Pledoarie pentru joc (în ciuda desenelor și a televizorului)

Cînd s-a născut Sofia, mi-am impus o singură regulă: să-i zîmbesc mereu cînd mă apropii de ea, cînd se trezește în brațele mele, vocea mea către ea să fie mereu cu zîmbet. Și m-am ținut de regula asta și cînd eram epuizată, deprimată, flămîndă, disperată. I-am zîmbit tot timpul, și acum fac la fel. N-am citit nicăieri despre asta, dar m-am gîndit că pentru un pui atît de mic, privirea mamei e cum e chipul stewardesei într-un avion care traversează o zonă cu turbulențe: dacă ea pare calmă, pasagerii se mai relaxează un dram, au încredere în ea, ea știe. Așa și Sofia. Oricît de speriată, de flămîndă, de balonată ar fi fost, pînă să apuc să-i rezolv problema i-am zîmbit, ca ea să știe că totul e în regulă, mama e cu ea. Nu știu cît din faptul că acum Sofia e atît de veselă tot timpul se datorează zîmbetului pe care i l-am adresat no matter what, dar sînt sigură că a ajutat. Rău n-a făcut sigur! 🙂

Tot ce facem de cînd s-a născut am făcut în joacă. Mici cîntecele inventate pe loc despre scutece, șervețele, ba chiar și despre caca și pipi, replici spuse pe voci, permisivitate maximă în ce privește tipul de joc (am lăsat-o întotdeauna să-și aleagă ce vrea să facă, am lăsat-o să ia cu ea orice joc sau jucărie oriunde, cu excepția patului – acolo se doarme și atît) și timp unu la unu. Mult timp unu la unu. Nu am lăsat-o la televizor și nici la desene animate. Am considerat că nu are nimic de cîștigat din asta, ba dimpotrivă. Am explicat mai jos de ce.

Faptul că nu se uită deloc la televizor sau la desene îi permite copilului mic (atenție, nu vorbesc despre copii mai mari, care au deja discernămînt) să aibă o imaginație curată, nepătată de stereotipuri și roluri predefinite. Ea nu știe că fetele se joacă mai degrabă cu oale, așa că de multe ori bate cuie cu ciocanul pînă uită de ea. Nu știe că mașinile nu-s pentru fete, așa că se joacă și cu ele cînd îi pică în mînă. Face ce-i vine, nu ce-i sugerează un marketer printr-o reclamă sau un scenarist de la Disney. Nu are frică de obiecte sau de personaje anume, nu încearcă să imite alte comportamente decît pe ale noastre (pe care le controlăm astfel încît să-i oferim un exemplu cît mai bun).

Am avut prilejul să-i observ reacția de cîteva ori cînd am uitat TV-ul deschis in preajma ei, uneori chiar pe desene. Blank total. Nici o reacție. Ochii holbați, gura deschisă, nici o mișcare, ba chiar am avut impresia că nici nu respiră. Zici c-o transformase cineva într-o păpușă. După cîteva minute de TV, nu voia să mai facă nimic altceva decît să se uite la TV. Inertă, așa. Și-am zis: OK, e clar că nu-i ce trebuie, în plus, ne distrăm așa bine împreună că nu văd de ce-aș renunța la timpul cu ea doar ca s-o lobotomizez cu televizorul. Din care nu, nu cred că învață mai mult decît din cărți, din joc și de la noi, nu la o vîrstă atît de mică și de influențabilă!

Acum niște săptămîni se plîngea o mamă pe un grup cu întrebări medicale că băiețelul ei de 2-3 ani, nu mai rețin exact, nu vrea să mai facă nimic altceva decît să se uite la Mickey Mouse la TV. Nu mai dormea, nu mai mînca, voia numai desene și cînd părinții opreau TV-ul, începeau urletele și tăvălitul. Mama disperată căuta ajutorul medicilor, oare nu există un medicament să rezolve dependența de desene a copilului? Există, se cheamă: petrece timp cu copilul tău. Nu-l planta la televizor ca să mai cîștigi niște timp liber.

Am mai observat și că e foarte greu să pui o limită cu televizorul și desenele. Adică de ce doar 10 minute, ce motiv serios poți da copilului? Cu siguranță el va vrea mai mult, e foate addictive. 5 minute azi, 10 mîine, crize de furie că nu-l lași mai mult poimîine și uite-așa pierzi controlul și dintr-un răsfăț de weekend transfori televizorul în cel mai bun prieten al copilului tău. Cînd tu ar trebui să fii acela! Tu ar trebui să-lfaci să rîdă, să-i stîrnești curiozitatea, uimirea!

Ah, și nu, nu cred că acesta e unul dintre acele domenii în care moderația e răspunsul. Moderația e răspunsul în situații în care poți identifica riscuri și beneficii, și pentru a te bucura de ultimele și a le limita pe primele, alegi calea de mijloc, puțin TV, puține desene. Numai că în cazul ăsta nu, eu nu găsesc nici un beneficiu. Și-am căutat, și studii, și păreri, i-am urmărit și Sofiei reacția și am căutat efecte pozitive acolo. N-am găsit.

E greu, știu! E greu, după ce atîția ani ai fost un adult responsabil, serios, să petreci ore în șir pe podea, maimuțărinu-te, cîntînd cîntece stupide cu vocea ta de cazan ruginit, făcînd ca toate animalele, pictîndu-te pe față și pe burtă cu acuarele, prefăcîndu-te că ești dinozaurul pitic și-ai venit să uzi florile sau mai știu eu ce. E mai simplu să stai pe facebook în timp ce copilul se uită la un ecran colorat. Dar oare e și mai bine? Pentru el, pentru tine?

Nu vrei un copil cu imaginație? Un copil liber să se exprime în loc de un copil învățat să asculte și să privească fără reacție? Nu vrei să fii conectat cu copilul tău? Să-l cunoști la perfecție? Joaca e acum principala lor activitate, principalul mod de cunoaștere și de exprimare. Dacă te joci liber cu copilul tău, el va ști cine ești, că ești acolo alături de el orice-ar cere, știe că e în siguranță cu tine, că se poate exprima oricum și va fi acceptat, înțeles, susținut. Desenele animate nu oferă nimic din toate astea. Și imediat ce copilul se va afla într-o situație dificilă, se va izola și-l vei scoate greu din starea de izolare, pentru că nu vei ști cum să relaționezi cu el.

Noi încă n-am avut motive să folosim joaca în scop terapeutic, Sofia nu a avut încă motive serioase de supărare, panică, frustrare. Poate și pentru că ne jucăm atît de mult și orice nemulțumiri de moment are, sau necunoscute, le rezolvăm împreună fără să ne dăm seama. Citesc Playful parenting de Larry Cohen (disponibilă PDF aici) zilele astea și-mi dau seama cît de important e jocul pe termen lung. Acum e simplu, ne așezăm pe podea și ne prefacem, sau desenăm, sau costruim lego sau facem ciorbă din legumele de plastic. Peste o vreme însă, jocul va deveni mult mai subtil.

În joacă a învățat să accepte spălatul pe dinți și pe cap (pe care le ura la început), în joacă îi pun picături în nas sau în ochi, în joacă strîngem jucării, facem mîncare, hrănim pisica. Nu o păcălesc, nu-i promit lucruri pe care nu i le pot oferi, nu maschez NU-urile, nu ofer recompense, nici măcar în joacă. Și ne înțelegem de minune, fără istericale (deocamdată), fără șantaj de vreo parte, fără voce ridicată sau amenințări de orice fel.

Da, si eu cred, ca și Larry Cohen (omul e psihoterapeut specializat în terapia prin joc, a rezolvat situații dificile cu sute de copii, inclusiv abuzuri în copilăria timpurie și alte traume majore) că rîsul e, pentru cei mici dar și pentru noi, o soluție pentru multe. Nu pentru toate, sigur, dar fă un copil să rîdă despre ceva ce-l sperie și criza e depășită pe jumătate.

O să scriu mai multe despre tipuri de joc și situații concrete pe care le puteți rezolva astfel, dar după ce termin cartea lui Larry. Care, apropo, vine în mai la București pentru o conferință pentru părinți (25 mai) și pentru a-și lansa noua carte (23 mai). Eu o să merg, pentru că rezonez cu ce spune omul și cred că am multe de învățat de la el, face parte din același tip de parenting empatic promovat și de Alfie Kohn și de Aletha Solter. Detalii despre venirea lui Larry, aici. Pînă pe 31 martie, costul zilei de conferință este de 350 de lei, agenda de discuții e aici.

