Unii prieteni primesc invitația la nuntă ca pe-o veste bună. Alții, ca pe un îndemn să participe ca actor principal în celebra piesă de teatru „Un refuz cât mai credibil”.
Am avut două nunți. Cu același bărbat, Slavă Domnului, în aceeași vară. Una în Capitală, pentru prieteni, alta în provincie, pentru rubedenii. Amîndouă mici. Deși pe cea de la București mi-o dorisem mare. Când m-a cerut omul meu de nevastă, la vreo lună după ce ne cunoscusem, imediat am:
- Spus Da, pentru că-l iubeam și știam că el e bărbatul meu
- Vizualizat o scenă de film american cu nuntă pe malul lacului și cinci mii de oaspeți spilcuiți lăcrimând generos în poziție șezândă pe scaune albe perfect aliniate.
Peste încă o lună, când aveam și inelul pe deget, și grădina de vară rezervată, am început să încropesc măreața listă. Cinci mii de oameni nu cunoșteam (nici acum, când am 2.000 de prieteni pe Facebook nu cunosc mai mult de 500), am pus pe listă vreo 200 de nume. 180 din partea mea, 20 din partea lui (el e un tip solitar din fire). Apoi am început să tai pe cei pe care nu mi-i doream la nuntă. Au picat 50. Pe cei despre care credeam că nu-și doresc ei să vină la nunta mea. Și-am rămas cu 100. După care am investigat ce face fiecare și am mai eliminat câțiva care fie reușiseră să evadeze în Thailanda, fie treceau prin divorțuri și nu se cădea să-mi flutur fericirea nupțială prin fața ochilor lor triști.
Prima cursă cu obstacole: plasarea invitațiilor
Nunta urma să aibă loc pe 25 iulie. Am împărțit cele 100 de invitații în februarie, să aibă lumea vreme să se organizeze. Primele dificultați le-am întâmpinat chiar în această etapă, căci parte dintre prietenii mei au început să dispară încă din această fază incipientă. Îi sunam să le spun că vreau să ne vedem să le ofer ceva mic și roz și ]i ;i vedeam cum lasă încet receptorul jos și o iau la sănătoasa. Concedii legate cu delegații și plecări scurte pe munte, chiar nu-i timp să ne vedem, poate la anul, palarevedere. Ok, am înțeles, subtil și delicat cum îmi place mie, doar nu degeaba sunt prietenii mei, că știu să se poarte!
După ce-am plasat și ultima dintre invitații, după zeci de cafele cu colegi, foști colegi, șefi și foști șefi, prieteni și amici, după ce ne-am spus povestea de aproape 100 de ori (deh, eram proaspăt combinați, lumea voia să afle cum de o nuntă așa rapidă), am respirat ușurați, ne-am zis Ha, ce bine, greul a trecut și ne-am văzut mai departe de amorul nostru vreme de câteva luni tihnite.
Cauza decesului: confirmarea de paricipare la nuntă
În iunie am reluat pregătirile. Rochie, flori, tort, program artistic, dansuri. Și confirmarea tuturor nuntașilor, să știu câte porții de sarmale și câte scaune împopoțonez cu fundă. Habar n-aveam ce drame urmau să mă lovească în orgoliul de viitoare miresică și de fostă prietenă. Pentru că aproape jumătate dintre invitații mei au picat ca muștele lovite de pliciul nupțial. Cealaltă jumătate a zis da din start, au venit și tare ne-am veselit împreună (avem poze drept dovadă).
Refuzatorii au dat dovadă de spirit creativ și de abilități de eschivă nemaiîntâlnite. Sigur, au fost și cei care, deși mi-erau prieteni buni, mi-au spus roz în față că ei nu pot veni la nunta mea pentru că fie nu le plac nunțile, fie n-au bani și chiar dacă ei știu că eu nu fac nuntă cu dar, ei tot se simt prost că n-au bani, așa că n-or să vină oricum, sau pur și simplu ideea că sunt fericită și ei nu le repugnă și chiar n-au de gând să mai și asiste la sărbătoarea împlinirii mele sufletești etc etc (da, chiar mi-au spus asta, sau mi-au scris-o în multe pagini, ca nu cumva să mă supăr, mda).
Marea majoritate a refuzatorilor au adoptat una din două tactici, ambele de eschivă:
1. fă pe mortul, sau
2. alt eveniment important în același timp.
Cam jumătate dintre invitații care n-au venit la nunta mea nu mi-au mai răspuns la telefon niciodată din ziua în care le-am dat invitația (oferită în semn de prietenie, desigur, nici nu mi-a trecut prin cap că momentul cu pricina va fi și finalul relației noastre). Cu unii dintre ei m-am mai întâlnit pe stradă (deh, lumea-i mică și Dumnezeu e prompt), așa am aflat că ei de fapt nu au murit, ba dimpotrivă, iar ei au aflat că decât să dea ochii cu mine mai bine o rup la fugă în direcția opusă (o prietenă din această categorie, lângă care m-am așezat din greșeală la terasă acum doi ani, m-a văzut, și-a luat geanta și pur și simplu a fugit să se ascundă în mașină). Iar ceilalți mi-au servit clasicele: sunt plecat în delegație, am altă nuntă la care am promis că mă duc înainte să-ți promit ție, dau o fugă la Viena să-mi cumpăr niște țoale fix în sâmbăta aia, sau, preferata mea, am bilete la film!
A durut să-mi văd prietenii făcând atât de multe eforturi să NU vină la nunta mea? Da, destul de tare. Am plâns niște zile la rând, pentru că deh, nu-i ușor să ții la piept niște oameni care nu vor decât să fugă de-acolo. Apoi m-am scuturat, mai uitat mai bine la numele celor care-au zis de la bun început DA, o să fim acolo, mi-am luat omul de mînă și ne-am văzut mai departe de nunta noastră, care din foarte mare a devenit medie și apoi mică, dar in the end totul a fost perfect și acum, patru ani mai târziu, zic că totul răul a fost spre bine, pentru că zău dacă mi-a lipsit vreunul dintre refuzatori în tot timpul ăsta. Așa că numai bine că s-a făcut puțină ordine în jurul meu. Iar oamenii care au fost atunci lângă noi ne țin aproape și azi, ca o familie extinsă (și-i bine ca familia să nu fie exagerat de mare, ce mă făceam cu 100 de rubedenii?)
Ps: Iar la botez n-am mai invitat pe nimeni, să n-am prilej de noi surprize, cine știe.
Mărturii despre refuzuri de la alte mirese greu încercate
Cel mai tare refuz a venit de la o prietenă destul de apropiată la care chiar mă gândisem că ar putea fi una dintre domnișoarele de onoare, întrucât o cunosc de vreo 7 ani!! Îți dai seama șoc pe capul meu când îmi spune cu vreo două săptămâni înainte de nuntă că nu poate să vină întrucât e mult prea obosită ca să își caute o rochie.
Ana Szabadszalasi, 29 ani, project manager
Refuzul care a durut cel mai tare a venit de la o persoană foarte apropiată și importantă, care a participat de fapt la nuntă, însă doar pe jumătate, adică la petrecerea de la restaurant. La Biserică a refuzat să vină, din considerente religioase. A motivat că dacă va participa la ceremonie ar însemna să fie de acord cu ce se întâmpla acolo (obiceiuri ortodoxe). Mi-a fost foarte greu. Nunta a fost în 2011. Nu cred că am trecut nici acum peste asta. Un alt refuz a venit de la o prietenă care nu-mi era neapărat foarte apropiată. Nu l-a placut niciodată pe soțul meu, iar motivul refuzului a fost halucinant: oricum o sa divorțați curând. Pe moment m-am enervat, însă apoi am trecut peste cu zâmbetul pe buze.
