– Ți-am spus să nu venim. Știam că-i o idee proastă.
– Mda, mi-ai spus. Numai că uite, eu am sperat că mai e o șansă. Și că astea trei zile la Veneția or să ne facă bine.
– Chiar nu era nevoie să batem atîția mii de kilometri ca să ne spunem unul altuia că s-a terminat. Făceam asta foarte bine și-n bucătăria noastră de 6 metri pătrați.
El tace. Ce-ar mai fi de spus? Li s-a întîmplat și lor ce se întîmplă majorității. Din doi tineri îndrăgostiți cu șanse enorme la fericire s-au transformat în doi adulți plictisiți, blazați, sătui unul de altul. Poate copiii i-au îndepărtat. Poate orele state peste program cînd de unul, cînd de altul. Sau poate nu s-au potrivit de fapt niciodată prea bine, poate doar s-au întîlnit într-un moment în care amîndoi aveau chef să se așeze și să se odihnească. Acum însă gata, nu mai puteau trăi împreună, nu mai voiau, nu mai găseau de ce.
Veniseră totuși la Veneția împreună. Din nou la Veneția, după 10 ani de la luna de miere.
– Uite, acolo am mîncat înghețata aia de alune și-am făcut poze cu mimul.
– Mda, niciodată nu mi-a plăcut înghețata. Iar mimii… care-i faza cu ei?
– Le e lene să facă alt job, așa că stau nemișcați pe bani.
– De ce naiba n-am stat noi acasă? Pentru ce-a trebuit să cheltuim 1.000 de euro pe trei zile în orașul ăsta mereu ud și care miroase a mucegai?
– Aici mi-ai spus acum zece ani că n-o să mă părăsești niciodată.
– Aha, și te-ai gîndit că simplul fapt că sîntem din nou aici o să repare tot și-o să ne dăm seama brusc cît de mult ne iubim și o să plecăm acasă mai îndrăgostiți ca atunci. Ești ridicol.
– Sînt, întotdeauna am fost, mă știi doar. Un idealist de căcat.
Ea întoarce capul a lehamite. Vede un chip cunoscut. Nu se poate. N-are cum. Și totuși. Își ridică pe cap ochelarii de soare. El e. Ultimul ei iubit înainte să se mărite. Nu l-a văzut de 12 ani. Dar s-a gîndit la el, o dată, de două ori, de două sute de ori, l-a și visat o dată, de două ori, de două sute de ori. Care-s șansele să fie el aici? Fără să se gîndească prea mult, se ridică de la masă și se îndreaptă spre el. Bărbatul ei o privește calm. Nu-i prima oară cînd ea dispare în timpul unei certe.
Se apropie de bărbatul brunet cu aparat foto profesional atîrnat de gît. El e. Incredibil cît de puțin s-a schimbat. Care erau șansele?
– Salut, mi s-a părut că tu ești.
O privește mirat, ca și cum n-ar recunoaște-o. Apoi îi zîmbește cu ochi cu tot.
– Hei, care erau șansele?!?
– Asta mă gîndeam și eu acum un minut cînd te-am zărit de la masă. În secunda următoare am traversat să te salut. Poate-ar fi trebuit să mă gîndesc mai bine înainte.
– Bei o cafea?
– Hai!
Pornesc împreună. Ea cu mîinile în buzunare, el cu ochii la ea. S-a schimbat. E mai slabă, are părul mai des și fruntea mai ridată. Dar e tot ea. Care erau șansele?
Soțul ei îi privește cum dispar în mulțime fără să se ridice. Peste cîteva minute, cere nota. Ridică poșeta ei de pe masă și o aruncă la coșul de gunoi din fața cafenelei.
Ce poveste interesantă, pe de o parte tristă, pe de o parte happy.
Spune-mi ca e pura fictiune… 🙁
Mie imi plac foarte mult povestile. Mai ales scrise de tine, mi se pare ca sunt scrise cum nu se poate mai bine.
