Aș vrea să aud că și copiii voștri (if any, dacă nu, nepoți, fini, cunoscuți, toddleri despre care ați citit într-o carte odată) suferă de forme asemănătoare de sindrom obsesiv compulsiv ca al nostru. Sigur, știu deja că celor mici le place rutina, că se simt confortabil cînd știu exact ce urmează. Numai că exactul ăsta la noi are precizie la secundă și la centimetru. Apar tot mai multe situații în care mă gîndesc că ce se petrece la noi în casă nu mai e dragostea Sofiei pentru rutină combinată cu nițică moștenire genetică de OCD de la ta-su și oareșce dram de control freak behaviour provenite de la mă-sa. De exemplu:
– cînd ieșim de la baie și o șterg, e musai ca ea să țină în brațe cocoșul și girafa și păturica portocalie, nu pe cea identică roz, care trebuie să îi stea sub cap
– seara cînd își alege suzeta din cutia cu suzete, eu trebuie să mă las pe vine cu cutia în brațe, dar nu oriunde în bucătărie, ci la aprox. 30 de cm de blatul de bucătărie, cam în dreptul frigiderului
– dimineața cînd îi dau laptele trebuie să-i spun Albă ca zăpada, dar nu începutul, ci partea de la momentul în care pădurarul o lasă în pădure pe Alba
– tot dimineața cînd îi schimb scutecul, e musai să stea cu capul pe perna cu bufnițe, care nu poate fi așezată altfel decît cu bufnițele în picioare
– seara cînd o pregătim de somn, e musai ca eu s-o ridic și să o bag în sac
– cînd ne îmbrăcăm de ieșit afară, puloverul vine întotdeauna după bocanci și niciodată înaintea căciulii
– înainte de baie cînd ne hîrjonim în patul mare, e important să fiu numai eu cu ea, dacă îndrăznește să vină și ta-su, ies scîntei, omul e alungat, certat, împins. Tata nu, tata peci, du-de aco!
Dacă vă întrebați ce se întîmplă dacă doamne ferește din greșeală sau nevoie de aventură schimbăm vreun pas din program, aflați că se supără, ne spune că nu bun nu bine nu așa, apoi ne pune să repetăm mișcarea în ordinea bine stabilită ori altfel ne arată Buza (știți voi).
Știm că avem o fetiță perfectă, dar pentru liniștea noastră ne-ar plăcea să aflăm:
1. că și alți copii sînt maniaci și
2. în ce feluri dubioase se manifestă.
Mulțumesc.
Toti copiii sunt maniaci :).
Hmm. Chiar așa, la precizie, parcă n-am avut… sau, mai că aș zice că nu avem fixuri deloc. Mi se pare că Puștiul se acomodează ușor la schimbări, mai ușor decât mine chiar. Are jucării pe care le iubește pe rând, au fiecare moment de glorie, prin rotație. Rutină la masă, doar scaunul din dreapta, în rest, nimic. Hmm. Chiar mi-e greu să-mi dau seama de ceva asemănător cu ce vă confruntați voi… o fi normal, zic. Poate că ar fi bine să învețe și Sofia despre schimbări, un pic, pas cu pas… că, oricum, nu vor putea toate, mereu, să fie la fel…
Toti sunt maniaci, unii mai maniaci ca altii. Pentru ca-s mai Berbeci ca altii 😀
Cred ca multi copii trec prin faza asta la un moment dat. Eu imi aduc aminte cand eram mica, mama si tata aveau 2 bluze rosii identice, si le mai purtau prin casa.Dupa mine, doar mama avea voie cu bluza aceea. Daca o purta tata, il puneam sa o dea jos. Daca nu facea imediat, incepeam sa plang.Motivul din mintea mea? Bluza mamei avea un miros specific, nu trebuia sa miroasa aceeasi bluza altfel decat asa, a mama.
Cartea si cutiile de jocuri trebuie sa stea numai intr-o anumita pozitie, inainte de a merge la culcare trebuie sa treaca pe la fiecare sa il imbratiseze, daca tatal ei pleaca din casa fara sa o pupaceasca pe frunte (indiferent unde pleaca, si daca iese sa duca gunoiul), e o mare jale si se botoseste pentru jumatate de zi, lucrurile ei trebuie sa stea acolo si numai acolo, pana si jocurile sunt obsedant de asemnatoare… cred ca e inca o perioada cand are nevoie de chestia asta repetitiva sa se simta in siguranta (desi are patru ani si merge la gradinita). Si intrebarile sunt repetitive la nesfarsit, un film vazut in compania ei e o nostimada, jumatate de film la Pinochio a intrebat obsedant de ce-i creste nasul, cine sunt cei rai si cand se intalneste cu taticul lui, si indiferent de raspuns o lua de la capat cum vedea personajul….Cativa copii au aruncat pocnitori in parcul ei de joaca. A plans jumatate de zi ca i-a stricat scranciobul si in ziua urmatoare la iesirea de la gradinita m-a pus sa o duc la parc sa fie sigura ca toboganul mai e acolo si ca acei copii rai nu au daramat gardul! Nu era nimic in neregula cu parcul dar…era obsedata ca acolo s-a intamplat ceva…Cred ca odata cu cresterea se simt mai comfortabil si atunci nu se mai leaga de sentimentul ca un lucru poate sta ACOLO si numai ACOLO sau ca trebuie sa se faca ASA si numai ASA. Am o nepotica de 14 ani si (asemeni mamei ei) inca mai are preocupari obsedante legate de aranjatul hainelor in dulap. Parca sunt puse milimetric. Mama ei e la fel. Poate sunt si chestii preluate – asa a vazut si la mama ei, dar in marea majoritate se linistesc cu varsta…
oh da, cu ce satisfactie am citit acest post :). satisfactia de a ne regasi in fiecare manifestare maniaca 🙂 + altele care ne pun nervii la incercare, parca din ce in ce mai mult in ultimul timp. cand suntem odiniti e ok, facem 20 de drumuri cu zambetul pe buze ca sa luam fie o masinuta, fie un prosopel, nu, alt prosopel, sa lasam veioza aprinsa, de fapt sa o stingem ca e prea multa lumina…cand esti obosit insa tare e greu:(
Iham, si aici. Mai ales la joaca acum, la 5 ani.