Georgiana Coman, 27 de ani, jurnalist
Prietena mea cea mai bună din lume, genul ăla de prietenă pe care nu o știu din fragedă pruncie, ci am ales-o cu o minte (destul de) coaptă, genul ala de prietenă „promit să fiu sinceră întotdeauna cu tine, indiferent de situația, daaa, și eu promit, ești sufletul meu feminin pereche, daaaaa, și tu al meu”, prietena asta a fost alături de mine de când l-am cunoscut pe soțul meu, s-a bucurat când am anunțat-o că mă mărit, s-a comportat exemplar. Până la nuntă. La biserică nu a venit, dar na, poate nu a terminat cu machiajul, poate i s-a blocat fermoarul rochiei. Apoi nu a venit nici la restaurant… Îmi aduc și acum aminte cum m-am distrat (căci m-am distrat, nu zic nu) tot cu ochii spre ușă. Am sperat până în ultima clipă ca vine. N-a venit. Am tot sperat la un motiv bun, dar tot ce-am auzit a fost: „aaaa, poi eram așa de obosiți după o săptămână de lucru ca m-am gândit că o să înțelegi dacă nu venim”. Da, am înțeles că this is it, că mintea mea cea matura nu știe (încă) să îș aleagă prietenii. Incă mai vorbesc cu ea, așa sunt eu, mi-e jenă sa zic lucrurilor pe nume. Dar nu mai simt. Nimic. Alina, 27 de ani, jurist
De partea cealaltă, mărturia refuzatorului în serie!
Refuz să merg la nunți! Eu una nu m-am văzut niciodată în tabloul cu rochia de mireasă în care să investesc pe puțin trei salarii medii ca să fiu în rând cu lumea, cu înșiruirea de neclintit de aperitive, piept de pui, pește, sarmale și nelipsitul tort al miresei (nu am înțeles niciodată de ce atâta mâncare), glumele nereușite cu furatul miresei… Dar cel mai mult îmi displace asocierea evenimentului unic în viață (deși la unii se repetă) cu calculul meschin: „cât merge darul?”, „ei au fost la nunta mea? Vreau să vină? Ca să știu cât cotizez etc etc”. Sigur vă este familiară jalea din voce când auziți „Eu am trei nunți vara asta!” si disperarea produsă de gaura din portofel. Și unde mai e romantismul și distracția? Eu refuz să fac parte din acest circ anti-romantic care numai celebrarea iubirii dintre două persoane nu mi se pare că e. Desigur, probabil că sunt eu nonconformistă și recunosc că m-am scuzat ipocrit la majoritatea invitațiilor cu diverse pretexte, altora mai de gașcă le-am spus adevărul în față: că pur și simplu urăsc nunțile.
Codrina, 32 de ani, project manager.
*Articol publicat în ediția de toamnă a revistei Miresici
Ioana, mi-a placut istorisirea ta. In 2012 cand imi pregateam nunta am trecut si eu prin asemenea momente. Si imi pare bine ca asta s-a intamplat pentru ca astfel am vazut si eu care sunt prietenii adevarati, care erau prieteni doar in capul meu si asa mai departe. Pana si la rude au fost ceva surprize care pe mine nu m-au afectat deloc, insa pe ai mei i-a marcat superficialitatea unora. Dar e bine cand totul se termina cu bine si ma bucur ca am avut o nunta de vis, alaturi de cei care chiar tin la noi si conteaza. La fel a fost si la tine si cred ca asa e cel mai bine.
nu inteleg …si in comentariu asta si in articol este precizat faptul ca ati avut o nunta de vis si au venit cei care conteaza…deci ceilalti nu prea contau? sau daca veneau atunci contau? mie nu imi plac nuntile…nu ma duc la nunti oricat de apropiate imi sunt persoanele . si voi nu ma intelegeti
eu va inteleg pe voi – sarbatoriti, cu familie , prieteni, poate fi frumos intradevar. sunt sigura ca este un eveniment frumos pentru cei care vor sa participe…dar de ce trebuie sa i judecati pe cei care nu ??
pai da, n-ai inteles. problema nu e ca nu. ci cum nu. e ok daca nu vrei sa vii, felul in care nu-ti asumi nu-ul e problema.
Da, ma, da’ treci peste, pe bune! Adica, na, oamenii se iarta dupa divorturi, dupa injuraturi urate, dupa „ma-ta-i curva!” :-)))! Si, desi nu-s genul sa refuz, sau sa hit and run – sa zic da si sa nu ma duc, apoi – FIX in w/e asta am priceput si de ce dau oamenii bir cu fugitii! Daca sambata sa marita vreo prietena, cu regret, o dezamageam. La mijloc era sanatatea mea mintala :D. Am fost la… cateva nunti/botezuri vara asta, iar sambata mi-a pus capac! Nimic special, same ol’, sarmale, MC, pupaciuni, paiete, transpiratie, fete batrane, de trei zile cu baietii n-am stiut niciodata continuarea piesei asteia, marturii (ce mama naibii mai sunt si caraghioslacurile astea, isi imagineaza cineva ca o sa pastrez niste pietre intr-un sacut de organza, sau un borcanas minuscul de miere :-))))?), tremurat in miezul noptii si tot tacamul. Am rezistat o ora jumate. Era la fel ca oricare alta nunta. Ok, porumbei, cai verzi pe pereti, deosebit, dans-antren, altceva fata de ce fac altii, dar TOT O NUNTA! Am facut si eu una si probabil la a mea mi s-a rupt si filmul de atatea pupaturi si transpiratii :-)).
Unde mai pun ca la nunta de sambata zisesem da, insa sambata m-am trezit singura cu fata mica, cu doua masele erupandu-i, fara timp sa ma spal macar pe cap, sa ma aranjez etc. D-aia-s buni copiii, nene: te scot din petreceri una-doua :D!
Prietena mea cea mai buna din facultate a venit la juma’ de nunta, ca a trebuit sa mearga si la nunta verisoarei prietenului. Nici daca nu venea deloc nu ma supwram! Nu in asta sta prietenia noastra. Fratele sotului n-a venit deloc. Nu l-a repudiat, azi ii da o paine sa manance. Am avut prietene care au venit special din alte tari pt nunta mea. Great feeling. Una dintre domnisoarele de onoare a disparut brusc cand am sunat sa confirme, dupa ce ea se oferise sa fie domnisoara de onoare. Nu s-a intamplat nimic, n-am fost dezamagita. Nu te poti astepta ca toti sa gandeasca si sa simta ca tine. Eu, una, am facut nunta pt ca sotul isi dorea, eu nu m-am vazut niciodata nici sotie, nici mireasa. Dar mi-a placut ideea. In schimb, sora-mii (alter egoul meu in multe privinte) i se pare un circ :-))).
Si pot intelege ca oamenii se tem de reactia clasica atunci cand refuza: incercarile de a fi convinsi si explicatiile pe care trebuie sa le dea. Dar nu e cu dar, nu trebuie sa dai bani! Ok, dar poate cs nu vrea sa vina si cauta un pretext! Dar e important pt mine sa vii! Si e mai important decat faptul ca eu nu suport nuntile? Omul n-are de unde sa stie ca a ta va fi extraordinara, ca un film, el crede ca merge la o alta nunta cu dar si nasa cu sarmalute ssrite din farfurie in capul ei…
Si, iaca, de fapt, am o nunta sambata, romantische, pe malul lacului Siutghiol, sigur-sigur e o nunta speciala si complet atipica. Cred si eu, la 80 km/h viteza vantului… Sa vad eu cum rezista coafura nasei!
Iaca, acuma, ca m-am gandit, mi-am dat seama ca au fost si la nunta mea unii care n-au venit, dar nici nu mi-a dat prin cap sa stau sa intreb de ce nu, de ce da, ma doare, nu ma doare. N-au venit si basta, pot accepta ca nunta mea e un eveniment unic pentru mine si sotul meu, in acel moment, ea nu are de-a face cu relatiile mele cu ceilalti, in fond. Mi-aduc aminte ca o buna prietena din facultate mi-a spus ca a facut indigestie de la shaorma in ziua nuntii mele (desi, na, acum, interpretand in „cheia” asta, daca mintea, fatarnica?!), iar o alta foarte buna prietena din facultate a uitat, pur si simplu, sa vina la botezul fetei, desi ea fusese cea care ma sunase sa ma intrebe cand si unde e. Munceste mult, cum sa ma supar pe ea? M-a amuzat, in schimb.
Intrebare: au vreo relevanta profesiile celor ce isi expun experientele similare in josul articolului.
Liana, mama a doua oara. Insomniaca uneori
crezi ca nevasta lui gogu de la gaze e intervievata? pffa, vise!