Vă rog să nu luați personal opinia mea despre prezența desenelor animate și a televizorului în viața copiilor mici. Fiecare face cum consideră că e mai bine, eu vă povestesc, ca de obicei, din experiența mea și din credințele mele (întîmplător, asta e validată și de un specialist în comunicarea cu copiii, dar și de multe studii despre cît de periculos e televizorul în general, puteți căuta pe google statistici și explicații) în speranța că veți putea lua de la mine ceva ce vă folosește. Dacă nu e nimic folositor pentru voi în textul ăsta, pur și simplu treceți mai departe fără să vă simțiți arătați cu degetul. Tot ce mi-am propus cu acest text este să vă îndemn la joacă.

Așezați-vă pe podea (mie mi-e tot mai greu cu burta asta, dar tot o fac, cu o grămadă de perne și o căpiță de gemete, dar o fac) și stați nas în nas cu copilul. Lăsați în hol costumul de om mare și prostiți-vă (sau ar trebui să spun deșteptățici-vă?), fără jenă și rușine, e nemaipomenit să fii liber, creativ, vesel fără motiv aparent (și noi am uitat asta că deh, ne strînge costumul de om mare). Încercați o vreme măcar, o după-amiază întreagă, un weekend, poate o vacanță întreagă, speranța mea e că o să vă placă atît de mult încît o să renunțați de tot la cablu și la internet (bine, știu că nu se poate asta, mă alint doar, e și asta un soi de joc).

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

177 comentarii

  1. Sunt total de acord cu cele scrise in acest post. Abia astept sa ne impartasesti impresiile si gandurile dupa conferinta.

  2. Chiar ieri mi-am dat seama ca trebuie sa reiau cartea lui Cohen. Am inceput sa o citesc cind fiica-mea avea doar citeva luni si mi-am dat seama ca pe cind o sa imi fie cu adevarat utila probabil voi fi uitat cam tot ce spune el, asa ca am abandonat-o. Dar acum, la 1 an si 4 luni, e imperios sa o citesc. Dar daca totusi mi-a ramas ceva in minte din ce spune el, e chiar asta, ce aminteai si tu: pune-te jos linga copil si joaca-te cu el!

    Din pacate titlul in romana are un titlu care poate duce usor in eroare, „Retete de jocuri”, dar na, nu e chiar la indemina sa gasesti un echivalent pentru playful parenting.

  3. Am si eu cartea in format electronic si abia astept sa o citesc. Dar cum a zis si rosu vertical poate ar trebui sa am rabdare sa apara intai copilul sa nu uit :))

    Foarte frumos ai descris importanta jocului si neimportanta Tvului. Felicitari!

  4. Ai mare dreptate! Eu sunt un (fost)copil crescut cu televizorul. Muuuult timp petrecut în faţa cutiei colorate (pe care am prins-o şi alb-negru) nu mi-a făcut deloc bine. Am realizat asta abia târziu, la peste 20 de ani, când am început să mă analizez. Nu îmi acuz părinţii, au făcut tot ce au ştiut şi putut ei la momentul acela. Plecaţi şi câte 12 ore la muncă, eu eram lăsată cu cine…se nimerea (bunici, mătuşi, unchi etc.). Şi apoi postată în faţa TV-ului. Desenele ca desenele, că nu erau atât de agresive şi fără sens ca cele de azi. Maxim mă credeam prinţesa Sisi şi călăream scaunul de birou, crezând că sunt pe un cal alb.

    Dar au apărut în faţa mea (de copil de 6-7-8 ani) telenovelele. Mă uitam fără să înţeleg (nu că acum le-aş înţelege, dar din cu totul alte motive) ore în şir. Singurul beneficiu a fost că am învăţat spaniola. Cursiv. La 10 ani vorbeam spaniolă fără profesor 🙂 Însă, dezavantajele au fost îngrozitoare. Am simţit cumva nevoia să mă „îndrăgostesc” devreme, să caut mereu o prezenţă masculină în preajma mea. Mi s-a părut absolut normal când la 15 ani mă curta vecinul de 23. Mi s-a părut absolut normal să spun „te iubesc” pe post de „pa-pa”. Mi s-a părut apoi absolut normal să fac crize de gelozie. Pentru că TOATE aceste lucruri le văzusem la TV, zi de zi, în fiecare episod. Deci mi s-a indus că asta e viaţa normală!

    Eu nu o să fac aceleaşi greşeli cu copiii mei (de câte ori aţi auzit replica asta?!). Sper din tot sufletul să am timpul necesar să mă prostesc zi de zi, pe podea, cu cei-mai-frumosi-copii-nenăscuţi-încă! 🙂

  6. la fix a venit postul asta, m-a uns pe suflet. te rog 2 lucruri: sa ma ajuti cu un inceput de „lista de citit” (sunt insarcinata in luna a saptea) da vreau sa ma pregatesc temeinic si nu stiu de unde sa incep si te rog sa ne spui cum si ce faci cand vrei sa transmiti mesaje de tipul ” nu e bine / nu ai voie” … merge tot zambind? recunosc ca nu am pic de experienta si mi-e teama sa nu fiu uneori prea relaxata alteori prea dura in relatie cu bebe.

  7. Draga printesa,

    Foarte frumos articolul si util pentru mine, viitoare mamica. Poti sa-mi spui de unde ai cumparat cartea, te rog? „Frunzarind” net-ul am gasit-o doar pe amazon, dar ma gandesc ca trebuie sa fi aparut si la noi in tara. Multumesc si sarcina usoara in continuare!

  8. Si eu sunt de acord cu tine in privinta TV-ului, si pot spune ca pentru mine a fost f benefica lipsa lui. In copilarie nu m-am uitat asa mult la TV, si nici nu am avut casete cu filme Disney. In schimb am citit f mult, si tin minte ca eram absolut indragostita de cele 8 volume Mary Poppins. Apoi in jur de 10-11 ani, privind din exterior, mi-am dat seama cat de artificiale sunt printesele roz si chestiile de genul asta si am inceput sa le detest. Bine, eu mereu am fost baietoasa si poate si din cauza asta. Nici acum nu am cablu TV si nu m-am mai uitat la TV de 3 ani.

    Trecand peste asta, ma uimeste faptul ca sotul meu a trait cu desene animate si au avut totusi o influenta benefica asupra lui. A reusit sa invete limba engleza f bine, desi nu a studiat engleza la fel de intensiv ca mine. Acum este f jucaus si are un mare simt al umorului, mereu zambitor, si este un mare fan al desenelor animate. Cumva asociez desenele animate cu felul in care este el acum. Problema este ca ii este greu sa traga linie, sa renunte la a se uita la filme in anumite momente. Pentru mine este f usor insa.

  9. Super, asa gandesc si eu si abia astept sa pun in aplicare tot ce imi trece prin minte in materie de joc impreuna cu copii, sa ofer tot ce simt ca am de oferit 🙂
    In acelasi timp, ma roade o curiozitate: bine, pot sa-mi imaginez, dar vreau sa stiu de la tine ce faci cu Sofia in momentele in care postezi, aprobi comentarii si raspunzi la ele, etc. ? Ma gandesc ca stand tot timpul laptopul deschis, este, vrei-nu-vrei, o atractie pentru fetita, mai ales atunci cand o vede pe mama, chiar si pentru putin timp, absorbita de ceea ce face acolo si mai ales ca la varsta aceasta invata mult prin imitatie.

    • Ziua am bona si cind am de lucru (inclusiv blog) ma duc in alta camera. Nu pot sta cu laptopul in brate toata ziua spunindu-i ei ca n-are voie, cum spuneam, ea invata prin imitatie. Cind am urgente si nu am cu cine o lasa, ii explic ca am ceva rapid de rezolvat pt serviciu (asta nu include si blog) si ma asteapta citeva minute sa termin.

