Sărbătorile copilăriei mele: portocale da, banane ba, colinde și săpun în dar!

86 comentarii

1. Cu colindul am mers pana prin anul IV de facultate, eram gasca mare, si tare se mai suparau vecinii daca nu mergeam. O batranica simpatica ne-a spus intr-un an „Ce bine ca ati venit, mama! Ca daca nu veniti voi, copiii strazii, cine sa vina?” Si asa ne-a ramas numele, de copiii strazii 😀 Sigur, tata ne reprosa mereu ca suntem prea mari pentru colind, dar noi mergeam de drag, mersul cu colindul era printre putinele momente cand reuseam sa ne strangem toata gasca, cantam colinde frumoase pana raguseam si in loc de mere si covrigi, primeam pahare cu vin si tuica!
   cand eram mici, stiam ce urmeaza sa primim la fiecare casa: zahar cubic la doamna B., nuci uriase la tanti P., gogosi la tanti T. Ne pregateam traistuta din timp (ne cususe bunica traista speciala pentru colindat) si din cand in cand veneam acasa sa o golim, apoi plecam inapoi, rosii in obraji si cu picioarele inghetate. Iar seara tarziu, faceam bilantul si vedeam care are mai multe mere si mai multi covrigi. Doamne, cat de frumos era!
   Mos Gerila s-a dat de gol cand mi-a scris numele pe o chitara de lemn cu carioca mea verde si i-am aratat si nu prea a mai avut ce sa comenteze. Dar tot il asteptam cu drag, de fiecare data. Nu-mi aduc aminte insa daca faceam lista de cadouri, parca nu i-am scris scrisori mosului niciodata, cred ca ma bazam pe instinctului lui 😛

   • :))) Copiii străzii, excelent!
     Ah acum mi-e poftă de gogoși!

   • Macar in vremea aceea nu erau fructe ceruite si cu miros e pesticide.

2. Oh, la noi nici macar nu erau negocieri. Ce primeai, aia primeai, era surpriza, dar nu s-a intimplat niciodata sa fie ceva ce nu ne-a placut. Eu am doar doua amintiri mai preganante legate de Craciun (niciuna demna de Minnie, dar poate fi un bun exercitiu de memorie pentru mine sa mai sap in arhive), una cind l-am depistat in Mos Craciun pe unchiul meu, recunoscindu-i sosetele. Se facea ca el venise in vizita si la scurt timp dupa plecarea lui a aparut mosul :). Cealalta e risu-plinsu, ca s-a lasat cu niste ore bune de stat la cozi la oua si carne impreuna cu matusa mea, si dupa ce am ajuns acasa, de oboseala si neatentie ea s-a asezat direct pe cofragul cu oua pe care una din noi l-a pus aiurea pe canapea.

   • :))) Vai deci daca stricam eu ouăle așa cred ca ma tinea mama fara mincare o luna!

   • Pe vremea mea nu existau negocieri pt cadouri stiu ca odata am primit o pereche de chiloți albi cu broscuta pe ei… suntem 3 copii…bradului il împodobeau mama si tata in seara de ajun .ala era cadoul nostru cel mai scump ,bradutul plin cu dulciuri.ne trezeam alergam fericiți pe lângă el, si ceream bomboane.daca nu ne dădea mama, le furam si lăsăm. ambalajul in pom.tata Dzeu sa il ierte ne certa?.multa vreme nu am avut tv .mergeam cu colindul in ajun si in toate zilele de craciun.dar asta cand am mai crescut.

3. Cand eram mici, pe vremea cand eram inca nedumeriti daca exista sau nu Mosul, eu si cu frati-miu dormeam in sufragerie in noaptea din Ajung. Acolo era bradul instalat. Aveam coltar pe vremea aia deci aveam unde sa ne lungim. Invariabil luam un bol cu apa langa noi ca sa ne dam pe ochi sa nu cumva sa adormim si sa nu-l prindem pe Mos sau pe tata. Evident ca adormeam dusi si ne trezeam cu cadourile asezate sub brad.

   • 🙂 Ma prin ce trec parintii sa faca surprize copiilor, cum se pitesc ei, verifica, pacalesc, se strecoara, adorabil!

4. Well, la noi venea mosul in ziua de ajun si impodobea bradul cata vreme eu eram afara la joaca cu bunicul, iar seara inainte de culcare venea sa aduca si cadourile. Semnalul ca a venit era un sunet de clopotel (pe care il asezam cu grija sub pom inainte de cina), dupa care asteptam cateva minute ca sa plece (daca il vedeam pe Mosul nu mai venea la anul ) si apoi navaleam in camera. Evident, bunicul imi facea de lucru in sufragerie cata vreme bunica aranja cadourile sub brad, erau atat de coordonati ca nici pana in ziua de azi nu stiu cum faceau, mai ales ca eu aveam impresia ca bunica nici nu parasea sufrageria.
   In fine, aveam cativa anisori (vreo 5 cred) cand m-am cam prins eu cum sta treaba cu Mosul (am dat peste bunica facand pomul, plus ca nici copiii mai mari un-si tineau gura), iar bunicii la randul lor s-au prins si mi-au copt-o. Faceam ture pe holul dintre camere de nerabdare ca nu mai vine Mosul (de fapt in ideea de a nu-i da sansa bunicii sa aranjeze cadourile si deci sa demonstrez ca nu exista Mos Craciun), bunicii erau amandoi in sufragerie (m-am asigurat bine) cand suna clopotelul in dormitor. Dupa momentul de soc, a urmat momentul de panica, in care m-am inchis in baie si am inceput sa plang/urlu de spaima. Mos Craciun era adevarat si era cat pe ce sa dau peste el!!! N-am iesit din baie un ceas! Ulterior am aflat ca au aranjat cu vecina, care a intrat tiptil in casa si a sunat din clopotel. Oricum, spaima mai mare ca aia nu-mi aduc aminte sa mai fi tras vreodata de atunci, dar de atunci si pana azi eu inca mai cred in Mos Craciun!

   • Ups! Bine că n-ai rămas cu traume… :))

5. Ajunul Craciunului era mereu momentul magic: entuziasm si suspans!
   Ma jucam cu jucariile si cantam pe holisorul de langa bucatarie, in timp ce mama si bunica pregateau bunatati, iar tata „impodobea bradul impreuna cu Mos Craciun”, in sufragerie. Stateam lipita de clanta usii, ascultand fiecare fosnet si tin minte ca, uitandu-ma pe gaura cheii, am zarit ceva rosu. Eram inflacarata de emotie, eram sigura ca l-am zarit pe insusi Mos Craciun!
   Bradul (uneori molid, deh, ce se gasea), era impodobit cu aceleasi globuri de sticla, cu beteala si cu o instalatie electrica ce imita lumanarelele) si bomboanele adesea tari si sfaramicioase – dar tot farmecul era sa le furi din brad si sa lasi ambalajul ca si cum inca ar fi o bomboana acolo!
   Masa – mereu festiva, mereu cu bunatati, dupa posibilitati. Puiul era bine pus deoparte la congelator din vreme! Toate erau procurate cu greutate, cu cozi la care tinea randul cate o vecina; era cel mai greu sa locuiesti la bloc, in Bucuresti, si sa n-ai nimic in ograda!…
   La colindat nu ma lasau ai mei – ziceau ca lumea nu mai da dulciuri, mere si nuci ca pe vremuri, ci bani, si seamana a cersetorie.
   Dar tocmai de asta am plecat pe furis cu verisorii mai mici la colindat prin blocul bunicii! Acasa am marturisit si am numarat banii stransi, cu ochii sticlind. Si le-am povestit si de exceptia care confirma regula: toata lumea da bani; un vecin pe care l-am colindat ne-a dat cate o guma de mestecat la fiecare. 🙂

6. Nici nu imi pomeni de Craciun. Anul trecut l-am omorat pe Mos Craciun 🙁 I-am spus unui copil ca nu exista. Nu intentionat, bineinteles, dar m-am dat de gol. Cum s-a uitat la mine…. nu am sa uit toata viata!

7. Impodobeam bradul cu toata familia+Hrusca. Aveam un casetofon vechi caruia i se stricasera butoanele iar noi ridicam cititorul cu ajutorul unui cutit, si uite asa canta Hrusca cu un cutit infipt in inima (asta pana a remarcat un unchi de-al meu ca suntem cam macabri in preajma sarbatorilor). Instalatia intinsa pe covor era si la noi acasa.. Avea 13 becuri (albastru intotdeauna in varf) si in fiecare an se mai aredea cate unul si pentru ca erau legate in serie nu mergea toata instalatia, si in fiecare an, tata cobora la Rodicuta (Dacia noastra 1100) si o deposeda de un bec de la pozitii si facea din nou instalatia sa mearga: asta era farmecul Craciunului. Instalatia inca mai functioneaza (are cel putin 37 de ani), ma rog din ea se mai aprind vreo 5 becuri, restul fiind ocupate de tot felul de improvizatii. Chiar anul trecut ne stransesem acasa cu sora-mea si copila si ta-su si impachetam cadouri si tata verifica cu o atentie de inginer becurile instalatiei cand amandoua am oftat spunand: „Nu e Craciun fara tata infasurand si despleticind la instalatia asta!” Sa le dea Dumnezeu trainicie si lor si instalatiei!

   • :))) ce mai mestereau ei tatii…

   • ar trebui inclusa in „traditii populare de Craciun”: despletitul si intinsul instalatiei de brad, pe covorul din sufragerie, in ajun:D

8. Bradul se facea in camera „buna”, unde Bunica avea stransa „zestrea pentru asta mica”. Cand intram sa vad bradul, ma izbea aerul rece si mirosul de naftalina amestecat cu cel de cetina verde. Acolo venea Mos Gerila sa-mi aduca bomboane fondante (pentru ca stia ca sunt preferatele mele), carti de povesti (pe care mi le citea Bunicul inainte de culcare, si pe care le devoram cand am invatat buchiseala),si poate, daca eram foarte cuminte, un joc de cuburi, o papusa, ori alta jucarie dorita. De Craciun puteam sa stau pana tarziu, asta insemnand pana la ora 10:30-11:00 maxim, pentru ca oricum picam singura de somn. Ma imbracam cu rochia de mireasa a mamei si o taraiam prin casa dansand si topaind (nu-mi amintesc sa ma mai fi simtit vreodata atat de frumoasa ca atunci, cu manecile suflecate sa nu-mi atarne si cu poalele tinute pentru mersul de printesa). Vroiam mereu sa-l vad pe Mos Gerila, dar nu se putea sa-l asteptam, pentru ca in camera buna era tot timpul rece, iar in soba nu se facea focul. „Cum sa facem focul floricico, vrei sa nu mai poata intra Mosul pe horn?” ma intreba Bunica. Copii insa au o forta de convingere foarte mare, care, din pacate, le lipseste oamenilor mari. Si iata ca intr-un an (poate aveam 5-6 ani), am reusit sa-i conving sa ma lase sa-l astept. Mi-au facut un culcus sub masa, pentru ca acolo am vrut eu (trebuia sa stau ascunsa, Mosului nu-i place sa fie vazut, toti copiii stiu asta!), si l-am asteptat…si l-am asteptat…si cand m-am trezit eram la pieptul bunicii, unde dormeam in fiecare seara. Si Mos Gerila deja ne vizitase, spre dezamagirea mea… dezamagire care a fost spulberata cand am vazut ca primisem exact ce imi doream: un sah.
   Dupa cativa ani, cand Gerila a fost inlocuit de Mos Craciun, deja stiam cine si cum aduce cadourile. Dar nu conta. Craciunul la Bunici era intotdeauna adevarat. Si pentru ei la fel.

   • daaa, si la Bunica bradul e intotdeauna in camera buna. anul asta insa Bunica vine la noi de sarbatori, asa ca o sa petrecem cu totii, abia astept!!