Ioana, eu n-am cautat sa intervievez femei cu anumite joburi. Eu am lansat o intrebare pe FB si am primit mai multe marturii. Daca nevasta lui gogu de la gaze ar fi trimis un text interesant si relevant pentru articol, ar fi fost inserat in text. sigur ca frumos ar fi fost sa ies in strada cu reportofonul si sa aleg trecatori la intimplare, dar uite ca n-am facut asta, ca ploua. am facut un vox-populi pe facebook, nu m-am gindit vreo clipa ca n-am dat drept egal la exprimare tuturor profesiunilor din lume. 🙂
teoretic au, pratic nu stiu daca mai au vreo relevanta, acum oricine poate avea orice job din lume, dar asa e practica la revista, eu ma supun.
Am scris si eu pe aceasta tema un artiol. Oamenii din ziua de azi vad o invitatie la nunta ca pe o obligatie, putini sunt cei care se bucura. Dar pana la urma, aceia sunt cei mai importanti in viata noastra, cei care stiu, pot si vreau sa se bucure alaturi de noi.
Da, e foarte interesant cate scuze gasesc oamenii sa nu vina la nunta, cum prieteniile se rup…
E frumos articolul mi-a placut sa il citesc dar porneste de la o idee atat de gresita incat ma mir ca nu iti dai seama cat este de gresita 🙂 si anume: „am multi prieteni”.
Draga mea, nimeni nu are multi prieteni. Daca avem unul sau doi suntem ultra mega super norocosi. Sotul tau mi se pare cel mai realist in povestea asta, nu mi se pare solitar ci realist. Omul a acceptat ca are 20 persoane (printre care banuiesc ca sunt si rude) de invitat si i-a invitat pe-aia. Nu l-a invitat si pe Gigel pentru ca se simt bine la bere impreuna sau pe Costel pentru ca si-au facut confidente la cantina studenteasca acum x ani.
Cum zici tu cu prietena pe care o cunosti de 7 ani am patit-o si eu (coincidenta: tot de 7 ani o stiam) cu o „prietena” care nu avea de lucru si am angajat-o drept bona pe un salariu de care mi-e rusine sa mai pomenesc (de! eram prietene, nu puteam sa o jignesc cu 3 lulele de salariu :D). Prietena mea imi lasa copilul sa planga si la sfarsit i-a dat asa si vreo 3 somnifere de control ca nu se mai oprea din plans (traiasca camerele ascunse, altfel mergeam pe incredere!). Zi mersi ca nu ti-a venit la nunta! Asta e un lucru minor.
Cat despre scuze, toate scuzele sunt penibile si mai bine spui: „nu vin ca nu imi plac nuntile” decat sa zici ca vii si sa nu mai vii, aici sunt de acord cu tine. Eu nu ma mai duc pe la nunti din motivele insirate de „refuzatoarea in serie” de la sfarsitul articolului tau. Am o singura prietena, la aia m-as duce pentru ca imi e prietena si mai am si niste rude la care ma voi duce pentru ca sunt rude. Dar in rest pe mine la astfel de evenimente greu sa ma mai prinzi :D. Cu refuz din start, fara fuga de la locul accidentului, fara pititea prin terasa ca sa nu fiu trasa de maneca.
M-am saturat de oameni care nu ma suna cu anii si din neant primesc cate un telefon de invitatie la nunta si la botez de parca ne-am vazut de-abia ieri. Si m-am saturat de cate ori am fost la nunti si dupa aceea am disparut din lista de prieteni desi pe aia de invitati am fost.
La mine la nunta au fost 250 de persoane dintre care pe 200 le-am cunoscut atunci (sotul meu e ala cu multi „prieteni” si cu rubedenii multe). Din cei 200, pe 170 nu ii cunosc nici in ziua de astazi iar dintre toti astia mai bine de jumate au venit pe principiul „vin la nunta ta ca sa vii si tu la a mea”, ceea ce s-a si intamplat, tocmai de-aia am pus frana ca nu vad sensul.
Hai ca am scris mult, m-a apucat logoreea! 😀
misto, im place cum ai scris!
Si din cei 20 de invitati ai Robo-mirelui, au venit toti?
Nu chiar, ba cineva n-a venit dupa ce a confirmat ca vine, am avut niste scaune goale la masa cu pricina, daca tin bine minte.
haide ca nu au fost 20. daca m-apuc sa-i numar sigur obtin vreo 23, si asta numai din amintiri.
PS chestiile astea cu „[casuta] – sase = unu” chiar ma pun in dificultate. in primul rand ca nu stiu daca trebuie sa scriu cu litere sau cifre si mi-e teama sa incerc ca daca gresesc, s-a dus comentariul pe care l-am scris. si in al doilea rand, mi-e greu sa calculez.
daca scot verificarea matematica sint obligata sa introduc una cu niste desene pe care tre sa le asezi vertical. crede-ma, e mai nasoala aia.
Eu le-am incercat pe toate la prima postare in care a aparut casuta, ca si eu am scris prima oara cu cifre, daca asa era ecuatia si am vazut ca trebuia o cifra. Asa ca sa tinem minte, trebuie scris o cifra 🙂
wow cat adevar graiesti……..nu esti singura si nici nu vei….mereu doare putin dar pe tine chiar te-a marcat:( Eu ma duc cu atat drag la nunta unor prieteni chiar daca ma imprumut si mor si de foame luna aia ca na am 2 nunti. Dar cateodata ii si inteleg pe oamenii care refuza sa vina…din considerente materiale…..sunt cupluri care castiga intr-o luna 1000 lei….ce pretentii poti avea? dar am avut surpriza ca acesti oameni sa vina la nunta mea:) Dar nu inteleg si nu vreau si nici nu-i iert pe cei la care am fost dar nu au venit la nunta mea……….e urat si nu au nici o scuza.
Vine ca unsa postarea asta – invat, promit!!
Foarte interesant da…oricât de sensibilă aș fi, cred că ar trebui să mă resemnez sau întăresc cu ideea că nu toți oamenii pe care îi consider prieteni vor veni la nunta noastră. Drept pentru care am tăiat și eu din start trei sferturi din listă 😀 Sper ca bucuria să fie maximă când peste sfertul rămas se mai adaugă câțiva :))
Iti multumesc pentru acest articol! A mai indulcit putin gustul amar pe care inca-l am de anul trecut de cand am primit refuzuri care mai de care.
Acesta e un lucru pe care nu mi l-am explicat niciodata. Cum sa-i spui omului ca vii si apoi sa te faci ca ploua. Spune-i omului in fata ca nu vii si il scutesti de 2 neplaceri, aceea de a-l fi dezamagit ca prieten si a doua ca trebuie sa-ti plateasca meniu. Mult mai fair play mi se pare sa spui din start ca nu vii. Oricum sunt de parere ca nu tebuie sa plangi dupa cei care nu au venit. Cine trebuie sa-ti fie alaturi, iti este
Si eu fac parte din categoria care nu merge la nunti dar care (la o adica) spune si verde in fata de ce. Eu nu am facut nunta fiindca nu ma intereseaza sa cheltui averi in acest sens. Am preferat sa fac alte lucruri cu banii aceia. Nici nu mi se pare normal sa fac nunta, sa oblig intr-un fel oamenii dragi mie sa puna bani deoparte vreo 3 luni pentru nunta mea. Nunta a devenit un credit fara banca. Am sa ma duc la o nunta daca e a unei prietene foarte bune. De placere.
Dar o sa ma scap de toti ceilalti 100 pe care oricum nu i-as fi dorit neaparat la nunta mea!
pai nunta tot timpul a fost un fel de ajutor pt noua familie. adica de aici cred ca vine obiceiul asta de la noi de a se da bani la nunti: lumea la sat fiind saraca, se incerca un ajutor din partea comunitatii pentru amaratii cei noi, ca iti trebe o casa, o oala, o plita cand te casatoresti, din astea.
dupa aia, pe vremea generatiei care acum are 50-60 de ani, nunta a fost un fel de CAR: vin la nunta copchiilor tai si dau bani ca sa vii si tu la a copchiilor mei si sa returnezi contributia.
acum, pt generatia 30 de ani, s-a transformat intr-o obligatie de care aproape toata lumea incearca sa scape cum poate 🙂
subscriu cu un like
La nunta mea s-au mobilizat teribil cele cateva prietene ale mele.Au venit pana in celalalt capat de tara una cu copii mici,alta si-a lasat copilul de cateva luni acasa,una a plecat inainte de nunta la Budapesta ca sa imi cumpere niste accesorii pe care mi le doream si care la vremea aia nu erau disponibile in Romania.M-au ajutat sa ma imbrac,am ras si ne-am distrat teribil.A contat enorm faptul ca au venit la nunta mea,era departe si as fi inteles daca n-ar fi facut-o.N-a fost insa cazul.Suntem prietene si acum,dupa atatia ani,am fost aproape unele de altele in momentele importante,fericite sau mai putin.Sunt nunti si nunti.Unii au multi invitati pentru ca au familie mare,prieteni,cunostinte,altii ca sa fie cat mai multa lume si sa se ”scoata” sa zic asa.Eu am preferat sa ii invit pe cei pe care am simtit ca vreau sa ii vad acolo,sa ii am aproape de mine.