  10. Oooof , cata dreptate ai si cat e de greu sa fii responsabil. Nu il las nici eu, seara mai e deschis, inca ma lupt cu dependenta mea si a lu’ taxu’ de tv, dar nu e hipnotizat… Am remarcat si eu reactia de inertie la desene, e comod ptr parinte, atat. Si aseara ne-am jucat, am facut un fel de teatru de papusi, eu cu multe voci si maimutoi etc, cand am luat telefonul sa ma uit.. la un rahat de FB, recunosc, a tipat la mine si i-au dat lacrimile, sa nu il las in pace… Iar nepotelul meu are un deficit de atentie cumplit, dupa ce a avut tv si playstation cam cat a dorit.. Asa ca… Trebuie sa ne depasim egoismul si proastele obiceiuri. Si aici vb mai ales de mine…

  11. Nu vreau sa te contrazic. cu totii cunoastem cat de nociv este televizorul (eu mi-am facut lucrarea de licenta cu acest subiect). Daaaaaarrrr, un maaaareee daaarrrrr, eu una nu cred in extreme. Pur si simplu nu cred. In extreme de niciun fel. Pana la un an, Andrei nu s-a uitat la tv. Fiind mai tot timpul doar eu cu el, intelegi ca pe langa activitatile educationale zilnice, mai ai si altele de facut, gen activitati casnice, sau vreo urgenta la baie (:)). Da. Satu cu usa deschisa la baie sa il vad, insa….tot nu am garantia ca nu poate face o miscare brusca…Ideea este ca, eu am facut un program: dupa ce mananca, are voie la un desen animat (ales de mine). Timp in care, strang masa, spal repede vasele si, sta si el linistit sa se aseze mancarea. Dupa aia, el opreste singur televizorul. Pt ca asa a invatat. Are voie la unul si gata. Si apoi, ne reluam activitatile. de joaca, citit, povestit…si tot asa…Si, da. TV nu este bun atata timp cat il folosesti non stop. Dar, face parte din viata noastra (altfel, de ce l-ai mai avea in casa). Si nu sunt neaparat numai lucruri urate de vazut. Atata timp cat te porti aboslut normal, si faci reguli pe care s ale respecti si tu….De fapt, nu este vorba DOAR de televizor, ci cu orice lucru in general… Cum am spus, nu cred in extreme, de niciun fel.

    • Poti sa ma contrazici, nu-i bai.
      Sa stii ca si eu string masa si spal vasele si Sofia nu sta la televizor. 🙂 Se poate si fara si e chiar mai bine asa. Poate sta linistit dupa masa si citind o carte cu tine sau jucindu-se asezat pe salteluta. Acum se formeaza obiceiurile, si eu insist ca TV nu e un obicei bun. Si da, nici noi nu ne uitam la TV, cum spuneam, nu e un obicei bun, nici pt copii nici pt adulti.

    • Aici te contrazic si eu pentru ca nu toti copii sunt ca Sofia, al meu nu sta deloc cuminte in timp ce eu fac doar ce e strict necesar, gen masa sau sa pun vase in masina de spalat vase/rufe in masina de spalat rufe, chestii din astea pe care trebuie sa le faci neaparat. Nu sta nici la televizor si nicium si nici nu intelege cand incerc sa ii explic ca mami face ceva putin timp dupa care ma intorc 100%. Asa ca din pacate nu e valabil pentru toti copii, mai degraba am vazut copii care nu stau/inteleg decat din cei ca Sofia.

    • Poate conteaza si cum e invatat, cu ce e obisnuit deja… cred ca daca Sofia facea cunostinta cu desenele animate la citeva luni, nici ea n-ar sta acum sa se joace singura daca ar sti ca exista si varianta cealalta. Sigur ca nu toti copiii sint la fel, dar repet, nu cred ca statul la desene e benefic vreunuia (nu la virsta asta, oricum). Astept sa ma convinga cineva de asta si atunci o sa fiu mai putin vehementa. Faptul ca noi avem nevoie de timp pentru treburi casnice nu e un argument in favoarea desenelor animate, imi pare rau, chiar nu e, si eu fac o multime de treburi prin casa de cind Sofia era un mormoloc inca si m-am descurcat fara. De putut se poate.

    • M-ai inteles gresit, nu pledam pentru desenele animate, incercam doar sa spun ca Sofia e o exceptie si nu o regula si ca majoritatea copiilor nu sunt la fel de ascultatori/cuminti sau cum vrei sa o numesti. Si atunci in disperare de cauza apelezi si la altele gen televizor pentru o perioada scurta si chiar nu cred ca asta e daunator, exact cum spunea ana. Din pacate la al meu nu functioneaza nici televizorul, poate pentru ca eu fiind jucaria lui preferata nu intelege sub nici un chip ca trebuie sa se desparta de mine chiar si pentru putin timp.
      Nu ma intelege gresit, nu este o urare de rau, dar iti doresc ca al doilea copil sa fie diferit de Sofia, nu rau, doar diferit si sper sa povestesti si chestii mai „umane” care li se intampla majoritatii mamelor si nu numai perfectiunea dintre tine si Sofia.

    • Sa stii ca mie Sofia nu mi se pare un caz izolat. Cunosc multi copii ca ea (nu perfecti, nici vorba, doar cooperanti).

    • si eu le inteleg pe fete cand zic ca nu toti copiii se joaca linistit… Clar nu le scuz pe cele care folosesc desenele ca sa scape de responsabilitate, insa exista cazuri cand ne simtim lipsiti de alternative. Copila mea e foarte nastrusnica si nu-mi pot lua privirea de la ea nici o secunda. Se catara pe mobila, umbla in gunoi sau fuge repede sa-i bage manile in wc. E pe bune foarte periculoasa. Azi cand incalzeam mancarea a reusit sa scoata un pachet de faina din sertar si sa-l verse in mijlocul camerei. Nu mizeria m-a speriat cat viteza cu care-si indesa faina in gurita ei mica… Ma bucur ca voi reusiti sa o tineti 100% departe de ecran, ca aveti bona, imaginatie sau pur si simplu copil cooperant, dar nu e valabil pentru toata lumea si nu tine de obisnuinta. Fiecare se descurca cu resursele disponibile…

    • Andreea, eu inteleg ce vrei sa spui tu. Dupa doi copii, orimul de cinci ani, am ajuns la concluzia ca nu seamana copil cu copil :-). Al meu are o problema cu fructele crude. Nu le mananca, ii fac sila etc. M-am lovit de replici fel de fel, cel mai des de cea cu „modelul personal”. Adica, ceva de genul „e greesla ta ca nu l-ai invatat sa manance fructe”. Cand, de fapt, e un blocaj al lui, ii e teama de ele, de gustul lor, a incercat el odata ceva ce l-a dezgustat si cand, de fapt, toti din jurul lui halesc fructe la greu.
      Cu TVul, nu, nu depinde numai de felul in care e invatat. Ai mei, din pacate, sunt obisnuiti cu TVul si pentru ca stau cu bunica paterna cateva ore pe zi, iar ea e dependendenta de TV si nu ii pot impune sa il opreasca atunci cand e la mine. Dar asta nu i-a facut automat dependenti la randu-le. Apoi, la varste mici, nu-i intereseaza si nu pentru ca n-au gustat, ci pentru ca inca nu au aiuns la momentul t. Pe Ioana nu o intereseaza. Ii atrag atentia unele desene spuse ca povestile – voce egala, povestitor la persoana a 3a etc, fosrte rar. Tudor, insa, e mare si stie si are preferinte. Invata si vede si la altii.

    • inteleg punctul tau de vedere, insa, din experienta mea (atat ca mama, si terapeut, cat si ca educator, cat si ca simplu privitor in parc) am invatat ca, fiecare este diferit si ca, atata timp cat actionam in interesul copiilor nostrii, cu cele mai bune intentii, acest lucru se va vedea cu siguranta. Pledez pentru calitate mai degraba decat cantitate. Si, pana la urma, fiecare familie are istoria sa personala. So, ceea ce functioneaza la o anumita persoana, poate fi ingrozitor la o alta. Intelegi tu ce vreau sa spun. Oricum, este bine ca ai descoperit / aplicat / trait propria viata / reguli, si care functioneaza pt tine. 🙂 off the record, stau in Giulesti si mereu merg in parcul din Crangasi. Mereu ma uit sa vad daca nu cumva te regasesc pe acolo. 🙂 Mi-ar face o reala placere sa te vad si „live”. De la distanta macar. 🙂

    • Ah, sa stii ca nu prea venim in Cringasi, e departe de noi. Ajungem in Kiseleff pe jos in 10 minute, pt Cringasi ar trebui sa iau tramvaiul si e f aglomerat seara sa ne putem urca si cu carut… 🙁

  12. In familia noastra TV-ul are un singur rost: sa il boscorodeasca subsemnata pe capul familiei ca a dat o gramada de bani pe o chestie pe care nu o folosim (nici macar un mileu nu pot pune pe el:(. Poveste: eram la locul de joaca cand m-am simtit o mama ne-buna (unul din multele momente) ca a mea copila nu l-a recunoscut pe Mikey Mouse desenat pe o minge. vaaaaai, ce trist, nu-l stie! peste doua zile am realizat ca poate nu-l stie pe Mikey dar o stie pe Alba-ca Zapada, Aladin, Pinocchio, Dumbo, Scufita si multi alti prieteni din carti (mami 1 – TV 0);p

    • Nu facem nimic deosebit. Citim, coloram, facem puzzle, lego duplu, casuta de papusi, dansam, ne jucam cu animale de plus despre cum le hranim, plastilina, ne jucam de-a gatitul de ciorbe, uneori de-a doctorul, iesim si pe-afara mult, pe drum cintam sau spunem poezii sau povestim ce fac pasarile si cateii din jur… si cam atit…

    • In timpul saptaminii (lucrez de acasa): dimineata 1-2 ore in functie de ora ei de trezire, in timpul zilei citeva reprize de 15-30 min cit fac pauze, seara 3 ore, in weekend toata ziua (minus o ora cit doarme la prinz).