9. Sarbatorile copilariei mele au fost la tara, la bunici.
   De fapt toata copilaria mea mi-am petrecut-o acolo.
   Sarbatorile incepeau de Sf. Nicolae (tata este Nicolae) cand se adunau toti la masa si petreceau.
   In perioada aceea stateam cel mai mult cu parintii mei fiindca isi luau si ei concediu se veneau la tara. Eram toti.
   Dupa Sf. Nicolae se planifica taierea porcului; in ziua cu pricina dimineata plangeam vreo 30 min si ma rugam de ei sa nu taie pe Ghita, apoi imi astupam urechile si cand nu se mai auzea niciun guit si vedeam fum ieseam din casa la parlitul porcului.
   De acum incepea distractia: se parlea porcul, se spala, se freca cu sare, se transa. Urma pomana porcului cu carne prajita si muraturi. De a 2-a zi toata atentia era indreptata spre pregatirea preparatelor din porc.
   Se facea piftie, carnati, lebar, toba, se topea untura se se punea la borcane impreuna cu carne prajita (pentru la vara). Toata treaba asta dura circa o saptamana. La Craciun purcielusul nostru pe care in primavera il cumparasem cu bunicul, acum era pregatit in bucate.
   In ajunul craciunului dimineata la 4.00 venea prietena mea Lenuta si mergeam la colindat prin sat.
   Aveam traista si manusi cu un deget, agatate cu o sfoara dupa gat, ambele facute de mainile sfante ale bunicii mele.
   Mergeam din casa in casa, din poarta in poarta si capatam covrigi, nuci si mere. Uneori mai primeam si cate o portocala de care ne bucuram de nu mai puteam. Ne dadea o portocala la amandoua iar noi pana cand iesam din curtea omului o si curatam si o faceam jumi-juma ( Lenuta draga mea prietena …mai tii minte cand imparteam o portocala si o mancam ca si cand era ultima din lume?!!)
   A 2 a zi era Craciunul! Cadou primeam hainute si cateva dulciuri care se gaseau atunci. Intr-un an am primit un trenulet electric pe care il am si acum si la care tineam ca la ochii din cap. Nici macar nu ma jucam cu el de frica sa nu-l stric.

   De revelion faceam tort. Eu cu mama. Un tort simplu din crema si biscuit: un rand crema,un rand biscuit inmuiat in lapte si pe deasupra il ornam cu ciocolata topita. Cel mai bun tort ala era.
   In noul an pe 1 mergeam tot cu Lenuta ..cu sorcova! Sorcova, vesela….:) Banii ii strangea Lenuta iar la sfarsit faceam tot jumi-juma. Nu mai stiu cat adunam insa imi aduc perfect aminte de monezile de1 si 3 lei.
   Doame ce vremuri si cat de mult ma bucuram.Nu aveam nicio grija.

   • E incredibil, toti am crescut la fel! si noi faceam tort de biscuiti inmuiati in lapte! si daaa, taiatul porcului la tara, brrr…

10. Aveam 12 ani, eu și mama abia ce ne mutasem în casă nouă. Ai mei făcuseră partajul, după 4 ani de la divorț și reușisem și noi să ne desprindem de casa cu scandal. Mi se părea motiv de bucurie, era liniște în casă, dar și dor mare de tata. Ca să-mi ia ochii de la absențele lui mai mult sau mai puțin motivate din preajma sărbătorilor, mama făcuse un program artistic care includea masă mare cu prietene d-ale ei și copiii lor și o vizită la una dintre ele, cea mai apropiată, a doua zi. În prima zi a trecut și tata pe la noi. Puțin doar, avea treabă, diverse comisioane tipice unui agent de vânzări în zi de Crăciun. Mi-a dat 100 de mii să-mi iau acadele Chupa Chups cu Spice Girls și jurnal cu cheiță și m-am dus după ele chiar atunci.
    A doua zi, cu jurnalul la mine, am pornit cu mama spre prietena ei. Știam că stă în centru, într-un duplex foarte cochet și cumva asta o înrudea cu Noica sau Cioran în capul meu. Ce-i drept, nu mai văzusem casă ca a ei decât în filme. Aveam emoții că n-o să știu să apuc furculița cum trebuie sau că n-o să fiu pregătită pentru subiectele de discuție de acolo. E, ba nu. Femei vorbind despre femei, despre copii, despre serviciu, despre ce tot auzeam și acasă. La un moment dat, fi-su, cu 3 ani mai mare decât mine, a izbutit să mă convingă rapid că-i rost de colindat. Tot pe ai noștri, mame, cunoștințe, desigur. În 5 minute de „domn, domn, să-nălțăm” am strâns 800.000 de lei de la ăi mai înstăriți adunați p-acolo.
    Îmi aduc aminte cum foșneau ciudat, mi se părea că țin în mână toți banii lumii și nu aveam nici cea mai vagă idee ce să fac cu ei. Îmi luasem deja destule acadele, aveam și jurnal. Nu voiam nici să-i dau mamei, cu cât îi țineam mai mult în mână cu atât simțeam că-i merit mai mult. A fost momentul în care m-am simțit subjugată de bani și-n timp ce mă bucuram pentru averea abia apărută, simțeam o apăsare soră cu greața. I-am băgat în carnetul că lacăt. Nici nu mai știu ce-am făcut cu ei, cu siguranță nu vreo bucurie mare, decizia de a cheltui atâția bani devenise o presiune care tăia din plăcere. La câțiva ani după m-am gândit la cum s-o fi simțit maică-mea atunci, văzând câți bani scot oamenii din jur la colindul câtorva copii afoni și trebuind să participe și ea cu ceea ce pentru noi însemnau banii pe câteva zile. Mi-a fost rușine că n-am reacționat imediat, că nu i-am dat ei banii. Deși cred că au purtat o lecție mai grea la mine în buzunar.

    • Ce frumos ai scris, Laura!

    • frumos, trist si greu pentru un copil de 12 ani

11. vai! mi-au dat lacrimile.

    La noi bradul il facea mos craciun in seara de ajun. noi ne trezeam dimineata cu brad facut de insusi mosul si cu cadouri sub el. ca sa fie si mai bine pentru ai nostri, dormeam fix in camera aia ca sa il suprindem. Nu stiu cum faceau de arata asa bine bradul, era perfect.

    Am aflat ca mosul nu e mosul pe la 10 ani, :))))) da, stiu, nu am fost precoce. am plans maxim cand am realizat ca mama si tata sunt de fapt un fel de 2 in 1.

    • cum, faceau bradul acolo cu voi dormind? :)))) bietii parinti, prin ce tre sa treaca…

    • Da, si mama il facea pe furis cata vreme s-a dat drept „mos”…nu exista altceva…in dimineata de Craciun gaseam brad impodobit si cadouri, toate aduse de Mosul 🙂

    • Si la noi la fel era. Mos Craciun venea cu bradul impodobit intr-o mana si cu sacul in cealalta. Intr-un an, cand bunicul a plecat la serviciu in noaptea de Ajun, Mos Craciun nu a mai ajuns la noi seara, dar am gasit dimineata bradutul perfect impodobit, cu micile noastre cadori sub el. Si toate astea se intamplau intr-o singura camaruta, la tara, unde locuiau bunicii si in care ne-am petrecut toate vacantele si sarbatorile de iarna, pana am plecat la liceu. Aveau doua paturi inghesuite acolo, o soba mica, o masa si scaunul bunicii in care statea cand torcea. Abia mai incapea si bradutul nostru. Casuta era asa mica si modesta si imi aduc aminte ca atunci cand ningea nici nu se mai vedea de sub zapada, spre deliciul nostru, al copiilor, care munceam pe cuburi de zahar si pe bani, cot la cot cu tata si cu bunicul, ca sa „desfacem ferestrele” si sa facem partie prin curte, pana la grajdul animalelor. Ce mai dichiseam prin casa, in asteptarea preotului care venea cu Craciunul si cu cata atentie pregateam bunatatile pt colindatori! Eram micuta, dar adoram sa stau pe langa mamaia, pe-afara, printr-un ger crunt si prin zapada care mi se parea ca e pana la gat, cand pregatea placinta cu dovleac si cozonacii, la cuptorul de pamant din curte. Imi aduc aminte cu atat de mult drag de mainile ei inghetate de la atata treaba si de camaruta aia mica si calda in care, nu stiu cum, dar incapeam cu totii.

12. Of, Craciunul… Cand eram mica parca nu se punea atata pret pe cadouri! Stiu si parca imi vine si acum in nas un miros specific pentru craciunul de atunci… nu stiu cum sa il descriu, poate cu miros de brad natural (chiar si de la o singura creanga), cu miros de cozonaci si portocale (pe vremea aia, mama avea chef de framantat iar portocalele le primea de la Tricodava, unde lucra). Nu primeam cadouri costisitoare si nici nu imi amintesc sa imi fi dorit vreodata ceva, pentru ca nu stiam ca exista… Acum sa stii ca ma gandesc cu oarecare groaza ca nu stiu ce jucarie sa ii cumpar Evei, sa ii faca placere, sa o foloseasca si sa o lase uitata intr-un colt al camerei ei. Sper totusi sa ajunga sa si le iubeasca pe toate si sa le aprecieze…

    • noi incercam sa ne abtinem de la o cadorisi excesiv, hapiness is not about things, am vrea sa stie si ea asta devreme…

13. Cand ma gandesc la Craciunul copilariei imi vin in minte franturi si fragmente clare,sentimente amestecate totusi.o vad pe mama in seara de ajun cum spala gresia din bucatarie,in fiecare an e acelasi ritual,toata ziua munceste in bucatarie,face cozonat si alte cele,e obosita,si eu sunt.Tata e intins pe canapea si citeste un ziar,el nu face nimic,nu a facut mai nimic toata ziua doar a urlat la mama ca nu e bine ce face,ca mai trebuia sare in sarmale sau zahar in cozonac.probabil e beat si acum ca si in alte dati.nu mancam impreuna,sau daca mancam nu ne zicem nimic,poate un repros doua.eu tac si ma gandesc oare ce imi aduce mosul anul asta,am imbodobit bradul de una singura(ca in fiecare an incepand dw la 6ani) si mai trag cu ochiul catre el.
    Adorm asteptand sa treaca mai repede noaptea.Dimineataa gasesc cate un cadou,haine,dulciuri sau carti.NIci pana acum nu stiu cine alegea cadoul,nu vorbesc decat ft rar despre copilaria mea si nu o intreb nimic pe mama despre asta.aa,si nu mergeam la colindat,nu aveam cu cine si nici prea sociabila nu eram.

    Ps:e o povestea reala,imi pare rau daca nu m-am incadrat in tipar, mi-a venit sa scriu,in general evit sa vb despre primii 15ani din viata mea.
    Acum in zilele noastre imi petrec Craciunul impreuna cu cele mai dragi fiinte mie,muncim
    impreuna,facem bradul impreuna si chiar imi amintesc fiecare Craciun cu drag.Deci pt noi Mos CRaciun inca exista:-)

    • Ce bine ca acum e bine!

14. La mine Craciunul venea la pachet cu o teleportare 🙂
    In fiecare an imi ziceam ca de data asta o sa-l prind pe mosu cand aduce cadourile..si uite asa adormeam pe canapea pentru ca dimineata sa ma trezesc la mine in camera…trezirea o dadeam la 6-7 dimineata.
    Eu am aflat tarziu de mos craciun.
    imi amintesc de o intamplare
    cred ca aveam 8-9 ani si stiu ca ne uitam la patinaj artistic si am zis ca imi doresc si eu niste patine…cand am vazut cadoul nu-mi venea sa cred, spuneam incontinuu „mami, mi-a adus mosu patine, a stiut el sa-mi aduca”

    • da, ma, mosul asta era foarte perspicace…

15. la noi acasa, noi faceam pomul (eu, tata si fratelo) sa-l gaseasca Mosul facut. cele mai frumoase erau globuletele „cu fetita”, dar cele de neuitat erau unele din copilaria mamei mele: in forma de casuta, ciupercuta, pisicuta. cand m-am mutat la casa mea i-am cerut mamei cateva din globuletele copilariei mele si a ei pt maturitatea mea si copilaria copiilor mei. si apoi, noaptea, venea Mosul. la noi acasa, dimineata de craciun se petrece in pijamale, prin cadouri si hartie lucioasa. si sunt surprize pentru toti.
    dar intr-un an a fost magic. eram la bunici, in alt oras, la munte, era zapada si seara, la un moment dat vine tata peste noi „a venit mosul” si in urma lui a intrat Mosul, cocarjat si mititel, strijinit intr-un bat, imbracat intr-un cojoc cam ponosit. i-am spus poezii si ne-a impartit cadouri langa pomul mic, artificial, in care straluceau globuletele mamei (globuletele alea au fost foaaaarte plimbate) si apoi mamaie s-a dus ca-l conduca la poarta pe Mos, „sa n-alunece”. n-am stiu muuulta vreme cine a fost Mosul, nu am realizat. eram aproape adulti cand ne-a spus tata ca a fost tataie, imbracat intr-un cojoc intors pe dos. si n-am putut sa cred.
    si desi sunt adult si sunt si eu „Mos” pentru restul familiei, cumva eu cred in Mos Craciun si in magie. pentru ca tataie a fost un barbat inalt pana in ziua mortii si cumva, intr-un fel, nu stiu de ce, in amintirea mea a acelor clipe, stau pe genunchii Mosului cu cojoc jerpelit si spun poezii, in usa e tata si in spatele lui e tataie.