De cand am plecat din Romania,am fost la cateva nunti.Am observat ca ne-au invitat parca cu jena,cu retinere…”oare ati putea veni…”La una dintre nunti am primit doar telefonic invitatia si i-am asigurat ca vom merge.Am plecat tarziu de aici (nu am avut de ales),am condus amandoi,ne-am pregatit rapid si ne-am dus.Mi-aduc aminte si acum bucuria miresei.Era in capatul celalalt al salii,si-a ridicat cu o mana rochia,cu cealalta il tragea pe mire dupa ea si a venit in fuga la noi,strigand ca am ajuns.Am stat cateva ore doar,a trebuit sa ne intoarcem dar bucuria lor a sters orice oboseala.N-am avut cum sa mergem la biserica si m-am simtit cam aiurea din cauza asta.Dupa mine,cununia este la biserica,asa cum si botezul tot acolo se intampla.Sa merg doar la masa,la petrecere,dupa,este ca si cum m-as duce doar la pomana,parastasul de dupa o inmormantare,fara sa fi fost la inmormantarea propriu-zisa.Si as merge indiferent de religia pe care ar avea-o/alege-o careva dintre prietenii mei,in biserica lor,ca e catolica,ca e moschee sau orice altceva (religia este un subiect personal si nu-mi aleg prietenii dupa asta).
Am fost la vreo 10 nunti. Dintre toate… mi-a placut una – restaurant frumos, muzica buna, spatiu de dans – doar ca si aia era in capatul lumii si a trebuit sa asteptam microbusul de dimineata ca sa plecam, desi ni s-a promis ca dupa 2 va face curse la fiecare ora ca sa duca pe cei care vor sa plece.
Restul?
– Muzica data foarte tare, incat stai ca boul la masa si nu poti sa discuti fara sa tipi, eventual o formatie care iti zangane instrumentele chiar in spate, ca sa iti stea mancarea in gat.
– Frig… prin noiembrie pe ploaie – un restaurant in care nu au pornit caloriferele
– Canicula… in august, un minunat restaurant fara aer conditionat
– Fara ring de dans (nu ca as fi o mare dansatoare), dar cand nimeresc cu scaunul spre ‘ring’ si jumate din cei care joaca hora se ciocnesc de mine, s-ar putea sa ma cam enervez
– Fum – nu sunt fumatoare, de ce as sta intr-un restaurant in care nu e aerisire
Deci? De ce as da o gramada de bani pt o chestie care chiar nu imi place? Fie ca e nunta unei rude sau a unor prieteni. Si asta nu inseamna ca nu ma bucur pentru cei care se casatoresc, dar prefer sa ma bucur in felul meu, nu sa ajung sa ii injur ca au ales un restaurant inghetat, fara aer conditionat sau ca nu au interzis fumatul in sala si ma inec in fum… etc
De vreo 4 ani am refuzat toate nuntile – fie prieteni, fie rude. Am preferat sa trimit cadouri/plicul.
Merg cel mult la biserica.
Si ma scot din sarite insitentele.
Ultima invitatie? De ce as accepta invitatia venita de la prietena cu care ma vad destul de rar in cate-o pauza de masa, dar care de cand s-a nascut bebe al meu, nici macar o data nu au trecut sa il vada si cand am facut greseala sa ii trimit o data poze (ca trimisesem la altii care mi-au cerut si a ajuns in lista) mi-a raspuns ca nu ii intereseaza pozele.
Nunta mea- prima…? Am invitat 140 pers. Au venit 120 – cati au si confirmat. Nu stiu cat le-a placut, cat nu. Am incercat sa evit cele de sus. Cine nu a venit, asta e. Nu m-am suparat. Nu am insistat. Nu am desfacut prietenii, nu am renegat rude.
A doua nunta? Nu o sa fie nunta ci o mica petrecere cu cel mult 20 persoane la o pensiune.
Și eu sunt din aia care nu se duce la o nuntă decât dacă e vorba de oameni foarte dragi, și sunt puțini din ăștia. Mi se pare absurd să primesc invitații de la oameni pe care nu i-am mai văzut de ani de zile și care se trezesc dintr-o dată că vai, ce buni prieteni suntem, nu vii la nunta mea? Eventual mă mai și întreabă cu două săptămâni înainte, ca să fiu sigură că mă invită doar ca să umple scaunul.
Cu mare drag mă duc la oameni apropiați, la rude foarte apropiate (nu verișori de-al treișpelea, să ne-nțelegem), dar nu văd sensul în a cheltui bani pentru a merge la toate nunțile la care sunt invitată. Nu cresc în copaci și de ce să muncesc luni întregi ca să mă duc la o nuntă, când aș putea frumos să plec într-un concediu – o amintire cu care rămân peste ani, ba mă mai și culturalizez, văd ceva nou, decât să mă duc la o nuntă unde e posibil să nu mă simt bine din cauză de muzică/atmosferă/etc.
Din păcate nunta la români a devenit o obligație – trebuie să te duci pentru că ai interacționat la un moment dat cu persoana respectivă. Sau mai rău, au părinții o obligație și trebuie să te duci și tu. Nu, frate! Trebuie să ieșim din cercul ăsta vicios și să mergem doar la nunți unde știm sigur că ne vom simți bine, la oameni care ne sunt dragi.
Dar cei care au refuzat pe motivul : „am bilete la film” cum au ajuns vreodata sa fie incadrati in categoria „prieteni”??
Am mers la nuntile prietenilor dragi cu drag si bucurie. Dar in general nu mergem la nunti pentru ca sotul nu agreeaza nuntile si aproape de fiecare data cand am mers a mers doar pentru ca am insistat eu, si in al doilea rand din motive financiare. Iar invitatiile primite le refuzam cu motivele mai sus mentionate. N-am promis niciodata ca mergem si nu am ajuns, mi se pare de prost gust. Nu-mi place gandirea de tipul eu am mers la tine la nunta, treuie sa vii si tu la mine. Motiv pentru care la cununia noastra civila si la botez am invitat doar parintii si nasii. Si a fost asa de bine! E drept, nu m-am visat niciodata mireasa si drept urmare nici nu mi-am dorit sa facem nunta. Dar daca ar fi sa facem vreodata nunta, va fi atunci cand vom avea suficienti bani incat sa putem sa facem o nunta fara dar si invitatii sa vina pentru ca le este drag de noi si nu pentru ca se simt obligati din cine stie ce motive.
Prietenele din copilarie,la care eu abia as fi asteotat sa particip la nuntile lor,mi-au spus ca nu pot veni fiindca nunta nu era in Bucuresti(nunta era in alt oras,la 1hjumate de Buc),si,desi le-am spus ca sunt multi care vin de acolo si ca dc asta era problema,se gaseste transport….dar nu,bineinteles ca nu asta era problema. Si o alta colega de liceu mi-a zis sec :e criza! :)))
I hear you, sister! 🙂 Cel mai mult m-au enervat insa aia care s-au autoinvitat la nunta si apoi nu au venit. Nu stii genul? Afla ca te-ai logodit, nu asteapta invitatia, dar iti spun direct: „Vaaai, ce mai bucur! Iti dai seama ca venim, da? Pai, furam mireasa, se poate? Vezi ca nu as lipsi pentru nimic in lume!” Si tu, jenata, nu spui ca nu era pe lista omul, ii faci loc la o masa cand fci schita pe hartie, ii dai si o invitatie frumoasa pana la urma, ca daca omul tine atata sa te vada fericita, nu poti sa fii porc si sa spui ca tie ti-e indiferent, si apoi… cu o saptamana inaitne de nunta (in cel mai fericit caz o saptamana!) iti spune ca pleaca la mare. 😐
Ahahaaaa… vaaai. 🙁 people are strange.