    • O ultima intrebare: de la ce varsta a Sofiei ai inceput acest program, si sa reduci timpul in care stai cu ea 100%?

  14. As avea si eu mare nevoie de cartea asta. Pls! Fetita mea are 2 anisori si am nevoie de argumente in „lupta cu ceilalti buni sfatuitori” din familie, care considera ca 10 min zilnic de desene sunt ok. In plus, sunt jucausa dar lipsita de inspirație si timp in ultima perioadă. Adresa mea este adriana_husar@yahoo.com. multumesc mult!

  15. Accesul copilului la Tv, computer etc. trebuie controlat si mult mai incolo de frageda pruncie. Eu am invatat asta the hard way, tocmai pe cand ma relaxasem in ideea ca al meu e mare si responsabil cu toate cele, sa-i las un pic de libertate. Si ne-am trezit in cateva luni cu efectiv o dependenta de un anumit joc de computer din asta complex, in retea. Si mi-am dat seama ca un copil de 14-15 ani nu e inca capabil sa-si gestioneze timpul liber (cel putin al meu nu a fost). Asa ca s-a lasat cu mutarea computerului din camera lui in living pt cateva luni si acces monitorizat, doar in scop de teme si pt scoala. Din fericire a fost si el de acord cu noi ca se impune chestia sata, nu a protestat deloc, a realizat ca o luase pe o panta gresita. Dupa cateva luni, am mutat la loc computerul la el in camera, dar acum e mult mai bine, nu se mai lasa prins, mai joaca erspectivul joc dar doar vinerea seara si sambata, a invatat sa controleze dependenta si sunt chiar mandra de el! 😀

  18. Ma bucur ca ai scris si despre joc….Fetita mea de 1 an si 4 luni nu are nici o treaba cu televizorul, pur si simplu nu o intereseaza (bineinteles ca eu sunt incantata). Ea imita tot ce vede la cei mari (ma refer la activitati casnice gen dat cu mopul, scos rufe din masina, etc), o intereseaza lucrurile oamenilor mari, ii place sa se uite in carti pt varsta ei si face corelatii intre imaginile din carte si obiectele din jur. Se joaca cu jucarii numai daca este un adult care sa se joace cu ea, altfel isi gaseste fel de fel de activitati in preajma unui adult. Eu ma bucur ca bebe e ca un burete gata sa absoarba toate informatiile din jur, atent la tot ce aude si vede si ca nu a facut pasiune pt TV.

  20. Eu nu am copii (inca), dar sunt total de acord cu tine. Am un nepot care de mic a avut acces nelimitat la TV, calculator, mai nou – tableta personala. Este tot timpul agitat, violent, sacaitor si nu are rabdare sa asculte nici macar o pagina intreaga dintr-o carte. Si nu, nu are limite si nici lucruri bune nu a invatat. Jocurile lui sunt bazate pe „tu esti dusmanul meu, iar eu am o arma cu laser si numaistiuceputerisublime si daca trag cu ea tu o sa fii carne tocata si matele tale imprastiate pe tavan si jumatate din planeta distrusa” sau „eu am un lansator de nistechestiitotalnocivesipericuloase si daca ii dau drumul iti distrug masina si 100 de oameni in jur”. Nu, nu l-am auzit de ratele si vanatorii, nici de tara-tara vrem ostasi, nici de un,doi,trei la perete stop, nici cu mingia nu se joaca, etc. Cand se joaca singur, totul se invarte in jurul razboiului si al robotilor care distrug diverse. Pt ca asta contin majoritatea desenelor animate noi. I-am propus odata sa ne uitam la un film de animatie (nu imi mai aduc aminte care, probabil Peter Pan) si mi-a replicat ca el nu se uita decat la Ironman. Fiecare face cum crede de cuviinta, dar am observat ca multi parinti care au fost comozi si si-au plantat copiii la TV ca sa stea linistiti, au probleme de relationare cu acestia mai tarziu.
    Si as mai vrea sa adaug, ca acest articol se poate aplica foarte bine si la relationarea dintre adulti (daca inlocuiesti joaca cu cel mic cu joaca cu cel mare ;)). Renuntati o seara la TV, calculator, facebook, etc si petreceti-o cu cel de langa dvs (acordati-i exclusivitate) si o sa vedeti ca orele curg altfel, mult mai frumos.
    Mie mi se pare ca sunt muuuult mai zen atunci cand nu ma uit deloc la TV. Si brusc am timp mai mult de citit 🙂

  22. Printesa, cu siguranta ai citit mai mult ca mine pe tema aceasta, asa ca am 2 intrebari:
    1. de la ce varsta este util pentru un copil sa socializeze cu alti copii? Ma gandesc ca astfel de interactiuni ajuta un copil sa se dezvolte altfel decat interactionand cu adulti si cu jucarii.

    2. cum poate o mama sa tina copilul in siguranta (sau sa il tina ocupat) cand ea are treaba la bucatarie/baie (10-30 minute), si nu are alta persoana in jur care sa stea cu copilul? Unii copii nu inteleg cand le spui „stai acolo”, sau „ma intorc imediat”, si au multa energie.

    • Noi socializam cu copii de virsta Sofiei cam de cind avea ea 1 an. Nu am observat interactiune reala intre ei inca (in afara de bataie pe jucarii si plins, se joaca, dar cam fiecare cu altceva si uneori mai trag cu ochiul la ce face celalalt). Cu unii parteneri de joaca Sofia s-a vazut de 7-8 ori si inca nu se joaca impreuna, doar se observa, se mai imping… Nu stiu cum e pt ei la gradinita, unde se vad zilnic, dar deocamdata, la aproape 2 ani, n-as zice ca socializeaza la intilnirile de joaca ocazionale.

      Nu poti tine copilul ocupat si singur 30 de minute. Exclus. 🙂 Adica nu te gindi ca te duci sa faci o baie in cada in timp ce el sta singur la el in camera. Ma rog, poti, dar iti asumi. Copilul pina in 3-4 ani (nu stiu exact de la ce virtsa devin responsabili, inca nu am ajuns acolo) nu trebuie lasat singur nesupravegheat, deloc. Daca ai treaba la bucatarie, poti folosi asta: http://www.littlehelper.ro/info/video

      Sau poti implica si copilul intr-o activitate similara cu ce faci tu (poate sa sorteze bucati de legume cit tu speli vasele, poate sa spele si el intr-un lighean nite vase de plastic in timp ce tu faci o piine, ii dai ceva fun de facut sub ochii tai. De fapt, nu e nimic complicat. Copiii iubesc sa „faca treaba” cot la cot cu mamele lor, nu prefera sa darime casa. Fac asta cind nu li se ofera ceva mai placut de facut.

    • Nici la cinci ani nu-l lași încă singur, e responsabil, știe clar ce înseamnă pericole și e mult, mult mai atent, dar tot nu-l lași singur… nu știu dacă-i protejăm excesiv, sau e firesc, mi-amintesc de copilărie, copiii care la 6 ani mergeau singuri la școală, cu cheia la gât… Oricum, și la cinci ani, ca și la doi, cea mai plăcută activitate, pentru ei, e joaca împreună cu cei din jur. Puștiul meu renunță și la joaca la calculator – care-i o mare atracție și pe care mă străduiesc din greu să o controlez – pentru un joc cu mine sau cu taică-su, pentru o distracție cu pernele, sau o luptă corp la corp, desigur, preferata lui… 🙂

      Ioana, de ce mai aveți televizor, dacă nu-l folosiți nici voi, ca adulți? Întrebarea, să știi, mi-o pun și mie… de ceva ani nu-l mai pornesc, și recent, din două, am renunțat la unul, donându-l. Dar parcă n-a venit vremea de renunțat de tot…

    • Nu ma lasa omu! N-ar renunta la TV, ci doar la cablu, dar el se mai uita la discovery, history, de-astea. La TV ne mai uitam seara la filme sau seriale, si in weekend, cit doarme Sofia.

    • păi da, dacă e un tv cu internet, zău că nu-și mai are rostul abonamentul la cablu, mai ales la ce mizerii de programe sunt, cele mai multe…

    • Ai dreptate tu, uite ca eu nici nu stiu daca e cu internet sau nu… cred ca nu, totusi.