Cand avea aproape 3 ani, am cumparat acvariu. S-a uitat la el, am raspuns la intrebari, etc. Dupa ce l-am desfacut s-a suparat grozav pentru ca eu nu stateam in spatele lor, cam la un pas, iar taticul sa stea alaturi de el in stanga. Copilul voia sa reproduca neaparat poza de pe ambalaj in care toata familia Musai sa zambeasca la acvariu privind admirativ.
cand era mic, 2 ani, inchidea toate usile si sertarele. Nu gaseai neam de usa/sertar/cutie deschisa in toata casa.
trebuie sa bea apa fix iainte de culcare. Nu inainte de pijamale, nu inainte sa se aseze in pat ci dupa ce s-a asezat, s-a lungit, ne-am spus noapte buna….se ridica in fund si vrea apa. Chiar daca ii dau cu 5 minute inainte.
parintele care citeste povestea trebuie sa stea in dreapta copilului. In timp ce copilul adoarme parintele trebuie sa tina mana copilului in mana sa intr-un anumit mod.
Acum vreo trei luni stetea la tatic in brate, pe scaun, la laptop, sa scrie litere. Tot isi misca piciorul. De multe ori se apleca, nu era bine. Incepe sa maraie, sa scanceasca. Il intreaba taticul care-i problema…el spune suparat ca nu-s la fel. Incerca sa isi aranjeze ambii craci de la pantaloni astfel incat sa aiba exct aceeasi lungime numai ca miscand apoi piciorul unul era cu un cm jumate mai sus decat celalalt.
s-uite asa…dar perioada cu sertare a fost extrem de aneovoioasa…
🙂
:))))))))))) awtq cu acvariul e geniala! :))
Si Sofia inchide toate usile si sertarele, pune toate capacele si e foarte stresata cind oricine scapa orice pe jos, e musai sa ridice rapid si sa dea la gunoi obiectul, si e complicat in parc, de exemplu, cind o mama isi scapa telefonul si Sofia se duce la ea si ii spune imperativ: Doama, idica, aunca gogogi!
Noi de mic i-am spus despre tigari, plamani, ca nu fac bine, ca organismul niciodata nu isi mai poate reveni complet, etc. A retinut. Peste tot pe unde mergeam se ducea la oameni si le spunea ca nu e bine sa fumezi si ca daca o sa mai fumeze o sa moara. Nu conta cine erau sau unde era, el turuia de zor. De cele mai multe ori ma amuza nedumerirea si indignarea lor, mai ales ca sunt multi nesimtiti care fumeaza in spatiile publice, pe bancutele din jurul locului de joaca (!! cu copiii langa ei), in statii si tot asa. Uneori mai ceream scuze, cand vedeam ca intrece masura, alteori doar le zambeam si il luam de acolo.
A durat o vreme pana l-am convins ca nu-i frumos sa le spuna asta…
Buna seara, desi dupa multi ani de la postare, simt nevoia sa las in scris bucuria pe care am simtit-o citind randurile voastre si tocmai m-ati ajutat sa-mi inteleg copilul si ale lui “manii”… (care sunt ….multe…inclusiv pe topogan daca face un pas gresit se da un pas in spate si o ia de la capat, farfuria daca cumva o iau eu din greseala si-o duce la loc si o ia el)??♀️. Ar fi totul amuzant daca n-ar exista si situatii cand se lasa cu urlete atunci cand un vecin spre exemplu apasa butonul in locul lui de la lift, de la usa, pana si bordura o paseste printr-un singur loc. Ma gandeam ca este o perioada dar va multumesc ca m-ati ajutat sa imi intaresc convingerea in sensul asta. Astept doar sa treaca…1 an , 2,3…cine stie??♀️??♀️????va multumesc mult!
Buna Ioana,
Felicitari pentru blog! Il citesc adesea cu placere. Referitor la rutina, mi-am adus aminte de un alt blog: http://www.rontzi.ro/page/2?s=rutina . O zi faina !