Si eu am avut din acestia:):) pe care nici nu ma gandisem sa ii invit dar ce era de facut, sa zic ca you got it all wrong? Si nu, nu au venit:) Insa in rest nu am avut surprize neplacute, oamenii pe care ni i-am dorit alaturi au fost alaturi de noi, am avut o petrecere frumoasa tare. Eu merg la nunti, doar in cazuri super exceptionale am refuzat sau daca am simtit ca sunt invitata doar asa, sa fie la numar. Insa in ambele situatii m-am dus frumos la Biserica fie cu un cadou, fie cu un buchet de flori. Am mers pe principiul ca asa cum eu am invitat pe cine chiar am dorit sa fie langa mine atunci, asa fac si ceilalti.
Pe dracu strange. Cinici 🙂 Multi isi doresc o invitatie la nunta ca sa se simta importanti, dupa care refuza dupa cum zici… Am patit cu o invitata. Pe alticineva nu am invitat si mi-a batut obrazul. Dar m-am tinut tare si nu am oferit nicio invitatie din obligatie! Na, si eu sunt a dracu in felu meu. Si sunt importanta 😀
Mi-am adus aminte replica mea „preferata” cand intrebi pe cineva „zi bre, vii la nunta/botez sau nu?”: „Vin in proportie de 90%” 😀 WTF???? Adica lasi o mana acasa sau de fapt nu ai gasit inca scuza perfecta deoarece chiar nu vrei sa vii?
Da, ai dreptate, este perfect daca nu vrei sa vii, iti asumi si zici „nu vin” dar cand nu stii cate meniuri sa comanzi si vreo 20 de invitati iti spun ca vin in proportie de x% este chiar penibil!
O alta scuza misto care mi-a placut mult la vremea respectiva: „Nu vin pentru ca e la munte si nevasta-mea nu suporta frigul”. Ma intreb de ce s-a suparat cand l-am intrebat daca nevasta-sa iarna nu iese din casa.
:)) lovely!
astora care zic ca vin in proportie de X% ar trebui, in caz ca vin, sa li se rezerve X% dintr-un scaun, asezat la X% dintr-o masa, iar apoi sa primeasca farfurii cu X% din portia pe care o primesc ceilalti.
Majoritatea (ca sa nu zic toti) dintre cei care spun ca vin in proportie de x% de fapt nu vin asa ca don’t bother. 😀
x% = nu am gasit inca scuza perfecta!
Am spus, am avut o nunta cu 250 de persoane, nu pot da timpul inapoi dar imi pare rau ca am avut atatia si ca mi-am lasat familia sa isi faca de cap si sa invite pe cine ii tuna 😀 Chiar si asa, cu invitatii nenumarate si fara cap am avut oameni care au venit neinvitati. Nu cum zicea cineva mai sus de-aia care s-au autoinvitat ci chiar neinvitati, habar nu aveam ca stiu ca facem nunta, dar au venit si m-am vazut pusa in situatia ca nu am avut mese destule. Asta apropo de x% dintr-o masa. A trebuit ca cei de la restaurant sa mai deschida o terasa, sa mai puna niste mese, sa le decoreze si pe-alea. Bineinteles ca nu au iesit ca si celelalte si culmea obrazniciei, au fost (ne)invitati care s-au plans ca masa lor era mai urata :))))))))))) Acum rad dar atunci m-am umplut de nervi!
Eu am un motiv foarte clar pentru care sunt refuzatoare in serie. Inafara de faptul ca nu cred in nunti, atatia „prieteni” m-au frecat la cap sa pun pe hartie relatia cu iubitul incat mi-a venit acru. Si „frecatul” asta la cap nu a constat in niste discutii la misto la bere, ci in lectii religioase si juridice, complexe de superioritate si manifestari de „maturitate”. Drept pentru care am refuzat si eu sa ma duc la nuntile lor. Chiar daca nu cred in nunti, pot respecta ca asta e stilul de viata al altor oameni, atata timp cat si altii imi respecta stilul si deciziile mele de viata.
eu respect stilul tau de viata, jur ca da!
Nunta este un moment bun pentru a-ti separa prietenii de restul lumii. Si da, cred ca am patit-o cu totii: oamenii confirma, iar apoi nu vin si tu ramai cu mesele si scaunele goale. Asta nu e frumos. Cu toate astea mie imi plac nuntile, sunt sarbatorirea uniunii dintre doi oameni care se iubesc. Am I a weirdo?
hum… yes? 😀
Cata dreptate ai avut in ce ai scris!! M-am regasit in multe randuri 🙂 Dar pana la urma m-am bucurat de toate refuzurile pentru ca asa s-au triat „prietenii” si „neamurile” si din partea mea si din partea lui… aaaa, si mi-e lehamite de cei pe care nu vroiam sa ii invit, dar care s-au autoinvitat, gen „vin si fara invitatie” si, „mare” surpriza, normal ca nu au venit… lucruri slabe 🙂 Te pup, e super blogul tau
Salut,
Tie nu ti se pare cel putin ciudat ca te ocolesc oamenii, fug, se ascund? Eu cred ca as incepe sa-mi pun intrebari daca nu doar o persoana, ci mai multe, ar rectiona asa la vederea mea. Just asking
Lol
Aha, deci nu
Nope, chiar deloc.
nici mie.
„Lacrimi la nunta si zambete la inmormantare” sau aproape.. Mda. Din pacate si noi am patit-o la nunta noastra si nu as fi crezut nicicand ca persoana care ne-a facut cunostinta, o prietena fooooooarte buna cu amandoi.. nu va veni la nunta, desi ea era chiar domnisoara de onoare! Nunta a fost, desigur, si fara cireasa de pe coliva sau bomboana de pe tort (adica fara ea, „prietena”), iar dupa eveniment am aflat de la alte cunostinte comune, care au ramas si ele dezgustate de gestul urat, ca a afirmat ca ea nu ar fi fost invitata la nunta. Aplauze! Asta chiar a fost uluitor! Ne-a prins cu garda jos, ce sa mai! Iar bunica omului meu, femeie cu intelepciune din popor, ne-a descretit fruntile: „Copii, nunta se face cu cei care vin!”
La eventualul botez vom avea alaturi doar parintii si nasii, clar! Lectie invatata!
Am si o intrebare, daca ai atat de multe dureri, de ce nu te duci la un psiholog in loc sa ti le publici in reviste. Mai ales ca dai si numele persoanelor. Nu ti s-a spus ca asta e defaimare publica. Oricum, ne e prima data cand faci asta. Bien ca nu te da nimeni in judecata cum ti-ar face in alte tari. Probabil ca nu isi cunosc drepturile. Eu zic sa-ti faci un zid unde sa-i pui pe toti la colt, sa-i arati cu degetul. Atitudine de printesa nu prea ai, chiar daca iti place sa te numesti asa. Mai degraba de copila rasfatata.
Despre ce nume de persoane vorbesti? Despre autorii marturiilor de la final?
Cit despre tine, nu e prima oara cind te declari scirbita de mine si de blogul meu. De ce revii?
nu mai revin. poti sterge comentariile mele.
Aham ok bine. Ne vedem data viitoare! 🙂
🙂
Bineinteles ca despre marturiile de la final era vorba. Cred ca s-a prins pana la urma ca alea erau povestile altora care au fost refuzati, nu ale tale…si pentru ca isi cunoaste drepturile, s-a dus singurica la colt ca sa poata fi aratata cu degetul de cei care au priceput finalul articolului.
[i]Oricum, nu cred ca e prima data cand face asta[/i] (acuza fara sa (se) gandeasca inainte)
Na, ca nu m-am putut abtine.
Crezi? Crezi ca s-a prins ca citatele cu pricina au fost culese de la oameni pe care i-am invitat sa participe la text, si deci am acordul lor scris sa ii citez si sa le mentionez numele si virsta? Eu nu cred. Dar e ok, voi ati inteles. 🙂
@Mihaela: Subscriu. Chiar vroiam sa comentez apropo de ce ai zis tu. Cat despre scarbit de blogul tau, printeso, promit ca nu mai revin. Urasc stilul asta nou de rromanika – m-am suparat pe lume, gata fac un blog si imprastii pe toti cu noroi.