    • Referitor la socializarea cu alti copii, cu cat mai devreme cu atat mai bine, mai ales daca nu au frati sau veri.

      Mimozul se intalneste cu alti bebelusi de la 6 luni. La inceput era foarte curios de alti bebelusi si isi bagau unii la altii degetele in gura, in ochi, baleau toti pe aceelasi obiect (o placere pentru mine! brrrrrr!).

      Apoi a inceput sa se joace langa alti bebelusi si copii. Acum la 20 de luni, uneori initiaza joaca cu un alt copil de varsta asemanatoare sau mai mare.

    • Din experienta mea de mama de copil ultra sociabil, cred ca are un rol foarte important socializarea asta de la varste timpurii. Sigur ca noi, adultii, ne uitam si zicem, ei nu socializeaza ei mare lucru, dar asta e doar prima etapa a interactiunii sociale, care asa se manifesta (isi iau jucariile sau, din contra, fac schimb, si tot asa). Fetita mea de pe la un an si ceva, e disperata sa stea printre copii, toata iarna cand vedea pe undeva un copilas mic era gata gata sa se arunce din carucior ca sa se duca la el. De obicei se duce la copii de 2-3 ani, si cand gaseste unul mai bland si calm (pe care sa nu-l apuce o criza de posesivitate sau de dat palme in cap) sunt capabili sa stea sa-si imparta jucariile, vorbesc acolo in limba lor, se joaca oarecum impreuna.
      Citeam parca la Dolto, ca e foarte important sa nu intervii in jocul copiiilor (decat in caz de agresivitate), ci sa-i lasi pe ei sa-si faca legile jocului, sa-si distribuie rolurile intre ei. Poate noi nu ne dam seama dar se creeaza o microsocietate si la ei, unde au nevoie sa se simta departe de ochiul parintelui. Bineinteles ca il supraveghezi constant, dar daca are o problema nu te bagi direct acolo, ci mai degraba il sfatuiesti pe el ce sa faca si il lasi pe el sa actioneze. Adica, nu te duci tu intre copii si le zici gata, nu va mai jucati de-a bucataria ca lui Gigel nu ii place, ci il ghidezi pe Gigel sa se duca el acolo si sa-si exprime parerea, chiar de la varste fragede.

  23. Buna. Si eu sunt de acord cu ideea din articolul tau. Noi nu avem TV in casa. Chiar ieri imi spunea mama ca mi-ar fi mai usor cu cei 3 copii daca i-as lasa la TV… Din fericire, nu este doar o idee creata a mea, noi am auzit de la pediatri urmatoarea recomandare: pana la 2 ani un copil nu are voie deloc la TV, nici la computer, caci muschii ochilor nu sunt inca formati complet. Dupa 2 ani are voie 10 minute pe zi. Sigur ca ar fi ideal fara, dar se considera ca 10 minute reprezinta limita. Copiii mei (5 ani si 3,5 ani) se uita acum zilnic la cate un filmulet cu Mickey Mouse la laptop. Ei stiu ca asta este regula: un film de 15 minute si gata, pe ziua respectiva nu mai cer. Cand mergem in vizita la bunici, unde TV este pornit incontinuu, copiii stau cu ochii in ecran, inerti, cum zici tu, nu mai raspund la intrebarile mele, cred ca si clipesc prea rar. O prietena are un singur copil, de 4 ani, care deja face terapie pt inceput de ADHD. Copilul a fost crescut la TV de mic, pe principiul „e doar MTV, nu e nimic violent”. Eu vad multe efecte negative ale TV si sunt convinsa ca poate invata de la parinti sau de la alti copii tot ce invata de la TV, ba chiar mai multe (gen limbi straine), deci TV nu aduce nimic in plus.

  24. Am citit si eu cartea, e foarte faina intr-adevar, insa va fi mult mai provocator sa aplici tot ce spui tu cu 2 copii… o, ce simplu era doar cu unul!! Singura cu 2 copii care se cearta si-s prea mici sa inteleaga tot ce le explici – acolo sa vezi zambete ca rasplata la lovituri aplicate celui mic, smuls de jucarii etc… eu fhiar as vrea sa pot sa petrec timp de joaca one-on-one cu fiecare, mai ales cu cea de 3 ani care merge la gradi si cand vine ar avea nevoie de asta..insa ce sa fac cu cel mic, care intervine permanent si ne ” strica” planurile??
    E greu, vei vedea…insa presupun ca tu nu vei fi singura.
    in ceea ce priveste tv-ul si calculatorul, e adevarat ca dau dependenta. Cineva spunea mai sus ca micutul de 1an si ceva nu e interesat. Nici a mea pana la 3 ani nu era, nu reactiona la desene, chiar incercam s-o atrag…dar de ceva vreme imi cere, a vazut la gradi…deocamdata nu depaseste limita…
    in concluzie, intrebarea mea e : cum sa te joci safe si armonios cu 2 copii mici? Si cum sa reactionezi la gesturi violente pe care inevitabil le vede la gradi, in parc etc.?

  25. Noi nici macar nu avem televizor in casa si zau daca am avea timp de el. Si fetitele mele (3,5 ani si 2 ani) nu cer pt ca nu stiu si nu le atrage in nici un fel. In schimb ne uitam in carti, desenam, mergem afara sau chiar se joaca amandoua. Cand cea mare e la gradi si eu am treaba in bucatarie, cea mica isi gaseste de lucru pe langa mine, se mai joaca si singura in camera dar nu are ce sa se intample. La baie si toaleta nu are voie dar in rest toata casa e a ei. Bineinteles ca mereu sunt cu urechile ridicate, cum e putin mai liniste o intreb ce face si ea imi raspunde ca e ok. La calculator nu umblam decat atunci cand ele dorm pt ca oricum nu avem liniste cu ele, sar pe noi, vor sa vada si ele si nu poti face nimic.
    Asa ca se poate si fara Tv.

  26. Matei ignora televizorul. Eu parca as fi vrut sa stea si el 15 min intr-un loc sa pot merge si eu la baie linistita sau sa sa-i spal macar biberoanele.
    El vede televizorul ca pe o jucarie, prinde telecomanda si incepe butonarea – asta il distreaza maxim, sa schimbe posturile; apoi dupa ce le zapaceste, nu dureaza mult, incepe sa vocifereze ca nu mai merge :(( iar mie imi ia cateva ore bune sa-l fac la loc!

    La calculator nici vorba sa stea locului – apasa pe tastatura, vrea sa prinda cursorul.
    Cam pe la 1 ani si 3 luni a inceput sa-l intereseze tableta, si asta fiindca avea ca wallpaper o bufnita draguta pe care a botezat-o Pupu. Acum tableta se cheama „Pupu”.
    Mi-o cere dimineaza, se aseaza cu ea in pat, intra singur pe youtube (acolo are playlist cu vreo 5 cantelece pentru copii) cand se termina cantecelele vine cu tableta la mine si cica: Pupu nani
    Adica sa o bag la incarcat, cu toate ca nu trebuie de fiecare data.

    nu mi-e frica ca devine dependent de TV, tableta, laptop –- la un moment dat sigur vor deveni obsesie oricat de mult l-as feri eu.
    De jucat cu el ne jucam toti – eu, taicasu, bunicii toti 4 , insa parerea mea este ca cea mai importanta joaca este cea intre copii. Oricat de mult ne jucam noi adultii cu ei, nu se compara cu joaca intre ei ,copiii.

  27. sunt de acord ca nu e ok sa fie lasat la tv , eu ma strofoc sa nu stea la tv cat e cu bona , dar ma mai uit pe camera si mai da drumul o juma de ora pe desene ca sa-l pacaleasca sa manance , ca deh asta era mentalitatea ( ii zic s anu dea drumuil , ca nu vreau sa-l las – dar acolo o ora tot da , in rest e ok ii canta , danseaza , ies afara shi stau cu orele ..deci nu are rost sa ne scoatem ochii pe o polemica ca asta ) . Dar depinde mult si de copil , am observat ca al meu nu da importanta , daca vrea sa se joace , are o masinuta sau cub sau orice altceva in mana , nici nu baga in seama tv-ul . Daca e deschis pe desene dar ii iei cartea preferata si ii zici hai sa citim , vine extrem de bucuros , sta la usa daca vrea afara si isi aduce papuceii sa-l incalt . Are un an si 3 luni , nu vreau sa-l las la desene , dar observant ca nu e addicted daca le vede , o sa mai deschid tv-ul … poate daca nu stie ce-i ala si nu vede si nu e lasat … cand da de tv la un coleg de gradi , la bunici , intr-o vizita sau mai shtiu eu unde sa nu fie holbatel si fascinat prea tare . Ca ce e interzis tenteaza , nu ? la o raceala puternica a mea in care efectiv nu aveam voce , nici ajutor cu bebe , am mai dat drumul pe muzica la tv sa auda shi el ceva si macar sa dansam … dar nu se uita la imagini , doar dansa . Reclamele am observat ca-i fascineaza , mai ales cele de la telefonie mobila . Cand va intelege insa e o problema , pt ca nu vreau sa-mi ceara Oreo sau Barni din cauza reclamei , voi prefera sa iau un dvd cu un film Disney si sa ne uitam toti 3 la el ( dar pana aici mai e )

    • Raluca imi doresc ca acest site sa-l tina Printesa cat mai mult, multi ani de acum inainte!
      Sa revenim aici si dupa 7-10 ani sa vedem daca mai este vreunu copil care sa nu ceara TV, laptop, tableta PS3 sau mai stiu eu ce dispozitiv de entertainment.