Nu chiar asa dar nu-i usor nici pe la noi. Asistenta ne-a zis ca se cheama „strong willed child” si ca de fapt tine cu dintii la puterea ei de decizie. Cum nu poate lua decizii prea des, atunci cand prinde ocazia devine insistenta… Ce poate influenta tine de joc, imbracat etc. Copiii cu astfel de personalitate fac des crize de furie, in mod deosebit cand nu se pot exprima. Fetita mea ma roaga sa-i dau branza si cand o primeste se tavaleste pe jos ca nu era ce vroia ea. Nu cunoaste toate cuvintele pentru alimente si atunci zice ce stie si spera ca eu o sa ghicesc. Se enerveaza cand nu reuseste sa aseze cuburile in ordine, insa face crize de furie daca incerc sa o ajut. Si inca mai avem cateva luni pana la asa numitul „terrible twos”. Partea buna este ca o astfel de personalitate e automotivata si ajunge la performante deosebite. Sa te tina nervii! 🙂
A mea face 4 ani duminica si inca are anumite obiceiuri pe care le vrea musai.Inainte plangea sau zicea ca nu este bine.Acum,ca sa fie sigura ca va fi exact asa cum isi doreste ea,spune inca dinainte:”mami,uite,eu o sa fac asta si tu atunci vei face asa si asa”!
Nu cred ca sunt maniaci :)Cred ca anumite lucruri si fapte le confera siguranta.
Pai uite: MANÍE, manii, s. f.: idee fixă care preocupă pe cineva. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară.
Mama lor de „obiceiuri” 🙂
Sa vi le spun pe ale noastre:
-doarme doar pe perna lui,neaparat cu winnie(de asta am 5 fete de perna identice)
-e obligatoriu sa il incalt in sufragerie(asta implica sa fie toate incaltarile spalate…ca nu se stie ce pereche vre)
-se mananca doar intr-un anumit castron(ciorba,supa),felul 2 trebuie doar o anumita farfurie
-cerealele se mananca seara…si doar atunci
-iaurtul de dimineata se bea doar in pat cu ochii la Minimax
-pe par il spala doar tati
-carutul in supermarket trebuie sa-l impinga mami
si as mai putea continua 🙂
Stati linistiti,toti copii au „piticii” lor,eu sper sa cresca si sa mai scapam de ei!
Noi avem doar cateva obsesii, dar alea sunt litera de lege:
1. Masinutele trebuie parcate exact la linie. Toate cele 40+ pe care le gaseste prin casa, toate in acelasi loc. De el, evident, noi nu avem voie.
2. Nu mananca absolut nimic, daca nu are un servetel la dispozitie. Nu suporta sa fie murdar si daca nu gaseste servetel, face o mica sesiune de nervi pana primeste.
3. Fiind crescut bilingv, are antene speciale. Nu suporta sub nici o forma sa vorbeasca (el, sau altcineva) „amestecat”, adica o fraza, un gand, o propozitie exprimata in doua limbi diferite. Ori pe romaneste, ori pe germana. De curand a descoperit engleza, deja are pretentii sa spuna macar o mini-propozitie in engleza. Dar intotdeauna tipicar, nu ne limitam la cuvinte.
Si noi, si noi.. Fetita (aproape 4 ani) are o pernuta si 2 ursuleti fara de care nu doarme. Temporar se mai adauga cate 1-2 la echipa de somn dar astea sunt neschimbate de ani. Bietelul (un an juma’) are doar o albina-perna cu aceeasi soarta dar mai.. exhaustiv: o roadem, dormim cu ea in brate si ne consolam cu ea cand facem buba. Greu ajunge saraca in masina de spalat, e revendicata repede si slava domnului ca masina stoarce bine, ca nu prea vede saraca uscare temeinica 🙂 De cand sunt 2 copii prosoapele (identice, cu gluga si broasca brodata) nu mai sunt in variatie libera. Don’shoara a decis:cel roz e al ei cel bleu e al lui fra-su, care inca nu are o parere despre prosoape. In nici un caz alte prosoape. Era mai simplu cand foloseama unul random cand celalalt era la spalat/uscat, acu tre’ organizare: azi nu facem baie, sunt la uscat prosoapele. E jale amara daca fra-su isi pune pe cap agrafe, cordelute sau vrea chestii roz, sunt numai de fete. Trebuie sa dansam perechi: fata cu baiat (eu cu fra-su si ea cu ta-su sau eu cu ta-su si ea cu fra-su care nu prea pricepe ce si cum si se supara de smotoceala). Dar in rest, la masa sau la cumparaturi fetele stau cu fetele si baietii cu baieti 🙂
Mergeti la psihiatru! (aveti grija sa fie unul bun profesional si sa fie moral – sa nu fie incardasit cu firmele de medicamente)
Aoleu, serios?
poate vroiai sa spui psiholog…nu e cam drastic direct la psihopupu? :))))
Da, nu e ca si cum poa sa sape in copilaria indepartata a sugarului… 😀
Sau sa lasati copilul in pace, asa perfect si unic . Sunt prea mici sa inteleaga de ce un lucru care le face placere trebuie sa se schimbe si nu au notiunea de „inlocuit”. Pentru ei, orice experienta aducatoare de liniste care se schimba aduce cu ea necunoscutul. Si cu cat vor sa fie mai independenti, cu atat mai mult se agata de notiuni , obiecte si procese bine definite , pentru siguranta.
asa ma gindeam si eu.
:)))) Buna asta, Ioana!
M-a pufnit rasul raspunsul tau… Vroiam sa stii… :))))
Si dupa ce o duceti la psihiatru, fuguta cu fata la un popa ceva!