    • uaaa, ce amintire tulburatoare…

16. Eu mergeam an de an la colindat prin cartier cu frati’miu care este cu 1 an mai mic si care obligat fortat era umbra mea, macar de-ar fi stiut sa cante 🙂 ….in fine, ideea era ca terminam un bloc, apoi fugeam la consignatie sa ne cumparam de toti banii Oua Kinder (pe la Piatra abia aparusera prin 92-93), nimeream dubluri o multime, apoi ne incapatanam si mai „faceam” o scara de bloc si iar fuga dupa „oua”, pana terminam si banii, si scarile si ouale din consignatie.
    Reveneam in casa franti si dormeam lemn pana a doua zi…cine sa mai stea la panda? Am aflat de Mos Craciun pe la 8 ani cand m-am uitat pe la tocul usii catre bradul din hol (neinspirata alegere pt ai mei) si am vazut-o pe mama cum aseza frumos cadourile. Auzisem eu niste zvonuri si iaca se adeverisera. N-am fost prea afectata 🙂
    Cand ma gandesc la sarbatorile petrecute in familie prima data imi vine in minte magnetofonul bunicului, la care canta Modern Talking sau BZN in prima zi de Craciun (cred ca aveam vreo 4-5 ani pe atunci)…ce Hrusca? ai mei isi faceau cadouri reciproc CD-uri cu Hrusca abia cand am implinit eu 14 ani :))
    A, si inca una…intr-un an s-au gandit ai mei sa ne puna in cadouri cate un loz si culmea e ca au fost amandoua castigatoare cand le-am rupt (erau din acelea portocalii de marimea unei unghiere, impachetate in 7 randuri) 🙂

    • lucky kids, you!

17. In primul rand felicitari pentru tot ce faci ! Scrii superb ! …Iar acum amintirile ….
    De Craciun , tin minte ca mergeam impreuna cu fratii mei cu colindul … Era ceva magic ! …Ne bucuram de fiecare moment si de fiecare bomboana primita ! Si , da , e adevarat , asa cum au mai spus si altii , reuseam sa strangem uneori bani din colind cat salariul parintilor …Ce mai imi aduc aminte e ca dupa vreo ora de colindat prin frig , ma gandeam ce bine ar fi daca as sta in casa pe care tocmai o colind …asta din cauza oboselii…off… ce vremuri….
    Iar ca sa fac si o paralela cu timpurile actuale , asa vrea sa va povestesc reactia fetitei mele cele mari ( 9 ani ) cand a primit anul trecut de Mos Nicolae telefonul cu touch screen pe care si-l dorea : Tremura de fericire pur si simplu , fizic , de ma si speriasem , nu-mi venea sa cred cat de tare se bucura …a fost printre singurele reactii de genul acesta , cand am simtit-o cu adevarat fericita …repeta intr-una ( cred ca vreo 10 minute , fara exagerare ) : Mami , mosul mi-a adus un telefon , si e gratis nu a costat nimic !!!!….ehee…alte timpuri ….Sunt curioasa cum va percepe si cea mica (5 ani) sarbatorile la varsta surorii ei ….

18. De Craciun ne strangeam toti la bunica, sa mergem la colind. Faceam concurs, care strange mai multi covrigi. Intr-un an ajung la poarta bunicii mele. Ea impartea covrigi copiilor, dadea si cate 2. Cand imi vine mie randul imi pune in palma cel mai amarat covrig. Zic saru-mana si plec, ma gandesc ca n-o mai avea covrigi de nu-i da ea nepoatei mai multi. Dupa colind ma-ntreaba: ” Auzi, tu n-ai terminat de colindat? Ca nu te-am vazut!”.
    Intr-un an am alergat cu tata pe la toate pietele din oras dupa brazi/molizi. aNe-am intors acasa inghetati, eu plangand, era seara de ajun si nu aveam pom. Se terminasera in fata noastra… Ca sa ma linisteasca tata mi-a luat un pui de caine gasit in bloc. Au fost 4 zile obositoare, nu ne-a lasat sa dormim deloc, intr-o dimineata pe cand il plimbam mi l-a cerut cineva si l-am dat. Noaptea de dupa a fost atat de liniste si am dormit..

19. Iti citesc cu drag blogul si ma amuza mult..felicitari…
    Noi 3-fratii mergeam la colindat (prin 1980-1984) pe casa scarii la toti vecinii; intr-un an ne-am dus si la seful blocului care statea in alta scara, pentru ca ne invitase pe la el.(alfase el ca noi stiam ff multe colinzi, mama ne-a invatat un intreg repertoriu). Si tin minte ca trebuia sa-i cantam sefului intreg repertoriul de vreo 2-3 ori…fiica sefului zicea : lasa-i tata sa plece, nu vezi ca au cantat tot ce stiu? dar el se incapatana sa ne puna la cantat. Zicea: hai , inca una ca voi stiti multe…dupa fiecare colinda de-a noastra, plangea..probabil isi amintea de copilarie..la sfarsit ne dadea cei mai multi bani. 25 de lei de caciula..ne scoteam raguseala.

20. Imi amintesc cu placere de sarbatorile copilariei mele. Provin dintr-o familie modesta. Nu am avut nici jucarii cu nemiluita, nici nu am mancat cine stie ce bunataturi.
    Amintirea mea despre Craciunul din ’89 (era de fapt cu cateva zile inainte, in plina revolutie) este un tort diplomat care mi s-a parut delicios la vremea aia. Mama a gatit friptura de pui cu piure, iar eu si tata am fost la cea mai de seama cofetarie din oras si am venit cu tortul asta care ni se parea extraordinar. Cred ca a fost prima data cand am cumparat noi acasa asa ceva. Imi amintesc ca venisera niste vecini speriati care spuneau ca „se trage la Spitalul Judetean” (noi stateam destul de aproape), iar mie si sora-mii ni se rupea ca „se trage”. Noi vroiam sa mancam mai repede tort si nu puteam pana nu plecau musafirii nepoftiti.
    Ani la rand nu am avut brad de Craciun. Impodobeam ficusul mamei. N-am suferit din cauza asta. Ba chiar ascultam colinde, iar eu si sora-mea ne luam foarte in serios sarcina. In casa noastra era cald (nu de la calorifere care erau mai tot timpul bocna), era iubire!
    Mi-aduc aminte, cred ca aveam vreo 4 ani, ca jucaria mea preferata era un abecedar. Stateam ore in sir si ma uitam pe el. In anul acela mama m-a invatat sa citesc, iar Mos Nicolae ne-a adus carti: Mihai Eminescu, Ion Creanga, George Toparceanu, Minulescu.
    Pe Mos Craciun nu il vedeam. Ne lasa intotdeauna cadourile la usa de la intrare. Stiam ca a venit pt ca suna sau batea cu putere la usa. Cu cata emotie cautam in pungi! Ne aducea de obicei cam ce ne trebuia: hainute, caiete, culori, carti de colorat, carti de citit. Poate cateva portocale si o ciocolata sau bomboane din acelea tari care se agatau in brad.
    Dupa revolutie, parintii primeau de la serviciu dulciuri pentru copii. Stiam cam care e treaba cu Mos Craciun. Dar tot ne bucuram pentru ele.
    Peste ani, cand am avut primul job (eram in anul 3 de facultate), m-am gandit sa fiu eu Mos Nicolae. Am cumparat dulciuri si fructe, am intrat tiptil in casa, am aranjat frumos cizmele tuturor (mama, tata, sora-mea si bunica) si le-am pus acolo micile daruri.
    Cand le-au gasit, au plans si ei, am plans si eu. De bucurie, de mandrie, de fericire, habar n-am…
    Poate pentru ca eram copii si nu aveam griji sau poate pentru ca in casa noastra a fost intotdeauna armonie si iubire … nu stiu care e motivul dar Sarbatorile de atunci aveau alt aer. Mai cald, mai dulce…

21. Mamaaaa……dar de ce ne faci tu astfel de lucruri? Acu’ in noiembrie? M-ai facut sa plang…Imi aduc aminte de ciocolata topita la aeroterma, de sor’ mea care a daramat bradul. 🙂

    • :)))

22. Ce de oameni faini ai pe aici … am citit toate comentarii, fiecare special in felul sau.
    La mine era destul de trist, fara sa fie neaparat cu scandaluri sau probleme, dar nu a fost niciodata mare afectiune sau dragalasenie intre parinti si noi, bonus ca niciunul din parinti nu era foarte religios, deci cam lipsea si partea asta.
    Normal ca era frumos pt ca era altfel, se spargea putin rutina zilnica, ne bucuram de pachetele pe care ni le aducea tata de la serviciu, cu portocale (singura data din an cand primeam) si alte maruntisuri, si mai era deosebit cand mergeam la bunici la tara, nu aveam gasca si colindam doar pe la rude, cand mergeam in vizita, dar tot asa fara mare tam-tam, doar multa agitatie si „treaba”. Cam stres ca ne puneau si pe noi la treburi, mai mult decat in restul timpului, mama tot agitata sa faca si ea „ce trebuie” si o atmosfera tensionata in general.
    De-asta eu incerc sa creez o alta atmosfera pt copiii mei, sa fie calm si dragoste, in fiecare zi, si sa ne bucuram unii de altii mai mult decat de cadourile de Sarbatori. Nu stiu ce vor tine minte ei, pe termen lung, dar ar trebui sa se puna atmosfera generala, placuta, in care traiesc constant.

23. Singura amintire de sarbatori in familie-ntreaga:
    Seara de Craciun, eram la masa si dupa ce terminam trebuia sa mergem la o vecina, prieteni de familie. Aveau o fata, Gabi (mult mai mare ca mine) de ma fascina. Nu stiu de ce. Vroiam sa fim prietene si asta era sansa mea.
    Mama mi-a spus: nu mergem la Gabi pana nu termini tot din farfurie! Masa consta in: salata de boeuf, un copanel de pui si cartofi la cuptor. Salata de boeuf? Check! Cartofii? Check! Copanelul? M-a oprit tata la jumatate de os rontait. Mi-a spus printre lacrimi de ras: Tata, osul il mananca cainii.
    Am mers la Gabi, desi am lasat in farfurie jumatate de os.