Wow! Am citit dintr-o rasuflare, nici nu am clipit…mai vreau!!!
daca e fictiune…ce imaginatie ai !!! auzi tu…sa -i aruce geanta la gunoi :-))) Noi femeile… cand e vb de razbunare…ohh.suntem cele mai tari 🙂 In orice caz…tipul cu aparat foto profesional e suficient !
Mai bine îi lua banii din poşetă mai întâi, făcea o economie din ăia 1000 de euroi :))
Exact la povestea asta asist eu in ultimele zile.Doar ca actiunea nu se petrece la Venetia ci pe plaiuri mioritice. Dar e tot despre cum sa mai dam o sansa unei relatii expirate intre doi oameni incompatibili si cu viziuni diferite. Si cand nu stii ce decizie sa iei, oscilezi intre aruncarea in necunoscut si ancorarea in banalul si comodul cotidian, vine „coincidenta” care iti arata un semn! Daca stii sa-l interpretezi vei stii si ce sa alegi. Daca nu, te vei complace sa te balacesti intr-o mocirla calduta.
Cat despre poseta…duca-se, ca probabil tot el i-o cumparase! Urmeaza si episodul doi? Ca as vrea ca el sa se intoarca impacat si optimist acasa.:)
Trist!
Eu indraznesc sa propun un happy end alternativ in care ea pleca de la masa tinandu-i pe amandoi de mana 🙂 Pentru ca, uneori, deschiderea relatiei e solutia cea mai buna pentru a inlatura rutina, a reimprospata relatia si a pastra, in acelasi timp, lucrurile bune care au fost acolo. Daca au fost…
Sau, in care ei pleaca amandoi de mana si cu poseta de gat, ca sa le aduca aminte de ea:)
Si cand ea se plictiseste si de formula in trei, mai apare inca unul si inca unul si inca unul. Sau inca una si inca una. Pana la urma vor trebui sa inchirieze un bloc intreg sa aiba loc toata familia. Imi place acest happy end alternativ. Se poate dezvolta o intreaga telenovela de aici, care sa intreaca chiar si pe Tanar si nelinistit la nr de episoade.
nu mi s.a parut verosimil dialogul dintre el siropos-ea femeie fatala, dar apoi mi.am dat seama ca numai daca ea e asa, pare natural episodul cu fuga la exu’.. daca ar fi fost el cel care pleca, pfoai, ea ar fi parut o proasta inselata in tot timpul cat au fost casatoriti si el un taran notoriu.. dar asa, avem o usuratica, cu aere de femeie puternica si independenta
Nuvela Crooner a lui Kazuo Ishiguro (volumul Nocturnes: Five Stories of Music and Nightfall) are o temă asemănătoare: un cuplu se reîntoarce la Veneţia (locul lunii de miere) pentru a se separa etc.
Bon, nuvela este mult mai profundă şi mai poetică (şi muzicală!!) decât povestea de mai sus care ar intra mai degrabă în categoria fapt divers.
Te apuci de literatura fictionala, Ionouko draga?
frumos! inca zambesc 🙂
Wow! Foarte bine scris! Ma doare la fel de tare ca pe el…
mai, parerea mea este ca nu e nevoie sa va extaziati asa . Pe bune cred ca printesa va supravietui si fara pupaturile astea false. Pana la urma nu e o opera de arta, nu lesina nimeni citind-o.. E o povestioara usurica si simpatica, dar hai sa nu exageram cu laudele ca e mai bine pentru dansa sa se perfectioneze decat sa ramana aici.
Bine, acu depinde si cam ce citeste fiecare in timpul liber. Daca lectura preferata e ziarul Ring inteleg ca ce e aici pare capodopera….
Da, pai nici nu se putea fara o lovitura sub centura. 🙂
Cum mai urla rautatea din unii oameni…
Mai nou Danele le dicteaza altora ce ar trebui sa le placa si sa nu le placa?