:))
Ok…Din experienta proprie acumulata din lucrul cu fricile parintilor manifestate in comportamentele copiilor, precum si din experienta cu fiul meu de un an si opt luni, maniile nu sunt manii la copii asa micuti. 🙂 Sunt fie anxietati, temeri si apar atunci cand intervin schimbari (mami se intoarce la serviciu, apare un nou mic membru in familie, etc), fie dorinte de a decide singuri (universul lor fiind micut si fiind singura lume pe care o cunosc, copiii incep sa gandeasca si sa aleaga singuri, inseamna autonomie).
Acum, ca manii ale baietelului meu, saptamana aceasta (are perioade), as putea sa enumar:
-sosetele jos cand se baga la somn;
-la masa isi alege o jucarie preferata in momentul respectiv pe care si-o indeasa langa el (e amuzant -cand isi alege baloane, mingi sau basculante);
Nu-i neaparat doar din temeri sau anxietati, ci si din dorinta de a sti ca si ei controleaza ceva…ca prea le controlam noi pe toate, ca parinti:)
La noi se spun pe seara 6 povesti, in aceeasi ordine: Mare(Povestea cu ursul), Tom (Tom si jerry), Calu(carte cu animale), Mickey, Mocatun(Mos Craciun) iar acum am descoperit ca putem citi in paralel, el carte cu povesti romanesti(din aia, gen ceaslov) iar eu sa citesc cu intonatie poezii de otilia cazimir. Dar neaparat in paralel, si neaparat aceleasi poezii(desi cartea e mare, ai de unde alege).
Ce e fain la micile obsesii este ca poti vedea cum se adauga cate una (deja imi dau seama in a doua seara de cand cantam Bate vantu frunzele, ca probabil va fi adaugat la repertoriu) dar nu dispare nici una veche:)))).
Dar la final…cred ca e genial sa te poti amuza de astea….chiar daca ai febra si muci si trebuie musai sa faci ca si calu.
Al meu nu are multe, sau are dar pt ca nu vb ci doar face „iiiihh iiih” si arata cu degetul intr-o anume directie si apoi urla daca nu ma prind ce vrea (dat, luat, aruncat un obiecat anume).
Anyway:
– nu se culca cu sosete in picioare. Daca uita sa le scoata se trezeste plangand si tu nu stii de ce pana il vezi cum trage cu patos de sosete.
– este fan paturici pufoase, are vreo 4, sa nu te atingi tu de ele. Sunt ale lui si gata. Ti-o smulge din maini si apoi o mangaie de obraz pana ii trece paturicii supararea 🙂
Cam atat momentan…dar mai are timp sa se „dezvolte” :)))
Nici mie nu-mi place sa dorm cu sosete in picioare, probabil urmare a vreunui leac babesc aplicat de bunica-mea in copilaria frageda de tot. Ma rog corect ar fi nu-mi placea, de la o varsta e musai sa-mi pun sosete dupa baie, altfel sufar de alte chestii:(. Dar in general prefer fara…:P
What what? Vio, cred ca tu nu ai copii. Nici eu nu am, dar imi aduc aminte cand eram mica ca si eu aveam obsesii.In afara de cea cu bluza de mai sus, daca nu era mama sa doarma cu mine, dormeam cu capotul ei de casa langa mine,fiindca mirosea ca si ea si doar asa puteam sa adorm. O data nu l-am gasit si m-am dus si am luat ditamai paltonul de pe cuier sa dorm cu el.
:)))
Eh, unele se vindeca greu. Eu spre exemplu, nu concep ca multe lucruri pot fi facute in alta ordine decat cea pe care mi-am impus-o eu. De unde si micile certuri cand facem curatenie in cuplu: canapeaua trebuie aspirata de sus in jos, cu anumite miscari, care urmaresc patternul tapiteriei…
De asemenea, nu concep cum cineva isi poate pune intai pantalonii si APOI sosetele…eu fac invers si asa e bine:P
In cuplu, adica in 2, noi doi amandoi:P a nu se intelege alt tip de curatenie in cuplu:)
Alina, chill, si eu am din astea :))
Noroc ca am si un sot tare rabdator si intelegator :))
daaaa cunoastem si noi!!! Suzeta e la loc de cinste si maimuta,nu doarme fara ele neam,bineinteles sosetele si la noi sunt o problema,la nani trebuie sa le scoata neaparat si nu doarme pana nu ma pun langa el si il mangai pe cap!Ar mai fi, cand papam trebuie sa avem 2 masinute langa castron si dupa ce mananca jumate de mancare, ma cheama sa il ajut cu restul :))))) Tot timpul cand iau laptopul cere hopa ( sa stea langa mine si eu sa il tin cu o mana in brate) si iaio iaio ( asa spunem lui Old MacDonald have a farm) Cu timpul se pierd maniile de acum si apar altele,asa cum avem si noi piticii nostri pe creier,eu de exemplu nu suport sa fac baie in cada,intotdeauna dus,am impresia ca sunt murdara daca stau in cada =))))))))))) deci ii inteleg si pe ei 😀
E un fel de gandire „magica”,gandire care pe ea o ajuta sa se simta in siguranta. Nu e nimic rau, din contra, e solutia ei desteapta, solutie care e la indemana ei si prin care stie ca daca lucrurile se desfasoara asa si nu altfel, totul e ok. Rutina e buna pentru copii si, incetul cu incetul va renunta singura.
Spune-mi, te rog, cat ai fost insarcinata sau dupa ce ai nascut, te-ai speriat de ceva? Copiii sunt foarte receptivi la orice frica a noastra, ma gandesc ca a fost un incident, cat de mic.