24. Mai am una buna:
    Pana la divortul alor mei, in noaptea de Ajun, dormeam amandoua (eu si sora-mea) in sufragerie cu tata. Tata obisnuia sa ne spuna: stam treji pana vine Mosu’ si sarim pe el sa ii luam tot sacul. Normal, adormeam si cand ne trezeam Mosu’ venise si plecase de ceva ore.
    Dupa un timp, incepusem sa ne cam prindem ca e ceva ciudat cu Mosu’ asta. Chiar nimeni, nimeni sa nu-l vada?
    Ii ziceam lui tata ca el e de fapt Mosu’. El inventa tot felul de povesti si istorioare sa ne convinga ca Mosu’ exista! O data chiar ne-a zis ca l-a vazut cu ochii lui cand era copil!
    E clar, trebuia sa il prindem in fapt!
    Asta s-a intamplat dupa ce ai mei se despartisera si tata era cu noua sotie. Craciunul ala il faceam cu tata.
    Am vorbit cu sora-mea: ne tinem treze una pe alta! Zis si facut.
    Noaptea, auzim zgomote pe jos (stateam la casa). Coboram inceeeet pe scari si il vedem pe tata cum punea cadourile sub brad. Asta era momentul! Daca ii spunem maine ca l-am vazut iar ne pacaleste! Si ne-am aruncat amandoua peste ultima treapta si am strigat intr-un cor: AHA! Te-am prins! Am reusit sa il speriem atat de tare pe tata, incat a dat un tipat ca de domnisoara si era sa cada peste brad :))
    Dupa ce a trecut peste socul initial ne-a spus: Mosu’ doar aduce cadourile, nu le pune sub brad 😉 Le lasa la usa si parintii le pun sub brad! Nu l-am mai crezut de data asta :))

    • :)))))))))))))))))

25. ….amintiri cu miros de zapada, de ger, cu miros de cozonac, de mere coapte, de soric fript.
    Cu siguranta, am fost un copil NOROCOS: inconjurat de iubire din toate partile, (deh, singurul copil…), crescut intr-un mic satuc din madra Bucovina: Ciocanesti, Jud. Suceava.
    Nu am cuvinte sa va descriu cum erau toate: de la focul care troznea in soba, la bradul pe care il impodobeam cu tata si cu Tata-Bun (Bunicul), cu vata, cu mere zaharisite (trase in zahar), cu nuci, (globuri nu se gaseau la noi, la tara, dar nici nu cred ca le-am simtit vreodata lipsa). Mama si Mama-Buna (v-ati prins, era bunica) trebaluiau de zor in bucatarie: oalele cu sarmale sfaraiau in rula (cuptor de soba cu lemne), cozonacul era la dospit, vinul fierbea pe soba…..afara ningea…de basm, nu-i asa?
    Ei bine, printre cele mai frumoase Craciunuri a fost acela in care…am imbatat porcul, care trebuia taiat. Da, l-am imbatat. Ma trimisese bunica-mea prin curte, ca le zapaceam in bucatarie, cautand si bagandu-mi nasul in toate oalele si cremele lor. Si ce m-am gandit eu ca daca toata lumea are cate ceva de facut, sa fiu si eu utila. Deci, am hranit porcul cu visine din visinata, ca asa mi s-a parut mie firesc la 5 ani…:)
    Imaginati-va o biata bunicuta, simpla, cu mainile in cap, la propriu, urland: Nistoreeeeee, mai omule mai, s-o imbolnagit (a se citi s-a imbolnavit) porcu`!! Bietul animal, care cred ca era aproape de coma alcoolica, alerga de la un capat la altul in cotet si, cand ajungea la gard, se izbea cu capul de acesta….si o lua in sens invers….
    Tambalau mare, lacrimi ca nu vom mai avea carnati si caltabosi si slaninuta…toate astea pana la sosirea veterinarului care a constatat cu stupoare ca Ghita al nostru era manga….
    Si credeti voi ca m-au certat pe mine, odorul lor?!..:) Nu, ba chiar am fost felicitata ca am am dat dovada de altrusim si i-am oferit lui Ghita un meniu special….

    • :)))))))))))))) cum mă cuuum! :)) da cred ca au fost mai buni cirnații, asa fezandati in visinata… 😀

    • Printeso, nu stiu, habar nu am daca au fost buni carnatii fezandati.
      In schimb, astept sa lansezi tema amintirilor din copilarie….Eu as putea scrie o carte.
      Cu ce-am sa incep? Pai cu ziua in care, pentru ca afara ploua mocaneste, era un frig si o umezeala de-ti intra in suflet, am considerat eu de cuviinta sa o bag pe Joiana (una din vacile din gospodarie) in casa mare (unde bunica tinea zestrea pentru cea mica, adicatelea je..:) si hainele de ingropaciune). Apoi, va voi povesti cum am zburat, la propriu, stilul ghilotina, de pa casa cu doua etaje, cu o umbrela in mana…si nu, nu vazusem Mary Popins, dar vazusem acea 1/2 de Stan si Bran (se difuzau sambara sau duminica, inainte de `89). Si vazusem eu cum cei doi protagonisti planeaza lin de pe o casa cu o umbrela in mana…si iacata-ma sus pe casa, cu umbrela-n mana…si Puffff…viteza maxima spre sol..noroc cu pomul din fata casei, care a mai preluat din viteza mea…sio nu mi-am rupt decat bratele..amandoua!!!
      Si muuulte patanii mai am de povestit!!!
      🙂

    • Auuuuu, amîndouă mîinile… 🙁 Si eu am vrut sa zbor cu umbrela, slava domnului ca oricit am incercat, nu am reusit sa ma urc pe casa…

26. Prima mea amintire de Craciun are un gust putin amar. Aveam 3 ani cand de Craciun am gasit sub brad, printre alte cadouri dupa posibilitati, o banana. Nu mai vazusem niciodata o banana, nu stiam ce gust are. Am mancat-o pe fuga, iar coaja a ajuns bineinteles, la gunoi. A doua zi am dat fuga la brad, ca sa vad daca a mai venit Mosul inca o data. Din pacate nu mai venise, asa ca m-am dus la bucatarie sa caut in gunoi coaja aruncata cu o zi inainte. I-am spus mamei ca o caut fiindca imi inchipui ca daca banana a fost asa de buna, nici coaja nu are cum sa fie prea rea…

    • Sper ca n-ai mai gasit-o… 😀

27. Desi si eu si sora-mea am avut parte an de an al copilariei de cele mai frumoase sarbatori , si de cele mai bogate braduturi , de papusi cu par verde si de ursi cantatori la atingerea nasului , (descoperiti ca ar exista prin revistele din supermarket-urile nemtesti – aduse de un vecin mai norocos, pe care le frunzaream cu cea mai mare grija si atentie ) gasiti cu greu si dupa ore de alergat prin Ploiesti si Bucuresti , a bietilor parinti , abia peste mult timp , pe la vreo 20 de ani , ascultandu-l pe al meu sot povestind despre brazii copilariei lui , si despre cadourile de sub ei , am realizat ce sarbatori norocoase am trait , si ce privilegii minunate am trait , fara macar sa stiu … Dar sa va explic :
    Tabloul familiei mele de Craciun :
    -Una buc sora mai mare cu vreo 13 luni ca mine , isteata si pretentioasa ca o vulpita , schimband mereu papusile identice lasate de Mosul sub brad ( a mea era mereu perfecta , a ei avea totdeauna un defect , uimitor , vizibil doar ochilor ei ageri si un pic mai verzulii ca ai mei, si bineinteles ca schimbul era inevitabil )
    -Una buc Tati, care vesnic in Ajun onora cererea vreunei batranici sau batranel , de a le repara televizorul ,apoi venea si povestea cu lacrimi in ochi cat de saraca era masa sau casuta in care a ajuns , si cateodata scotea din geanta lui cu piese si pistol de lipit , vreun mar sau vreun covrig , luat de la posesorii televizoarelor , de teama sa nu ii mahneasca , refuzand vreo plata pt revenirea imaginii si cantecelor populare de la TVR1 , la tv -ul vechi alb -negru
    -Una buc Mami , un pic urlatica sau iritata, de oboseala pregatirilor din zilele dinainte de Craciun , si de zilele dinaintea concediului , petrecute in frig , si in miros de proiectile fabricate intr-o uzina mecanica ,dar mereu in picioare pt a ne scoate din cuport cozonacii aburinzi , si mereu dispusa sa ne dea tare radioul sa ascultam colindele lui Hrusa impreuna
    – Una buc Eu , razand pe infundate fara motiv , si bucurandu-ma la fiecare brad zarit pe geamurile aburind ale casele din sat , de mana cu Tati , insotindu-l la reparat de televizoare , infofolita in bundita alba din blana sistetica si cu caciula de cosmonaut indesata pe cap
    Deci 4 buc intr-o casa calduroasa, luminata , cu Tati facand pe calul pe holul larg al casei in dimineata Craciunului , si cu masa plina de bunatati facute de Mami timp de 2 -3 zile in sir .
    Tabloul familiei Sotului meu de Craciun :
    – una buc Mami , zambitoare si calda , cu tristete de neajunsuri in ochi , dar cu bucate ( putine si sanatoase ) pe masa pentru copii
    – una buc frate mai mare ( cu vreo 12 ani ) , tolanit pe patul de langa soba incinsa , cu ochii in televizor , si o cana de vin fiert pe soba
    – una buc sora mai mare ( cu vreo 5 ani ) , impodobind un bradutul de langa geam , si tinandu-l pe langa ea pe matzul brunet si zambaret , care il astepta pe Mos la noapte doar in vis ,ca bocancii sau treningul chinezesc cadou de Craciun , ii primise deja direct la magazin ,inainte sa inceapa vacanta de iarna , ca sa poata alerga cu sania pe ulite .
    – una buc matz brunet , si zambaret ,un motan bland si iubitor, in trening nou chinezesc ( numit peste vreo 20 de ani Sot de blonda care repara televizoare cu ta`su de Craciun ) rozand la un fir lipit de vreo baterie , si zambind non stop , adulmecand mirosul de prajituri ce coc in cuptor.
    Deci tot 4 buc in casa buna a bunicilor ( bunicii in casa cu fanar , in aceeasi curte ) , micuta si de pamant , calduroasa si luminoasa ,fara Tati , dar mult mai linistiti decat cu un Craciun in urma , la ei in casa cea noua ,din alt sat , in sufragerie, langa bradul mare , langa Mami plangand pe furis si langa Tati duhnind a alcool de pruna , si a nervi pe banii irositi pt brad …………….

    Sper sa intelegem cu totii ca tot ce ne trebuie de Craciun , este sa ne avem unii pe altii -fericiti ca ne avem unii pe altii . E drept , mirosul de brad , parfumul scump in cutie maro de sub brad, gramada de jocuri ,carticele si animalute plusate , bluza de lana si ceasul de firma , masa plina de afumaturi si dulciuri iesite din cuptor sunt tentante si nelipsite , dar mai bine sa lipseasca ele , decat ochii senini si zambetele …. Si daca cumva eu si matzul meu brunet si zambaret , vom uita in vartejul asta ,sau poate in vreun an mai greu , ce ne -a facut in ultimii (3 )ani , sa asteptam Craciunul cuibariti pe canapeaua moale din living ,cu un pahar de vin rosu in mana , langa bradul gras si scurt , plin de culori ,in casa noastra noua , facuta buc cu buc de noi 2 ,fara scari placate , si fara dressing terminat ,de- acum vom gasi toate motivele sa ne aducem aminte , privind doar o secunda in ochii jucausi ai bebelinului nostru
    ps : acum privim doar poza alb negru si neclara , cu bobul de 4 cm , cu manute si picioruse deja , si simtim…ca e Craciunul 🙂

28. Sarbatorile copilariei mele au miros de ger si de obraji inghetati ai tatalui meu care venea sa ma viziteze iarna, lasata fiind pe timpul frigului la bunici la tara. M-a iubit cum il iubeam si eu si suferea de dorul meu, chiar daca mie imi era cald si bine la bunici dupa soba si eram inconjurata de toata dragostea lor . Imi amintesc de faptul ca primeam colindatori insotiti de un pruncusor intr-o iesle in miniatura, pentru care primeau nuci, mere si biscuiti.

29. Cea mai frumoasă vacanță de iarnă din viața mea a fost cea petrecută la țară, la tataie, Dumnezeu să-l ierte (a murit acum doi ani, împăcat, fără să se chinuie, având 82 de ani și totuși plâng amar, de fiecare dată, de dorul lui).

    Era imediat după Revoluție, eram doar noi doi, iar el avea grijă de mine, fiind și mamă și tată și bunică și bunic și partener de joacă. Îmi amintesc cum făcea tot ce îi stătea în putere, pentru a mă convinge să mănânc, fiindcă eram tare sclifosită. Aș fi mâncat toată ziua doar Eugenia… de fapt, mai mult crema, că de biscuiți mă plictiseam repede. Niciodată nu era prea multă cremă, însă.