Tin blogul asta de 7 ani. Am scris pe el in jur de 1500 de articole. Cele in care imi exprim dezamagirea vizavi de ceva sau de cineva sint 15, 20 hai poate 30. Asa ca lasa-ma sa trag concluzia ca nu esti de mult p-aici. Faptul ca n-o sa revii imi cutremura universul.
Nunta ca nunta… eu ma consider norocoasa, pentru ca nu am lasat sa vina decat exact cei pe care i-am vrut eu, acesti oameni au si venit (au fost 2 care au lipsit dar cu motive reale- gen ceva accident in ziua nuntii mele)… au aparut si ceva oameni in plus din eroare de comunicare… presupusesem ca vin singuri ptr ca ii stiam divortati/despartiti si nu a fost asa. My bad. Mi se pare perfect normal sa suni lumea cu o saptamana inainte sa fii sigur ca vin ca sa stii ce si cum declari la restaurant (90 am declarat, 98 am avut veniti- includ si staff-ul). Nicio surpriza. Dar am facut absolut ce am vrut din nunta asta. Plicuri nu au fost pe mese. Nici de flori nu am avut chef. Era luminos si frumos restaurantul si nu era nevoie, aveau alte decoratiuni. Nu floricele in piept, marturii si alte prostii. Nu obiceiuri. Nu muzica populara (a fost o hora for the fun). Nimic nimic din ce nu am vrut noi nu a fost prezent in toata organizarea. Oamenii care au vrut sa se autoinvite dar li s-a spus ca este foarte putin loc si nu au venit (declara ca vin la botez).
Eu asta cu vin la botez nu inteleg. de ce sa faci botez ca nunta? De ce de ce de ce???? Si am vazut si cu masa, lautari, stat pana dimineata, meniu aproape ca de nunta. Nu ii vad rostul.
si asta e nimic . subscriu la faza cu botezul. am trait niste supernuntobotexzuri.
Lasa, ca eu am vazut si luat mot pe stilul asta. Adica petrecere la aniversarea de un (1, PRIMUL) an al copilului :-)). M-am dus in pantaloni si tricou, am luat copilul dupa mine – deh, perrecere pentru copii, nu? – si la fata locului, doamne fie cu rochii foarte lungi, fie foarte scurte, tatal cu papion (:-))), lautari, mese gatite cu funde, nici un copil in afara de sarbatorit, pe care l-au chinuit pana la 12 noaptea sa ii ia motul si sa-l oblige sa aleaga ceva de pe tava aia nenorocita! Ne-am intors morcoviti, incercand sa explic copilului unde sunt copiii de la petrecerea pentru copii :-)).
Hmmm!!! Chiar azi am implinit 2 anisori de la nunta si am rememorat si cu ajutorul tau neplacerile evenimentului:) :lipsa persoanelor care au fost candva dragi sufletului meu, incruntarea prietenei mele( s-a suparat pt.ca nu a dus lumanarea de acasa la biserica; de fiecare data ma intristez cand vad in poze cu cata ura se uita la mine in biserica).
Azi am lacrimat cand mi-am adus aminte de niste vecini care ma cunosc de cand aveam vreo 5 ani care, bolnavi fiind, au venit la bunica mea si i-au adus un cadou si s-au scuzat ca nu pot veni nici macar la biserica din cauza de durere crunta de picioare.Voi pretui o viata intreaga cele 2 seturi de pahare din cristal…
Nu au venit prieteni, verisori…in schimb a venit la biserica o straina de pe miresici.ro cu un buchet de flori.
Oamenii…cine sa-i mai inteleaga ?!:)
Odata nu am fost la nunta unui prietene. Nu stiu de ce, aiurea asa, sub presiunea celorlalti ca oricum e stabilita departe si nu vine la mine la nunta. A fost o prostie din partea mea pe care am sa o regret toata viata. Nu mai vreau sa repet.
La nunta mea am patit aceeasi faza – nu a venit cineva foarte important pt mine. M-a durut. E o prostie sa nu mergi la nunta cuiva care iti este apropiat si o si mai mare prostie sa nu dai nici un raspuns la o invitatie.
Hahaha, mi-a placut articolul asta, pe bune!
Eu am patit acelasi lucru atunci cand prietenele mele (si cele mai bune confidente) au aflat astept un copil. Dupa care n-au mai dat niciun semn, cumva normal, doar eram super ocupata cu cresterea plodului. :))
Eu una ii inteleg pe cei ce refuza. Stii ce greu e sa rupi 10-15 milioane din buget pentru o nunta (daca pui si hainele, aranjarea parului, etc…). Si cum romanul e orgolios din fire si n-ar zice in ruptul capului: eu n-am bani, apar scuzele si situatii de genul celor pomenite.
Din pacate nunta la noi e o obligatie. Vrei nunta mare? Pai 3 ani inainte de nunta si inca multi dupa nunta mergi la alte nunti, dai plicuri, creezi obligatii. Asa ca daca ai o nunta de planificat asteapta-te la asta: invita doar persoanele la nunta celor la care ai fost sau persoane care urmeaza sa se casatoreasca si nu vor fi surprize.
Inteleg dezamagirea de-a realiza ca ai crezut ca iti sunt prieteni si ca inteleg si simt prietenia la fel ca si tine. Nu-i bai, se intampla, probabil ca ti se va mai intampla, treci peste, restrangi cercul.
u r such a drama queen ;))
true!
drama princess 😛
barem mă manifest exclusiv prin texte, nu umblu prin lume despletită, so I guess no harm is done, right?
Am fost atat refuzatoare cat si mergatoare la nunti.
Am mers la prietena mea din liceu (am fost un grup de 4 prietene, din alea de si-au jurat iubire vesnica in vremurile acelea – deh, copii) desi nu-mi placea deloc viitorul sot (si lui asijderea de mine), desi eram aproape convinsa ca vor divorta (ceea ce au si), desi am fost pe punctul de a anula participarea cu o saptamana inainte cand viitoarea mireasa mi-a spus cu nonsalanta ca da, i-a povestit sotului to be despre confidentele pe care i le facusem (care nu aveau nici un fel de legatura cu el ci doar cu viata mea). Daaaar mi-am spus ca e urat sa anulezi dupa ce ai confirmat deci am mers and that`s that.
Si am si refuzat persoane care (cum spunea si altcineva mai sus) si-au adus brusc aminte de mine cand au avut o nunta de facut. Asta dupa ce nu am vorbit ani, si chiar in perioada in care vorbeam nu eram prieteni ci doar cunostinte.
Mi-am invitat prietenii apropiati si au venit toti! Mi-am invitat si fostii colegi de munca, care lucreaza la 2 pasi si la care ma duc sa beau cafeaua si acum, in fiecare dimineata. Desi sunt oameni placuti si distractivi, doar o singura persoana din cerc o consider prietena adevarata si ea a fost singura care a venit! Dar nu le-am purtat pica celorlalti! Iar ei mi-au spus din start daca vin sau nu, dar asta poate si pentru ca atunci cand le povesteam despre nunta, eu eram foarte relaxata, si am subliniat de foarte multe ori ca e ok sa vina cine poate, iar cine nu, nu e capat de tara, nu am sa le port pica. Apoi mi-am invitat colegii actuali, doar cei de pe etaj (8 la numar). Mie mi se pare un gest firesc, de eleganta chiar, sa inviti la nunta ta, oamenii alaturi de care lucrezi de 5 ani. Bineinteles, nu ma asteptam sa vina la nunta decat o parte din ei, cei de care ma simt mai apropiata, iar ei au venit! Ceilalti au venit la biserica! M-a bucurat ca s-au mobilizat, mi-au cumparat un cadou simbolic si au venit cu bratele pline de flori!
Pe de alta parte, m-ar fi intristat foarte tare, daca prietenii de varsta mea, cu care ieseam de 3 ori pe saptamana, alaturi de care-mi serbam aniversarile de ani buni, cu care plecam in weekenduri si in concedii, ar fi venit cu scuze sa nu participe! As fi preferat sa vina, chiar daca nu puteau sa-mi ofere niciun leut, iar cand spun asta vorbesc serios!