🙂 O da, toata sarcina am fost terorizata ca o s-o pierd (am antecedente), am avut emotii mari la niste drumuri lungi cu masina si m-a speriat tare un ciine la un moment dat.
Solutie `magica` sau nu si eu am din astea,un fel de `gandiri magice` stiute doar de mine si care ma fac sa ma simt in siguranta, dar e doar o iluzie, o capcana care te prinde si nu te mai lasa.Toate chestiile astea sunt doar in mintea mea,pana la urma ce relevanta are daca masinutele sau papusile sunt in ordine de culori sau marimi?sincer acum.Si din contra nu mi se pare deloc o solutie desteapta, pentru ca mai tarziu o sa ajunga o maraita si o razgaiata, care daca nu obtine ce vrea plange si se da cu capul de toti peretii.Daca acum reactioneaza asa la niste chestii minore, mai tarziu va face la fel daca nu obtine ce-si doreste sau nu i se face pe plac.Stiu ca este inca un copil, dar mai repede te dezveti de un lucru cand esti copil decat dupa ce cresti si te obisnuiesti cu anumite ticuri,tabieturi,fixuri,manii, spuneti-le cum vreti si spun asta din proprie experienta.
Hehe, Rares bea laptele seara numai dupa ce ne ia pe amandoi de mana, ne duce in camera lui, il aseaza pe ta-su pe o masinuta iar el se instaleaza in patul lui in care nu doarme de obicei, cu mine langa. Am trecut si prin faza in care il bea numai in patul mare din dormitor, cu lumina stinsa si doar tv aprins. Orice incercare de a schimba ceva primeste un nu hotarat 🙂
Cand mananca, nu suporta sa se murdareasca vreun pic pe maini, cere sa fie sters cu „tetel” (servetel) la primul strop 🙂
Noa, noi nu avem din astea. Deloc. Om fi noi cu probleme?
Da, este evident ca are o preferinta pentru unele ritualuri (bea laptele acoperita de paturica, vrea sa ii cantam cand o spalam pe cap), dar daca ii explic ca imi e somn si nu ma mai duc dupa paturica sau daca ma opresc din cantat dupa prima strofa nu face mare caz.
Exact, și io mă gândesc acum, citind comentariile, că poate cei care n-au deloc obiceiuri fixe or fi cei cu probleme… :))) No, la psiho – psihi cu ei? Glumesc, să-i lăsăm să fie cum simt. Și cu noi alături, să ajutăm…
Asa se explica partea preferata din poveste, cel mai probabil din cauza emotiilor din timpul sarcinii. Vestea buna e ca are o mama super, care ii accepta micile „manii”, si iti promit ca va renunta la ele treptat, pe masura ce se va convinge ca e in siguranta langa voi. Totul va fi foarte bine!:)
Fetita mea Ema, de 1 an si 8 luni nu poate sa bea laptele sau apa daca nu are in brate spiridusul. la culcare musai trebuie sa aiba cu ea spiridusul, cu coditele caruia se gadila pe la nasuc, un porcusor de guinea de plus si papusile-bebelus preferate. la baita trebuie tot timpul sa aiba in apropiere un prosopel mic in caz ca ii vine apa pe fata sa se stearga repede…nu suporta sa fie murdara pe maini, la culcare trebuie sa ii pup mainile si talpile si capul. Dar toate astea o fac sa fie peste masura de dragalasa …
Ioana, si noi avem cateva din astea :))
A fost foarte fun sa citesc articolul asta!
Andrei nu bea laptele decat daca sta sprijinit pe o anumita pernuta a canapelei si uitandu-se la Duck TV (singurul moment cu Duck TV, de altfel, cred ca de aia tine asa cu dintii de rutina asta:)))). Este o perna cu dungi, avem si uni, daca cumva ii pun una uni la spate e jale mare 🙂
Dupa baie trebuie neaparat sa ii pui pe el prosopul mare si deasupra si pe cel mic :))
Eu am mai lucrat la dezamorsarea maniilor astora din fasa ca sa zic asa, i-am explicat ca azi vom face altfel (ca mine sau ca tati), dar ca ii promit ca maine facem ca el. Si maine m-am tinut de cuvant si i-am amintit ca am zis ca facem ca el si l-am intrebat cum vrea sa facem. Cateodata functioneaza, cateodata nu 🙂
Sofi a mea plange de fiecare data cand o imbrac de iesit afara de parca am legat-o de lustra :)), iar cand ne intoarcem plange ca vrea afara :)).Seara inainte de lapte trebuie sa vedem Sofia, desenul animat altfel e tragedie,cand intram in baie vrea dinti si pasta, adica periuta de dinti si pasta, ar manca un tub de pasta daca as lasa-o.Cand vede pe masa scos un anumit castron albastru , il asociaza cu cocosei… si vrea cocosei:)(popcorn).Citim zilnic , poezia ei preferata, Motanul pedepsit de Elena Farago, ea aduce cartea si o deschide la poezia preferata. :)Va pupam printeselor
Nu am copii inca, dar mi-a povestit maica-mea despre mine, ca a ramas marcata pe viata saraca femeie.
In primul rand cutele. Daca ma incalta si simteam ca sosetele fac vreo cuta, imi scoteam instant pantofii, nu conta unde eram. Dresuri nu am vrut sa port pana am crescut, pentru ca problema cutelor ajungea la cote insuportabile pentru nervii ei. La fel cu asternuturile, nu puteam sa adorm daca nu stateau perfect intinse.