    Cu o săptămână înaintea Crăciunului, deși știam că fac o prostie, am mers la magazin și pentru că vânzătoarea îl cunoștea pe tataie, vindea pe datorie și știa ce copil cuminte sunt eu, nu a pus la îndoială cerința mea de a-mi da o sută de eugenii, așa cum pretindeam că m-a rugat tataie să-i spun… S-o fi gândit că vrea să le dea colindătorilor… Cum el nu știa de gaura în buget pe care o făceam eu, am ascuns eugeniile în pod și le-am lins toată crema. Bineînțeles că adevărul a ieșit la iveală. Nu m-a certat, însă mi-a spus că e posibil ca Moșul să nu mai vină… Mă simțeam și așa destul de vinovată, crema nu mi-a picat bine la stomac și era destul de pedeapsă… Resemnată, m-am culcat în seara de Ajun. Dimineața, m-am trezit cu găinile, fără nicio speranță, am ieșit zgribulită din camera încălzită de sobă (cea mai plăcută căldură din lume) și am mers în camera mare, din față, de la prispă, ca să verific, totuși. Acolo, mă aștepta un brad mare, cel mai înalt pe care l-am văzut în viața mea, împodobit cu globuri, beteală și speranță. Sub el erau jucării, dulciuri și portocale (ah, mirosul!). Cred că a fost printre puținele momente în care nu am simțit frigul… (Sunt destul de friguroasă). Sub suportul în care era pus bradul erau cărți. Iubeam cărțile! Aș fi ales cărțile, chiar și în loc de crema eugeniilor. Însă acele cărți erau puse acolo ca să susțină bradul care era fixat cumva în tavan, așa că tot trăgând de ele, bradul a căzut peste mine. Cu blândețea care îl caracteriza, tataia s-a amuzat de încă o ispravă a nepoatei… Peste câteva zile am primit și o carte cu „Basme nemuritoare“, nemuritoare ca mirosul, amintirea, tataia…

30. Zambesc cu nostalgie cand imi amintesc cum zburdam in jurul bradului de mana cu fratiorul meu cantand O brad frumos, de o mie de ori, sperand ca o sa-si uite sacul cu jucarii mosul la noi:)))…

31. Te citesc cu mare drag,cand imi da voie bebe…Eu nu imi aduc aminte cand am aflat adevarul despre Mos Craciun…Stiam ca mami si tati cumpara cadourile.La 6 ani,in ziua de Ajun,stiu ca am fost cu ai mei la Metro,era recent deschis in Timisoara si am vazut un Barbie Studio(un mic”atelier”de facut bijuterii de lipit),mi se parea prea scump ca sa mi-l cumpere ai mei…peste un milion,asa ca m-am multumit cu un caine mare de plus,vreo 600.000.Era ok,dar nu ce am vrut eu,cu toate ca eu l-am ales;asa ca in noaptea aceea m-am pus pe plans(nu de rasfatata,de trista ca am dat banii pe ce nu trebe)ca nu mai vreau cainele si vrea Barbie Studio-ul pana am facut febra…Maine zi dimineata aveam ce mi-am dorit sub brad!Doamne,ce roz frumos avea,si sclipici!!!Dragoste la prima vedere!Mai tarziu am aflat ca s-au trezit ai mei la 4 dimineara sa ajunga pana la Timisoara(drum de 4 ore dus-intors) si inapoi,inainte sa ma trezesc eu…Pe Mos il intalneam la gradi,primeam o plasa cu dulciuri si o jucarie,nu venea acasa…Intr-un an,pe la 8 ani,cred,am primit o pereche de role…Ai mei se asteptau sa fiu super-mega bucuroasa,doar ca reactia mea a fost:”La ce mi le-ati luat?!Sa-mi rup gatu’ cu ele?!”…Eram o fetita tare impiedicata,era logica reactia mea…Cam astea ar fi amintirile mai amuzante…La colindat nu mergeam,nu imi placea sa cant…

32. Din fericire, noi am avut mereu sub brad dulciuri si jucarii si haine, dar ma uit acum la copii si vad ca nu se mai bucura de nimic, si ma intristeaza. Nici nu stiu ce cadouri sa le mai iau copiilor, si anul acesta trebuie sa iau un cadou deosebit Karinei, nepotica noastra si finuta 😀

    • Eu zica ca astia micii se bucura de absolut orice e nou!

33. Primul craciun in doi, acum 12 ani. A fost magic. Eram casatoriti de 2 luni jumatate. Stateam in chirie in Titan, vantul ne batea prin tocuri si pe sub usi, buzunarele erau goale, munceam mult, aveam o sefa cam disperata, seara mergeam la cursurile de master, sotul imi facea recenzie la cartile din bibliografie, inca spalam rufele de mana ( plulovere groase de mana pe care le storceam amandoi de apa) , aveam perechi de blugi pe care le purtam amandoi, tevile vechi mai dadeau rateuri asa ca mai trebuia sa platim cate o inundatie vecinei de sub noi, traiam studenteste. Eram deja foarte fericiti, oricum 🙂 Am tot amanat cumpararea bradului pana in ultima zi, stiind ca pretul scade mult. Am ajuns seara in piata de langa noi- nici urma de brad, am ajuns in a doua piata, gol, intr-a treia -doar urme de cetini. Ne-am apucat pe strans crengute de brad, cu gandul sa miroasa si la noi frumos. Eram suparata. Am ajuns acasa iar el a luat crengutele si ate si sarme, si a legat, a mesterit, a faurit un bradulet din bucatele. Mic, firav, cam sui, pus intr-o vaza pentru o floare. L-am impodobit, iar el a fost fericit ca mi-a indeplinit inca o dorinta, iar eu fericita pentru ca iubitul meu e creativ, indemanatic si nu se da batut.

34. Printesa, gata, pornim atmosfera de Craciun?
    Si la noi in casa a fost cam ca la toti, cu brad, instalatia cu flori mari intinsa pe covor( da, era albastra floarea din varf), cozonac, friptura, chec. Inca ma distrez cu fratele meu cand ne amintim de anul in care si-a facut SINGUR cadou un trenulet. Cam stiam noi care e treaba cu Mosu’, dar nu eram total convinsi. Asa ca al meu frate a strans bani in pusculita, si-a cumparat un trenulet si l-a pus sub brad, langa celelalte cadouri. Nimeni nu stia de unde a aparut, el nu recunostea nicicum( de unde stim noi ce cadouri a cumparat mosul?) Pana la urma au lasat-o ai mei balta, ca sa nu ne spuna direct ca Mosul nu-i.

35. Sa stii ca imi place foarte mult ce scrii.
    Cand eram eu mica, imi amintesc de mama care facea prajituri in bucatarie ascultand la un radio vechi colinzi cu Hrusca si ma lasa pe mine sa ling toate vasele ce ramaneau dupa ce umplea prajiturile cu crema. Ce mult imi placea. In sufragerie, tata impreuna cu sora mea faceau bradul. Bineteles ca inainte de a-l impodobi tata facea instalatia la care nu ardeau toate becurile, dar pana la urma o repara si ardeau toate. Sora mea facea curatenie, spala pe jos si geamuri.Imi aduc aminte in fiecare an ce prajituri bune facea mama(cea cu foi cu miere de albine pe care le cocea pe fundul tavii si se enerva de fiecare data cand i se rupea cate o foaie), ne facea pitipoanca(o prajitura cu 2 foi intre care se pune un strat de blat bezea umplut cu rahat si nuca si copt la cuptor, si intre foi si blatul bezea se punea o crema cu ness, deasupra glazura), islere, cozonaci, saleuri si mancare ne facea supa de pui cu taitei si salata de beuf. Mama, ce mancare buna. Acuma mama munceste mai mult ca atunci si nu mai are timp sa faca fiindca de sarbatori are foarte mult de lucru, si ii fac eu o prajitura sau doua si i le duc.Am invatat sa fac si eu dupa atatia ani de lins blide.
    Despre Mosul, sora mea mai mare tot incerca sa ma convinga ca exista Mos Craciun, dar o data am vazut-o pe mama cum a pus cadourile de la Mos Nicolae in cizme. Si a doua zi am primit exact ce am vazut, adica pijamale. Am fost cam suparata atunci.
    In anul urmator cred, ai mei primeau cadouri de la fabrica, si tin minte ca o data le-am gasit ascunse de mama in camara si am chemat-o pe sora-mea si am mancat impreuna cateva caramele si apoi am legat pungile la loc sa nu se vada. Si apoi le cautam in fiecare an si le gaseam.
    Dupa ce am crescut mai mari, si am aflat ca nu exista Mos Craciun, sora mea isi strangea bani tot anul si de Craciun mergeam impreuna si cumparam cadouri pentru parinti(intr-un an le-am cumparat 2 postere, unul cu catei buldog si unul cu pinguini, foarte frumoase, dar cred ca noua ne placeau mai mult; si asa tot le-au lipit prin apartament); in alt an nu a mai reusit sa stranga bani si le-am facut amandoua o felicitare colorata cu creioane si am lipit ceva pe ea dintr-o revista. Cadou handmade.
    Asta era Craciunul pentru noi, cu brad impodobit de tata si prajituri bune facute de mama. Ce frumos era.

36. Pentru ca sarbatoarea mea preferata este Craciunul si pentru ca unele comentarii m-au emotionat si m-au facut sa-mi amintesc de copilarie si de atmosfera Craciunului am decis sa-mi impartasesc si eu cele mai frumoase amintiri despre Craciun si Mos Craciun.

    Cele mai dulci amintiri despre Craciun sunt cele din copilarie, desi inca pastram cu sfintenie traditia Craciunului (am 27 de ani ani si in fiecare an petrec Craciunul la tara, in familie, iar tati nu scapa niciodata de sarcina de a-mi cumpara brad pe care il impodobesc imediat cum ajung acasa). De fiecare data cand imi amintesc Craciunul din copilarie simt aceeasi emotie pe care o simteam atunci cand il auzeam pe Mos Craciun (nu-mi amintesc sa i se fi spus vreodata Mos Gerila la noi in casa) ciocanind cu toiagul lui in usa de tabla de la intrarea in casa. Dar sa incep cu inceputul…in fiecare an Mos Craciun era vecinul de vis-à-vis, tataunchiul, imbracat cu un cojoc de oaie intors invers (ca sa fie alb), un cearceaf, caciula de oaie si barba improvizata din vata. Tataunchiul era un om destul de masiv pe vremea aceea, sau poate eram eu prea mica, iar imbracat cu atatea cojoace parea si mai mare. In mana tinea un toiag si nelipsitul sac plin cu daruri: jucarii, dulciuri, hainute, nelipsitele portocale…de toate, desi parintii mei nu au avut nicodata bani prea multi, dar Craciunul era sfant si darurile erau cumparate cu mult timp inainte.
    Bradul era mereu impodobit intr-o sala mare si friguroasa, iar noi il asteptam pe Mos Craciun in camera bunicii, langa soba, alaturi de bunici, parinti si mamatusa (Dumnezeu s-o odihneasca), nevasta lui Mos Craciun :). Evident ca eram foarte nerabdatoare, mai ales sora mea si intrebam din minut in minut cand ajunge Mos Craciun. Mamatusa ne linistea mereu si ne spunea ca tatunchiul (Mosul) a plecat cu masina sa-l aduca pe Mos Craciun pentru ca a ramas inzapezit…ce ierni frumoase si pline de zapada erau pe atunci…. Intr-un final auzeam si mult asteptatul ciocanit in usa, iar inima simteam ca-mi sare din piept de emotie. Fugeam repede la brad si sa-l intampinam pe Mos Craciun care era tot timpul obosit si infrigurat motiv pentru care trebuia sa-l asezam pe scaun si sa-I dam un pahar cu vin sa se incalzeasca :)). Dupa ce mosul isi tragea sufletul incepea repriza de poezii si cantecele. Eu eram mult prea timida sau sperioasa, nici acum nu stiu de ce, dar cand il auzeam pe Mosu’ vorbind gros si ragusit ma pierdeam toata si nu mai spuneam nici o poezie. Degeaba se ruga mami de mine o jumatate de ora si-mi spunea ca nu-mi lasa Mosul cadoul daca nu spun poezii tot nu reuseau sa scoata nici un cuvant de la mine. Stateam tacuta intr-un colt tremurand de emotie si cel mai probabil si de frig :). In schimb, sora mea, mai mare cu 3 ani decat mine, era toata numai un zambet si veselie. Ii spunea Mosului toate poeziile pe care le stia, ii turna vin in pahar ca sa-i lase ei tot sacul cu cadouri (cand ajungea Mosul eram pacalite ca in sacul acela are cadouri pentru toti copiii). Cand intr-un final termina sora mea toate poeziile si mosul tot vinul ne lasa noua tot sacul, iar ea era cea mai fericita pentru ca reusise sa-l impresioneze pe Mos Craciun si sa-i lase ei toate cadourile.
    Asa se desfasura fiecare Craciun al nostru pana cand eram eu in cls 2-a si i-am stricat copilaria surorii mele (pe atunci in cls a-5-a) cand i-am spus ca Mos Craciun nu exista si ca e tataunchiul deghizat :)).
    De atunci nu l-am mai vazut pe Mos Craciun pana anul trecut cand a venit la nepotelul meu. Un Mos total diferit…mai tanar, imbracat in rosu cu alb, fara toiag si fara vocea aceea groasa si ragusita…fiul lui tataunchiu.