      Andreea scrie mai sus ceva foarte adevarat: nu toti copii sunt cuminti ca Sofia, unii chiar nu stau locului orice ai face. Matei sta langa mine cumintel cam 10 min (nu sta smirna, mestereste la cate ceva) apoi incepe sa ma impinga sa se agate de mine, „Hai mami”

      Postul tau este unul bun in care incurajezi ca parintii sa se joace cat mai mult cu micutii inca de la inceput, mie personal mi se pare absolut necesar sa te joci cat mai mult cu puiul tau, doar este puiul tau, ti-e drag de el! Nu ai cum sa nu te joci cu el si sa-l vezi ca se prapadeste de ras!

    • Eu ma bucur sa descopar in comentarii multi parinti care au reusit fara tv si desene pina la virste mai mari, ma incurajeaza asta! Sigur ca de la un punct trebuie sa i le introduci in activitati, ca n-o sa dea cu capul de ele direct la serviciu. 🙂

    • pentru mine nu este o bucurie cand aud parinti al caror copil nu mai vrea nici sa doarma, nici sa manance, doar sa se joace la consola. am caz concret o colega la service, copilul are 11 ani nu mananca, nu doare!
      Si crede-ma ca pana acum 3 ani era cel mai cuminte si ascultator copil. Era foarte fericita ca ea nu are probleme cu Vladut al ei.

      Eu consider ca problema nu este acum ci mult mai tarziu, le la 10 ani asa.

    • Cred ca daca incepi devreme cu explicatii si cu masura, sint sanse sa scapi fara comportamente extreme. Adica stiu sigur ca se poate, ca am exemple in jur, de copii mari care se joaca si cu mintea, si cu play stationul.

    • Eu nu aș compara comportamentul unui copil de 8 ani cu al aceluiași copil la 11 ani. Poate au intervenit mulți alți factori și nu e bine să asociem un simptom al unei probleme mai mari cu problema în sine. ”Nu e cuminte pentru că se joacă excesiv pe calculator.” Eu chiar cred că poate există un fel de mini revoltă similară cu celebra fază din adolescență, mai ales la copiii denumiți din start ”cuminți”. Cred că mulți părinți așteaptă de la copiii lor să fie cuminți. Majoritatea dintre noi am fost cuminți și cooperanți cu părinții. Dar uneori apare cred o supracooperare, o negare de sine a copilului care ajunge la suprasaturația de a fi cuminte . Și cred că răbufnește cumva ca să atragă atenția printr-un compoerament ”necuminte” tocmai ca să observe dacă părinții lui îl mai prețuiesc, îl mai iubesc și în calitatea lui de necuminte. Așa mi se pare mine de la distanță (nu am copii încă).

  28. Eu am sa indraznesc sa nu fiu de acord cu voi din mai multe puncte de vedere.Evident nu e ok sa uiti copilul in fata tv-ului cu orele,sa se joace non-stop jocuri pe tableta etc,dar nu cred ca sunt bune nici extremele.Atat timp cat exista alte activitati,joaca,iesit in aer liber,nu consider ca un interval de timp petrecut de copil la desene,alese de noi,e nociv.Fetita mea vorbeste foarte bine si foarte mult de devreme,pe la 1 an si 3 luni a inceput si nu s-a mai oprit:) si sincer,a invatat multe expresii complexe si cuvinte grele pentru un copil de varsta ei si de la tv.Fireste ca asta nu inseamna ca nu m-am ocupat de ea,insa poate ca asa cum se invata mai usor prin joc,tot asa ei i s-a parut mai interesant sa invete de la Mickey care sunt formele geometrice sau culorile curcubeului etc.Ii plac si cartile foarte mult,citim povesti zilnic si apoi si le ,,citeste” si ea singurica,dupa poze,are imaginatie bogata si de foarte multe ori tv merge doar ca fond sonor in camera ei si ea se joaca fara sa mai arunce vreun ochi la el…Nu cred ca intr-o lume a tehnologiei ca cea in care traim noi,ne putem preface ca nu exista tv,calculator tablete si nici nu ii vom putea tine la nesfarsit departe de ele si atunci cand vede vreun tv deschis sa ramana hipnotizat in fata lui…Mi se pare mai ok,calea de mijloc,echilibrata,in care desenele ca si jocul isi au locul lor…Cat despre o afirmatie citita mai sus ,despre dezvoltarea muschilor ochilor pana la 2 ani,fara suparare,cred ca mai bine v-ati informa inainte de a face anumite remarci…

  29. Imi sunteti dragi si iti urmaresc cu interes fiecare postare! Conceptiile tale mi se par corecte si sunt adepta lor.Insa ma intreb, la fel ai fi procedat si daca ai fi stat cu ea 24 din 24 de ore fara ajutor, si fara alte activitati (iesiri, relaxari etc)?! Pana la un an e „usor” sa te joci, insa dupa un an, cand devin tot mai activi, te implici cat poti de mult in jocul lor, insa uneori o pauza poate echivala cu 15 min de desene.

    • Hm… n-am de unde sa stiu ce-ar fi fost daca, eu sper ca m-as fi descurcat si dupa 1 an, in unele privinte mi se pare mult mai usor acum, se joaca si singura. Joaca nu e doar alergatura. Adica sigur, e si cu alergatura, dar e si cu stat pe podea si jucat (mostly) si asta nu mi se pare obositor deloc. In weekend trec si patru ore de joaca fara sa observ.

    • Te intreb pentru ca sunt mama cu program full time, 7 zile din 7.Mi-as dori sa am parte macar de cateva iesiri (o cafea cu o prietena spre exemplu, cred ca mi-ar mai „oxigena creierul), insa nu am nici un fel de sprijin. Pana aproape de doi ani, fetita mea nu s-a uitat deloc la TV, insa treptat, a inceput cu un episod de Mickey, de 20 min pe zi. Si acum la doi ani si 10 luni se uita cam o ora pe zi. A nu se intelege gresit, insa e o gura de aer pentru mine. In rest, cu cea mai mare placere ca o vad ocupata, o exploatez la maxim: spalat vase, dat cu aspiratorul, intins haine, pregatirea mancarii :)))) Si desigur jocul pe covor cu mingi si alte cele

  30. Cred cu tarie ca trebuie sa existe un echilibru in absolut orice. Cand eram mica, parintii munceau de dimineata pina seara si stateam cu bunica materna, pe care o am adorat-o pur si simplu pentru ca se juca mult cu mine, dar atunci cand avea treaba stateam singura fara nici o problema, imi pornea pick-up-ul si ascultam discuri cu povesti sau imi insiram papusile si ma jucam ore in sir, ea venea din cand in cand sa vada ce fac si nu mi-am bagat degetele in priza si sunt o persoana extrem de sociabila si prietenoasa in prezent. Fratele meu, care e cu 7 ani mai mic a crescut cu desene animate pe Cartoon Network si canale nemtesti iar drept rezultat a invatat engleza si germana foarte bine. Si el a ajuns o persoana sociabila, cu multi prieteni, cu job bun si familie. Mie de multe ori atitudinea parintilor din ziua de azi mi se pare prea protectoare, vreau sa subliniez ca atatea generatii de copii au crescut mari si au ajuns foarte bine fara atatea reguli, carti si conferinte despre parenting, cred ca cea mai importanta este iubirea neconditionata si mai ales bunul simt.

  31. Sunteti dovada clara ca pentru cresterea copiilor nu este nevoie nici de cursuri avansate si nici de sfaturi de la strabunici ! Copii se cresc in primul rand cu dragoste ! De acolo vine totul. Restul sunt manifestari ale iubirii. atat !