O alta obsesie aparuta pe la 4 ani: simetria, totul trebuia sa fie perfect la fel. Daca imi facea codite si ieseau una mai sus una mai jos, faceam mare scandal. Daca purtam hanorac, pierdeam ceva timp sa aliniez sireturile.
Inca am ramas cu unele chichite (am scapat de problema cutelor), ce-i drept nu la un nivel ingrijorator (zic eu), dar cand m-am dus sa ma tund bob de exemplu, am stat si am analizat indelung sa fiu sigura ca cele 2 parti sunt perfect egale.
E ok sa ai manii, cred ca ar fi plictisitor fara ele.
Mi-ar placea sa existe buton de like pentru comentarii 🙂
Sunt cateva asa simpatice!
Like la copii, dar si mai like la parinti ma, cine-ar fi zis ca ne tin curelele la asa ceva…
M.ai amuzat copios. Si Eva mea trebuie musai sa plece din baie cu o rățușca, pe care o tine strâns cât timp o sterg. Sau, in gură, ca un caine :)))
Iar seara e musai sa ma țină de mână ca sa adoarmă, doar pe mine nu si pe ta.su.
Sofia cum bea laptele dimineața? Din biberon sau cană?
Biberon, musai cu cocoșul si paturica portocalie, musai pe canapeaua din camera ei. Daca intra pisica in camera se intrerupe si spune Mau, du-te afală Sosia bea picu.
Da, la culcare nici nu poate fi vorba de ta-su. Si inca ii cint O brad frumos, nimic altceva nu-i bun. Geez!
M.ai binedispus dimineata si am încheiat in aceeasi notă :)))
Biata pisică va trebui sa învețe să nu mai deranjeze :))))
O brad frumos? !?! :))))
Off topic! E ceva cu cartea aia!! Ti-am urmat exemplul si i-am luat Cartea cu Colinde. Si de la Craciun incoace cant colinde de cateva ori pe zi! Cand mi-e lumea mai draga numai ce vine mandra cu cartea: „dom dom canta!” (Domn Domn sa-naltam) sau Mia!Mia!(Maria).CD-ul l-am pastrat pentru masina. Cum e pauza o secunda intre melodii, numai ce o auzi:Canta!
Dragi printi, nu va ingrijorati. Vreau sa aduc un plus spunand ca ‘manie’ provine de la sindromul maniaco-depresiv (tulburare bipolara) care este altceva (treceri bruste high-low, etc) decat cel obsesiv-compulsiv. Conform teoriilor psihanalitice, cu totii avem tendinte spre una sau alta (Formele fundamentale ale angoasei, Fritz Riemann), dar nu as vorbi de tulburari (patologie) asa usor…
Cred ca mai degraba avem deal-uri cu teama de abandon, triangularizare (Celalat Obiect al Dorintei Mamei) si toate cele normale in devenire.
Dar decat sa teoretizez, mai bine sa ne minunam de fiecare clipa si un cantecel frumos sa cantam:
http://www.youtube.com/watch?v=u2UP86bciVA
Pup!
Io cred ca ii bai cand noi astia mari facem de astea 🙂
M-am amuzat teribil desi, cum stii, nu am copii.
Insa, am piticii mei, inclusiv aia cu sosetele (jos inainte de somn). Si mai pot numara destule.
Sotu e si mai rau 🙂 ma intreb ce prunc a iesi din noi :))))
si eu am asta cu ciorapii la somn. si adorm obligatoriu pe burta, cu capul spre dreapta si un genunchi ridicat. la noi se cheama tabieturi, numai la copii sint manii! 😀
:)))) super articol, super comentarii. Eu ma pun in pat cu sosetele, pana mi se incalzesc picioarele, apoi mi le dau jos, iar ele se ascund pe unde apuca, numai ce nu mi le gasesc dimineata. Ta-su piciului meu e si mai rau, el are ceea ce se numesc „chiloti de somn si sosete de somn”, doamne fereste sa nu si le puna seara, ca-i in stare sa se scoale aproape adormit, plin de tepi, sa-si caute obiectele indispensabile unui somn de calitate. Om vedea ce tabieturi va avea piciul … care deja la 5 luni da unele semne, in sensul ca musai caruselul tre’ sa mearga iar el sa stea oblic in pat.
mah eu cred ca suntem neamuri :)))) si eu adorm pe burta, doar ca am capul spre stanga si neaparat genunchiul ridicat :)))))))))))))))))))
Si eu cred la fel:)). Sosete on (doar dupa baie) somn pe burta (pe spate nu ma ia neam:P) cu mainile sub perna, capul spre stanga, genunchiul stang indoit. Candva in timpul somnului, sosetele sunt scoase inconstient, una dintre pisici sare ca dau din picioare sub patura, reiau pozitia initiala si somn…
Vai si eu tot pe burta! !!! Musai! Cât am suferit când eram gravida :))) dar încălecam cumva perna de alăptat :)))
După ce am născut, o vreme am avut dureri de spate si nu mai puteam dormi pe burta. Eram panicata că nu ma voi mai odihni niciodată cum trebuie. Noroc că mi.am revenit 🙂
La noi obligatoriu toate becurile aprinse pe unde trece si de cateva luni bune, dupa ce rupe un fir de iarba, o frunza, o hartie, o bucata de branza, etc. se pune pe tipat „vei lepalam” (reparam).
