Nu cred că poți deveni un părinte de succes în 30 de zile, așa cum strigă un banner din coloana din dreapta a siteului lui Jody Pawel. De fapt, ce e ăla părinte de succes? Unul pe care-l ascultă copiii? Cel pe care-l admiră alți părinți în parc? Care dă interviuri în presă despre ce bun părinte e el? Sau poate cel care seara la culcare își spune: da, hai că și azi am fost un părinte de succes?
În mintea mea, un părinte bun e cel ai cărui copii cresc a fi oameni drepți, fericiți, liberi, iubitori. Dar cum poți ști asta în 30 de zile? Confirmarea faptului că ai fost sau nu un părinte bun vine în timp, mult timp, poate chiar abia după ce copiii tăi se fac mari, pleacă în viața lor, au familii și copii pe care-i cresc în același spirit al iubirii, empatiei, echilibrului. Și eu sînt tentată să spun despre mine că sînt un părinte bun, pentru că am un copil sănătos, fericit și independent, lipsit de frustrări și probleme, dar Sofia n-are nici doi ani, nu cumva mă grăbesc să mă laud?
Mă deranjează termenii set de aptitudini, metode testate, programe certificate, folosiți în discursuri despre creșterea copiilor. După părerea mea, aici e un domeniu pentru suflet. Dacă nu ești empatic, dacă nu iubești copilul necondiționat și te porți astfel încît și el să simtă asta, nici n-o să te învețe cineva să fii, să iubești.
Pe partea cealaltă însă, știți bine părerea mea despre parentingul cu capul în fund, gen „eu sînt singura care știe ce e mai bine pentru copilul meu, nu contează cît ai citit tu și ce studii ai făcut, n-ai cum să mă înveți nimic nou despre mine și familia mea”. Pe scurt, cred că întotdeauna poți afla ceva util, chiar și de la un străin. Cred că trebuie să cauți mereu informații, idei, povești despre alții, nu poți ști niciodată de unde sare un gînd care te poate face măcar un dram mai atent la copil, mai empatic, mai simpatic.
N-am nevoie să citesc cărți ca să știu că nu e bine să-i spun copilului meu că e prost. Sau că un exces de NU E VOIE face mai mult rău decît bine. Sînt lucruri pe care le ȘTIU de cînd o am pe Sofia, le știu pentru că le simt, nu pentru că mi le-a spus cineva. Pe de altă parte însă, uitîndu-mă în jurul meu îmi dau seama că nu toți părinții ȘTIU tot ce trebuie. Și eu credeam că e bine să-mi laud fetița cît mai des. Apoi am citit Alfie Kohn și am aflat că lauda nu e bună. În primă fază m-am enervat. Frățioare, mă lași? Ce poate fi rău în a-ți lăuda puiul? Am trîntit cartea cît colo. Apoi am lăsat informația să dospească. Peste o vreme, mi-am dat seama că are dreptate, că o lăudam pe Sofia foarte des din motive greșite și cu consecințe serioase (multe negative) pe termen lung. Așa că încet încet am schimbat asta. Și mă simt foarte bine cu noua atitudine, și Sofia la fel. N-am făcut nici o trece bruscă, n-am devenit într-o oră alt părinte. Dar mi-am înțeles un resort interior și nu l-am mai lăsat să-mi afecteze relația cu fetița mea.