  34. Multumesc pentru articol, si eu sunt contra tv dar tot mai scapa cate 15 minute de ducktv, incerc sa reduc de tot timpul petrecut la tv si sa gasim alte modalitati de petrecere a timpului.
    Draga Madalina dupa zeci de rugaminti, te rog si eu daca poti sa imi trimiti cartea. Adresa mea de mail este tioana11@yahoo.com
    Draga Printesa sarcina usoara si milioane de zambete de la printesa ta.

  35. Minunat articolul! Mi-a dat de gandit…. Ce alte carti de parenting/autori in domeniuu recomandati?

    Multumesc si continuati sa scrieti!

  36. Sa stii ca eu ma intreb daca nu cumva exageram, daca nu cumva din lipsa contactului din copilarie o dam in cealalta extrema… Si eu petrec mult timp pe podea cu jocuri si maimutareli, insa de cate ori ii este greu sa accepte ca trebuie sa mai fac si altceva, ma intreb daca nu cumva orbitez prea mult in jurul ei… Trebuie gasit un echilibru astfel incat sa depaseasca treaba de super self centered, sa orbiteze ea in jurul nostru, sa ne urmareasca desfasurandu-ne activitatea normala… Am ajuns sa nu mai fac multe lucruri normale, sau sa las totul la o parte ca sa ma duc sa asez o piesa de lego fix atunci cand vrea ea… Nu are legatura cu joaca vs tv dar anyway…

    • Sigur ca e bine sa faca si ei lucruri in jurul nostru, noi o punem la treaba, in sensul ca pune rufe la intins cu noi, cind facem curat face si ea cu matura si farasul ei, sterge praful, uda florile, curata legume, alege paste, spala farfurii… Ideea e ca petrecem timp impreuna, dar nu ea dicteaza toate activitatile (nici n-am supravietui asa, s-ar prabusi casa peste noi :D).

    • Asa, chiar voiam sa iti propun s-o urci undeva, of, imi pare rau pentru aglomeratie…

    • Buna,

      am descoperit mai tarziu postarea Printesei si am tot cautat cartea pdf. Se pare ca in librarie in Iasi nu am gasit-o. Din pacate nici linkul Printesei, nici linkul Madalinei nu mai e valabil. Ar putea cineva sa imi trimita si mie cartea, sau sa ma indrepte spre alt link? Gasisem pe scribd ceva, dar nu sunt membru platitor. Multumesc frumos!

  38. Wow..sper sa am si eu atat vointa si dedicare ca tine cand o sa am copii, ca la nivel teoretic si eu vreau cat mai multe activitati si cat mai putin TV si calculator:) dar cred ca e o mare provocare:)

    • Vad ca multa lume spune ca e greu… mie nu mi se pare asa solicitant… probabil ca depinde si de cheful de joaca al fiecaruia, eu cred ca nu m-am jucat suficient in copilarie… 😀

  39. Si eu sunt pentru joc in detrimentul desenelor motiv pentru care nu mai avem tv de ceva timp desi asta ne face niste ciudati in randul cunoscutilor. Am renuntat atunci cand am observat si eu cum copilul meu de 2 ani se uita inert, cu gura cascata si poate fi sfarsitul lumii ca el nu se misca, nu aude si nu reactioneaza. Pana la un an si cateva luni nu a vazut deloc tv sau desene, apoi am inceput sa deschidem cate putin. Totusi, si eu ca multe din mamicile care au comentat, am problema echilibrului, nu doar in ce priveste desenele ci in general legat de cresterea copiilor. Sa ma si explic macar referitor la desene. Una din amintirile mele foarte dragi din copilarie este cea cand in weekend eu, sora mea si tata ne uitam la Tom&Jerry maraton si radeam pana ne dadeau lacrimile la toti 3 iar mama striga exasperata sa nu cumva sa cadem din pat de atata ras. Oare e ceva rau in asta? Ma intreb si eu… Oare ar fi ceva rau in ideea de a-si aminti si copilul meu cum radeam toti 3 (4 cu pisica :)) in pat, la desene, sambata dimineata?
    In alta ordine de idei, citesc tot ce se poate legat de copilarie, educatie, psihologia copiilor (eu fiind si psiholog in devenire) si pe masura ce se aduna informatiile eu sunt tot mai departe de ideea de echilibru. Viata nu e numai roz si nu as vrea sa ajunga pe la 20 ani sa-si dea seama de asta.
    Oricum discutiile pe teme de copii sunt inepuizabile si parerile vor fi mereu impartite. Sper sa avem cu totii intelepciunea de a ne documenta si alege ce ni se potriveste in relatia cu copii nosti.

  41. Si totusi când mai gatesti?… Când faci curat? Cum te odihnesti la pranz?…
    Si eu m-am hotarat sa fac tot posibilul sa ma joc muuult mai mult cu gargarita mea de 2 anisori, dar ce sa fac, daca nu ma lasa chiuveta aia bat-o vina?… Tot timpul e plina de diverse , tot timpul sterg, pun vase si lucruri la loc, sterg si pe jos, impaturesc haine si hainute, iar somnului ei de pranz l-am declarat oaza mea de net/lectura… Serios, tu cum faci?

    • In timpul saptaminii Sofia sta mult si cu bona (lucrez de acasa), in weekend ma descurc cu toate doar cu ea si cu taica-su, cit gatesc ea isi face de lucru la bucatarie, pt vase avem masina de spalat, curat facem impreuna sau deloc. Poti sa citesti restul comentariilor, m-au mai intrebat fete si le-am mai povestit cum ne descurcam. Dar in weekend nu deschid deloc calculatorul, stau cu ea si atit.

    • Foarte frumos. Am sa citesc mai mult, sa vad din ce ma pot inspira. Intr-adevar, copilasul meu are nevoie de mai multa prezenta din partea mea. …Si daca nu acum, când?… 🙂

  42. Buna seara! Va rog mult sa-mi trimiteti si mie cartea lui Larry Cohen in format electronic pe adresa cristianagavril@ yahoo.com . Va multumesc mult!

    • Urmariti va rog comentariile, cartea e publica la un link de la care puteti descarca singura. Multumesc.

  43. Ce ma bucur ca ai scris despre asa ceva, numai de ar avea toata lumea ochi de vazut si urechi de auzit…
    Eu o am ca exemplu pe sora mea care acum e la varsta adolescentei. Exact cand era ea mica s-a produs boom-ul de desene animate…erau proaspete Minimax, Fox Kids si nu mai stiu ce.
    Era un copil super neastamparat, daca era liniste sigur facea prostii (a scris pe multi pereti cu ruj, carioci, crema de pantofi, strica tot ce prindea, chiar si lucruri solide) si singurul mod in care statea cuminte era la desene. Pareau inofensive…la unele ma uitam si eu cu ea. Dar dupa ceva timp am observat ca avea acelasi limbaj si comportament de la televizor…sarea de pe canapea ca asa vazuse acolo, ne spiona prin casa pentru ca se tot uita la desenele „spioanele”, raspundea obraznic si cu replicile de acolo, etc. Am inceput sa i le interzicem, dar deja era prea tarziu…toti copiii de la gradinita se uitau la desene, chiar si la gradinita le punea desene macar doua ore pe zi, apoi la scoala mai statea cateva ore la semi-internat (after-school acum) pentru ca nu era nimeni acasa, si acolo in loc sa faca lectii cu ei, ii lasa 3 ore la desene.
    Cand m-am dus si eu la serbare la gradinita m-am speriat….parca era sora mea multiplicata de 20 de ori. Toti aveau aceleasi gesturi, aceleasi replici din desene. Atunci mi-am zis ca o sa fac tot ce pot sa nu imi dau copiii la gradinita si sa ii educ cum pot si sa se joace cu alti copii sub supravegherea mea pana la scoala, cand de bine de rau incep sa discearna unele lucruri.
    Acum e adolescenta si avem mari mari probleme cu ea. E iresponsabila, e naiva, influentabila, nu e stapana pe deciziile ei. Ea mereu a fost obisnuita sa imite ce e la desene…acum nu mai sunt desenele dar sunt colegii, prietenii de proasta factura pe care ii imita. De la parinti a primit aceeasi educatie ca si noi, ceilalti frati…dar degeaba, pe ea au educat-o mai mult desenele

  44. Ce bine suna, fara TV!!!! Ai dreptate!!!Ai mei sunt mai mari si am reusit (pana acum) sa limitam la max tv si calculatorul. la TV ne uitam sambata sau duminica la vreun film ceva, si la calculator asa vreo ora in toata saptamana.
    Am avut si noi discutii cu cel mare (10 ani) care nu avea subiect de discutie cu cei din clasa pt ca toti se uitau la o telenovela anume si el habar nu avea……..
    Eu cred ca e important ca in locul tv/ calc , parintii sa introduca altceva. Adica sa fie o alternativa la tv/ calc. Am o cunostinta care i-a spus fetei sale sa nu se mai uite atat pe facebook. Iar fata ei stiti ce-a raspuns? Da ce sa fac altceva? Dati-le de lucru copiilor si tv/ calc vor cadea de pe podium.