Nu le mai tin minte pe toate, dar au fost… Si inca am sechele de la crizele provocate de schimbarea rutinei (sunt moments cand n-ai ce face). Si am fost si la psiholog, copilul e normal (mama cred ca are probleme). Sapand prin 4 ani jumate de amintiri:
– criza daca vorbea cineva la un telefon identic cu al lui ta’su – putin peste 1 an
– criza daca schimbai drumul spre/ de la gradinita (2 ani jumate)
– schimbatul incaltamintei, de la sandale la pantofi, apoi cizme, apoi pantofi, si iar sandale
– culoarea albastru – nu mai tin minte de cand
– sandalele cu Thomas – cel mai placut cand isi aducea aminte de existenta lor in toiul iernii
– haine cu Thomas
– plimbatul cu autobuze si metrou, musai pe traseul ales de el (de la 2 ani). La inceput recompensa, acum obsesie
– repetarea inainte de culcare a traseelor : 104 merge la Cora, 66 merge la Obor, 14 merge la Taia. Si tot asa pomelnicul de autobuze, tramvaie, metrou si alte mijloace de transport in comun, traseul de noapte inclus
Si lista e imensa.
Cel mic are mai putine, si in mare imita.
Și fiul nostru avea astfel de manifestări… ulterior s-a dovedit că suferea de o formă autism înalt funcțional. 🙁
🙁
sanatate si putere, Maria…
Eu am fost obsedata cand eram mica, sunt si acum. Inca manipulez oamenii cu daca faci tu asa, eu apoi fac asa si tu asa, dand tot felul de porcarii la schimb… stiu ca-s stresanta si e aiurea, dar nu pot altfel. Ce-i gresit, e gresit! Uneori ma autosabotez, ca sa scap de tampeniile din capul meu, dar nu-mi iese. Doar imi stric viata :-))
Dar altceva voiam sa spun: nu trebuie dus copilul la nici un psihiatru sau psiholog. Sa fim seriosi!
E exact ca la tine, care-i problema ca dormi numai cu capul intr-o parte. Ai putea intr-adevar sa mergi la psiholog si sa-ti rezolvi „problema”, dar atata timp cat n-ai de ce sa o consideri o problema, da-i inainte cu O, brad frumos. She’s gonna be fine <3
Cand era Madi mica, in fiecare seara ii citeam povestea cu iepuroaica „Martha Rabbit”. Stateam toti trei in camera: copilul in patut, mama cu cartea in brate, tata intins pe jos, Tedi in bratele copilului- gadilat la ureche. Trebuia sa fim in formatie completa, in aranjament identic. Madi urmarea pozele foarte atenta. In serile in care eram foarte obosita , incercam sa o mai scurtez- cate un cuvant aici, o fraza dincolo, sau sa fac rezumatul paginii citite. Imediat venea degetelul grasun si punea mana pe pagina pe care o adaptasem, ea mormaia primul cuvant si trebuia sa incepem din nou. 🙂 Cuvant cu cuvant! Nu credeam ca dupa „Luceafarul” voi mai putea invata ceva pe dinafara, dar si acum , 7 ani mai tarziu, cred ca pot recita povestea cu Martha de la cap la coada ! Si domnisoara mea, care nu mare are degetelul grasunel si isi citeste singura povestile, se distreaza si ea de fiecare data cand ii povestim!
Dupa ce facem baie trebuie sa terminam repede repede si sa bem laptele, dupa ce termina de mancat si e satula se lasa pe spate si se da usor cu capul de spatar. Mie nu mi se pare un motiv de ingrijorare pentru ca intr-un fel si noi suntem consecventi si ii punem mereu sa stea in scaunul de masina cand mergem cu masina, in scaunul de masa cand mancam, in carucior cand iesim afara, le dam vigantolul fara sa uitam, ii schimbam numai pe masa de infasat, etc.. cred ca si ei ne considera maniaci pe noi :))
Sofia-2 ani..biscuitele, covrigul, cornul etc nu au voie sa fie muscate, rupte, atinse in vreun fel altfel nu e bun (e rupi, nu bun, atu). Paturica de pe canapea trebuie sa fie intotdeauna ridicata, sa stea cu spatele pe ea, daca un colt mic se lasa in jos sau e mototolita nu e bine, trebuie sa fie perfect intinsa. Dimineata, tati trebuie sa o ia in brase sa i faca lapte. Laptele musai baut rezemata pe perna lu’mami in timp ce-si face inele in par cu mana. La masa fara evesele (servetele) nu se poate. Daca s-au ridicat panununii (pantalonii) un pic mai sus de glezna si nu poate sa i aseze la loc..incepe o mica sesiune de nervi. 🙂 sunt sigura ca o sa mai apara si altele…:))
– Sosetele n-au voie sa alunece pe glezna, ca se lasa cu crize de nervi, daca nu reuseste repede sa le ridice
– mai nou, chiloteii cu minnie trebuie imbracati peste strampi, apoi vin pantalonii
– la masa, doar servetul alb cu floricele albastre poate sta in poala ei, ca sa nu se umple de mancare
– cand sta pe olita sta doar cu un doua carlige de haine in maini. Doua carlige albe. Eu o asez si ea incepe sa intrebe instantanu: Unde-i caghiu? 🙂
– nasul se sufla doar cu lumina aprinsa
– biberonul de lapte se bea doar cu jaluzelele inchise
Nu-mi vin acum in minte toate fixurile, dar zau ca sunt cu zecile. La inceput imi faceam griji, apoi am inceput sa ma distrez, acum deja mi se par toate absolut normale.