Eu am puțin timp liber, nu prea alerg pe la întîlniri cu bloggeri, nu mă omor după evenimente și lansări, nu sînt un jurnalist prea prietenos cu agențiile, îmi văd de Sofia, de casă, de job, de scris, de citit, rareori scobesc forumuri sau site-uri cu sfaturi de parenting, de obicei o fac cînd am o dilemă serioasă. În ceea ce privește cărțile de parenting, am citit Aletha Solter și Alfie Kohn, care mi se par de bun simț și mi s-au potrivit, am mai citit cîteva cărți despre somn și una despre bebelușii care refuză să mănînce (în lunile în care Sofia a fost supărartă pe mîncare, Slavă Domnului că a trecut). Dar în afară de asta… stau cu urechile ciulite la mămicile din jurul meu (persoane inteligente, deschise, calde, echilibrate), vorbim despre lucruri, sînt atentă la studii, dar cel mai atentă sînt la Sofia. Stau cu nasul lipit de ea și adulmec dacă ce fac e bine sau nu, îi urmăresc reacția și evoluția, am puține reguli rigide (printre ele, statul în scaunul auto cînd mergem cu mașina, interdicția la dulciuri, fast food și prăjeli, respectarea programului de somn, interdicția la desene animate), iar în rest pur și simplu creștem împreună.
M-am gîndit mult dacă să merg la conferința Uraniei Cremene, Parenting prin ochii copilului. M-am răzgîndit de cîteva ori, nu doar pentru că nu am încă o opinie despre Jody Pawel, coachul american invitat, ci pentru că mi-e greu să lipsesc de acasă o zi întreagă. Am făcut asta la conferința lui Alfie Kohn, de unde am făcut live texting. În cele din urmă am decis să merg pe 22 februarie la conferință, ca să pot întreba lucruri, să pot reacționa la fața locului, să dezbat și cu voi, live sau post-eveniment, ideile și principiile expuse de Jody și Urania, pentru că, așa cum ziceam mai sus, nimeni nu le știe pe toate.
Și vreau să mai merg și pentru că partea a doua a conferinței e despre cum să îți crești fetița astfel încît ea să devină o femeie încrezătoare. Asta sună foarte interesant și chiar vreau să aflu ce au de spus aceste femei bine documentate despre complicatul proces de creștere a unei fetițe (nu că să crești băieți ar fi mai simplu, n-am habar, deci nu mă pronunț).
Mi-ar plăcea să văd sala plină la această conferință, cum a fost și la Alfie (nu pentru că am procent la vînzări, pentru că n-am, ci pentru că sînt sigură că un părinte informat e un părinte bun). Mi-ar plăcea să văd cît mai mulți părinți interesați să afle mai mult, dispuși să schimbe ceva în felul în care gîndesc și acționează, pregătiți să disemineze informația, să aleagă din cele opt ore de conferință doar ce li se potrivește. Mă bucur enorm să văd schimbări de mentalitate și de comportament. După articolul cu scaunul auto și cît de important e el, am primit și cîteva înjurături, dar și poze cu părinți care după ce-au citit, s-au dus și-au cumpărat scaune pentru copii!!! Mi-a sărit inima în tavan de bucurie că uite, nu toți sînt convinși că le știu pe toate! Sînt și oameni dispuși să facă o schimbare pentru binele copilului! Genul ăsta de schimbări vin și din participarea la astfel de conferințe, care pînă acum puțini ani erau doar vise pentru noi!
Așadar, dacă vreți să aflați lucruri despre perspectiva copilului, vă aștept la conferința Uraniei Cremene. Pînă pe 31 ianuarie beneficiați de o reducere la înscriere, prețul este de 400 de lei pentru ambele sesiuni sau 220 de lei pentru oricare dintre ele. E prețul unui coș de cumpărături săptămînale într-un supermarket, iar beneficiile pot fi uriașe pe termen lung, pentru voi, pentru copii, pentru întreaga familie. Înscrierile se fac aici. Dacă veniți, mi-ar plăcea să ne cunoaștem, să schimbăm cîteva vorbe, să ne arătăm poze cu copiii noștri iubiți și fericiți.
Bun, acum spuneți voi ce lucruri s-au schimbat în maniera voastră de a vă crește copiii în urma unei lecturi, conferințe, discuții cu alt părinte? Să ne dăm unii altora motiv de introspecție și analiză, spre binele puilor noștri. Sîntem niște mii de părinți aici, sigur putem aduna la un loc niște sute de idei bune.
Eu din pacate nu pot veni dar astept cu nerabdare sa ne povestesti cum a fost , chiar ma intereseaza.
