Două fete pe parchet

Acum cîteva seri eram atît de obosită încît mi-a venit să mă întind pe jos și să zac. Și am făcut fix asta. De obicei sfîrșeala vine abia după ce culcăm puica, dar în seara cu pricina mi s-au terminat bateriile mai devreme. Nici nu-i făcusem baie încă. Ea țopăia de colo colo, muta papucii din hol pe masa din sufragerie și cărțile din bibliotecă în vasul de toaletă, the usual stuff. De obicei mă trage după ea peste tot, îmi arată, mă imită, îmi aduce și-mi ia, ne bucurăm și țopăim cot la genunchi pînă ea cade lată la ora obișnuită de culcare.

În seara aceea însă, am căzut eu lată prima. Avusesem o întîlnire prelungită la muncă, știți voi, multe creiere într-o cameră prost luminată și neaerisită, moartea energiei. Plus niște nopți cam nedormite din motive de treziri beelușești repetate cu sursă neidentificată. Și m-am întins pe parchet toată. Cu fața la bec și mîinile întinse pe lingă corp. Sofia a crezut la început că îi prezint un joc nou. Așa că mai întîi m-a ocolit de cîteva ori. Apoi a început să se arunce peste mine de-a curmezișul (ceea ce a fost destul de neplăcut, ca eu sînt o pungă cu oase, iar ea e destul de pufuloasă și m-am cam înțepat în mine însămi). Văzînd că n-am nicio reacție, a început să mă tragă de mînă. Nimic. De degetele de la picioare. Tot nimic. Mi-a ridicat bluza. A observat tatuajele. A încercat să le desprindă cu degetele ei cîrnăcioase. Evident, n-a mers. Și-a ridicat propria bluză, să vadă dacă nu cumva are și ea chestii negre pe burtă. N-avea. S-a dus la ta-su cu degetul ridicat spre burta lui. Nimic nici acolo (în afară de blană, of course). S-a întors la burta mea. A mîngîiat resemnată tatuajele, apoi s-a întins lîngă mine, să vadă la ce mă uit.

A văzut că nu mă uitam la nimic. A început să rîdă. Așa, întinsă pe parchet, cu nasul în sus și o mînă grasă peste mine. Nu, nu m-am simțit deloc mai odihnită dintrodată. Dar a fost unul dintre momentele alea în care faci poză mentală: eu și fiică-mea întinse pe parchet una lîngă alta, having fun & feeling blessed.