somnul de noapte: adoarme doar cu mine, jucandu-se in parul meu. Criza de nervi daca in locul meu vine tati/bunica, oricine altcineva.
de fiecare data cand trecem pe langa magazinul din colul blocului, trebuie (imperativ) sa cumparam piie…(paine) indiferent daca ne e foame sau nu, daca avem acasa sau nu.
micul dejun se mananca doar in sufragerie, pe covor, cu ochii la Mau (tom si jerry). pranzul se serveste doar in bucatarie, pe scaunelul de masa, dar numai daca tine si ea in mana o lingura de lemn.
la iesirea din casa folosim ding-dong (liftul emite un semnal sonor cand ajunge la etaj). la intoarcere, musai pe scari. noroc ca stam la etajul 1.
si lista poate continua…..
Codrut,5 ani:
1. nu se atinge de nicio felie de paine daca e mai „zburlita”
2. nu accepta niciun biscuite da ca e „ciobit”
3. nu accepta la mesele pe care le serveste acasa decat tacamurile si vesela lui (nu se accepta confuzii cu ale sora-sii)
4. locul la masa este mereu acelasi, nu se accepta abateri
5. hainele se incheie ori total, ori deloc
samd, samd…….. Oricum, e cel mai destept, frumos, inteligent etc etc baietel de pe planeta :))))))))) Iar micile lui „manii” nu fac decat sa ma amuze (acum, ca la inceput…..).
Băiatul unor prieteni foarte buni nu mănâncă mâncare roșie. Ciorbă cu roșii? No way! Ardei capia? No way! samd. Părinții, ca orice părinte responsabil, s-au panicat și s-au dus la medic. Noroc că au dat peste o doamnă cu toate mințile acasă care le-a spus că băiatul n-are nici pe naiba, să stea liniștiți că încet încet va accepta și mâncarea roșie.
A acceptat-o.
Printeso, desi te citesc de luni bune (esti un adevarat balsam pt suflet, si sursa a crizelor de ras 😀 ), abia acum mi-am facut si eu curaj sa postez un comentariu.
Nu sunt mamica, mi se pare ca n-o sa ma descurc cu pregatirile pt licenta anu asta, ce sa mai zic cu un bebe (don’t get me wrong, ii ador, dar sa fie ai altora :D). Citind insa aventurile Sosiei :), si celelalte peripetii ale restului mamicilor, nu pot decat sa va spun sa stati linistite, sunteti doar binecuvantate cu niste copii destepti tare, care sigur isi vor impune punctul de vedere asa cum trebuie in cativa ani :D. Nu cred ca se pune vorba de manii.
Sa fiu si eu on topic,mama imi povestea ca atunci cand eram mica, avem o fascinatie pt copacii infloriti, mereu cand ma scotea la plimbare, ganguream (mai tarziu si vorbeam), nu exista data sa nu fie nevoita sa se opreasca minute bune cu mine, doar pt asta. Pe la 5-6 ani, imi placea sa insir toate marcile de masini (cunoscute de mine) pe care le zaream in parcare. Eleva fiind,toate cartile si caietele mi le asezam in ghiozdan in ordine descrescatoare, pe marimi. O data mi-a luat ea unul de teme, sa se utie peste el, si nu mi l-a pus in ordinea unde stiam eu ca trebuie sa fie. A 2a zi, n-am avut ce sa ii arat invatatoarei, convinsa fiind ca l-am uitat acasa. Nu vreau sa va zic ce cearta i-am facut acasa =)). De atunci (aveam cam 9 ani), nu mai umbla niciodata prin lucrurile mele :). Si poate continua lista. Momentan, la aproape 22 de ani, nu suport sa stau in cada, doar dușul se accepta, niciun duș fara floarea de baie, nu suport alta varianta, si eu dorm la fel, pe burta, piciorul sus, capul spre dreapta, si sigur ar mai fi multe, de care nici macar nu imi dau seama, pt mine fiind complet normale :D.
V-am pupat mamici cu pici, weekend placut !
Nope, ai mei nu-s maniaci. A mica poate e inca prea mica (un an si patru luni), dar Tudor nu si-ar fi permis fixisme, ca el statea cand acasa, cand la mama, de unde sisteme de referinta de tipul „blatul de la bucatarie, in dreptul frigiderului” etc? Apoi, la un an si noua luni, am schimbat casa. Si n-a avut niciodata anume jucarii cu are sa doarma. In fiecare seara e altceva. Eventual, un autobuz cat jumatate din el :D.
la noi este mereu haos. doar haos. totul trebuie facut de-a valma. parca prea de-a valma, incat simt nevoia de o zi de disciplina ca la voi
Uai…aici suntem! O sa citesc toate comentariile, vorba ta, sa stiu ca ma sunt altii ca al meu.
2 ani si jumatate, vrea sa stea cu ambele cani de apa in maini sau sa aiba biscuiti in ambele maini, nu suporta etichetele de la haine si ma pune sa le tai. La un moment dat se juca el cu etichetele astea taiate, aveam un fel de colectie si cand mai taiam una, era musai sa o duca impreuna la celelalte. Vrea sa puna lucrurile intr-un anume fel tot timpul. Si ar mai fi …