Merci pentru articol
Sunt complet de acord cu ceea ce ai spus…totul e sa fim deschisi 🙂
Nu exista o reteta a succesului, insa sunt cateva elemente care trebuiesc avute in vedere!
Cel mai important este sa ajunga un om bun, decent si sanatos!
De acolo, este responsabilitatea lui ce face!
Foarte frumos articolul:) Astept cu interes relatarea de acolo ! Cred ca ti-am mai zis, dar cand citesc articolele scrise de tine despre educatie si copii, imi doresc sa fiu mama cat mai repede :D;
Mama mea a fost orfana de ambii parinti de la sapte ani. De unde o fi invatat sa ne iubeasca neconditionat nu stiu, dar asa ne-a iubit. A mai gresit in ce ne priveste, uneori din prea multa iubire, alteori pentru ca atat a stiut la momentul respectiv. Am crescut stiind ca cineva ma iubeste mai mult decat oricine in orice inprejurare si orice as fi facut. Cred ca aceasta iubire ma facut sa fiu ceea ce sunt. Imi iubesc copii neconditionat dar constat ca fac destule greseli. Conferinte si intalniri de genul asta sunt bine venite pentru parintii care sunt constienti ca nu le stiu pe toate.
Din pacate sunt asa mulți părinți care cred ca dragostea necondiționată e suficienta pentru a creste un copil. E vitala da, însă nu este de ajuns.
Apoi sunt si părinți care considera ca daca copilul lor știe sa numere in engleza si mai stie și cinci poezii, printre care și Luceafarul, asta ii face parinti buni….Niciodată nu am agreat acest concurs de „cel mai deștept copil”….un concurs al părinților „buni”
O vom iubi. Asta este clar. Vom face tot ce putem sa se simta iubita, sa fie in siguranta, sa se poata dezvolta cum trebuie. Cred ca intentiile bune, niscaiva studiu de specialitate si multa rabdare vor face minuni. Sigur vom gresi. Sigur vom avea momente cand vom fi constienti ca am dat cu batul in balta. Dar pornim la drum cu dragoste si cele mai bune intentii .. sper sa fie suficient 😉
Chiar recent am citit un text de Simona Catrina si se cam potriveste descrierea ei cu ce zici tu: „Există mulţi oameni cu self-esteem bombat (românii traduc asta eufemistic, spun „respect de sine“, în realitate înseamnă că te apreciezi pe tine însuţi ca pe o mărgică rară)” 😀
Curiozitate: de ce „nu” la desene animate? Sau doar la unele?
Pentru ca nu consider ca la virsta asta desenele au vreun beneficiu. Nici unele. Interactiunea cu noi, joaca sint cele care aduc beneficii, nu holbatul inert la TV de parca ar fi lobotomizati. 🙂
Corect! Evident ca holbatul cu orele la tv nu are beneficii, dar nu cred ca o problema sa-i pun desene o data pe saptamana. Fetita mea adora pisicile aristocrate cu care canta si danseza, imi arata cu degetul pe mau si ham, pe nenea cu palaria si umbrela. Pisicile astea au fost salvatoare atunci cand a facut febra si nu ii ardea efectiv de nimic altceva. Cred ca lucrurile se fac cu masura. Cu celelalte reguli sunt si eu in ton…
Sigur, fiecare parinte stie ce e mai bine pentru copilul ei. Eu am observat ca la noi e o problema chiar si daca o las putin, pentru ca vrea intotdeauna mai mult, nu intelege de ce daca am pus o data nu pot sa ii mai pun inca o data si tot asa, nu mai e bebelus s-o amagesc ca s-a luat curentul ca s-a terminat programul, ea știe că dacă am pus o dată, pot să mai pun și a doua oară și se supără, ne certăm, e cam singurul motiv pentru care am văzut-o făcînd crize. Ne putem lipsi fără probleme de aceste situații care deocamdată aduc doar conflict. Realmente nu cred ca o privez de ceva nelasind-o la desene, are tot timpul, acum n-are nici noi ani.