37. 30 de Craciunuri pe care nu mi le mai amintesc decat vag… mancare specifica, miros de cozonac si de brad, o casa impecabila pentru care mama trudea o luna intreaga, masa traditionala si colinde la televizor. Am fost un copil care nu tanjea dupa jucarii sau cadouri scumpe, dar se bucura enorm la fiecare sfarsit de saptamana cand venea tata acasa (pentru ca avea serviciul in alt oras) si mai ales de Craciun si de Pasti cand era cu adevarat sarbatoare in casa mai multe zile prin prezenta lui. Craciunul insemna tata acasa, familia reunita, bucurie. Nu mai aveam nevoie de Mos. Uitandu-ma prin fotografii vechi am vazut ca venea si Mosul. S-au perindat multi Mosi costumati corespunzator, care mai de care mai bine regizati, si la mine acasa, pe cand eram copil, si la gradinita unde nu am ratat nicio serbare de Craciun , dar nu m-a impresionat niciodata incat sa imi ramana in amintire. Adevarata asteptare si bucurie era sa vina tata acasa, sanatos, mai ales cand erau ierni cu zapada multa si drumul greu spre casa. El era eroul meu care lupta cu gerul si zapada ca sa ajunga acasa pentru mine si ale carui peripetii le ascultam mai ceva ca pe niste povesti.
    Anul acesta drumul spre casa il voi face eu, de la multe sute de kilometri, impreuna cu fetita mea de trei ani si sotul meu. Vom petrece Craciunul acasa la parintii mei si stiu ca, de data asta, eu sunt asteptata mai ceva ca Mosul. Am emotii inca de pe acum pentru ca nu ne-am vazut de multe luni. Si fetitei mele ii spun ca de Craciun mergem la Bia si la Buni si asta-i cea mai mare bucurie pt ea.
    O amintire pregnanta din copilarie legata de Craciun o am in legatura cu zaharul capatana pe care l-am vazut si gustat prima data in casa unei doamne ale carei fete ii aduceau din Polonia tot felul de lucruri nemaivazute : arahide in coaja, papusa mare care facea pasi, animale gonflabile, fructe exotice. Zaharul acela de culoare chihlimbarie stralucea ca un cristal imens in lumina instalatiei din brad (cel mai mare si mai frumos impodobit pe care l-am vazut vreodata). Mi s-a parut un sacrilegiu sa-l sparga, dar era asa de dulce si parca mai aromat ca o bomboana. Am savurat bucatica de zahar si parca gustul ei mi s-a lipit de suflet si-mi aminteste de Craciun. Nu tin minte sa mai fi avut parte de alta ocazie de a gusta zahar capatana si poate de aceea a ramas asa de special in memorie.
    Sper la un Craciun alb ca zaharul si dulce ca gustul copilariei mele!

38. Buna tuturor! Asta este prima oara cand ma implic activ :)desi citesc fiecare postare minunata a printesei inca de la nasterea regeasca. am sa va impartasesc una din amintirile mele , dragi de altfel toate, insa cele de craciun parca sunt altfel.
    Desi sunt nascuta in 1988, nici sarbatorile mele nu au fost deosebite de ale voastre, tot cu mama trebaluind in bucatarie toata ziua, tata se ocupa de carnea de porc, fratii mei mai mari radeau de mine ca il aștept pe mos,brad nu in fiecare an insa cadouri da.portocale , banane, drajeuri albe si ocazional cate o papusa pt mine.
    Insa cea mai draga amintire este cea in care aveam vreo 6ani, era cu o saptamana inainte de craciun si in urma atator filme vazute, eram hotarata sa il intalnesc pe mos sa ii spun ce imi doresc cadou. Asa ca am luat doi magneti din aia rotunzi cu gaura in mijloc si imi imaginam ca sunt binoclu. Asa ca m-am urcat un varful patului si am inceput sa ma uit prin ei, poate, poate il zaresc pe mos prin geam. Asa cum era de asteptat, magnetii s-au atras si mi-au prins nasul la mijloc, julindu-mi grav năsucul bagaret. Dar pana sa se atraga magnetii , imi vazusem reflexia in geam si eram convinsa ca si mosul se uita printr-un binoclu la mine sa vadă daca sunt cuminte sau nu. Si atunci a inceput balamucul cu plansetele mele, convinsa ca mosul m-a vazut cu nasul julit si nu o sa mai vina la mine. Partea buna acum vine. Mama ca sa ma faca sa uit de durere de suflet si de nas, mi-a spus sa imi caut in buzunarc , ca mosul a pus ceva acolo pt mine ca sa vad eu ca nu o sa ma uite . Si cand am cautat , am gasit o bombonica. Sa nu mai spun ce fericire pe mine!!! Din seara aia si pana in dimineata de craciun, ma trezeam zilnic cu o bombonica in buzunar , pusa cu drag de mama cand nu eram atenta.
    Mi-l aduc perfect aminte, mi s-a parut magic acel Crăciun, desi sarac, pt mine a insemnat mult iar in ziua de azi imi port cu mandrie semnul de pe nas care îmi aduce aminte de copilărie, miros de portocale si momente dragi.
    Crăciunul acesta va fi iara deosebit, va fi primul pe care-l vom petrece in formatie de trei:) ! Asa ca ce cadou mai bun mi-as dori , decat sa imi tin copila draga in brate , de Craciun ?
    Va pup pe toti

39. Buna Ioana,

    Vreau sa-ti marturisesc ca blogul tau l-am descoperit acum cateva luni ,cand eram insarcinata si nu puteam dormi din cauze multiple(stii si tu) si ma pridea 3 dimineata cautand pozitia ideala de somn .Ador tot ce scrii si felul tau de a aborda viata !
    Craciunul pentru mine a fost si este magic si acum, prin prisma copiilor mei,Matei(5 ani ) si Anais(6 luni).Vacantele de iarna erau intotdeauna la bunici ,la tara ,sanius cat era ziua de luna,colindul in ajun,mirosul cozonacilor mesteriti de bunica,gutuile coapte pe soba de bunicul….toate astea imi aduc aminte de copilaria mea.
    De portocale ce sa zic ,le primeam si noi de sarbatori dar imi aduc aminte ca dupa ce le cojeam puneam cojile pe soba pentru o a raspandi mirosul in camera si stateau acolo pana se uscau(lucrul asta il fac si acum cand merg la bunica ,pe aceiasi soba care are cel putin 37 de ani).
    O Intamplare haioasa de Craciun… intr-un an am impodobit bradul pe langa globuri ,bomboane ,beteala am pus si vata pe ici pe colo in ideea de a imita zapada .Aveam in loc de instalatia electrica niste lumanari cu clipsuri pe care le-am aprins de ramurile bradului si…..binenteles bradul a luat foc in cateva minute si covorul .Eu cu sora mea am ramas fara cuvinte ,noroc ca a venit la timp unchiul nostru si a scos bradul in curte.Ne-am luat papara binenetels,din pacate brad de Craciun nu am mai avut anul acela dar cadouri tot am primit.

    Craciunull de anul acesta va fi special .Este primul Craciun pentru Anais si deja am facut listele pentru Mos Craciun si mi-o imaginez pe pitica sub brad printre cadouri!

    Va pup!

    Roxana

40. ,,Hmm,exista mos Craciun? Nu exista mos Craciun?
    Franturi din viata se perinda repede prin fata ochilor si eu trebuie sa aleg..
    ,,Nu existaa mos Craciunnn!..m-ati mintittt!!,,-este fimiu plangand cu jale,venit de la intalnirea cu tatal sau.
    Ii sarut lacrimile de pe ochisori si vine intrebarea mea fireasca,,Puiul mamii..nu vrei sa fiu eu mosul tau?”….
    Peste ani,ajunul Craciunului..stau privind pe fereastra,gandindu-ma,cum altii pot fi asa de fericiti..eu nu am timp,nu pot,nu am de ce si cu cine….
    ,,Mami,azi la scoala erau cei din clasa a2a,asa de fericiti ca a venit mosul la ei…si eu m-am bucurat,vazandu-i asa mici si naivi”….ma uit la baiatul meu si-i surprind zambetul amar,in timp ce-mi zice facandu-mi cu ochiul,,Stiu ca tu esti mosul meu!”
    Exista mos Craciun? Nu exista mos Craciun?
    Privesc pe geam si ma gandesc ,cu cata bucurie asteptam Craciunul cand eram copil.Si imi dau seama ca,mai presus de tot si toate,eu…am ramas in sufletul meu un copil.Deci pot fi eu insumi,mosul meu.
    Magia sarbatorilor dureaza mai mult,dureaza atat cat iti doresti tu sa existe.
    Exista Craciunul in fiecare din noi,in mana noastra atunci cand intindem 10 lei unui sarman,in ochii copiilor cu suflete pure,in batranii pe care ii confundam cu mos Craciun.
    Iar mosul…mosul este creat pentru a fi dorit!
    Si stiu ca sunt buna,sunt copil,sunt mos Craciun,sunt Craciunul!!!! ”

    Baiatul meu este mare acum dar nu putem uita niciodata ce s-a intamplat atunci.Zambeste cu nostalgie cand isi mai aminteste…si sub zambetul nostalgic, inca mai surprind o unda de tristete….

41. In fiecare an incepand cu Mos Nicolae in casa la noi era atata emotie! Le sunt atat de recunoscatoare parintilor mei ca au reusit sa pastreze cea mai frumoasa bucurie a unui copil pentru foarte multi ani. Am crezut in Mos Craciun si in Mos Nicolae pana la 11 ani! Sarbatorile n-au mai fost niciodata la fel dupa ce am aflat, cu mare tristete, ca Mos Craciun si Mos Nicolae sunt doar emotie si bucurie si multa munca din partea parintilor mei, si in niciun caz oameni.
    Scriam scrisori pentru cei doi mosi in fiecare an. Le puneam ciocolata langa brad/ghetute si evident, carnetul de note. Imi amintesc cu cata emotie constatam ca m-a vizitat si cu ce bucurie alergam la mama si ii spuneam: mami, Mosul a luat o bucata de ciocolata si scrisoarea mea. Si s-a uitat si la carnetul cu note!!!!
    Au fost mereu cadouri, modeste pentru ca ai mei aveau posibilitati limitate, dar cu atata insemnatate! Poate ca ai mei economiseau 1 an intreg pentru acele cadouri. Dar au fost mereu lucruri care ma bucurau. Si poate nu atat lucrurile, cat toata atmosfera aia pe care ai meu au stiut sa o pastreze atat de vie pentru atatia ani!
    Un singur lucru ma macina de multi ani. Pana pe la vreo 8=9 ani, nici prin cap nu mi-a trecut ca Mosul poate veni si pentru parintii mei. Venea doar la mine. In mintea mea de copil fara frati, nu am avut timp sa observ asta. Pana intr-un an, cand tata a pus o cutiuta mica cu fard de pleoape pe una dintre crengutele de brad si in ziua de Craciun, pe la ora 12, a mers pe langa brad si a zis: „Ia uite!!! A venit Mosul si pentru mama!” Apoi am cautat cateva ore prin tot bradul si prin toata casa sa vad daca Mosul a venit si pentru tata! Am plans de suparare ca nu venise si nu am inteles atunci de ce nu venise.
    Din clipa in care am aflat ca Mosul poate fi oricine, ma asigur ca tata primeste un cadou frumos in fiecare an si ca Mosul vine si la el.
    Acum o luna am aflat ca are cancer. Imi doresc doar sa pot sa fiu Mosul lui macar cat a fost el Mosul meu si sper sa poata fi Mosul baietului meu pentru cat mai mult timp de acum incolo.