Mda, nu cred ca poti compara Ring-ul cu povestirea. Daca pt majoritatea aceasta bucatica a „gadilat” imaginatia si fiecare a dus povestea mai departe in mintea lui eu zic ca e de ajuns. Nu cred ca Printesa noastra a sperat la vreun premiu 🙂 Incurajarile sunt binevenite, ca si criticile de altfel, dar nu lovi in cei ce citesc. Sau cumva e vb de o lipsa de atentie? 😀
Nu e vb de lipsa de atentie. Este vorba de lipsa de bun simt elementar. Dar e de inteles, am auzit eu ca bunul simt se dezvolta mai greu la astia care citesc mult si bun.
Ntz, ntz. Strugurii sunt acri astazi :). Eu personal consider ca nu oricine poate scrie o ” povestioara usurica si simpatica” si apreciez oamenii care pot. Nu-i lucru usor sa pui cuvinte unul langa altul si sa iasa ceva armonios. N-a pretins nimeni ca-i capodopera lumii. Eu m-am extaziat, inteleg ca e normal tinand cont de faptul ca zilnic ma uit la canal D. Revista ring o caut de maine, pana acum mi-a scapat.
Ziarul ring, pardon.
:))) ai uitat de antena 2 si….ziarul click 😛 Ca cica si alea intra asa in categoria de „capodopere” a la Ring. (strugurii nu numai ca sunt acri dar sunt verzi de-a dreptul!
:))) Iti dai seama ca sunt asa multe, incat creierul meu care nu poate procesa decat maxim canal D pe zi, nu le face fata, efectiv.
Dragut si foarte la moda in ultima vreme. Multa lume se „satura”. Poate divortul e noua moda, sau oamenii sunt mai independenti.
Cat despre critici – laudele nu strica, insa rautatea da.
O mica observatie: s-a strecurat pe undeva „satuli unul de altul”. Eu stiu ca e „satui unul de altul”.
dap, asa e, multam!
E tare trist, nu-mi plac povestile de iubire care se termina intr-o balta de melasa si noroi. Dar acum astept episodul doi, cand ea si-a adus deja aminte in lung si in lat de ce il lasase initial pe iubitul fotograf, si a constatat ca respectivele lipsuri n-au facut decat sa se accentueze in 12 ani 😀
Ioana, draga „mamei” draga 🙂
Punctual, e o proza foarte bine si alert scrisa dar, draga mea, nu stiu cum se poate rezona cu asa ceva. Se poate sa fiu eu cam baba si cam hirca dar nicio femeie pe pamantul asta nu ar face ce spui tu ca a facut eroina povestii tale. Sfideaza orice urma de inteligenta, de maturitate si de bun simt elementar. Daca sunt astfel de femei pe lume (sau astfel de oameni) eu sper sa nu ajung sa-i cunosc niciodata! Dupa 10 ani nu pleci de linga un om dupa strainul care este fostul tau….in primul rind e un „fost” (chiar daca exact „FOSTUL”!)iar calitatea de „fost” o are probabil for a reason. In al doilea rind, proza ta prevedea si ceva copii pentru cuplul respectiv…te vezi plecand in lume, oricat de tare te-ar supara/ plictisi/ amari tatal copilei si lasand copila la categoria „chestii de rezolvat dupa ce ma duc intai dupa asta, despre care nu mai stiu nimic, decat ca are un aparat profesional atirnat pe umar”…te rog mult sa nu interpretezi comentariul meu ca o critica, scrii foarte frumos, cu ritm, cu pasiune dar si credibilitatea este o parte importanta in a face o opera accesibila si memorabila. Unless persoana care citeste nu e adolescenta nu se poate identifica sau pune in postura eroinei. Care pare o zarghita si o iresponsabila ceea ce ne face sa ne intrebam de ce naiba a esuat casnicia ei si cum Dumnezeu barbatul ala inca isi mai dorea asemenea specimen linga el. Femeie puternica?!? Jessus…o femeie puternica si adevarata lupta pentru casnicia ei, pentru povestea ei de dragoste si daca nu mai are pentru ce lupta renunta cu clasa si nu pleaca dupa primul trubadur cu un aparat foto spinzurat pe umar.
Te imbratisez cu drag!
Dana, e fictiune. Nu e realitate. Ceea ce e ii da dreptul Ioanei sa scrie cum vrea. Respira!
Imi plac mai mult povestile la persoana I…:)