Inteleg! Si noi avem scandal uneori pe subiectul asta. Nu intelegeam de ce sunt o interdictie… Am auzit variante extreme cu zero TV pana la 4 ani de frica sa nu capete deficit de atentie… Pe de alta parte, in unele familii bubuie televizorul de fundal non-stop…
Dar muzica ascultati? Cum merge cu asta? La noi iese scandal si pe motivul asta…
Cum va descurcati in vizita cand gazdele pregatesc dulciuri? Pe mine ma sparge socra-mea de fiecare data… Zici ca ne face in ciuda…
Da, ascultam muzica, la CD sau radio, uneori si la TV, dansam, comentam, dupa o vreme se plictiseste singura. Cel mai adesea insa muzica vine de la jucariile ei muzicale, no danger there.
Nu prea s-a intimplat sa mergem in vizite unde sa fie tentata cu chestii interzise, prietenii nostri sint in general ca si noi, atenti cu alimentatia celor mici, dar in general daca ii spun Sofiei ca ceva nu e pentru bebelusi, intelege si nu insista sa ii dau. Pentru ca in 99% ii dau sa guste, fiind vorba de lucruri permise ei, in rarele cazuri cind noi mincam ceva ce ei nu ii pot da (gen varza murata, de exemplu), ii spun ca nu e ok pt ea si intelege din prima.
Of, as vrea eu sa fie si bebelina mea asa intelegatoare… Ea vrea sa guste orice, inclusiv cartofii murdari din plasa de cuparaturi, cafeaua mea, vinul sau berea gazdelor si altele… Daca ii spun ca nu e ok pentru ea face si mai rau… Des ajung sa-i distrag atentia cu un pahar cu lapte sau altceva, desi nu stiu daca fac bine…
Problea cu distragerea atentiei e ca nu va mai merge multa vreme…
Imi fac curaj sa sparg si eu gheata. Nu stiu de ce nu am facut-o pana acum 🙂 Doar am si eu o Sofie, putin mai mica.
Astept cu nerabdare relatarea de la conferinta, nu am cum sa ajung (si la mine e inca SF lipsitul unei zile intregi de acasa, cand o sa imi vina sa o fac, direct in primul seminar foto ma infig 🙂 ) Si daca tot e vorba de carti, foarte pe sufletul meu a fost si Playful Parenting. Merita sa o incerci, pe mine m-a ajutat sa inteleg si multe lucruri despre mine, nu numai despre relatia cu Sofia. Pe Aletha nu am citit-o, nu stiu de ce nu ma atrage. Cred ca din cauza chestiei cu plansul, unde nu sunt 100% pe aceeasi lungime de unda, si am ramas asa, cu o indoiala.
Urania Cremene a avut o conferinta de parenting in Constanta in aceeasi zi in care a fost Alfie Kohn in Bucuresti. Si am fost. Si am fost entuziasmata si am invatat. Chiar si azi imi revin in minte unele din invataturile Uraniei. In primul rand am invatat sa fiu mai relaxata cu copiii mei, sa fiu mai calma (decat eram). In conferinta a fost vorba despre stima de sine si eu asta imi doresc, sa aiba incredere in ei, sa isi sustina punctul de vedere fara tipete, urlete, sa reuseasca sa convinga prin calmitate. Poate nu sunt foarte coerenta.
Si eu am ramas surprinsa la faza cu laudatul, dar am inceput si eu sa o aplic si e mult mai bine. In loc de „Bravo!” inlocuiesc, spun altceva si cu mai multe cuvinte si ii vad pe ei ca sunt mai multumiti asa.
Inca ma gandesc daca sa vin si la conferinta de la Bucuresti, poate va mai fi o conferinta in Constanta, mi-ar fi mult mai usor.
Gata, vin si eu. Am platit azi, asa ca nu mai pot da inapoi.
Ne vedem acolo, da?
Eu vin singura, asa ca daca sunt pe aici mamici din Constanta care vin la conferinta si vor sa ne intalnim, eventual sa plecam impreuna, sa spuna.