42. N-am eu cel mai mare har de povestitor, insa exista cateva amintiri care de bine de rau merita mentionate.
    Cu permisiunea ta voi incepe cu o amintire a mamei, eu avand 2 ani pe vremea aia: Cum statea mama acasa cu 4-5 zile inainte de Craciun, linistita ca a scapat de munca si disperata ca avea 2 copii mici si imposibili, se trezeste cu tata ca ii vine, traditional, cu 80 de kg de porc proaspat taiat. Ca sa ne intelegem, maica-mea e genul mai degraba intelecual decat mare gospodina,iar bucataria i se parea (si inca isi mentine parerea) un calvar. Se apuca vrand nevrand sa faca sorici, tobe carnati. Termina femeia carnatii, ii agata in balcon sa se usuce, se apuca sa impodobeasca bradul cu odraslele dupa care toata gasca se indreapta spre bunici. La intoarcere, surpriza de proportii, apartamentul spart, si mai toata mobila goala. Mai precis, disparuse chiar si covorul, televizorul si bradul impodobit cu totul. Sa mai spun de carnatii la care muncise 3 zile? Chiar daca majoritatea bunurilor au fost recuperate, injura mama la rromii aia si acum, dupa 22 de ani.
    O alta povestire, de data asta de-a mea, „dateaza” de cand aveam 7-8 ani si ma stresa ingrozitor faptul ca nu-l prind pe Mos Craciun, asa ca am decis sa-l pandesc de sub pom pana am adormit. M-a trezit maica-mea intr-un final sa ma anunte ca a venit Mosu si sa fac bine sa trec la mine in pat si sa nu mai dorm pe jos.
    Ultima povestire( asta ca sa nu profit de rabdarea ta de citior) este anul trecut, cand, impreuna cu gasca, am hotarat sa luam cina impreuna si sa impodobim bradul. Pomul, treaca mearga, l-am impodobit noi, au aterizat pe acolo si niste ghirlande ale unor cunoscute branduri de bauturi alcoolice, mai un ursulet de la Coca-Cola, mai o luminita, ce sa o mai lungesc era o mandrete de pom. Problema a intervenit la mancare, atunci cand am pus pe masa ce adusese fiecare de pe-acasa pana nu au mai avut loc farfuriile si tacamurile. Inconjurasem masa si aveam un stil de a manca asemanator cu al barbarilor, aparent mamele si bunicile prietenilor mei gatesc tare bine.

43. Iti multumesc ca mi-ai amintit ca se apropie Craciunul. Al 24 – lea fara tata. Dar tristetea s-a dus de mult, au ramas amintirile, senzatiile, mirosurile. Primul Craciun fara el a fost greu, fiind doar la cateva zile dupa ce a plecat. De atunci, la fiecare Craciun parca-l vad si sigur il simt langa mine. Despachetatul cadourilor gasite sub brad a fost in copilarie un moment magic. Eu nu l-am vazut niciodata pe Mos, prin clasa a II – a mi-am dat seama cine aduce cadourile, dar momentele acelea din dimineata Craciunului nu le voi uita niciodata. Nu aveam multe dar eram o familie.
    Ma straduiesc sa fie la fel si pentru minunea mea, care zilele astea ii „scrie” Mosului cerandu-i jucarii care mai de care mai colorate, carti si cate altele. Si sper sa-si aminteasca si cand o pleca in lume de diminetile de Craciun de acasa.

44. ehh, ce vremuri. vin si eu cu completarea ca Mos Craciun exista :). De-adevaratelea. La noi Mos Craciun aducea bradul si-l punea pe balcon si noi,copiii, impreuna cu tati il impodobeam. Mami facea minunatii la bucatarie. Intr-un an stateam in camera mare sapte copii si tati, prin preajma bradului si cantam, s-a luat curentul pret de cateva minute si cand a venit…tanaaam cadourile erau sub brad! Deci, da, Mos Craciun exista, de-adevaratelea! N-am niciun dubiu 🙂 Mie, atunci, mi-a adus printre altele o papusa imbracata in blana alba, frumoasa. A doua zi, Tomitza (iepurasul nostru) i-a mancat nasul. N-am cum sa uit Craciunul acela 🙂

45. Nu intentionez sa rapesc bucuria unui copil de a merge la Disneyland, nu particip la concurs, dar vreau sa va povestesc cum am descoperit eu la 31 de ani ca Mos Craciun EXISTA!
    Eram o tanara speranta single, care facusem gestul nebunesc de a contracta un credit ipotecar din salariul meu de slujbas la o multinationala. De Craciunul anului 2005, epuizata de munca, nu-mi doream decat sa imi fac un bradut in garsoniera mea fara covoare, unde se servea cafeaua pe cutia de la televizor.
    Ultima zi lucratoare a fost 23 Dec. Am ajuns la Cora la ora 9 seara, de la birou, sa iau un suport pentru bradul pe care urma sa-l cumpar doua zi. Si globuri, beteala si toate cele. Magazinul era ca dupa bombardament: oameni alergand bezmetici in stanga si in dreapta, smulgand marfa din rafturi, nici urma de suporti, iar angajatii incepusera sa goleasca rafturile cu globuri ca sa le inlocuiasca cu alte marfuri sezoniere pt Anul Nou.
    Disperata, a doua zi dimineata am luat magazinele si pietele la rand. Nu mai erau brazi, nici cu nici fara suport. Globuri s-ar mai fi gasit la mall, jumate foarte urate, jumate foarte scumpe. Lumea se retragea pe la case in asteptarea lui Mos Craciun, cumparand paine, carne si alte treburi perisabile.
    M-am intors acasa plangand, meditand la viata amara de sclav la multinationala, la anii care treceau fara sa imi gasesc jumatatea, la gradul de indatorare la banca.
    Si suna telefonul. Numar necunoscut, raspund. Un nene de la o firma IT care participase la o licitatie, dar n-o castigase. Isi suna si el potentialii clienti sa le ureze cele bune de sarbatori, in speranta ca anul viitor vor cumpara vreun server de la el. Ascult urarile printre sughituri si suspine, omul se prinde si se lasa o tacere penibila. “Va pot ajuta cu ceva?” zice formal, sunt convinsa ca nici nu stia exact cu cine vorbea la telefon, ma suna cu cartea de vizita in fata. Nici eu nu imi aminteam fata ITstului. Un val nou de lacrimi tasneste si cu rasuflarea intretaiata ii spun ca “tot ce imi doream era un brad… (((((”.
    Si aud: “Pai vi-l aduc eu pe-al meu, ca oricum plecam la munte si bradul ar ramane singur in casa, n-ar avea cine sa se bucure de el. Spuneti-mi unde stati ca vin chiar acuma”. Putea sa fie un criminal in serie, eu i-am dat adresa, in mai putin de o ora omul a sunat la usa garsonierei mele si pe usa a intrat un brad de 2 metri jumate, norvegian sau asa ceva, genul ala bogat si cu ace argintii, pe care eu nu mi l-as fi permis in vecii vecilor. Cu SUPORT cu tot! Mi l-a pus in coltul pe care I l-am aratat eu cu degetul tremurand de soc, mi-a mai dat o punguta de la Sara Blu , mi-a mai urat o data protocolar Sarbatori Fericite si dus a fost.
    M-am dus la mall si am cumparat ca inecata o tona de ornamente, cam cat pentru 3 brazi normali. In punguta de la Sara Blu era un glob de catifea rosu cu auriu si o lumanare parfumata intr-un suport deosebit. Cred ca le primise si el de pe la niste contractori.
    Am impodobit bradul, am ascultat colinde, am dat cu mopul, am stins lumina si m-am uitat prostita la bradul ala vreo jumatate de ora. Pe urma m-am imbracat si m-am dus la o prietena unde am petrecut seara de Ajun cu familia ei.
    Pana in ziua de azi cred ca pe 24 Dec 2005, Mos Craciun a intrat in pielea ITstului si l-a indemnat sa ma sune si sa imi dea bradul, cine naiba ar face asa ceva?! Nici pana atunci, nici de atuni incoace n-am mai auzit de el. Cartea lui de vizita parca a intrat in pamant, nici nu imi mai amintesc cum il chema, Marian sau Dan parca. Firma la care lucra, un importator de genul “blab la impex”, nici atat. Dar in fiecare an de Craciun ma gandesc la el. Don’t get me wrong, in cei 8 ani pana si sclavul de l-a multunationala s-a maritat si a facut 2 copii. Ma gandesc la el ca la Mos Craciun cel darnic si bun. Iar globul si lumanarea parfumata le am si in ziua de azi. Ab ia astept sa le scot din cutie in mai putin de 6 saptamani.

    • Frumoasa intamplare, dar trista perspectiva! Esti o fericita, cred ca ai fost martora unei minuni pe care insa o atribui gresit. Coincidentele sunt modul lui Dumnezeu de a ramane anonim. Pentru copiii mici obisnuiti cu basnele din cartile cu povesti mi se pare amuzant, potrivit varstei, sa puna cadourile pe seama unui personaj cum e Mos Craciun atat de mediatizat la TV, dar pentru cineva la 31 de ani sa spuna ca „Mos Craciun a intrat in pielea ITstului” mi se pare complet nepotrivit. Asta ar inseamna ca in loc de Craciun(nasterea Mantuitorului) sarbatorim X-mas-ul (sarbatoarea unui Mos fabricat de TV). Sa ne aducm aminte ca e o sarbatoare cu profunde semnificatii religioase inainte de a fi prilej de cadouri si mese imbelsugate!

    • hei, cred ca ai gresit blogul. poate gasesti unul de habotnici. pe aici citesc oameni normali, care se bucura si de cadouri si de mese imbelsugate de Craciun. pentru care muncesc, nu pupa moaste.

46. Nu e pentru concurs, dar cred ca povestea asta o sa-ti placa cum mi-a placut si mie sa o scriu. Mai ales ca e adevarata http://www.sub25.ro/cultura-urbana/stinge-becul-vine-ursul-1576.html

47. imi fac si eu curaj sa scriu 2 randuri, chiar daca te citesc de cand eram insarcinata si te-am descoperit!

    Sarbatorile pt mine inseamna clar miros de brad impodobit (obligatoriu si cu decoratiuni facute de noi din hartie glasata), ambalajul bomboanelor ramas gol, atent rasucit in pom pt a pacali, mama in bucatarie cu ale ei mirosuri mirifice, adunarea in Ajun la bunica la tara, revazut rude si prieteni, colinde, cadouri. Pana la vreo 10 ani mergeam si noi, verisorii, la colindat pe la neamuri la tara. Asta cat mai devreme pt a ajunge in timp util acasa sa prindem si noi colindatorii, dar mai ales cetele de feciori care puneau adevarate scenete la cale, pt care se pregateau cu saptamani inainte. Unii pregateau scena Viflaemului, altii veneau cu capra, altii cu Pomul. Trebuia eliberata jumatate de casa pt a intra cei 10-12 vlajgani costumati plus macheta care o purtau dupa ei. F frumos! In fiecare an mi-am propus ca le voi face poza, ii voi filma (pt ca putine sunt satele in care chiar se mai practica colindul asta in grup mare)si de fiecare data ma iau pe nepregatite si stau si doar ii admir. Dar anul asta nu mai scapa! Imi promit mie! 🙂
    Prima amintire care imi vine in cap e evident legata de Mos. E vreun copil sa nu fi incercat sa descopere care e treaba cu Mosul asta? 🙂 Eu si sora mea obisnuiam sa scriem scrisoare Mosului, adica noi dictam si mama scria pana cand am invatat sa scriu eu, cea mai mare fiind. Prilej cu care da, ati ghicit, i-am prins pe parinti cu matza in sac. Vorba vine. Eram clasa 1 si colega de banca imi spusese ca ‘nu exista Mos, eu pe ce lume traiesc!?’ Aaahh dooah pe lumea in care eu eram sora mai mare, si da, Mosul exista, pt ca parintii nostrii se dadeau peste cap sa ne fericeasca macar o data pe an ca lumea si reuseau sa strecoare cadourile chiar daca noi dormeam langa brad:)) Draga mea colega avea frate mult mai mare, probabil stia de la 3ani ca nu exista Mos, ce trist! In fine, deja cam stiam literele de tipar si m-am hotarat sa scriu eu scrisoarea cu manutza mea. Am spus ca imi asum greselile, sigur Mosul va aprecia efortul meu. Doar ca am scris 2scrisori, una i-am dat-o mamei sa o expedieze, iar una de care doar eu stiam am vrut sa o expediez personal:)) evident, wishlisturile erau diferite total. Cand scriam scrisorile impreuna cu mama, evident cadourile erau negociate si intoarse pe toate partile pt a fi sigura mama ca cerem ceva cumparabil:) De data asta, nimeni nu m-a cenzurat. Desi nu am cerut imposibilul de la Mos. Doar un catel si o casa Barbie. Chiar ii promisesem Mosului ca daca mi le aduce, ma voi stradui sa fac cifra 2 corect:)) evident nu le-am primit, am primit ce scrisesem in scrisoarea inmanata mamei + o scrisoare de la Mos, cum ca ii pare rau, dar stie ca mama nu e deacord cu catel in apartament. Si casa Barbie are prietena mea, e destul o casa Barbie pe strada. Yeah right! Barba mai mare ca a Mosului:)) ce s-o fi distrat postasul cand o fi adus scrisoarea inapoi (pt ca scrisesem adresa noastra la destinatar si la expeditor scrisesem Polul NORD-Mos Craciun). Si mama pastreaza toate scrisorile noastre, pe langa felicitari si alte creatii de ale noastre de cand eram mici.. doar ca nu intr-un cufar atat de frumos ca al Sofiei:) dar am facut si noi un cufar micutei noastre, si imi vine sa bag acolo inclusiv tapetul pe care l-a amprentat prima oara cu manutele unse:))

