu copiii mai mare s-ar tăvăli pe jos de rîs dacă te-ar auzi, noroc că probabil au trecut și ele prin aceleași panici. Mai jos sînt ale mele. Sofia avea doar cîteva zile de viață și eu mă perpeleam de grijă. Iată un printscreen cu notele pe care mi le făceam noaptea în telefon:
Acum o cunosc. Știu. O simt. Are zile cînd nu mănîncă. Are zile cînd nu doarme. Uneori tușește. Alteori plînge nejustificat. Mă uit la ea și știu că nu e nimic, că e doar o stare, o toană, că e bine și că o să fie bine. Dar am cîștigat relaxarea asta în timp. Am trecut cu ea prin suficient de multe crize de plîns, nopți nedormite, febre, căzături în cap și-n nas, vărsături și constipații cît să am încredere că relele cele mici trec. Mai puțin au contat vorbele și experiențele altora (deși of, tare-aș fi vrut să conteze mai mult, să fie suficient un relaxează-te spus de 100 de ori de 100 de mame diferite), cel mai greu a cîntărit experiența noastră, a mea și a ei împreună. Și asta vine în timp.
Așa că sfatul meu pentru mamele proaspete e: hang in there! Fiecare zi în plus scade din panica irațională și adaugă siguranță între voi, curînd o să rămînă numai liniște și roz (sau albastru, după caz). Eh, sigur, rămîne teama generală, cea mai înfricoșătoare dintre frici, că o să i se întîmple ceva grav, asta nu se stinge niciodată, orice-ai face, o să te țină de mînă pînă n-o să mai fii. Din fericire, bucuria de a fi cu copilul tău e atît de densă și de cuprinzătoare încît în cele mai multe momente reușește să dizolve mai toate simțirile negative, inclusiv panica asta cronică. Slavă Domnului, că altfel înnebuneam înainte să-i dăm la grădi…
Si cand te obisnuiesti si totul e o placere si te uiti la ea cum nu mai plange decat ca sa te faca atenta la ea, si mananca mai tot singura cu manutele alea mici si fragede ale ei si doarme si cate 10 ore pe noapte… trebuie sa te intorci la serviciu si sa stai fara ea 9 ore…
„O fi ca si-a descoperit vocea”?foarte tare, ajuta umorul negru. Sunt insarcinata in 21 de saptamani si visez noaptea, ba ca nu am luat servetele umede, ba ca e bolnav, ba ca nu stiu sa-l schimb. Am frici de acum…si mi-e mai frica de frica pe care o sa o am cand o sa vina bebelusa. Intr-o seara in timp ce dormeam a stranutat pisica si am sarit din pat ca arsa…credeam ca s-a intamplat ceva cu copilul. Abia dupa ce m-am ridicat din pat am realizat ca eu nu am nici macar patut.
Of, ca bine zici. Si cand mai creste si incepe sa mearga incepe frica aia mare cu aoleu cade, pica, se loveste…”da cu ochiu”…isi rupe dintii…Si da, cade, pica, se loveste…dar cu putin noroc nu da cu ochiul si cu dintele. Si nu vezi sange. 🙂
Dap.
Ma bucur ca ai scris despre asta. Ma bucur si ca nu sunt singura nebuna cu inima cat un purice, la orice. Cand doarme de ce doarme asa mult, cand nu doarme, de ce nu doarme, de ce nu mananca la fel ca ieri, de ce tipa asa mult, de ce da din manute, de ce sta cuminte, de ce se uita asa atent, la ce se uita asa atent, de ce de ce…
A mai trecut, dar încă nu complet.
Mi-e drag de mama mea, care nu numai ca a ajuns pana la aceasta onorabila varsta fara sa înnebunească de grija, dar a mai si avut curajul sa dubleze grija cu un nou copil. Respectele mele
Are 8 saptamini. Azi noapte a adormit la 6. Eu am dormit 2 h jumate in ultimele 24. Inteleg perfect. Excelenta incurajare, mersi!
O sa fie mai bine, hang in there!