Yey! Ne vedeem!
Ar fi frumos să existe cartea care să ne învețe să fim părinții cei mai buni. Ne-ar fi sigur mai ușor. Mă bucur că există asemenea conferințe, dar și cărți care să ne ajute. Și bloguri ca al tău.
Băiețelul meu are 10 luni și deja mă trezesc în situații în care nu știu să reacționez cum ar trebui. Stau și mă întreb dacă fac bine ce fac în relația cu el, dacă nu cumva îl timorez, sau devin prea grijulie. Este în stadiul în care merge pe marginea patului, fotoliilor, scaunelor, oriunde se poate. Începe să se desprindă de ele și să stea singur, iar eu am momente de panică când îl văd cum cade numai pe lângă colțuri de mobilă. Stăm la garsonieră, așa că variație mare de spațiu nu avem. Stau și îi explic de ce nu poate pune mâna pe diverse (prize, cabluri, etc.) doar ca să nu-i spun ”Nu e voie” de 100 de ori pe zi. Așa m-a sfătuit pediatra, ca să rețină de ce nu e voie. Dar are momente în care forțează să vadă până unde poate merge, momente de care și tu ai povestit.
Am o problemă cu țipatul, poate îmi poți da un sfat. Înainte de sărbători, soțul meu a suferit o operație. Bebe a rămas cu mama, eu am tot făcut naveta spital casă, de 2 ori pe zi. De atunci țipă când nu sunt lângă el. Chiar dacă mă aude în camera vecină, trebuie să mă vadă lângă el, să-l iau în brațe. Mai nou țipă la masă, la joacă, oriunde nu-i convine ceva. Îi spun că sunt lângă el, că-l iubesc, că nu plec nicăieri. Că nu-i frumos să țipe, că-l aud. Cam degeaba.
Asa cum spuneai si tu, e greu tare sa te rupi o zi intreaga mai ales cand piticul are 7 luni; totusi, eu o sa incerc sa vin macar la prima parte a zilei ca tot am baiat si sper sa ne intalnim acolo. Mie cu siguranta imi fac mult mai mult bine aceste conferinte si intalniri pentru ca nu am alte mamici in jurul meu, nici 20-30 ani nu mai am, iar rabdarea nu a fost ever punctul meu forte – imi raman doar blogul tau si a altor 1-2 mamici alaturi de o gramada de carti care asteapta cuminti in biblioteca sa le vina randul. (sper sa nu creasca piticutul mai repede decat apuc eu sa le citesc pe toate) Pentru ca tot de la tine stiu de Aletha Solter (pt care eu iti multumesc din tot sufletul, perspectiva ei m-a ajutat sa inteleg altfel plansul si sa nu disper la maxim 🙂 te rog spune-mi ce carti ai citit despre somn si refuzul mancarii. Se pare ca am ajuns in acest stadiu, pana acum eram terminata cu lipsa somnului de peste zi; in schimb de vreo saptamana a trecut si la cel de noapte…iar consecinta de peste zi este o maraiala continua si refuzul mancarii (semi)solide. Felicitari si multa inspiratie pentru blog si Sofia.
[…] Parenting prin ochii copilului. Nu vă mai rețin cu restul motivelor, am mai scris despre ele aici. Ce vreau să mai adaug e că între timp prețurile au scăzut puțin (hotelul oferă prînzul […]
Buna. Am citit abia acum articolul acesta, ajungand la el via Urania Cremene. Ma intrebam un singur lucru: cum se face ca desi pare destul de pregatita, Urania nu a aderat la teoria lui Alfie legat de recompense? Tot vorbeste despre cum sa lauzi copilul, sa-i lauzi efortul, bravo etc. Am vazut si eu niste filmulete gratis… poate in alea cu bani nu e asa:)))
Articolele tale despre Alifie Kohn mi-au placut foarte mult, mai ales ca ai povestit despre reticenta ta initiala legat de cele citite.