    Na.. iaca ca am scris 2 randuri.. ma scuzati..:)

48. […] o săptămînă am sfidat calendarul și am lansat concurs cu amintiri din copilărie legate de Crăciun. Vă mulțumesc că v-ați prins în joaca mea în […]

49. Cred ca scriu acum mai mult ca sa ma confesez si sa ma eliberez de sentimentul asta greu pe care-l am dupa ce am citit atatea comentarii nostalgice. Niciodata nu mi-a placut craciunul. De altfel, nici o zi de sarbatoare, nici macar ziua mea de nastere. Cat am fost copil, apoi adolescenta, am sperat in fiecare an ca ceva in bine o sa se schimbe. Ca el n-o sa bea, sau mai bine, ca el o sa dispara. Ca ea o sa-si aminteasca de copilul ei si-o sa renunte poate pentru o seara la mina ei serioasa, c-o sa-mi zambeasca si-o sa-mi spuna la multi ani sau mai stiu eu. Am sperat in fiecare an c-o sa gasesc ceva in cizmulite de mos Nicolae. Nu s-a intamplat asa. Nu pentru ca nu erau bani. Bani erau. Suficienti cat sa nu-mi lipseasca nici un …obiect. Dar cadouri, sarbatori, cuvinte calde n-au fost. Niciodata. Nu stiu nici azi de ce, cand am aproape 30 de ani. Anul asta voi face un efort teribil sa-mi placa sarbatorile. Pentru copilul meu, nascut de curand. Copilul din mine a ratat orice sansa de a povesti azi o intamplare emotionanta de craciun. Penibil, nu?

    • N-are cum sa fie penibil, iar tu n-ai nicio vina. Multi din generatia parintilor nostri si-au tratat copiii asa. Multi suntem copii nedoriti, nascuti intr-o perioada in care cred ca doar cei cu pregatire medicala intelegeau notiunea de contraceptie. Ni s-a atras atentia ca suntem poveri, ca se cheltuie mult cu noi. Aspiratiile mamei mele erau perdea de Pascani si covor persan, pe care nu si le-a permis pentru ca trebuia sa cheltuie cu hainele, cartile si rechizitele mele. In special daca eram fete, trebuia sa ne maritam fete mari, marea grija a parintilor nostri era sa nu-i facem de ras. Cand raceam, ma durea in gat si aveam febra, mama mea ma bruftuluia considerand am alergat cu gura deschisa sau am mancat inghetata pe ascuns. Unii am luat batai crunte pentru mize derizorii, ca de ex murdarirea hainelor sau spargerea unui bibelou. Dar vremurile alea au trecut si noi am reusit sa ne ridicam deasupra acestor nimicnicii. Unii si pentru ca, in tirania si violenta lor, parintii au avut intentii bune. Noi ne-am dorit copii si suntem recunoscatori lui Dumnezeu ca ni i-a dat. Si avem sansa sa facem lucrurile asa cum ni le-am fi dorit sa le faca parintii nostri pentru noi. Asa ca eu iti doresc de pe acum sa-ti puna Mos Cracun sub brad cea mai frumoasa sarbatoare alaturi de noua ta familie!

50. Dupa cantat prin colegi si prieteni, in primul an dupa ce ne-am casatorit, am avut doar o crenguta de bradut in casa inca din timpul Adventului, asa ca nu ma asteptam la nici un Mos. Cadouri ne tot faceam iar eu eram obisnuita, daca vroiam sa fac o supriza, sa ascund cumva prin casa. In noaptea cu pricina…din patul care era cumva in fata usii cu sticla vad ca cineva deschide usa de la intrare. Strig! Intind mana si langa mine, jumatatea lipsea! in momentul acela de panica..ca un hot intra in casa pe soptite iar sotul nu este langa mine, am inceput sa urluu cat ma tineau plamanii! Ajutor ! Ajutor! panica a durat si dupa ce am realizat sa se trezise tip- til sa fuga pana la masina unde ascunsese cadourile pentru mine. Am plans mult, de suparare, de spaima, de emotii amestecate, de Mos Craciun:))
    Acum ne bucuram de cei doi prunci si ne minunam ca sunt mosii nostri zilnici:)

51. Hmm, la mine Moșul a venit intr-un singur an: mi-a adus o păpușa mică și cu par mov, singura mea jucărie din copilărie. Atat.
    Și totuși, un Crăciun care mi-a rămas pe suflet e cel din 2002, când n-aveam de niciunele dar bunica ne-a cumpărat brad si o punga de bomboane de pom. A fost ultimul Crăciun cu bunica. Ce dor îmi este!
    Acum, sunt relativ bine. Încă lucrez la copilul traumatizat din mine și încerc sa nu-l traumatizez pe cel cu gropița in obrazul stâng, care are 10 ani.
    Eu sunt dintre cei care se bucura ca e adult. Deloc, dar deloc nu mi-e dor de Copilăria mea.

52. Ce multe ganduri, amintiri frumoase citesc aici. Acest retour vers enfance la final de an este mereu un bun exercitiu de memorie garnisit cu bucurie, nostalgie fermecatoare, reancorare in momente petrecute cu oameni iubiti, dar si de tamaduire si iertare, de impacare cu trecutul uneori.
    Eu am crescut la bunici si bradul intotdeauna era impodobit in Ajunul Craciunului. Bunica trebaluia neobosita pana seara tarziu, dar nu am auzit-o niciodata plangandu-se sau victimizandu-se. Bunicul era cel pagan, care indraznea sa guste in Post din bunatatile pregatite de bunica, dar numai cu voia ei. Zapada era din belsug, rari anii in care sa nu intoarcem cu lopata nameti de zapada si sa pregatim drum, din greu, cetelor de colindatori. Care veneau, veneau…cainii latrau intotdeauna infundat pentru ca in seara de Ajun erau „ascunsi” in cotloane indepartate din care sa nu fie auziti si sa nu tulbure calmul copiilor adunati in melodia tandra a colindelor. In casa mirosea a aluat, condimente, arome, dar mai ales a iubire si respect. Nepoata si bunicii ei! O poveste de neuitat, chiar si azi cand bunicul nu mai este. De cadourile de sub brad, nu imi amintesc acum. Erau, au fost cu siguranta…dar mintea mea a pastrat mai mult sentimentele in ea!

53. Cred ca sunt defecta, nu am nici o amintire de Craciun pana pe la vreo 12, chiar 14 ani… 🙁 Nu stiu de ce…

54. Multe amintiri care, parca, ar fi,unele,ale mele…Copilaria mea nu a avut nimic deosebit ,ca majoritatea celor din vremea comunismului,dar amintirea ei imi face sufletul sa tresara.Chiar daca ne lipseau atatea lucruri,a fost frumoasa…Bradul,care de fapt era molid,mai mult gol pe o parte,il impodobeam intotdeauna noi:eu sora si fratele meu.Globulete de sticla,(unele imi erau foooarte dragi..as vrea sa le mai am acum!),beteala ,vata pe post de zapada,instalatia cu stelute ,cea mai mare in varf ,albastra,artificiile pe care le indoiam ca un bastonas si le atarnam pe crengi,si multa bucurie…La noi ,,Mos Gerila” nu prea venea,dar de doua trei ori imi amintesc ca am gasit cateva portocale si o ciocolata sub perna,dimineata cand ne trezeam.Imi amintesc cat de mult imi doream sa vina ,si mereu o intrebam pe mama de ce nu a venit,caci am fost cuminti? Intr-o seara de Ajun ,cand aveam vreo 9 ani,eram pe scara blocului,si am vazut cum ,,Mos Gerila” a venit cu sacul plin la cei doi copii ai unei familii mai cu ,,stare” din blocul nostru,[Dupa Revolutie tatal a ajuns mare la judet ..,deh…cine are noroc are,cine n-are ..n-are 😉 ] Ma taram pe balustrada in sus si in jos,sperand,in sufletul meu de copil ca ,poate,imi va da si mie mosul un cadou din sacul sau…dar…nu a avut pentru mine…Amintirea aceea mi-a ramas adanc intiparita in suflet…Amintirea si intrebarea :de ce la unii nu vine ,,Mos Gerila”?

55. Imposibil sa uit cum umpleam pomul cu bomboane, ciocolata, smochine uscate (in punga) si cum ma punea mama sa le trec prin ac si ata, sa le poata agata in brad. Parintii mei spun ca nu aveam foarte multe insa eu nu imi amintesc asa lucrurile, nu cred ca au dreptate. Sau poate au, daca analizam situatia trecut-prezent.
    Sau cum am descoperit ca Mos Craciun este de fapt bunicul. L-am recunoscut dupa spranceana dreapta ce se ridica intr-un fel anume cand avea ceva alcool la bord.
    Oh, da si artificiile de Anul Nou si de anul acela in care a pus tata gresit o racheta – in loc s-o ia in sus a plecat la deal explodand la poarta vecinului. Sa mai spun si de alti prieteni ce au patit-o mai rau? Au ramas fara jumatate din geamurile casei!
    Sau de anul in cate am scurs toti stropii din paharele cu alcool si am picat sub masa, adormita pe loc? Aveam vreo 4-5 ani.

56. Multumesc pentru intrebare, Craciunul cel mai frumos a fost la tara, primisem o gentuta de musama albastra(cusuta de mama la masina, recunoscusem fata de masa veche intr-un final) cu o carticica si asteptam sa faca bunica lapte in ceaunul de pe soba unde pusese si o gutuie la copt. Alt Craciun, la bloc pentru mine si sora mea Mos Gerila pusese sub brad 2 perechi de ghetute minunaaate: blana intoarsa artificiala sus si o musama maro stralucitoare a mea si mov stralucitoare a surorii, nu mai vazusem niciodata asa minunatii si nici nu imi imaginam un cadou mai frumos de Mos In general purtam nuste cizme de cauciuc galben cu un fel de sosete din blana artificiala care mereu se adunau in varf cand mergeam. Alt Craciun, abia asteptam sa vina tata de la munca din tura de 12ore, copiii primeau un cadou si ardeam de nerabdare, a venit intr-o plasa albastra, niste ciocolatele asa mici ca se pierdeau in sacosa si cateva resturi de material din care mama vara urmatoare avea sa ne faca niste rochitele extrem de simple gen maieu dar asa de dragute ca nu ai fi zis ca erau facute din lavetele cu care se invelea T-ul care spala holurile institutiei…Alt Craciun pe intuneric, facuse mama cojile de nuca la aragaz, o minune pentru ca nu era gaz decat cateva ore pe zi si se luase lumina, nu era nimic obisnuit, mai ales iarna, ziua fiind scurta mi se parea ca lumina se ia destul de des, dar asta nu ne-a impiedicat sa umplem la lumanare cojile de nuca cu miez de nuca si cacao. Aveam suficient miez de nuca, atat de mult ca inainte de Revolutie tata se dusese impreuna cu bunicul la fratele lui tocmai in coltul celalalt de tara sperand sa vanda ceva mai bine in preajma sarbatorilor cei cativa saci de miez (pe care cu mic cu mare il curatasem la claca la tara). Cat de mirati am fost sa ii vedem acasa mult mai devreme, sopteau din ce in ce mai tare ca se intampla ceva in tara si simteam alarma din vocile lor si nu stiu daca o sa pot uita vreodata lacrimile suroaie din ochii tatalui meu cateva saptamani mai incolo cand la televizor vedeam primii brazi impodobiti de Craciun in cimitire.