Dar mi se pare incredibil, cum prietena ta, cea care a fost alaturi de tine de la inceputul romantei voastre, cea careia probabil ii povesteai dezamagirile tale legate de refuzul celorlalti, a putut sa trateze cu atata lejeritate acest subiect. Mi se pare de foarte prost gust sa spui ceva si apoi sa nu te tii de cuvant. M-ar fi enervat un astfel de comportament si daca era vorba de o simpla petrecere, darminte o nunta! Iar din partea prietenilor apropiati nu mi se pare ok nici scuza cu „mie nu-mi plac nuntile, eu nu merg de principiu”. E dovada de egoism! Pentru un prieten adevarat faci un efort! Ce e nunta oare daca nu tot o petrecere… mai mare? Sa inteleg ca acestor oameni nu le plac petrecerile de nicio culoare? Nu cred asta! De fapt nu le place faptul ca trebuie sa dea niste bani cu care se gandesc ei la momentul respectiv ca ar putea face altceva!
Si e perfect ok daca esti o simpla cunostinta, sau un amic de cafea, sau partener de iesit in cluburi si atat, dar daca esti cu adevarat prietenul cuiva, faci efortul de „a suporta” o nunta!
De acord, numai că la o petrecere te duci pentru atmosferă, pentru muzică, pentru oamenii care sunt acolo. La o nuntă e cam tricky, pentru că de cele mai multe ori muzica e de rahat, ba te mai trezești și cu manele sau alte porcării. Eu una nu consider o dovadă de egoism să nu te duci la o nuntă unde știi sigur că nu te vei simți bine. Mai ales că dai niște bani și nah, măcar să te distrezi cât de cât.
Eu am pățit-o, m-am dus la nunta unei colege de facultate tocmai la Eforie, deși știam că e cam „tărăncuță” și va fi o nuntă clasică (folosesc termenul „clasic” pentru a nu folosi expresii mai dure). Am stat pe scaun toată noaptea, mâncarea a fost groaznică, rudele lor s-au înbătat șia u făcut scandal și am mai pierdut și un weekend cu drumul până acolo și înapoi. A fost ultima dată când am acceptat o invitație la o nuntă unde am știut că nu mă voi distra.
Eu, una, privesc o invitatie la nunta ca pe o bucurie. Acum, na, depinde si cine te mai cheama… Nu am pretentia sa vina la nunta mea, nu ma simt obligata sa ma duc, ii zic simplu daca ma duc sau nu, daca pot , daca vreau, nu inventez scuze. Am refuzat pe bune o invitatie, singura. Era un coleg de birou, cu care am interactionat foarte rar, el s-a orientat probabil dupa cat de aproape sta fatza de cei carora le-a inmanat invitatia , cu 2 luni inainte de nunta… Nu pot sa accept asa decat daca imi este foarte apropiata persoana… Am refuzat si i-am zis: e prea din scurt, nu pot sa vin, plus ca nu ne cunoastem asa de bine ca sa vin la nunta ta… Am fost cam dura ? :))))
Da, empatizez, am patit-o si eu… Replici de genul: „Vai, ce poveste frumoasa, va potriviti, sunteti niste frumosi, blablabla, sigur ca venim, nu as rata pt nimic in lume nunta voastra” si apoi cu o saptamana inainte:””A, pai eu nu veneam, ci copiii, dar ei pleaca la munte in weekendul ala, imi pare rau” sau „Stii, am fost plecati si nu prea ne mai putem permite”, sau „am avut deja o nunta luna trecuta” (asta spusa asa sugerat)… Da, si m-a durut pt ca era de la o tipa pe care o consideram prietena buna, ca stiu ca s-a dus la alta nunta si la a mea nu a venit (si faza cu banii era relativa pt ca atunci cand dai pe un fond de ten si un ruj cat meniul de la o nunta parca nu-ti vine sa ii mai crezi). Sau „nu pot pt ca tocmai atunci ma intorc din teambuilding”. Mie cand mi-e drag de o persoana, ma imprumut de bani ca sa merg la nunta/botez. Asa fac prietenii! Indiferent daca imi plac/nu-mi plac mie nuntile in general. Nu e nunta mea ca se faca asa cum vreau eu, e nunta cuiva drag de care trebuie sa fiu alaturi no matter what. Si vad ca multe persoane de pe aici s-au indignat, „cum adica sa dai bani la o nunta? e de prost gust!”. E de prost gust sa vii la nunta doar ca sa infuleci farfuria de sarmale, ca la cantina saracilor. Nu e pomana. Oameni de bun gust vin cu un cadou daca gestul de a pune bani in plic ii lezeaza etica (desi mie nu mi se pare jignitor, mereu am facut-o cu draga inima pe unde am mers). Nunta mea a fost cu 55 de persoane, nu m-am imbogatit (nici nu era scopul), nu am stat sa vad fiecare cat a dat dar m-am simtit bine. Chiar daca initial am invitat vreo 80 si ceva.
wow, persoanele care te`au refuzat parca nici nu au incercat sa gaseasca scuze credibile sau politicoase.
la nunta mea au venit toti prietenii pe care i`am invitat si m`am bucurat ca s`au distrat, au dansat si au mancat bine alaturi de mine si sotul meu.
mie imi place sa ma duc la nunti pentru ca am ocazia sa port rochii de seara si am o colectie mare de ele :>
Eu detest nuntile clasice. Sunt toate la fel. Aceeasi mancare, o noapte pierduta, muzica deseori proasta…etc. Daca ai pretentia sa petreci, cred ca e de bun simt ca nu astepti si sa nu soliciti plicuri sau vreun dar. Noi am facut o petrecere stil barbeque pe malul unui lac, fara dar. Toti au stiut de la bun inceput ca e fara dar. Si surprize: au venit toti!:)
Prin urmare…faceti nunti fara dar!
Problema e ca lumea se simte obligată sa dea ceva chiar si cind le spui clar ca nu doresti sa primesti nimic. Si pentru ca nu au sa-ti dea ceva ce nu doresti sa primesti, nu vin. Nu ca-i fain? 🙂
Asta cu nunta fara dar e tricky rau. Daca ai fi foarte bogata lumea ar veni cu inima deschisa fara dar pentru ca ar sti ca pentru tine nu este un efort. Altfel, nu au cum. Tu, sa zicem ca ai fi intr-un mare impas financiar, te-ai duce fara dar la nunta unor prieteni la care stii sigur ca altii vor darui si stii sigur ca au cheltuit facand si ei niste eforturi? Eu nu as putea. Serios, cum sa te duci fara dar? Chiar daca ei spun sa vii fara dar, nu se poate. Asta suna frumos in carti si prin filme, in realitate o nunta nu este o aniversare onomastica sa te duci cu un ruj si un rimel drept cadou. 🙂
Sa ridice doua degetele cine a fost invitat la nunta fara dar si s-a dus si chiar nu a dat dar. Exclusi membrii familiei Hilton, Trump si Jolie-Pitt.
Observ ca multa lume se revolta la ideea de nunta cu dar. Mi se pare lipsa de bun simt sa te duci la o nunta/botez si sa infuleci mancarea ca si cum esti la cantina saracilor si apoi sa pleci acasa linistit ca ai facut matul gros fara sa dai vreun ban. Oamenii cu bun simt aduc MACAR un cadou de care mirii au nevoie, daca gestul de a pune bani in plic e degradant pentru ei.
Mie mi-ar fi rusine sa ma duc la o nunta cu mana in buzunar. Mai bine sa facem ca in State, sa faca mirii o lista cu ce au nevoie si rudele&prietenii sa cumpere fiecare ceva. Sau si asa ar fi umilitor? Dar cand iti serbezi ziua de nastere cum e? Oamenii nu aduc cadouri? E exact acelasi lucru! Si la zilele de nastere lumea nu prea refuza invitatiile…
In concluzie, la noi in Romania totul se reduce la umflarea burtii pe cheltuiala mirilor.
Cat de adevarat e articolul asta!
Si eu am avut doi „morti”si cateva revelatii cu privire la niste persoane invitate la nunta.
Dar mie inca imi place sa merg la nunti, mai ales la oameni dragi. Ca am bani ca n-am,… ma descurc!