  46. Buna!

    Am inceput sa-ti citesc blogul acum cateva zile, acum merg in sens invers :). Sunt si eu insarcinata in 7 saptamani si citesc tot ce prind despre bebelusi/copii/parenting. Iar articolele tale sunt foarte iubicioase, exact pe gustul meu 🙂
    Am o intrebare la acest subiect: Ce faci daca in casa mai este o persoana care tine neaparat sa se uite la tv (gen frate/mama) sau musafiri care vor sa ne uitam/sa se uite la un film. Sau si mai rau daca mergi cu bebe in vizita si acolo tv-ul e in floare?
    Noi ne-am mutat de un an la tara si aici am botezat un bebe scump, al vecinilor. Bebe are acum 8 luni dar acolo merge non stop tv-ul si pe ce crezi ca merge? Manele, box sau telenovele. Pe langa toate astea barbatii familiei au un limbaj total inadecvat. Pana acum imi faceam griji pentru finutul nostru ca creste in asa mediu (sa nu crezi ca parintii lui nu sunt oameni de treaba, ba sunt, dar sunt crescuti la tara in stilul acela manelistic + cu injuraturi- si eu tot la tara am crescut dar m-am mai cizelat putin, am mai iesit in lume :)) ) dar acum imi fac si mai mari griji in ceea ce priveste copilasul nostru. Probabil va petrece destul timp in jurul lor si chiar nu imi doresc sa le copieze comportamentul :(.

    • Nimeni din familia noastra apropiata sau dintre prieteni nu tine musai la tv. Iar in vizite nu ni s-a intimplat sa fim primiti cu tv, dar daca ar fi, as ruga gazdele sa dea mai incet si gata, nu-i o drama daca vede tv deschis o data la 3 luni.

    • Sunteti norocosi :). Noi acum ii vizitam de 2 ori pe saptamana ca luam lapte de la ei si mai vin si ei la sfarsit de saptamana o data in plimbare, ca se plictisesc acasa :)). Deocamdata sunt cam singurii vecini pe care ii stim si cei mai aproape, ca stam undeva mai retrasi sub padure. Chiar ma ia groaza cand ma gandesc ca vor fi o prezenta constanta in viata copilului meu. Mai ales cand vom ramane doar noi 2 acasa.

  47. Buna,

    Cu mare drag citesc postarile tale si ma regasesc in toate. Sunt optimista cand vad ca si alte mame , alti parinti cresc frumos copiii si nu ii abandoneaza intr o lume mult prea urata pentru niste suflete atat de pline de potential si frumos.
    Despre TV, nu am TV acasa de 3 ani. Pitica mea are tot atat. Sunt fericita si ma distrez de minune cu ea. E un copil care stie sa vorbeasca si sa se joace indiferent de situatie.
    Nu tin cont de replicile multor parinti care ma judeca si raman consternati de „rigiditatea” mea pentru ca stiu ce bine e la noi acasa, in camera magica, pe covor, la masuta de pitici…
    Ma bucur sa vad ca sunt multi care au inteles cat de rau e televizorul. Si ca putem da acces la informatie sanatoasa si la imagini frumoase . Noi ne uitam la desene pe DVD. Avem carti cu toate personajele si le iubim nespus.

    Te pup si mult succes in continuare

  48. Jur ca o tampenie mai mare nu am auzit. Eu sunt de acord cu ideea articolului – sa nu iti uiti cpilul la televizor. Dar sa incepi sa denaturezi artistic ca televizorul invata copilul ca masinutele sunt de baietei si papusile de fetite e o mega-tampenie! Si sunt convinsa ca trendul de mame naturale va fi de acord cu tine, Ioana. Pentru ca asa e trendul asta – vrea ce e mai bun pentru copil fara sa judece mai departe.
    Da, televizorul este rau atunci cand copilul ramane acolo tintuit si nu are contact cu parintele care sa-i explice si ce vede. Eu stau cu fi-mea (aproape 2 ani) la TV si ii povestesc tot ce se intampla acolo. Si nu a facut fata de blank ca Sofia ta, se uita si intreaba. Si asta de dinainte sa faca 1 an. cand pentru ea a fost mai usor sa interactioneze cu niste personaje in miscare (evit desenele cu miscari rapide, le prefer pe cele cu miscari foarte lente si simplist desenate) si sa inteleaga niste chestii decat dintr-o carte. Si nu, nu a ramas in urma cu limbajul, ci vorbeste fara oprire, e vesela, se joaca.
    Nu ma deranjeaza la genul asta de articole decat nuanta – TV-ul = bau-bau si atat. Nu e deloc asa. Daca stii ce sa faci cu un copil la tv, ajunge sa invete multe chestii. Si culmea e ca in tari mai subdezvoltate decat a noastra (sa luam de exemplu Anglia) la gradinite (zic dupa 2 ani) sunt recomandate interactiunile cu tehnologia si au TV si il folosesc!

  51. Ce bine ca nu avem televizor! Cand o adorm ziua stau pe laptop, citesc o stire… in rest nu stie ce e ala televizor. Nu ii simtim lipsa in niciun fel. Oricum canalele romanesti sunt proaste! Nici nu ai ce vedea, iar desenele animate nu mai sunt cum erau o data. Avem in schimb jucarii iar atat cat e soare afara suntem numai la plimbare. Am noroc si ptr faptul ca imi permit sa o plimb atat de mult. Stau acasa, locuim pe o insula cu aer curat, leagane ..iarba verde cat cuprinde, animale (fazani, caprioare, vaci, cai , ponei , caini , pisici) in libertate..nu la zoo.. le vede si le aude pe toate. exploreaza si ma bucur enorm ca se poate dezvolta armonios. Multumesc Lui Dumnezeu ca se poate asa.

  55. Buna ziua, am citit toate comentariile si am accesat toate linkurile pt a downoada cartea, insa nu mai e niciunul valabil. Va rog frumos, daca nu cer prea mult, doresc si eu cartea, se mai poate pune inca o data? Va multumesc mult! alicemoldovan82@gmail.com

  56. Buna seara! Am citit si eu articolul dvs. Sunt de acord cu tot ce ati spus ,dar si eu sunt de parere ca o ora de desene animate pe zi nu este daunator,si cred ca il ajuta foarte mult in dezvoltarea limbajului,daca bineinteles esti alaturi de el pentru a intelege mai bine ce vizioneaza.Tin sa precizez ca băiatul meu in varsta de 4 ani vorbește fluent 2 limbi. Eu ma joc in fiecare zi de cand s-a născut ,fara excepție ,fara prezenta unei bone sau al vreunui ajutor,si pot spune,ca nu este deloc usor. Iar vizionarea unui desene de o ora sau al unui joc educational pe telefon, e binevenita. Nu mai zic,ca nu vrea sa se joace deloc singur,si ma asteapta sa termin treaba ca sa ma joc cu el,desi are foarte multe jucarii.Toată viata mea se invarte in jurul lui,dar nu mai pot face nimic,caci asa l-am invatat. Consider ca un copil trebuie sa se mai joace si singur,dar el nu vrea,decât cu mine. Sincer,de abea astept sa inceapa gradinita,pentru a ma relaxa un pic. Eu recomand sa va invatati copii sa se joace si singuri. Țin sa precizez ca pana la 2 ani si 6 luni,nu a fost interesat de desene.

  57. Buna seara! Cautand informatii despre Aleta Salter, am dat peste aceste informatii. Frumos scris. Am inteles tot ce ati scris. Noi avem o bblins de 9 luni cu o personalitate f dezvoltata si cautam sa cumpar o carte a dr Salter. Am vazut la comentarii ca Madalina ar avea o carte a dr Cohen in format electronic. Daca nu se supara, ne.o poate trimite si noua? Cu mii de multumiri. Am incercat sa o dau jos de pe dropbox, dar nu merge. Multumesc si sanatate multa.

  59. Al meu nici sa vreau nu sta la TV si nici nu se uita la Tableta daca ii pun desene sau ceva. Tableta pentru el e pe post de toba. TV-ul cand merge (uneori il uitam deschis sau vrem sa prindem o stire si se intampla sa fie si el pe acolo) e ignorat complet. Numai cand TV-ul e inchis e interesant pentru Alex. Poate isi imagineaza ca e o toba, ca tableta, numai ca mai mare :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare