În 1999, la masa din bucătăria verde cu crem a maică-mii, mi-a ghicit în cărți o femeie grasă. Posibil să fi avut și mustăcioară. Mi-a spus că o să fiu nefericită, apoi fericită, apoi iar nefericită, și la final de tot, fericită. Că o să mă iubesc cu un băiat de la malul mării. Că o să am o meserie mișto și nasoală în același timp. Că o să fumez mult și într-o zi o să mă las. Că o să aproape mor într-o noapte la ora 2 am. Că după asta totul o să se schimbe și o să primesc o pisică maro în dar. O diletantă. Pe băiatul de la malul mării nu l-am iubit, doar mi-a plăcut de el o vreme.
Ghicitoarea
Era cumva doamna din linkul de mai jos? Ca am gasit-o intr-o piata europeana.
http://imageshack.us/photo/my-images/821/dfvo.jpg/
Ahhaaaahaaaa, seamănă, da!!
:D. Pot zice ca a fost imaginea care impresionat aparatul foto cel mai mult din respectiva piata. Si nu eram, oricum, intr-o piata comuna: era o piata araba, incropita ad-hoc intr-o dimineata sloioasa de sambata sub un pod prafuit pe care trecea linia zglobie si zgomotoasa a metroului 3 parizian. Cu parfum cremos de menta proaspata in nari.
Ce sa zic.. so my life:))) Eu chiar am iubit tare de tot baiatul de la malul marii. Si da, am avut si-o pisica maro in timpul facultatii. Poate n-am fumat asa mult though.. 😀
Nu e timpul pierdut! 😀
Eu am fost la cateva „pricepute” in arta ghicitului, in carti, in cafea, aveam nevoie sa imi spuna cineva ca in final va fi totul ok…acum, abia dupa un deceniu si ceva, am realizat ca prezentul este cel mai important…