DIN PARTEA ‘REFUZATORILOR’:
Invitatiile la nunta de obicei inseamna bataie de cap (daca oamenii in cauza nu-ti sunt chiar FOARTE dragi, incat nu mai conteaza nimic): bani de dar (si nu toata lumea are chef sa cotizeze, dar nu te poti duce cu mana-n fund), haine (care si ele costa o groaza de bani) etc. Noi am fost la putine nunti (doar la prieteni foarte apropiati) si acolo ‘disconfortul’ nu a mai contat, pentru ca eram super-fericiti pentru ei si ne-am simtit exceptional. Dar am si zis nu la destule nunti (chiar si printre rubedenii), tocmai pentru ca nu doream sa mergem, nu aveam bani etc. Daca s-au suparat, ghinion.
Chiar acum cateva zile am pierdut ocazia de a merge la o nunta (la care eram chitita sa merg), pentru ca am racit cu cateva zile inainte si eram varza. Chiar nu doream sa umblu cu mucii pe piept acolo, asa ca i-am spus miresei ca nu voi putea ajunge. Ne-am vazut peste cateva zile si ne-am dat darurile (eu ma casatorisem civil recent – cam de acolo am si racit, de fapt). Nu s-a mai pus problema ca nu vreau sa contribui sau sa merg, s-a brodit prost cu raceala. Nunta a fost una exceptionala si chiar mi-e ciuda ca nu am putut merge, m-as fi simtit senzational.
DIN PARTEA INSURATEILOR:
Ne-am ‘luat’ acum 3 saptamani. Am facut doar ceremonia civila la care am invitat ‘la sange’ doar prietenii apropiati si familia. Ne-am dus apoi la un restaurant unde am mancat o maslina si am baut ceva (io limonada, ca n-am ce sa caut cu alcoolul sub nas). A fost un eveniment de care ne vom aduce aminte toata viata, desi nu am fost miresica, nu am avut rochie si nici nunta ‘obisnuita’. Ne-am simtit exceptional cu niste oameni care ne aduc zambetul pe buze, doar cand ii privim, a fost ceva intim si incredibil de frumos. Mancarea a fost buna, oamenii s-au simtit bine, am ‘terminat’ in vreo 4 ore si ne-am dus acasa.
Nu vom face nunta ‘normala’ pentru ca nu-mi place si nu-mi doresc toata nebunia asta.
Mi se pare ok sa mergi daca iti face cu adevarat placere si daca esti pregatit pentru cheluielile aferente(haine-e posibil,daca mergi la nunta unor prieteni apropiati,ca multa lume sa-ti vazut deja rochiile si atunci o sa vrei sa-ti cumperi ceva nou;transportul;darul),daca nu ai bani suficienti doar sa-i feliciti pe miri si sa faci un cadou,decat sa faci faza cu „ma imprumut si tot merg”; si iar mi se pare foarte cool sa spui: uite ce-i,eu nu merg la nunti pentru ca nu-mi plac ,eventual sa-i feliciti si in cazul asta pe miri si sa le faci un cadou pentru ca te-au considerat indeajuns incat sa te invite la nunta lor. Totusi,asa cum fiecare isi alege nunta pe care vrea s-o faca,si ceilalti au libertatea sa aleaga sa nu vina,fara a fi santajati cu „prietenia”.
M-am dus la vreo 2 nunti numai din motivul ca mi-a fost rusine sa refuz si m-am simtit ca dracu’ (mancare specifica si mizerabila,muzica groaznica,cunosteam foarte putina lume) si mi-e clar ca n-o sa mai repet greseala asta.
Am uitat sa scriu ca am o curiozitate: tu ce refuz ai fi acceptat(si sa nu fie pe motive grave si reale,gen:”m-am operat pe inima”)?
hm… buna intrebare… puține, e drept.
Mi-a placut tare mult ce-ai scris, sunt de acord cu ideea. Am citit cu rabdare si amuzament si comentariile cititorilor tai si observ ca majoritatea nu ne dorim ceea ce se intampla in jurul nostru cu privire la nunti…cu toate astea, nuntile astea se tot intampla, la fel, trase la indigo, ca un vis urat! Ultima nunta la care am fost mi-a placut, au invitat prietenii si cateva rude, iar ele, rudele, au stat triste pe scaune fiindca nu s-au cantat hore, nu s-a aruncat buchetul si mirele nu s-a bagat sub fusta miresei sa-i traga cu dintii jarteaua…cum or fi indraznit? :)) Eu sunt intr-o alta situatie: astept un copil impreuna cu prietenul meu cu care am o relatie frumoasa de 4 ani, nu suntem casatoriti si deocamdata stam in chirie fiindca nu ne-am gasit un apartament pe placul nostru. Imaginati-va cate intrebari mi s-au pus pana acum, si culmea, nu de la mama, care e super fericita si nu-i pasa decat sa fim sanatosi! Prietenii mei tineri si dezghetati la minte se ingrijoreaza ca nu suntem luati legal, ca cum o sa-l cheme pe copil, ca cine-l boteaza, saracutu, cum de-am avut curaj sa fac copil inainte sa ma marit( de parca maritisul declanseaza fertilitatea sau potenteaza stabilitatea unui cuplu). Ce-am facut pana acum? Am ridicat din umeri, am spus ca inca nu stim….si atat! Imaginati-va ca nu vom face nunat si botez cu dar :)) cu toate ca noi am fost la TOATE nuntile lor 🙂 P.S ai observat ca si botezul, mai nou, e cu petrecere, invitatii si plic cu bani??
S-a denaturat rau partea cu petrecerea de la nunta, si e aiurea ca lumea o vede ca pe o obligatie. Sunt foarte deranjanti si comerciantii, care daca aud cuvantul „nunta” adauga 50% la pret, doar pentru ca stiu ca tu o sa primesti bani.
Noi am facut nunta anul asta si am trecut prin ce ai trecut si tu.
Cu o saptamana inainte de nunta mai aveam oameni care nu stiau sa imi spuna daca vin sau nu si altii cu 3 zile inainte mi-au spus ca nu pot veni, dupa ce un an intreg vorbiseram despre cum o sa ne distram la nunta. Am avut insa doar 2 scaune goale, cu un cuplu care nu a mai aparut pur si simplu, si alea nu s-au observat.
Cel mai urat mi s-a parut ce a facut o prietena de care ma simteam atasata, si spunea ca o sa vina. Am sunat-o eu cu 2 sapt inainte de nunta sa o intreb (am urat si treaba asta cu trasul de oameni) si mi-a spus ca e plecata din tara si ca se intoarce din delegatie chiar duminica dupa nunta. In ziua nuntii, a postat de dimineata pe facebook ca e la cycling, la sala in Bucuresti, si mai tarziu ca s-a intalnit la metrou cu nush cine…..
In schimb frati-miu si cumnata-mea au venit din America doar pentru nunta, un prieten a venit din Suedia doar pentru nunta, vara-mea a venit din Germania cu avionul in dimineata nuntii si de la nunta s-a suit direct in avion spre Germania la loc, cativa prieteni au venit cu trenul 13 ore dus, 13 ore intors din Cluj, cu mers la munca si vineri si luni…..asa ca am vazut cine imi e alaturi cu adevarat
eu nu am putut sa ajung la nunta unei prietene…care in fine, daduse multe semne de neprietenie in ultimul timp, dar o iertasem. Nu am putut sa particip si i-am spus ca nu voi putea veni de cand mi-a dat invitatia, pentru ca eram in alta tara si stateam sa nasc chiar in perioada accea ( am nascut la 6 zile dupa nunta ei)…s-a suparat de nu mai vorbeste cu mine. Lumea e ciudata
Bai frate ce aveti cu oamenii care nu merg la nunti? Daca unora nu le plac,si nu au chef de toata tevatura… ce spune asta despre prietenia dintre voi, pana la urma? eu zic ca NIMIC. si legat de tipa care nu a mers la cununia religioasa si mireasa nu a putut s-o ierte niciodata… cred ca nu mai puteti de prea mult bine in viata asta :)) si normal ca nici jumate dintre invitati n-o sa vina la nunta, ce, invitatia e o obligatie? nu e obligatie, nu e gest de prietenie, e o traditie invechita. daca n-ai dar de nunta nici n-are rost s-o faci