De când o am pe Sofia, de aproape doi ani, simt că sunt din nou la școală. Nu una ca cele la care-am tot mers de la 6 la 22 de ani, cu doamne diriginte severe, bătăi cu rigla la palmă, note mici și spaimă de scosul la tablă. La școala asta a Sofiei merg cu drag, clipă de clipă, iar când se sună de recreație (respectiv când micuța merge la somn la ea în cameră), suspin cu regret că s-a mai terminat o zi și abia aștept s-o luăm de la capăt mâine. La școala Sofiei, lucrurile se învață cu sufletul și cu zâmbetul. Rareori se plânge cineva că n-a înțeles lecția sau că i-a mâncat cățelul tema. Eu, tatăl Sofiei, uneori și bunicii sau prietenii noștri, stăm cuminți în bănci și căscăm inimile la ea, în timp ce dumneaei, domnișoara profesoară, complet neatentă la setea noastră de cunoaștere, își vede de joc în timp ce noi luăm notițe (mentale).
Sofia mă învață lucruri, îmi alege cele mai faine teme pentru acasă (pe care de cele mai multe ori le rezolv în somn și mă aplaud apoi dis de dimineață că iată, în sfârșit am înțeles ce trebuia să fac când ea cerea cu disperare „bibo”), ba uneori îmi dă și note mici când mă postez în fața ei cu lecția neînvățată. Habar n-aveam că un boț blond de om care încă n-a învățat să facă fraze știe atât de multe, ba se mai și pricepe să le dea mai departe cu o naturalețe care nu cred că se predă la Școala de Pedagogie.
La orele de comunicare, Sofia mă învață să fiu sinceră cu semenii mei. Că dacă nu-ți place un copil anume, e ok să nu te joci cu el și să nu-i dai jucăriile tale, cică sinceritatea e mai valoroasă. La orele de etică și emoții, Sofia îmi arată empatia, răbdarea, dragostea necondiționată.
Cele mai grele lecții sunt însă cele de biologie, în care orgoliul meu este lovit în plin. Până să încep să răsfoiesc cu ea cărțile cu animale, habar n-aveam cum arată un emu. Sau că tapuu-ul are platoșă. Ori cu ce se hrănesc enoții. Ei bine, acum sunt un om mai bogat. Știu o mulțime de lucruri, nu doar cum să schimb un scutec și să adorm un bebeluș, dar și cum face okapi-ul. O grămadă de lucruri care sigur se vor dovedi utile mai târziu în viață.
Începem un an nou, un nou cel mai bun an. Da, asta e o altă lecție din programa Sofiei: cum să ne bucurăm de toate cele și când suntem bolnavi, nedormiți, nervoși că ne iese (sau ne cade) o măsea. Orice-ar fi, viața e frumoasă dacă știm să ne jucăm! Și jocul nu se învață, el există acolo în noi pur și simplu, trebuie doar să ne așezăm în fund sau să ne ridicăm în picioare și să ne bucurăm de toate!
*Text apărut în nr. de ianuarie al revistei Mami. Credit foto: Mircea Popa.
La şcoala Sofiei până şi sesiunile sunt plăcute!
Cind micuta mea merge la somn, eu nu suspin cu regret, ci respir usurata 🙂
Si eu la fel, abia astept sa vina vremea in care voi regreta 🙂
E minunat cum putem sa ne redescoperim alaturi de ei! Ador fiecare clipa petrecuta cu Sofia mea ( da si eu am una de 1 an si 4 luni), fie ca e frumoasa sau grea ( cand e mai nastrusnica decat o tornada) si nu as schimba absolut nimic.
Eu descopar globul pamantesc, imi dau seama ca nu mai stiam mai nimic, si vreau sa ma apuc si de engleza odata cu ea. 🙂 e intra-adevar frumos…. Aaaa, si astazi mi- am dat seama ca si eu am nevoie de ghete si haine pt zapada, pentru ca dupa 20 de ani stau din nou cu lopatica in zapada.
Ce carti cu animale aveti? Ale noastre nu sunt nici pe departe atat de interesante, au doar animale obisnuite (si le-a invatat pe toate).
salut, despre carti am scris aici: http://www.printesaurbana.ro/2013/10/carti-pentru-bebelusi.html
ficare clipa petrecuta alaturi de puiul nostru este nepretuita si fiecare reusita ofera liniste, bucurile si viata!..foarte important sa fim alaturi de copiii nostri ,