Si la noi a fost asa pina a facut 2 luni. Atunci a dormit legat de la 11 seara la 6 dimineata. Inainte adormea la 5 dimineata si dormea 3 ore…
parca recitesc grijile mele la primul copil, mai putin cu refluxul… al meu statea si doua ore la san, adormea,iar cand voiam sa plec se trezea urland…toata lumea imi spunea ca se va linisti dupa 3 luni, trecusera 4 luni si nimic… dar uite ca lunile au trecut, au trecut si anii si acum bebeloiul (ca era si grasan) a devenit un baietel frumos si inteligent in varsta de aproape 6 ani(hahaha)
Of, iar ai reusit sa ma faci sa lacrimez de emotie. Am un baietel de 6 luni si ma regasesc aproape mereu in postarile tale. Acum o saptamana a cazut din pat si acum umblam pe la neurochirurgi pentru o umflatura care nu- i mai trece. Asa ca, daca pana acum nu constientizam pe deplin sentimentul de grija, acum o fac. Nu- ti dai seama cu adevarat de semnificatia cuvantului „grija” pana cand nu apare o mica minune care depinde in intregime de tine.
Aaaoleu, bafta, sa fie totul bine!
Si sof a cazut in cap de nenumarate ori, din fericire nimic dramatic… Cred ca greul abia incepe!
Sanatate multa!
Multumim mult. Tocmai am venit de la control si se pare ca nu e nimic grav; am scapat fara tomografie si punctie, pentru ca asa se punea problema, dar am tras o sperietura zdravana, iti poti imagina.
Multe luni fericite si sanatoase ingerasului tau frumos!
Al meu e în burtă şi mă comport deja ca o nebună. Ba mişcă prea mult, ba prea puţin, ba e prea energic, ba sughiţă. Nimic nu-mi convine, totul mă îngrijorează, sunt nerăbdătoare să-l văd sănătos.
ieri Tudor a reusit sa isi faca prima lui julitura/vanataie! Acum arata ca un mic pugilist!:)) nu mai are stare si vrea sa plece prin toata casa… grija pentru copil cateodata ma copleseste, dar pe de alta parte ma bucura sa il vad cum evolueaza si cum creste sub ochii mei! E frumos sa fii mama, cu toate greutatile si grijile din lume!
Prințesă, de fapt te-așteaptă o viață de GRIJĂ! Da, desigur, lucrurile se mai așează în timp, înveți să înțelegi mesajele pe care boțul ăla de om le transmite, te simți mai sigură pe situație dar… grija rămâne și rămâne mare, grea, apăsătoare pentru că… în fiecare zi, în viața unei mame există loc pe „prima dată” la ceva ce ține de copil… să vezi după ce începe să meargă, să vezi după ce vorbește, să vezi când merge la grădi, să vezi… pas cu pas. E clar, din experiențele personale învățăm, ale altora sunt, eventual, povești care ne mai liniștesc, arătându-ne că și alții au trăit ce trăim noi.
Mă uit la Puștiul care doarme lângă mine, așa, liniștit, cu mâinile pe sus, ca și cum s-ar preda, nevinovat, în fața somnului, și mă gândesc că toată grija și teama pe care-am simțit-o în cei patru ani și jumătate de când a venit pe lume e nimic față de tot ce urmează… și mi-e teamă și teama-mi îngheață sângele în vine… dar îmi zic că e firesc, că e în firescul vieții și că nu ne rămâne, oricum, decât să mergem înainte și să facem, pentru ei, că noi am ales să vină pe lume, totul cât de bine putem… să-i livrăm la maturitate în stare perfectă de funcționare. Ahh, tare-mi doresc să mă achit cu bine de datoria asta! Și lui să-i fie bine!
Ce zici, parcă se vede lumea altfel mămică fiind, așa e? Sănătate multă Delfinuței curioase!
Sa-ti traiasca Printesa si sa creasca mare si sanatoasa si mamei macar o clipa sa uite de griji.
Micutul meu trece azi maine la 5 saptamani. Doamne, am o teama mai mare ca si mama lui. De ce se agita asa tare, de ce plange, de ce mananca din 2 in 2 ore, de ce nu doarme noaptea si stam cu el 4 ore in brate si orice faci nu e bine, scoate limbuta, isi face greata si intr-un final adoarme pe la 5. De ce doar feonul pe burtica isi face efectul, de ce picaturile si solutiile anticolici nu merg, DE CE…
Insa, cand te vede isi schimba mimica fetei, cand o simte pe mama lui se relaxeaza, cand sta in sezlong si priveste la bec si 10 min, cand in somnic dupa ce a papat la san face parturi si se linisteste pe urma, cand doarme 2-3 ore legate in zilele/noptile bune, cand intrezareste un zambet in somn, CAND face toate astea UITI de grijile de mai sus.
Asa ca sfatul „hang in there” o sa-l transmit sotiei si o sa o ajut/incurajez cat pot eu de mult.
[…] se livrează la pachet cu copilul. Uneori grija asta – Ioana m-a făcut să mă gândesc, cu postul ei – care curge prin venele de mamă mi se pare rațională, firească, alteori o simt […]